- Targuri si expozitii
- Noiembrie 16 2021
IndAgra, departe de fastul de altădată
Așteptat cu nerăbdare de toți cei angrenați în domeniul agriculturii, târgul IndAgra a fost mai puțin spectaculos față de alte ediții! Motivul? Evident pandemia de Covid-19 care a impus altfel de condiții de organizare, dar și de acces, pentru că doar deținătorii de certificat verde au putut intra în incinta Romexpo.
Mai puțin expozanți, mai puțin vizitatori
Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei IndAgra a fost organizat și în acest an sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și s-a desfășurat în condiții de siguranță. Astfel, suprafața dedicată evenimentului a fost de 12.600 mp, adică expozanții au beneficiat de doar 30% din suprafața expozițională. Peste 130 de companii, din 12 țări, și-au prezentat tehnologiile și proiectele care ușurează munca fermierilor, iar noutățile prezentate nu au fost puține, însă, chiar dacă intarea a fost gratuită, numărul vizitatorilor a trecut cu puțin peste 10.000 în toate cele cinci zile ale manifestării.
Dacă de obicei, în prima zi a evenimentului aleile erau neîncăpătoare, în acest an arau aproape goale. Mai mult decât atât, nu a avut loc nici măcar o deschidere oficială a manifestării, unde participa de cele mai multe ori și președintele țării. Doar o mică delegație din partea Ministerului Agriculturii a trecut pe la standurile expozanților, însă niciunul dintre membrii acesteia nu a făcut declarații nici cu privire la situația actuală, nici despre importanța organizării acestui tip de evenimente.
Noutăți printre utilajele agricole
La fel ca și în alți ani, producătorii și importatorii de utilaje au venit la acest eveniment pentru a-și prezenta noutățile, însă nu toate marile companii, nici măcar cele care făcuseră din această participare o tradiție, ci doar o mică parte dintre acestea, iar principalele motive pentru care au lipsit au fost cauzate tot de pandemie.
Unul dintre expozanții mult așteptați de fermieri a fost compania NHR Agropartners, care a expus o multitudine de utilaje noi, pentru că așa cum aveam să aflăm de la domnul director adjunct, Florin Neacșu, indiferent de situație și condițiile de participare, prezența la cel mai important târg agricol din țară este extrem de importantă, nu doar pentru a expune noutățile, ci și pentru a se comunica cu fermierii.
„Ca la fiecare ediție a acestui târg, am încercat să aducem o serie de utilaje reprezentative din portofoliul nostru, chiar dacă am dispus de o suprafață mai mică față de alți ani, însă am avut și o terasă spațioasă unde am discutat cu clienții noștri în condiții de siguranță pentru a le prezenta și celelalte utilaje pe care le comercializăm. Evident, vedeta standului, dacă putem spune așa, a fost tractorul Deutz Fahr inclus în acel program special care permite fermierului să doneze 2.500 euro unei asociații din comunitatea din care fac parte. Nu am uitat nici de fermierii mici, așa că am adus tractoare pentru ferme mici. Fermierii care ne-au vizitat au fost atrași și de cultivatorul de la Pottinger pe care noi l-am expus deoarece le oferă posibilitatea de a lucra atât la dezmiriștit, dar și la adâncimi de până la 35 cm. Este utilajul ideal atunci când se urmărește conservarea apei în sol. Am expus și un alt cultivator ce are sistem de ghidare cu laser și conduce la creșterea vitezei de lucru și ușurează munca operatorului. Ca o noutate, trebuie să spun că am început o colaborare pentru a aduce în piață drone ce se pot utiliza în ferme pentru a face tratamente de calitate, atunci când o mașină de stropit nu ar putea interveni“, a declarat Neacșu.
Am vizitat și standul companiei Irum pentru a afla ce noi tractoare românești au fost aduse în fața publicului în acest an. Și în acest caz am găsit o noutate ce a stârnit interesul fermierilor; de altfel, IndAgra este târgul unde acum doi ani tractoarele produse la Reghin au fost lansate în piață.
„În acest an ne-am dorit să aducem tractoare de 24 CP, 50 CP și 60 CP, adică tractoare pentru micii fermieri. Acestea sunt utilaje care respectă ultima normă de poluare în vigoare, sunt 4x4 și îi ajută foarte mult pe cei care au ferme de familie. Însă nu avea cum să lipsească tractorul Tagro 102, cel pe care l-am lansat la ediția din 2019 a târgului IndAgra și pe care mulți agricultori îl au deja în ferme. Este și cel mai important tractor pe care noi îl producem, iar fermierii ar trebui să țină cont de faptul că este produs în România, care are un preț bun și oferă un randament foarte bun, beneficiază și de toate dotările moderne, de aceea ar trebui să-l aleagă“, a declarat Bogdan Munteanu, director de vânzări Irum.
Tehnofavorit este una dintre puținele companii românești care produce utilaje și echipamente pentru agricultură, poate și din acest motiv a avut și unul dintre cele mai vizitate standuri din cadrul expoziției din acest an. „Am venit la IndAgra atât cu mașini pentru efectuarea tratamentelor în ferme, dat și echipamente pentru partea de procesarea și prelucrarea cerealelor. Trebuie să spun că fermierii au fost curioși să afle mai multe informații despre mașina de erbicidat cu rampe de 15 metri, complet hidraulică, dar și de o instalație de tocat baloți, ce pot avea diametrul de 1.6 metri și lungimea de 1.2 metri“, a declarat Dumitru Pop, manager marketing-vânzări Tehnofavorit.
Și utilaje rusești...
La târgul din acest an, o noutate pentru fermierii români au fost standurile cu utilaje agricole rusești. Furnizorii din Rusia au prezentat faimoasele tractoare Kirovets, utilaje extrem de apreciate și de fermierii din Republica Moldova. „La ora actuală, echipamentele agricole rusești s-au dezvoltat și au devenit tot mai competitive. Echipamentele pe care le prezentăm fermierilor români sunt ușor de manevrat, deci aceștia vor învăța într-un timp scurt să lucreze cu acestea. Considerăm că România este o țară cu o agricultură dezvoltată și contribuie considerabil la siguranța alimentară, ca și Republica Moldova de altfel.
Tehnologia rusească există pe piața din România încă din anii ’90, însă în ultimii ani aceste echipamente agricole au devenit mult mai competitive. Și vă dau un exemplu: acum avem combine cu pilot automat și alte funcții moderne. Pot spune că ne-am reîntors pe piața din România cu utilaje mult mai performante care îi vor ajuta pe agricultori să-și desfășoare mai ușor și mai eficient munca în fermele pe care le dețin“, a declarat Natalia Evnovich, reprezentanta Ministerului Industriei și a Comerțului din Federația Rusă. Potrivit expozanților, utilajele Kirovets au o performanță ridicată, manevrabilitatea excelentă, simplitate și fiabilitate a designului, dar și mentenanță ușoară. De asemenea, datorită caracteristicilor excelente de tracțiune și transport, acestea sunt utilizate pe tot parcursul anului pentru cele mai dificile operațiuni de transport: lucrul în condiții de vreme rece, remorcarea vehiculelor blocate etc.
Cu noutăți și INCDA Fundulea
În cadrul târgului au fost prezentă și una dintre cele mai importante unități de crcetare românești. Recunoscută drept cea mai importantă unitate de cercetare agricolă din România, INCDA Fundulea a fost prezentă la IndAgra cu câteva noutăți. Dintre acestea amintim soiul de grâu comun de toamnă Ursita, un soi timpuriu, înregistrat anul acesta. Potrivit reprezentanților INCDA Fundulea, soiul Ursita are rezistenţă foarte bună la ger, secetă şi arşiţă şi o rezistenţă bună la cădere şi la încolţirea în spic. Producţia maximă obţinută în condiţii experimentale a fost de 11.893 kg/ha. Menționăm că Ursita a fost intens testat în ultimii 4 ani.
Un alt soi prezent la IndAgra a fost soiul de grâu comun de toamnă Voinic. Înregistat în 2020, Voinic este un soi precoce. Acesta are rezistenţă bună la cădere, iernare, secetă şi arşiţă. Are un nivel bun de rezistenţă la principalele boli foliare și se caracterizează printr-o rezistenţă îmbunătăţită la încolţirea boabelor în spic. Soiul Voinic a realizat producţii superioare soiurilor martor în toate zonele de cultură ale grâului din România.
Bioenergie pentru sate
Tot în cadrul acestei ediții a târgului agricol IndAgra, am vorbit cu expozanții despre satele bazate pe bioenergie, despre energie ieftină și despre rețeta de succes a unui cluster în care antreprenorii din domeniul biomasei/bioenergiei, organizațiile de cercetare și universitățile sunt conectate pentru a consolida cooperarea, a stimula inovarea, a răspândi cunoștințele în domeniul biomasei, cea mai importantă sursă de energie regenerabilă din România. Despre toate acestea, am vorbit cu președintele clusterului Green Energy, Lajos Vajda, care ne-a explicat avantajele energiei regenerabile. „Pe lângă reducerea costurilor pentru încălzire, să zicem, alegerea acestei soluții înseamnă și protejarea naturii inclusiv prin gestionarea eficientă a deșeurilor”, ne-a spus Lajos Vajda.
Agricultură ecologică
După energie regenerabilă și biomasă, am avut curiozitatea să aflăm noutățile prezentate și în domeniul agriculturii ecologice. Așa că i-am vizitat pe reprezentanții companiei Enviro Naturals, cei care au descoperit beneficiile folosirii zeolitului în agricultură. Potrivit președintelui companiei Enviro Naturals, Gabriel Bruj, „acest mineral poate fi folosit, singur sau în combinație cu inputurile clasice, pentru a revitaliza solul. La această concluzie am ajuns după cercetări complexe în care am investit aproximativ 100.000 de euro. Așteptările sunt mari ținând cont de creșterea prețurilor la îngrășăminte chimice, dar și de faptul că folosirea celor naturale duce la aceeași productivitate, dacă nu mai mare“, după cum ne-a explicat președintele Enviro Naturals.
Asigurări pentru fermieri
Tot la IndAgra am aflat detalii interesante și despre asigurările pe care le pot încheia fermierii, fără birocrație și bătăi de cap, chiar de la reprezentanți ai companiei Agra Asigurări, asigurator agricol specializat al fermierilor, înființată în 1947 în Austria, chiar la inițiativa fermierilor. Despre cum se pot încheia polițele de asigurare și care este experiența în preluarea riscurilor pentru cele 3 milioane de hectare asigurate pentru fermierii din 6 țări ne-a vorbit Eugen Cîrstea, manager regional Centru Sud-Est al companiei Agra Asigurări: „Modul de lucru este un pic diferit la noi. (...) Pentru emitere, clientul trebuie doar să completeze o cerere și în urma acestei cereri se emite polița și clientul este asigurat“, a menționat Eugen Cîrstea.
Conferințe la nivel înalt amânate din cauza pandemiei...
Din păcate, pandemia a dus și la anularea unor evenimente importante tocmai pentru că organizatorii nu au vrut să pună în pericol sănătatea și siguranța participanților. Un astfel de eveniment, ce trebuia să aibă loc în luna noiembrie, a fost amânat pentru primăvara anului viitor. Este vorba despre conferința la nivel înalt organizată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, la care își anunțaseră participarea liderii Copa-Cogeca, iar subiectele discutate erau importante pentru fermieri și pentru siguranța și securitatea alimentară. Chiar dacă această conferință s-ar fi putut desfășura în condiții de maximă siguranță la București, oaspeții urmau să viziteze și zone ale satului românesc, să vadă ce înseamnă ospitalitatea și tradițiile noastre. Cum riscurile sunt mari în perioada aceasta, organizatorii au decis să nu pună pe nimeni în pericol.
Degustare de vin la Domeniile Ostrov
La IndAgra am aflat și povestea fiecărei picături de vin degustate la standul Domeniilor Ostrov. Aici, somelierul Daniel Zottu a știut să fie gazda perfectă atât pentru vizitatori, cât și pentru expozanți. Pentru cunoscători, numele Daniel Zottu este sinonim cu excelența în tot ce înseamnă industria ospitalității cu ștaif, cu gastronomia și vinurile alese perfect pentru evenimente cu pretenții. Nu degeaba, Daniel Zottu face parte și din juriul concursului de somelieri al Europei Centrale și de Est. Daniel Zottu ne-a explicat care sunt vinurile potrivite pentru evenimente perfecte, de la nunți premium-luxury până la petreceri corporate, prânzuri de afaceri, mese în familie și nu numai. Vinurile vedetă au fost de departe cele două vinuri Legio, cele care au și câștigat medalii de aur la prestigiosul concurs Gilbert & Gaillard. Cele două vinuri Legio sunt vinuri de semnătură, Daniel Zottu fiind somelierul care prin pricepere, determinare și pasiune a obținut două licori spectaculoase. Această gamă a fost creată în memoria LEGIUNII a XI-a CLAUDIA PIA FIDELIS, ce a fost cantonată în castrul roman Durostorum (actuala așezare a Ostrovului și a Silistrei) după anul 104.
Pagini realizate de Larissa DINU, Simona-Nicole DAVID, Liliana POSTICA, Anca LĂPUȘNEANU
- Targuri si expozitii
- Noiembrie 03 2021
INDAGRA 2021 s-a încheiat. Evenimentul de la ROMEXPO s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță sanitară
ROMEXPO împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României a organizat, între 27 – 31 octombrie, INDAGRA 2021 – cea mai complexă manifestare agricolă din România. La eveniment au participat peste 10.000 de vizitatori specialiști și public larg. INDAGRA s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță sanitară, intrarea a fost liberă, dar accesul s-a făcut pe baza Certificatului Verde.
Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Peste 130 de companii, din 12 țări, și-au prezentat tehnologiile și proiectele care ușurează munca fermierilor și îi ajută să își crească performanța în sectorul de activitate. Respectând noile reguli în ceea ce privește organizarea evenimentelor, INDAGRA a ocupat 30% din suprafața expozițională dedicată manifestării, evenimentul desfășurându-se pe 12.600 mp.
„După un an de pauză, am reușit să ne reîntâlnim cu expozanții, partenerii și pasionații de agricultură, în condiții de maximă siguranță sanitară. Le mulțumim firmelor care ne-au fost alături la INDAGRA 2021 și sperăm că prezența la eveniment le impulsionează vânzările și dezvoltarea afacerii. De asemenea, le suntem recunoscători tuturor participanților pentru că au respectat regulile sanitare și condițiile de participare. Suntem încrezători că la ediția din 2022 ne vom revedea într-un cadru mai relaxat, aproape de normalitate”, a declarat Mihai Costriș, Director Executiv ROMEXPO.
Manifestarea a înregistrat un grad de internaționalizare de 25%. La INDAGRA 2021 au participat firme cunoscute din: Belgia, Bulgaria, Federația Rusă, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Turcia, Ungaria. În plus, evenimentul a beneficiat și de participarea oficială internaţională a Rusiei.
Târgul a fost împărțit în 4 saloane tematice: salonul de agricultură, salonul de zootehnie, salonul dedicat industriei alimentare și salonul utilajelor agricole.
Vedeta târgului a fost o combină dotată cu tehnologie de ultimă generație care valorează peste jumătate de milion de euro. Aceasta se poate controla cu un soft special dintr-o tabletă, are un consum redus și își poate adapta funcționabilitatea după suprafața pe care o are de recoltat.
De la eveniment nu au lipsit soluțiile digitale pentru optimizarea afacerilor agricole, serviciile smart pentru irigații, îngrășămintele 100% naturale sau produsele tradiționale. În plus, la INDAGRA vizitatorii au putut să vadă tractorul produs integral în România. Acesta asigură o vizibilitate foarte mare deoarece este realizat pe 4 piloni, are nivelul 5 de poluare, adică echivalentul euro 6 la mașinile obișnuite, iar tehnologia cu care este dotat garantează un consum redus.
Ca la fiecare ediție, INDAGRA a reprezentat locul perfect pentru expunerea noutățile din agronomie, zootehnie, pomicultură, floricultură sau viticultură și a promovat produsele și serviciile românești pe piața internă și externă.
Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei s-a aflat la cea de-a XXV-a ediție.
- Targuri si expozitii
- Octombrie 20 2021
Începe INDAGRA 2021 - cel mai așteptat eveniment al toamnei! 27 - 31 octombrie 2021, la ROMEXPO
ROMEXPO împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează, între 27 – 31 octombrie, INDAGRA 2021 – cel mai cunoscut eveniment agricol din România.
Târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei are loc atât în pavilionul B1 al Centrului Expozițional ROMEXPO, cât și pe platformele exterioare și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Manifestarea prezintă tendințele anului 2021 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticulturii și zootehniei și este prilejul perfect pentru prezentarea inovațiilor din acest sector și a soluțiilor care duc la îmbunătățirea performanțelor în afacerile agricole.
Pe parcursului celor cinci zile de târg, peste 130 de companii, din 12 țări, își expun cele mai noi produse și prezintă soluții și servicii pe o suprafață de 12.600 mp. Evenimentul înregistrează un grad de internaționalizare de 25 %.
INDAGRA 2021 se bucură de prezența a 12 țări reprezentative pentru inovațiile din domeniul agricol: Belgia, Bulgaria, Federația Rusă, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia, România, Serbia, Turcia, Ungaria.
Mai mult decât atât, INDAGRA 2021 beneficiază și de participarea oficială internațională a Rusiei.
În cadrul târgului, expozanții își lansează produsele anului, întâlnesc noi parteneri de afaceri, dau curs dialogului de business, își prezintă oferta de echipamente și tehnologii menite să crească productivitatea în agricultură, precum și noutățile din agronomie, zootehnie, pomicultură, floricultură sau viticultură.
Ca la fiecare ediție, târgul susține ideea de dezvoltare a agriculturii din România cu ajutorul cercetării și inovațiilor și promovează produselor românești pe piața internă și externă.
La INDAGRA 2021, expozanții își prezintă produsele în cadrul unor saloane tematice, precum:
- Salonul de Agricultură
PAVILION B1
- material săditor, semințe, îngrășăminte pentru agricultură, echipamente pentru viticultură;
- sisteme irigații și echipamente
- sere și solarii
- mașini, utilaje, echipamente agricole
- silozuri, participări de grup, bănci.
- Salonul de Zootehnie - PAVILION B1
- utilaje și echipamente pentru zootehnie
- Indagra – Food - PAVILION B1
- materii prime și produse alimentare
Platformele exterioare: B1, H3, Aleea Crown
- retaileri, comercianți, producători din industria alimentară
- Salonul de utilaje agricole
Platformele exterioare 1, 4, 10, 11, 12, V5, V6, C1, Aleea Negustorilor
- Platforma 1, 4 – utilaje agricole mari, echipamente;
- Platforma 10, 11 – utilaje agricole mari, echipamente;
- Platforma 12 – utilaje agricole mari, echipamente;
- Platforma V5, V6 - utilaje agricole mari, echipamente;
- Aleea Negustorilor – echipamente pentru irigații, echipamente zootehnice, semințe, bulbi;
- Platforma C1 – pomi fructiferi, bulbi, flori, semințe.
Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro
Program expozițional:
- 27 – 30 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 18:00
- 31 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 16:00
Am luat toate măsurile ca evenimentul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță sanitară. Accesul în Centrul Expozițional ROMEXPO se va face în baza unor proceduri de triere epidemiologică, respectând legislația în vigoare.
ACCES
- Pietonal: porțile A, B și C
- Auto: parcare B și C
Despre ROMEXPO
ROMEXPO S.A., societate comercială cu capital privat, are ca acționar majoritar Camera de Comerț și Industrie a României, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români.
- Targuri si expozitii
- Octombrie 05 2021
Înscrierile la INDAGRA și Indagra Food & Carnexpo 2021 sunt în plină desfășurare! ROMEXPO te invită să participi ca expozant
În perioada 27 – 31 octombrie, ROMEXPO organizează INDAGRA - Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei și INDAGRA FOOD & CARNEXPO - Târgul internaţional pentru industria alimentară, cele mai așteptate târguri din programul expozițional 2021.
„Ne bucurăm că în curând ne vom putea revedea în condiții de siguranță în Centrul Expozițional ROMEXPO. Prin organizarea acestor manifestări, ne propunem să promovăm mediul de afaceri din România, susținând companiile participante și politicile de dezvoltare ale acestora. Suntem încântați de numărul mare de expozanți interesați să participe la INDAGRA și INDAGRA FOOD & CARNEXPO și îi asigurăm pe toți că evenimentele se vor desfășura respectând legislația și recomandările autorităților în ceea ce privește sănătatea publică”, transmite Mihai Costriș, Director Executiv ROMEXPO.
„INDAGRA FOOD & CARNEXPO reprezintă platforma ideală de a întâlni parteneri de afaceri, clienții actuali și potențiali, într-un cadru de business și într-un mediu profesionist. Este un restart pe care îl așteptăm cu nerăbdare și ne asumăm educarea expozanților și a vizitatorilor deopotrivă pentru participarea la expoziție în spiritul vremurilor actuale, pentru a avea o ediție de succes. Încă mai avem spații disponibile și încurajăm în continuare pe reprezentanții companiilor românești să se înscrie la eveniment, promovând în acest fel, produsele și întreaga industrie românească”, declară Eugen Capră, Directorul General ADDOR EVENTS.
Târgul INDAGRA este organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, și are loc în pavilionul B1, precum și pe platformele exterioare.
Manifestarea prezintă tendințele anului 2021 din domeniul agriculturii, viticulturii, horticulturii și zootehniei și este prilejul perfect pentru prezentarea inovațiilor din acest sector și a soluțiilor care duc la îmbunătățirea performanțelor în afacerile agricole.
Cei care își doresc să își lanseze produsele într-un mediu profesionist, să întâlnească parteneri de afaceri și să dea curs dialogului de business, sunt invitați să se înscrie ca expozanți la INDAGRA 2021. Echipa de organizare este pregătită să prezinte conceptul de anul acesta și cele mai eficiente variante de participare.
Detalii suplimentare despre manifestare pe www.indagra.ro
Concomitent cu INDAGRA, ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România și ADDOR EVENTS, organizează Târgul internațional pentru industria alimentară. INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021 se desfășoară în pavilionul B2 al Centrului Expozițional și pe platformele exterioare.
INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021 este locul potrivit pentru lansarea și vânzarea de produse și tehnologii din industria alimentară, prezentarea noutăților din domeniu și stabilirea de parteneriate durabile.
Producătorii, distribuitorii și importatorii de echipamente și tehnologii pentru industria cărnii, dar și reprezentanții domeniului panificației, industrializării legumelor și fructelor, prelucrării peștelui și laptelui, sunt așteptați să se înregistreze ca expozanți la INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2021. Echipa de organizare a pregătit cele mai avantajoase condiții de participare: www.indagra-food.ro.
Program expozițional:
- 27 - 30 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 18:00
- 31 octombrie 2021, interval orar 9:00 – 16:00
Accesul în Centrul Expozițional ROMEXPO se va face în baza unor proceduri de triere epidemiologică, respectând legislația în vigoare.