Domeniile Lungu, gazda unei demonstrații exclusive a celor mai noi utilaje agricole, semnate TechFarm Agro, din Secuieni, județul Neamț, în care a fost prezentată o gamă de utilaje fiabile, robuste și performante ce pot aduce o plusvaloare în productivitate și eficienţa fermei. Astfel, zeci de fermieri din Regiunea Moldovei au fost martori la evaluarea și dezvoltarea tehnologiei în agricultură vineri, în luna octombrie a.c. Demo-ul a fost dedicat furnizării de experiențe agricole și demonstrării excelenței în agricultură, iar Tech Farm Agro a demonstrat încă o dată că brandurile pe care le distribuie sunt adaptate agriculturii, terenurilor şi fermelor din România.

Tehnologia minimum-till, pentru că încă se mai lucrează cu plugul

Ing. agronom Vasile Lungu, de la Domeniile Lungu din Bivolari, județul Iași:

„Nu folosim no-till, folosim minimum-till pentru că solurile noastre sunt mai grele și atunci înființarea culturilor de toamnă, în general de rapiță și grâu, se realizează în lucrări minimum-till, iar pentru primăvară majoritatea culturilor. Încă mai lucrăm cu plugul aproximativ jumătate din suprafață mai ales la porumb, unde Ostrinia nubilalis face ravagii, de aceea tocăm foarte bine miriștea și încorporăm resturile vegetale de la adâncime, astfel încât dăunătorul să nu prolifereze prea mult pentru că, altfel, trebuie să facem tratamente chimice. Și, dacă mă puneți să aleg între tratamente chimice și lucrări agrotehnice, sunt în favoarea lucrărilor agrotehnice, care pot combate dăunătorii și o parte din boli“, adaugă fermierul ieșean.

Demo pe o suprafață de 25 de hectare

Tot grupul de firme de la Domeniile Lungu are 1.800 ha, iar culturile de câmp sunt echilibrate, porumb, floarea-soarelui, cereale și rapiță; plus culturi speciale, cartofi, soia, mazăre pe restul suprafeței. Aici, pentru Demo a fost pusă la dispoziție o suprafață de 25 de hectare.

Domeniile Lungu demonstratie utilaje in camp

„Este o miriște de floarea-soarelui, nu a mai fost irigat terenul undeva din 25 august. Împreună o să vedem eficiența utilajelor și, eventual tragem o concluzie, care anume din utilaje s-ar potrivi pentru terenurile fiecărui fermier“, menționa inginerul agronom la deschiderea demonstrației.

Pentru fermierul ieșean, 2023 a fost un an bun.

„Din aprilie și până în prezent avem 350 litri de precipitații, exact în perioada activă, și mai avem aproape 200 litri de apă din irigații. Putem asigura o udare în fiecare săptămână, 25-30 litri/mp, astfel încât recoltele sunt foarte bune“, a mai adăugat ing. agronom Vasile Lungu, de la Domeniile Lungu.

Utilaje agricole reprezentative de înaltă calitate

Andrei Taradaciuc, administratorul Tech Farm Agro, specifică faptul că, firma pe care o reprezintă în cadrul Demo-ului este una cu capital 100% românesc, dezvoltată de doi tineri antreprenori care și-au pus în cap să aducă tehnologii inovatoare pentru agricultura românească.

„Suntem astăzi prezenți la un Demo pe care noi îl organizăm ca și companie în comuna Bivolari, județul Iași, la Domeniile Lungu. Am venit cu o serie de șapte utilaje, cu scarificatoare, pluguri, dregătoare pentru sol, cu stație de erbicidat, plug rotativ și dezmiriștitor. Vrem să arătăm că utilajele comercializate de către Tech Farm Agro sunt de înaltă calitate. Așteptăm un număr de peste 60 se persoane la demonstraţie și vrem să arătăm că și tehnologiile pe care le comercializăm noi sunt de viitor. Tech Farm Agro nu are neapărat un utilaj reprezentativ, ci are mai multe utilaje reprezentative, suntem unici pe piață, vorbim de zona Moldovei cu plugurile Mini, fiind singura firmă care le comercializează, plugul rotativ, drenatorul Apache și acest Puma, un drenator mai special cu protecție hidraulică. Ca filozofie de companie, noi am încercat să fim unici prin produsele pe care le distribuim. Tech Farm Agro reprezintă zona Moldovei ca unic distribuitor de utilaje agricole.“

Beatrice Alexandra MODIGA

În anul 2003, drd. ing. Nascu Emilian Gabriel și-a construit propria fermă piscicolă în comuna Secuieni, județul Neamț. Aceasta a fost creată pe un teren proprietate privată, în scopul efectuării de cercetări în domeniul piscicol, cu referire la creșterea și reproducerea dirijată a crapului în rasă pură, producerea de puiet de lin, buffalo, sturion, dar și asigurării unei profitabilități, prin comercializarea peștelui, la pescuitul din toamnă. În acest moment, ferma piscicolă „Valea Morii“ poate fi catalogată ca unitate cu ciclu complet de producție, având în dotare heleșteie specializate care permit desfășurarea întregului flux tehnologic. Gabriel ne spune că unitatea este rentabilă, iar pe viitor își va spori eficiența, urmărind să fie realizate și alte investiții, respectiv mecanizarea unor operațiuni ale procesului de producție piscicolă.

Material biologic valoros

– Cum ați început să vă orientați spre o fermă piscicolă?

– Pasiunea pentru pești am dobândit-o încă din copilărie și drept urmare am ajuns de-a lungul anilor să studiez piscicultura. Din anul 1996 și până în prezent, în cadrul facultății, masteratului și apoi a doctoratului mi-am aprofundat cunoștințele în domeniul acvaculturii, în paralel cu experiența din teren. Fiind șef de fermă la SC Piscicola SA Neamț și neavând timp și logistică am fost determinat să îmi construiesc în anul 2003 propria ferma piscicolă, care a fost amenajată sistematic pentru aclimatizarea, creșterea și reproducerea diferitelor specii de pești, reprezentate de un material biologic valoros.

Heleșteie specializate cu reproducere natural-dirijată…

– Vorbiți-ne despre crescătoria dumneavoastră și ce exemplare aveți?

– Amenajarea suprafeței de teren este de 2,6 ha, iar după fluxul tehnologic schema de amenajare se compune din următoarele elemente de bază: alimentarea cu apă din pârâul Gorovei, ca sursă de apă rece permanentă, prin utilizarea a două pompe submersibile; teren întins cu pantă relativ mică și racordarea iazurilor la toate utilitățile necesare dezvoltării sale, în cele mai optime condiții. De altfel, terenul este cu pantă ușoară și oferă posibilitatea scurgerii apei din bazine, în condiții ușoare, asigurându-se golirea tuturor bazinelor.

peste a

Ferma este organizată astfel încât activitatea ei are o dinamică ciclică, nefiind necesare intervenții din exterior pe parcursul fluxului tehnologic, unitatea de lucru putând fi catalogată ca unitate cu ciclu complet de producție, având în dotare heleșteie specializate care permit desfășurarea întregului flux tehnologic începând cu reproducerea natural-dirijată și terminând cu livrarea peștelui de o vară sau de două veri pentru consum. Ferma deține în momentul de față reproducători din mai multe specii de pești, cum ar fi: crap rasa Frasinet (crescut și izolat reproductiv), bufallo (Ictiobus cyprinellus și Ictiobus niger), lin, sturioni, plătică și șalău.

– Ce ne puteți spune despre hrana acestor exemplare?

– Nutrețurile combinate folosite în alimentația peștilor din fermă sunt făcute după rețete proprii, pentru fiecare specie în parte, amestecurile furajere fiind supuse proceselor tehnologice de granulare și extrudare, în funcție de necesarul fiecărei specii.

– Cum are loc distribuția acestor exemplare?

– Ferma livrează puiet și reproducători din speciile enumerate mai sus, la comandă. De altfel, se fac studii și cercetări în domeniul piscicol cu aplicabilitate în ferme cu suprafețe mari, prin contracte de consultanță.

O șansă pentru acvacultură: accesarea de fonduri europene

– În acest moment, cât de greu este în România să ai o fermă piscicolă?

– Din cauza lipsei de locații sau terenuri neproductive este greu pentru a începe o fermă de la zero, iar fermele care au mai supraviețuit de-a lungul timpului și-au schimbat radical obiectivele din punct de vedere productiv, devenind locuri de agrement și pescuit sportiv. O șansă ar fi accesarea de fonduri europene destinate acvaculturii, în funcție de complexitatea sistemului de creștere aplicat (RAS-sistem recirculant), dar, din cauza unui management defectuos, foarte multe persoane se descurajează și renunță la idee, reprofilându-se.

–  Perspective de viitor...?

– Conform studiilor din ultimii ani, unitatea este rentabilă și pe viitor își va spori eficiența, urmărind să fie realizate și alte investiții: mecanizarea unor operațiuni ale procesului de producție piscicolă (încărcare, descărcare, depozitare, administrare și transport furaje); construcţia unei ministaţii de incubaţie pentru reproducerea artificială a peștilor; efectuarea unor lucrări de selecţie şi ameliorare a materialului biologic din fermă; proiectarea și construcţia unor bazine betonate cu scopul de a experimenta creşterea sturionilor în sistem intensiv; achiziţionarea de material biologic cu performanţe productive ridicate în vederea folosirii acestuia la lucrări de selecţie şi ameliorare, dar și achiziţionarea de tehnologii noi utilizate în acvacultură.

Beatrice Alexandra MODIGA

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti