Pe la jumătatea secolului trecut, când discutam despre alcătuirea planurilor de fertilizare, aveam în vedere, de regulă, numai azotul și fosforul pe considerentul că solurile noastre sunt bogate în potasiu. Și este adevărat că în scoarța terestră se găsește 2,3-2,4% potasiu, adică de 28 ori mai mult decât fosfor și de 60 ori mai mult decât azot. Pe stratul de sol 0-15 cm rezultă că se găsesc 30-50 t/ha potasiu. La nivelul anilor ’50-’60, când obțineam 1.000-2.000 kg/ha cereale, această apreciere era valabilă. Ea nu mai corespunde în prezent când, în exploatațiile agricole care aplică tehnologii corecte, nivelul producțiilor agricole a depășit 10 t/ha la cereale păioase și 20 t/ha la porumb. De aceea, pentru o fertilizare echilibrată este necesar să se analizeze cu mare atenție gradul de participare a fiecărui element pentru a realiza un sinergism în nutriția optimă a plantelor. Diferitele culturi agricole au cerințe diferite față de potasiu, ca de altfel față de fiecare macro și microelement. Astfel, raportul NPK este: la grâu 2,5-1-2,3; la floarea-soarelui 1-1,5-8,8; la cartof 3,3-1-4,5 etc.

Se observă că plantele tehnice au cel mai mare consum de potasiu, dar, la nivelul producțiilor actuale, toate culturile au nevoie de potasiu.

Rolul potasiului în nutriția plantelor constă în:

  • Potasiul este prezent în toate zonele de creștere a plantelor (meristene), participând la procesul de diviziune celulară.
  • Ca ion pozitiv (K+), potasiul are rol important în menținerea echilibrului acido-bazic din celulele plantelor.
  • Are rol important în procesele metabolice ale plantelor prin reglarea proceselor enzimatice (peste 50 enzime).
  • În procesul de fotosinteză al plantelor, potasiul impulsionează aprovizionarea cu CO2 prin mecanismul de reglare a deschiderii stomatelor.
  • Potasiul are rol important în procesul de reducere a nitraților.
  • În procesul de metabolism potasiul stimulează sinteza proteinelor.
  • La plantele oleaginoase, potasiul favorizează acumularea lipidelor.
  • În urma procesului de fotosinteză, potasiul participă la translocarea zahărului la locul de depozitare.
  • La începutul vegetației plantelor, potasiul stimulează creșterea rapidă a sistemului radicular pentru a explora un volum mai mare de sol, din care să absoarbă apa și substanțele nutritive.
  • La plantele leguminoase, în procesul de simbioză, potasiul are un rol important în dezvoltarea nodozităților.
  • În perioada de iarnă potasiul joacă rol de antigel prin concentrația crescută a sucului celular, asigurând o mai bună rezistență la ger a plantelor.
  • În verile cu arșiță potasiul are rolul de a crește rezistența plantelor la secetă prin mecanismul de închidere și deschidere a stomatelor.
  • Prezența potasiului în nutriția plantelor contribuie la îmbunătățirea sănătății plantelor și a toleranței acestora la atacul de boli și insecte dăunătoare.
  • Potasiul favorizează îngroșarea pereților celulari și prin aceasta contribuie la creșterea rezistenței la căderea plantelor.
  • Prezența potasiului în complexul de fertilizare cu macro și microelemente îmbunătățește preluarea azotului din îngrășămintele aplicate, contribuind la creșterea eficienței îngrășămintelor azotate.

Credem că sunt suficiente argumente ca, la întocmirea planurilor de fertilizare, să fie prezent și potasiul pentru a asigura o fertilizare echilibrată, eficientă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Realizarea de recolte bogate, de calitate superioară și cu eficiență maximă presupune aplicarea rațională a îngrășămintelor, în doze optime și bine echilibrate.

La stabilirea dozelor se ține seama, pe de o parte, de plantele cultivate, cu cerințele acestora în funcție de producția prognozată, iar pe de altă parte, de sol, cu proprietățile sale privind starea de fertilitate.

În situația când se cultivă porumb, de exemplu, și se prognozează o producție de 10 t/ha se are în vedere că pentru 1 t porumbul consumă, în medie, 25 kg N, 10 kg P2O5 și 20 kg K2O, ceea ce înseamnă un necesar de 250 kg N, 100 kg P2O5 și 200 kg K2O pentru realizarea celor 10 t/hectar.

Pe de altă parte, avem buletinul cu analiza agro­chimică a solului care ne indică un sol fertil având indicele de azot (IN) 3, cu 12 mg P2O5/100 g sol și 22 mg K2O/100 g sol. Se știe că 1 mg P2O5/100 g sol echivalează cu 7 kg/ha P2O5 și 1 mg K2O/100 g sol echivalează cu 13 kg K2O/hectar.

Asta înseamnă că solul poate furniza: IN3 este echivalent cu 50 kg N/ha, 12 mg P2O5 x 7 = 84 kg/ha și 22 mg K2O x 13 = 282 kg/hectar.

Prin urmare, sunt necesare:

  • 250 kg N/ha – solul oferă 50 kg/ha;
  • 100 kg P2O5/ha – solul oferă 84 kg/ha;
  • 200 kg K2O/ha – solul oferă 282 kg/ha.

Rezultă că ar mai trebui aplicate 200 kg N/ha și 16 kg P2O5/hectar.

Aceasta ar fi o apreciere simplistă privind stabilirea dozelor de îngrășăminte deoarece, dacă ne referim la buletinul de analiză agrochimică a solului, datele înscrise în acest buletin reprezintă situația existentă în sol în momentul ridicării probelor. La scurt timp, situația se schimbă deoarece solul este un organism viu, cu activitate dinamică și o parte din elementele nutritive sunt consumate de buruieni, sunt levigate, se volatilizează sau intră în diferite combinații insolubile. În același timp, prin activitatea microbiologică și biochimică din sol se produc noi cantități de elemente nutritive.

De aceea, calculele de mai sus sunt cu totul orientative.

Trebuie să se țină seama de dinamica modificărilor din sol care se referă la:

  • În anul de aplicare a îngrășămintelor chimice se consumă 40% din N, 18% din P2O5 și 40% din K2O. Dacă se aplică și gunoi de grajd în anul I se consumă 0,35% N, 0,45% P2O5 și 0,654 K2O.
  • În funcție de pH-ul solului:
    • la pH 4,5 se valorifică 30% din N, 23% din P2O5 și 33% din K2O;
    • la pH 5,5 se valorifică 77% din N, 48% din P2O5 și 77% din K2O;
    • la pH 6,5 se valorifică 100% din N, 100% din P2O5 și 100% din K2O;
  • În funcție de cantitatea de precipitații acumulate în perioada de toamnă-iarnă:
    • se adaugă 3 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în plus;
    • se scad 5 kg/ha N pentru fiecare 10 mm acumulați în minus.
  • Doza de azot se corectează și în funcție de adâncimea la care a ajuns umiditatea în sol:
    • până la 60 cm se aplică 50% din doza calculată;
    • la 90 cm – 75%;
    • la 120 cm – 100%:
    • la 150 cm – 125-150%.
  • Dacă se cultivă într-un asolament cu graminee și leguminoase perene:
    • se reduce cu 30-50% doza de azot;
    • se reduce cu 20-40% doza de fosfor și potasiu.
  • Prin activitatea microbiologică din sol se realizează cantități importante de azot de care se va ține seama:
    • 10-30 kg/ha prin fixare liberă;
    • 70-90 kg/ha prin fixare asociativă și
    • 60-300 kg/ha prin fixare simbiotică.
  • Prin valorificarea resturilor vegetale tratate cu Bacto-Fil 10 se reduce doza N cu 30-50%.
  • Fertilizarea foliară crește coeficientul de valorificare a N cu 6-18% și a fosforului cu 6-9%.
  • Se apreciază că în sistemul clasic de fertilizare se valorifică 30-50% din îngrășăminte, când se aplică îngrășăminte cu eliberare controlată – 50-60%, iar când se asociază cu fertilizarea foliară și biostimulatori se valorifică 80-90% din îngrășăminte.
  • La aplicarea îngrășămintelor microgranulate cu efect de starter asupra germinației, răsăririi și creșterii plantelor, se poate reduce doza de îngrășăminte cu 20-40%.
  • Folosirea inhibitorului N. LOCK de descompunere a azotului face ca atunci când se administrează uree, la pregătirea patului germinativ, aceasta este transformată în azot amoniacal care rămâne 3 luni la dispoziția plantelor.
  • Prin folosirea îngrășămintelor de la Năvodari:
    • când se aplică tehnologia NG aceasta cuprinde îngrășăminte pe bază de N și S pelicularizate cu inhibitor N Guard care are la bază uleiuri vegetale care împiedică levigarea și asigură azot 70-90 zile la dispoziția plantelor.
    • când se aplică tehnologia Amesal pentru îngrășămintele cu fosfor. Acesta este un polimer de sinteză cu capacitate de schimb cationic mare care blochează ionii de Fe, Al și Ca și împiedică formarea de fosfați insolubili.
  • La stabilirea dozelor de îngrășăminte se mai ține seama de speciile cultivate care au consum specific diferit. De exemplu, necesarul de K la grâu și porumb este de 16 kg/t, iar la floarea-soarelui de 50 kg/t.
  • În cadrul speciilor se ține seama de capacitatea de valorificare a soiurilor (hibrizilor) care este diferită.
  • Se au în vedere plantele premergătoare și cum acestea au fost fertilizate.
  • În egală măsură se ține seama de factorii care reduc din eficiența îngrășămintelor:
  • soiuri (hibrizi) greșit raionate;
  • întârzierea semănatului și densitatea culturii neadecvată;
    • atacul de boli, dăunători și buruieni;
    • administrarea neuniformă și neechilibrată a îngrășămintelor.

Starea de fertilitate a solului se poate determina, în timpul vegetației, cu Ferti Drona prevăzută cu senzori care determină necesarul de azot din plante pe baza conținutului de clorofilă. Transmite la calculator și indică doza necesară de aplicat.

De asemenea, cu dispozitivul N. Pilot care are un senzor optic ce măsoară reflectanța luminoasă a culturilor și afișează nivelul de azot.

Prin urmare, acțiunea de fertilizare a culturilor agricole este o activitate de înalt profesionalism și la realizarea ei trebuie să se țină seama de multitudinea factorilor care acționează în sens pozitiv sau negativ asupra valorificării îngrășămintelor de către plante.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti