Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea plății regulare pentru Campania 2020, până la acest moment fiind autorizați la plată un număr de 760.465 fermieri, reprezentând un procent de 92,64% din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 2,09 miliarde euro, din care:

    - 1,66 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

    - 365,85 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

    - 72,72 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Plățile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plățile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Totodată, vă informăm că până la data de 13 ianuarie 2021 suma totală autorizată la plată pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic se ridică la 153,02 milioane euro, din care:

  • 79,03 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Vaci de lapte;
  • 1,29 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Bivolițe de lapte;
  • 9,75 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Taurine de carne;
  • 62,92 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Ovine/Caprine;
  • 0,02 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Viermi de mătase.

Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că, la data de 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi).

Plățile s-au realizat după aprobarea suplimentării bugetului alocat acestei măsuri, de la 150 milioane de euro la 182,5 milioane de euro.

Astfel, până la data de 31 decembrie 2020, din plafonul de 182,5 milioane de euro, APIA a autorizat la plată suma de 179,79 milioane euro pentru un număr de 122.447 cereri  unice, din care:

  • Suma de 51,57 milioane euro, pentru un număr de 148 cereri - sectorul legume fructe;
  • Suma de 85,1 milioane euro, pentru un număr de 691 cereri - sectorul bovine;
  • Suma de 43,12 milioane euro, pentru un număr de 946 cereri - sectorul ovine/caprine.

Conform fluxurilor procedurale din cadrul APIA și al instituțiilor financiare bancare, o parte dintre fermieri au primit în conturi sumele aferente acestei măsuri începând cu data de 30 decembrie, iar alimentarea conturilor fermierilor se va realiza și în perioada 4 - 8 ianuarie 2021, astfel încât fermierii să beneficieze cât mai repede de acest sprijin.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1104/17.12.2020 pentru aprobarea plafoanelor alocate schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2020, la data de 30 decembrie 2020 suma autorizată la plată pentru sprijin cuplat in sector zootehnic se ridică la 105,12 milioane euro, din care:

  • 39,52 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Vaci de lapte;
  • 0,86 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Bivolițe de lapte;
  • 5,42 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Taurine de carne;
  • 59,32 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Ovine/Caprine.

Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Ca de fiecare dată, APIA a mobilizat toate resursele pentru pregătirea sistemului și a cadrului instituțional, astfel încât, după aprobarea actului normativ, să poată demara imediat plățile către fermieri în vederea susținerii continue a activității acestora. 

Astfel, la final de an, suma totală autorizată de APIA la plată în perioada 1 ianuarie  – 30 decembrie 2020 este de 3,52 miliarde euro, din care:

  • 2,16 miliarde euro pentru Campania 2020, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1);
  • 844,20 milioane euro pentru Campania 2019, din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1) și Buget Național (BN);
  • 515,13 milioane euro pentru Măsurile de piață, comerț exterior, promovarea produselor agricole și ajutoare de stat.

Misiunea noastră permanentă vizează efectuarea plăților către fermieri, în termenele prevăzute de legislația în vigoare, în mod echitabil și transparent.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că astăzi, 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR nr. 224935/22.12.2020 privind suplimentarea bugetului alocat de la 150 milioane de euro la  182,5 milioane de euro.

În cadrul măsurii un număr de 122.986 de fermieri au depus cereri de plată.

Astazi APIA a demarat plata pentru suma de 101,58 milioane de euro pentru un număr de 65.531 fermieri, respectiv: 23.375 pentru sectorul legume – fructe și cartofi , 24.826 pentru sectorul bovine și 21.616 de fermieri pentru sectorul  ovine/caprine.

Reamintim totodată că, începând cu 14 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a plătit alte 5 scheme noi de sprijin destinate susținerii fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, având ca sursă de finanțare atât bugetul național, cât și fondurile europene.

Buget național:

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 299 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 88.969.456 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 315 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 106.378.773 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

Pentru această schemă s-au depus 544 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 35.695.350 lei.

  • Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.

Pentru această schemă s-au depus 913 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 45.892.518 lei.

Fonduri europene (FEGA):

  • Sprijinul financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză Pentru această măsură s-au depus 24 cereri de plată iar suma plătită este în valoare de 103.212 euro.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 02 decembrie 2020, a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020.

În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.

Până la acest moment s-au autorizat la plată un număr de 602.661 fermieri, reprezentând un procent de 73,42 % din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 348.000.643 euro, din care:

  • 305.694.878 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 35.286.413 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 7.019.352 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

În perioada 16 octombrie 2020 și până în prezent, APIA a efectuat plăți în valoare totală de 1.770.724.884 euro, aferente Campaniei 2020.

Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

APIA asigură toți fermierii că va depune toate eforturile pentru a primi în timp util subvențiile cuvenite aferente Campaniei 2020.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna octombrie, aferente serviciilor prestate în luna septembrie și trimestrul al III-lea 2020.

Suma totală autorizată  la plată este  de  6.376.237 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 82 de solicitanți care au accesat această  formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 - 27.10.2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri, reprezentând un procent de 74 % din numărul total al fermierilor.

Suma totală autorizată la plată este în valoare de 958.294.278,33 euro, astfel:

  • 621.987,43 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 714.573,34 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
  • 957.717,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

- 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323/03/01.10.2020, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

- 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 001/2/03.1.2020, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Plățile pentru avansul de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au fost aprobate în ședința de Guvern din data de 1 octombrie, prin adoptarea Hotărârii privind stabilirea pentru anul 2020 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Prin Hotărârea adoptată joi, 1 octombrie, se aprobă cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal, respectiv:

  • Schema de plată unică pe suprafață (98,7381 euro/ha);
  • Plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) și peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv (48,1053 euro/ha);
  • Plata pentru înverzire (58,8245 euro/ha);
  • Plata pentru tinerii fermieri (36,6119 euro/ha).

Totodată, prin actul normativ menționat se aprobă și plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, în valoare de 71.300 de euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro/cap ovină/caprină, iar de aceste forme de sprijin vor beneficia peste 800.000 de fermieri.

Astfel, începând cu data de 16 octombrie 2020, APIA poate acorda plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe din sectorul vegetal și zotehnic într-un procent de maximum 70%, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit MADR, avansul poate fi achitat după finalizarea controalelor administrative, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient.

Sumele necesare plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă se asigură din bugetul aprobat MADR pentru anii 2020 și 2021.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna iulie 2020, aferente serviciilor prestate în luna iunie și trimestrul al II-lea 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 15.471.469,19 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 87 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în perioada 16 octombrie 2019 - 30 iunie 2020, a autorizat la plată suma de 2,89 miliarde euro, astfel:

  • 1,89 miliarde euro plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
  • 598,06 milioane euro măsuri implementate de APIA din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin PNDR 2014 – 2020 și cofinanțare de la bugetul național;
  • 241,68 milioane euro ajutoare naționale tranzitorii finanțate din bugetul național;
  • 161,33 milioane euro Măsuri de piață, comerţ exterior, promovare produse agricole și ajutoare de stat.

De asemenea, menționăm faptul că până la această dată au fost autorizați la plată un număr de 843.349 fermieri, reprezentând un procent de 99,87% din fermierii eligibili la plată.

Reamintim fermierilor că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă autorizarea la plată, concomitent cu celelalte activități desfășurate la nivelul instituției, respectiv realizarea controalelor administrative și începerea controlului pe teren pentru Campania 2020 în vederea atingerii obiectivelor privind acordarea plăților în avans.

Sursa: apia.org.ro

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, până la acest moment, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-au depus 422.806 cereri, pentru o suprafaţă de 2.776.323,58 hectare.

Potrivit MADR, au fost înregistrate prin mijloace electronice 284.499 de cereri pentru o suprafață de 2.237.890,64 hectare.

Pentru a beneficia de aceste fonduri este nevoie de completarea cererilor unice de plată de pe site-ul APIA (www.apia.org.ro), accesând link-ul publicației online IPA-Online.

Care sunt documentele necesare?

Pentru a intra în schema de finanțare, proprietarii agricoli trebuie să dovedească documente, cum ar fi: copie CI/BI/certificat de Înregistrare la Registrul Comerțului/certificatul de înregistrare la ONRC, certificatul de înregistrare fiscală, cont bancar activ.

Doritorii mai pot depune dosarele până pe data de 15 iunie, campania de depunere a Cererilor Unice de Plată încheindu-se în acea zi, în conformitate cu prevederile din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 89/03.04.2020 referitor la depunerea on-line a cererilor unice de plată aferente anului 2020.

Potrivit unui ordin al MADR, s-au stabilit penalizările pentru depunerea cererii unice în acest an.

Cu toate că termenul-limită de depunere a dosarelor a fost depășit, fermierii pot depune cererile chiar și după acea dată, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere cu 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor pentru utilizarea efectivă a parcelelor agricole în cauză. (S.N. David)

Cel puțin teoretic, potrivit INS suprafața pădurilor este în creștere

Suprafața pădurilor în anul 2019 a fost de 6.427.340 de hectare, în creștere cu 9.127 ha față de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS). La sfârșitul anului 2019, suprafața fondului forestier național era de 6.592.230 de hectare, în creștere cu 9.165 de hectare față de anul 2018. Această creștere se datorează în principal unor reamenajări de pășuni împădurite și introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate și a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condițiile legii.

Suprafața pădurilor reprezintă 97,5% din fondul forestier național, menționează INS.

Volumul masei lemnoase recoltate în anul 2019 a fost de 18.903.600 de metri cubi, în scădere cu 557.900 metri cubi (-2,9%) față de volumul de masă lemnoasă recoltat în anul precedent, potrivit INS.

Totalul suprafeței parcurse cu tăieri de regenerare a pădurilor a fost în 2019 de 190.610 hectare, cu 9.049 de hectare mai mult față de 2018.

Dintre tăierile de regenerare, tăierile rase au fost realizate în 2019 pe o suprafaţă de 3.518 hectare, în creştere cu 83 de hectare faţă de tăierile rase realizate anul anterior.

Totalul suprafeţei regenerate a atins 24.459 de hectare în 2019, mai puţin cu 2.584 de hectare (-9,6%) decât suprafaţa regenerată înregistrată în anul 2018.

Ruxandra HĂBEANU

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința opiniei publice că vineri, 10 aprilie 2020, efectuează plățile aferente Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este repartizată astfel:

  • 792.492,55 euro, respectiv 138.937.288,99 lei pentru un număr de 146 de beneficiari care au accesat M14 - pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare;
  • 151.168,46 euro, respectiv 173.254.474,10 lei pentru un număr de 183 de beneficiari care au accesat M14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii 14 - Plăţi privind bunăstarea animalelor se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii 14 din Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Sursa: apia.org.ro

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor și pentru a asigura continuitatea finanțării sectorului agricol, prin schemele de plăți și măsurile de sprijin pe care le gestionează, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a instituit, începând cu data de 06 aprilie 2020, primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, a mijloacelor electronice de comunicații și a sistemului IACS, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. nr.89/03.04.2020.

Astfel, în cele două zile de depunere electronică, s-a depus deja un număr de 16.698 cereri de plată, pentru o suprafață de 111.448 hectare.

Totalul cererilor unice de plată depuse în perioada 02.03.2020 până la 07.04.2020 este de 155.063 cereri, pentru o suprafață de 649.892 hectare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), aduce la cunoștința opiniei publice că începând de miercuri, 25 martie 2020, demarează efectuarea plăților aferente Măsurii M215 - Plăți privind bunăstarea animalelor pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este 8,283,571.50 euro, respectiv 38.630.435,70 lei  pentru un număr de 48 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie  în conformitate cu prevederile legislației europene și naționale în vigoare.

Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăților compensatorii aferente Măsurii M215 - Plăți privind bunăstarea animalelor pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor se realizează în conformitate cu Fișa Măsurii M215 din Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014 – 2020.

Sursa: apia.org.ro

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la acest moment au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2020, un număr de 70.960 cereri, pentru o suprafaţă de 227.989 hectare.

Reamintim că se depune o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. În cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mare de 50 hectare teren agricol cererea se depune la Centrele județene APIA, iar la Centrele locale în cazul fermierilor care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 hectare teren agricol.

Depunerea Cererilor Unice de Plată în cadrul Campaniei 2020 se va încheia la data de 15 mai 2020, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

Fermierii sunt rugați pe această cale să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite pentru a se putea utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Informaţii relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro şi în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăţi pe suprafaţă de la sediile Centrelor Judeţene şi Locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură din fiecare judeţ.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plățile aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna decembrie 2019, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului 2019.

Suma totală autorizată la plată este 1.324.799 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 25 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 12 februarie, demarează Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plată în anului 2020, sub sloganul:

APIA: DIN NOU LA DRUM ALĂTURI DE FERMIERII ROMÂNI !
Depune Cererea Unică de Plată în perioada 2 Martie – 15 Mai 2020
!”

Cererile Unice de Plată se depun la Centrele județene/locale APIA și al Centrul Municipiului București, în perioada 02 martie – 15 mai 2020.

Fermierii vor depune la APIA o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe!

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăți/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli, respectiv:

  • schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,
  • măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu și climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),
  • ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal și zootehnic.

În Campania 2020, completarea declarației de suprafață se realizează electronic, folosind aplicația IPA-Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/. Finalizarea și închiderea cererii unice de plată în IPA-Online se face în prezența funcționarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia și a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Același principiu se aplică și pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declarație sector zootehnic, împreună cu funcționarul APIA, în aplicația dedicată sectorului zootehnic.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naționale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condițiile de eligibilitate conform legislației comunitare și naționale în vigoare.

În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte și cerințele specifice pachetelor solicitate la plată și cerințele de bază conform Programului National de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA, http://www.apia.org.ro și la Centrele județene/locale APIA.

Pentru a beneficia de subvenții, solicitanții (indiferent că sunt persoane fizice sau juridice) trebuie să prezinte documentele privind utilizarea terenului conform art.5 din Ordinul MADR nr. 619/2015, cu modificări și completări.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată și trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparține fermierului și/sau autorității care a emis/atestat aceste documente, după caz.

Potrivit prevederilor legislației europene și naționale, orice fermier care solicită plăți în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2020, trebuie să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiții Agricole şi de Mediu (GAEC) și Cerințele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatației, indiferent de mărimea lor.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală,  pot fi consultate la centrele județene/locale ale APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.

Pentru a utiliza eficient timpul pe care APIA l-a rezervat pentru primirea Cererilor în Campania 2020, rugăm fermierii să se prezinte la data și ora la care sunt programați conform INVITAȚIEI primite.

Informații relevante se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro și în ghidurile adresate fermierilor care solicită plăți pe suprafață de la sediile Centrelor Județene și Locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din fiecare județ.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că  în perioada 15 ianuarie - 15 februarie 2020 se desfășoară sesiunea de depunere a cererilor de plată pentru anul 2020 aferentă Măsurii 14 – „Bunăstarea animalelor” - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.6/10.01.2020 privind aprobarea modelelor cererilor de plată pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2014-2020 - pachetul a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor.

Sprijinul pentru bunăstarea animalelor are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermieri.

Pentru mai multe informații referitoare la accesarea sprijinului pentru bunăstarea păsărilor consultați Ghidul solicitantului pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, Ediția a III-a-2020, aprobat prin Ordinul MADR nr. 15/14.01.2020, publicat pe site-ul APIA la adresa  http://www.apia.org.ro/ .

Ghidul solicitantului pune la dispoziția potențialilor beneficiari informațiile necesare privind:

  • condițiile pe care trebuie să le îndeplinească beneficiarii în vederea obținerii plăților;
  • completarea și depunerea cererii de plată, fluxul documentelor utilizate şi termenele ce trebuie respectate de solicitanți pentru obținerea plăților;
  • angajamentele asumate pe care trebuie să le respecte solicitanții în vederea accesării subpachetelor;
  • respectarea prevederilor legale în vederea asigurării unei abordări exacte şi unitare a problemelor legate de completarea şi depunerea cererilor, respectarea obligațiilor şi angajamentelor luate prin semnarea cererii şi a posibilelor sancțiuni şi reduceri pe care le suportă beneficiarii în cazul nerespectării acestora.

Sursa: apia.org.ro

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti