Gândurile și privirea se risipesc acum în apropiere de satul Agapia din județul Neamț, unde un susur de apă ce curge lin te cheamă ca prin cântec spiritual să faci popas către foșnetul ascuns al pădurii, de unde a răsărit ca un tei cu miros sfânt Mănăstirea Agapia.

Ridicată în anii 1600, mănăstirea este compusă din Biserica „Sf. Voievozi“, Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului“, Biserica „Sf. Ioan Bogoslov“, Turnul Clopotniță, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, mai multe chilii, dar și Casa Memorială „Alexandru Vlahuță“, aflată în imediata apropiere.

Pe vremuri a locuit aici într-o mică parte din deal, unde era Schitul Agapia, sihastrul Agapie, de aici și denumirea mănăstirii, dar și călugări ce au ridicat o biserică de lemn. Gavriil Coci, fratele domnitorului Moldovei Vasile Lupu, a fost cel care a întemeiat Mănăstirea Agapia Nouă (cea din vale), ridicând Biserica „Sf. Voievozi Mihail și Gavril“ sfințită în fața mitropolitului Varlaam Moțoc și a domnitorului Vasile Lupu în anul 1646, așa cum reiese și din pisania în limba slavonă aflată la ușa din fața bisericii. De când s-a pus piatra de temelie și până la sfințirea bisericii, au fost ridicate din piatră și granit chiliile și turnul clopotniță. Dotarea cu cărți, obiecte sfinte de seamă, acte de donații, hrisoave au făcut din mănăstire o adevărată atracție pentru hoți, astfel turcii, tătarii, polonezii au jefuit lăcașul de cult, îndepărtând călugării către locuri mai sigure din munți.

Mănăstirea a avut comunitate de călugări până la începutul sec. al XIX-lea, apoi au fost aduse aici maicile de la Socola prin ordinul mitropolitului Veniamin Costache al Moldovei, acesta vrând să întemeieze un cerc de studii pentru preoți la Mănăstirea Socola. A fost fondată atunci o școală pentru călugărițe unde se învățau tainele limbii grecești și, îndeletni­cirea țesătoriei.

La începutul anilor 1800, în vremea domnitorului Mihail Șuțu al II-lea, mănăstirea a fost din nou invadată de turci și incendiată. În perioada ce a urmat au fost făcute lucrări de reamenajare, s-a ridicat nivelul turnului clopotniță, au fost amplasate un paraclis și o catapeteasmă adusă de la Mănăstirea Bisericani. Cele trei turle au fost amplasate în perioada maicii starețe Tavefta Ursache, după jumătatea anilor 1800. Tot atunci maica a cerut tânărului pictor Nicolae Grigorescu să picteze interiorul bisericii, au fost înființate o unitate de patru clase pentru fete și alte încăperi unde se deprindea meșteșugul covoarelor și al broderiilor.

În urma altui incendiu de la începutul anilor 1900 au fost distruse clopotnița, chiliile, două dintre turle. Prințesa Raluca Sturza, istoricul I.D. Ștefănescu și alți apropiați ai mănăstirii au ajutat la reconstruție și la curățarea picturilor lui Grigorescu.

În timpul patriarhului Justinian Marian a fost ridicat Seminarul Teologic Monahal „Sf. Cuvioasă Parascheva“, acesta fiind și în ziua de azi funcțional; se află în apropierea mănăstirii și este singurul de acest fel din partea Moldovei. Satul mănăstiresc este format din 141 de case monument istoric, printre care și Casa Memorială „Alexandru Vlahuță“.

Bine închegată, din piatră brută și cărămidă, Biserica „Sf. Voievozi“ impresionează prin fațadele în stil neoclasic, decorul corintic, motivele florale, coloanele dorice și zidurile groase atât de impunătoare. Lucrate cu multă pricepere, talent, perfecțiune, picturile lui Nicolae Grigorescu au fost inspirate din stilul realist ai marilor pictori ai Renașterii, Rembrand, Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio. Trupurile și veșmintele țăranilor, pitorescul de la sat, călugărițele de la mănăstire, dar și pelerinii au fost o adevărată binecuvântare pentru ceea ce a urmat să iasă din pensula marelui artist Grigorescu.

Încă din anul 1821, în perimetrul cimitirului se află, crescută ca o ciupercuță maronie, Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov“, ridicată pe locul unei vechi biserici ce data din anul 1700.

Denumită și biserica bolniței, Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ a fost ridicată în anul 1780 și se situează dincolo de zidurile Mănăstirii Agapia.

Regăsindu-se în scrierile lui Ion Creangă, Calistrat Hogaș și Alexandru Vlahuță, Mănăstirea Agapia nu este doar un lăcaș de cult așa cum il percepem la o primă întâlnire, ci, prin zbuciumul clopotelor și lumina timpului, aceasta a căpătat atâta împreunare de mâini, inspirare a mirosului de tămâie cald cuprins de mireasma liniștii, încât ar putea dăinui de acum încolo ani și ar îndeplini cele mai grele dorințe rostite printre șoapte, ce atârnă aici, între dealurile Neamțului, martore ale tuturor gândurilor noastre.

Aurora GRIGORE

Dragoș Mihai Ababei îngrijește în localitatea Vad, comuna Dragomirești, județul Neamț, un efectiv de câteva zeci de bovine. Zilnic livrează unui mare procesator din regiune o cantitate satisfăcătoare de lapte. Cu toate că tânărul în vârstă de 20 de ani a absolvit un colegiu cu profil mecanic, studiile superioare nu au fost o prioritate, pentru că a ales să rămână acasă ca să dezvolte ferma familiei.

„Am 20 de ani, am absolvit Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamț, cu profil mecanic, iar pentru mine facultatea nu a fost o prioritate, deoarece am ales să rămân acasă ca să îmi ajut familia la fermă. Părinții au avut câteva vaci o bună perioadă de timp, din 2000 până în 2007. Ulterior au decis să mărească efectivul în 2007 și de atunci tot în creștere este efectivul.

În prezent, avem în fermă 28 de vaci adulte și 11 juninci, rasele Bălțată Românească, Bălțată cu Negru Românească, Holstein, Brună și Angus. Distribuția laptelui are loc în fiecare zi, în afară de ziua de duminică; laptele îl depozităm în tancul de răcire și de acolo îl ia procesatorul cu mașina și îl duce la fabrică“, adaugă Dragoș Mihai.

O fermă care se vrea automatizată

Productivitatea vacilor de lapte este influențată de mai mulți factori, iar dintre aceștia furajarea are un rol esențial, după cum adaugă tânărul.

„În ceea ce privește furajarea vacilor, acestea primesc trei mese pe zi; una la prima oră a dimineții: balot de lucernă uscată; a doua la ora prânzului: tain de porumb + ovăz + grâu + secară (5-7 kg pe cap de vacă), borhot de sfeclă de zahăr (10 kg pe cap de vacă), siloz din porumb (15 kg pe cap de vacă), plus un balot de lucernă verde, iar pe la ora 17:00 primesc ultimul prânz, balot de fân/paie.“

O astfel de investiție se ridică la o sumă destul de mare, ținând cont de utilajele necesare fermei, specifică fermierul din județul Neamț.

„Recent am achiziționat un tractor nou, cu încărcător frontal, să ne ușureze munca fizică. Nu lucrăm mult teren, doar câteva hectare, și tot ce producem utilizăm în furajarea animalelor.“

Cei care doresc să se apuce de o astfel de investiție, deși sunt puțini la număr, în primul le trebuie multă, multă răbdare, dar și să le placă animalele și ceea ce fac, mai adaugă nemțeanul.

„Am crescut printre animale de mic și de aceea am și drag de ele. Nu mi-e rușine cu ceea ce fac. Să crești animale nu este o rușine, este o satisfacție unică. În următorii ani vreau să modernizez adăpostul, ferma să fie mai mult automatizată și să ajung la un efectiv de 70 de vaci adulte. Pe viitor chiar mai urmează câteva achiziții“, a încheiat Dragoș Mihai Ababei.

Noua subvenție pentru bovine

Crescătorii de bovine beneficiază, începând de anul acesta, de două noi scheme de plată referitoare la condițiile pentru bunăstarea animalelor. Este vorba despre cele două eco-scheme dedicate sectorului zootehnic pentru vacile de lapte, respectiv pentru tineretul bovin la îngrășat.

În cadrul expo-conferinței Meat Milk, directorul general adjunct al APIA, Paul Eduard Kmen, a prezentat pe scurt aceste două scheme de plată pe care fermierii crescători de bovine le pot accesa începând din 2023.

„Eco-schema 4 se referă la creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte. Alocarea financiară pentru anul 2023 este de 28,5 milioane de euro. Cuantumul unitar va fi stabilit în momentul în care se știu exact efectivele de animale, dar în momentul de față este estimat la 100,18 euro/UVM. Sunt trei componente: 50,26 euro/UVM pentru evitarea mulsului traumatic și bunăstarea ugerului, 29,09 euro/UVM pentru sănătatea ongloanelor și 20,83 euro/UVM pentru îmbunătățirea zonei de odihnă.“

„Eco-schema 5, bunăstarea tineretului bovin la îngrășat, este destinată să acopere pierderile de venit, precum și costurile suplimentare pe care le generează aplicarea unor măsuri superioare de bunăstare a animalelor. Alocarea financiară pentru anul 2023 este de 21 de milioane de euro, se estimează un cuantum unitar de 109,52 euro/UVM, împărțit în două componente: 98,71 euro/UVM pentru creșterea cu cel puțin 15% a spațiului alocat fiecărui animal și 10,81 euro/UVM pentru asigurarea condițiilor de confort sporite în zona de odihnă a animalelor. Aceste două condiții se vor solicita împreună. Beneficiarii sunt fermierii activi care dețin animale înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor“, a precizat oficialul APIA.

Beatrice Alexandra MODIGA

La creștetul său veghează Muntele Horaiciorul în fiecare anotimp ca un părinte, fie că soarele-i luminează spectaculoasele turle ori luna apare și dispare asupra sa prin cerul infinit, Mănăstirea Horaița parcă-i desprinsă din mijlocul unei povești ale cărei rădăcini s-au împământenit încă de acum 500 de ani, formând un colț de rai cu porțile mereu deschise.

Situată aproape de șoseaua Crăcăoanilor, cea care face legătura dintre Piatra Neamț și Târgu Neamț, și ascultând susurul pârâului Horaița, mănăstirea a luat denumirea de la cei ce dețineau hotarele de pământ de aici, îndeosebi din comuna Crăcăoani și locurile apropiate.

Manastirea Horaita

Se pare că mănăstirea a fost ridicată în secolul al XV-lea, conform unor acte ale domnitorului Alexandru cel Bun, unde se pomenea despre acest loc alături de alte biserici ce se aflau în administrarea Mănăstirii Bistrița.

Poienile dătătoare de viață și aerul pur au atras inimile călugărilor însetați duhovnicește de aura acestui loc pe care l-au ales negreșit pentru rugăciune și ridicarea temeliei a celei ce urma să devină Mănăstirea Horaița. Astfel, la începutul anilor 1800, părintele Irinah Roseti, ce a fost primul stareț al mănăstirii, alături de mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei a înălțat biserica din lemn ce poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh“. Ajutor au dat și domnitorii Ioan Sturza și Mihai Sturza, înscriind lăcașul de cult în evidențele statului. Când starea de sănătate a părintelui Irinah nu i-a mai permis slujirea mănăstirii, acesta și-a refugiat sufletul în Palestina, lăsându-l în urma sa pe părintele Ermoghen Buhuși, în a cărei perioadă de ședere s-a ridicat biserica de acum ce poartă hramul „Botezul Domnului“. Contribuție la construirea și decorarea bisericii a avut și mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei, domnitorii Grigorie Alexandru Ghica și Alexandru Ioan Cuza.

Amprenta arhitecturii moldovenești este evident vizibilă prin stilul ce a îmbinat atât influențele romano-bizantine, cât și cele rusești. Astfel, eleganța și rafinamentul grăiesc continuu despre această crăiasă ce respiră la poalele Carpaților Orientali. Piatra a fost principalul material de construcție al bisericii și doar pentru bolți a fost folosită cărămida. Pictura are aspect neobizantin și a fost realizată de Mihai Chiuaru împreună cu ucenicii săi la sfârșitul anilor 1900.

Deasupra ușilor împărătești se află maiestuoasa catapeteasmă, operă ce se pare că a fost realizată la Viena. În schimb, din alte informații ea ar fi fost realizată de meșteri ai locului. Urmele stilului baroc, dar și lemnul din tuia, păr și tei au făcut din catapeteasmă o piesă unică ce pur și simplu farmecă ochii credincioșilor la întâlnirea cu aceasta, precum și la vederea Sfinților Apostoli, a icoanei Deisis și a celor paisprezece medalioane introduse ca un șir de mărgele aurite.

Unul dintre locurile în care timpul devine și mai prețios, inima ți se pleacă către privirea sa este icoana Maicii Domnului, cea făcătoare de lucruri miraculoase cum nici măcar mintea omului nu știe să le perceapă în vreun fel, căci la vremea secetei ori alte necazuri ce se răsfrâng printre noi aceasta a dat speranță și a grăit prin puterea sa, dând vindecare, lumină și apă cerească. Icoana a fost adusă din biserica de lemn și a fost creată la începutul anilor 1800.

Precum fulgii de nea ce se coboară încet spre pământul neted, la fel este sentimentul profund de calm ce se așterne în sânul oricui calcă pragul Paraclisului Sfântului Nicolae (1852), unde slujbele ajung către credincioși în anotimpul geros.

Parfumul trandafirilor se răspândește în jur, cuprinzând turnul clopotniță, cel ce a fost finalizat în anul 1855, în vremea părintelui Ermoghen Buhuș. În incinta turnului se află și un mic paraclis, loc unde se săvârșește Sfânta Liturghie de ziua hramului.

Aproape de versantul de răsărit al Munților Stânișoarei, pașii mei străbat printre picături de ploaie complexul monahal din care izvorăște iubirea sfântă ce a atins florile albe de gura leului, brazii cu frunțile îndreptate către zările albastre, cele opt turle prin care crucile spun adevărul din suflet, căci aici, ca un drept crez îngeresc, stă așezată veșnica Mănăstire Horaița.

Aurora GRIGORE

Domeniile Lungu, gazda unei demonstrații exclusive a celor mai noi utilaje agricole, semnate TechFarm Agro, din Secuieni, județul Neamț, în care a fost prezentată o gamă de utilaje fiabile, robuste și performante ce pot aduce o plusvaloare în productivitate și eficienţa fermei. Astfel, zeci de fermieri din Regiunea Moldovei au fost martori la evaluarea și dezvoltarea tehnologiei în agricultură vineri, în luna octombrie a.c. Demo-ul a fost dedicat furnizării de experiențe agricole și demonstrării excelenței în agricultură, iar Tech Farm Agro a demonstrat încă o dată că brandurile pe care le distribuie sunt adaptate agriculturii, terenurilor şi fermelor din România.

Tehnologia minimum-till, pentru că încă se mai lucrează cu plugul

Ing. agronom Vasile Lungu, de la Domeniile Lungu din Bivolari, județul Iași:

„Nu folosim no-till, folosim minimum-till pentru că solurile noastre sunt mai grele și atunci înființarea culturilor de toamnă, în general de rapiță și grâu, se realizează în lucrări minimum-till, iar pentru primăvară majoritatea culturilor. Încă mai lucrăm cu plugul aproximativ jumătate din suprafață mai ales la porumb, unde Ostrinia nubilalis face ravagii, de aceea tocăm foarte bine miriștea și încorporăm resturile vegetale de la adâncime, astfel încât dăunătorul să nu prolifereze prea mult pentru că, altfel, trebuie să facem tratamente chimice. Și, dacă mă puneți să aleg între tratamente chimice și lucrări agrotehnice, sunt în favoarea lucrărilor agrotehnice, care pot combate dăunătorii și o parte din boli“, adaugă fermierul ieșean.

Demo pe o suprafață de 25 de hectare

Tot grupul de firme de la Domeniile Lungu are 1.800 ha, iar culturile de câmp sunt echilibrate, porumb, floarea-soarelui, cereale și rapiță; plus culturi speciale, cartofi, soia, mazăre pe restul suprafeței. Aici, pentru Demo a fost pusă la dispoziție o suprafață de 25 de hectare.

Domeniile Lungu demonstratie utilaje in camp

„Este o miriște de floarea-soarelui, nu a mai fost irigat terenul undeva din 25 august. Împreună o să vedem eficiența utilajelor și, eventual tragem o concluzie, care anume din utilaje s-ar potrivi pentru terenurile fiecărui fermier“, menționa inginerul agronom la deschiderea demonstrației.

Pentru fermierul ieșean, 2023 a fost un an bun.

„Din aprilie și până în prezent avem 350 litri de precipitații, exact în perioada activă, și mai avem aproape 200 litri de apă din irigații. Putem asigura o udare în fiecare săptămână, 25-30 litri/mp, astfel încât recoltele sunt foarte bune“, a mai adăugat ing. agronom Vasile Lungu, de la Domeniile Lungu.

Utilaje agricole reprezentative de înaltă calitate

Andrei Taradaciuc, administratorul Tech Farm Agro, specifică faptul că, firma pe care o reprezintă în cadrul Demo-ului este una cu capital 100% românesc, dezvoltată de doi tineri antreprenori care și-au pus în cap să aducă tehnologii inovatoare pentru agricultura românească.

„Suntem astăzi prezenți la un Demo pe care noi îl organizăm ca și companie în comuna Bivolari, județul Iași, la Domeniile Lungu. Am venit cu o serie de șapte utilaje, cu scarificatoare, pluguri, dregătoare pentru sol, cu stație de erbicidat, plug rotativ și dezmiriștitor. Vrem să arătăm că utilajele comercializate de către Tech Farm Agro sunt de înaltă calitate. Așteptăm un număr de peste 60 se persoane la demonstraţie și vrem să arătăm că și tehnologiile pe care le comercializăm noi sunt de viitor. Tech Farm Agro nu are neapărat un utilaj reprezentativ, ci are mai multe utilaje reprezentative, suntem unici pe piață, vorbim de zona Moldovei cu plugurile Mini, fiind singura firmă care le comercializează, plugul rotativ, drenatorul Apache și acest Puma, un drenator mai special cu protecție hidraulică. Ca filozofie de companie, noi am încercat să fim unici prin produsele pe care le distribuim. Tech Farm Agro reprezintă zona Moldovei ca unic distribuitor de utilaje agricole.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Într-un coț retras de cer, printre stelele pline de speranță a fost păstrată până azi cărarea din comuna Vânători Neamț ce duce către Mănăstirea Neamț, lăcașul de cult ce reprezintă o întindere de mână caldă către credincioși precum perdeaua trasă dis-de-dimineață pe unde soarele pătrunde și-ți bucură trupul și ascunsul din el.

Ctitorită de domnitorul Moldovei de la sfârșitul anilor 1300, Petru al II-lea, pe locul unei foste biserici din lemn, Mănăstirea Neamț a fost inițial o construcție din piatră ce azi e doar o amintire. Brazi pitici, câteva tufe de trandafiri și iarba tunsă de curând, prospețimea aerului ce vine din norii puțin grizonați stau de veghe acum în dreptul Bisericii Neamț, construcție ridicată în curtea mănăstirii de domnitorul Ștefan cel Mare.

Grandoarea mănăstirii este dată de fiecare detaliu din jur, paraclisele, turnul-clopotniță, bisericile, aghiazmatarul, picturile, biblioteca, Seminarul Teologic, totul este atât de închegat și bine îngrijit de călugări încât te face să zăbovești aici, dacă ești călător, cel puțin până la venirea serii.

Turnul-clopotniță te întâmpină chiar la intrare, solemn și cu fruntea ridicată-nspre zări, ferestele în formă de arcadă larg deschise și crucea sfântă îți șoptesc să ai o ședere plăcută și liniștită alături de fluturii ce zburdă fericiți printre flori, rătăcindu-se uneori. Atât de izbitor prin măreața-i cupolă, aghiazmatarul cu design circular se află în fața mănăstirii, aici se sfințește apa la hram, în ziua de Înălțarea Domnului. Biblioteca mănăstirii are o impresionantă colecție cu peste 18.000 de exemplare, ceea ce a fost ca o binecuvântare pentru dezvoltarea artei medievale și, totodată, o deschidere către cultură și civilizație. În mănăstire, în camera mormintelor își doarme somnul de veci unchiul lui Ștefan cel Mare, Ștefan Voievod.

Seminarul Teologic „Veniamin Costache“ are o istorie de peste 150 de ani, timp în care cei care i-au călcat pragul au ajuns personalități marcante ale neamului, oameni cu o educație demnă de amintit peste veacuri, duhovnici, mitropoliți, profesori, printre aceștia Mitropolitul Teoctist II Nemțeanul, Grigorie Dascălul – Mitropolit al Țării Românești, domnitorul Grigorie Alexandru Ghica, prof. Alexandru Opațchi și mulți alții. Din rândul sfinților, nu putem să nu amintim de Sfântul Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, Sf. Paisie Velicicovschi. Bineînțeles că sprijinul și respectul pentru cultură au fost arătate și demonstrate practic pe tot parcursul anilor de către profesori, stareți, Mitropoliții Moldovei, împreună punând baze solide pentru studiu, dar și pentru internatul ce a fost construit în acest loc.

Elementele de arhitectură moldovenească sunt negreșit vizibile la Biserica Mănăstirii Neamț; pronaosul și naosul dreptunghiulare, turla, boltele, împletirea detaliilor în stil bizantin și gotic de pe ornamentele fațadelor, picturile unice din sala mormintelor îmbracă întregul ansamblu într-un complex al culorilor, materialelor de construcție îmbinate armonios, modelării dintr-o perspectivă ce amintește de meșterii nemaiîntâlniți de odinioară ce aveau o îndemânare aparte.

Biserica Sf. Gheorghe se află între chiliile mănăstirii, ca o rugăciune îngerească stă așezată în chip cu straie albe, gata să inspire peste tot în jur o preacurată lumină către inimile ce-o privesc. La jumătatea anilor 1600, biserica a fost refăcută și rezidită cu ajutorul Înalt Prea Sfințitului Iustin, Mitropolitul Moldovei și Sucevei, dar și cu bunăvoința părinților mănăstirii și a autorităților statului. I s-au adăugat în acest timp și picturi în frescă ale artistului Nicolae Soica. În biserică se află și o icoană făcătoare de minuni; „icoana cu trei mâini“, o copie a icoanei de la Mănăstirea Hilandarul de la Muntele Athos, despre care se spune că aduce ploaia pe timp de secetă.

Stau sub o arcadă, picături de ploaie încep să se strecoare, ating cu privirea picturilor, ca o mângâiere, iar în zarea apropiată parcă e imaginea dintr-un tablou de demult, zugrăvit de un vechi strămoș, Voievodul Ștefan cel Mare, a cărui inimă a bătut dumnezeiesc pentru neamul nostru, atât de intens încât a vrut să lase viitorilor copii un dar sfânt și plin de culoare sufletească, Mănăstirea Neamț.

Aurora GRIGORE

Sistemul a început să fie recomandat în România în ultimii ani, dar practica este cunoscută de zeci de ani, adevărații creatori ai tehnologiei no-tillage fiind americanii. Aceștia au vrut să protejeze solul împotriva eroziunii eoliene, dar şi împotriva eroziunii produse de apă. Asta, desigur, în funcție de zonarea culturilor. În țara noastră sunt puțini fermieri care au decis să producă în acest sistem. Unul dintre ei este Ștefan Năstase din comuna Stănița, județul Neamț.

Agricultorul nemțean în vârstă de 17 ani lucrează împreună cu familia o suprafață de 500 de hectare de teren agricol, în mare parte luat în arendă, pe două județe diferite, Neamț și Iași.

Totul a pornit de la tractorul U650, pe bucăți

„Este o fermă de familie, toți suntem implicați în activitatea de zi cu zi și fiecare știe ce are de făcut. Pe partea vegetală avem mai multe «tipuri» de culturi diferite, ele fiind floarea-soarelui, care este și cea mai profitabilă cultură pe zona noastră, precum și porumb, grâu, orz, rapiță, mazăre, triticale, soia și chiar lucernă. Totul a început în anul 2008, când tatăl meu a reușit să-și «construiască» propriul U650, pe bucăți. Ulterior, lucrând terenurile oamenilor din localitățile vecine, ușor-ușor a început să strângă pământ în arendă, puțin câte puțin, până în ziua de astăzi. A fost și încă este foarte multă muncă, ținând cont că s-a început totul de la zero. În 2014 am accesat fonduri europene pentru un tractor și o combină, un «proiect», cum îi spunem noi, care ne-a ajutat să ne dezvoltăm ferma radical. A fost un pas foarte mare spre tehnologia nouă, un pas cu foarte mare impact“, a specificat tânărul fermier din județul Neamț.

Pe drumul noilor inovații, cu o mai multă precizie

Tânărul fermier a ales acest domeniu datorită dragostei sale față de plante și chiar de utilaje.

„Sunt un mare pasionat de autovehicule. Pe lângă asta, e un sentiment aparte când îți vezi cultura semănată din propriile tale mâini, că începe să rodească și să se dezvolte, este un sentiment extraordinar. Datorită aparaturii moderne și a utilajelor de ultimă generație ne putem desfășura activitatea cu o mult mai mare ușurință și precizie, tot ce deținem, pe partea de utilaje este de ultima generație, fapt care ne-a dus pe drumul cel bun, pe drumul inovațiilor“, mai adaugă acesta.

Agricultura fără plug, tehnologia no-tillage

În ferma de la Stănița se încearcă ușor-ușor să se treacă la sistemul de semănat pe sistem no-tillage, mai mult datorită schimbărilor climatice și a lipsei apei din sol.

„Cu ajutorul semănătorii Horsch Maestro DV, însămânțarea în acest sistem este posibilă și la cea mai mare precizie. Recomand din toată inima acest domeniu și îi îndemn pe toți să îmbrățișeze agricultura, mai ales pe tinerii din ziua de azi care vor să facă ceva cu adevărat în țara aceasta. Este cel mai important domeniu în momentul de față, de aici mănâncă o lume întreagă, fără noi, agricultorii, nu ar mai merge nimic în lumea asta. Toate domeniile se trag din agricultură. Doar împreună putem reuși“, încheie tânărul fermier din comuna Stănița, județul Neamț.

O tehnologie de prelucrare a solului fără răsturnarea brazdei

Agricultura conservativă are ca rezultat intensificarea producției agricole prin optimizarea utilizării resurselor materiale, reducerea degradării excesive a terenurilor și gestionarea integrată a solului, apei și resurselor biologice. Lucrarea mecanizată este înlocuită cu ameliorarea proprietății solului de către microorganismele din sol și echilibrarea de către acestea a caracteristicilor nutritive. Fertilitatea solului (substanțe nutritive și apă) este controlată prin gestionarea acoperirii solului cu resturi vegetale, rotația culturilor și controlul buruienilor. În plus, agricultura conservativă asigură reducerea consumului de combustibil de 2-3 ori și mai mult datorită micșorării numărului de intrări pe câmp a agregatelor. Sistemul de prelucrare zero a solului, cunoscut sub numele de tehnologie no-till este un sistem modern de agricultură în care pe câmpii nu se efectuează aratul tradițional, ci o afânare profundă, stratul superior al pământului rămânând neatins. Sistemul agricol în cauză previne eroziunea acvatică și eoliană a solului și păstrează mai bine umiditatea prețioasă. Acest lucru nu numai că va salva economisirea combustibilului, dar, de asemenea, va crește semnificativ productivitatea muncii şi competitivitatea produselor agricole.

Utilajele folosite la tehnologia no-tillage pot fi următoarele:

  • Subsolier + grapa rotativă;
  • Plug Cizel + grapa rotativă;
  • Grapa rotativă cu rotor orizontal;
  • Grapa rotativă cu rotor vertical;
  • Semănătoarea.

Avantajele tehnologiei no-tillage

Se realizează o economie de carburanți, lubrifianți și o uzură mai redusă a tractoarelor și mașinilor agricole (treceri mai puține, mai puține lucrări etc.); crește productivitatea muncii; se reduce fenomenul de eroziune, provocat de apă sau vânt; se evită distrugerea structurii și tasării solului, prin reducerea numărului de lucrări; determină creșterea cantității de materie organică din sol; se reduc pierderile de apă prin evaporare datorită mulcirii parțiale a solului etc.; necesar scăzut de utilaje; cheltuieli mici de investiții; recolte mai constante, cerințele privind îngrășămintele și intervențiile pentru restabilirea solului scad.

Dezavantajele tehnologiei no-tillage

În mod normal, este nevoie de o perioadă de tranziție de 5-7 ani pentru ca sistemul de agricultură conservativă să se echilibreze. Este posibil ca productivitatea să fie mai redusă in primii anii. În cazul în care rotația culturilor, acoperirea solului sau soiurile de cultură nu sunt reglate la nivelul optim, este posibil să fie necesare cantități mai mari de produse chimice pentru combaterea dăunătorilor și a buruienilor. Fermierii trebuie să facă o investiție inițială în utilaje specializate și să aibă acces la semințe pentru culturi de acoperire, adaptate condițiilor locale, la costuri rezonabile. Fermierii au nevoie de instruire aprofundată și de acces la servicii specializate de consiliere. În comparație cu agricultura tradițională, este necesară o schimbare fundamentală în abordarea noului sistem.

Beatrice Alexandra MODIGA

Alexandru Popa este din această toamnă student la specializarea Zootehnie din cadrul Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din Iași, iar timpul liber și-l va petrece în continuare în ferma zootehnică a familiei - o fermă de bovine cu un efectiv de 100 de capete, care se află în municipiul Roman, județul Neamț. De ce mizează acest tânăr pe studiile superioare? Iată ce ne transmite.

Alexandru Popa are 19 ani, este din municipiul Roman, județul Neamț, și a absolvit Liceul Tehnologic „Vasile Sav“. Tânărul a ales zootehnia, deoarece a dorit să continue și să modernizeze în același timp businessul de familie, o fermă de vaci care se află pe piață de aproximativ două decenii.

„Efectivul de animale este alcătuit din două rase de animale, rasa Brună, aceasta fiind cea predominantă, restul animăluțelor fiind din rasa Bălțată românească. Ferma noastră a prins contur în urmă cu 19 ani, în momentul în care tatăl meu a achiziționat un mic efectiv de animale, acesta fiind reprezentat de cinci vițele din rasa Brună, urmând ca pe viitor ferma să fie modernizată prin intermediul unui proiect SAPARD finalizat în anul 2009. Pentru baza furajeră deținem o suprafață de 30 de hectare teren arabil proprietate, 45 ha pășune concesionate de la primărie și 25 ha teren arabil arendat. Pot spune că eu și ferma am crescut împreună, iar acest aspect m-a determinat să dezvolt o pasiune și o iubire față de animale, rezultând ferma în care lucrez zilnic cu o mare iubire și pasiune. Să fii pasionat de acest domeniu este la superlativ, eu unul ador tot ceea fac și este minunat să am grijă de niște animăluțe atât de cuminți și simpatice, este extraordinar de frumos când o faci din pasiune, încât nu există grad de comparație. Fiecare zi petrecută în fermă m-a ambiționat să am o mulțime de planuri pe viitor, respectiv de a dezvolta ferma de animale până la un efectiv de 300 de văcuțe. Am ales să urmez studiile superioare în zootehnie pentru a-mi dezvolta cunoștințele în acest sector, dar mai ales în ceea ce privește managementul fermei“, a specificat Alexandru Popa, tânărul crescător de animale din județul Neamț.

Beatrice Alexandra MODIGA

Andrei Daniel Popa, un tânăr de 29 ani din localitatea Turturești, județul Neamț, este la început de drum, dar are planuri mari în ceea ce privește plantația sa de zmeură, înființată din fonduri proprii, cu mai multe soiuri, Polka, Delniwa și Cayuga, pe o suprafață de sub 1 hectar, împreună cu tatăl său.

Plantația este realizată din fonduri proprii, cu costuri de întreținere mici, mare parte din teren fiind moștenit, de aici și numele «La Moșie».

„Plantația se află în localitatea Țibucani, dar domiciliul îl am în Turturești, la 37 km distanță. Mare parte din teren este moștenit, de aici și numele

«La Moșie». La început aveam o suprafață mică plantată, dar, pentru că soiurile produc anual alți drajoni care pot fi mutați, mi-am extins cultura și din «producția proprie», acesta fiind motivul pentru care costurile au fost foarte scăzute. O mai mare perioadă de timp m-am documentat asupra plantațiilor de fructe de pădure și, datorită cantității mai mari anuale în producție, dar și pentru beneficiile uriașe asupra sănătății, am ales zmeura. În acest caz, răbdarea este cheia succesului“, specifică Andrei Daniel Popa.

Cultivatorul adaugă:

„Avem mai multe soiuri, Polka, Delniwa și Cayuga, pe o suprafață de sub 1 hectar cultivată împreună cu tatăl meu. Nu folosim deloc tratamente sau erbicide, o lăsăm să crească natural, singurul ajutor pe care îl oferim zmeurii este irigatul, care este automat. Soiurile produc începând de la sfârșitul lunii mai până în septembrie târziu, chiar și octombrie, în funcție de temperaturile din anul respectiv. Costurile de întreținere sunt mici pentru că este o afacere de familie și nu avem angajați, ceea ce ne scade costurile aproape la zero.“

Tânărul de la Moșie distribuie producția în oraș și oricărui doritor de zmeură, chiar și până la ușă, la caserole sau lădițe, în funcție de preferințe.

„Cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm este forța de muncă, culegătorii, care sunt din ce în ce mai puțini și fără ei, din păcate, nu se poate continua o astfel de afacere. Îi încurajez pe toți cei care vor să înființeze o astfel de plantație pentru că, dacă există dorință de muncă și viziune, și rezultatele vor fi pe măsură“, încheie cultivatorul de zmeură din județul Neamț.

Zmeura este un fruct extrem de apreciat, iar cultivarea acesteia se poate dovedi chiar profitabilă. Se poate înființa o cultură de zmeură atât în grădină, pe o suprafață redusă, cât și în pepiniere, pe suprafețe întinse. Dacă sunt respectate condițiile necesare și regulile de îngrijire a culturii, poți obține o cultură de zmeură delicioasă și cu rod bogat.

Beatrice Alexandra MODIGA

Stupina Apetrei din satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț, este un business de familie care are rădăcini puternice, începând acum patru generații, când în familie a fost adus primul roi de albine. Toate sortimentele de miere sunt certificate ca fiind BIO, ceea ce înseamnă că măsurile de siguranță, normele de protecție a muncii și condițiile de a produce o miere BIO sunt respectate întocmai.

De la stupii primitivi de albine (buduroaie) din podul casei, la aproape 300 familii de albine

„Începuturile apiculturii în familia Apetrei se pierd, așa ca într-o frumoasă poveste străbună“, își începe povestea Apetrei Gheorghe, apicultor în satul Topolița, comuna Grumăzești, județul Neamț. „Mai precis în negurile timpului, deoarece avem date concrete, vizuale ale practicării apiculturii începând din 1935, când bunicul meu s-a întors din stagiul militar de doi ani, fiind născut în 1903. Tatăl bunicului meu a avut și el stupi primitivi de albine (buduroaie) pe care iarna îi urca în podul casei, după ce pe cei mai grei îi omora cu pucioasă pentru a le stoarce mierea pe care o ducea în iarmaroc în covată. Actuala Stupină Apetrei a luat ființă acum 29 de ani, continuând practic activitatea tatălui meu, plecat dintre noi la vârsta de 54 ani, mult prea devreme. Eu am rămas să am grijă de albine la numai 18 ani, la finalul clasei a XII-a. Din fericire am continuat și prin a-mi face studiile superioare, terminând Facultatea de Biologie, preluând tradiția familiei atât în formarea universitară, cât și în apicultură. Am reînceput cu îngrijirea albinelor în 1998, având o stupină formată din 16 familii, câte mai rămăseseră între timp. Acum îngrijim aproape 300 familii de albine, efectivul de stupi fiind mai mare vara și mai mic primăvara. Toată familia muncește la albine, fiecare dintre noi având roluri bine definite.“

Acreditați în apicultura ecologică cu sortimente de miere rare

Pentru că piața mierii în România și nu numai este extrem de imprevizibilă, Apetrei Gheorghe a decis să încerce producerea unor sortimente de miere mai rare, sortimente care nu sunt ușor de produs, dar care îl pot identifica și individualiza pe piață.

„Producem astfel: miere de zmeur sălbatic, miere de cireș și păpădie, miere de mană de brad, miere de zburătoare, miere de salcâm, fâneață sau miere de tei. Bine de menționat este că suntem acreditați în apicultura ecologică încă din anul 2010. Anul trecut, producția a fost medie, însă anul acesta premisele nu sunt foarte grozave, albinele suferind din cauza fluctuațiilor de temperatură și a primăverii foarte reci, precum și din cauza dezvoltării foarte puternice a unui parazit, o căpușă care transmite la rândul ei câteva viroze“, specifică apicultorul nemțean.

Piața de desfacere în România este una în evoluție. Sunt încă probleme legate de educația consumatorilor pentru a alege drept alternativă dulce mierea și nu zahărul, precum și puterea scăzută de cumpărare a românilor în comparație cu țările vestice, adaugă apicultorul din județul Neamț.

stupina Apetrei

„Consumul mediu de miere pe cap de locuitor în România abia ajunge la 10% din consumul mediu de miere per cap de locuitor în Germania, spre exemplu. Cel mai greu este faptul că trebuie să concurăm din punctul de vedere al prețurilor cu surogatele de miere produse în țări precum China, care au o tehnologie de falsificare extrem de performantă. Costul unui asemenea surogat, vândut doar cu denumirea de miere, este de aproximativ 40% din costul de producție pe care îl avem noi, pentru un produs superior și sănătos. Fără o experiență în spate și stând la mâna procesatorilor este greu ca apicultura în România să fie rentabilă. Vor rezista doar cei care își diversifică producția, îngrijesc albinele din pasiune și care pot susține în asemenea momente cheltuielile, având și alte venituri.“

casetă

„Drept planuri de viitor, aș putea spune că îmi doresc să diversific încă o dată producția, astfel încât să mă adresez unei noi categorii de nișă din rândul cumpărătorilor, să continui cu accentul pus pe calitate și nu pe cantitate. Alte mici idei încă nu pot fi spuse pentru că îmi doresc să reușesc să le pun mai întâi în practică! Cititorilor le spun să stea aproape și vor afla în curând despre ce este vorba!“, încheie apicultorul Apetrei Gheorghe Apetrei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cultura de alun este una dintre cele mai rentabile afaceri agricole din România întrucât necesită o investiție medie, care se amortizează într-un interval de timp relativ scurt comparativ cu alte culturi. În plus, aduce profituri generoase.

Acest lucru a fost confirmat de Elena Cosmina Socea, o cultivatoare din localitatea Girov, județul Neamț, care a decis în urmă cu 8 ani să înființeze împreună cu familia o plantație de alun pe o suprafață de trei hectare. În prezent, nemțeanca cultivă alune pe o suprafață de 21 ha, cu trei soiuri italiene, și produce plante de alun, certificate pe o suprafață de 10 ha. Investiția a ajuns la 85.000 euro, iar pe viitor visează la construirea unei hale industriale pentru depozitarea și procesarea alunelor.

Trei soiuri italiene de alun

Cultura alunului2

„În 2013, m-am întors împreună cu familia în România, după 8 ani petrecuți în Italia. Am înființat prima plantație de alun pe o suprafață de 3 ha în anul 2014, cu soiurile de alun italiene Tonda Gentile Romana și Tonda di Giffoni. Ulterior, am extins plantațiile pe încă 18 ha unde, pe lângă cele două soiuri, am mai plantat și soiul Tonda Gentile. În acest moment, cultivăm alune pe o suprafață de 21 ha, trei soiuri italiene, iar dorința noastră este să ne extindem. Pe lângă plantațiile propriu-zise, am înființat și o pepinieră cu puieți de alun pe o suprafață de 10 ha. Investiția a ajuns la 85.000 euro, din fonduri proprii. Am ales alunul datorită faptului că aveam experiență și cunoșteam colaboratori din Italia în acest domeniu, dar și pentru că este o cultură care se adaptează în diferite zone, cu pretenții mici față de factorii climatici și sol deoarece aproape toate lucrările se pot face mecanizat, ca urmare a faptului că fructele nu sunt perisabile și se pot păstra pe o perioadă de până la un an. Nu în ultimul rând, pentru că la nivel global cererea nu este acoperită de ofertă, Turcia fiind primul producător din lume, urmată de Italia“, specifică tânăra nemțeancă.

Corylus heteroohylla. Schemă de plantare pentru plantația de alun

Agricultoarea din Girov susține că plantația de alun preferă solurile cu textură mijlocie: lutoase, nisipo-lutoase, luto-nisipoase și luto-argiloase și ne-a făcut și un calcul simplu asupra costurilor. „Schema de plantare în sistem intensiv este de 4 x 3 m, respective 800 plante/ha. Se plantează ca oricare altă plantă, toamna, primăvara, când solul nu este înghețat. Costul butașilor pe hectar este de 12.000 lei, respectiv 15 lei x 800 butași. Lucrările de pregătire a terenului ajung la un cost total de 2.000 lei, iar lucrările de întreținere anuale/ha sunt de 1.600 lei/an și constau în 3 treceri cu discuri + 3 prașile manuale.“

Condițiile pedoclimatice

Cultura alunului

Corylus heterophylla este o specie genetic rezistentă la temperaturi scăzute de până la - 40°C.

„Amenții rezistă la temperaturi de până la -15/-20°C, dar, dacă sunt în fază de alungire, aceștia devin sensibili la temperaturi sub -7°C. Inflorescențele feminine pot tolera până la -20°C, dar pot suferi la temperaturi mai mici de -5°C dacă stigmele au înflorit. Terenul trebuie să fie fertil, afânat, permeabil, aerisit, bogat în substanță organică, cu un pH cuprins între 5,5 și 7,8. Pretențiile alunului față de apă sunt ridicate, rezultate bune obținându-se în zone cu precipitații cuprinse între 700 și 1.200 mm. Dacă precipitațiile au valori mai mici de 700 mm, este obligatorie montarea unui sistem de irigație. Stagnarea apei în sol este dăunătoare pentru alun, cauzând asfixierea rădăcinilor și dezvoltarea unor boli (Gleosporium coryli) care determină uscarea amenților, a mugurilor micști și a celor vegetativi“, explică Elena Cosmina Socea.

Lucrări de întreținere pentru plantația de alun. Sistemul ogor lucrat

Cultivatoarea nemțeancă mai spune că plantația de alun nu-i dă mari bătăi de cap în privința lucrărilor de întreținere.

„Folosim sistemul de ogor lucrat, prin care solul se păstrează curat de buruieni, prin executarea unei arături de toamnă și afânarea pe întreaga suprafață, pe tot parcursul anului; pe rândul de pomi, acolo unde plugul nu ajunge și între rândul de pomi terenul se lucrează prin prașile manuale sau cu utilaje dotate cu palpator. De asemenea, recomandăm și înierbarea pentru că are avantajul de a elimina în mare parte praful care se produce la recoltarea mecanizată.“

Prețul pornește de la 2 euro/kg

Cultura alunului3

Recoltarea se face mecanizat, cu utilaje specializate care aspiră sau colectează alunele, purtate de tractor sau autopropulsate, adaugă Cosmina. „La recoltarea cu utilajele aspiratoare mai sunt necesari doi muncitori pentru administrarea tuburilor de aspirare. Se recoltează circa 100 kg/h alune pentru fiecare muncitor. Autopropulsatele se folosesc în plantațiile foarte mari. Acestea recoltează în jur de 650-750 kg/h, în funcție de producție.“ Recoltarea alunelor începe în a doua jumătate a lunii august, până spre sfârșitul lui septembrie, în funcție de vreme, potrivit agricultoarei. „În ceea ce privește producția, piața de desfacere a fructelor de alun sunt Italia și România, iar prețurile variază între 2 și 4 euro/kg, în funcție de cantitate.“

Agricultoarea din Neamț vinde și puieți de alun

La Girov, familia Socea produce plante de alun, din cele trei soiuri italiene, certificate pe o suprafață de 10 ha. „Prețurile variază între 15-20 lei, în funcție de cantitate. De asemenea, oferim garanția prinderii la plantațiile înființate de echipa noastră, mecanizat cu ajutorul tehnologiei GPS.“

Pe viitor, doresc să construiască o hală industrială pentru depozitare și procesare. Viziunea familiei Socea din localitatea Girov, județul Neamț, este să devină o firmă de succes, concu­rentă atât pe piața din România, cât și pe cea internațională, în domeniul producției și comercializării alunelor, prin livrarea de fructe cultivate în România, din soiurile renumite pentru calitățile lor. „Vom colecta fructele atât din plantațiile proprii, 21 ha, cât și din plantațiile înființate de către noi la terți în România, aproximativ 300 ha. De curând, am implementat primii pași în realizarea proiectului de construire a unei hale industriale pentru depozitare și procesare alune; am realizat proiectul tehnic și am obținut avizele, iar anul viitor urmează începerea lucrărilor de construcție. Vom dota hala cu echipamente de ultimă generație în vederea procesării alunelor.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Vârsta nu este un impediment pentru oamenii hotărâţi să-şi creeze ei înşişi succesul în viaţă. Este cazul lui Țocu Denis-Marian, un tânăr fermier de 20 de ani din localitatea Stejaru, comuna Ion Creangă, județul Neamț. Acesta este student al Facultății de Agricultură din Iași și, deşi a făcut doar câţiva paşi în domeniul afacerilor, tânărul a început un business axat pe cultura legumelor atât în spațiu protejat, cât și în câmp, pe o suprafață de 7 ha.

Denis, ca şi mulţi alţi tineri, este o persoană ambiţioasă care şi-a dorit să fie doar el stăpân pe propriul destin. A continuat business-ul părinților săi în satul natal, iar pe parcursul anilor, analizând minuţios toate aspectele acestei activităţi, economice şi tehnologice, tânărul nemțean ne spune că, pentru a fi profitabilă, o astfel de afacere trebuie susținută cu cca 30.000 de euro. Așa poți produce suficiente legume și apoi amortiza investiția în minimum 2-3 ani.

IMG 20220916 WA0010

„Pasiunea pentru agricultură, în special pentru legumicultură, o am încă de mic pentru că familia mea cu asta se ocupa de mulți ani. Este o moștenire de la tatăl meu, care a început să cultive legume din dorința de a consuma produse proaspete, iar de la an la an a devenit tot mai legat de această meserie. Acest lucru ne-a îndemnat pe mine și pe fratele meu să practicăm această activitate cu foarte mult drag. În prezent, administrez împreună cu fratele meu mai mare, inginer agronom, și tatăl meu o microfermă legumicolă care cuprinde o suprafață totală de aproximativ 7 ha pe care cultivăm doar legume. Din această suprafață, 0.5 ha reprezintă spațiul protejat, cu structură metalică. Asolamentul cuprinde atât legume pe care le comercializăm în stare proaspătă, cât și legume pe care le depozităm pentru comercializarea lor pe timpul iernii. În ceea ce privește fondurile europene, intenționăm să accesăm Submăsura 6.1 «Instalarea tânărului fermier» pentru a putea extinde suprafața spațiului protejat. Ne dorim și sperăm ca, prin ceea ce facem, să oferim oamenilor produse de primă calitate și să arătăm consumatorilor că se pot produce legume proaspete și de o calitate superioară și în România. Pentru că lucrăm o suprafață relativ mică și cultivăm doar legume nu ne trebuie multe utilaje mari. Avem în dotare un tractor de 24 de CP cu care efectuăm lucrări atât în spațiul protejat (solarii), cât și direct în câmp. Ne dorim ca anul viitor să mai achiziționăm două tractoare, tot de 24 CP, pentru a ne ușura munca în solarii. Pentru desfacerea produselor avem o tarabă în Piața Centrală din Roman, unde suntem prezenți zilnic, dar livrăm marfa și la restaurantele din oraș. De asemenea, avem clienți și în alte țări și acestora le trimitem marfă prin intermediul firmelor de transport. Ca planuri de viitor pot spune că ne dorim să dublăm suprafața de spațiu protejat și să construim o hală frigorifică pentru depozitarea și păstrarea legumelor proaspete pentru o perioadă mai lungă de timp“, specifică Țocu Denis-Marian.

Beatrice Alexandra MODIGA

În satul Filioara, comuna Agapia, județul Neamț, între cele două obști mănăstirești celebre, Agapia și Văratec, tânărul artist plastic Vasile Andrei Vleju a ales să investească într-o plantație de mur, soiul Thornfree. Ce l-a determinat pe tânărul nemțean să se îndrepte spre acest domeniu, deși timp de 10 ani l-a atras pictura bisericească, aflați în materialul de mai jos.

Andrei este un alt exemplu că tot mai mulți tineri conștientizează importanța și frumusețea domeniului agricol. Acesta este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași, secția Conservare-Restaurare Icoană și lemn policrom și al unui master din cadrul Facultății de Istorie, Patrimoniu și Turism Cultural. „Sunt artist plastic, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă și provin dintr-o familie care a iubit dintotdeauna plantele și natura, eu fiind a patra generație care cultivă ceva. Strămoșii mei au avut vii în zona Iașului, bunicii și străbunicii au avut livezi de meri și peri, astfel că mi-am dorit să locuiesc de mic la țară. Menționez că satul nostru, Filioara, se află situat între cele două obști mănăstirești celebre, Agapia și Văratec. După absolvirea facultății am lucrat, timp de aproape 10 ani, la pictură bisericească, unde am pictat la mai multe biserici în țară cu maestrul Mihai Chiuaru“, ne mărturisește nemțeanul.

Povestea plantației de mur de la Filioara începe în anul 2011, când Andrei a văzut la TV un material cu aceste minunate plante, soiul Thornfree. „Am zis să luăm și noi câteva, m-au fascinat din prima, astfel încât am achiziționat primele plăntuțe. După ce au crescut am zis să punem mai multe, dar ca la carte, deoarece primele le-am pus pe niște pari de lemn, care au putrezit și au căzut cu tot cu rod, efectiv le-au distrus, apoi am achiziționat alte plante, în jur de 70 de fire, pe care le-am pus pe spalieri de fier cu beton și sârmă, în sistem de udare prin picărare, apoi când au ajuns la maturitate am avut primii clienți care au cerut delicioasele fructe și așa a început povestea“, adaugă cultivatorul.

Ulterior, acesta s-a extins până la 300 de plante, iar în prezent are 500 de plante pe rod lucrate manual fără stropiri sau îngrășăminte chimice, unde folosește doar îngrășământ de la păsări. „Pentru a realiza acest mic proiect pe o suprafață de 1.100 mp, am mutat o livadă tânără cu excavatorul, ulterior îndreptând terenul. La început, plantele au fost foarte scumpe, iar stâlpii de fier, cu ciment, piatră, meseriașii de asemenea, au costat destul de mult. Toți banii au fost din fonduri proprii, câștigați din pictură, investiția ajungând la aproximativ 100.000 lei, dacă ar fi să actualizăm prețurile explozive de azi. Anul acesta încă nu pot spune cu exactitate ce producție voi avea, dar pot spune că în anii precedenți am avut între 1,5-2 tone de mure, nu folosesc tratamente și nu am stropit niciodată cu nimic. Zilele acestea sunt în curs de certificare, ca produs montan. Clienții au cerut și dulceață, astfel încât ușor-ușor ne-am pliat pe dorințele lor, așa că în prezent realizăm o gamă variată de produse pentru prieteni și rude plecate de pe plaiurile noastre.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Orice călătorie în județul Neamț se poate transforma într-un adevărat pelerinaj. Poate cea mai cunoscută dintre mănăstiri este Mănăstirea Neamț, însă în imediata ei apropiere se află alte sfinte lăcașe, unele mai vechi și mai cunoscute, altele mai izolate și mai puțin vizitate, dar la fel de frumoase. Printre acestea se numără și Schiturile Icoana Nouă și Icoana Veche.

Natură și credință

Istoria acestor două așezăminte începe încă din anul 1821, odată cu inițiativa câtorva călugări de la Mănăstirea Neamț de a ascunde din fața turcilor icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Aceștia au dus în pădure nu doar icoana, ci și alte podoabe bisericești, motiv pentru care unele dintre ele se păstrează și astăzi. Toate acestea au fost ocrotite de mâinile dușmanilor și, drept mulțumire, călugării au decis ca în acel loc să construiască un schit. Se spune însă că inițial era doar un cerdac, mai apoi a fost construit un mic schit. Schitul Icoana Veche nu a găzduit prea mulți viețuitori, însă mai tot timpul a existat cineva acolo.

Cum natura nu a fost tocmai primitoare cu noii viețuitori, au existat în timp diferite greutăți, printre care și alunecări de teren care au distrus chiliile. Așa s-a luat decizia de a muta schitul mai jos, într-o poiană mai sigură.

Un adevărat loc sihăstresc

Manastirea Neamt

Aflat în subordinea Mănăstirii Neamț, Schitul Icoana Nouă se află la marginea pădurii, în poiana numită Valea Icoanei, folosită de monahi pentru pășunatul animalelor. În anul 1946 a început construcția așezământului. Atunci Vasian Iosub a ridicat o clădire cu paraclis, chilii și trapeză.

În 1951 paraclisul a fost sfințit, iar mai apoi Vasian Iosub și-a dorit să înceapă construcția unei biserici din piatră, lucru ce nu a fost posibil în perioada comunismului. Mult mai târziu, în anul 1991, a fost construit un nou corp de chilii, iar între 1994-2001 a fost construită biserica.

Biserica, cu hramul Schimbarea la Față, este construită din cărămidă și placată la exterior cu piatră de râu și pictată în frescă. Se încadrează în stilul arhitectural moldovenesc ștefanian, este încăpătoare, iar pictura interioară îi oferă o luminozitate aparte.

Sfințirea ei a avut loc în anul 2005, slujbă la care a participat actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Părinte Daniel.

La fel de impunătoare este și clopotnița înaltă de 38 metri. Prezintă o turlă centrală și două laterale, iar la primul etaj se află un paraclis.

Dezvoltarea schitului a continuat cu sfințirea în anul 2019 a paraclisului „Nașterea Maicii Domnului“ de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

La fel ca în cazul tuturor așezămintelor din zonă, ordinea este cuvântul cheie și la Schitul Icoana Nouă. În curtea frumos întreținută credincioșii sunt adesea întâmpinați de câteva găini lăsate libere și doar cotcodăcitul lor mai întrerupe liniștea din când în când. Aici au loc slujbe în fiecare zi, însă, în ciuda dimensiunii bisericii și a întregii curți, mai mereu schitul a avut doar câțiva viețuitori.

Larissa DINU

În satul Vulpășești, comuna Sagna, din județul Neamț, se află una dintre cele mai performante ferme de creștere și exploatare a ovinelor din rasa Țurcană din județ, iar la cârma ei este un tânăr inginer zootehnist. Nicu Crăciun și fiul său, Sergiu, îngrijesc împreună un efectiv total de cca 1.400 de capete.

„Este nevoie de infuzie de capital și de cunoaștere științifică“

Sergiu Crăciun are 24 de ani și a absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar în prezent este masterand în cadrul Specializării Managementul producțiilor animale. Tânărul a adus noutăți tehnologice în fermă și ca urmare au apărut și rezultatele îmbucurătoare, respectiv fătări gemelare, creșteri mai bune în greutate, cu un spor mediu zilnic de 330-340 grame. Acesta ne-a împărtășit în discuția avută unele aspecte tehnologice importante, aplicate în fermă.

„Bunicul a avut o fermă de ovine, iar tatăl meu a început să muncească alături de el după ce a absolvit cursurile unui liceu de silvicultură la Câmpulung Moldovenesc. Tata a continuat această activitate, iar eu, după ce am terminat tot un liceu cu profil silvic, am preferat să mă întorc acasă. Ulterior, am absolvit Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare, iar acum sunt masterand în același domeniu“, spune tânărul nemțean.

La fel ca tatăl său, Sergiu Crăciun este convins de faptul că, pentru a asigura sporirea producțiilor și a eficienței economice, nu sunt suficiente doar seriozitatea fermierilor și dragostea acestora față de animale. „Este nevoie de infuzie de capital, de cunoaștere științifică și de un mediu politico-economic prielnic în care măsurile de susținere a activității să fie conforme cu o anumită strategie statală și la un nivel potrivit pentru fermieri.“

Noutăți tehnologice în furajare și ameliorare

Prin modificarea rației furajere a ovinelor, spune fermierul, a reușit să crească cu peste 50% sporul zilnic al greutății animalelor și a ajuns la nivelul de 330-340 g spor zilnic/ cap. În completare, spune că tot prin furajare a determinat o creștere de până la 130% a prolificității oilor, în acest an.

În cadrul fermei de la Sagna, cei doi crescători nemțeni desfășoară și activități de ameliorare la ovinele pentru lapte. La inițiativa lui Sergiu, pe un eșantion de oi Țurcană au fost începute ameliorări cu berbeci din rasa Assaf cu scopul de a urmări efectele atât asupra producțiilor de lapte, cât și a celor de carne. „Pot spune că fondurile obținute au fost de mare ajutor și de aceea voi încerca să atrag sume noi pentru procesarea laptelui, dar sper ca pe viitor birocrația să nu mai fie atât de mare. Oricum, sunt hotărât să rămân în țară și să mă ocup de creșterea oilor, de aceea voi continua să încerc să atrag finanțări. Astfel, voi avea șansa de a aplica toate cunoștințele dobândite la facultate“, mărturiseşte Sergiu Crăciun.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ideea de a investi într-o ciupercărie le surâde celor care se gândesc că o astfel de afacere este una ușoară, cu profit sigur. În realitate, abia când intri în branșa ciupercarilor îți dai seama cât de greu este să supraviețuiești pe piața românească. De curând am revenit în ferma lui Claudiu Doboș. Acesta cultivă ciuperci Pleurotus de circa 7 ani în comuna Săbăoani, județul Neamț, pe o suprafață de 300 mp. Cum este să cultivi o ciupercă destul de perisabilă, dar și cum se descurcă cu piața de desfacere, aproape inexistentă în zonă, aflăm chiar de la el.

Sezonul de producție este între luna martie și iulie

„Am început să cultiv ciuperci în anul 2016, când am adus o tonă de compost de la o fabrică. Sincer, calculele nu mi-au ieșit atunci, dar am insistat și așa am construit solarul în care ne aflăm. Următorii 2-3 ani au fost de probă, de încercări, tatonări, dar în această perioadă am descoperit rețeta optimă de compost. Deși am început ca amator, sincer îmi place la nebunie să cultiv ciuperci, dar nu vreau să mă extind mai mult. Specia Pleurotus am descoperit-o în Italia, unde am fost plecat câțiva ani și mi-a plăcut la gust“, adaugă gazda noastră. Pe sezon, nemțeanul produce în jur de 2,5 tone, din luna martie până în iulie. „Eu produc un ciclu în perioada postului. Munca o încep din ianuarie, dar ajung cu producția pe piață undeva la începutul lunii martie și comercializez până la maximum două săptămâni după Paște. După aceea inoculez mai puțin ca să am o producție cât de cât constantă până la sfârșitul lunii iulie, în funcție de cerința de pe piață. În august fac lucrări de dezinsecție, sterilizare și igienizare a spațiilor pentru că oricum atunci nu prea există cerere pe piață. În condițiile acestea, chiar dacă aș produce ciuperci în august, costurile ar fi mult prea ridicate ca să mai avem un profit minim. Nu obțin randamentul specificat în cărțile de specialitate, ci doar 25% profit. Asta este rentabilitatea. Practic, în timpul verii, la 100 kilograme compost obțin cca 25 kg de ciuperci, iar în perioada rece 18-20 kg.“

Câștigul este echivalentul unui salariu minim pe economie

Cu pasiunea aceasta de ciupercar trebuie să te naști, mai adaugă bărbatul. „În acest domeniu, dacă nu ești dispus la sacrificii și nopți nedormite, nu este recomandat să te apuci de ciuperci. Doar de dragul profitului nu este cazul pentru că profitul este minim sau chiar lipsește în unele cazuri. Pe mine mă ține în această afacere pasiunea. Specia Pleurotus este ușor perisabilă, iar condițiile de igienă sunt stricte. În plus, cine vrea să cultive ciuperci trebuie să se gândească că, și fără să fii alergic la spori, producând nu intensiv, dar destul de des, trebuie să lucrezi doar cu mască. Chiar și așa, la densitatea de spori din aer există posibilitatea să te îmbolnăvești.“ Dacă vorbim de profitabilitate, Claudiu Doboș ne spune că uneori susține afacerea cu bani din alte surse. „Sunt sezoane când îmi mai rămâne la final un salariu minim pe economie. Totuși, faptul că reușesc să-mi produc singur compostul, să cultiv soiuri noi și să mai deschid niște nișe noi mă motivează să nu renunț. Acum pregătesc un soi galben auriu care nu se cultivă pe scară așa de mare, doar experimental. Trebuie să mă axez pe chestii noi pentru că lumea este deschisă la nou, mai ales în orașele mai mari. Încerc să rezist, chiar dacă nu este rentabil. Compostul este pasteurizat termic la 75-80 grade Celsius, asta înseamnă că nu s-a folosit nicio substanță chimică în compost, iar temperatura ridicată elimină toate riscurile.

Cum alegem o ciupercă Pleurotus de calitate?

Vizita prin hală ne-a făcut poftă de o ciulama de ciuperci, așa că l-am rugat pe producătorul nostru local să ne învețe să alegem o ciupercă Pleurotus de calitate de pe rafturile magazinelor. „Indiferent de la cine cumpărați, bordura pălăriei trebuie să fie un pic întoarsă pe spate. Dacă recoltatul se face târziu, ciuperca se ridică cu bordura în sus și devine lemnoasă, așa că nu o cumpărați. O altă idee greșită este că, dacă ciuperca este mare, este și tare, dar este total greșit. Eu păstrez ciupercile la 1-2 grade Celsius în frigider, cu punga legată la gură pentru că microclimatul astfel creat contribuie la mărirea perioadei de păstrare până la patru zile din punctul de vedere al aspectului comercial. După aceea o să înceapă să crape pălăria, dar va fi în continuare comestibilă“, încheie Claudiu Doboș, cultivator de Pleurotus.


„Dacă magazinul ți-a cumpărat producția și nu reușește să o vândă, a doua oară nu ți-o mai ia pentru că este un produs perisabil. Și ce faci atunci când recoltezi 20-30 kg pe zi și mai sunt zile când ai probleme cu desfacerea? Și mai grav este atunci când recoltezi 500 kg zilnic și se întâmplă asta.“– Claudiu Doboș


Beatrice Alexandra MODIGA

În anul 1991, părintele Iustin Pârvu, cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei și Bucovinei din acele vremuri, Patriarhul Daniel, a pus piatra de temelie a unei mănăstiri în județul Neamț. Sfântul lăcaș avea în așa-numita Poiana Hașca din Munții Stânișoarei și era închinat martirilor care au pătimit și au murit în închisorile comuniste. De fapt, în perioada petrecută în închisorile comuniste, părintele și-a format un vis: misiunea de a ridica, acasă, o mănăstire. Ceea ce a și făcut, ba mai mult decât atât, acesta a fost startul construirii unui complex monahal ce cuprinde astăzi două sfinte lăcașe, un azil, un orfelinat și un dispensar cu mai multe cabinete medicale.

O viață dedicată rugăciunii, indiferent de situație

Manastirea Petru Voda1

Am vizitat pentru prima oară complexul monahal Petru Vodă în perioada Sărbătorilor Pascale și ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost devotamentul credincioșilor în ceea ce privește rugăciunile săvârșite la mormântul Părintelui Iustin, ce este situat în curtea bisericii, chiar în dreptul altarului.

Însă cine a fost acesta și de ce oameni de peste tot din țară vin în pelerinaj la mormântul său?

Născut în satul Poiana Largului în anul 1919, acesta și-a început viața monahală încă din adolescență, atunci când la 17 ani a mers la Mănăstirea Durău. În anul 1939 s-a înscris la seminarul monahal de la Cernica, însă în perioada războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi avea să fie cu adevărat dureros. Imediat după ce comuniștii au preluat puterea, a fost arestat din motive politice și condamnat la închisoare. A stat în spatele gratiilor în închisorile din Aiud, acolo unde se spune că a petrecut cea mai grea perioadă, Jilava, Suceava sau Văcărești. Însă atunci când și-a ispășit „pedeapsa“, a mai primit 4 ani de temniță deoarece nu se lepădase de credința sa. A fost eliberat în anul 1964, iar în următorii doi ani a lucrat la pădure. Apoi a revenit la Mănăstirea Secu, însă nu pentru mult timp deoarece comuniștii l-au trimis la Mănăstirea Bistrița. S-a reîntors la Secu după căderea regimului, iar în 1991 a început construcția complexului de astăzi.

Manastirea Petru Voda2

Sub îndrumarea părintelui au fost construite atât biserica, cât și alte clădiri din lemn, chilii, camere pentru oaspeți și alte dependențe, iar în doar 2 ani a început viața monahală la Petru Vodă. Deși avea o vârstă înaintată, acesta nu s-a retras din viața activă, ci a continuat să construiască, așa au luat naștere și mănăstirea de maici, azilul, orfelinatul și publicația Glasul Monahilor.

În anul 2008 a fost ridicat la rangul de arhimandrit și a fost adesea asemănat cu Părintele Arsenie Boca; acesta avea un har aparte, motiv pentru care numeroși credincioși veneau să-l viziteze în chilia sa. De fapt, chilia poate fi vizitată și astăzi, tocmai pentru a vedea cum a trăit acesta. În data de 16 iunie 2013, atunci când avea 94 de ani, Părintele Iustin a trecut la cele sfinte.

Loc de rugăciune și reculegere

În poiana de sub munte a fost mai întâi un schit; în timp, sfântul lăcaș a devenit mănăstire, iar construcțiile au încetat. Drept urmare, biserica nouă a fost finalizată în anii 2000. Are hramul Mihail și Gavril, este pictată interior-exterior, are uși și străni din lemn de stejar, iar iconostasul care este sculptat în lemn de stejar.

Deși poate părea că într-un timp atât de scurt s-au realizat cu ușurință foarte multe lucruri la Petru Vodă, lucrurile au fost destul de dificile, după cum se arată în mărturii. Activitatea a fost susținută prin donații, așa a luat naștere și fundația denumită inițial „Petru Vodă“, iar în prezent poartă numele Părintelui întemeietor.

Manastirea Petru Voda3

Dacă ar fi să rezum scurta vizită la această mănăstire în doar câteva rânduri ar fi prea puțin, însă mă voi limita în a spune că este un sfânt lăcaș unic, cu o atmosferă aparte, unde poate intra oricine și sigur este invitat la masă. E un loc unde se simte românismul, liniștea și chiar pacea. E un loc unde altfel poți asculta slujba ori predica de final și, dacă vrei să cumperi ceva de la magazinul bisericesc, ești întâmpinat cu răbdare și ți se răspunde la întrebări. Chiar de știi mai multe ori ai auzit în treacăt de Părintele Iustin este imposibil să n-ai un sentiment unic atunci când ajungi în fața mormântului său și să vrei să te rogi, spunându-ți în gând poate cea mai arzătoare dorință ori suferință.

Concluzia? Cred că misiunea Părintelui Iustin nu doar că a fost îndeplinită, ci nu s-a terminat atunci când a încetat din viață, ci va continua mult timp de acum încolo prin credința enoriașilor ce vor călca pragul mănăstirii și i se vor ruga la mormânt.

Larissa DINU

Pentru toți cei care au auzit de Drumul Talienilor, dar mai ales pentru locuitorii comunelor Mălini din județul Suceava și Borca din județul Neamț, noul an a început cu vești bune. Drumul județean 209 B, care face legătura între cele două comune, va fi modernizat în întregime. Dacă în județul Neamț lucrările au început încă de anul trecut, pentru refacerea porțiunii din județul Suceava abia a fost semnat contractul pentru realizarea proiectului la începutul lunii ianuarie.

Drumul Talienilor, descris atât de frumos de Mihail Sadoveanu în romanul Baltagul, a atras tot timpul atenția a numeroși turiști, însă nu toți aveau posibilitatea să îl parcurgă pentru că nu era accesibil oricărui mijloc de transport. Dacă în anii ’70 exista inclusiv un autobuz pe ruta Borca-Mălini-Fălticeni, la începutul anilor ’90 tot mai puține persoane au circulat pe acest drum. Între timp, turiștii care dețineau mașini de teren au început a-l străbate, iar edilii celor două comune să contribuie la repararea acestuia pe ici pe colo, în special după finalizarea sezonului rece, însă de reparații majore și modernizări nu a avut parte. Deși de mulți ani s-au făcut demersuri pentru asfaltarea acestei rute, nu a existat finanțare, apoi proiectele au fost blocate în stadiul de licitație. În 2020 au început lucrările pe tronsonul din județul Neamț, însă în județul Suceava nici măcar nu era semnat contractul la finele anului trecut. De menționat este faptul că, în județul Suceava, drumul ce necesită lucrări ce se întind pe o lungime de 14,6 km și presupune o investiție de 72,8 milioane de lei.

„Am semnat contractul pentru drumul Mălini – Iesle – Borca, o investiție așteptată de mult care leagă județul Suceava de Neamț. Este un drum extrem de important, care va lega zona Fălticeni – Gura Humorului de Mălini, Borca, Poiana Largului, Borsec, spre Ardeal. (…) Eu aștept o colaborare bună cu cei care au câștigat această licitație și în felul acesta sperăm ca sucevenii, dar și cei care ne vizitează județul să poată beneficia de acest drum, iar traseul din Baltagul al lui Nechifor Lipan să fie practicabil în doi ani și jumătate“, a precizat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.

Între cele două comune există o strânsă legătură. Chiar dacă locuitorii sunt despărțiți de un munte, de-a lungul timpului acesta nu a fost o piedică în migrarea locuitorilor dintr-o parte în alta. Motiv pentru care există asemănări inclusiv în ceea ce înseamnă tradițiile și portul popular care se pot observa și în prezent. Demararea lucrărilor este cu atât mai importantă întrucât comuna Mălini a fost declarată Stațiune Turistică de interes local, ceea ce înseamnă că există un real potențial în atragerea turiștilor în zonă.

Dacă până nu demult în vârful Stânișoarei, acolo unde este și hotarul între județe, nu puteai vedea decât turme de oi pe timpul verii, în ultimii ani acolo a fost construită o biserică, un refugiu turistic și a fost reconstruită Crucea Talienilor conform celei originale. Aceste investiții aparțin primăriei, consiliului local și locuitorilor din comuna Mălini. De menționat este că există lângă Crucea Talienilor un alt monument ridicat de un cetățean al comunei Borca în memoria soției sale, dar care nu are nicio legătură cu vechiul monument.

Așadar, în curând vom putea trece de pe valea Moldovei pe valea Bistriței indiferent de sezon și de mașina de care dispunem, iar Drumul Talienilor își va putea recăpăta importanța de altădată.

Larissa DINU

Trăim într-o lume a măștilor pentru că așa sunt vremurile... Poate că de aceea nici măștile populare ale meșterului Ion Albu din Timișești, Neamț, nu ni se par atât de ciudate și de fioroase... Face și acum măști pentru cetele de ursari și de capră, pentru anul ce vine. Încă are de lucru și este printre puținii care mai știu să le facă cum se făceau odată. Lucrează de peste 50 de ani și respectă cu strictețe tiparele tradiționale. În 2021 a fost declarat de Ministerul Culturii Tezaur Uman Viu. Măștile lui au ajuns în Franța, Germania, Italia și în Statele Unite. Descoperim în micul atelier din Timișești un om sfătos și hâtru, ca orice moldovean adevărat. De cum se îngână toamna cu iarna Ion muncește din greu. Ne spune că, de multe ori, se trezește cu noaptea-n cap ca să se apuce de lucru. „Mă trezesc la 4 dimineața și vin în atelier, se mai întâmplă să fac și schimbul trei câteodată, să lucrez noaptea, dar o fac cu plăcere pentru cei care mai au nevoie de măști autentice“, ne mărturisește Ion Albu.

Meșterul nemțean a lucrat pe vremuri ca mecanic în Roman, dar măștile, care l-au fermecat încă din copilărie, l-au făcut să se despartă de viața de la oraș. S-a mutat la Timișești, un sat de lângă Târgu-Neamț. Acum trăiește în lumea care-i place, cu moși mițoși și știrbi, cu babe hâde și vicioase, o lume în care îți zburdă gândul în voie, o lume care care te-înfioară și, în acelați timp, te înveselește. „Am aici expuse măști de babe, de moși, căiuți și urși. Acum lucrez la un cap de urs pentru o formație folclorică. Mulți moși au nasul îmbârligat, adică sunt fuduli... Am aici și babe cărora le-am făcut nasul roșu și umflat, adică sunt cam bețive... am una cu nasul pe sus, asta-i mai fudulă, nu stă de vorbă cu oricine, una-i cu nasul în jos, îi cam supărată, săraca! Asta vor să transmită măștile mele, un semtiment, o stare!“

masti 2

Jocul mascaților are, în credința populară, virtuți magice și alungă răul din casă. La Sărbători, în satele din Moldova și Bucovina cetele de mascați erau primite cu mare cinste și rar se întâmpla ca vreun gospodar să nu primească ceata. Măști și personaje mascate au fost, din cele mai vechi timpuri, în toate culturile ancestrale ale lumii, din Orient până în America de Sud. Și în credința noastră populară sunt o moștenire precreștină. „Sunt încă din vremea dacilor, spune Ion Albu. Izvoarele istorice ne spun că dacii aveau niște toiege, niște cârje magice, așa cum avem și noi în cetele de mascați. Făceau un foc mare și dansau, mascați, în jurul acestuia, apoi aruncau măștile în foc, adică alungau duhurile rele, simbol care s-a păstrat până în zilele noastre.“

Privindu-și măștile aranjate pe pereții atelierului, meșterul din Timișești ne mai spune: „Primele măști se făceau din scoarță de copac, apoi s-au făcut din blană de animale. Acum le fac din materialele pe care le găsesc prin gospodărie sau în comerț, dar respect tradiția, cum am apucat-o din bătrâni!“ Ascultându-l cum povestește, figurile caricaturale dimprejur, moșii și babele, parcă prind viață. „Eu vorbesc cu ele. Uneia îi zic că parcă îi mai trebuie un dinte în gură, la alta îi spun: «Măi, babo, ție trebuie să-ți mai tund sprâncenele!» Comunicarea asta mă ajută în muncă, vedeți că sunt toate făcute în culori vii, ca să atragă atenția.“

masti 1

Jocul mascaților era, pe vremuri, momentul de spectacol din perioada Sărbătorilor de iarnă. Ion Albu își aduce aminte: „Cu zeci de ani în urmă te duceai cu ursul, jucai capra. Când eram tânăr era obiceiul ca la sătenii care nu primeau ceata să li se fure porțile, apoi să vezi cât le mai căutau, că erau bine ascunse. Odată eram într-o ceată de mascați și ne-am urcat pe casă, la horn. Am căzut de-acolo și, nu știu cum, am alunecat direct în pivniță și, nu credeți că am stat să bem vinul omului, am dat iama la butoiul cu varză că de zeamă de varză aveam nevoie! Au fost multe pățanii de astea!“

Meșterul ia o mască de pe perete și o privește cu drag, ca pe un copil „Ce vreau să le spun tinerilor... ar trebui să se implice mai mult, să facă ceva, să nu lase tradițiile să se piardă, ar fi mare păcat!“

Măștile lui Ion Albu sunt acum împrăștiate prin toată lumea. Străinii le apreciază peste tot pe unde au ajuns. Ion Albu ne spune că până și pe americani i-a lăsat... mască cu măștile sale.

Vasile Braic

Gustul poamelor toamnei și culorile ei au putut fi simțite și admirate la începutul lunii octombrie, pe Platoul Curții Domnești din Piatra Neamț, în cadrul primei ediții a Târgului „Produs în Neamț“. Eveniment aflat la prima ediție, a fost organizat de Consiliul Județean Neamț, în colaborare cu Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, Camera de Comerț și Industrie Neamț, Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț.

Cluster – Produs în Neamț

„Târgul – „Produs în Neamț“ – este un nou proiect al Consiliului Județean, prin care ne dorim să aducem laolaltă producători agricoli din județ, dornici de a-și etala munca de peste an. De asemenea, urmărim să dăm posibilitatea tuturor celor interesați să se bucure de gustul deplin al fructelor și legumelor, al mustului proaspăt stors, de atmosfera de sărbătoare așa cum era în vremea tinereții bunicilor și părinților noștri care, după ce terminau de strâns recoltele de pe câmp, petreceau cu voie bună! Sunt bucuros că am reușit să punem bazele unui cluster în care i-am unit pe toți producătorii din ținutul nostru, pentru a-i ajuta în promovarea activității lor pe plan local, național și internațional“, a declarat în deschiderea târgului Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Constituirea producătorilor agricoli în forme asociative deschide noi oportunități de dezvoltare economică prin atragerea unor avantaje locale, zonale sau regionale și folosirea puterii colective în scopul creșterii prosperității membrilor, a familiilor lor și comunităților din care fac parte.

Clusterul „Produs în Neamț“ poate facilita toate aceste puncte doar prin dorința producătorilor locali de a se uni și a se dezvolta împreună.

O universitate parteneră la un cluster

Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ Iaşi se numără printre membrii fondatori ai asociației, un proiect care își propune să schimbe din temelii percepția față de producătorii locali, aducându-le recunoașterea pe care o merită. Prezent la evenimentul de lansare, prof. univ. dr. Gavril Ștefan a subliniat importanța prezenței unei instituții de învățământ superior într-un astfel de cluster. „Orice întreprinzător are nevoie, pe lângă suportul financiar din partea guvernului, de cunoaștere și informație. Universitatea este în cluster pentru a crea flux de cunoaștere, de cercetare spre mediul economic, spre practică“, a menționat prof. univ. dr. Gavril Ștefan, director al Departamentului pentru relații cu mediul economic al USV Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ciupercăriile sunt considerate, în general, afaceri cu câştig garantat, având în vedere cererea de pe piaţă. În mod special, ciupercile Pleurotus sunt avantajoase pe suprafețe mari pentru că sunt mai uşor de cultivat şi se pot vinde la preţuri mai mari, fiind apreciate de gospodine. În schimb, pe suprafețe mici, ca de exemplu pe 300 mp, această cultură nu este rentabilă, fiind perisabilă și pot apărea probleme majore în procesul tehnologic, ne spune Claudiu Doboș, care are o mică ciupercărie în comuna Săbăoani, județul Neamț.

„Am căpătat alergii la spori şi fungi!“

„Cultura Pleurotusului nu este la fel de rentabilă ca cea a Champignonului, unde pe metru pătrat de suprafaţă producţia este mult mai mare. Nu vreau să creez iluzii deşarte cititorilor. Efectiv merg din inerţie, am căpătat şi alergii la spori şi fungi, iar în campania de toamnă am venit cu bani de acasă. A fost invazie de ciuperci din flora spontană şi, în plus, am avut probleme majore în procesul tehnologic, o bacterioză; am avut compostul puţin mai umed şi de aici s-a declanşat boala. În campaniile care merg bine, abia îmi scot salariul mediu pe economie şi doar în perioada recoltării din cele două sezoane anuale, adică două luni primăvara şi două luni toamna, câștig mai bine. Afacerea ar fi profitabilă doar producând pe suprafață mare. Pe cei 300 mp ai mei este aproape muncă voluntară. Dacă nu ar fi pasiunea și faptul că nu-mi pot converti spațiile de cultură în alte destinații, aș abandona mâine. În rest, muncă voluntară, iar ciuperca nu se vinde“, specifică cultivatorul.

Producătorii de succes din acest domeniu încep să dispară

producator ciuperci Sabaoani Neamt

Pe lângă problemele deja enunțate, nemțeanul ne-a vorbit și despre perisabilitatea ciupercilor. „Trebuie să amintesc și de perisabilitatea incredibilă a produsului dacă păstrezi ciuperca la 2 grade Celsius în camera frigorifică, după 12 ore pierde aspectul comercial şi cca 5-10% din greutate prin evaporarea apei. Scoasă la tarabă, în spaţiu deschis, dacă nu se vinde în aceeaşi zi, a doua zi abia mai scoţi preţul de cost, mai ales în lunile calde, apoi efectiv se aruncă. Fac acest lucru deoarece îmi respect clienţii. Practic, se franjurează pălăria şi îşi pierd aspectul comercial. De ce credeţi că nu sunt producători de succes în domeniu? Legat de desfacere, eu produc ciuperca cu 8 lei/kg. Gândiţi-vă că marile magazine îmi oferă 3,5-4 lei pe caserola deja cântărită la 500 grame; caserola şi manopera reprezintă un cost suplimentar, nu? Automat, dacă aş lucra cu ei, trebuie să vin cu bani de acasă. În sezonul următor aş vrea să testez alte ciuperci care au aproximativ aceeaşi tehnologie dar cu un preţ mai ridicat, tip: pleurotus galben, pleurotus roz, pleurotus eryngii. Cam aşa văd eu luminiţa de la capătul tunelului,“, adaugă Claudiu Doboș.

Tehnologia de cultură a ciupercilor Pleurotus

Cu privire la tehnologia de cultură a ciupercilor Pleurotus, substratul poate fi din paie de grâu, fân, scoarță și frunze de la arbori foioși, orice reziduuri celulozice de la plante precum soia, rapiță, muștar, mazăre, cartofi, stuf etc. Materialele se toacă sau se zdrobesc de la 4-6 cm în cazul paielor la 1-2 cm la ciocălăi de porumb. Se introduc în apa fierbinte la 80 grade C și se mențin 4-6 ore, apoi se scot, se scurg bine și se lasă să se răcească până la 25 grade.

Un calcul empiric ar fi următorul: dintr-un kg de paie uscate obțineți 3 kg după opărire și cca 1 kg ciuperci la recoltare. Înainte de însămânțare se recomandă să se aplice 2 kg de ipsos la 100 kg materiale scurse și 3 sau 4 kg miceliu românesc. Se amestecă bine și se introduce materialul în saci perforați la 15 cm între orificiile cu diametrul de 2 cm. Dintr-un kg de miceliu de calitate se pot însămânța

3-4 saci cu greutatea de 10 kg fiecare. Un kg de miceliu poate costa între 10-15 lei. Dacă la 100 kg de substrat adăugați și 2 sau 3 kg de mălai randamentul este de 3 sau 4 kg de ciuperci pe sac cu substrat cu o greutate de 10 kg.


Crescătorul nemţean mai spune că ciupercarii din alte ţări sunt ajutaţi într-un fel sau altul de stat, românii fiind singurii care nu beneficiază de niciun fel de sprijin. „S-au închis ciupercării în România tocmai pe motivul că se aduce ciupercă ieftină din Polonia. Toate supermarketurile cumpără din import pentru că e mai ieftină, fiind subvenţionată.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Pagina 1 din 3
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti