Asociația Aberdeen Angus România organizează în cadrul ediției de anul acesta a târgului Agraria desfășurat la Jucu, județul Cluj în perioada 21-24 aprilie 2016 un eveniment special dedicat fermierilor de bovine de carne din România. Sub titlul „Angus din România, pentru întreaga Europă“, evenimentul își propune să ofere soluții pentru fermierii români interesați de bovina de carne: genetică, reproducție, îngrășare și carne de vită de calitate.

Timp de 3 ore în data de 22 aprilie a.c, de la ora 10.30 vor avea loc discursuri, prezentări de specialitate, show de bovine de carne, prezentări de bovine Angus în ring, realizări de cântăriri și bonitări, informări despre Controlul Oficial al Producției și Registru Genealogic. Cei prezenți vor avea parte de un seminar practic unde se vor oferi răspunsuri la multe dintre întrebările și problemele care apar în creșterea bovinelor de carne, precum și clarificări privind controlul oficial al producției și registrul genealogic la rasa de carne.

În concluzie, informări despre cum putem avea o fermă de bovine de carne de succes și cum se alege un taur cu calități de reproducător deosebite.

În plus, pentru iubitorii de bovine de carne organizatorii au pregătit și un concurs. Cine știe să aprecieze greutatea masculului Angus finisat pentru abatorizare – una din vedetele show-ului de bovine va primi un cadou surpriză.

Tendinţele în grădinărit sunt dictate în fiecare primăvară de EXPO FLOWERS&GARDEN (www.expoflowers.ro).

Ediţia din acest an a Expoziţiei Internaţionale de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit are loc între 7 şi 10 aprilie, în Pavilionul C1 şi pe platformele exterioare:C1, 5 şi 10 ale Centrului Expoziţional ROMEXPO.

Evenimentul se adresează atât profesioniştilor (producători, comercianţi, horticultori, arhitecţi peisagişti, specialiştilor în unelte şi ornamente de gradină: arbuşti, pavaje, mobilier de grădină, sere) de pe piaţa de import şi distribuţie de flori, plante şi soluţii de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, dar şi publicului larg.

Vizitatorii pot identifica şi achiziţiona la Expo Flowers&Garden, la preţuri promoţionale, diferite soluţii integrate şi practice ce pot fi aplicate în designul şi amenajarea grădinilor de dimensiuni mari sau a spaţiilor mici dedicate plantelor din rezidenţe sau birouri.

Program de vizitare:

  • 7-9 aprilie 2016 (joi-sambătă): între orele 10.00 şi 18.00
  • 10 aprilie 2016 (duminică): între orele 10.00 si 16.00

Loc de desfăsurare:

Pavilionul: C1, Platformele exterioare: C1, 5 şi 10

Acces:
Bilet intrare adulti/studenti:10 lei/zi
Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităti si persoanele institutionalizate beneficiază de intrare gratuită.

Biletele pot fi achizitionate si online, prin accesarea platformei de vanzare bilete de pe website-ul evenimentului, www.expoflowers.ro

În 2015, CARNEXPO, cel mai mare târg dedicat industriei cărnii şi zootehniei din Sud-Estul Europei a fuzionat cu INDAGRA FOOD, târgul internaţional pentru industria alimentară, transformându-se în cea mai importantă platformă de promovare pentru producătorii români şi investitorii străini interesaţi de piata agro-alimentară românescă.

Miercuri 28 octombrie 2015 are loc deschiderea oficială INDAGRA FOOD & CARNEXPO în cadrul centrului expoziţional Romexpo. Pentru perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2015, organizatorii estimează un număr de peste 60 de mii de vizitatori specializaţi din peste 27 de ţări.  La standurile celor peste 170 de companii româneşti şi străine, vizitatorii vor avea ocazia să cunoască ultimele tendinţe şi apariţii în ceea ce priveşte evoluţia tehnologiilor din industria agro-alimentară la nivel global. Aceasta expozitie reprezintă un bun prilej să arătăm tuturor că România este un partener de încredere la nivel european, iar produsele procesate româneşti sunt competititve pe piaţa agro-alimentară internaţională.

“Anul 2015 a redat speranţa unor vremuri mai bune în rândul producătorilor români, odată cu reducerea TVA-ului la alimente pe întreg lanţul de producţie. Încă de acum doi ani, această măsură era mult aşteptată în industria cărnii, unul dintre obiectivele CARNEXPO 2013 şi cea mai mare provocare a momentului fiind reducerea TVA la carne şi preparate din carne. Ne bucurăm că mesajul nostru a depăşit barierele anilor trecuţi şi putem vorbi astăzi, despre supravieţuirea industriei cărnii din România şi de o nouă perspectivă pentru întreaga industrie alimentară” – a declarat Eugen Capra, general manager CARNEXPO.

Producătorii din industria cărnii şi-au dorit un eveniment complet, axat pe promovarea tuturor segmentelor de bază, începând de la zootehnie, abatorizare, procesare, materii prime, echipamente, utilaje şi nu în ultimul rând, retail. Cu alte cuvinte, un produs agro-industrial INTEGRAT.  INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2015 reuneşte cererea şi oferta celor mai importanţi producători, importatori şi furnizori din industria alimentară, deschizând vizitatorilor accesul la surse noi de informare privind produsele, echipamentele şi tehnologiile actuale, în scopul dezvoltării agriculturii şi industriei alimentare din România, în acord cu cele mai exigente standarte internaţionale.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener în comerţul exterior cu produse agro-alimentare al României. Astfel, în primele cinci luni din anul 2015, livrările către statele membre UE au avut o pondere valorică de 61,8%, iar achiziţiile intracomunitare de produse agroalimentare au deţinut o pondere de 79,9%.

Potrivit datelor MADR, exporturile României de produse agroalimentare au înregistrat în primele cinci luni ale acestui an un plus de 16 procente, faţă de aceeaşi perioadă din 2014, până la un nivel de 2,05 miliarde de euro, în timp ce importurile au depăţit cu 12,8% valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut, totalizând 2,198 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul balaaţei comerciale cu produse agroalimentare a fost de 148,1 milioane de euro, în scădere cu 34,4 milioane euro (-18,8%) faţă de nivelul înregistrat în perioada similară din anul 2014, când soldul negativ s-a ridicat la valoarea de 182,5 milioane de euro. Venituri mai mari au fost obţinute din exporturile de seminţe de rapiţă, boabe de soia, carne de ovine sau caprine, carne de pasăre, ciocolată şi brânzeturi.

Din 28 octombrie, se deschid porţile celor mai importante 4 evenimente ale toamnei, cu tematici complementare:

INDAGRA FOOD & CARNEXPO - cel mai mare târg dedicat industriei alimentare din Sud-Estul Europei. Acesta va avea savoarea unui Cooking show de excepţie, oferit de bucătari şefi din trei ţări, care vor găti „à la française“, „al italiano“ şi „al espanol“ .

Cel mai mare şi important eveniment agricol din România, INDAGRA - Târg internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei. Evenimentul reprezintă cea mai complexă manifestare de acest gen, având ca scop promovarea agriculturii din ţara noastră, potenţialului zootehnic autohton, viticulturii şi produselor tradiţionale bio.

ALL PACK – Expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice. Cele mai importante firme din domeniu vor prezenta, cu ocazia participării, soluţiile cele mai noi şi mai inovatoare din această industrie.

EXPO DRINK & WINE – Târg de vinuri, băuturi alcoolice şi nonalcoolice. Până în acest moment se înregistrează o creştere de 10% a numărului de firme expozante, faţă de anul 2014, şi o creştere de 20% a suprafeţei de expunere, faţă de ediţia precedentă.

 

Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, organizează cel mai mare şi important eveniment agricol din România, INDAGRA 2015, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2015.

Până în prezent, şi-au anunţat participarea peste 300 de companii din 20 de ţări, printre care menţionăm: MAP, IPSO, Maschio Gaspardo, General Leasing, NHR Agropartners, Agri-Alianţa, Mecanica Ceahlău, Holland Farming, Syngenta Agro, Semplant Romhol, Klastorff, Mulmix Romania, Hortigala, Ghesaf Trade, Beppler, Big Dutchman International Gmbh, Rota Guido, Hog Slat, Ahis Consulting, Cargill Nutritie Animala, Poultec N.V., Gea Farm Technologies Romania, Babolna Tetra Kft, Buhler Gmbh.

De o amploare cu adevărat impresionantă, manifestarea va ocupa întreaga suprafaţă de expunere a Centrului Expoziţional Romexpo.

Acest eveniment se bucură în 2015 de participări oficiale şi de grup din următoarele ţări: China, Italia, Franţa, Turcia, Grecia şi Olanda.

În aceeaşi perioadă cu INDAGRA, 28 octombrie – 1 noiembrie 2015, se vor desfăşura alte trei evenimente cu tematici complementare:

INDAGRA FOOD & CARNEXPO - cel mai mare târg dedicat industriei alimentare din Sud-Estul Europei. Acesta va avea savoarea unui Cooking show de excepţie, oferit de bucătari şefi din trei ţări, care vor găti „à la française“, „al italiano“ şi „al espanol“ .

ALL PACK – expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice. Cele mai importante firme din domeniu vor prezenta, cu ocazia participării, soluţiile cele mai noi şi mai inovatoare din această industrie.

EXPO DRINK & WINE – târg de vinuri, băuturi alcoolice şi nonalcoolice. Până în acest moment se înregistrează o creştere de 10% a numărului de firme expozante, faţă de anul 2014, şi o creştere de 20% a suprafeţei de expunere, faţă de ediţia precedentă.

Alăturaţi-vă companiilor care au înţeles importanţa participării la un eveniment de acest gen şi înscrieţi-vă pe lista expozanţilor! Toţi cei care vor să încheie noi contracte de business la evenimentul anului în domeniul agriculturii şi zootehniei pot afla mai multe informaţii direct de la organizator, la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.!

Expo Arad, 10-13 septembrie 2015

Cu o experienţă şi tradiţie de 25 de ani în organizarea evenimentelor agricole, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură a judeţului Arad propune şi în acest an o ediţie specială pentru unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul agriculturii din România. Aflat la a 26-a ediţie, Târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim se va desfăşura în perioada 10–13 septembrie în cadrul complexului Expo Arad standurile acoperind întreaga suprafaţă interioară (4.500 mp) şi exterioară (30.000 mp) a acestuia.

Creștere cu 40% a spațiului dedicat mașinilor și utilajelor agricole

Venim în întâmpinarea numeroaselor solicitări primite de la expozanții cu tradiție ori companii care doresc să participe în premieră la Agromalim, prin extinderea suprafeței de expunere cu 40% pentru ediția din 2015. La AGROMALIM vor fi prezenți toți marii producători și comercianți de mașini și utilaje agricole prezenți pe piața din România.

Participare internațională la Agromalim 2015

Vor participa aproximativ 260 de expozanți din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Grecia, Slovenia cu o ofertă bogată de mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, ambalaje, servicii de consultanță și financiare, reviste, cărți și cataloage de specialitate.

Animale de rasă valoroase

Zilele de 12 şi 13 septembrie, organizate cu sprijinul asociaţiilor de crescători de animale Păstorul Crişana, Mioriţa Chişineu Criş, Asociația Crescătorilor de Animale Arad și al ANZ Bucureşti şi OJZ Arad vor fi dedicate crescătorilor de animale. În cadrul ediţiei din acest an a Expoziţiei de Animale de Rasă, pe toată perioada târgului, vor fi expuse taurine, ovine şi caprine ale membrilor asociaţiilor de crescători, cu accent pe prezentarea raselor de carne. Vor avea loc întâlniri ale asociațiilor, vor fi bonitate (sâmbătă) şi premiate (duminică) cele mai frumoase exemplare expuse.

Tot duminică se va decerna titlul de Miss Arad celui mai valoros exemplar de Bălţată Românească și se va alege Campioana la rasa Holstein Friză. Cabalinele şi animalele de hobby se vor număra printre atracțiile vizitatorilor.

Puncte de interes pentru participanți

Nu va fi neglijat nici interesul participanților de a se informa, conferințele, prezentările și întâlnirile cu specialiștii și autoritățile vor fi prezente pe agenda Agromalim 2015.

Vor fi oferite informații despre finanțările pe fonduri europene ce pot fi accesate prin PNDR 2014-2020, alte forme de sprijin financiar din partea statului, vor fi prezentate produse noi și inovative, se va dezbate situaţia Camerelor Agricole și se vor căuta soluții pentru ca acestea să fie funcționale și să se dezvolte, iar întâlnirile de afaceri organizate vor crea cadrul pentru noi contacte cu posibili parteneri români și străini care să vă ajute la dezvoltarea afacerii.

Succesul de care s-au bucurat ediţiile precedente ale Salonului de produse tradiţionale va fi reeditat și în acest an, aproximativ 30 de expozanţi membri ai Asociaţiei Arădeanca, dar și alți producători fiind prezenţi și în acest an la eveniment cu o ofertă generoasă.

·         7-8 martie, Zilele Apicultorilor Râmniceni, ediția a VI-a, Râmnicu-Sărat, organizat de Asociația Apicultorilor Profesioniști „Albina Râmniceană“;

·         7-8 martie 2015, Târgul apicol „Pentru un viitor sănătos“, ediția a V-a, Cluj-Napoca, organizat de Viitor Sănătos Grup și Asociaţia Crescătorilor de Albine din Transilvania, în colaborare cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca;

·         7-8 martie 2015, Târgul Apicol Internațional de Primăvară Ghiroda-Timiș, ediția a V-a, organizat de către Asociaţia Crescătorilor de Albine din Timișoara și Primăria comunei Ghiroda;

·         14-15 martie 2015, Târgul apicol „Bee smart… bee happy“, Brăila, ediția a III-a,  organizat de filiala Brăila a Asociației „Albina Râmniceană“;

Primul târg al mierii din noul an se va desfăşura în perioada 20-22 februarie la Câmpina. Cea de a X-a ediţie va fi găzduită de Casa Tineretului, expozanţii având la dispoziţie cca 3.000 mp.

Ca în fiecare an, organizatorii aduc invitaţi speciali; amintim că anul trecut a fost prezentă firma Thomas din Franța care a expus la Câmpina linia de extracţie a mierii prezentată la expoziţia mondială Apimondia Kiev, iar în acest an Târgul Mierii adună cei mai pricepuți apicultori din ţară, din Bulgaria, Republica Moldova şi Serbia.

Participanții vor putea găsi la târg peste 20 de sortimente diferite din acest produs al naturii: miere de salcâm, polifloră, tei, sortimente rare ca mierea de sânziene, munte sau pomi şi zeci de alte produse cu miere, de la mierea cu nuci sau cu scorţişoară până la celebrul hidromel. Vor fi prezenţi şi meșteri populari cu ceramică, cusături tradiționale sau cioplitori în lemn. Mai mult decât atât, vor fi organizate concursuri pentru vizitatori, iar copiii vor fi întâmpinaţi de mascota evenimentului, Albina Nina, care le va dărui miere.

Lucrurile s-au rânduit în sfârşit la Mănăstirea Turnu, din Prahova, loc al cărui nume oscilează de la Ansamblul Monahal al Mănăstirii Turnu la Rezervaţia arheologică şi de arhitectură medievală Târgşoru Vechi, într-o ispită a neînţelegerii dintre omul de ştiinţă (arheologi) şi omul credincios (sfinţii părinţi). Abandonată acum un secol, mănăstirea a fost reactivată în 1997, prin strădania unei obşti de la Mănăstirea Sf. Nicolae Sitaru, care a trecut peste mai multe obstacole, iar acum speră într-o reverie spirituală şi culturală, odată cu punerea în practică a unui proiect european.

De fapt, pentru că judeţul n-a cheltuit toţi banii europeni acordaţi în cadrul Polului de Creştere Ploieşti – Prahova, o parte dintre aceştia vor merge la restaurarea complexului. În luna aprilie, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi Mănăstirea Turnu au semnat un contract de finanţare în valoare de 5 milioane de euro, pentru restaurarea incintei fortificate în zona casei monahale şi a chiliilor, restaurarea zidurilor de incintă, a turnului de intrare, a spaţiilor aferente corpului de gardă, consolidarea şi restaurarea vestigiilor Bisericii Albe şi a termelor romane, a bisericii lui Vladislav al II-lea şi a lui Mihnea Turcitul. Fiindcă mănăstirea n-are bani pentru cofinanţarea proiectului, Consiliul Judeţean Prahova, după ce mai mulţi ani s-a opus transformării rezervaţiei arheologice în complex monahal, dar până la urmă acestea două vor coexista în acelaşi spaţiu, va aloca 725.582 de lei pentru cheltuielile eligibile şi neeligibile aferente proiectului.

O istorie venită din negura vremurilor

Mănăstirea Turnu se află situată la câţiva kilometri de Ploieşti, în comuna Târgşoru Vechi, localitate denumită în vechile cronici curte domnească, târg şi mănăstire. Opt biserici au ctitorit aici de-a lungul timpului voievozii şi domnitorii Ţării Româneşti. Satul este atestat documentar din 25 august 1413, iar alte surse acreditează data de 6 august într-un hrisov din timpul lui Mircea cel Bătrân, cel care-i spunea Târgul cel Nou, spre a-l deosebi de Târgovişte, dar cercetările şi săpăturile arheologice au dovedit că zona a fost locuită din Paleoliticul Superior. Au fost descoperite necropole din culturile Criş, Boian şi Gumelniţa, din epoca Bronzului (Glina, Monteoru, Tei), prima epocă a fierului, corespunzătoare civilizaţiei traco-geto-dacică, epoca romană (un castru cu termale), o aşezare a dacilor liberi etc. Au fost cercetate 470 de complexe funerare, într-o rezervaţie arheologică deschisă încă din anul 1956. Târgşorul era mai important ca Ploieştiul; de aici au fost emise multe acte de cancelarie, aici s-au planificat războaie de apărare, de aici s-a cârmuit ţara. Prima biserică a fost ctitorită de Ladislav al II-lea, în 1447, domn pierit sub sabia lui Vlad Ţepeş. În 1461 Ţepeş ridică o biserică domnească, a cărei pisanie se păstrează şi astăzi: „Cu mila lui Dumnezeu, Io Vlad Voievod şi Domn a toată Ţara Ungrovlahiei, fiul marelui Vlad Voievod, a zidit şi a săvârşit această biserică, iunie 24, în anul 6969 (1461), indictionul 9“ (n.n. - numerotare din epoca medievală europeană, corespunzătoare unui ciclu de 15 ani). Urmează pentru Târgşor o perioadă înfloritoare în perioada lui Neagoe Basarab (1512-1521), care ridică o biserică ale cărei ruine au durat până la jumătatea secolul trecut, apoi negustorii construiesc, în 1536, o biserică nepictată, cunoscută sub numele de Biserica Albă, în 1589 Mihnea Turcitul adaugă o altă ctitorie, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, supranumită „Biserica Roşie“. În 1671, Antonie Voievod, considerat de biserică drept ctitorul cel mai important, restaurează biserica lui Vlad Ţepeş, iar Constantin Basarab Brâncoveanu, a cărui soţie era nepoata lui Antonie Vodă, repictează lăcaşul cu fresce de o rară frumuseţe. Mai târziu, domnitorul Grigorie II Ghika a închinat mănăstirea spitalului săracilor „Sfântul Pantelimon“ din Bucureşti, iar spre sfârşitul secolului al XIX-lea obştea monahală s-a împrăştiat, întreg complexul rămânând în ruină ori fiind folosit, episodic, ba ca sediu de IAS, ba ca grădiniţă de copii etc. Spaţiul nu poate fi separat de cel al curţilor domneşti. Prima curte provine din epoca Neagoe Basarab, care vorbeşte despre Târgşor ca fiind „scaunul domniei mele“, urmează o alta, de fapt o extindere de zid, probabil din epoca brâncovenească. Într-o altă latură se află conacul Morutzi-Creţianul, ridicat la începutul secolului al XX-lea de familia Morutzi, o construcţie cu parter şi etaj mansardat, în stil neoromânesc, formată dintr-un corp principal şi o anexă, părăsit de prinţesa Moruzzi în anii 1947-1948.

Mănăstirea, azi

În 1997 stareţul Valentin Mâţu, împreună cu doi vieţuitori de la Mănăstirea Sf. Nicolae-Sitaru, a avut misiunea să reînfiinţeze vechea mănăstire Turnu. Şi avea mult de lucru: pe un teren în suprafaţă de 17 ha erau ruine (un perete din Biserica Roşie, fundaţia ctitoriei lui Vladislav al II-lea, fundaţiile caselor domneşti şi ale chiliilor, Biserica Albă – în semiruină etc.), vegetaţie neîngrijită şi un şantier arheologic. Urmează o perioadă neînţeleasă, în care complexul a fost aprig disputat între Mănăstirea Turnu şi Muzeul de Istorie şi Arhelogie din subordinea Consiliului Judeţean Prahova, cu episoade pe care nu este bine să ni le reamintim, fie şi pentru că nu se pot alătura ideii de smerenie, credinţă, spiritualitate, dar nici nu servesc rolului de patrimoniu cultural naţional şi european al Târgşorului. În 1998, consilierii locali din Târgşor au aprobat funcţionarea mănăstirii în vechea ei vatră şi retrocedarea terenului aferent. Documentele au ajuns însă sub altă formă la Bucureşti, astfel că incinta trece în proprietatea Consiliului Judeţean, prin Muzeul de Istorie, dar, după un îndelung litigiu, mănăstirea este recunoscută proprietarul suprafeţei de teren deţinut în urmă cu peste un secol. A fost refăcută întâi Biserica lui Antonie Vodă, iar Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a avizat proiectul de reconstruire a chiliilor şi stăreţiei. Proiectul derulat în cadrul Polului de Creştere Ploieşti – Prahova va da o cu totul o altă dimensiune ansamblului, spre câştigul tuturor, istorici, clerici, arheologi, oameni de cultură şi comunitate. În cadrul sitului arheologic Târgşoru Vechi se regăsesc atât Mănăstirea Turnu sau Ansamblul Monahal al Mănăstirii Turnu, cât şi Rezervaţia arheologică şi de arhitectură medievală, cu foarte preţioase mărturii ale istoriei strămoşilor, valori inestimabile, pe care deopotrivă feţele bisericeşti şi specialiştii vor fi mai mult decât bucuroşi şi interesaţi să le păstreze.

• Proiect european de restaurare a complexului monahal în valoare de 5 milioane de euro

Maria BOGDAN

În perioada 5-7 septembrie a.c., se va desfăşura, în Parcul Expoziţional al O.A.R.Z. Vaslui, cea de-a XIV-a ediţii a manifestării tradiţionale „Expo Zoo Agroind Vaslui”.

Evenimentul este susţinut şi organizat de Consiliul Judeţean Vaslui, Instituţia Prefectului, Primăria Municipiului Vaslui, Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie, DADR Vaslui, Asociaţiile Crescătorilor de Animale din Moldova.

Expo Zoo Agroind Vaslui îşi propune să fie o manifestare educativă şi de orientare a tuturor actualilor şi viitorilor fermieri, precum şi a factorilor responsabili pentru dezvoltarea zootehniei ca ramură economică. Dorim ca această expoziţie să reprezinte un exemplu, un imbold şi o cale de urmat, pentru întreaga zootehnie regională şi chiar naţională.

Prezenţa efectivelor de animale din majoritatea speciilor (110 taurine, 220 ovine, 20 caprine, pasări, cabaline), prezenţa în expoziţie a utilajelor agrozootehnice moderne, participarea unităţilor din industria alimentară beneficiare ale producţiilor agrozootehnice, reprezintă repere ale obiectivului nostru ca manifestarea să fie nu numai utilă şi interesantă, ci să şi creeze condiţia esenţială de interes în găsirea căilor de dezvoltare.

În cadrul programului expoziţional, organizatorii vor asigura condiţiile necesare şi pentru derularea dezbaterilor şi a discuţiilor socio-profesionale cu factorii decizionali de la nivel de central şi local, prin seminarii de comunicare. Deschiderea manifestării va avea loc pe data de 5 septembrie 2014 ora 10.00, în cursul zilei fiind programată şi bonitarea animalelor prezentate în expoziţie, iar în data de 7 septembrie, de la ora 14.00, va avea loc festivitatea de premiere.

Parteneri media: Asociaţia Presei Agricole din România (A.P.A.R.), TVR1 - Viata Satului, Radio România Iaşi, Revista Ferma.

Ajuns la ediţia a VI-a, Expoziţia de agricultură, zootehnie şi industrie alimentară “AgroBihor” se va desfăşura anul acesta în perioada 29-31 august, la Oradea, în parcarea Era Shopping, în organizarea Camerei Agricole şi a Consiliului Judeţean Bihor. “Agricultorii vor vedea cele mai moderne tehnologii de cultură şi cele mai performante tractoare şi utilaje agricole. Iar în ziua de 30 august, de ora 11, vor asista la demonstraţii în câmp cu utilaje, unde vom prezenta lucrări de sezon: recoltarea florii soarelui, tocarea resturilor vegetale, scarificarea, pregătirea terenului pentru semănat şi semănatul”, ne-au comunicat organizatorii.

La simpozioanele susţinute în colaborare cu, profesorii Ioan Pădeanu, Sorin Tiberiu-Bungescu şi Ioan Huţu vor informa fermierii despre noile norme obligatorii privind întocmirea amenajamentului pastoral şi pentru verificarea maşinilor şi a echipamentelor de stropit. Camera Agricola Bihor va organiza o prezentare cu tema "Ecocondiţionalitate, bune condiţii agricole şi de mediu", despre măsurile pe care trebuie să le respectate fermierii pentru a nu fi puşi în situaţia de a-şi pierde subvenţiile pe suprafaţă.

Sectorul zootehnic va expune cele mai frumoase exemplare din speciile: cabaline, bovine, ovine şi caprine. Animalele vor fi bonitate şi premiate pe specii, premiile constând în furaje oferite de Nutrientul Group.\

Şi în acest an, producătorii de legume şi de fructe îşi vor expune produsele toamnei într-un spaţiu generos, special amenajat.

Vor participa şi opt firme din Ungaria din domeniul agricol şi servicii conexe, prezenţa acestora fiind realizată prin colaborarea cu Reţeaua de afaceri din regiunea Karpatica.

Concursul de atelaje cu cai “Cupa AgroBihor” va marca a treia ediţie. Nu va lipsi nici tombola participantului, la care Agroind Cauaceu va acorda trei premii constând în sămânţă de grâu pentru suprafaţa de 5 ha. De asemenea, firma Hunrom Agrotehnics va acorda 10 vouchere de cumpărături în valoare de 100 lei fiecare.

Asociaţia Presei Agricole din România (A.P.A.R.) este partener media principal al AgroBihor.

Salonul Național de Vinuri al României, VINTEST 2013 București, ediția a 3-a, va avea loc la Sala Palatului în perioada 6-9 iunie. Evenimentul este organizat cu ocazia celei de-a 36-a ediții a Congresului OIV. Numai în anul 1968, România a mai fost acceptată ca țară organizatoare.

A 3-a ediție VINTEST este dedicată vinurilor autohtone și turismului vitivinicol. Vizitatorii vor putea localiza pe hartă fiecare cramă participantă și vor avea ocazia să cunoască vinurile și oferta turistică a acestora.

Deschiderea oficială a salonului va avea loc în 6 iunie la ora 11.00.

Partenerii principali ai evenimentului sunt Agerpres, Radio Romania, Casa Lux, Millesime.

Până în prezent, și-au anunțat participarea: Crama Oprișor, WINE RO Crama, Domeniile Anastasia, Agrofam Holding Fetești, Intervitt Zimnicea, Domeniile Sâmburești, Domeniile Dealu Mare Urlați, Stațiunea de Cercetare SCDVV Pietroasa, Budureasca, Domeniile Sara, Scharfenberger Gmbh O.KG, Transilvania Bois.

Vizitatorii pot caștiga din oră în oră o sticlă de vin, iar marele premiu este o excursie pentru două persoane pe Drumul Viilor oferită de Wine Bar 1000 de Chipuri.

www.vintest.ro

www.facebook.com/vintest

0721 550 084

Pagina 4 din 4
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti