Cartea viei şi a vinului
Recent, la Editura MASR din Bucureşti a văzut luminiţa de la capătul tunelului şi a tiparului cartea cu titlul de mai sus, având ca autori trei specialişti, posesori ai unei practici îndelungate şi de calitate: V. Guţu, Fl. Mateescu şi M. Avarvarei. Ea se adresează în primul rând viticultorilor amatori, care pot avea astfel la dispoziţie un GHID care să le călăuzească lucrările ce trebuie executate în vie, cramă şi pivniţă.
Lucrarea este alcătuită din două părţi, şi anume:
Partea l-a – Cartea viei, în care sunt prezentate capitolele:
1. Înfiinţarea viilor pe lângă casă, din hibrizi direct producători;
2. Tehnologia obţinerii viţelor altoite;
3. Înfiinţarea plantaţiei de viţă-de-vie;
4. Sisteme de susţinere;
5. Tăierile de formare şi întreţinere;
6. Forme de conducere;
7. Lucrările de întreţinere a viilor pe rod şi 8. Boli şi dăunători.
Partea II-a – Cartea vinului cuprinde capitolele:
1. Inventarul minim necesar pentru obţinerea, condiţionarea şi păstrarea vinului;
2. Materia primă, prelucrarea şi condiţionarea primară;
3. Fermentarea mustului;
4. Întreţinerea vinului după încetarea fermentării.
Tot în cadrul părţii a II-a mai sunt prezentate şi două capitole speciale, şi anume: a) 44 de întrebări şi răspunsuri despre vin şi b) Să ne confecţionăm singuri un teasc.
La finalul cărţii sunt prezentate pe patru pagini 36 de poze color (foarte reuşite) privind cele mai rapace boli şi cei mai periculoşi dăunători ai viţei-de-vie. Aceste figuri pot avea un rol determinant pentru identificarea agenţilor patogeni care pot apărea în plantaţiile viticole.
Doritorii îşi pot procura această carte prin intermedierea Editurii MAST din Bucureşti, str. Sirenelor nr. 22, sector 5, telefon; 021-410.19.36 sau 0740-320.350.
Virgil Grecu
vinuri, pivnite, vita de vie, carti, carte viticultura, crame
- Articol precedent: Călător în Tibet… raiul spiritual al omenirii (III)
- Articolul următor: Lumina solară, în sprijinul creşterii producţiei agricole