Creșterea ovinelor reprezintă o tradiție multiseculară, fiind activitatea de bază a unui însemnat număr de crescători de animale, această specie oferind activități tradiționale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lână cu un pronunțat caracter specific local sau regional (diferite sortimente de brânzeturi, specialități din carne de oaie, articole de îmbrăcăminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stânii, ateliere de cojocărie, confecționarea pălăriilor tradiționale, ateliere pentru țesături etc.).

Datorită condiţiilor geo-climaterice caracteristice ţării noastre, efectivele de ovine sunt crescute şi exploatate în marea parte a anului (cca 200 – 230 de zile, în funcţie de intemperii) pe pajiştile naturale, respectiv pe păşuni şi fâneţe, fiind comasate în turme (cârduri) cu un efectiv de ovine pe turmă, diferenţiat în funcţie de suprafaţa de teren păşunabil, categoria de animale, numărul de proprietari care participă la formarea turmei, de distanţa faţă de localităţi şi alte criterii care sunt stabilite de crescătorii din localitatea de origine a ovinelor.

La această dată, un procent însemnat de crescători de ovine exploatează această specie pentru producţia de lapte care este utilizat, în exploataţii sau în unităţi specializate, cu precădere la obținerea brînzeturilor, mai ales telemea, caş, brânzeturi frământate, urdă sau cașcaval, produse la care se realizează un randament foarte bun.

Caracteristice laptelui de oaie (după unele date statistice) sunt reprezentate de conținutul ridicat în substanțe proteice 5,7%, în cazeină 4,6%, lactalbumină/lactoglobulină 1,1%, lactoză 4,5%. Conținutul de calciu din laptele de oaie este între 162 și 259 mg/100 g, fiind bogat în grăsimi 6,7%, iar aportul de fosfor, sodium, magneziu, zinc, fier şi grupul de vitamine B este de 1,5-2 ori mai nutritiv și mai bogat decât laptele de vacă. 

Laptele de oaie are o dublă importanţă: biologică – când reprezintă alimentul indispensabil în primele săptămâni de viaţă a mielului și comercială – când poate reprezenta o importantă sursă de venituri. Din acest punct de vedere deosebim laptele supt, adică cel consumat de miel, și laptele marfă, destinat comercializării.

Producția cantitativă și calitativă de lapte de oaie este determinată de mai mulți factori a căror acțiune se îmbină în așa manieră încât este dificil a determina cu certitudine aportul fiecăruia dintre ei, respectiv:

■ factori genetici, care includ rasa, individul, prolificitatea, metabolismul fiecărui animal, cofiguraţia, forma şi dezvoltarea ugerului, vârsta corelată cu perioada de lactaţie;

■ factori de mediu, respectiv temperaturile ridicate (temperaturile cele mai favorabile pentru procesul de secreție normală a laptelui fiind cuprinse între 5 și 21°C), ploile şi umiditate excesivă pot provoca o diminuare a producției de lapte cu 5-30%;

■ calitatea nutritivă a furajelor şi modul lor de administrare (se recomandă ca pentru producerea unui litru de lapte să fie asigurate 0,7 U.N. și 85 g proteină digestibilă, peste necesarul de întreținere a funcțiilor vitale);

■ asigurarea permanentă a apei potabile;

■ condițiile de zooigienă şi microclimat din saivane sau în țarcurile din pășune;

■ igiena şi sistemul de muls;

■ calitatea personalului îngrijitor.

Pentru îmbunătățirea producției de lapte se recomandă desfășurarea unei intense activități de selecție în rândul raselor autohtone, extinderea controlului producției de lapte, alegerea riguroasă a berbecilor folosiți la monta naturală sau pentru însămânțări artificiale, efectuarea unor încrucișări de infuzie cu berbeci din rase specializate pentru producția de lapte.

O condiție esențială pentru realizarea unui spor de efective și implicit de produse animaliere scontate, cantitativ și calitativ, o constituie starea de sănătate a ovinelor, condiție care constituie o preocupare importantă a serviciilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în perspectiva prevenirii bolilor transmisibile la animale, protejarea populației de bolile transmisibile de la animale la om, protecția și bunăstarea animalelor, asigurarea  pieței de consum cu produse animaliere cu origine cunoscută și salubre, activități care se desfășoară în contextul unui larg cadru legislativ specific.

În baza responsabilităților ce le revin şi pentru a asigura un sprijin concret și eficient crescătorilor de ovine, serviciile sanitare veterinare oferă o serie de servicii cu referire la:

  • asigurarea bazei umane şi materiale necesare pentru efectuarea acțiunilor sanitare veterinare de prevenire şi combatere a bolilor la animale;
  • evaluarea şi monitorizarea exploatațiilor care dețin ovine, implementarea legislației privind identificarea, înregistrarea şi mișcarea animalelor;
  • supravegherea clinică a stării de sănătate a efectivelor, prin examene clinice și inspecții la exploatațiile comerciale și în exploatațiile nonprofesionale de la gospodăriile populației;
  • măsuri de supraveghere și prevenire a unor boli transmisibile prin vaccinări profilactice, tratamente antiparazitare preventive şi curative, diagnosticul unor boli prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale în acest scop;
  • monitorizarea și certificarea circulației ovinelor, a produselor și a subproduselor obținute de la acestea.

Realizarea acestor acţiuni, care în principal sunt în interesul crescătorilor de animale, nu pot fi eficiente decât printr-o colaborare permanentă între crescătorii de animale, asociaţiile de profil şi medicii veterinari, respectându-se cu stricteţe legislaţia din domeniu.

Crescătorii de ovine care doresc să valorifice producţia primară sau produsele obţinute prin procesarea producţiei primare trebuie să obţină de la DSVSA judeţeană documentul de înregistrare pentru vânzare cu amănuntul, care stabileşte: codul producătorului, produsele care se valorifică, cantitatea, locul de comercializare şi aria de distribuţie.

Această înregistrare este necesară pentru a se putea monitoriza şi controla respectarea normelor şi regulilor de igienă, trasabilitatea şi siguranţa alimentelor de către toţi crescătorii de ovine care produc, procesează, depozitează şi comercializează lapte şi produse din lapte de oaie, în scopul protejării sănătăţii publice.

În condiţiile în care crescătorii de ovine sunt înregistraţi la DSVSA judeţeană, cu centrul de prelucrare a laptelui integrat în exploataţie (stâna) sau independent şi implicit pentru vânzare cu amănuntul, aceştia pot să comercializeze produsele din lapte de oaie la consumatorul final, la alte unităţii autorizate, în pieţe agroalimentare de pe întreg teritoriul României, precum şi cu ocazia expoziţiilor, târgurilor sau a altor manifestări organizate de diferite autorităţi sau organizaţii profesionale în cadrul legal.

Cu referire la importanţa şi rolul crescătorilor de animale (de ovine în situaţia în discuţie) sunt multe aspecte de menţionat ținând cont de contextul social şi economic al acestei activități, fapt ce obligă autorităţile competente să acorde un spijin real, concret, cu referire la funcţionarea asociaţiilor pe specii de animale şi produs, facilităţi pentru amenajarea de puncte de sacrificare, unităţi de procesare a laptelui, a cărnii şi a subproduselor obţinute de la ovine, facilităţi pentru asigurarea hranei pe tot parcursul anului, identificarea de beneficiari interni, în spaţiul intracomunitar şi în ţări terţe pentru comercializarea berbecuţiilor şi a unor produse finite (brânzeturi, preparate din carne de oaie cu caracteristici tradiţionale), sprijin financiar etc.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA, secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

La prima vedere, să moşteneşti și să duci mai departe o stână nu e cea mai mare afacere pentru o tânără de 18 ani. Însă, atunci când eşti crescut de mic alături de oi şi ai învăţat cum se face brânza, parcă nu e chiar atât de rău. În special atunci când discutăm despre o tânără cu talent de antreprenor. Asta ne spune Catelina Miruna Blajova, o tânără de 18 ani din județul Timiș, care a stat pe lângă animale de mic copil.

Ferma de vaci înlocuită cu una de oi, rasa Țurcană

Una dintre cele mai vechi meserii este cea de cioban. Implică multă pricepere, răbdare, dar mai ales dragoste de animale, meserie pe cale de dispariție pentru că nu oricine poate fi păstor, cum nici cu oricine turma nu poate fi în siguranță. Modul de desfăşurare a păstoritului începe să se modifice atunci când la cârma unei ferme de oi stă o întreagă familie.

„Ferma noastră a luat naștere în momentul în care părinții au decis să facem o schimbare. Inițial, venitul familiei era reprezentat de creșterea vacilor. Însă, cu gândul la un trai mai bun, aceștia s-au decis să înceapă creșterea oilor. Pot spune că lângă animale îmi este cel mai bine, indiferent de situație. Atunci când lucrez cu animalele uit de toate problemele, deși nu este ușor deoarece trebuie să mă împart între școală și fermă, dar nu cred că aș putea să am un alt stil de viață. În urmă cu aproximativ 15 ani părinții au început cu un efectiv de 30-40 de oi, iar de-a lungul timpului am ajuns la aproape 300 de capete și ne dorim să creștem efectivul. Practic, am început treptat să muncesc în acest domeniu de mică, acum fiind o plăcere pentru mine. Deținem rasa Țurcană, atât pentru carne, cât și pentru lapte, și am ales-o pentru că e destul de rezistentă. Din laptele de oaie producem telemea, pe care o vindem îndeosebi de acasă. Am fost rareori și în piața din localitate, însă cea mai mare parte a clieților vin la noi acasă sau ducem noi comenzi în împrejurimi“, ne povestește tânăra ciobăniță din județul Timiș.

Zootehnia are nevoie de tehnologie

O astfel de fermă ajunge să fie costisitoare, mai ales în vremurile acestea, când toate s-au scumpit, adaugă timișoreanca.

„Este o investiție foarte costisitoare, având în vedere prețul oilor, al terenurilor și al tuturor celor necesare pentru pornirea unei astfel de afaceri; eu zic că este nevoie de foarte mulți bani pentru a porni de la zero. Consider că cei care doresc să meargă pe acest drum trebuie să se gândească la lipsa zilelor libere și la nenumărate nopți nedormite, în funcție de sezon. Cu toate acestea, dacă reușești să investești într-o astfel de fermă și ajungi la standarde în care îți poți ușura munca cu ajutorul utilajelor, este minunat. După ce începi să muncești în domeniul acesta, nu vei vrea să renunți niciodată, pur și simplu te îndrăgostești de viața petrecută astfel.“

În ferma familiei Blajova, furajarea oilor are loc cu fân și cereale din producția proprie, mai exact lucernă, ghizdei și porumb.

„Nu deținem tehnologie, putem spune că, eu, mama și tata reprezentăm mâna de lucru. Iarna le ținem pe stabulație, într-un saivan pe care l-am extins de-a lungul anilor, iar vara în pășunea îngrădită, deoarece nu avem cioban“, adaugă Catelina.

Pe viitor tânăra vrea să urmeze Facultatea de Medicină veterinară și să devină medic veterinar, pentru a fi în continuare apropiată de animale.

„Aș dori să continui extinderea fermei noastre. Sunt destul de optimistă, cred că peste 10 ani vom avea un efectiv mult mai mare de ovine și vom avea utilaje mai avansate, sper să fie totul bine și să evoluăm așa cum am făcut-o până acum“, încheie Miruna Blajova, tânăra crescătoare de 18 ani din județul Timiș.

Beatrice Alexandra MODIGA

În apropierea Sărbătorilor Pascale ciobanii au șansa de a-și spori considerabil veniturile prin vânzarea mieilor. Anul acesta prețul de comercializare a mielului în viu este mai mare decât în 2023, spune Marin Botea, fermier din comuna Bucov, Prahova. Acesta adaugă că, cel puțin la nivelul județului Prahova, crescătorii de oi au făcut încasări bune și că mieii puși la vânzare au fost de calitate.

„Nu mai găsești oameni care să muncească în stâne“

– Cum este astăzi acest sector de creștere a oilor în România?

– Oieritul în țara noastră este în proporție de 80% distrus. Nu mai există forță de muncă, tinerii nu mai sunt interesați să muncească la stână. Nu mai sunt oameni de bază pe care să îi angajezi.

– Dar România stă totuși bine din punctul de vedere al numărului de efective.

– Da, dar lucrurile sunt mai simple dacă vorbim despre afacerile de familie; altfel, dacă ai nevoie de forță de muncă, e greu. Eu vreau, spre exemplu, să reînființez această fermă, să cumpăr 150 de oi și cinci vaci. Apoi vreau să aduc aici o familie din Covasna, care să se ocupe de animale. Le asigur toate condițiile. La stâne ciobanii dorm aproape în aer liber, dar aici au dormitor, baie, bucătarie.

– Înțeleg că există această lipsă a forței de muncă, dar mai sunt și alte probleme? Cât de profitabil mai este să fii cioban?

– Până acum trei ani nu era rentabil, dar de atunci a crescut prețul brânzei la 35-40 de lei, iar mielul în viu se vinde cu 23 lei/kg. În zonă la noi, la Albești, Prahova, există un grec care achiziționează mieii crescătorilor la acest preț. Însă, până acum trei ani, nu era o afacere profitabilă.

„Unii miei cântăresc acum și mai mult de 20 de kg“

– Cum a fost anul acesta cu fătările în stâne?

– A fost bine, dar Paștele a picat târziu și unii miei sunt deja cam mari. Asta ar fi un dezavantaj pentru unii crescători. La noi în zonă toți mieii s-au vândut către grecul de care vă spuneam. Și la prețul oferit a fost foarte bine.

– Cam la ce greutate a ajuns un miel?

– Cca 16-17 kg în viu dar cei care au fost fătați în decembrie sunt mai mari, unii cântăresc și mai mult 20 de kilograme.

– Care este calitatea cărnii de miel anul acesta?

– Calitatea este foarte bună, au fost condiții prielnice pentru creșterea oilor. Cine a hrănit mieii cu porumb va avea și calitate, cine le-a dat doar paie...

– Se vorbea în urmă cu ceva timp că ciobănitul nu ar fi avantajos dacă nu ar exista piața externă către care România trimite mieii. Ce spuneți de asta?

– Este adevărat și cred că 80% din producție pleacă către export. Vă dați seama că un cioban cu multe efective din Arad, spre exemplu, cu 38.000 de oi, este nevoit să trimită animalele la export. Altfel ce ar face cu ele?

„Vin ai lor, pleacă ai lor și pe nimeni nu interesează ciobănitul“

– Cum poate profita România de această șansă a exportului, mai ales către Țările Arabe?

– Cred că exportul este o alternativă bună, dar ar trebui noi, românii, să nu mai cumpărăm, spre exemplu, brânză făcută în Bulgaria și vândută la noi la prețul de 3,50 lei/kg și să luăm produse românești. Ar trebui să cumpărăm produse românești și să nu mai aducem de afară tot ce este prost și să consumăm ce producem noi pentru că este bun și calitativ.

– Oaia este un animal de la care putem valorifica aproape totul: lapte, carne, lână.

– Cui să mai valorificăm lâna? Gropile sunt pline de lână aruncată. Între timp, germanii izolează casele cu acest produs și noi îi dăm foc.

– Și ce perspective avem pentru mai bine?

– Vin ai lor, pleacă ai lor, deci îi votăm pe aceiași. Ce perspective să avem? Tot alea vechi vor rămâne.

– Deci problemele din acest sector rămân tot pe umerii celor care muncesc efectiv, pe umerii crescătorilor. Că la nivel de decizie...

– Da, așa este. Este clară treaba, nici nu vor să audă.


„La nivelul județului Prahova nu au fost depuse cereri pentru înființarea de centre de sacrificare temporare autorizate. În mod normal acestea funcționează doar premergător Sărbătorilor Pascale, iar animalele trebuie și în acest caz să fie însoțite de documente de înregistrare sanitar-veterinară. Centrele trebuie și ele să îndeplinească norme privind igiena sacrificării și comercializării, carnea trebuie marcată (ștampilată), iar subprodusele de genul masei gastrointestinale trebuie eliminate sub control sanitar-veterinar.“ – Mircea Chirițescu, consilier superior DSVSA Prahova.


„Pentru a putea fi primite în centre de sacrificare temporare sau abatoare autorizate, aceste animale trebuie să fie însoțite de un certificat sanitar-veterinar care atestă starea lor de sănătate. Trebuie să fie clinic sănătoase, cu acțiuni veterinare la zi. Comercializarea produselor specifice sărbătorilor pascale se face doar dacă acestea provin din unități autorizate. Pe raza județului Prahova există trei abatoare autorizate pentru sacrificarea mieilor. Noi recomandăm cetățenilor ca achiziționarea de carne de miel să se facă numai de la unități autorizate. Astfel există certitudinea că prelucrarea, depozitarea și comercializarea se fac cu respectarea legislației sanitare-veterinare.“ – Mircea Chirițescu, consilier superior DSVSA Prahova.


Laura ZMARANDA

„Banii astăzi îi ai, mâine nu-i ai, dar cunoștințele îți rămân“, ne spune tânărul fermier Pericle Mihai Sălceanu, student la Facultatea de Agricultură din Iași, care administrează împreună cu familia o fermă mixtă de animale în Leoști, comuna Pădureni, județul Vaslui. Vorbim de un efectiv de ovine de 3.000 de capete, rasa Merinos de Palas, în jur de 40 de capete de bovine, rasa Bălțată Românească, dar și de 200 ha culturi arabile și 300 ha pășune.

Tehnologizarea și mecanizarea, salvarea zootehniei

Fiind o zi de sâmbătă, pe tânăr l-am găsit la fermă, dar nu de puține ori se întâmplă ca Pericle să facă naveta în timpul săptămânii de la Iași la Vaslui; nu neglijează în niciun fel studiile, de aceea este și bursier, iar în fermă când ajunge nu uită de cele învățate: „casă, masă, rasă“.

ferma de oi VS

„Ne aflăm în cadrul fermei pe care o administrez împreună cu familia mea. Ferma este una mixtă, cca 500 de hectare, dintre care în jur de 200 ha culturi arabile și 300 ha pășune. Pe partea de zootehnie, în cadrul fermei găsim cca 3.000 de ovine, rasa Merinos de Palas, caprine, bovine, în jur de 40 de capete, rasa Bălțată Românească, 6 cai și alte păsări. Am 22 de ani și am ales domeniul acesta pentru că vreau să-l duc mai departe. Este o muncă frumoasă, bănoasă, dar pe care trebuie să o faci cu drag și dezavantajele sunt mai multe: costurile de întreținere, forța de muncă nu prea o găsești, trebuie să fii non-stop la animale, nu există sâmbete, nu există duminici libere, nu există sărbătoare. Încerc să îmbin cât de mult ferma cu învățatul, nu neglizez nici partea de facultate, nici partea de activitate în fermă, fac naveta. În cursul săptămânii stau la Iași, dar când apare câte o problemă, chiar sunt nevoit să fac naveta. De exemplu, banii îi ai, mâine nu-i ai, dar cunoștințele îți rămân. Încerc să duc mai departe cât de mult se poate ferma la un alt nivel, pentru că lipsa forței de muncă ne impune să recurgem la alte metode, să folosim tehnologizarea și mecanizarea. Investiția pe care o facem la nivelul fermei, atât zootehnică cât și vegetală, nu se face pe un an sau doi, se face pe termen de lungă durată, de aceea sperăm la timpuri mai bune, la prețuri mai bune și să fie mai apreciate munca și calitatea produselor. Nu poți să fii fermier, dacă în cadrul fermei nu ai și o parte din zootehnic, pentru că ele se îmbină și sunt dependente una față de cealaltă“, adaugă crescătorul.

Se aplică o economie circular în fermă

ferma de vaci Padureni VS

Tânărul ne mai spune că și-ar dori ca noi, oamenii, să susținem cât mai mult fermierii, deoarece ei sunt cei care produc hrana oamenilor.

„Vrei nu vrei trebuie să mănânci, trebuie să consumi. Ca să aduci mâncarea de la furcă la furculiță este multă muncă în spate. Consider că zootehnia și cultivarea plantelor ar trebui să fie cât de cât împreună, pentru că se completează una pe alta. Este o economie circulară, de viitor.“

Despre prețul mielului

Campania de fătări la ovine din ferma tânărului este pe cale să se finalizeze, iar crescătorul vasluian trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă.

„Din circa 1.500-1.600 de ovine mai sunt cam 300 de fătat, restul au fătat, o parte sunt fătate de la Crăciun, mieii având undeva la 25-30 kg, iar aceștia, după cum se văd, sunt mici“, specifică acesta.

Legat de prețul mielului, anul acesta este în creștere

„Se anunță un preț bun, dar raportat la cheltuielile directe pe care le avem, de la furaje, forță de muncă, la cheltuieli indirecte, cu tratamente și multe altele. La ora actuală prețul în viu se învârte undeva în jurul prețului de 23 lei/kg, iar în carcasă, fiind randamentul la ovine 50%, ar veni dublu, între 38-40 lei/kg. În supermarket am văzut chiar la 55 lei/kg, doar că pe piața internă nu prea se caută așa mult. Pentru anul acesta prefer să dau toți mieii la tir pentru a înțelege ceva din câștig. De asemenea, nu ne mai chinuim cu sacrificarea“, punctează Pericle.

Rasa Bălțată românească, o altă alegere

Pe partea de zootehnie, pe lângă ovine, familia Sălceanu mai crește și circa 40 de vaci; majoritatea sunt Bălțată Românească, o rasă foarte bună, care dă un randament atât pe partea de lapte, cât și pe partea de carne.

„În general este aclimatizată, este pentru zonele noastre, consider că merge mai bine decât alte rase. În alte zone poate să meargă mai bine Black Angus, dar aici prefer această rasă.“

Dintre ovine și bovine, diferența o face specia, adaugă tânărul fermier.

„La bovine, de când a fătat vaca până trece un an sau doi și se face junică, trebuie un timp cât mai lung de reproducție, de aceea și numărul de capete la nivel mondial și chiar în țara noastră este mai mic, pe când la ovine stăm bine, doar că sunt mult mai prolifice și se înmulțesc mai repede, se hrănesc mai bine. În schimb, vacii îi trebuie o alimentație mult mai bună.“

Zootehnia, moștenire de suflet pentru tatăl tânărului

Nu de puține ori ni se spune că zootehnia este un sector lăsat moștenire. Vremurile tot mai grele din ultimii ani duc la pierirea unui sector esențial pentru agricultura românească. Doar pasiunea și dragostea față de mioare îi mai determină pe unii fermieri să nu renunțe, ci „să renască“.

Cătălin Sălceanu, tatăl tânărului Pericle Mihai Sălceanu, a pus pe picioare o fermă de aproximativ 3.000 de ovine, rasa Merinos de Palas, în comuna Pădureni, din dragoste pentru acest domeniu. Chiar dacă vorbim de un efectiv destul de mare, într-un județ unde nu există aproape deloc forță de muncă, această fermă este o moștenire de suflet și așa va rămâne…

„Am preluat ferma de la tatăl meu, care a lucrat la CAP (n.a. Cooperativa Agricolă de Producție); după Revoluție și-a făcut o micuță fermă de oi, în jur de 100 de capete. Eu am absolvit liceul, am vrut să urmez o facultate ca să devin inginer zootehnist, dar din păcate am prins timpurile cu Revoluția și nu am mai continuat. Am lucrat câțiva ani în cadrul armatei, iar la un moment dat tata ne-a întrebat dacă vrea vreunul dintre copii să preia ferma de oi. Noi suntem în total patru frați. Cele două surori care lucrează în învățământ și fratele croitor au zis că nu-i interesează, dar eu, fiind mai în floarea vârstei, am vrut să preiau ferma familiei. În momentul de față avem aproape 3.000 de oi cu tot cu capre, rasa Merinos de Palas, o rasă mai prolifică“, încheie Cătălin Sălceanu, tatăl tânărului Pericle Mihai Sălceanu din Leoști, județul Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Foarte multe business-uri au plecat și de la nevoile familiei, iar o afacere cu animale de fermă pleacă și de la posibilitățile existente, adică teren disponibil, adăpost, climă sau piață locală de desfacere. Aura Larisa Popean din comuna Cătina, județul Cluj, are aproape 14 ani și spune că este foarte pasionată de animale, iar pornirea unei afaceri în zootehnie de către părinții săi în urmă cu mai bine de 15 ani a fost lozul câștigător în familia sa.

A început doar cu două oi

Tânăra dispune de la părinți de întregul atașament față de meseria pe care a ales să o practice încă de la o vârstă foarte fragedă. De fapt, a crescut printre animale și nici nu-și putea închipui că va face altceva în viaţa de adult decât ceea ce face în prezent.

„Ferma noastră a luat naștere acum 20 de ani. Părinții mei s-au mutat împreună într-o casă din satul Valea Caldă și au început să crească animale. Tatăl meu, muncind din greu, și-a mărit turma de oi. Peste câțiva ani a fost nevoit să mai vândă din ele, deoarece nu îi era ușor să se ocupe singur de fermă, dar fiind în floarea vârstei a vrut să meargă mai departe. Și-a mai cumpărat oi și a ținut mieluțe de la acestea. În prezent avem mai bine de 200 de oi, dorindu-ne pe viitor să mărim efectivul de animale. Noi ținem oi Țurcane; acestea au o lână deasă și bogată, pe care o tundem începând cu luna mai. Această rasă de oi fată și câte doi miei, sau câteodată chiar trei. O astfel de investiție este destul de scumpă, deoarece ca să ai hrană pentru ele trebuie să investești mulți bani în furaje și nutreț. Încă din copilărie, tatăl meu s-a ocupat cu oile, iar eu i-am călcat pe urme. În fiecare zi îl ajut pe tatăl meu cu cel mai mare drag“, punctează clujeanca.

Produsele principale – brânza și urda – se vând mai greu, toate s-au scumpit, iar despre lână nici nu poate fi vorba, este folosită doar pentru uz casnic.

„Vindem carne de miel și produse din laptele obținute de la oi. Acestea sunt destul de scumpe în ziua de azi. De exemplu, kilogramul de carne de miel este 25 de lei, iar laptele de oaie este peste 6 lei litrul. Lâna o folosim la boande, pieptare sau țoale“, adaugă Aura Larisa Popean.

Cu toate dificultățile întâmpinate, tânăra clujeancă este optimistă. Mai mult, ea îi îndeamnă pe cei din generația ei să se implice în astfel de afaceri.

„Primul meu sfat pentru cei care aleg zootehnia este că trebuie să aibă iubire față de animale și față de ceea ce fac. De asemenea, trebuie să le placă munca și să fie harnici. Pe viitor îmi doresc să cresc și să dețin cât mai multe oi. Dorința mea este de a-l ajuta pe tatăl meu în gospodărie. Peste câțiva ani, îmi doresc să îmi văd ferma mai bogată, adică mai plină de oi și chiar și cai“, încheie Aura Larisa Popean din comuna Cătina, județul Cluj, o tânără crescătoare de oi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Marius Iulian Mihai, un tânăr fermier de 20 de ani, student la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, specializarea Agronomie, folosește lâna ca îngrășământ organic. Ferma zootehnică de familie a tânărului are un efectiv de 400 capete, rasa de ovine Merinos de Palas, și se află în comuna Tufești, județul Brăila.

Merinos de Palas, oaia cu multă lână

„Povestea acestei ferme începe în urmă cu 20 ani, mai exact prin anii 2003-2004, când tatăl meu, din pasiune pentru animale, a început să crească oi. A început de la un efectiv de 10-15 capete și am ajuns acum la un efectiv de 400 capete. Rasa de oi pe care o creștem în fermă este Merinos de Palas. Am ales această rasă de oi pentru că sunt foarte rezistente la temperaturile ridicate din timpul verii, noi aflându-ne în sud-estul țării, în județul Brăila, unde vara se înregistrează temperaturi chiar de peste 40 grade Celsius. În al doilea rând, am ales această rasă datorită randamentului cărnii și pentru producția foarte mare de lână. În fermă producem brânză, urdă, pastramă și cârnați de oaie, pe care le comercializăm în diferite piețe. Oile dau și o producție destul de mulțumitoare de lapte, iar după perioada de lactație a mieilor le mai mulgem undeva la două luni“, ne spune tânărul fermier.

cresterea oilor

Țările arabe apreciază carnea de miel românesc

Crescătorul se află în plină campanie a fătărilor, un moment care necesită o maximă atenție, mai adaugă tânărul. „Mieii de la noi din fermă ajung la vânzare undeva la vârsta de 4 luni și au în medie 30-35 kg, cu un spor zilnic de creștere experimentat de 300 g/zi. Ei ajung la export în țările arabe pentru că locuitorii acestora apreciază foarte mult carnea de miel românesc.“

Rețetă: lână amestecată cu gunoi de grajd

În România se valorifică un procent foarte scăzut de lână. De exemplu, în anul 2021, Mihai a vândut 2.000 kg de lână cu 250 lei și de atunci a hotărât să o folosească ca îngrășământ organic. „Despre lână pot să vă spun că o oaie are undeva la 5-6 kg de lână, un berbec poate să ajungă și la 10-11 kg, iar calitatea este una superioară, având o lână fină de 20-24 microni. De exemplu, într-un an am vândut 2.000 kg de lână cu 250 lei și de atunci am hotărât să o folosim ca îngrășământ organic. Aceasta este amestecată cu gunoiul de grajd rezultat de la oi și lăsat să fermenteze 6-8 luni, după care îl aplicăm pe teren.“

Seceta a mărit costurile din fermă

Brăileanul încearcă pe cât posibil să facă o furajare ca la carte, deși seceta din ultimii ani i-a crescut costul de producție al furajelor destul de mult.

„Ca furaje principale avem lucernă și porumb, iar ca furaje secundare avem șroturi de floarea-soarelui și siloz de porumb. O astfel de investiție, pe lângă bani, costă foarte mult timp, multă muncă și pasiune. Am investit în utilaje, teren, grajduri, animale și tehnologii care ne ajută să reducem munca și numărul de angajați.“

Pentru cei care doresc să investească într-o astfel de fermă, fermierul spune că trebuie să se gândească de două ori înainte să înceapă.

„Într-adevăr, este o meserie grea, dar și frumoasă, cu satisfacții enorme. Pe viitor îmi doresc terminarea studiilor, după care dezvoltarea fermei ce constă în creșterea efectivului de animale, mecanizarea fermei, astfel încât toată treaba să fie făcută doar cu utilaje noi“, încheie tânărul fermier Marius Iulian Mihai.

Beatrice Alexandra MODIGA

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și de   desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obținerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte. De asemenea se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum și o creștere numerică a efectivului.

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie și uneori prima decadă a lunii martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime și să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor, se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Națională de Date a ovinelor din exploatație şi a mieilor nou-născuți.
  • Adăpostirea ovinelor în spații corespunzătoare speciei și categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea și normele de bunăstare și biosecuritate la parametrii normali (așternut curat, spații dezinfectate şi văruite, microclimat).
  • Compartimentarea adăpostului în funcție de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafața totală de adăpostire pentru toate animalele și dimensiunea grupului se determină în funcție de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor, densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mișcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafața minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12, - 1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilație naturală.
  • Menținerea în stare de igienă și funcționare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire și de ventilație.
  • Ovinelor care nu sunt ținute în adăposturi închise trebuie să li se asigure accesul la apă şi la hrană, precum și protecția necesară împotriva intemperiilor și contra animalelor de pradă.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiții igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale.
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan și să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse înghețului și evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) înghețate care pot provoca avorturi sau alte afecțiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puțin primele opt săptămâni de viață. Se recomandă ca, la sfârșitul primei săptămâni de viață, mieii să aibă acces treptat, până la înțărcare, la alte sortimente de furaje proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreție.
  • Administrarea la miei, în primele două săptămâni după fătare, preventiv, a vitaminei E și a Selenitului de Sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenție specială la aspectul corporal în ansamblu, la mișcările animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, precum și la existența unor diverse răni sau plăgi și starea ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de așternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite, să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu așternut uscat și confortabil, și să fie consultate de un medic veterinar.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric și al cunoștințelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterior a tehnicilor de mulgere și tundere a oilor.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociațiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar, pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

O tânără din Crocna, județul Arad, în vârstă de 18 ani, a spart tiparele tinerilor de vârsta ei și a îmbrățișat o meserie nobilă. În ciuda vârstei, Iasmina Mustea păstorește, alături de familia sa, o turmă de oi și are planuri mari.

Adolescenta din Crocna, județul Arad, este în clasa a XII-a la profilul matematică-informatică. În fiecare an este premiantă și ceea ce o motivează sunt doar mioarele. Pe viitor își dorește să urmeze și o facultate în domeniu, deoarece vede în zootehnie luminița de la capătul tunelului.

Mieluți crescuți cu biberonul

„Eu și părinții mei avem o mică fermă, aceasta însemnând 20 de bovine, 50 de ovine, o mânză, porcine și alte animale prietenoase! De mic copil, animalele fac parte din familia noastră, chiar dacă noi suntem doar trei, eu, mama și tata. Sunt în clasa a XII-a la profilul matematică-informatică, în fiecare an sunt premiantă și asta se datorează animalelor. Îmi place la școală, dar abia aștept să vin acasă pentru a-mi îngriji animalele. Sunt singură la părinți, iar pe strada mea nu erau copii de vârsta mea. Astfel, când eram mică, ai mei îmi aduceau câte un mieluț pe care îl creșteam cu biberonul ca să am cu cine să mă joc, iar de Sărbătorile Pascale îl vindeau. Plângeam atât de mult după ei...“, ne spune tânăra din Arad.

Studiile superioare, ajutor pentru o... turmă mare

În schimb, în urmă cu 3 ani, „a luat mieluțele de coarne“ și s-a gândit să înceapă să-și facă propria fermă, bineînțeles cu ajutor din partea familiei.

„Am adus eu două mieluțe pe care le-am crescut cu biberonul și nu i-am mai lăsat pe ai mei să le dea. Apoi, în urmă cu doi ani, am cunoscut un tânăr crescător care are aproximativ 400 de oi. Mergând la el, m-am îndrăgostit și mai tare de oi. Așadar, în fiecare an creștem mielușei împreună cu biberonul.

Le iubesc atât de mult, pentru mine fiecare oiță are o poveste de viață și un suflet la fel ca și un om. Astfel, am ajuns în trei ani de la două oi la zeci de oi și ne dorim să ne mărim efectivul. Rasa noastră este Țurcană, dar avem și Oacheșă, Brează și Bucălăie. Avem multe hectare de lucernă semănate. În fiecare vară o strângem ca să o oferim iarna animalelor. Desigur, avem și cereale semănate: porumb, orz, ovăz și grâu. Tatăl meu este un om deosebit, lucrează atât la ferma noastră, cât și la locul lui de muncă. A ridicat toate construcțiile noastre, grajduri, căpițele de fân și săivanul. Banii proveniți pe animale i-am investit înapoi pentru animale“, adaugă Iasmina.

Tânăra mai adaugă faptul că în zona lor funcționează foarte greu distribuția produselor.

„Produsele au prețuri mici, iar ca produse lactate vindem brânză, smântână și lapte. În fiecare an lână de la oi o aruncăm, deoarece nu avem unde să o dăm.“

Pentru Iasmina Mustea animalele înseamnă enorm și sfătuiește orice tânăr care le iubește cu adevărat să nu renunțe la ele, la acest sector.

„Dacă noi suntem doar trei și ne descurcăm cu atâtea animale, cred că oricine poate să facă același lucru. Planurile mele de viitor sunt să urmez studiile superioare în legătură cu ceea ce iubesc. Apoi, îmi doresc să îmi fac o turmă mare, cât mai mare, pe care să o iubesc din tot sufletul, mai ales pentru că am reușit să o construiesc de la zero. În următorii 5-10 ani mă văd alături de familia mea, alături de copiii mei pe care o să îi învăț să iubească animalele, exact așa cum le iubesc eu!“, încheie crescătoarea de ovine din județul Arad.

Beatrice Alexandra MODIGA

România ocupă locul patru în Europa ca număr al efectivelor de ovine. Din țara noastră pleacă spre export multe exemplare și asta înseamnă că avem animale de calitate. Cu această idee, începem o serie de prezentări ale raselor de animale locale. Dr ing. Gheorghe Neață ne-a vorbit pe scurt despre standardul raselor de oi din România și istoria formării lor.

„De la Cap Negru de Teleorman se obțin și 120 de litri pe lactație“

Prima rasă descrisă este Oaia Cap Negru de Teleorman. „Aceasta provine din județul care îi poartă numele și este crescută de la malul stâng al Oltului până la Vedea. Ea este specifică județului Teleorman, este un tip morfologic specializat pentru producția de lapte-carne, are performanță deosebită în ceea ce privește producția de lapte și prelucrare pentru brânzeturi. Bineînțeles, datorită laptelui și mielul crește foarte bine, deci este o populație care aduce un spor genetic extraordinar în populațiile de oi din România. Înainte de 1989 era sortită pierii pentru că era supusă unui program de metisare cu rasele de oi Crossbread pentru lână și totuși crescătorii au dorit-o și au păstrat-o. După 1989, populațiile din această rasă s-au înmulțit considerabil și oamenii au putut să o crească în toată splendoarea ei și eu am reușit în 2010 ca denumirea ei populară, Carabașă, să o transform în Oaia Cap Negru de Teleorman. Eu i-am dat certificatul de omologare ca rasă. Această rasă are o vigoare genetică extraordinară și nu lipsește această oaie de la niciun crescător din Teleorman. Are o performanță în direcția de producției de lapte de peste 120 de litri/lactație, asta înseamnă foarte mult. Mielul la vârsta de trei luni are 30-35 kg, iar la fătare cântărește 4-5 kg. Oaia Cap Negru de Telorman are performanțe extraordinare. Ea se înrudește cu alte populații de oi de peste Dunăre, cu Oaia de Ploviv sau Oaia Sârbească de Novisad. Aceasta este o rasă foarte rustică care valorifică foarte bine pășunile aride ale județului Teleorman. România are în momentul de față înscrise in Registrul Genealogic 60.000 de capete din rasa Oaia Cap Negru de Teleorman.“

„Doar din pășunat, varietatea Brează dă 1,8 litri de lapte pe zi“

Rasa oi turcana breaza

O altă rasă specializată pe producția de lapte, specifică zonei de munte este Țurcana, varietatea Brează.

„Țurcana, varietatea Brează, este pentru mine și crescătorii din România o adevărată revelație. Este cea mai productivă și specifică rasă românească pentru producția de lapte. Există exemplare care produc trei litri de lapte pe zi, dar producția medie este de 1,5-1,8 litri pe zi. Această producție este obținută doar prin pășunat, fără administrarea de concentrate. Berbecii ajung la peste 120 de kilograme. Varietatea Țurcană are o formă a corpului longilină. Are o formă de pară, un trapez cu baza mare pe linia coapselor. Este tipică pentru producția de lapte. Să nu mai plângem că nu avem animale de lapte în România. Țurcana, varietatea Brează, se poate bate cu orice rasă de lapte de pe continent pentru că are această mare capacitate de a produce lapte. Din punct de vedere genetic are un determinism care îi conferă prolificitate, poate să fete și doi sau trei miei. O caracteristică a acestei rase este că are o mare dificultate în creștere cauzată de faptul că în primele zile de viață mielul nu poate suge suficient lapte. Suge foarte greu pentru că sfârcurile ugerului sunt foarte mari. De aceea cei care cresc această varietate trebuie să asigure forță de muncă pentru a adapta suptul la condițiile fiecărie ferme. Este totuși de o rezistență fenomenală. Am văzut într-o fermă cu muls mecanizat o oaie care a fătat trei miei. La fătare au avut împreună aproape 14 kilograme, deci închipuiți-vă ce greutate a putut căra această oaie. Are o rezistență fizică fantastică, o puteți vedea pe vârfurile munților. Momârlanii o duc în vârful muntelui să pășuneze în golurile alpine și acolo am văzut turme întregi cu performanțele despre care v-am spus, respectiv cu producții de peste 2 litri de lapte la mulsul de probă. Această rasă are un areal circumscris de creștere și se întâlnește în Valea Jiului, de la Petrila la Livezeni și până la Baru Mare spre Hațeg. Aceasta este singura zonă în care se crește, dar crescătorii interesați au adus-o și în alte regiuni. Astăzi există populații importante în județele Cluj și Maramureș și, în special, în județele Moldovei. Seamănă destul de mult cu varietatea Oacheșă, dar Breaza are fața neagră cu un triunghi care pornește de la nivelul coarnelor până la nivelul botului, în formă de V. Varietatea Breaza a apărut ca o mutație genetică.“

Laura ZMARANDA

Practicarea meseriei de cioban are o condiționare culturală importantă. Românii își poartă această condiționare printr-o amprentă unică fixată în codul lor genetic, care s-a forjat în mii de ani de păstorit. Georgiana Mihaela Coroescu, o tânără de 22 de ani din Sălașu de Jos, județul Hunedoara, este un model ce exemplifică ideea de tradiție. Aceasta este o ciobăniță de-a locului, care readuce la viață ciobănia. Cum? Ea ne vorbește despre ciopor, mânzare și chiar de boșcă. Cuvinte care aduc aminte de tradițional, de viața autentică la stână. Voi le cunoașteți sensul?

Ciopor, cârd, cireadă sau turmă, toate acestea duc la amintirile din copilărie ale tinerei din județul Brașov. Pentru că toată copilărie și-a petrecut-o printre ciopoare, chiar de la vârsta de o lună.

„Eu m-am născut în februarie, iar în luna martie m-au dus la stână, mama mea mergea la piață cu brânza, iar tata trebuia să stea cu mine și cu oile la stână. La vârsta de doi ani am început să merg la creșă direct de la stână. Apoi, de la 4 ani, stăteam deja cu oile când mama era la piață și tata mai avea comenzi și mergea să le ducă. Și acum îmi aduc aminte că era un baraj, iar pe o parte de râu stătea un ciopor și pe cealaltă parte alt ciopor; îmi legau câinele de întors oile de mine ca să nu îmi fie frică. Când am început școala, mergeam tot de la stână și când mă întorceam de la ore dădeam drumul oilor. La stână aveam de toate, de la vaci și cai până la păsări, îmi plăcea să am grijă de toate. Când am împlinit vârsta de 8 ani, am luat foarte multe oi în pază, mânzare (oi care au fătat și au lapte) și sterpe (oi care nu dau lapte). Tot timpul după școală mergeam cu cele sterpe, iar părinții mei mergeau la fân sau se ocupau de alte treburi.“

Miei crescuți la biberon

Practic, tânăra era omul de bază la stână, iar cojocul i-a fost mult timp „adăpost“.

„După vârsta de 12 ani am început să le mulg, mi-am dat seama că îmi plăcea foarte mult să merg cu oile și să stau la stână să dorm în cojoc și în boșcă, un fel de bordei; totodată, căram apa cu măgarul zilnic. Nu mi-aș dori altă viață, iubesc animalele și îmi place foarte mult să am grijă de ele. De copil mi-am tot crescut miei cu biberonul și am strâns bani ca să îmi pot cumpăra oi și câini la stână“, încheie Georgiana Mihaela Coroescu, tânără ciobăniță din județul Hunedoara.

Ţară, ţară, vrem ciobani!

Din zori şi până noaptea, baciul are mereu grijă de turma lui, deoarece din asta trăieşte. Este propriul stăpân şi, chiar dacă se ivesc probleme ce ţin de preţuri, piaţă, programe guvernamentale, reuşește să-şi crească copiii, să-i dea la şcoli, să fie mici fermieri, respectaţi în comunitatea lor.

Au dispărut ciobanii mioritici? Imaginea ciobanului mioritic care îşi duce caşul ori mieii la piaţă cu căruţa trasă de cai nu prea mai există, cel puţin în multe județe. A fost o vreme în care viaţa ţăranilor români se învârtea în jurul turmei de oi şi a ciobanilor care aveau grijă de ele. Cât de multă mâncare aveau iarna şi cât de cald urma să le fie depindea în mare parte de câtă lână şi câtă brânză primeau de la stână.

Au apus vremurile când a fi cioban era un mod de viaţă, când stelele le erau cunună, iar preoţi munţii mari. Încet-încet, ciobanii sunt izgoniţi din sfera tradiţiei moştenite din tată-n fiu. O meserie, deşi bănoasă astăzi, se află pe cale de dispariţie.

Mai avem nevoie de tradiţie, mai avem nevoie de ciobani, mai avem nevoie de valorile acestui neam românesc? De noi depinde ca răspunsul să fie unul afirmativ.

Beatrice Alexandra MODIGA

Daniel Gheorghe Fântâna, un tânăt de 17 ani din comuna Boldur, județul Timiș, și-a descoperit pasiunea de a deveni fermier de la vârsta de 5 ani, în momentul în care a primit în dar o fermă de jucărie, cu tractoare și animale. Rasa din ferma sa e Lacaune, o rasă de oi de lapte folosită pentru producția de brânză Roquefort în Franța.

Un exemplar poate ajunge și la prețul de 300 €

„De la vârsta de 5 ani mi-am văzut viitorul. Părinți mei se ocupă cu oieritul, au început cu Țurcanele, dar ei și-au dat seama în anul 2021 că trebuie o schimbare de rasă, pentru că nu era destul profit, așa că au ales rasa de oaie Lacaune. Am început cu un efectiv redus de animale, 20 de oi Lacaune, pe parcurs am mai cumpărat 40 de oi aduse din Austria și acum avem un efectiv total de 120 de femele. Lacaune este o rasă de oi domestică din Franța. A luat naștere în zona din apropierea localității Lacaune din sudul Franței și a fost numită după locul său de origine. Este în primul rând o rasă de oaie de lapte, fiind cea mai utilizată în Franța pentru producția de brânză Roquefort. O oaie poate să dea și câte 3,5 l de lapte pe zi. Investițiile sunt destul de costisitoare, prețul începând de la 300 euro bucata“, specifică tânărul crescător.

Lacaune este o rasă de oi pentru lapte și apreciată pentru calitatea mieilor. Are un grad bun de precocitate și prolificitate (145% la primipare și 170% lamultipare). Talia medie a rasei este de 70 cm, iar greutatea corporală variază între 65-70 kg la femele și 80-90 kg la berbeci. În ceea ce privește furajarea, crescătorul specifică că nu este o rasă pretențioasă.

„Producția laptelui crește atunci când intervine silozul de lucernă, dau un randament foarte bun și mai sunt rețete de furajare pe care le păstram cu strictețe. Noi vindem o parte din lapte, iar de restul facem brânză și cașcaval. Produsele pleacă de la noi către sătenii din împrejurimi, avem un număr foarte mare de comenzi“, adaugă Daniel Gheorghe Fântâna.

Nu o să fie deloc ușor la început, dar pe parcurs totul poate deveni roz cu această rasă, deoarece oile sunt extrem de prietenoase, te atașezi foarte repede de ele, adaugă timișoreanul.

„Aș vrea să văd cât mai mulți tineri investind într-o astfel de fermă. Despre planurile mele de viitor nu o să dau prea multe detalii, dar peste 10 ani aș vrea să mă mândresc cu un efectiv de 500 de exemplare.“

Lâna oilor Lacaune este albă, semifină și are o extindere slabă pe corp, lipsind de pe membre, abdomen, partea laterală a corpului, partea inferioară a gâtului și de pe cap. Producția de lână a acestei rase de ovine este de 1,5 kg la femele și de 2,5 kg la masculi.

Beatrice Alexandra MODIGA

Andrei Ștefan Hahuie, un tânăr de 25 ani din Galați, student la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, specializare Zootehnie, în anul I, a ales această facultate din simplul motiv că îi plac foarte mult animalele, pasiune pe care a avut-o de mic copil întrucât mare parte din timp și-l petrecea la țară.

Prioritatea tânărului student la Zootehnie

„Îmi doresc ca în viitor să ajung cel mai bun în ale zootehniei, atât din perspectiva exemplarelor pe care le voi deține în fermă, cu care mi-ar plăcea să și particip la concursuri, expoziții, cât și al comercializării produselor agroalimentare pe piața din România, care în momentul de față este sufocată, aș putea spune, de produse din export. Cumva aș vrea să implementez românilor acest obicei pe care-l au țările arabe, Turcia, Grecia, de a consuma carne de oaie și în afara Sărbătorilor Pascale“, specifică fermierul.

În trecut a lucrat ca polițist, doar că, din motive personale, a demisionat și a decis să intre în business-ul de familie, ocazie cu care a deschis atât un atelier de mobilă cu un prieten bun, cât și ferma de ovine pe care o deține.

„Deocamdată nu am de ce să mă plâng. Într-adevăr, îmi ocupă mare parte din timpul pe care alții l-ar aloca plimbărilor, odihnei, însă atunci când chiar găsești o pasiune într-o meserie pot spune din propria experiență că nici nu realizezi câte ore aloci respectivei activități. Uneori, duminica, când teoretic ar trebui să mă relaxez, chiar dacă sunt «la zi» cu treburile fermei, parcă tot nu am stare acasă și cumva găsesc un motiv pentru a face o plimbare ca să-mi văd animalele. Cred că, de fapt, acesta este secretul în orice meserie pe care o practicăm. Să iubești ceea ce faci! Chiar dacă, de-a lungul celor trei ani de când mă ocup de managementul fermei, m-am lovit de multe obstacole, tot sunt convins că încă n-am aflat toate «secretele» despre creșterea unui animal, furajarea eficientă a acestuia, valorificarea produselor alimentare provenite de pe urma lor, motiv pentru care am aplicat la această facultate tocmai din dorința de a fi pus la curent cu toate informațiile din acest domeniu, într-un cuvânt pentru a deveni cel mai bun. În perioada liceului nu am luat prea mult contact cu animalele, doar ocazional, neavând în plan să mă ocup cu asta în viitor. Veneam la țară, la fermă, însă nu m-am gândit niciodată că viața mă va duce în această direcție. Cumva îmi uitasem această pasiune pentru animale, condus de gurile care spuneau doar că e greu, că este muncă multă. Însă, cumva am speranța că nu voi simți aceste greutăți și că rezultatele materiale nu vor întârzia să apară, adaugă tânărul crescător gălățean.“

Fermier cu rasa Țigaie ruginie

„Cu timpul, am realizat că gândul meu este numai la animale, motiv pentru care am ales să mă dedic în totalitate creșterii acestora. În prezent, am un efectiv de cca. 600 de capete din rasa Țigaie ruginie. Am optat pentru această rasă deoarece este una dintre cele mai vechi rase autohtone, fiind printre cele mai rezistente și, totodată, nepretențioase rase de oi, cu un randament bun și la miei, dar și productive din punctul de vedere al laptelui raportat la condițiile mai grele de pășunat“, încheie Andrei Ștefan Hahuie, student la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale.

Beatrice Alexandra MODIGA

Vasile Marian Asoltanei, un ieșean din Vânători, a lăsat mirajul străinătății pentru turma sa de oi, rasa Țurcană. Despre ce este vorba? Mai jos... am pregătit un material cu un crescător de-al locului, de pe plaiuri moldovenești.

Moștenire de suflet, de familie...

„De mic copil mă ocup de oierit, dar am făcut o pauză în momentul când le-am vândut și am plecat în străinătate. Ulterior, în urmă cu doi ani am hotărât din nou să las definitiv străinătatea și să mă întorc acasă și să reiau vechea pasiune. În prezent, am un efectiv de 500 de oi, rasa Țurcană, și am ales această rasă pentru că oile sunt mai rezistente și mai ușor de întreținut. De asemenea, se pliază mai bine și în cazul unui efectiv mai mare de animale în fermă, în comparație cu alte oi care sunt gingașe și mai puțin rezistente la intemperii“, specifică crescătorul ieșean.

Și anul acesta în ferma de la Vânători a fost secetă, dar cu toate acestea a fost un an bunișor, până în prezent, adaugă într-un ton optimist crescătorul de oi. 

„Un pic ne-a deranjat seceta, dar am trecut cumva. Prețul mielului la mine în fermă anul acesta a fost de 15 lei/kg, am făcut export cu miei la arabi, poate alții au obținut un preț mai bun, dor la mine atât a fost“, adaugă Vasile Marian Asoltanei.

L-am întrebat: „Cât de costisitor este să ai grijă de o oaie?“ „Este foarte costisitor“, îmi răspunde acesta.

„Toată ziua trebuie să fii cu turma în fermă, timpul liber s-a cam dus, deci ești cam legat de mâini și de picioare. Pentru a supraviețui în zootehnie trebuie să ai și teren agricol, arendat sau propriu, pe care noi, de exemplu, cultivăm cereale și furaje, dar mai sunt perioade când mai și cumpărăm hrană pentru animale. Încercăm să mergem mai departe, poate să mai mărim efectivul sau să rămânem așa, dar să mergem înainte, dacă ne ajută și statul un pic mergem înainte, dacă nu... cum lucram noi mai demult nu se mai poate la cât este de scump totul, costurile sunt foarte mari, cum munceau bătrânii noștri odinioară, fără pic de subvenție, acum așa nu se mai poate trăi“, încheie crescătorul de oi Vasile Marian Asoltanei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Crescători de ovine și caprine, producători locali și zeci de persoane au participat în luna septembrie a.c. la Podu Iloaiei, la Târgul Crescătorilor de Animale din Iași, ediția a II-a, ce s-a desfășurat în incinta Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei.

În cadrul evenimentului au fost organizate workshopuri prin intermediul cărora instituții publice cu activități în sectorul agricol au prezentat informații privind: înregistrarea animalelor; subvențiile acordate de stat crescătorilor de animale, precum și ce fonduri europene pot fi accesate pentru zootehnie.

Târgul Crescătorilor de Animale din Iași a fost organizat de Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, în colaborare cu Primăria Orașului Podu Iloaiei, cu Colegiul Tehnic „Haralamb Vasiliu“ Podu Iloaiei, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași și cu Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași.

Evenimentul, unic în județul Iași, a fost dedicat crescătorilor de animale din județ și a avut ca scop prezentarea de rase de animale și rezultate de producție, degustarea și valorificarea de produse locale, prezentarea noutăților din domeniul creșterii animalelor, dar și realizarea unui schimb de experiență între participanți.

targ de oi

Bogdan Bulat, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași:

„La noi creșterea oilor este pasiune, este suflet sau hobby, dacă vreți. Din cadrul Direcției Agricole Iași aici avem undeva la o sută de mii de capete de ovine și caprine. Noi, în cadrul Asociației, dispunem de cca 37.000 de capete pentru că suntem în perioada în care facem contractele pentru anul următor și asta ar fi suma mamelor aflate în Controlul oficial al producțiilor din județul Iași.“

Seceta, dar și temperaturile ridicate le-au creat ceva probleme crescătorilor de ovine și caprine din județul Iași, adaugă Bogdan Bulat, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Tradiția Moldovei“ Iași.

„Seceta a scumpit hrana pentru animale, dar în ceea ce privește în furajul păios, fân, dar, dacă este să vorbim despre cereale, prețul este un pic mai mic decât anul trecut.“

Totodată, organizatorii au urmărit, prin intermediul acestui eveniment, și promovarea și încurajarea consumului de produsele locale. În acest sens a fost amenajată o stână în care s-a pregăti, după metoda tradițională, urdă.

Fotoreportaj de Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobanul Tudorică păstorește o fermă de producție de ovine din rasa Țigaie, situată în zona comunei Balta Doamnei, județul Prahova, cu o capacitate de aproximativ 1.800 de capete. La o primă vedere, am zis că fermierul se bucură din plin de produsele rezultate în urma exploatării oilor: lână semifină, carne, lapte. Dar lucrurile nu stau deloc așa…

Oile sale sunt animale relativ ușor de crescut, nu sunt pretențioase cu privire la tipul de hrană și au o rezistență crescută la boli și la zonele unde precipitațiile sunt foarte mari. Anul trecut a fost mai secetos, prețurile mai mari, dar, cu toate acestea, ciobanul Tudorică nu s-a împrumutat la bănci pentru a le cumpăra furaje. „Când m-oi împrumuta, le și vând. Un bătrân din sat mi-a dat un sfat: pentru 500 de oi, 500 de milioane să ai economisiți la CEC, pentru că nu se știe când vei avea un an mai greu și trebuie să treci peste necaz. Oile pe care le am le țin și cu biscuiți Eugenia“, spune fermierul. Pășunea oferă cel mai ieftin furaj.

„De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor“

„De trei ani de zile nu le mai mulgem pentru că nu mai este forță de muncă. Creștem miei și vindem o dată pe an la arabi“, ne împărtășește Tudorică metoda găsită în momentul de criză. O altă strategie folosită pentru a eficientiza producția este renunțarea la a mai sacrifica miei, din motive obiective: „De Paște nu am vândut. Nu am stricat mieii din cauza pieilor. Dacă tai, trebuie să jupoi, rămân cu ditamai stivă de piei, ce fac? Așa, îi dau vii la Constanța.“

Oile din rasa Țigaie produc o lână fină, ce poate fi folosită la confecționarea păturilor și a stofelor mai groase. Dar acestea sunt doar amintiri din Epoca de Aur. „Acum, toți ciobanii stau cu stavilă de lână, nu ne întreabă nimeni. Pe timpul lui Ceaușescu, când plecau cei care le tundeau, erau verificați să nu înfășoare lână pe foarfece, să o fure“, povestește cu nostalgie Tudorică, care este convins că în alte țări lâna nu este un calvar pentru ciobani.

Acesta ne-a povestit că a fost împreună cu alți fermieri într-o excursie organizată de ministrul Agriculturii de la vremea respectivă, Valeriu Tabără, în Franța, cu prilejul unei expoziții. A vizitat ferme, fabrici, a fost foarte frumos. Dar recent, în timp ce se uita la televizor, Tudorică a revăzut locurile de atunci, în cadrul unui reportaj în care se prezenta o tehnologie nouă de plantat în solarii. „Săpau niște șanțuri, puneau lână, apoi pământ și plantau răsadul de roșie. Rezultatul este unul de excepție, fructele erau de calitate. Am zis să pun și eu câteva fire, ca un experiment. Nimeni nu s-a născut deștept.“

Cât privește viitorul ciobăniei în România, ciobanul nu mai este tot așa de optimist. „I-aș mulțumi lui Dumnezeu să fim sănătoși, să trăim. Tinerilor nu le mai place la oi, dar oaia e bună și banii nu au miros. Asta e treaba“, conchide acesta.

Anca LĂPUȘNEANU

Exportul mieilor este mai profitabil decât vânzarea lor pe piața internă, consideră mai mulți crescători din județul Botoșani, care au preferat să dea animalele intermediarilor în loc să le sacrifice pentru piața internă. Prețul mediu al mieilor în viu preluați pentru export a ajuns la 17-18 de lei pe kilogram.

Frații Maxim și cele 600 de oi, rasa Karakul

Vasile Maxim, un tânăr 25 de ani, creşte peste 600 de oi în ferma pe care o deține împreună cu fratele său în comuna Știubieni, județul Botoșani. Are pregătiți pentru comercializare puțin peste câteva sute de miei, pe care i-a hrănit cu porumb, lucernă şi paie de grâu. A încercat pe piața locală în perioada Paștelui, dar cererea a fost mică, așa că speranța rămâne piața arabă.

„Eu de mic copil am văzut la tatăl meu pasiunea aceasta față de animale, mi-a plăcut și de aceea o moștenesc și eu. Este o pasiune foarte frumoasă și sperăm să o putem duce mai departe. 2022 a fost un an foarte greu, secetă mare, s-au scumpit toate cu cca 50%. Pe 1 martie au început fătările în fermă noastră și încă nu s-au terminat, iar anul acesta am vândut mielul cu 18 lei/kg în viu, iar în carcasă cu 35 lei/ kg. Avem furaje proprii, dar mai și cumpărăm, când nu ne ajung. Efectivul cel mai mare pe care l-am avut de-a lungul timpului a fost de 800 de oi, iar în prezent avem 600 de oi, rasa Karakul. Sperăm pe viitor să mărim efectivul de animale. Rasa aceasta este mai plăcută, așa am prins drag de ele“, încheie Vasile Maxim, crescător de oi karakul din județul Botoșani.

„Cât ne țin mâinile să muncim, muncim!“

Un alt crescător tânăr, în vârstă de 23 de ani, care alege exportul către arabi este Velentin Chelariu, din comuna Santa Mare, județul Botoșani. Acesta spune că la fel au procedat toți crescătorii de ovine din zona Botoșaniului, pentru că le este mai avantajos decât să abatorizeze și apoi să vândă carcasa la un preţ greu de acceptat de către majoritatea clienților.

„În acest moment am un efectiv de 350 de oi, cu tineret aproximativ 400 de capete, rasa Karakul. Anul acesta fătările s-au prezentat bine, mai spre sfârșit a fost greu, când a venit ninsoarea la sfârșitul lui aprilie. Anul acesta prețul mielului a ajuns undeva la 17 lei/kg în viu. Am vândut doar în perioada Paștelui. Mai așteptăm, mai bine îi vindem pe toți odată, spre sfârșitul anului. Oricum arabii plătesc mai bine. 2023 a avut un început bun, dar pe parcurs mai vedem, anul trecut ne-am descurcat mai greu, a fost un an secetos, o iarnă dificilă în ceea ce privește nutrețul, furajele, dar ne descurcăm. E plăcerea acesta de a crește animale, dar cât ne țin mâinile să muncim, muncim!“

După perioada Paștelui există o cursă contracronometru printre crescătorii de animale în găsirea unor cumpărători cărora să le dea efective mari de miei. Cu cât trece timpul, cu atât scad șansele de a obține un preț convenabil. Totodată, crescătorii de ovine care scapă acest tren al vânzărilor pentru export, prin intermediari, se tem că spre toamnă vor fi nevoiți să vândă cârlanii la prețuri extrem de mici.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ion Agafiței, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine, Ovis Mold Vaslui, ne prezintă mai multe amănunte despre asociație, dar și despre situația actuală a sectorului zootehnic și a fermierilor, interlocutorul nostru fiind el însuși un cunoscut crescător de oi de rasă din județul Vaslui și din zona istorică Moldova.

Președintele Asociației Ovis Mold din Vaslui, Ion Agafiței, are un efectiv de 1.000 de capete, rasa Karakul neagră brumărie, iar de mic copil a moștenit această îndeletnicire.

„De mic copil, la părinți am avut animale, am crescut între animale, după ce m-am căsătorit mi-au dat părinții în jur de 100 de oi, iar de atunci tot le-am înmulțit. Am un băiat care este inginer zootehnist și muncește în fermă cu mine. Și el va duce mai departe ferma de animale“, specifică crescătorul vasluian.

7 lei de tuns o oaie, prețul bun oferit de echipa de tuns oi

Probleme la asociație sunt tot timpul, dar încearcă să le rezolve în beneficiul fermierilor, adaugă Ion Agafiței.

„Noi ne luptăm cu sistemul, am făcut o cooperativă, iar în ultima vreme am încheiat un contract cu o echipă de tuns oi. A fost o firmă de tuns care a lucrat până de curând în Spania, dar s-a retras în județul Vaslui, acasă. Tunsul unei oi ajunge să fie 7 lei, un preț bun!“

În asociație sunt în jur de 45.000 de oi, cu 170 de fermieri, iar pentru aceștia 2022 a fost un an foarte dificil, mai specifică crescătorul vasluian.

„În județul Vaslui am avut probleme cu seceta, a fost lipsă de nutreț, de cereale, a fost foarte greu. În ceea ce privește prețul mielului, până la 1 iunie 2022 a fost un preț foarte bun, iar după această perioadă a fost un preț foarte slab. De la 17-18 lei/ kg a scăzut la 12 lei/ kg. Anul acesta, deocamdată, prețul este 17 lei/ kg, un preț normal.“

Față de acum 10 ani, efectivele de animale au scăzut cu 20%, iar una dintre cauze este lipsa forței de muncă, a ciobanilor, încheie Ion Agafiței. „De regulă, oile care au fost mai puține s-au strâns grămadă la fermierii mai mari. În asociația noastră predomină rasa Karakul, dar avem și Țurcana românească, Merinos de Palas, Île-de-France și trei rase de capre, dar și Țurcana albă; în principiu, avem cam toate rasele care se găsesc în România. Sfatul meu pentru tineri ar fi să se apuce să crească animale, cu toate că este o muncă grea, dar până la urmă, când vor trage linie, vor fi mulțumiți. Cea mai mare problemă în zootehnie este lipsa ciobanilor. Au fost, dar au plecat în străinătate și au îmbătrânit.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Filip Gheorghiță, un crescător de ovine din comuna Boțești, județul Vaslui, care are un efectiv de circa 250 de oi, spune că oieritul nu mai este profitabil pentru piața autohtonă, iar singura speranță a crescătorilor sunt exporturile.

Ciobanii din județul Vaslui nu au mai făcut profit cu mieii ca în alți ani și afirmă că exportul rămâne baza pentru supraviețuirea fermelor. Crescătorii de ovine spun că animalele care rămân nevândute după Sărbătorile Pascale pleacă spre țările arabe, unde clienții sunt serioși, cu toate că anul acesta prețul de 17 lei/kg în viu nu este unul bun.

17 lei/kg nu este un preț bun pentru crescătorii de ovine

„Fătările au început pe data de 15 februarie. A fost bine că a fost cald în februarie și martie, mai rău a fost când a venit zăpada în luna aprilie. Anul acesta nu am vândut în carcasă, dau doar în viu la arabi, de ani de zile. Am înțeles că acum costă 17-18 lei/kg, cu tot cu ANAF. Anul trecut a fost mai bine, deoarece am vândut cu 20 lei/kg, plus ANAF; prețul de 17 lei/ kg nu este unul satisfăcător pentru noi, crescătorii. Dacă nu ar fi piața arabă, ne-ar fi foarte greu“, specifică Filip Gheorghiță.

De la vârsta de 8 ani a păscut oile...

Pasiunea pentru oi e o moştenire de la părinţi, iar această tradiție trebuie dusă mai departe, specifică crescătorul vasluian.

„De la tata am prins drag de oi. De la vârsta de 8 ani am păscut oi, veneam de la școală, eram în clasa a IV-a, și mă așteptau oile acasă. Am început așadar de mic copil, cu un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 250 capete, rasa Karakul.“

Karakulul de Botoşani, oaia cu depozit de grăsime la coadă

Dacă este să vorbim din punctul de vedere al ovinelor crescute în România, rasa Karakul de Botoşani are clar un specific aparte sau, ca să fim corecţi zootehnic, fenotipic arată diferit faţă de celelalte rase.

Particularitatea Karakulului de Botoşani vine din faptul că este o oaie cu depozit de grăsime la coadă, care îi conferă o altă compoziţie tisulară a carcasei, aspecte pe care a mizat și crescătorul din județul Vaslui.

„Rasa aceasta este mai pretențioasă, dar mi-a intrat în sânge; este mai mult de muncă, poate de asta am prins drag de ea. Producția de lapte nu este ca la Merinos de Palas, dar e mult mai bine cu mieii, cu frumusețea lor, îți intră în sânge și nu mai poți să te lași!“

Când a izbucnit războiul din Ucraina, prețurile la cereale au sărit în aer. Odată ce piața a fost inundată de cereale ucrainene, prețul pe bursă a scăzut.

„E greu, e foarte greu, grăunțele au ajuns la 2 lei/kg. Avantajul nostru cu războiul a fost că au venit ucrainenii și au scăzut prețurile. Dar, dacă era să mergem la 3 lei/kg, cum vor fermierii, cred că renunțam la jumătate din efectiv“, încheie crescătorul de oi din Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Corina este o tânără de 15 ani din județul Botoșani, care are grijă de oi alături de părinții săi, crescători cu o veche tradiție în județ. Familia Chelariu din comuna Santa Mare, sat Rânghilești, are un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Tânăra a învățat de la părinții săi încă de la o vârstă fragedă cum să aibă grijă de animale, cum să fie un om de bază la stână și nu concepe să trăiască departe de mioare.

Corinei îi place viața la stână și îndrăgește animalele de la fermă. Pe viitor, chiar dacă vrea să-și continue studiile, nu vrea să se îndepărteze de fermă și de familie.

„Mă mândresc cu acest lucru, îmi place viața la stână, este frumos și îndrăgesc foarte mult animalele“, mărturisește Corina, fiica lui Chelariu Petrică Valentin, crescător de ovine din Santa Mare, județul Botoșani.

Elevă în clasa a VIII-a, Corina vrea să își continue studiile la Liceul Pedagogic. „Sunt colegi care mă și jignesc uneori, dar le spun mereu că este greu să ajungi unde am ajuns noi și este foarte mult de muncă. Mă mândresc cu acest lucru, nu mi-a fost niciodată rușine, chiar mă și laud cu meseria aceasta și o voi face în continuare. Vreau să rămân aproape de ele, să nu mă îndepărtez de acest sector“, specifică tânără.

Familia Chelaru a moștenit această îndeletnicire din străbuni, iar Corina vrea să o ducă mai departe.

„După școală, de obicei, după ce vin seara acasă, am de făcut sectorul la fermă și în weekend, dacă se poate, merg cu tata la stână. Pe viitor, voi vedea unde mă duce viața“, încheie Corina Chelariu.

Petrică Valentin Chelariu a început și el de mic copil viața la stână, iar în prezent deține un efectiv de 370 de oi din rasa Karakul. Chiar dacă acest sector este problematic, își găsește puterea să continue din pasiunea pentru mioare.

„Tata a avut oi, tot timpul am fost printre ele. Cel mai greu la fermă a fost în primul an de activitate, când am început“, adaugă crescătorul.

Deficitul de forță de muncă, mai precis de ciobani profesioniști, are un impact negativ asupra oierilor români. Meseria de cioban se potrivește numai pentru oameni pasionați de oi, viguroși, căliți, pricepuți și curajoși, adaugă botoșăneanul.

„Este foarte greu în acest sector, deoarece nu există forță de muncă. Dacă plătești oamenii și nu îți bați joc de ei, mai stau și la treabă, dar sunt și alții care vin și pleacă. După seceta de anul trecut, acum e o perioadă mai bună, chiar dacă ne-au necăjit ninsorile. Anul acesta kilogramul de miel a fost 40 lei de Paște, un preț bunicel, dar eu n-am vândut, am tăiat mai mult pentru pielicele, pentru cheaguri“, mai menționează fermierul din Santa Mare.

Rasa de ovine Karakul este foarte căutată, având un randament bun la lapte, dar adevăratele calități sunt în materie de lână. Pielicelele de Karakul sunt extrem de căutate atât la noi în țară, dar mai ales peste hotare.

„Karakul este o rasă care se adaptează foarte bine la noi în zonă, iar exemplarele sunt frumoase și ca pielicele, și ca animale. În ceea ce privește producția de lapte, ele merg în medie de la 400 grame până 700 de grame, nu este o oaie prea productivă, dar laptele este foarte gras și se obține o brânză bună din laptele de oaie din rasa Karakul“, conchide crescătorul de ovine Karakul.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cine spune că doar bărbații sunt pasionați de creșterea oilor, că a fi cioban este o ocupație exclusiv masculină? Ciobănița pe care v-o prezentăm contrazice această paradigmă. Frumoasă, ieșită din tiparul vechi, tânăra Alina Voiniciuc are 20 de ani, locuiește în satul Burlești, comuna Unțeni, județul Botoșani, a terminat Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Botoșani, iar apoi s-a dedicat în totalitate acestei pasiuni pentru oi pe care a moștenit-o de la părinții ei, mari iubitori de animale. Păstorește o turmă de peste 500 de oi, reușind astfel să ducă mai departe tradiția familiei sale, moștenită din moși-strămoși.

Cu toate că satele românești duc lipsă de tineri agricultori și crescători, Alina mărturisește că este mândră de afacerea familiei și vrea să o dezvolte. Nu se simte obligată să facă asta și oricând ar putea alege o meserie mult mai bine văzută de opinia publică, însă îi plac foarte mult animalele și a decis să se dedice păstoritului din pasiune pentru agricultură.

„Deținem o rasă de oi Karakul de Botoșani, o rasă de carne, lapte și pielicele, și am pornit de la un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 500 de animale. Pot spune că am crescut printre ele împreună cu bunicii. Părinți au adus această rasă de la părinții lor, deoarece pe atunci se căutau pielicele și lâna. Sunt mândră că m-am născut la țară și de părinții mei care m-au educat frumos. Anul trecut, fiind secetos, am cumpărat foarte multă hrană pentru animale, iar acum prețul la miel va fi de 35-40 lei/kg, iar cașul costă 32 lei/kg. Produsele le vindem la rulotă. Sperăm ca anul acesta să fie mai bun. Anul trecut nu a fost tocmai productiv pentru crescători deoarece nu era iarbă suficientă. A fost greu cu resursa de apă, dar când iubești ceea ce faci, nimic nu te va doborî. Vom continua cu zootehnia. Cu tot dragul merg la stână. Îmi doresc să continui ceea ce părinții au construit de-a lungul anilor. Să fii fermier nu este ușor, dar, dacă iubești din toată inima ceea ce faci, nimic nu ți se va părea greu“, specifică tânăra crescătoare din comuna Unțeni.

De ce mizează în continuare crescătorii din județul Botoșani pe rasa Karakul?

Karakul de Botoşani este rasa de oi care l-a impresionat pe Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist, atât de mult încât a promovat-o pentru a confecționa vestitele sale căciuli.

Karakul este vedetă și în bucătărie deoarece carnea acestor oi are o savoare deosebită. Mai mult, specialiștii în zootehnie susțin că lâna și carnea sunt marfă prețioasă de export în țările arabe, unde sunt extrem de apreciate. Tot specialiștii în zootehnie susțin că laptele oferit de oile din rasa karakul are cel mai mare conținut de proteine și grăsimi. Asta dă brânzeturilor un gust special, mai ales dacă sunt păstrate în cheag natural de miel.

Karakulul românesc sau de Botoșani este o rasă creată în perioada 1948-1988 la stațiunea Popăuți din județul Botoșani, prin încrucișarea dintre Țurcana neagră și brumărie cu berbecuți de Karakul aduși din Germania și URSS. În 1998, rasa a fost omologată și este răspândită în rândul crescătorilor de oi din Botoșani, Iași și Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Pagina 1 din 4
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti