Lumea Satului
- Agrotehnica
- August 19 2024
Sistemele automate de monitorizare pot să ne ajute în detectarea timpurie a sfredelitorului porumbului
Sistemele automate de monitorizare constituie un important pas înainte în realizarea unei combateri de precizie a dăunătorilor culturilor agricole și horticole.
În această categorie intră și sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilallis), din ce în ce mai prezent în solele cu porumb ale fermierilor, dar, mai ales, din ce în ce mai păgubitor.
Pe vremuri, în sudul și sud-estul țării, doar o dată la trei ani (în medie) acest dăunător punea probleme cultivatorilor de porumb. În prezent, sfredelitorul porumbului este prezent an de an și cu greu putem să evităm atacul. Pe lângă pagubele cantitative de producție, există un pericol și mai mare. Pe leziunile produse de atacul larvelor se pot instala ciupercile din genurile Fusarium și Aspergillus.
Aceste ciuperci pot să vină „la pachet“ cu micotoxinele (substanțe produse de ciuperci).
Cele mai periculoase micotoxine pentru om și animale sunt deoxynivalenol, zearalenone, fumonisine sau aflatoxine. În ultimul timp sunt foarte mari probleme cu aflatoxinele (produse ale metabolismului ciupercilor din genul Aspergillus).
Chiar recent, a fost o știre cu produse din porumb, retrase de la supermarketuri din cauza depășirii limitelor maxime admise la aflatoxine. Dacă aceste limite sunt depășite, fermierii nu își vor putea valorifica producția, cu consecințe negative asupra profitabilității lor, în contextul incertitudinilor economice recente. De aceea este foarte important ca porumbul să fie protejat de atacul acestui dăunător. Dacă sfredelitorul porumbului este ținut departe avem toate șansele să avem o producție fără micotioxine. Cauzele pentru care Ostrinia nubilallis s-a înmulțit le-am dezbătut în articolele din anii trecuți, pe care le puteți consulta pe pagine de web a revistei.
Cum putem să protejăm plantele de porumb de atacul larvelor sfredelitorulului? Există două soluții, fie folosirea la semănat de hibrizi de porumb toleranți la atacul acestui dăunător, fie tratamentul în vegetație cu un insecticid. Fereastra de aplicare a tratamentului este una foarte scurtă, tocmai de aceea monitorizarea zborului sfredelitorului porumbului cu ajutorul capcanelor feromonale este esențială pentru a ști care este momentul cel mai exact când putem să realizăm tratamentele. Capcanele se amplasează în lanul de porumb.
Numărul acestroa variază în funcție de suprafața solei. În principiu, la o suprafață de câteva hectare se pot amplasa trei capcane, la distanță egale între ele (de obicei în triunghi, una față de cealaltă). Acestea se verifică de cel puțin două ori pe săptămână. În acest fel se știe cu precizie momentul apariției primilor fluturi și apoi al creșterii numărului de capturi. Dar aici intervin alte probleme. Cine citește capcanele? Cine are răbdare să numere fluturii prinși în capcane? În timpul curbei maxime de zbor, pot să fie și de la câteva zeci până la sute de fluturi capturați. Vă dați seama cât timp ia să numeri atâția fluturi. Feromonii actuali pentru monitorizarea sfredeliotrului porumbului nu sunt 100% selectivi pentru această specie.
Pe lângă specia țintă, în capcane se mai prind fluturi aparținând altor specii, cum ar fi omida fructifiațiilor (Helicoverpa armigera), buha semănăturilor (Agrotis segetum), buha gamma (Agrotis ipsilon). După cum știm, fermierii nu sunt entomologi. Să spunem că fluturii din speciile menționate anterior se deosebesc relativ ușor de Ostrinia nubilallis. Dar în capcane mai pot fi prinși fluturi aparținând unor specii asemănătoare cu dăunătorul țintă. De exemplu, fluturii speciei omida de stepă (Loxostege sticticalis) se deosebesc mai greu de cei ai sfredelitorul porumbului, dacă nu ești specialist. Referitor la specialiștii în protecția plantelor, din păcate aceștia sunt din ce în ce mai puțini față de perioada de glorie a acestui domeniu de activitate, de acum 30-50 de ani.
O alternativă la capcanele clasice sunt sistemele automate de monitorizare. În ce constă acestea? Dintr-o capcană entomologică (de obicei în formă Delta) la care atașăm o cameră foto, care transmite imaginile cu capturile direct pe telefonul mobil sau calculatorul fermierului. În prezent există o varietate de capcane entomologice automate, unele mai complexe, altele mai simple, dar toate fac același lucru, sunt „ochiul din câmp“ al fermierului. Acesta nu mai trebuie să se deplaseze zilnic în câmp pentru a verifica capcanele, pur și simplu se uită pe telefonul mobil pentru a vedea capturile.
Pentru unele tipuri de capcane există și aplicații cu program de numărare a fluturilor și elaborare a avertizării pentru efectuarea tratamentului, în funcție de parametrii zborului insectelor, pentru fiecare specie dăunătoare în parte. Toate bune și frumoase, dar există multe lucruri de îmbunătățit la aceste sisteme.
În ultimii ani am testat diferite tipuri de capcane automate pentru monitorizarea zborului sfredelitorului porumbului, prin urmare am văzut care sunt plusurile, dar și minusurile lor.
Ce mai este de îmbunătățit la sistemele automate de monitorizare? În primul rând, în cazul sfredelitorului porumbului nu există un feromon foarte selectiv. Astfel, în capcane, pe lângă specia țintă monitorizată, se pot prinde diferite specii de fluturi, unele asemănătoare cu sfredelitorul (așa cum am scris mai sus).
Prin urmare, softul de numărat și identificat fluturi poate fi „păcălit“ și poate contabiliza și fluturii aparținând altor specii. Sigur, în teorie există softuri cu algoritmi de învățare automată, dar și în acest caz poate fi dificil dacă, de exemplu, capturile din capcane se suprapun. Ideal ar fi ca feromonii folosiți la capcanele automate să fie foarte selectivi. Or, din păcate, în cazul sfredelitorului porumbului nu prea sunt.
Pentru un fermier, care nu știe entomologie aprofundată, ar fi dificil de apreciat, pe baza imaginilor, câte capturi sunt de Ostrinia nubilallis, din totalul capturilor. Unele firme au rezolvat problema aglomerării de capturi, având un sistem automat de înlocuire a plăcilor adezive. Există și capcane automate care, în loc de feromoni, folosesc lumina pentru capturarea fluturilor (aceștia având un zbor crepuscular sau nocturn). Dar și în acest caz, pe lângă specia țintă ce face obiectul acestei monitorizări (sfredelitorul porumbului) se mai prind și fluturi din alte specii.
O altă problemă pe care am constatat-o este faptul că fluturii se pot prinde de placa adezivă cu spatele, caz în care este vizibilă partea ventrală a acestora.
Pentru un entomolog nu este o problemă să identifice sfredelitorul, dar pentru fermier este greu să își dea seama ce specie este, analizând imaginile cu fluturii care s-au prins cu „spatele”. O altă problemă pe care am identificat-o este cu amplasarea capcanelor automate. În mod normal, acestea ar fi trebuit amplasate în câmp, în lanul de porumb, dar, din motive de securitate, fermierii amplasează aceste capcane în zone împrejmuite. Prezența unei capcane cu cabluri și panou fotovoltaic este o bună atracție pentru hoți, prin urmare sistemul automat de monitorizare nu ar avea viață lungă în câmp.
Pe de altă parte, amplasarea capcanei automate într-o incintă împrejmuită (chiar dacă acea incintă se află aproape de lanul de pourmb) nu mai poate reflecta foarte fidel curba de zbor a sfredelitorului. S-ar putea să existe un interval de timp între momentul sosirii primilor fluturi în lanul de porumb și cel în care apar primele capturi în capcanele automate, amplasate într-o incintă împrejmuită, drept consecință se poate rata momentul optim pentru efectuarea tratamentului în vegetație. Un alt incovenient este prețul ridicat al acestor capcane.
Teoretic, pe măsura trecerii timpului și a evoluției tehnologiei, acestea se vor ieftini. Deocamdată, situația geopolitică este incertă și, odată cu aceasta, și evoluția în timp a prețurilor noilor tehnologii este la fel de incertă. O altă problemă ține de oameni. Este foarte important ca beneficiarii acestor sisteme automate de monitorizare să fie foarte instruiți atât în ceea ce privește întreținerea acestui sistem, precum și în ceea ce privește folosirea aplicațiilor și softurilor care însoțesc aceste capcane. Iar în acest caz, după cum cred că v-ați dat seama, mai este mult până departe. Înainte de a instrui oamenii trebuie să avem formatori (cei care îî învață pe fermieri), dar aceștia nu se pot găsi la tot pasul.
Sistemele automate de monitorizare reprezintă viitorul în protecția plantelor. Acestea ne pot ajuta să detectăm cât mai exact momentul apariției dăunătorilor (inclusiv sfredelitorul porumbului) și datorită lor putem realiza o combatere cât mai țintită, conform cerințelor pactului verde european (Green Deal). Dar, în același timp, mai este multă muncă de făcut până ce aceste sisteme să fie bine puse la punct ca să răspundă nevoilor fermierilor, mai ales în condițiile țării noastre.
Explicații foto
Foto 1 și 2 – Plante de porumb frânte din cauza atacului larvelor sfredelitorului porumbului
Foto 3 – Larvă de sfredelitorul porumbului aflată la baza plantei de porumb frânte
Foto 4 – Capcană automata într-o incintă împrejmuită
Foto 5 și 6 – Mai multe specii de fluturi pot „păcăli“ softul de numărare și identificare automată a speciei țintă
Dr. ing. Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea
- Social
- August 16 2024
La țară...
Mediul rural este o temă pe care am mai abordat-o de-a lungul timpului, dar din posturi diferite și la vârste diferite. În această vară, am avut ocazia de a rămâne câteva zile la țară cu familia și pot spune că mi-am redobândit vitalitatea de care aveam nevoie... pentru a continua odată întors la oraș. Atât de multă liniște și pace mi-a oferit acel loc încât mă puteam gândi fascinat doar la cât de frumos văd acum lumea în care am copilărit.
Cel mai frumos este să o iei la pas din fața porții până în centrul satului, acolo unde mai găseai câte un magazinaș, lume nouă și mai multă mișcare. Ușor-ușor, coborând din deal la vale, observam de-a stânga și de-a dreapta mea foarte multă diversitate. Într-o curte se mânca în familie și se auzeau chicotele tuturor, acompaniate de lovirile ușoare ale lingurii cu farfuria, într-o alta se montau diverse prin curte și într-o alta cineva cosea iarba ce nu a fost cosită la timpul ei. O diversitate din gard în gard, pot spune. Ba chiar, un detaliu pe care iată, l-am uitat, îl reprezentau copiii acum pe ulițe, ca niciodată de când am avut posibiltatea de a descoperi această lume a satului.
Mergând mai departe, puteam construi, cu tot ceea ce se afla în fața ochilor mei, un adevărat tablou. Erau dealuri, case, pomi, cerul și un izvor. Toate acestea, puse laolaltă cu mirosul căpițelor de fân ce încă nu au dispărut din curți, cotcodăcitul găinilor, lătratul câinilor și ciripitul păsărilor cerului, creează tabloul ideal, un tablou al simțurilor, care nu poate fi pictat, ci doar trăit.
Satul din care provin părinții mei, respectiv bunicii, nu este unul precum cele din Ardeal, de exemplu, ci are o tentă orășenească pe alocuri. Dar, cu toate acestea, să te plimbi pe ulițe și să saluți oamenii, ce acum o vreme zburdau de tinerețe, iar acum stau liniștiți pe bancă așteptând un salut călduros din partea trecătorilor sau venirea nepoților, este un mare lucru, fapt ce creionează, de asemenea, tabloul trăirilor despre care vorbeam mai înainte.
La țară, toate anotimpurile sunt frumoase, nu contează când te duci, doar du-te! Fă-ți timp, încearcă și cu siguranță te vei simți revigorat de simplitatea pe care ți-o conferă traiul la țară. Vremurile s-au mai schimbat, este adevărat, dar eu, așa tânăr copil cum sunt, încă trăiesc prin vorba bunicilor și oricât de multă tehnologie ar intra în viața noastră sau în societate, tot principiile de bază trebuie să le respectăm.
Să iubim, să ne bucurăm de zilele rămase pe acest pământ, să lăsăm loc de bună ziua și să încercăm schimbarea în bine a vieții, a comunității, a țării sau a lumii în care ne-am născut.
Alex OPREA-BANU
Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus controale în minivacanța de Sfânta Maria, prin intensificarea controalelor oficiale și a măsurilor care trebuie aplicate pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare.
Scopul acțiunii este protejarea sănătății consumatorilor, în contextul unei afluențe mari de turiști și a creșterii rulajului de marfă pentru unitățile din industria alimentară din zonele de agrement și localitățile de interes turistic.
La aceste acțiuni de control participă, alături de medicii veterinari, și inspectori de specialitate din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județene/ Municipiului București și a circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO).
Principalele aspecte vizate în cadrul acțiunilor tematice, desfășurate în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a turiștilor, sunt reprezentate de: verificarea respectării cerințelor de igienă la nivelul spațiilor utilizate pentru depozitarea, prepararea, prelucrarea și comercializarea produselor alimentare, a cerințelor de igienă și sănătate privind personalul lucrător, verificarea respectării cerințelor privind materiile prime și ingredientele, produsele alimentare prelucrate, programele de autocontrol, respectiv existența procedurilor bazate pe principiile Hazard Analysis Critical Control Points (HACCP), trasabilitate și evitarea de practici frauduloase.
Echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor împreună cu instituțiile partenere, vor efectua controale la festivaluri, la evenimente (târguri de vară, pelerinaje la așezămintele de cult, hramuri bisericești) la manifestări culturale cu specific gastronomic, la festivitățile prilejuite de Ziua Marinei Române și în toate stațiunile de pe litoralul Mării Negre, pentru realizarea dezideratul propus, 0 toxiinfecții alimentare.
ANSVSA supraveghează în permanență operatorii din industria alimentară, prin derularea activităților specifice, pentru a asigura cetățenilor un comerț cu alimente sigure, contribuind la protejarea sănătății publice și, implicit, o minivacanță în condiții de siguranță alimentară.
Numărul de Call - Center al ANSVSA - 0800.826.787, unde se pot face sesizări, sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor, serviciu telefonic gratuit, apelabil din orice rețea de telefonie.
Sursa: anavsa.ro
Agricultura te ține conectat la realitate și nu te lasă să ai somn. Nu e deloc ușor să fii fermier, dar satisfacția pe care o ai atunci când vezi lanurile în bătaia vântului și recolta bogată dintr-un an bun compensează greutățile și te motivează pentru anul următor, ne spune inginerul agronom Ionuț Radu, un tânăr care coordonează 5.000 ha de porumb la Zărnești, județul Neamț, suprafață ce aparține societății TCE Agricultură (fosta TCE Trei Brazi). Cum e ca tânăr să ai această meserie, dar și care sunt cele mai mari provocări și satisfacții în agricultură aflăm chiar de la acesta.
În curând, 2.000 ha de suprafață irigată
„De nouă ani de zile lucrez în cadrul societății TCE Agricultură (fosta TCE Trei Brazi). Exploatăm o suprafață de aproximativ 5000 de hectare, compusă preponderent din cultura favorită a noastră, porumb, porumb siloz și porumb loturi de hibridare, de asemenea din soia și floarea-soarelui, dar și cereale de toamnă, grâu și orz. Proiectul sistemului de irigații s-a implementat acum 4 ani, când am dat startul proiectului, ideii, iar anul acesta în primăvară s-a conturat primul tronson utilizabil de 980 de hectare, sperând ca la finalul anului să avem posibilitatea să irigăm 2.000 de hectare“, adaugă inginerul agronom al societății.
Agricultura, un domeniu provocator
Este o muncă extraordinar de frumoasă, un loc de muncă plin de provocări și de satisfacții, mai punctează Ionuț.
„Acest domeniu este provocator din multe alte puncte de vedere, de exemplu al programului, al stresului, al nivelului de cunoștințe pe care trebuie să-l deții. Nu este un job ușor, dar ceea ce m-a determinat în primul rând a fost munca în aer liber, eu personal n-aș fi putut niciodată să lucrez între patru pereți. Am căutat ceva apropiat de a lucra cu oamenii, a lucra în spațiu deschis, și faptul că am avut contact de mic cu agricultura, la nivel rudimentar, datorită bunicului, m-a făcut să merg spre această ramură“, mai specifică Ionuț.
Cel mai greu lucru pentru un inginer agronom este să te confrunți cu imprevizibilul, adaugă inginerul agronom de la TCE Agricultură (fosta TCE Trei Brazi).
„Cel mai greu lucru pentru mine a fost să fiu nevoit să întorc o cultură. În momentul în care ai muncit pentru înființarea ei, te-ai gândit unde să o amplasezi, să pregătești terenul, să semeni, cum poți fertiliza, să ai grijă de ea, dintr-o anumită greșeală sau o anumită calamitate, ajungi să îți vezi cultura distrusă. Pentru mine a fost cea mai mare provocare, cel mai dificil lucru la care a trebuit să fac față.“
Nevoia de hrană nu va fi niciodată substituită de roboți
IT-ul poate sau urmează să fie înlocuit de către inteligența artificială, mai adaugă tânărul din Neamț.
„Multe lucruri pot fi înlocuite de către roboți sau de către inteligența artificială, însă nevoia de hrană nu va fi niciodată substituită de nimic, suntem datori să producem hrană, suntem datori să producem proteină vegetală și proteină animală, de aceea se vor căuta mereu oameni pregătiți sau mai puțin pregătiți, dar dornici să învețe în domeniul agriculturii. Este o nevoie foarte mare de oameni muncitori, de tineri care să-și dorească să cunoască și le-aș recomanda să citească, să se informeze cât mai mult, suplimentar față de ceea ce au făcut pentru o materie, pentru un examen, pentru o notă. Când ajungi în câmp, experiența practică de aici va fi cu totul alta și, dacă ar avea posibilitatea, chiar și gratuit, noi chiar căutăm oameni, chiar și contracost, să ajungă în fermă, să facă practică și să pună întrebări inginerului agronom, pentru că astăzi tehnologiile sunt diferite, terenurile sunt diferite, mentalitățile sunt diferite. După 9 ani de zile, sunt anumite parcele, terenuri care îmi demonstrează cât de puține știu.“
Muncă continuă de digitalizare
„Este o muncă continuă să aduci improvizații care să te ajute, pentru că trebuie să deții un pachet de cunoștințe din ce în ce mai bogat. Te ajuți de aceste tehnologii, dar într-adevăr îți salvează timp sau îți salvează energie de a te mișca într-un anumit loc. Am ajuns în punctul în care ne monitorizăm o parte dintre mecanizatori, nu neapărat din punctul de vedere al vitezei, dar noi am reglat un utilaj pe o anumită densitate, plecăm de lângă el la alt utilaj pentru că nu putem fi prezenți în mai multe locuri în același timp și, cu ajutorul tabletei sau telefonului, putem vedea dacă mai mulți parametri se modifică. Nu este ușor să ții pasul cu tehnologia, de aceea recomandarea mea este să nu te plafonezi în nici un caz. Dacă ai ajuns în punctul acela în care să consideri că stăpânești lucrurile, că este suficient, ai greșit, acolo este o greșeală, pentru că în niciun an, nicio tehnologie nu este aceeași, fiecare an e diferit, putem avea o anumită sumă de temperaturi în luna martie, în 2024, alte temperaturi în 2025, nu putem aplica aceleași substanțe sau nu vom putea semăna în aceeași epocă, așa că trebuie să ne adaptăm în fiecare an“, încheie ing. agronom Ionuț Radu, care coordonează 5.000 ha de porumb la Zărnești, județul Neamț, suprafață ce aparține de TCE Agricultură (fosta TCE Trei Brazi).
Beatrice Alexandra MODIGA
- Zootehnie
- August 09 2024
Afacerea cu iepuri l-a motivate pe un tânăr din Suceava să aleagă medicina veterinară
Iepurii, pe lângă faptul că atrag privirile și relaxează datorită aspectului, mai pot aduce și profit dacă dezvolți o afacere bine gândită și depui suflet în tot ceea ce faci. Tot mai mulți fermieri sunt tentați să încerce, dar faptul că sunt animale destul de sensibile reprezintă un impediment.
Exemplul lui Alexandru-Daniel Pădurariu, student la Facultatea de Medicină Veterinară USV Iași, în anul I, din localitatea Iacobești, județul Suceava, care și-a dezvoltat o microfermă de iepuri, demonstrează că la baza tuturor lucrurilor stă marea dorință și pasiunea.
Dintr-o pasiune, o mică afacere! Ai încerca?
Tânărul și-a expus prietenii pufoși la expoziția Animal Fest by USV, reușind să atragă privirile oamenilor care nu pot trece indiferenți pe lângă acești „drăgălași”. Astfel, am aflat și noi despre acest business-hobby.
„Pasiunea mea în ceea ce le privește pe aceste mici rozătoare a început încă din copilărie, avându-i ca animăluțe de companie. Mi-au creat niște amintiri plăcute, lăsându-mi un atașament emoțional puternic. După ce am crescut mi-am dat seama că pot face dintr-o pasiune o mică afacere de care să mă ocup în timpul liber“, povestește acesta.
La început suceveanul a achiziționat rasa Californian, fiind o rasă de carne foarte prolifică, apoi pe parcurs, după ce a acumulat experiență, a achiziționat și rasa Berbec German de mai multe culori (albastru, agouty, alb, sallander), iar pentru a înfrumuseța crescătoria a ales spre achiziție și rasa Rex Galben, mai prețioasă întâlnită rar la mulți crescători.
„În momentul de față dețin exemplare care ajung la 100 euro, iar puii la 50 euro. Am achiziționat matcă din țară, dar am procurat și linii din străinătate precum Slovacia, Bulgaria și Cehia“, punctează acesta.
Rozătoare sensibile, cu o dietă specifică
Creșterea iepurilor poate varia în dificultate în funcție de mai mulți factori fie pozitivi, fie negativi, mai adaugă studentul.
„Iepurii nu necesită spații foarte mari pentru a fi crescuți, cresc repede, nasc pui mulți, având o periodă de gestație de 30-32 de zile, iar vârsta optimă de reproducerea este de 6-8 luni, în funcție de talia rasei. Sunt animale sensibile, iar această sensibilitate se manifestă în mai multe aspecte ale sănătății și îngrijirii lor, cum ar fi hrana, adăpostul și tratamentele administrate. De asemenea, necesită o dietă adecvată, la bază fiind fânul, iar cerealele și legumele proaspete trebuie să vină în cantități adecvate. Adăpostul trebuie să fie curat, ferit de temperaturi extreme, calde sau reci, iar tratamentele nu trebuie să le lipsească.
Deparazitările la timp externe-interne, dar și vaccinurile pentru a preveni diferitele boli“, mai transmite Alexandru-Daniel Pădurariu.
Pentru că participarea la concursuri poate oferi recunoaștere pentru munca și dedicarea crescătorilor, tânărul s-a înscris în Asociația Crescătorilor de Păsări și Iepuri de Rasă-Bucovina. „Particip la concursuri cu iepurii, fiind membru în asociație, mai ales că poate fi o oportunitate excelentă de a întâlni alți crescători, de a schimba informații și de a învăța din experiențele altora“, ne spune studentul.
Medicina veterinară este o profesie gratifiantă
Revenind la pasiunea spre acest domeniu, aflăm de la Alexandru că încă din copilărie l-au caracterizat grija şi pasiunea față de animalele neajutorate și a știut de atunci care îi va fi meseria.
„Ca medic veterinar trebuie să asiguri confortul și protecția animalelor tratându-le și oferindu-le afecțiunea necesară. Cunoștințele și abilitățile dobândite la Facultatea de Medicină Veterinară mă vor ajuta să îmi gestionez mai eficient și mai sănătos businessul cu iepuri. Astfel, voi putea diagnostica și trata prompt orice afecțiune, minimizând riscurile de pierderi de animale, dar și costurile asociate cu problemele de sănătate ale iepurilor. În timpul facultății, voi avea ocazia de a-mi clădi o rețea de contacte profesionale, inclusiv profesori, colegi și alți specialiști în domeniu. Această rețea mă poate ajuta să obțin sfaturi, colaborări și oportunități de afaceri. Recomand medicina veterinară pentru că este o profesie gratifiantă și implică lucrul cu animalele pentru a le ajuta să ducă o viață sănătoasă și fericită. Este o oportunitate de a combina pasiunea pentru animale cu munca într-un domeniu care are un impact pozitiv asupra vieții lor și a proprietarilor acestora“, încheie Alexandru-Daniel Pădurariu, crescător de iepuri.
Beatrice Alexandra MODIGA
Antraxul (cărbunele sau dalac) este o boală infecțioasă comună şi, fiind întâlnită mai frecvent la paricopitate (bovine, caprine, ovine) și produsă de un bacil, (Bacillus anthracis) care în mediul ambiant se transformă în spori, o formă de supraviețuire a acestui microb, care îi conferă o rezistență înaltă la acțiunea factorilor mediului extern (razele solare, substanțele dezinfectante) şi care favorizează menținerea focarelor telurice (teritorii cu sol contaminat cu spori) pe o perioadă îndelungată de zeci de ani și îmbolnăviri la animale mai numeroase în primăvară şi în anii cu precipitații abundente.
Animalele se pot îmbolnăvi prin intermediul furajelor şi al apei infectate, un risc major reprezentându-l organele şi țesuturile animalului bolnav sau care a murit de această boală, inclusiv carnea, pielea, lâna, oasele, coarnele, copitele.
Omul se poate contamina în timpul îngrijirii animalelor bolnave, la sacrificarea și tranșarea lor, prelucrarea pielii şi lânii sau la contactul tegumentelor cu solul contaminat.
Semnele clinice se manifestă prin hipertermie, precedată de tulburări generale, hiperemia mucoaselor, cordul pocnitor metalic, pulsul filiform, respirația accelerată, dispneică, mersul oscilant, frisoane, hematurie, animalul prezintă scurgeri sanguinolente din orificiile naturale, cade în decubit, are contracții musculare, cu final letal.
Rapiditatea evoluţiei simptomelor este în funcţie de forma bolii, respectiv supraacută, acută sau subacută, finalizată cu moartea animalului în câteva ore sau la 3-6 zile de la debutul infecţiei.
În cazul de suspiciune sau îmbolnăvire a unui animal proprietarul are obligaţia:
- Să solicite consultarea animalului (animalelor, după caz) de către medicul veterinar.
- Să nu sacrifice animalele bolnave fără permisiunea autorizată a medicului veterinar.
- Este interzis a fi întrebuinţată în alimentaţie, în scopuri tehnice sau pentru comercializare carnea şi produsele (pielea, lâna, alte subproduse) provenite de la animalele bolnave.
- Utilizarea în activitate a hainelor de protecţie (salopetă, şorţ, mănuşi, cizme etc.).
- Gestionare corectă prin colectare, înlăturare şi inactivare a deşeurilor animaliere.
- Persoanele care au fost în contact cu animalul bolnav sau cu produsele provenite de la acesta trebuie să se prezine la medicul de familie pentru a solicita asistenţa medicală de specialitate.
Antraxul este o boală care se poate preveni prin măsuri profilactice care includ acţiuni şi responsabilităţi din partea proprietarilor de animale, a autorităţilor locale, în colaborare cu serviciile sanitare veterinare, respectiv:
■ Să se comunice medicului veterinar, la data producerii, mişcările survenite în efectiv prin fătări, cumpărări, vânzări, mortalităţi.
■ Să permită medicului veterinar monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate şi să anunţe cazurile de îmbolnăviri sau de mortalităţi la speciile pe care le au în exploataţie.
■ Să implementeze normele de biosecuritate, normele de protecţie şi bunăstare a animalelor din exploataţiile comerciale şi exploataţiile din gospodăriile populaţiei.
■ Să se respecte legislaţia privind circulaţia animalelor pe teritoriul local, naţional şi în activitatea de import-export.
■ Să se efectuieze curăţirea mecanică, dezinfecţia adăposturilor şi acţiuni de deratizare, cu unităţi şi personal de specialitate.
■ Implementarea legislaţiei cu privire la ecarisarea teritoriului şi protecţia mediului, prin utilizarea spaţiilor de colectare a cadavrelor şi a deşeurilor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, în scopul distrugerii la unitatea Protan.
■ Interzicerea tăierii animalelor în scopul comercializării cărnii sau produselor rezultate pentru consum public, în alte locuri sau spaţii decât cele autorizate sanitar veterinar, solicitând medicului veterinar examenul de specialitate.
■ Să se asigure sprijinul personalului veterinar pentru efectuarea operaţiunilor de vaccinare anticărbunoasă pentru toate cabalinele, bovinele, caprinele şi ovinele în campaniile organizate o dată pe an, înainte ca animalele să fie scoase la păşunat, urmată de vaccinări de completare pentru animalele sub vârstă sau care nu au fost vaccinate în campania organizată.
■ Educaţia sanitară a populaţiei, a personalului care lucrează cu animalele şi consumă produsele obţinute de la acestea prin:
– informarea, ori de câte ori este cazul, cu teme din domeniile specifice privind sănătatea animalelor şi siguranţa alimentelor, având ca surse mass-media sau consultări cu personal de specialitate;
– achiziţionarea alimentelor, în special carne, numai din spaţii sau unităţi înregistrate sanitar veterinar, evitând comerţul „stradal“.
– evitarea consumului de produse şi subproduse de origine animală necontrolate sanitar veterinar.
Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu
- Fonduri europene
- August 09 2024
AFIR primește solicitări de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare prin sM 17.1
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru rambursarea primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor prin submăsura 17.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Fermierii pot depune cererile de finanțare începând cu data de 12 august 2024, ora 9.00 până la data limită de 18 octombrie 2024, ora 16.00.
Fondurile disponibile pentru cea de-a șasea sesiune aferentă submăsurii 17.1 Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor sunt în valoare 30.416.346 euro, cu posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de solicitanți, astfel încât să poată beneficia de finanțare toate cererile declarate eligibile.
Precizăm că, în această sesiune, se primesc cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2023 și pentru culturile de primăvară aferente anului 2024), dar și pentru sectorul zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2024).
Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier.
Ghidul solicitantului și anexele aferente submăsurii 17.1, necesare întocmirii documentației de depunere, sunt disponibile pe pagina de internet www.afir.ro, la secțiunea Finanțare, accesând linkul Măsuri de sprijin - submăsura 17.1 - Ghidul solicitantului.
Sursa: afir.ro
- Apicultura
- August 09 2024
Cum îngrijim stupina la final de vară
În materialul următor vă supunem atenției câteva sfaturi venite din partea specialiștilor de la Asociația Crescătorilor de Albine din România cu privire la lucrările pe care apicultorii trebuie să le realizeze în această perioadă și la începutul toamnei.
Lucrările lunii august
În această perioadă toată atenţia trebuie acordată pregătirii familiilor pentru creşterea albinelor de iernare, iar în acest sens calitatea și cantitatea hranei sunt primordiale. De asemenea, în lipsa culesurilor sunt necesare o serie de hrăniri suplimentare de stimulare – pentru stimularea pontei şi creşterea albinei de iernare în cantitate suficientă, iar spre sfârşitul lunii august şi jumătatea lunii septembrie trebuie efectuate hrăniri de completare în cazul rezervelor insuficiente. Menţionăm că pentru perioada de iernare trebuie să existe în stup o cantitate de minimum 15 kg miere de calitate. Zonele de deal şi Delta Dunării rămân singurele surse serioase de cules natural (fâneaţă şi flora de baltă) în această perioadă.
În această perioadă se vor avea în vedere următoarele lucrări:
■ organizarea cuibului prin îndepărtarea fagurilor goi, descăpăcirea după diafragmă a celor cu miere puţină, echilibrarea şi, eventual, completarea cu faguri cu miere de la alte familii mai puternice;
■ realizarea examenului clinic al familiilor de albine şi efectuarea eventualelor tratamente necesare;
■ întărirea familiilor slabe pentru a putea depăşi cu bine perioada de iernare;
■ eliminarea fagurilor cu miere de mană;
■ schimbarea mătcilor necorespunzătoare;
■ administrarea hrănirilor de stimulare pentru creşterea albinei de iernare;
■ strâmtorarea urdinişurilor în vederea evitării furtişagului;
■ se continuă lucrările de recoltare de propolis sau lăptişor de matcă.
Lucrările lunii septembrie
Odată cu prima lună de toamnă familia de albine îşi începe pregătirea pentru iernare, deşi primele semne apar încă de la jumătatea lunii august, când încep eliminarea trântorilor din stup şi reducerea progresivă a puterii pe fondul lipsei de cules din natură. Populaţia de albine începe să scadă, cuibul se restrânge pe zona cu puiet, configurându-se spaţiul viitorului ghem de iernare. Intervenţiile apicultorului trebuie să aibă în vedere orânduirea cuibului, stimularea producerii de albină de iernare prin hrăniri stimulatorii, precum şi acumularea şi concentrarea resurselor de hrană necesare unei bune iernări, ţinându-se cont de cantitatea şi calitatea acesteia. Se recomandă valorificarea în continuare a resurselor naturale de hrană (culesuri târzii). În caz contrar, sunt importante evaluarea rezervelor şi aplicarea de hrăniri stimulatorii gluco-proteice (artificiale) pentru creşterea de puiet şi, în acelaşi timp, a celor de completare pentru asigurarea cu rezerve de hrană. Este bine ca hrănirile de stimulare artificiale să nu se facă mai târziu de 20 septembrie pentru ca noile albine care vor ecloziona să beneficieze de zborurile de curăţire, atât de importante pentru o bună iernare, înainte de reducerea temperaturilor exterioare sub 10-12ºC. Responsabilitățile apicultorilor în luna septembrie presupun realizarea unei revizii generale de toamnă care constă într-o serie de activităţi ce depind de zona geografică, condiţiile de cules, tipul de stup şi situaţia puietului din cuib:
■ dimensionarea cuibului în funcţie de fagurii ocupaţi de albină (îndepărtarea fagurilor goi, descăpăcirea după diafragmă a celor cu miere puţină, eventual completarea cu faguri cu miere de la alte familii mai puternice); asigurarea rezervelor de hrană (1,5-2,5 kg miere căpăcită/fagure, de calitate (nu de mană);
■ păstrarea în cuib a fagurilor mai închişi la culoare, dar nu vechi, care să menţină căldura cuibului pe timp de iarnă, cu celule de lucrătoare bune de ouat în prima parte a primăverii;
■ schimbarea mătcilor necorespunzătoare, dacă nu s-a făcut în luna precedentă;
■ menţinerea familiilor cu populaţie de albine suficientă astfel încât la intrarea în iarnă să existe în stup o cantitate de 2,0-2,5 kg albină; Întărirea familiilor slabe pentru a putea depăşi cu bine perioada de iernare;
■ administrarea hrănirilor de stimulare glucidice pentru creşterea albinei de iernare; administrarea acestora se face sub formă de sirop în cantitate de 150 ml-250 ml la interval de 2-3 zile. Descăpăcirea fagurilor cu miere plasaţi după diafragmă sau în corpul de jos la stupii ME asigură o foarte bună stimulare şi o concentrare a rezervelor în acelaşi timp.
■ de asemenea, hrana proteică trebuie administrată pentru creşterea de albine viguroase, capabile să traverseze iarna în bune condiţii. În acest sens se poate administra polenul recoltat din familii proprii sănătoase (nu cumpărat) sau acesta se înlocuiește cu sirop sau turte.
■ strâmtorarea urdinişurilor în vederea evitării furtişagului şi punerea gratiilor împotriva pătrunderii şoarecilor ar fi, de asemenea, o serie de măsuri binevenite mai ales dacă timpul este rece. Pentru nopţile reci este importantă protejarea termică a familiilor de albine cu salteluţe sau pernuţe peste podişor şi eventual unele împachetări laterale, mai ales la stupii orizontali.
În luna august, colectoarele de polen se ridică în jurul datei de 15 pentru a da posibilitatea să se completeze rezervele de polen din familiile de albine. Se conservă fagurii goi care se vor depozita în dulapuri speciale, se recondiţionează elementele de stup care urmează să adăpostească familiile pentru iernare și se continuă lucrările de reformare a fagurilor.
La începutul lunii septembrie apicultorul trebuie să evalueze starea de sănătate şi să ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor, să efectueze examenul clinic şi tratamentele necesare împotriva varroozei, conform prospectului. În plus, trebuie să aplice măsuri de zooigienă în stupi şi stupină pentru combaterea nosemozei. Va avea grijă să conserve fagurii goi care se vor depozita în dulapuri speciale, să aplice tratament cu sulf pentru prevenirea găselniţei și să continue lucrările de reformare a fagurilor vechi. Recondiţionarea elementelor de stup care urmează să adăpostească familiile pentru iernare este, de asemenea, o lucrare realizată la începutul toamnei.
Laura ZMARANDA
Bibiana Stanciulov: „Este imoral să realizezi produse românești cu materie primă de import și nu am făcut niciodată asta“
În mediul antreprenorial din România au rămas puține afaceri cu capital 100% românesc, iar cele care au supraviețuit junglei capitalismului sunt astăzi un simbol al rezistenței, al dorinței românilor de a arăta că sunt capabili să gestioneze singuri businessuri de succes. Bibiana Stanciulov a dus faima țării peste tot în lume prin produsele pe care le-a realizat de-a lungul timpului. Nu este nimeni care să nu fi auzit de magiunul de Topoloveni. Acesta a devenit un ambasador al României și peste granițe și a ajuns chiar și pe masa Papei. În mod paradoxal, autoritățile române care l-au oferit ca dar Sanctității sale se gândesc de puține ori la prosperitatea producătorului român, spune Bibiana Stanciulov. Așa că responsabilitatea de a crea branduri serioase și de a le menține le revine aproape exclusiv oamenilor de afaceri români. Vă invităm la un dialog cel puțin interesant despre cronologia unei afaceri de succes construită de la zero de o doamnă care a demonstrat că se poate.
„Pe mine nu mă vor putea scoate din rădăcinile mele“
Fabrica de la Topoloveni nu funcționează pe principiul de a produce cantitate, ci de a produce calitate. Puțin și foarte bun, spune Bibiana Stanciulov. „Faceți-vă un calcul elementar. Dacă mergeți, spre exemplu, la un țăran să vă cumpărați carne veți crede că este de două ori mai scump decât în magazin, numai că în momentul în care mănânci sănătos elimini cheltuiala cu doctorul. Toate alimentele sănătoase sunt sanogene, adică te saturi consumând puțin, prin comparație cu produsele care conțin aditivi și din care trebuie să consumi mai mult. Și atunci, dacă faci un calcul la finalul zilei, vei vedea că ce ai cumpărat mai mult a costat mult, iar ce ai cumpărat mai puțin ai dat într-adevăr aceeași sumă de bani, dar în ultimul caz ai două câștiguri mari, respectiv sănătatea și gustul produselor.“
Unul dintre principiile pe care s-a sprijinit afacerea dnei Stanciulov a fost acela de a crea o rețea de producători români care să furnizeze materie primă autohtonă pentru fluxul tehnologic din fabrică. A fost o decizie pe care nu a pus-o niciodată la îndoială, în pofida provocărilor economice care au apărut în piață.
„Niciodată nu am luat legume și fructe din străinătate. Mi s-ar părea imoral să faci produse tradiționale cu ingrediente din afara țării sau chiar să le lucrezi cu personal din alte țări. Pământul României este unul dintre cele mai bogate cel puțin din Europa și automat aici se obțin produse foarte bune. Sunt însă, într-adevăr, mai scumpe. Eu știu pentru că am pățit asta când statul român a eliminat subvenția de la producătorii de prune, iar pentru a recupera această pierdere mi-a impus-o mie la preț. În acel moment bulgarii, foarte buni comercianți, au venit și mi-au oferit prune cu un preț mai mic decât prețul cerut de producătorii români înainte de eliminarea subvenției. Cred că 99% dintre antreprenori ar fi acceptat oferta bulgarilor. Eu nu am făcut asta. Era imoral. Cum să faci magiun de prune Topoloveni cu prune bulgărești? Normal că apoi m-au căutat și producători de prune din Polonia și din Ungaria. Deși Uniunea Europeană îmi dă voie prin această indicație geografică a produsului să folosesc ingrediente din toată Uniunea, eu am refuzat să fac acest lucru. Pe mine nu mă vor putea scoate de aici, din rădăcinile mele.
„Lucrăm la doar 20% din capacitate din cauza concurenței neloiale“
În fabrica de la Topoloveni fluxul tehnologic continuă tot timpul anului. Fructele și legumele aduse de la producători români intră aproape imediat în procesare și se transformă într-o gamă variată de produse. Bibiana Stanciulov vorbește cu recunoștință despre oamenii care i-au stat alături în tot acest timp și spune că fără această echipă fabrica ar fi fost închisă. „Inițial producția din fabrică se realiza doar pe parcursul a două luni și jumătate, dar oamenii lucrau în continuare tot anul. Ușor-ușor, în timp am diversificat paleta de produse, astfel încât ciclul de producție să fie pe tot timpul anului. Astăzi punem pe piață 63 de produse.“
Începând cu anul 2003, afacerea dnei Stanciulov s-a aflat în centrul unei dispute judiciare despre care aceasta spune că i-a provocat pierderi economice importante și că a generat la nivelul companiei nevoia de rebranduire. „Lucrăm totuși doar la 20% din capacitatea fabricii și asta din cauza concurenței neloiale permisă de statul român din anul 2002-2003, de când cei de la Mnady și-au transformat imaginea astfel încât imaginea lor să se apropie de topomimul protejat de noi geografic. Ne judecăm din anul 2004. În plus, cei la ANPC au intervenit în mod brutal și îl numesc în mod special pe Horia Constantinescu care a început cu noi un «război civil» Totul a început cu sistemul de inscripționare a alimentelor, atunci când ne-a interzis prezența la raft cu Nutri score, deși acesta a fost eliminat cinci ani mai târziu de la primul atac pe care l-a lansat la adresa noastră. Hypermarketurile mi-au refuzat comenzile, a trebuit să schimb toate etichetele și să le facem fără Nutri score și nu a fost ieftin deloc. Atacul a continuat cu faptul că ne-a obligat să scoatem de pe etichetă «Fără adaos de zahăr» , deși noi așa am înregistrat produsul la Uniunea Europeană și spunem un adevăr atunci când subliniem faptul că este un magiun 100% din prune. În plus, avem și de la Ministerul Sănătății o analiză care atestă că este un produs fără adaos de zahăr.
Ne-am judecat, am câștigat, dar aproape un an noi nu am avut produsele în rafturile magazinelor. Asta înseamnă că nu ai vânzări, nu ai venituri și atunci cu ce îți susții activitatea?“
Laura ZMARANDA
REPORTAJ VIDEO
Colegiul „Vasile Lovinescu“ din Fălticeni nu este doar o școală, ci un loc plin de istorie și tradiție în învățământul din Fălticeni. Acest colegiu a crescut și s-a dezvoltat de-a lungul anilor, adaptându-se nevoilor și cerințelor societății contemporane. De la începuturile sale ca școală practică de pomicultură în urmă cu 100 de ani și până în prezent, colegiul și-a extins oferta educațională, oferind specializări variate care răspund diverselor domenii de interes și evoluții economice. Pe lângă specializările de bază – agricultură, mecanic agricol și contabilitate –, oferta educațională s-a diversificat cu domenii ca industrie alimentară, protecția mediului, mecanică, silvicultură, veterinar, turism și alimentație – servicii. Impactul unui liceu cum este Colegiul „Vasile Lovinescu“ în comunitate este vast și semnificativ, influențând educația, economia și coeziunea socială.
Recent, Colegiul „Vasile Lovinescu“ a sărbătorit, printr-un amplu program, împlinirea a 100 de ani de existenţă. Manifestările derulate pe parcursul unei săptămâni au pus în lumină primul secol de activitate prolifică a acestei unităţi de învăţământ şi au reunit o audiență impresionantă, formată din elevi, părinți, prieteni ai colegiului, foști elevi și profesori, oficialități locale și județene, reprezentanți ai mediului universitar din Iaşi şi Suceava și ai diverselor instituții și agenți economici din domeniul agricol, industria alimentară, construcții, mecanică și servicii, din ţară şi din Republica Moldova, o parte dintre ei fiind foşti absolvenţi ai acestei şcoli.
Vasile Lovinescu a pus bazele primei școli practice de horticultură
Bazinul pomicol Fălticeni-Rădășeni s-a făcut cunoscut încă din secolul al XV-lea, când a început comerțul de fructe cu polonii, ca, mai apoi, să apară informații în cronicile „Uricariul“ lui Codrescu și în „Descrierea Moldovei“ a lui Dimitrie Cantemir despre livezile de la Rădășeni și Fălticeni, respectiv despre livezile de la Horodniceni, Brădățel, Botești, Oprișeni, Ciorsaci.
Dezvoltarea bazinului pomicol Fălticeni-Rădășeni, precum și existența unui însemnat număr de livezi în zonă, s-au datorat atât condițiilor de sol și climă favorabile, cât și faptului că majoritatea locuitorilor de aici au fost oameni liberi, cu dragoste și pasiune pentru pomicultură, buni specialiști nu numai în realizarea de soiuri, forme și biotipuri autohtone la măr, păr, prun, cireș, vișin, nuc, cais, ci și în ceea ce privește industrializarea producției de fructe, prin înființarea unor fabrici de marmeladă, dulcețuri și chiar a vinului din mere sau a țuicii din prune şi a rachiului de mere. În 1908, în Groapa Rădășeni, pe un teren cedat gratuit de distinsul învățător și pomicultor Vasile Lovinescu, a fost înființată Pepiniera de stat Fălticeni-Rădășeni, care a avut un rol deosebit în organizarea și dezvoltarea bazinului pomicol şi a învăţământului agricol. Câţiva ani mai târziu, tot Vasile Lovinescu, revizor agricol și consilier tehnic la Ministerul Agriculturii, a pus bazele primei școli practice de horticultură din această zonă cu veche tradiție în cultura pomilor fructiferi și în comerțul cu fructe. Între anii 1924-1932, în clădirea şcolii funcţionează Şcoala Practică de Horticultură înfiinţată în 1920 de Vasile Lovinescu, dar care avea un sediu impropriu.
O școală trainică, deschisă spre cunoaștere și receptivă la schimbările vremurilor
Din 1932 până în 1950 școala are clase de gimnaziu și liceu comercial și Școală medie tehnică de administrație economică, de aici plecând și primele promoții de tehnicieni pomicultori cu cariere remarcabile în bazine pomicole renumite cum ar fi cele de la Pitești – Mărăcineni, Iași, Bistrița sau Voinești. De la înființare și până în prezent, a existat fără întrerupere o școală trainică, deschisă spre cunoaștere, receptivă la schimbările progresiste ale vremurilor, care a avut în anii de existență 13 denumiri. Din 1950 până în 1966 școala agricolă din urbea de pe Șomuz funcționează ca Școală Medie de Tehnică Agricolă, din 1966 până în 1974 ca Liceu Agricol, cu profilurile horticultură, agricultură, contabilitate, merceologie agricolă, mecanică agricolă, veterinar, silvic, morărit – panificaţie, protecţia plantelor, topografie, multe dintre ele fiind păstrate până în prezent. Din 1974 până în 1989 a funcţionat ca Liceu agroindustrial, aici fiind şi una dintre cele mai mari şcoli profesionale de mecanici agricoli, din 1989 până în 2004 ca Grup școlar agricol, din 2004 până în 2012 ca Colegiul Agricol Fălticeni, iar din anul școlar 2012-2013, în urma unei Hotărâri a Consiliului Local Fălticeni, poartă numele celui care a înființat prima pepinieră pomicolă din România, Vasile Lovinescu.
De-a lungul celor zece decenii de activitate didactică, Colegiul „Vasile Lovinescu“ a demonstrat permanența unei misiuni educative şi de continuu apostolat în pregătirea tinerilor pentru lucrul în agricultură și pomicultură, oferind cunoștințe practice și teoretice esențiale pentru sectorul agricol.
Fiecare elev, devenit un lider inovator şi un cetăţean responsabil
De la directorul colegiului, prof. Cristinel-Petrică Acatrinei-Vasiliu, am aflat importanţa acestui moment solemn şi contribuţia personalului didactic al acestei școli, subliniind că amintirea şi învăţăturile profesorilor trecuţi în nefiinţă continuă să inspire generaţiile actuale.
„Astăzi este o zi specială pentru noi, sărbătorim un secol de educaţie şi de contribuţie semnificativă la formarea tinerei generaţii. Fiecare elev care a trecut prin această şcoală a devenit un lider inovator şi un cetăţean responsabil. Aniversarea centenarului nostru este un moment important din istoria acestei şcoli. De-a lungul acestui secol zeci de generaţii de elevi au trecut pragul acestei instituţii, fiecare elev ducând cu el visuri, speranţe, aspiraţii unice şi devenind mai apoi lideri inovatori şi cetăţeni responsabili ai lumii.
Privind în urmă istoria noastră bogată, suntem plini de recunoştinţă faţă de toţi cei care au contribuit la succesul nostru de-a lungul deceniilor: directori, profesori, personal auxiliar, personal nedidactic, autorităţi locale şi centrale, parteneri, părinţi şi elevi. Fiecare a pus o piatră de temelie esenţială în construirea şi menţinerea acestei instituţii de învăţământ de elită şi afirmarea identităţii noastre ca şcoală. Doresc să adresez sincere mulţumiri colegilor noştri pensionari, pentru angajamentul, dedicarea şi devotamentul pentru liceul nostru. Fiecare a adus susţinere, experienţă, cunoştinţe şi pasiune pentru educaţie, fiecare a contribuit în mod unic şi valoros la misiunea noastră de a oferi elevilor o educaţie de calitate şi o experienţă şcolară împlinitoare.
Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că următoarele generaţii de elevi vor beneficia de aceeaşi educaţie de calitate şi de valorile solide pe care le-am oferit de-a lungul timpului“, consideră directorul colegiului, Cristinel-Petrică Acatrinei-Vasiliu.
Recunoştinţă pentru performanţe din partea Ministerului Educaţiei
În semn de recunoaştere a activităţii desfăşurate şi a performanţelor profesionale înregistrate în cei 100 de ani de existenţă, şeful Inspectoratului Şcolar, prof. Grigore Bocanci, absolvent al acestei instituţii, promoţia 1987, clasa regretatului profesor dr. Mircea Toma, a înmânat Colegiului „Vasile Lovinescu“ Diploma aniversară „Nicolae Iorga“ şi o plachetă omagială din partea Ministerului Educaţiei.
„Colegiul «Vasile Lovinescu» a devenit în aceste decenii un mediu stimulativ care asigură formarea de competenţe, valori şi atitudini atât de necesare tinerilor pentru a face faţă provocărilor unei societăţi în continuă schimbare, promovând egalitatea de şanse şi incluziune socială, susţinând în acelaşi timp o dezvoltare sustenabilă în context rural. Ceea ce individualizează Colegiul «Vasile Lovinescu» în mediul educaţional, precum şi în spaţiul comunitar local şi regional este dimensiunea adaptării la specificul şi dezideratele comunităţii, adeziunea instituţiei de învăţământ la valori autentice care pot gira alinierea la standardele educaţionale naţionale şi europene: profesionalizare şi responsabilitate, cooperare şi colaborare, dezvoltare durabilă.
Cei peste 1.400 de elevi care studiază acum în acest colegiu au şansa de a învăţa, de a se forma ca personalităţi autentice într-o instituţie de învăţământ care susţine şi încurajează performanţa, o instituţie cu o infrastructură în permanentă transformare şi modernizare, adaptată la standardele europene şi internaţionale. Aici elevii au ocazia să înveţe că meseria este într-adevăr o brăţară de aur.“
Colegiul „Vasile Lovinescu“ a rămas la sufletul absolvenţilor basarabeni
Printre participanţi s-au numărat şi absolvenţi din Basarabia, cu funcţii şi responsabilităţi în agricultura din Republica Moldova, care şi-au făcut studiile liceale la Fălticeni şi au descoperit cum se face agricultura modernă la facultăţile de agronomie din Iaşi, Bucureşti şi Cluj.
„Sunt onorat şi recunoscător să fiu absolventul Colegiului «Vasile Lovinescu», o instituție binecuvântată de Dumnezeu, cu dascăli dedicați meseriei şi cu înaintaşi de o valoare inestimabilă. Le mulţumesc din suflet organizatorilor, în numele meu şi al colegilor mei basarabeni, pentru invitația la aniversarea centenarului. Oraşul Fălticeni, Colegiul «Vasile Lovinescu», profesorii, directorii, colegii şi bucovinenii sunt şi vor rămâne în sufletul meu pentru totdeauna!“, ne-a spus Iurii Cărbune.
Specializări variate care răspund diverselor domenii de interes și evoluției economice
De fiecare dată când se vorbeşte de Colegiul „Vasile Lovinescu“, primarul municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, îşi aduce aminte cu drag de timpul petrecut aici, în calitate de profesor de educaţie fizică şi sport, între anii 2004-2012, precizând că anul acesta nu sărbătorim doar trecutul, ci şi prezentul şi viitorul unei instituţii educative care reprezintă un adevărat motor al progresului în comunitatea noastră.
„De-a lungul celor zece decenii de activitate didactică, acest liceu a demonstrat permanența unei misiuni educative şi de continuu apostolat în pregătirea tinerilor pentru lucrul în agricultură și pomicultură, oferind cunoștințe practice și teoretice esențiale pentru sectorul agricol.
Cu trecerea anilor, Colegiul «Vasile Lovinescu» și-a adaptat constant oferta educațională pentru a răspunde schimbărilor din societate și cerințelor economice în transformare și pentru a acoperi o gamă mai largă de domenii și interese. Această școală oferă, pe lângă specializările de bază – agricultură, mecanic agricol și contabilitate –, specializări variate care răspund diverselor domenii de interes și evoluții economice: industrie alimentară, protecția mediului, mecanică, silvicultură, veterinar, turism și alimentație – servicii. Această diversitate de specializări reflectă angajamentul colegiului de a pregăti elevii pentru o gamă largă de cariere și oportunități într-o lume în continuă schimbare. Elevii beneficiază nu doar de cunoștințe teoretice și practice solide în domeniile tradiționale, cum ar fi agricultura și mecanica agricolă, ci și de posibilitatea de a se specializa în domenii emergente și de viitor, cum ar fi protecția mediului, IT sau industria alimentară.
Pe lângă programa academică, colegiul promovează și dezvoltarea personală a elevilor prin activități extracuriculare, numeroase stagii de practică și de formare profesională în țări din Uniunea Europeană în cadrul Programelor Erasmus +, proiecte comunitare și colaborări cu agenți economici locali și regionali.
Acest tip de educație holistică și orientată către nevoile actuale ale societății contribuie la formarea unei generații de tineri pregătiți să facă față provocărilor și oportunităților viitoare“, este mesajul primarului municipiului Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, la aniversarea centenarului.
Silviu BUCULEI