600x250 v1

Gustul poamelor toamnei și culorile ei au putut fi simțite și admirate la începutul lunii octombrie, pe Platoul Curții Domnești din Piatra Neamț, în cadrul primei ediții a Târgului „Produs în Neamț“. Eveniment aflat la prima ediție, a fost organizat de Consiliul Județean Neamț, în colaborare cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, Camera de Comerț și Industrie Neamț, Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț.

Cluster – Produs în Neamț

„Târgul – „Produs în Neamț“ – este un nou proiect al Consiliului Județean, prin care ne dorim să aducem laolaltă producători agricoli din județ, dornici de a-și etala munca de peste an. De asemenea, urmărim să dăm posibilitatea tuturor celor interesați să se bucure de gustul deplin al fructelor și legumelor, al mustului proaspăt stors, de atmosfera de sărbătoare așa cum era în vremea tinereții bunicilor și părinților noștri care, după ce terminau de strâns recoltele de pe câmp, petreceau cu voie bună! Sunt bucuros că am reușit să punem bazele unui cluster în care i-am unit pe toți producătorii din ținutul nostru, pentru a-i ajuta în promovarea activității lor pe plan local, național și internațional“, a declarat în deschiderea târgului Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Constituirea producătorilor agricoli în forme asociative deschide noi oportunități de dezvoltare economică prin atragerea unor avantaje locale, zonale sau regionale și folosirea puterii colective în scopul creșterii prosperității membrilor, a familiilor lor și comunităților din care fac parte.

Clusterul „Produs în Neamț“ poate facilita toate aceste puncte doar prin dorința producătorilor locali de a se uni și a se dezvolta împreună.

O universitate parteneră la un cluster

Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi se numără printre membrii fondatori ai asociației, un proiect care își propune să schimbe din temelii percepția față de producătorii locali, aducându-le recunoașterea pe care o merită. Prezent la evenimentul de lansare, prof. univ. dr. Gavril Ștefan a subliniat importanța prezenței unei instituții de învățământ superior într-un astfel de cluster. „Orice întreprinzător are nevoie, pe lângă suportul financiar din partea guvernului, de cunoaștere și informație. Universitatea este în cluster pentru a crea flux de cunoaștere, de cercetare spre mediul economic, spre practică“, a menționat prof. univ. dr. Gavril Ștefan, director al Departamentului pentru relații cu mediul economic al USV Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

ROMEXPO împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează, între 27 – 31 octombrie, INDAGRA 2021 – cel mai cunoscut eveniment agricol din România.

Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei are loc atât în pavilionul B1 al Centrului Expozițional ROMEXPO, cât și pe platformele exterioare și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Manifestarea prezintă tendințele anului 2021 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticulturii și zootehniei și este prilejul perfect pentru prezentarea inovațiilor din acest sector și a soluțiilor care duc la îmbunătățirea performanțelor în afacerile agricole.

Pe parcursului celor cinci zile de târg, peste 130 de companii, din 12 țări, își expun cele mai noi produse și prezintă soluții și servicii pe o suprafață de 12.600 mp. Evenimentul înregistrează un grad de internaționalizare de 25 %.

INDAGRA 2021 se bucură de prezența a 12 țări reprezentative pentru inovațiile din domeniul agricol: Belgia, Bulgaria, Federația Rusă, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Turcia, Ungaria.

Mai mult decât atât, INDAGRA 2021 beneficiază și de participarea oficială  internațională a Rusiei.

În cadrul târgului, expozanții își lansează produsele anului, întâlnesc noi parteneri de afaceri, dau curs dialogului de business, își prezintă oferta de echipamente și tehnologii menite să crească productivitatea în agricultură, precum și noutățile din agronomie, zootehnie, pomicultură, floricultură sau viticultură.

Ca la fiecare ediție, târgul susține ideea de dezvoltare a agriculturii din România cu ajutorul cercetării și inovațiilor și promovează produselor românești pe piața internă și externă.

La INDAGRA 2021, expozanții își prezintă produsele în cadrul unor saloane tematice, precum: 

  1. Salonul de Agricultură

PAVILION B1

  • material săditor, semințe, îngrășăminte pentru agricultură, echipamente pentru viticultură;
  • sisteme irigații și echipamente
  • sere și solarii
  • mașini, utilaje, echipamente agricole
  • silozuri, participări de grup, bănci.
  1. Salonul de Zootehnie - PAVILION B1
  • utilaje și echipamente pentru zootehnie
  1. Indagra – Food - PAVILION B1
  • materii prime și produse alimentare

      Platformele exterioare: B1, H3, Aleea Crown

  • retaileri, comercianți, producători din industria alimentară
  1. Salonul de utilaje agricole

Platformele exterioare 1, 4, 10, 11, 12, V5, V6, C1, Aleea Negustorilor

  • Platforma 1, 4 – utilaje agricole mari, echipamente;
  • Platforma 10, 11 – utilaje agricole mari, echipamente;
  • Platforma 12 – utilaje agricole mari, echipamente;
  • Platforma V5, V6 - utilaje agricole mari, echipamente;
  • Aleea Negustorilor – echipamente pentru irigații, echipamente zootehnice, semințe, bulbi;
  • Platforma C1 – pomi fructiferi, bulbi, flori, semințe.

Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro

Program expozițional:

  • 27 – 30 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 18:00
  • 31 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 16:00

Am luat toate măsurile ca evenimentul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță sanitară. Accesul în Centrul Expozițional ROMEXPO se va face în baza unor proceduri de triere epidemiologică, respectând legislația în vigoare.

ACCES

  • Pietonal: porțile A, B și C                                                    
  • Auto: parcare B și C

Despre ROMEXPO

ROMEXPO S.A., societate comercială cu capital privat, are ca acționar majoritar Camera de Comerț și Industrie a României, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români.

Cu prilejul împlinirii a celor 10 ani de activitate în România a programului LEADER, la sfârșitul lunii septembrie, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost organizat un târg al producătorilor autohtoni „Produs în GAL“. La evenimentul organizat de MADR și federația LEADER au fost prezenți expozanți ale căror afaceri au fost finanțate prin intermediul Grupurilor de Acțiune Locală (GAL).

În cadrului târgului bucureștenii și-au putut procura produse autohtone printre care miere, brânzeturi, conserve, lavandă ș.a. De asemenea, la eveniment a fost prezent și fostul ministru al Agriculturii, iar printre invitații speciali s-a remarcat Ministrul Agriculturii al Republicii Moldova, Viorel Gherciu. Acesta s-a arătat foarte interesat de activitatea GAL-urilor din România: „Vom fi bucuroși să preluăm experiența GAL-urilor din România și în Republica Moldova. Dorim să avem o cooperare cât mai strânsă între România și țara noastră în acest sens, să învățăm din experiența dumneavoastră. De aceea, consider că o astfel de colaborare ar putea fi benefică pentru o dezvoltare mai prosperă a produselor autohtone în ambele țări“, a declarat Ministrul Agriculturii al R. Moldova, Viorel Ghergiu.“

Producători de miere...

Deoarece sezonul rece se apropie, iar românii acordă o atenție deosebită sănătății, la standurile de miere vizitatorii au făcut coadă pentru un borcănel. Ovidiu Tilioi, apicultor din Băbeni, județul Vâlcea, ne-a declarat: „Fac parte din GAL-ul Horezu, Vâlcea, și pot spune că Grupurile de Acțiune au fost un sprijin enorm pentru noi în promovarea produselor. De exemplu, organizarea târgurilor sunt benefice atât pentru noi, producătorii, cât și pentru consumatori deoarece în acest mod ne promovăm și vindem mai ușor produsele. Administrez o exploatație apicolă de 140 de familii de albine, iar anul acesta cel mai vândut produs a fost mierea de pădure sau mierea de mană, produs pe care nu l-am avut în ultimii doi ani. Anul trecut, cea mai vândută miere a fost mierea de salcâm deoarece nu s-a făcut de câțiva ani. Toată mierea este benefică atât ca aliment, cât și ca medicament. Încercăm să producem o miere cât mai diversificată pentru a atrage atenția consumatorilor. De cele mai multe ori, consumatorul cumpără ce nu a mai încercat înainte, de aceea ținem cont să avem o gamă cât mai diversificată de miere, cum ar fi mierea de coriandru sau de cimbrișor de munte.“ 

...și brânzeturi

De asemenea, la târg au fost prezenți și reprezentanți ai micii afaceri de familie Ținutul Călimanilor din Șaru Dornei, Suceava, afacere specializată pe producția de brânzeturi maturate. Diana Țăranu, reprezentantul producătorului, a precizat: „Facem brânzeturi măturate, iar la stand avem specialitatea noastră, Șvaițărul, care este o brânză maturată cu o perioadă de peste 3 luni. La ora actuală nu deținem o fermă, însă colectăm laptele din zonă, din Vatra Dornei. Este un produs local și suntem foarte mândri. Prețurile brânzeturilor diferă în funcție de cantitatea cumpărată de client, începând de la 90 lei kilogramul. A fost un an dificil pentru noi din cauza contextului pandemic și a restricțiilor impuse de autorități și pentru că, în general, târgurile sunt cele care ne ajută în promovare. Încercăm să facem față și să ne promovăm și prin alte căi, pe Internet. Totodată, produsele noastre ajung și în băcăniile din toată țara.“

Produse din lavandă

Lavanda rămâne una dintre plantele preferate de români. Aceasta, pe lângă mirosul îmbietor care se face simțit din plin, posedă o multitudine de beneficii recunoscute inclusiv de industria cosmetică sau medicina naturistă. Un producător de produse din lavandă, Anca Șerpar din Cluj, a remarcat: „Uleiurile esențiale din lavandă au fost dintotdeauna cele mai întrebuințate în toate produsele de cosmetică. Totodată, aromaterapiștii recomandă uleiurile esențiale din lavandă pentru persoanele care suferă de anxietăți, insomnii, iar pentru piele este un cicatrizant și antiinflamator foarte bun. Gestionez o suprafață de un hectar jumătate de lavandă cu peste 50 de specii. Producția de lavandă îmi permite să mă dezvolt în mai multe direcții; de exemplu cu ajutorul uleiului esențial de lavandă producem creme de față și corp, săpunuri naturale, odorizante pentru cameră, elemente decorative. De asemenea, trebuie să spun că prețurile accesibile ale produselor cu lavandă atrag un număr mare de consumatori, acestea începând de la 5 lei, până la 95 de lei. Încercăm să ne facem vizibili și să ne promovăm produsele la târguri, pe Internet și, nu în cele din urmă, țin să menționez că avem o mulțime de vizitatori în cultura de lavandă. Aceasta permite consumatorilor o priveliște încântătoare și o zi de relaxare completă. Totodată, suntem susținuți de GAL Napoca Porolissum, ai cărui parteneri suntem.“

Gal-urile în România

Grupurile de Acțiune Locală, GAL-urile, sunt parteneriate între administrațiile publice locale și reprezentanți ai mediului de afaceri, sectorului Agricol și ai Societății Civile. Conform Ministerului Agriculturii, GAL-urile joacă un rol important în elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare locale și dezvoltarea zonelor rurale. Organizațiile sunt non-guvernamentale și se bazează pe micii antreprenori locali care doresc să-și dezvolte afacerile și zona de proveniență. Gal-urile sunt în dependență de zona și domeniul de activitate, la ora actuală, conform statisticilor, fiind peste 200 de Gal-uri în Români.

Liliana Postica

În perioada 27 – 31 octombrie, ROMEXPO organizează INDAGRA - Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei și INDAGRA FOOD & CARNEXPO - Târgul internaţional pentru industria alimentară, cele mai așteptate târguri din programul expozițional 2021. 

„Ne bucurăm că în curând ne vom putea revedea în condiții de siguranță în Centrul Expozițional ROMEXPO. Prin organizarea acestor manifestări, ne propunem să promovăm mediul de afaceri din România, susținând companiile participante și politicile de dezvoltare ale acestora. Suntem încântați de numărul mare de expozanți interesați să participe la INDAGRA și INDAGRA FOOD & CARNEXPO și îi asigurăm pe toți că evenimentele se vor desfășura respectând legislația și recomandările autorităților în ceea ce privește sănătatea publică”, transmite Mihai Costriș, Director Executiv ROMEXPO.

INDAGRA FOOD & CARNEXPO reprezintă platforma ideală de a întâlni parteneri de afaceri, clienții actuali și potențiali, într-un cadru de business și într-un mediu profesionist. Este un restart pe care îl așteptăm cu nerăbdare și ne asumăm educarea expozanților și a vizitatorilor deopotrivă pentru participarea la expoziție în spiritul vremurilor actuale, pentru a avea o ediție de succes. Încă mai avem spații disponibile și încurajăm în continuare pe reprezentanții companiilor românești să se înscrie la eveniment, promovând în acest fel, produsele și întreaga industrie românească”, declară Eugen Capră, Directorul General ADDOR EVENTS.

indagra2021

Târgul INDAGRA este organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, și are loc în pavilionul B1, precum și pe platformele exterioare.

Manifestarea prezintă tendințele anului 2021 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticulturii și zootehniei și este prilejul perfect pentru prezentarea inovațiilor din acest sector și a soluțiilor care duc la îmbunătățirea performanțelor în afacerile agricole.

Cei care își doresc să își lanseze produsele într-un mediu profesionist, să întâlnească parteneri de afaceri și să dea curs dialogului de business, sunt invitați să se înscrie ca expozanți la INDAGRA 2021. Echipa de organizare este pregătită să prezinte conceptul de anul acesta și cele mai eficiente variante de participare.

Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro

indagra food2021

Concomitent cu INDAGRA, ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România și ADDOR EVENTS, organizează Târgul internațional pentru industria alimentară. INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021 se desfășoară în pavilionul B2 al Centrului Expozițional și pe platformele exterioare.

INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021 este locul potrivit pentru lansarea și vânzarea de produse și tehnologii din industria alimentară, prezentarea noutăților din domeniu și stabilirea de parteneriate durabile. 

Producătorii, distribuitorii și importatorii de echipamente și tehnologii pentru industria cărnii, dar și reprezentanții domeniului panificației, industrializării legumelor și fructelor, prelucrării peștelui și laptelui, sunt așteptați să se înregistreze ca expozanți la INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021. Echipa de organizare a pregătit cele mai avantajoase condiții de participare: www.indagra-food.ro.

Program expozițional:

  • 27 - 30 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 18:00
  • 31 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 16:00

Accesul în Centrul Expozițional ROMEXPO se va face în baza unor proceduri de triere epidemiologică, respectând legislația în vigoare.

Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean, a organizat și desfășurat, în perioada 30 august - 5 septembrie, acțiunea Săptămâna economiei și culturii arădene, ediția a II-a. Este vorba despre o suită de evenimente care au vizat cultura tradițională arădeană și întărirea identității locale printr-o serie de expoziții, conferințe, mese rotunde, care pun în valoare mecanisme de dezvoltare sectoriale și elemente de patrimoniu cultural material și imaterial arădean.

Am ales această perioadă pentru a ne asocia cu Târgul Internațional Agromalim, eveniment de impact pentru arădeni. În acest fel, au fost conectate două evenimente importante și apreciate de publicul arădean și de expozanți, fiindcă publicul câștigă o perspectivă mai largă asupra produselor arădene, iar expozanții beneficiază de vadul și de vizibilitatea Târgului Agromalim.

„Capacităm tineri importanți ai Aradului, personalități consacrate în domeniul lor de activitate. În acest scop am organizat o serie de conferințe culturale, care abordează aspecte legate de industria Aradului, de politicile

Seria evenimentelor a început marți, 31.08.2021, cu conferința Viitorul cercetării etnografice în județul Arad, continuând miercuri, 01.09.2021, cu simpozionul Istoria industriei și economiei arădene, urmată de un vernisaj al Complexului Muzeal Arad, care a avut ca temă aspecte importante ale industriei arădene din ultimul secol. 

Vineri, la Expo Arad, în pavilionul destinat administrației județene, a fost programată o întâlnire cu șapte dintre cei mai mari angajatori de la nivelul județului, fiind prezenți reprezentanți ai companiilor Leoni Wiring Systems, Kromberg&Schubert România, BOS Automotive Products România, Panduit, Textile Medicale SRL. Din domeniul public, au fost reprezentați cei mai mari angajatori, Compania de Apă și Compania de Transport Public.

Sâmbătă s-a desfășurat Gala administrației arădene, care marchează și împlinirea a 20 de ani de existență a Centrului Cultural Județean. Evenimentul a răsplătit performanța în administrație, dar și implicarea societății civile în proiecte administrative, cu influență majoră asupra oamenilor.  „Succesul unor administrații eficiente nu s-a rezumat doar la gestionarea eficientă a fondurilor proprii, canalizarea acestora spre prioritățile date de agenda cetățeanului, ci și prin curajul de a aborda noi direcții de dezvoltare, prin proiecte cu finanțări externe, prin asocieri administrative sau parteneriate. Sunt administrații locale care și-au îmbunătățit infrastructura edilitară – gaz, apă și canalizare, rețeaua educațională, asigurarea eficienței energetice etc. – atât pentru confortul și standardul de viață ale comunităților respective, cât și pentru a fi cât mai atractive pentru potențialii investitori. Alte administrații locale au investit inovativ în potențialul lor turistic, fie că a fost vorba de cultură, tradiție sau caracterul istoric al localităților. Însumat, aceste proiecte generează, la nivel local,  dezvoltare și bunăstare”, este de părere Iustin Cionca, președintele Consiliului județean Arad.

Arad

În cadrul Galei Administrației Arădene au fost premiate 24 administrații locale, în frunte cu Municipiul Arad și continuând cu șase orașe – Curtici, Ineu, Lipova, Pecica, Sântana, Sebiș – și 17 comune: Bata, Buteni, Cermei, Ghioroc, Grăniceri, Pilu, Pleșcuța, Săvârșin, Seleuș, Semlac, Socodor, Șagu, Șimand, Șiria, Vinga, Zărand, Zerind.

O categorie aparte, în cadrul Galei, a fost recompensarea partenerilor Consiliului Județean Arad, reprezentanți ai sistemului educațional, ai mediului economic și ai societății civile. Colaborarea cu cele două Universități arădene, „Aurel Vlaicu” și „Vasile Goldiș” reprezintă preocuparea administrației județene pentru asigurarea legăturii între sistemul educațional – calificarea profesională a noilor generații – și cerințele pieței muncii, a mediului de afaceri. De asemenea, premierea lui Paolo Lorenzi, unul dintre promotorii dezvoltării Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, arată preocuparea Consiliului Județean pentru sprijinirea economiei arădene. Nu în ultimul rând, parteneriatul cu societatea civilă a fost evidențiat prin premierea Asociației Rubio „Pro Copilărie, Pro Viață” (pentru implicarea în reabilitarea, restaurarea sau modernizarea unor simboluri ale Aradului), a Asociației „Cetatea Voluntarilor” (pentru contribuția determinantă în modernizarea unor secții din Spitalul Județean) și a preotului Sergiu Vlad Sandu, care prin proiectul său – Centrul de Tineret ,,Bucurie în Ortodoxie” – conferă tinerilor și copiilor un cadru creștinesc de relaxare și petrecere a timpului liber.

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști (SCDP) Vaslui a organizat online cea de-a doua ediție a Zilei Porților Deschise, la finele lunii mai. În cadrul evenimentului, specialiști din toată țara au răspuns invitației pentru un dialog cu privire la importanța pajiștilor permanente, care sunt direct legate de viața socio-economică și conservarea mediului în care trăim.

Pajiştile – o resursă naturală colosală

În cadrul evenimentului Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii și actualul președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) „Gheorghe Ionescu-Șișești“ București, a apreciat eforturile specialiștilor de la SCDP Vaslui. „Soluțiile de salvare a pajiștilor nu vin din politică sau alte decizii administrative. Ele trebuie să fie susținute de decizii verificate în sistemele de cercetare. Nu putem avea performanță și eficiență în agricultura României cu produse de import de cercetare“, a specificat Valeriu Tabără.

Zona de silvostepă a Moldovei este una aparte, cu un climat special, arid, în care verile sunt foarte călduroase, precipitațiile sunt foarte puține și foarte prost distribuite, a menționat Costel Samuil, secretar științific al SCDP Vaslui. „Ca atare, găsirea unor soluții concrete, obținerea unor soiuri de la specii adaptate acestei zone nu erau doar importante, ci obligatorii. Iar acest lucru se face de către SCDP Vaslui de la bun început, încă de la crearea ei. Are în portofoliu crearea a trei specii importante, poate cele mai bune specii care sunt acum adaptabile acestei zone, care reușesc să rezolve o parte din problema acestor pajiști“, a adăugat Costel Samuil.

Soiuri noi brevetate

SCDP Vaslui se mândrește cu o serie soiuri de graminee și leguminoase perene dezvoltate aici, fiind create și omologate 8 noi soiuri de plante destinate refacerii pajiștilor, 5 dintre ele deja brevetate. Pentru ultimul dintre acestea, sparceta Sersil, Doina Silistru (ing. cercetător principal gradul I) a primit brevetul de invenție. „Am pus suflet pentru a păstra această stațiune, din cele patru câte existau la nivel național. Stațiunea de la Vaslui este singura care a mai rămas în activitate (…). Trebuie să evidențiem rolul important al pajiștilor, mai ales socio-economic și din punct de vedere protector. Atât timp cât am fost om politic am militat pentru susținerea cercetării științifice în general, dar mai ales din agricultură. Cei care fac politicile agricole și cei care lucrează pământul trebuie să-și dea mâna pentru binele tuturor. Practic, pajiștea reprezintă viața“, a adăugat Doina Silistru.

SCDP Vaslui are nevoie în continuare de susținere financiară

cercetare dezvoltare

Simona Dumitriu, directorul SCDP Vaslui, a precizat: „Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști Vaslui are nevoie în continuare de susținerea financiară de la bugetul de stat, de achiziția de noi utilaje moderne, care să asigure transferul rezultatelor cercetării științifice în practică.“

Simona Dumitriu a mai evidențiat și munca cercetătorilor de la stațiune în această perioadă și eforturile pe care le fac pentru a oferi fermierilor, crescătorilor de animale din această zonă un material genetic de calitate, punctând deschiderea pe care o are SCDP Vaslui în implementarea unor parteneriate cu alte institute și cu Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași.

Scurt istoric

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajiști (SCDP) Vaslui este singura unitate din ţară care studiază şi creează soiuri noi la speciile Bromus inermis (obsigă nearistată), Agropyron pectiniforme (pir crestat), Onobrychis viciifolia (sparcetă), specii adaptate condiţiilor de stepă şi silvostepă. Staţiunea elaborează tehnologii de multiplicare a seminţelor de obsigă nearistată şi de sparcetă din categorii biologice superioare, precum şi tehnologii moderne de cultură a pajiştilor. Elaborează tehnologii de îmbunătăţire a pajiştilor permanente, a celor afectate de eroziune şi de alunecări de suprafaţă. Cum din cele aproximativ cinci milioane de hectare de pajişti, 67,5% sunt situate pe versanţi, iar pe 63% din suprafaţa acestora se manifestă fenomenul de eroziune, se impun continuarea şi intensificarea activităţii de creare de noi soiuri la speciile de graminee şi de leguminoase perene de pajişti, care rezistă pe aceste terenuri. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Vaslui a fost înfiinţată în 1981, având atunci 1.030 hectare. Începând cu 1990, SCDP Vaslui şi-a diminuat suprafeţele ca urmare a ocupării abuzive şi a retrocedării terenurilor, ajungând în prezent la 253,54 ha.

Beatrice Alexandra MODIGA

Producătorii locali, care își asigurau cea mai mare parte a veniturilor de la târguri și evenimente, au fost primii care au resimțit criza. Dacă alimentele românești ar fi fost protejate printr-o legislație coerentă, care să-i protejeze și pe micii producători autohtoni, nu s-ar fi ajuns în această situație, este de părere Călin Matieș, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale. „Nu am fost pregătiți pentru o astfel de situație. Toate guvernările care s-au succedat la putere după 1989 nu au luat în considerare că alimentul românesc trebuie să fie de siguranță națională.

pandemie calin maties 1

Importăm orice, de la carne de porc până la mălai, chiar dacă suntem unul dintre marii producători de porumb ai Europei. Atunci când granițele Europei s-au închis și toate țările au început să-și protejeze cetățenii și economia noi ne-am trezit că suntem în deficit alimentar, au fost perioade când aproape toată carnea de porc era din import, uleiul de asemenea. Toate acestea pentru că i-am neglijat pe producătorii noștri. Micile magazine și multe piețe au fost stat închise o bună perioadă. Trebuie să ne gândim că hipermarketurile dețin 90 la sută din comerțul cu alimente din România. Nu avem, de exemplu, un lanț de supermarketuri românești, Ungaria are 3, Italia are 16. Sunt multe în toată Europa, iar la noi în marile lanțuri de magazine sunt puține produse tradiționale...“

Micii producători au descoperit comerțul online

pandemie tausan

Gheorghe Tăușan este un apreciat producător în domeniul patiseriei tradiționale din județul Alba. Principalele puncte de desfacere le avea în târgurile și la evenimentele locale. Odată cu închiderea lor a încercat să găsească soluții de supraviețuire și a descoperit, la cei peste 60 de ani pe care îi are, beneficiile vânzărilor online. „A fost o perioadă în care nu am avut vânzări. Târgurile s-au închis, trebuia să ne plătim materia primă și oamenii și atunci am încercat să ne descurcăm. Ne-am gândit să facem un produs nou, mai puțin perisabil, pe care să-l putem vinde pe Internet. Am făcut, la început în casă, o rețetă pe care am numit-o cordeluțe cu cașcaval, un produs natural sută la sută, în care folosim doar făină, lapte, brânză, smântână și unt, dar care are un termen de valabilitate mai mare. Produsul a avut mare succes nu numai în zona noastră, am avut solicitări chiar și din Moldova pentru că, după ce îl guști, tot ai mai mânca... este ideal pe lângă o bere.“

Gheorghe Tăușan este cunoscut pentru produsele sale de patiserie tradițională în tot Ardealul, dar și în București, unde a participat constant la târgurile de profil. Multe dintre rețetele sale sunt atestate ca produse tradiționale bio. Câteva au denumiri interesante – prăjitura săracului sau plăcinta izmene întoarse, făcută după o veche rețetă din zona Sebeșului. „Este, încă, o perioadă grea pentru noi. Nu ne putem nici măcar apropia de marile lanțuri de magazine ca să ne desfacem produsele, sperăm să treacă cât mai repede“, ne mărturisește Gheorghe Tăușan.

O mare încercare pentru agroturism

pandemie ovidu negrea

Ovidiu Negrea se ocupă de viticultură la Ighiu, în județul Alba, și este președintele Asociației Țara Vinului. În plină pandemie, a terminat lucrările la o elegantă pensiune destinată turismului viniviticol. Aflată chiar în mijlocul viei, pensiunea dispune de o sală de degustare generoasă. De asemenea, are spații de cazare dotate cu toate cele de trebuință chiar și pentru pretențioși, un loc în care turiștii pot gusta pe îndelete vinul deosebit din această podgorie, dar și produsele tradiționale din zonă. „Avem o istorie bogată a viei și vinului aici, la Ighiu, și dorim ca vinul nostru să fie redescoperit și apreciat la adevărata lui valoare. Deschiderea acestei pensiuni, în plină pandemie, a fost o mare încercare pentru noi, dar am plecat la drum cu mult curaj și optimism...Am avut anul trecut puțini turiști, dar nu ne descurajăm. Vrem să aducem aici la pensiune, prin intermediul Asociației Țara Vinului, produse atestate și apreciate de la producătorii locali. Chiar dacă este o perioadă grea visez să putem promova așa cum merită vinurile și produsele tradiționale din regiunea noastră printr-un marketing modern. Lumea trebuie să ne guste produsele și să le afle povestea pentru că aici în Alba chiar avem cu ce ne lăuda...“

Odată cu pandemia, redescoperim România...

Chiar dacă nu s-au plâns de lipsă de turiști anul trecut, efectele pandemiei s-au resimțit și la pensiunile din Bucovina. În zona Dornelor, Angela Acatrinei deține o pensiune în care reușește să îmbine în mod fericit tradiția locală cu facilitățile și confortul cerute de vremurile de azi. „Nu putem spune că nu am avut turiști, mai ales în vară, ne spune Angela Acatrinei. A fost și încă mai este o perioadă grea și nu știm ce va fi în acest an. Am avut turiști mai ales din țară. Oamenii s-au bucurat de ceea ce avem, de frumusețile din Bucovina. În tot răul este și un bine. Au trebuit să vină aceste vremuri neprielnice ca să ne redescoperim țara. Avem o țară frumoasă și mulți dintre noi abia acum, în pandemie, începem să o cunoaștem! Poate că este momentul să apreciem mai mult ceea ce avem, lucrurile simple și autentice, ceea ce ne reprezintă cu adevărat acasă și în lume.“

Vasile Braic

COVID-19: Declarație a DLG InterMarketing privind reprogramarea expoziţiei AgriPlanta-RomAgrotec 2020 – Cea mai dinamică expoziţie agricolă în câmp, din România

În contextul măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii coronavirusului COVID-19, DLG InterMarketing anunţă reprogramarea expoziţiei agricole AgriPlanta-RomAgroTec 2020, pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.

Decizia organizatorului DLG InterMarketing, împreună cu partenerii evenimentului, se bazează pe evaluarea actuală a riscului epidemiei de COVID-19 de către autoritățile locale și globale. Conform celor mai recente decizii ale statului român precum şi a recomandărilor de prevenţie şi siguranţă, situația COVID-19 în România continuă să fie incertă, iar evoluția din perioada următoare este dificil de prevăzut în această etapă.

DLG InterMarketing şi partenerii săi consideră prioritare sănătatea şi siguranţa expozanţilor, vizitatorilor şi furnizorilor. DLG InterMarketing va continua să monitorizeze îndeaproape situația și va oferi actualizări, pe baza evaluărilor oficiale ale situației generale de risc.

Recomandăm ca în această perioadă sa dăm cu toţii dovadă de responsabilitate atât pentru noi cât şi pentru cei din jur, pentru a reuşi să prevenim cât mai mult răspândirea acestei epidemii.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați: Raluca Mareş, Director Expoziţii DLG InterMarketing, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

În pragul Sărbătorilor de iarnă, în perioada 19 - 23 decembrie 2019, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își deschide porțile pentru a găzdui un Târg de Crăciun, o expoziție cu vânzare de produse agroalimentare românești, la care sunt invitați toți cei care vor să redescopere tradiția bucatelor specifice Crăciunului.

Consumatorii vor putea regăsi preparate tradiționale, produse obținute conform unor rețete consacrate atestate de MADR, sau ale căror denumiri sunt recunoscute la nivelul Uniunii Europene, din arealul zonei montane, ori produse specifice care păstrează autenticitatea, transmisă din generație în generație, pregătite pentru masa de Crăciun. Expoziția va oferi și alte produse alimentare din areale geografice ale României: Maramureș, Moldova, Transilvania, Muntenia, Oltenia, Dobrogea etc.

Îi invităm pe toți cei care cunosc gustul inconfundabil al preparatelor tradiționale românești de Crăciun să găsească la acest târg o gamă variată de produse din carne de porc, dar și cozonaci, brânzeturi sau vinuri pregătite și expuse de peste 30 producători de produse alimentare pentru masa de sărbători de iarnă, din județele: Alba, Argeș, Arad, Brașov, Bihor, Botoșani, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

Vom redescoperi gustul bucatelor tradiționale din diferite regiuni ale României, al produselor din carne (caltaboș, tobă de casă, lebăr, cârnați de porc proaspeți și afumați, slănină afumată, jumări, jambon afumat, mușchi afumat, pastramă de porc, sloi/tocan de oaie și mititei), al produselor din lapte (brânză, smântână, cașcaval, telemea, urdă, brânză de burduf în coajă de brad și în membrană naturală, caș, cașcaval Rucăr și cașcaval Dalia etc.), al produselor din pește (batog de crap argintiu și de somn, pastramă de crap argintiu și de somn, sardeluțe, scrumbie marinată, zacuscă cu pește etc.), al produselor de panificație și patiserie (cozonaci, plăcintă cu dovleac, plăcintă cu brânză etc.), al siropurilor, gemurilor sau dulcețurilor de fructe, al diferitelor sortimente de zacuscă, uleiuri aromate, cosmetice naturale și altele.

Produsele românești renumite, precum Cârnații de Pleșcoi, Telemeaua de Sibiu, Scrumbia de Dunăre afumată, produse care beneficiază de sistemul de calitate europeană „Indicație Geografică Protejată - I.G.P și Telemeaua de Ibănești “Denumire de Origine Protejată” -  D.O.P vor încânta vizitatorii la acest eveniment. De asemenea, se vor regăsi şi alte produse aflate în curs de dobândire a protecției la nivelul Uniunii Europene, cum ar fi Plăcinta dobrogeană, Salata cu icre de știucă Tulcea (în curs de dobândire IGP) și Salată tradițională cu icre de crap (în curs de dobândire STG). La eveniment vor fi prezenți și producători de fructe, de miere (polen, faguri, propolis) precum și producători de palincă şi de diferite sortimente de vin de origine controlată.

Ministrul Nechita-Adrian Oros va deschide oficial evenimentul, joi 19 decembrie, la ora 11.00. Programul de vizitare al târgului este între orele 8.00 – 18.00, iar în ultima zi, 23 decembrie, producătorii vă așteaptă până la ora 16.00.

Sursa: madr.ro

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila organizează a 23-a ediție a Târgului Național AgriCultura, în perioada 26-29.09.2019, în incinta Complexului Brăila Mall.

Joi, 26.09.2018, ora 13.00, în standul CCIA Brăila va avea loc seminarul cu tema “Promovarea transferului tehnologiilor agricole din SUA în județul Brăila și regiunea de Sud-Est și facilitarea accesului produselor agroalimentare românești pe piața americană”, eveniment organizat în parteneriat cu Departamentul US Commercial Service România.

Aveți ocazia să vă întâlniți cu un reprezentant al REGISTRAR CORP, firmă agreată de Ambasada SUA în România, care vă va prezenta condițiile de acces pe piața americană. În cazul în care doriți să participați la o întrevedere B2B, vă rugăm să transmiteți o scurtă prezentare a firmei și a produselor pe care intenționați să le propuneți spre export pe piața americană (capacitate de producție/export, marcă de piață etc.)

Registrar Corp a fost fondată în 2003 pentru a ajuta întreprinderile să respecte reglementările din SUA privind alimentația și drogurile (FDA). De la deschiderea sediului central în Hampton, Virginia, SUA, Registrar Corp s-a extins la douăzeci de birouri internaționale și a ajutat peste 30.000 de companii din 160 de țări. Printre angajați se numără foști oficiali ai SUA, oameni de știință și experți ai industriei FDA.

Programul complet al Târgului se regăsește, actualizat, pe www.cciabr.ro

În acest weekend Asociația "ART-Meșteșugurile Prutului" Iași, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași a organizat, cea de a XI-a ediție a manifestării cultural-interactive "Meșteri şi meșteșuguri tradiționale din Moldova". Evenimentul s-a desfășurat pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, din Iași.

La cea de a XI-a ediție a târgului au fost prezenți cca. 40 meșteri populari, atât din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului, cât și din alte zone etnografice ale țării.  „Programul manifestărilor a fost variat și deosebit, cuprinzând: ateliere de creație interactivă de olărit, pictură icoane, cioplitură lemn, încondeiere ouă, împletituri din fibre vegetale, țesături, ateliere demonstrative destinate copiilor, dar și adulților. Totodată au fost prezenți elevii premianți de la taberele și atelierele de creație populară desfășurate de asociația noastră prin programe educaționale și proiecte cu școli și ONG-uri. Ne-am dorit să realizăm, pentru trei zile, o atmosferă de lucru şi de comunicare între generații pe domeniul meșteșugurilor tradiționale românești“, a precizat Silvia Cozmîncă, președinte Asociația ART.

Parteneri în organizarea acestui eveniment au fost: Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova"- Iași, Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces), Asociația Dialog Pentru Dezvoltare- Iași, Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (A.S.I.M.) și Centrul de Informare Turistică- Iași.

GALERIE FOTO

Primăria municipiului Vaslui, prin Direcția Administrare Piețe, Târguri și Oboare, a organizat în perioada 28-30 septembrie, în Piața Traian din municipiul Vaslui, o nouă ediție a Târgului de Toamnă, prilej de a sărbători munca producătorilor agricoli și roadele acestora.

În cele trei zile, organizatorii evenimentului au reușit să aducă peste 48 de producători legume- fructe, procesatori din carne și lapte, din Vaslui și din alte patru județe (Iași, Neamț, Sibiu, Suceava), precum și agenți economici, furnizori de servicii de alimentație publică: „Evenimentul este menit să susțină și să promoveze fermierii din întreg județul Vaslui, dar și din țară, calitatea produselor oferite de aceștia fiind apreciată de vasluienii, care au venit în Piața Traian, în cele trei zile ale evenimentului. Ne dorim ca, de la an la an, tot mai mulți producători locali să ne fie alături, nouă revenindu-ne datoria de a păstra condițiile europene pentru comercializarea produselor“, a declarat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

 

A X-a editie a Târgului pentru Fermieri AGRALIM își deschide porțile pe 20 septembrie. Peste 200 de companii și mii de fermieri și-au anunțat prezența la ediția aniversară din acest an

Târgul pentru fermieri AGRALIM -cel mai important eveniment agricol din Regiunea de Nord – Est se va desfășura în perioada 20 – 23 septembrie la Centrul Expozițional Transagropolis, Lețcani, Iași (DE 583).    

“În fiecare an venim cu soluții noi pentru agricultură, soluții pentru fermieri. Practic, la Iași, spațiul Transagropolis va fi ca o arenă, ca un spectacol de utilaje agrare unde sunt invitați specialiști, reprezentanți ai autorităților locale și naționale. Putem spune că este o reprezentație pentru agricultură. În toate edițiile am obișnuit fermierii cu un program de patru zile în care avem atât parte de expoziții, de demonstrații, expunere și parade de animale cât și parte de conferințe foarte interesante. Practic, este un mix închegat care atrage foarte multă lume. Avem foarte mulți fermieri, mari și mici, care sunt implicați direct în Târg și lucrăm cu specialiști din toate sectoarele din agricultură.” Declară Florin Mindirigiu, director general Abplus events și director al evenimentului AGRALIM.

Peste 200 de companii și-au anunțat prezența la AGRALIM

De 10 ani, Târgul AGRALIM este locul este locul de întâlnire a companiilor din sectorul agricol. An de an, la sfârșitul lui septembrie, pe o platformă expozițională de peste 10 ha, furnizori de tehnică și echipamente agrare, inputuri, silozuri, echipamente pentru ferme vegetale și zootehnice, soluții de finanțare și creditare își prezintă oferta fermierilor și specialiștilor din sectorul agrar din Regiunea de Nord – Est.

În acest an, peste 200 companii din țară și din străinătate și-au anunțat prezența la eveniment.

10.000 de euro este valoarea premiilor oferite vizitatorilor AGRALIM din acest an, de către IPSO Agricultură în calitate de susținător principal și CRONOS CONSULTING,  ALLIANZ TIRIAC, NEXXON, BIO ATLANTIS,  GROUPAMA și LUMIRI AGRO în calitate de susținători. Premiile vor fi oferite zilnic.

Evenimentele de deschidere ale Târgului AGRALIM vor începe joi, 20 septembrie de la ora 12.00

Târgul AGRALIM se va deschide joi, 20 septembrie, de la ora 12.00, momentul fiind marcat de un spectacol memorabil de muzică populară și tradiții susținut de Orchestra Populară “Rapsozii Botoșanilor” sub bagheta maestrului dirijor violonist Ciprian Potoroacă..

Deschiderea Oficială va avea loc la ora 13.30 și va fi urmată de lucrările Forumului Agricol pe tema “Rolul regiunii Nord Est în dinamica agricolă a României”. Printre marii fermieri invitați care și-au anunțat deja prezența la eveniment menționăm: Ing. Laurentiu Baciu, Presedinte LAPAR; Dr. Ing. Dimitrie Muscă, Director General Combinatul Agroindustrial Curtici – Arad; Ing. Vasile Lungu, Director General Domeniile Lungu, Iași; Emil Dumitru, Presedinte Federatia PROAGRO; Ing. Gheorghe Albu, Director General SC Nostalgic SRL, Constanţa; Dr. Ing. Nicu Zaharia, Administrator Grup Serban SA, Bacău; Ing. Iulian Iancu, Preşedinte CA S.A. Libertatea, comuna Fulga, Prahova; Ing. Viorel Stan, Director General Prest Serv Sculeni, Iași; Ing. Vasile Balcan, Director General Marsat SA, Neamț.

În cadrul Forumului Agricol vor fi abordate toate sectoarele de interes: cultură mare, horticultură și zootehnie. Vor răspunde întrebărilor reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, APIA și AFIR.

Vineri este Ziua Fermelor Zootehnice la AGRALIM

Ziua de vineri la AGRALIM este dedicată fermelor zootehnice și specialiștilor din sectorul zootehnic din regiune. Începând cu ora 12.00, aceștia vor putea discuta în cadrul Întâlnirii anuale a Fermierilor din Regiunea de Nord - Est, despre factorii de succes din zootehnie și despre dificultățile în creșterea animalelor de rasă. Vor veni cu soluții și răspunsuri oficialități din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ANARZ, APIA și AFIR precum și mari fermieri, specialiști și reprezentanți ai asociațiilor de profil din sectorul zootehnic. Întâlnirea este moderată de Cosmin Andrei, TVR Viata Satului și Vlad Macovei, Agrointeligenta.

Tot vineri, 21 septembrie, organizatorii AGRALIM au pregătit un studiu de caz aplicat „Complex Domeniile Lungu – model de succes în agricultura integrată și industria vinului”.

Începând cu ora 14.30, după finalizarea Întâlnirii crescătorilor de animale de rasă din regiunea de Nord-Est, partenerii, expozanții și vizitatorii sunt invitați la Domeniile Lungu, pentru a vedea „live” un model de succes în agricultura integrată din România.

Timp de 4 ore, în intervalul orar 15.00 -19.00, publicul va fi face turul ghidat al Domeniilor, avandu-l ca și ghid pe domnul inginer Vasile Lungu, fondatorul grupului, unul dintre cei mai importanți fermieri din regiune dar și din țară. Vor fi vizitate: Crama Hermeziu și plantațiile de vie, cultura de camp, ferma de animale și silozurile de depozitare. Evenimentul se va încheia cu o cină tradițională organizată La Domenii.

Fermierii și specialiștii în domeniu se pot înscrie pentru participarea la Studiu de Caz folosind linkul: https://goo.gl/forms/lFOLrUgDAYYH7GpV2

Sâmbătă și duminică sărbătorim micii producători la AGRALIM

Târgul AGRALIM sărbătorește în weekend micii producători. Special pentru ei și pentru publicul larg, vor fi organizate sâmbătă și duminică mai multe evenimente speciale:

Sâmbătă, 21 septembrie, între orele 12,00 – 14,00 vor fi organizate 3 conferințe pe teme de interes pentru producătorii locali: “Accesul fermierilor si procesatorilor agricoli la piata”, “Marketingul produselor agricole” și “Fonduri europene in agricultura”. Cele 3 evenimente vor fi moderate de jurnalist Raluca Daria Diaconiuc

Printre invitații care si-au anunțat deja prezența la eveniment menționăm pe Ciprian Vulcănescu, Director Iasi Furs SRL, cea mai mare ferma de chinchile din Romania; Ionel Păsărică, Director Capra Noastră; Paul Gabriel Ioan, Director Fabrica de Fum; Radu Plăvănescu, Director Prisca Bârnovei; Gica Neamțu, Director Pofta Focului. Cu ei se va vorbi despre poveștile lor de success dar și despre dificultățile întâmpinate în activitatea lor.  Vor veni cu soluții de finanțare și informații despre proiectele pe fonduri europene finanțatori, asiguratori și firme de consultanță în domeniu.

Simultan cu Târgul AGRALIM va fi organizat sâmbătă și duminică Festivalul Micilor Producători, care va reuni producători locali din toată regiunea de Nord - Est

Festivalul Micilor Producători contribuie activ la dezvoltarea micilor producatori si procesatori agricoli, promovând produsele și valorile românești. În cadrul evenimentului, peste 20 de producători agricoli și-au anunțat deja prezența și vor promova și vinde produse tradiționale și bio: legume, fructe, preparate din carne și lactate, miere de albine, dulcețiuri și bunătăți de casă precum și produse hand made port popular, ceramică și împletituri. Totodată, zilnic vor fi realizate spectacole de muzică populară și tradiții.

Tot sâmbătă, proiectul ‘’Produse locale pentru localnici’’, realizat de Viva FM, ajunge la cel mai mare târg agricol din regiunea Moldovei.

În intervalul orar 12:00-16:00, VIVA FM transmite Live pe toate frecvențele, de la Festivalul Micilor Producatori și AGRALIM. În cadrul transmisiei live vor fi organizate interviuri cu producătorii locali și cu publicul larg pe diverse teme de susținere a activității lor, tombole și concursuri cu premii. În cadrul evenimentului, VIVA FM va oferi un premiu de 1000 euro în servicii de promovare producătorilor locali prezenți la Festival.

Programul de vizitare a Târgului AGRALIM este: joi, 20 septembrie, 12,00 – 18,00, vineri 21 septembrie – sâmbătă, 22 septembrie, 9,00 – 18,00 și duminică 23 septembrie, 9,00 – 18,00.

Accesul la Târgul AGRALIM se realizează prin completarea invitației de vizitare online la linkul http://eepurl.com/dEU8H1, valabil până duminică, 16 august. După această dată, accesul se realizează pe baza biletului de vizitare achiziționat de la casa de bilete, în valoare de 8 lei / persoană sau 15 lei / family (2 adulți și minim un copil) sau a invitației de vizitare primite de la parteneri sau organizator.

Informații suplimentare despre evenimentele AGRALIM 2018 se pot obține la telefon 0755 227 587 sau pe email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Vaslui au organizat, în perioada 7- 9 septembrie 2018, cea de-a XVI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, care a avut loc în Parcul Copou.

„Principalul scop al evenimentului nostru este promovarea meșteșugurilor tradiționale, deoarece vrem să ducem mai departe vechile meșteșuguri și să arătăm totodată vasluienilor cum se îmbrăcau și ce lucrau strămoșii noștri de-a lungul timpului. În acest an au participat peste 60 de meșteri populari  din toate centrele din țară și din Republica Moldova. Ca și noutate este meșterul Stan Dănuță din Botoșani, care a venit cu măști din piei dubite natural. Ca și gazde sperăm că meșterii vizitați au avut parte de un climat și de o atmosferă plăcută, iar vasluienii au apreciat, și nu doar au vizitat standurile. Avem meșteri care vin cu drag la noi chiar de la prima ediție, din anul 2002, și putem să ne mândrim că suntem printre puținele târguri din țară, în care avem doar meșteri populari, fără comercianți“, a precizat Veronica Maxim, consultant artistic la Centrul pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Vaslui.

La târg au fost prezenți meșteri populari din Harghita și din localitatea Braniștea - județul Galați,  cu produse din ceramică, dar și cu produse culinare meșteri din Văratec, județul Neamț. Vizitatorii au mai avut parte de păpuși din pănuși realizare în localitatea Tomești, județul Iași, precum și costume populare din Gura Humorului. În cele trei zile ale evenimentului au avut loc mai multe spectacole, dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO


Cel mai important târg agricol din Regiunea de Nord – Est, Agralim, aniversează în acest an 10 ediții. Ca de fiecare dată, compania Abplus events în parteneriat cu cele mai importante instituții și asociații agricole din România și Republica Moldova  va organiza evenimentul și în acest an, în perioada 20 - 23 septembrie, în Parcul agroindustrial TransAgropolis din comuna Lețcani, situat la drumul european E583.

Fermierii, asociațiile agricole, companiile, specialiștii din domeniu și publicul larg sunt invitați la o ediție aniversară a celui mai apreciat târg agricol din Moldova. Peste 150 de companii și-au anunțat deja prezența la eveniment.

Anul acesta AGRALIM va oferi participanților și vizitatorilor un program interesant și dens, care va include conferințe, forumuri și întâlniri cu lideri, decidenți, specialiști agronomi, reprezentanți ai unor companii de prestigiu și potențiali parteneri de afaceri, din sectorul agricol.

AGRALIM 3

Repere importante din programul de evenimente: joi, 20 septembrie 14.00 – 16.00 -  Forumul Agricol “Rolul Regiunii de NE în dinamica agricolă a Romaniei”, vineri, 21 septembrie 10.00 - 18.00 – Întâlnirea crescătorilor de animale de rasă din regiunea de Nord – Est, urmată de vizită la fermele de elita din județ, sâmbătă, 22 septembrie 10.30 – 13.00 – Conferința “Accesul și procesatorilor agricoli la piață”.

De la eveniment nu vor lipsi deja tradiționalele prezentări și demonstrații cu utilaje agricole, vizitarea platformei, drive test de manevrare a tractoarelor, academia mecanizatorilor și o memorabilă petrecere câmpenească.

Simultan cu Târgul AGRALIM se va desfășura Expoziția de Animale de Rasă “Excelența în Zootehnie” care va reuni cele mai reușite exemplare de animale de rasă – bovine de carne rasele Aberdeen Angus, Salers, Aubrac, Red Angus, Galloway, Highland, Sura de stepa, Limousine, Charolaise, Baltata Romaneasca, bovine de lapte rasa Holstein, ovine și caprine rasele Ile de France, Karakul, Tigaie, Turcana, Suffolk Englezesc, Merinos, Texel, Sannen, Boier.

Zilnic, vor fi organizate prezentări de animale în ringul special amenajat de organizator. Duminică va fi organizată parada animalelor de rasă și premierea celor mai frumoase exemplare.

Expoziția de Animale de Rasă “Excelența în Zootehnie“ este realizată în parteneriat cu Asociația Holstein Ro, Asociația Angus Ro, Federația Crescătorilor de Bovine de Carne din România și Asociația Moldoovis.

În perioada 9-12 august 2018, în Parcul Cancicov din Municipiul Bacău a avut loc prima ediție a <<Gourmand Festival>>. Timp de 4 zile, băcăuanii s-au bucurat de mâncare de tip „street food”.

La Gourmand Festival au spus prezent un mare număr de vendori de „street food“, care au satisfăcut toate preferințele culinare, de la burgeri la specialități spaniole și franțuzești, plus multe alte bunătăți. <<Gourmand Festival>> a fost un eveniment care a arătat că putem avea momente frumoase, pe care le merităm cu toții, iar vremea a ţinut cu organizatorii și cu băcăuanii care au venit într-un număr mare, curioși să guste și să deguste.

IMG 8341

Cel mai nou festival de mâncare stradală s-a axat și pe muzică live, iar după patru zile, organizatorii sunt mulțumiți că și la Bacău se poate: „Eu și partenerul meu am încercat să dovedim că și cei de pe plan local pot organiza un astfel de festival, deoarece până în prezent nu exista nimic pe plan local, la standardul acesta. Cu toate că cei de la Cluj au încercat să își asigure un monopol și să își creeze o imagine de street food românesc în România, care din punctul meu de vedere nu este reală, deoarece street food-ul nu a fost inventat de cei de la Cluj, București sau Paris, ci este un concept care nu se știe unde a apărut prima dată. Așadar, atât la Praga, Berlin, mai nou Bacău și Iași … toate sunt pe același principiu! Nu poate să dețină cineva un monopol în acest sens. Mulțumesc din inimă celor prezenți că au avut încredere și au venit, deoarece Bacăul este un oraș mic, potențial este și el unul redus. Sunt mulțumit de faptul că unii dintre aceștia au văzut o oportunitate, de a își ridica veniturile și de a se promova. Tind să cred că am creat un brand pur local, cu potențial de a ne extinde în Moldova. Așadar ne vedem la următoarele ediții cu mai multe truck-uri de mâncare “, au precizat organizatorii.

Multe genuri de mâncare acompaniată de muzică de calitate în Parcul Cancicov timp de 4 zile au dat savoare festivalului, iar un număr semnificativ de vendori de „street food“,  au așteptat să le fie călcat pragul. Am fost și nou prezenți … și vă relatăm ce am găsit!

Burger Peter: afacere pe roți

Silișteanu George, de la <<Burger Peter>>, București, ne spune că rețeta de succes pentru o relație bună cu clienții o reprezintă calitatea preparatelor și un personal de servire amabil și atent: „Încercăm să venim cu rețete proprii și diverse pentru a acoperi o plajă cât mai largă de gusturi. Astfel, aici la Bacău am venit cu burgeri de vită și ne bucurăm că avem un feedback pozitiv. Suntem pentru prima dată în partea Moldovei și ne-a plăcut, deoarece moldovenii, în special băcăuanii sunt foarte receptivi. Am venit cu trei sortimente de burgeri: Peter Burger, Clasic Burger și al treilea burger este cel Black Peter Burger, pe acesta din urmă îl numim astfel, datorită faptul că folosim dulceață de ceapă cu bere neagră.“

Prosecco şi Frizzante la Piaggio Ape

IMG 8312

Cristian Anghel, a venit de Cluj Napoca cu Prosecco şi Frizzante: „Am venit cu un Piaggio Ape reinterpretat, reamenajat, respectiv cu un concept nou pe piața din România, din care servim un vin spumant italian la pahar. Mergem la tot fel de street food-uri, și este din ce în ce mai bine, deoarece oamenii sunt curioși și vor să guste, astfel află de Prosecco și Frizzante. Cu toate că, nu au fost așa de mulți clienți pe cât ne așteptam, am avut noroc că am avut vreme bună, diferit față de tot restul verii, în care am suferit din cauza ploilor. Per ansamblu a fost bine, deoarece băcăuanii au primit bine acest concept …sunt curioși, vin, gustă și întreabă!“

<<Cafe del Sol>>: noul brand de cafea produsă în Bacău de circa trei luni

IMG 8350

În Parcul Cancicov, la festival l-am găsit și pe Andrei Oprișan, de la <<Cafe del Sol>>, Bacău. Acesta reprezintă prima fabrică de cafea din Moldova și a treia ca mărime din țară care a fost lansată pe data de 3 martie anul acesta, de compania Mister Tush Caffe. Fabrica are sediul central în Onești, un punct de lucru în Bacău și a fost fondată de un grup de tineri întreprinzători români, iar produsul ei este <<Cafe del Sol>>: „Suntem o firmă care ne-am lansat pe piață acum trei luni și este un concept total diferit, deoarece încercăm să oferim tuturor oamenilor o cafea prăjită corect, pentru că o cafea nu trebuie să fie neagră la culoare, lucioasă și nici amară. Cafeaua trebuie să reprezinte zona din care provine, de exemplu noi folosim o cafea din  Brazilia, care are note mai familiare ciocolatii, dar și note de alune și caramel. Iar, dacă este preparată după rețeta noastră pe care o găsiți pe pungă o să fie dulce, chiar dacă nu punem zahăr în ea. Momentan lucrăm cu magazinele cu capital social integral românesc, respectiv magazine de cartier, magazine cu patroni români, deoarece vrem să păstrăm banii în țară. În zona Moldovei activăm în 9.000 de puncte, din care în momentul de față, în proporție de 86% sunt acoperite cu cafeaua noastră. Participarea noastră aici este un lucru bun, deoarece suntem asociați cu mâncare de bună calitate, chiar dacă este un eveniment gen street food, toate firmele prezente sunt cele mai de top din toată țara, iar lângă o mâncare de bună calitate, îți trebuie și o cafea de bună calitate… ca să îți meargă bine toată ziua!“

Noutate pe piața gurmanzilor: Duck Burger franțuzesc

IMG 8328

Nache Florian de la <<Nache’s>>, din București, ne răsfață papilele gustative cu un produs nou: „Avem un produs nou intrat pe piață românească, respectiv un Duck Burger făcut din pulpă de rață confiată, fiartă în untură, lent, patru ore până carnea se desprinde de pe os. De asemenea curioșii pot să încerce și Chicken Burger la fel, confiat. În cele patru zile de festival m-a surprins faptul că băcăoanii au fost deschiși spre produse noastre, venind cu un produs nou, totuși au fost curioși și l-au testat. Cu toate că am început în București, produsul l-am văzut în Franța și am zis să ținem, cât de cât de originea și calitatea produsului. Fiind un produs mai delicat, pulpa de rață  confiată vine însoțită cu rucola, castravete murat, sos de roșii cherry, dulceață de ceapă, sos de muștar cu miere și lămâie, toate într-o chiflă brioșă.“

Anca George, de la <<La Finca by Alioli>>, din București, ne-a prezentat pe scurt istoria acestui restaurant cu specific spaniol și cum a fost la Bacău: „Restaurantul Alioli există pentru că o familie de români n-au putut sta departe de țara natală. Deoarece, după opt ani petrecuți în Spania, aceștia au revenit la București pentru a găti bucate valenciene și andaluze adevărate. Denia, orașul spaniol cu cele mai multe zile festive, aflat la numai două ore distanță cu barcă de Ibiza, le-a fost școală și loc de joacă. Aici, aceștia au învățat tot ce înseamnă gastronomia spaniolă, aflând totodată care este esența spiritului spaniol și ce trebuie să faci ca să îți transformi clienții în prieteni. Așadar și la Bacău ne-am atras clienții foarte rapid, încă din prima zi de festival cu paella tradițional spaniolă, fructe de mare proaspete, Jamon și altele. În cele patru zile ne-a mers foarte bine! Sincer să vă zic unii oamenii nu știu ce mănâncă, dar sunt curioși și le-au plăcut, de altfel ne-au călcat pragul în fiecare zi de târg!“

IMG 8332

Cum mâncarea bună intră mai ușor pe ritmuri de muzică, pe scena amplasată în parc au urcat în fiecare seară diverși artiști români.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cu o experienţă şi tradiţie de 28 de ani în organizarea evenimentelor agricole, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad propune şi în acest an o ediţie specială pentru unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul agriculturii din România - a 29-a ediţie a târgului internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim.

Perioada: 13 – 16 septembrie, Expo Arad

Parteneri: - USAMVB Regele Mihai I al României din Timișoara

- Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental 

- Asociația Aberdeen Angus România

- Asociația Crescătorilor de Ovine ,,PĂSTORUL CRIȘANA” Arad

- Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine ,,MIORIȚA” Chișineu Criș

- Asociația Crescătorilor de Animale Arad

- Oficiul Județean de Zootehnie Arad

Cu sprijinul: - Agenția Națională Pentru Zootehnie “Prof Dr. G. K. Constantinescu”

- Romexpo SA București

- Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad

- Combinatul Agroindustrial Curtici

Partener comunicare : - Ferma Media Group

90 % din suprafața EXPO Arad rezervată cu 3 luni înainte de deschiderea Agromalim 2018

Spațiile pe care le oferă complexul internațional EXPO Arad vor fi ocupate în totalitate. Peste 280 dintre cei mai importanți jucători în domeniul agricol din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Grecia, Cehia și Bulgaria își vor expune produsele pe o suprafață de 3.500 mp interior și 33.000 mp exterior.

Categorii de produse expuse: tehnologii, mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, tehnică de ambalare, servicii de consultanță, reviste, cărți și cataloage de specialitate.

“Adoptă un tânăr fermier un nou proiect în cadrul expoziției de animale de rasă, Excelența în Zootehnie, Agromalim 2018

Reușita parteneriatului inițiat la Agromalim 2017 cu Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental (A.C.V.B.R.Sim), asociație conducătoare de Registru Genealogic pentru rasele Bălțată Românescă și Montbeliarde și cu Asociația Aberdeen Angus România acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic la rasa Aberdeen Angus, a făcut ca zona de expunere de taurine și prezentările din ring să fie puncte de maxim interes pentru vizitatori și expozanți. Modul activ și inovativ prin care se implică în activitatea de zi cu zi a fermierilor și oportunitatea pe care târgul Agromalim o oferă, au făcut ca cele două asociații să propună un nou proiect (detalii pe www.baltataromaneasca.ro și www.aberdeenangus.ro) prin care să sprijine crescătorii de Balțată Românească și Angus și să atragă tinerii spre această activitate. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad a acceptat cu mare bucurie propunerea de a fi partener în cadrul acestui proiect inițiat de cele 2 asociații, alături de AGROTV care se va implica în promovarea proiectului, prezentarea participanților și a desfășurării concursului. Premiile  tentante au făcut ca numărul concurenților înscriși să fie mare și cu siguranță faza finală a concursului care se va desfășura sâmbătă, 15 septembrie în cadrul târgului Agromalim va aduna multi susținători.

În cadrul secțiunii de taurine vor fi prezentate cu precădere animale din rasele Bălțată Românească și Angus roșu și negru dar nu vor lipsi nici rasele de lapte sau mixte Holstein, Brună, rasele de carne Charolaise, Limousine, Aubrac. Blanc Blue Belge sau metiși ale acestora.

Crescătorii de oi prezenți și în acest an cu animale la Agromalim

Sectorul de ovine este organizat în parteneriat cu Asociația Crescătorilor de Ovine ,,PĂSTORUL CRIȘANA” Arad, asociație acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic al rasei Țurcana și cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine  ,,MIORIȚA” Chișineu Criș, asociație acreditată pentru conducerea Registrului Genealogic al raselor Țigaie și Merinos Transilvănean. Vor fi expuse aproximativ 200 de animale cu valoare genetică ridicată, ovine și caprine din diverse rase și varietăți. Cu sprijinul cadrelor didactice de la USAMVB Timișoara vor fi expuse comparativ avantajele fiecăreia, vor avea loc prezentări pe teme legate de sisteme de creștere și bunăstare a ovinelor, se vor dezbate și oferi soluții la problemele cu care se confruntă crescătorii.

În cadrul Agromalim, vor fi prezentate și alte specii de animale: cabaline, suine, caprine, animale de hobby.

Alte atracții - Agromalim 2018

  • Agricultura de precizie - Demonstrații în parteneriat cu USAMVB Timișoara. Vor fi prezentate avantajele folosirii GPS-ului în agricultură și se vor face demonstrații cu roboți pentru agricultură și drone.- Concurs de îndemânare conducere tractor

- Salon de produse tradiționale

- Conferințe de specialitate pe teme de interes pentru fermieri

- informații finanțări și alte forme de sprijin pe programe naționale și europene

- prezentări de firme și produse

- conferințe pe domenii ca: agricultură, industrie alimentară, ambalaje

Schița program Agromalim 2018

Joi, 13 septembrie

  • Ora 11.00 – Deschidere oficială Agromalim 2018

Vineri, 14 septembrie

  • Ora 10.00 –   Conferință Federația Națională GAL – Implementarea strategiilor de dezvoltare locală PNDR 2014 – 2020 – sala conferințe pavilion A
  • Ora 10.30 –  Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – prezentare rețea Europe Enterprese Network (platformă europeană de promovare a firmelor pe piețele externe) – sala conferințe pavilion B
  •  Ora 11.00 – Sesiune Brokeraj internațional pentru companii din domeniul agricol, industrie alimentară și ambalaje – sala conferințe pavilion B
  • Ora 12.00 - USAMVB „Regele Mihai I al României” din Timișoara - Partenerul fermierilor – sala conferințe pavilion A - Sesiune de comunicări și work shop cu tematica agricolă – Cultura plantelor, creșterea animalelor, agricultura de precizie, bioenergii.
  • 12.00 – 17.00 -  Bonitare taurine Bălțată Românească -  ring prezentare animale - Prezentare animale expuse - ring prezentare animale

Sâmbătă, 15 septembrie

  • Ora 10.00  - Întâlnirea asociațiilor de agricultori din bazinul Carpatic
  • Ora 10.00 - Finala concursului “Adoptă un tânăr fermier” secțiunea Bălțată Românească - ring de prezentare animale
  • Ora 13.00 – Finala concursului “Adoptă un tânăr fermier” secțiunea Aberdeen Angus, prezentare animale - ring de prezentare animale
  • Ora 15.00 - Prezentare rase de ovine și caprine expuse, studii comparative, avantajele oferite de fiecare rasă și varietate pentru crescători - ring de prezentare animale

Duminică, 16 septembrie

  • Ora 11.00  - Parada taurinelor din rasa Bălțată românească premiate în urma bonitării - Desemnarea câștigătoarei titlului de MISS Arad
  • Ora 15.00 Extragere premii vizitatori targul Agromalim.

Program de vizitare târg

  • Joi, 13 septembrie, 11.00 – 18.00
  • Vineri 14 septembrie, 10.00 – 18.00
  • Sâmbătă 15 septembrie 10.00 – 18.00
  • Duminică, 16 septembrie, 10.00 – 16.00

Cimi Enache
0730 188291
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

http://www.ccia-arad.ro/ro/agromalim.html

Facebook - facebook.com/agromalim

NHR Agropartners participă în cadrul târgului AgriPlanta-RomAgroTec 2018, cu un stand expozițional de dimensiuni mari, de circa 2.500m2, unde vor fi expuse cel mai mare număr de utilaje pe care l-am prezentat vreodată la vreo expoziție, deoarece vrem ca fermierii să aibă ocazia să vadă pe viu cât mai multe utilaje din portofoliul larg pe care li comercializăm.

Gama largă de mașini agricole expuse cuprinde mărci consacrate, inclusiv pe plan internațional. De la firma Deutz-Fahr, vom avea toată gama de tractoare, pornind de la 51 până la 336 CP, toată gama de combine de cereale de la 230 până la 395 CP și prese de balotat pentru baloți cilindrici.

Printre tractoarele Deutz-Fahr, vedetele sunt trei modele speciale: 6165 PowerShift Special Edition, fabricat în Germania în cea mai modernă fabrică de tractoare din Europa drept răsplată pentru buna colaborare a Grupului SDF (SameDeutzFahr) cu NHR AGROPARTNERS și modelele 7250 și 9340 Warrior cu transmisie variabila continua, care ușurează munca operatorului și contribuie la creșterea eficienței tractoarelor, corelarea turației motorului și a vitezei făcându-se automat, în funcție de sarcină. Pentru a demonstra fiabilitatea tractoarelor Deutz Fahr, aceste modele speciale beneficiază de garanție extinsă: 3 ani sau 3.000 ore.

Tractoarele Deutz-Fahr seria 6 reprezintă cel mai bun mix de tehnologie din clasa sa de putere. Deutz- Fahr a dezvoltat seria 6 pentru ferme mari, medii sau ferme mici, cu 12 modele variind de 156 – 226 CP, disponibil în doua variante de platforme, trei tipuri de transmisie (TTV, RCShift, PowerShift), două configurații de cabină, cu diferite niveluri de confort, precum și diverse alte opțiuni. Astfel, Seria 6 permite fermierilor să-și creeze în mod individual cel mai bun mix de tehnologie în această clasă de tractoare, redefinind conceptul de configurabilitate.

Din Seriile 5 si 5G vor fi expuse tractoare utilitare special echipate pentru a face față provocărilor atât în ferme agricole, ferme de animale, ferme mixte cât și aplicațiilor forestiere sau municipale.

Pentru două modele de tractoare, unul din seria 6 și unul din seria 5 vor fi expuse și anvelope înguste pentru lucrări specifice în câmp.

Vom aduce și câteva tractoare înguste specializate pentru lucrări în vii și livezi. Toate tractoarele sunt dotate cu motoare Deutz cu emisii poluante reduse și consum mic de combustibil.

La secțiunea combine de cereale, vedeta este noul model Deutz-Fahr 9306 TS de 395 CP, cu buncăr de 10.500 l cu viteza de descărcare de 120l/sec., echipată cu un header de floarea soarelui marca Fantini pe 8 rânduri, reprezentând cel mai mare model de combină de cereale pe care îl comercializăm conform cerințelor venite din partea fermierilor. Combinele din seriile 6000 și 7000 expuse sunt echipate cu motor Tier 4 final, cu hedere de cereale de la 6,3 m până la 7,2 m, dotate cu scuturători cu lagăre cu rulmenți; cate un model din seriile 6000 și 2 modele din seria 7000.

Împreuna cu aceste combine vor fi expuse hedere de porumb Olimac și de floarea-soarelui Fantini. De la Olimac vom aduce și hederul de porumb cu tocător care are cuțite duble și doua cutii de viteze în baie de ulei amplasate pe laterale. Acest heder cu o îmbunătățire a sistemului de tocare a tulpinilor și resturilor vegetale, toacă foarte bine și mărunt resturile vegetale și le distribuie uniform pe teren.

Tot de la producătorul german Deutz-Fahr vom aduce prese de balotat printre care amintim de FixMaster 119 pentru baloți cilindrici cu diametru de 1,25m, cu cameră fixă și legare cu sfoară.

Vom prezenta o combină de recoltat struguri G8.260 Elite de la firma franceză Gregoire, cu motor Deutz de 175 CP, cu capul de recoltare pendular, care asigură așezarea automată pe verticala fără a fi necesare instalații hidraulice complicate. Cabina montată central, împreună cu doua camere video montate una în capul de recoltare și cealaltă în benă, asigură o vizibilitate perfectă asupra rândului și un control eficient asupra procesului de lucru. Boabele sunt scuturate pe o bandă specială, de unde sunt transportate în bene cu ajutorul unor transportoare verticale, cu viteza corelată cu viteza de deplasare a mașinii. Boabele sunt curățate de frunze și resturi vegetale cu ajutorul unor ventilatoare și a unei instalații speciale de curățare montată deasupra benelor. Astfel, în bene ajung doar boabe curate, ciorchinii și boabele verzi sau mucegăite rămân pe butuc. Are o productivitate mare, pierderi reduse, poate lucra 24 de ore din 24 și asigură o calitate excelentă a recoltei înlocuind munca a cel puțin 100 de muncitori.

De la firma JCB vom avea expuse mai multe încărcătoare cu braț telescopic, cel mai mare fiind modelul JCB 560-80, care ridică 6 tone la 8 m înălțime. Fiecare dintre aceste încărcătoare sunt dotate cu diverse accesorii pentru a acoperi o gamă cât mai variata de cerințe. Modelul JCB 403 AG, recent intrat în portofoliu, reprezintă varianta optimă pentru un încărcător articulat de dimensiuni mici, fiind disponibil în varianta cu cabina și fără cabină.

Tot de la firma JCB vom expune și tractorul Fastrac 8330, 348 CP (puterea maximă), șasiu integral cu suspensie pe ambele punți, frâne externe și ABS pe fiecare roată, transmisie CVT (cu variație continua), tractoarele JCB Fastrac fiind singurele tractoare din lume cu șasiu complet, cu suspensie pe ambele punți, și singurele  care pot rula legal în siguranță cu viteze de pana la 70 km/h. Ele sunt în egală măsură capabile să concureze cu camioanele pentru transport, dar și să execute orice lucrare agricolă. În plus se adaugă forța de tracțiune remarcabilă, capacitatea de a lucra cu utilaje foarte mari, o cabină de top din clasa tractoarelor și folosirea unor tehnologii eficiente care asigură un consum redus de combustibil și costuri de operare reduse.

De la firma Pottinger vom aduce o gama mare de utilaje pentru prelucrat solul: pluguri cu până la 6 trupițe, grape cu discuri de până la 8m, semănători de păioase clasice sau pentru semănat în teren semipregătit sau direct după arătură cu funcție de fertilizare inclusă, dar și mașini de adunat fânul. Semănătoarea Terrasem C6 asigură dintr-o singură trecere pregătirea patului germinativ, compactarea, semănarea și tasarea semințelor. Pe lângă plasarea precisă a semințelor – datorită brazdarelor disc montate pe paralelogram și roților de tasare și reglare a adâncimii pe fiecare rând – aceste mașini asigură copierea terenului, reglarea centralizată a forței de apăsare între 50 și 130 kg pe brăzdar și au un buncăr de semințe cu capacitate mare. În plus, mașina este dotată cu un sistem de operare inteligent.

Pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare, vom expune de la firma Hardi trei mașini de erbicidat tractate și una autopropulsată cu capacitate a rezervorului de până la 3000 de litri. Mașina de erbicidat autopropulsată Hardi Hellios III se află la primele apariții în România. Este o mașină de erbicidat cu garda la sol de 1 m, capacitate a rezervorului de 3000l având o lungime a rampei de 28 m cu 7 secțiuni, cabina cu vizibilitate 3600. Toate aceste caracteristici fac din Hardi Hellios III o mașină de erbicidat compacta și versatilă fiind ușor de manevrat și ergonomică.

De la firma Bogballe o vom avea expuse la expoziție 4 mașini de împrăștiat îngrășăminte chimice, dintre care două modele nou lansate la Agritehnica 2017 M45W Plus și M 35 Plus. Noutatea acestor mașini de împrăștiat îngrășăminte chimice constă în creșterea capacitații de aruncare a îngrășământului de până la  650 kg/min și un nou control al secțiunii de dozare a îngrășământului: Dual Dynamic. Toate mașinile Bogballe dispun de sistem unic de împrăștiere spre centru sau spre exterior a îngrășămintelor.

Utilajele Dal-Bo de la firma din Danemarca: o tocătoare pentru resturi vegetale tip tăvălug de 6 m, care se pretează foarte bine la coceni de porumb, tulpini de floarea-soarelui, rapiță, miriște de grâu sau chiar ierboase, cu un consum de combustibil mult redus față de o tocătoare obișnuită; tăvălugi cu sistem de nivelare și spargerea bulgărilor care pot să lucreze direct în arătură fără să mai fie nevoie de o trecere cu grapa cu discuri.

Printre utilajele de la firma Einboeck care vor fi prezentate la AgriPlanta – RomAgroTec se numără un cultivator Vibrostar de 4m destinat în special solurilor ușoare, medii și pietroase, o mașină de plivit Aerostar Exact pentru combaterea excesivă a buruienilor și o grapă rotativă RotaryStar pentru spargerea crustelor formate din cauza ploilor abundente având o precizie ridicată datorită sistemului ROW-GURD.

Vom aduce la AgriPlanta-RomAgroTec și semănători de plante prășitoare cultivatoare de la firma Sfoggia. Cultivatorul Thema are 8 rânduri cu echipament pentru încorporat îngrășăminte chimice: 2 buncăre de 900 l din inox și distribuitor mecanic cu caneluri. Semănătoarea Sigma 5 pentru porumb și floarea-soarelui, cu brăzdare cu discuri și sistem de monitorizare a debitului de boabe pe rând.

NHR Agropartners va prezenta și o semănătoare tractată pentru plante prășitoare, Sfoggia Vento Smart pe 8 rânduri, cu echipament de îngrășăminte de 4.000 de litri, echipament de distribuit pesticide microgranulate, secții de semănare cu mecanism paralelogram, cu posibilitatea modificării hidraulice a apăsării pe sol a fiecărei secții, cu brăzdare dublu disc și buncăre de semințe de 60 de litri pe fiecare rând. Mașina este pliabilă în transport și se încadrează în 2,5 m lățime de transport, roțile de sprijin având posibilitatea de a-și modifica ecartamentul în mers. Echipamentul de semănare pentru plante prășitoare poate fi demontat și înlocuit cu o semănătoare pentru păioase, mărind astfel domeniul de utilizare al mașinii.

Vom avea utilaje și de la firma Hydrac (încărcătoare frontale care se pot monta pe tractoare), remorci de transport de la firma Brantner, remorci de transfer Guestrower, dar și remorci tehnologice Tatoma pentru amestecarea și distribuirea directă a hranei la animalele din fermele zootehnice și tocătoare de resturi vegetale de la Muething.

O altă noutate pe care o vom prezenta la stand, o reprezintă un model de stație de demineralizare și reglare a PH-ului apei pentru tratamentele fitosanitare HIDRO-AFE de la firma AGRI France Environnment. Folosind tehnologia HIDRO-AFE se reduce doza de produse fitosanitare, crește eficiența tratamentului rezultând o acțiune rapidă asupra culturii.

Vom fi prezenți la expoziție în cadrul demonstrațiilor în câmp, la secțiunea Smart farming – tractoare inteligente, unde vom prezenta tractorul DeutzFahr 7250 TTV de 237 CP cu sistem GPS AGROSKY încorporat. Sistemul permite creșterea productivității reducând suprapunerile cu până la 90% chiar și în condiții nefavorabile cum ar fi pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă din cauza prafului sau a ceții.

Pentru achiziția de utilaje agricole vom avea oferte de finanțare atractive începând de la 0% avans și 0% dobândă dar și oferte promoționale valabile doar pe perioada târgului.

În perioada 19-22 aprilie 2018 la Jucu, județul Cluj, Parc Industrial Tetarom III, a avut loc cea de-a 24-a ediție a târgului Agraria. Anul acesta cea mai dinamică expoziție din Transilvania a venit cu soluții inovatoare, adaptate zootehniei și agriculturii românești, participând 300 de firme pe o suprafață de peste 10 ha, pentru cei 23.200 de vizitatori care au călcat pragul târgului.

Agraria cu de toate

Pe parcursul celor patru zile de târg în programul AGRARIA au făcut parte, de la demonstrații zilnice cu mașini agricole, lansări de produse și servicii, expoziția de animale de rasă, prezentări în ring ale celor mai valoroase exemplare, licitația de bovine Angus, concursuri și bonitare, până la seminarii și conferințe pe teme de interes din domeniul agricol. Totodată, firmele expozante au pregătit oferte de finanțare și oferte speciale pentru perioada târgului, precum și tombole pentru vizitatori:

„Din dorința de a pune la dispoziția specialiștilor, fermierilor, furnizorilor de input-uri și echipamente cele mai eficiente soluții pentru sectorul zootehnic, am introdus, încă din 2017 la AGRARIA, conceptul ZOOTEHNICA Show. În acest an, ZOOTEHNICA Show, a avut ca temă „Inovația în zootehnie“, și peste 300 de exemplare de animale de rasă (bovine, ovine și cabaline) au fost prezentate vizitatorilor. De altfel, acesta este un concept integrat, care îmbină expoziția de animale de rasă cu un salon de zootehnie, unde au fost prezente firme care oferă input-uri pentru acest sector“, a precizat Corina Mareș, Managing Partner DLG InterMarketing.

Licitația de bovine Angus s-a bucurat de un public numeros

După succesul înregistrat la ediția de anul trecut, Asociația Aberdeen Angus România a organizat și anul acesta licitația de bovine Angus, intrând în licitație 27 de animale. La final a fost organizată și o tombolă ce a adus premiu o vițea din această rasă, unui fermier norocos. Evenimentul s-a bucurat de un public numeros, interesat de animalele cu genetică de top și de achiziția acestora.

Premieră în România: Evaluarea în ring pentru speciile de ovine

Vineri, 20 aprilie,  a avut loc o premieră pentru România, respectiv prima evaluare în ring a caracterelor de exterior pentru speciile de ovine, fiind evaluate conformația și constituția acestora. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat la acest eveniment, parte a campaniei de promovare și încurajare a consumului de carne și produse din carne de oaie în rândul românilor, “Alege Oaia!“.

Expoziția de animale de rasă, prezentările live de animale de rasă,  licitația de bovine Angus, conferințele și forumurile organizate în parteneriat cu Agenția Națională pentru Zootehnie-ANZ, Direcția Sanitara- Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, Someș-Arieș Cooperativa Agricolă, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Asociația Crescătorilor de Vaci “Bălțată Românească tip Simmental“, Asociația Aberdeen Angus România, au contribuit la succesul acestei ediții.

Mașini agricole în demonstrații pentru nerăbdători

Plecând de la interesul crescut al fermierilor pentru demonstrațiile comentate cu mașini agricole și dezvoltând o tematizare a zonelor dedicate acestora, peste 10.000 mp au fost alocați prezentării unora dintre cei mai reprezentativi furnizori de mașini agricole. La secțiunea “Tractoare Inteligente“, fermierii au avut posibilitatea să participe la demonstrații cu mașini agricole mărcile DeutzFahr prin NHR Agropartners și JohnDeere prin IPSO Agricultură.

Noutăți de la USAMV Cluj Napoca

La standul USAMV Cluj-Napoca, vizitatorii interesați au putut afla de la specialiști cum trebuie aplicate substanțele de protecție a plantelor, în cadrul secțiunii “Tehnici Moderne pentru Protecția plantelor. Testarea mașinilor. TOPPS“: „Începând cu această ediție ne-am propus să evidențiem sectorul horticultură, vizitatorii putând identifica în cadrul expoziției firme din domeniu, standurile cu utilaje, echipamente și input-uri pentru acest sector fiind semnalizate distinct, atât pe spațiul exterior, cât și în cadrul Pavilionului Agricultură. Prin dialogul cu specialiștii participanți la forum și demonstrații, fermierii au putut decide care este tehnologia potrivită în funcție de specificul zonei și specificul culturilor, acestea reprezentând oportunități de consolidare a fermelor și de creștere a competitivității“, a  adăugat  Raluca Mareș, director Departament Expoziții, DLG InterMarketing.

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO


Direcția pentru Agricultură (DAJ) Botoșani, în parteneriat cu Primăria Botoșani, organizează „Târgul de weekend produs din Botoșani“, care se desfășoară pe Pietonalul Unirii, în fiecare sfârșit de săptămână din acest an. Acest târg este organizat în ideea promovării produselor tradiționale locale, fiind expuse spre vânzare produse din panificație carne, lapte, apicole etc.

Cozonacul de Aur de la Vatra Domnească

Vatra Domnească reprezintă de peste 10 ani unul din cei mai importanți producători din domeniul panificației din zona de nord a Moldovei, o societate care valorifică tradiția prin inovare permanență și prin grija pentru oameni. Misiunea acestora fiind de a oferi consumatorilor o alimentație sănătoasă prin produsele oferite de cea mai bună calitate, echilibrate nutrițional.

Elena Timofte este un producător local care are mâini de aur, deoarece a creat această minunăție de Cozonac de Aur și a ajuns cu el până la Berlin: „La origine sunt din satul Tocileni și prin ceea ce vedeți expus la noi reprezentăm tradiția satului, prin Cozonacul Domnesc de Aur, dar și prin poale-n brâu și colaci. Deoarece acum suntem în Postul Mare și în fiecare sâmbătă noi creștinii ortodocși mergem, cum se spune cu „blidul“, respectiv cu colaci la Sfânta Biserică pentru pomenirea celor plecați,  noi venim în sprijinul celor interesați.

Produsele noastre au trecut de mult granița județului și chiar granița țării, deoarece reprezentăm județul Botoșani la diferite târgurile și festivalurile. Produsele sunt apreciate deoarece venim cu ceva original. Cozonacul Vatra Domnească de Aur este făcut după o rețetă moștenită din familie, mama era cea care făcea cel mai bun cozonac în sat. Când eram copil, țin minte că toate vecinele erau programate la captorul mamei să realizeze cozonacul, cu pasca și pâine. Pot să spun că, acest cozonac este altceva decât cozonacul comercial, deoarece nu are niciun aditiv alimentar. Nu este suficientă o rețetă ca să îți iasă un cozonac bun, contează foarte mult sufletul pe care îl ai când faci pâine, cozonac, în special când lucrezi cu făină.

Printr-o selecție făcută de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Cozonacul Vatra Domnească de Aur a reprezentat România la târgurile organizate la Berlin, Paris și Milano. Menționez că sunt în curs de certificare cu acest cozonac.“

De la cozonacul de Aur la Cozonacul Domnesc

În cele ce urmează trecem la un alt tip de cozonac, nu știm dacă este mai gustos sau mai arătos, știm doar că producătorii săi sunt mândri de acest deliciu. Astfel, Cozonacul Domnesc este un produs tradițional moldovenesc atestat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale obținut după o rețetă, de la bunici care a fost îmbunătățită în timp. Cozonacul Domnesc a luat viață după ce Mariana Gabriela Mateiuc a vizitat sute de gospodării din zona Botoșaniului de unde a tot adunat rețete tradiționale păstrate cu sfințenie de gospodinele din satele județului. Astfel, respectivele rețete vin din istoria curților domnești, iar punctul de plecare a fost satul său natal, Tocileni aparținând Comunei Stăuceni.

Pe Petronela Lafontain am găsit-o la standul de pe pietonalul Unirii: „Noi la acest târg am venit cu multe produse de post, dar și cu produse făcute cu lapte și ou. De asemenea avem Cozonaci Domnești de post, poale în brâu și diverse sortimente de prăjituri: fursecuri, sărățele, nucușoare, toate fiind tradiționale. În ultima perioadă, cumpărătorii caută produsele tradiționale și cred că tindem tot mai mult spre partea aceasta bio. Noi încercăm să promovăm cât de bine putem astfel de produse.“

...lăsăm standurile cu cozonaci  pentru cel cu miere

Știm cu toții vorba aia din popor, respectiv cozonaci dulci ca mierea, spun acest lucru deoarece de la târgul de weekend nu putea lipsi și produsele din miere ale lui Iustin Marineac, din satul Cucuteni, comuna Durnești. Astfel, produsele cu care botoșăneanul ne îndulcește simțurile sunt diversificate: „Am adus aici toate produsele stupului începând de la apilarnil, polen, propolis, lăptişor de matcă şi miere de albine. Produsul cu procentul cel mai mare de comercializare este mierea ce variază în sortimentele zonei mele de pastoral, mai exact rapița, salcâm, tei și amestec de polifloră și floarea-soarelui“. În acest sfârșit de săptămână, acesta a oferit la târg, pe lângă produse apicole menționate şi cereale cu miere, iar pentru a mai încălzi atmosfera a oferit ceai şi colaci cu miere.

Produse tradiționale din carne afumate cu fum de lemn

Preparatele din carne produse în nordul Moldovei, de firma Sadova sunt considerate printre cele mai bune din țară, fiind de cea mai bună calitate. Violeta Ilciuc de la standul Sadova ne așteaptă în fiecare weekend să-i călcăm pragul: „Toate produsele noastre sunt tradiționale făcute la fum de lemn și vă așteptăm să achiziționați cea mai bună pastramă, cei mai delicioși cârnați tradiționali, mușchi, tobă, șunculiță țărănească și ruladă de curcan.“

...să nu uităm și de lavandă

Printre expozanți a fost și Andreea Găitan de la Ecoland Production care a venit pregătită pentru a îndura cele -8°C: „Pentru publicul vizitator avem săculeți de lavandă, ulei de sunătoare, miere polifloră cu lavandă, gălbenele și mentă, ulei esențial de mentă și de lavandă, ulei de gălbenele și nu în ultimul rând perne terapeutice.“

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO


Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti