reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Jan 2022
Lumea Satului

Lumea Satului

Cristina Cucu – „Deseori fructele se strică în pomi sau în beciuri pentru că nu sunt valorificate“

Procesarea lor în suc pasteurizat natural este o soluție pentru această pierdere

„Suntem Cristina Cucu și Ștefan Mera, tineri țărani reveniți la origini după mulți ani de locuit în oraș. Ne-am mutat la Brănești, județul Dâmbovița, acum un an, iar înainte am stat jumătate de an tot la țară, în apropiere de Voinești, patria merelor. Toamna trecută am ajutat acolo o familie să-și culeagă livezile și am dat piept cu munca grea, fizică, și am înțeles mai bine toată logistica din spate, până la produsul final – fructele care ajung pe tarabele din piață. Toamna aceasta este primul sezon în care am început să facem suc de mere și de alte fructe. Nu suntem agricultori, avem alte meserii, dar învățăm pe parcurs și «motorul» este plăcerea de a fi în grădină, aproape ca o terapie! Avem prieteni și cunoștințe horticultori și suntem receptivi la sfaturile lor.“ Așa începe povestea unei mici afaceri de familie prin care se dorește promovarea consumului de suc natural obținut din fructe autohtone.

Pentru un litru de suc se folosesc cca 2 kg de fructe

Reporter: Care a fost rațiunea din spatele acestei decizii?

Cristina Cucu: Toamna aceasta, merii au fost foarte roditori și, în timp ce ne culegeam mere pentru noi, am realizat că sunt prea multe. Așa că ne-am gândit să fructificăm această cantitate de mere și să o transformăm în ceva care să reziste peste iarnă și, de ce nu, să propunem pentru vânzare. Așa că ne-am pus pe treabă. Chiar lângă căsuța în care stăm este o livadă imensă de mai bine de un hectar. Pomii sunt netratați, au primit doar apă din cer, lumina soarelui și câteva vorbe bune la asfințit de la noi, când ne mai plimbam printre ei. Inițial, am făcut suc doar din merele noastre, apoi am fost curioși să experimentăm și alte gusturi. Am dat sfoară-n sat și am găsit localnici care aveau pere, gutui și sfeclă din abundență. Deseori, la țară, fructele se strică în pomi sau în beciuri pentru că nu sunt valorificate. Așadar, am decis să facem un troc cu acești vecini, unde s-a putut, și am plătit pentru altă parte de fructe – la fel de curate și fără chimicale – căci oamenii erau atât de în vârstă încât nu își puteau culege propriile fructe. Am strâns în jur de 10 tone acest an, de la noi și de la vecinii cu livezi .

Rep.: Cât din această cantitate este procesată în suc?

C.C.: Pentru un litru de suc se folosesc aproximativ 2 kg de fructe, în funcție de cât sunt de zemoase. Am folosit cam 90% din cantitatea de mere pentru suc. Nefiind stropite, fructele nu rezistă mult timp, nici chiar în pivniță, așa că am considerat mai util să le transformăm pe majoritatea în suc pasteurizat.

Rep.: Există anumite soiuri de măr care se pretează mai bine pentru procesarea în suc?

C.C.: Teoretic, toate soiurile de mere pot fi presate pentru obținerea sucului, dar anumite soiuri de mere merită cu desăvârșire mâncate ca atare decât presate pentru suc (botul de iepure, de exemplu).

Din 100 kg de mere se obțin circa 65 litri de suc

Rep.: Care sunt costurile de procesare, cum se calculează acest serviciu?

C.C.: Noi nu deținem o presă, ci ducem materia brută (fructele) la o presă dintr-un sat alăturat, unde anagajații se ocupă de tot procesul de la presare, pasteurizare până la îmbuteliere. Pentru o sticlă de 1 l plătim 2,9 lei. Randamentul variază între 50 – 70%, în funcție de fructe, perioada de culegere, modul de depozitare. Ca exemplu, din 100 kg de mere se obțin circa 65 litri de suc.

Procesul de fabricare a sucului constă în următoarele operațiuni: spălare, tocare, presare, pasteurizare, ambalare. Sucul este pasteurizat la 80 grade și nu conține apă, zahăr, conservanți, coloranți, arome sau alți aditivi.

Rep.: Ce perioadă de valabilitate are sucul presat la rece, cât timp își păstrează proprietățile?

C.C.: Sucul este pasteurizat, adică fiert la aproximativ 80 de grade, ceea ce îi dă longevitate și prospețime peste iarnă. O sticlă de suc bine pasteurizat rezistă și până la un an, ținută la temperatura camerei sau într-o cămară, pe balcon, în beci.

Rep.: Cât din sucul rezultat reușiți să valorificați?

C.C.: Trei sferturi din producție, restul este pentru noi și familie. Un litru de mere simplu costă 6 lei, iar cel de fructe combinate – 7 lei ( mere + pere, mere + sfeclă, pere + gutui).

Rep.: În ce tip de recipiente este ambalat?

C.C.: În sticle de 1 l de plastic. Sunt mai practice în cantitate mai mică; unei persoane singure, de exemplu, poate i-ar fi mai greu să termine o pungă cu robinet (bag-in-box) de 3 l sau chiar 5 l. Ne dorim să găsim o soluție mai eco pentru sezonul viitor – sticle de sticlă – dar asta ar crește puțin prețul și, din păcate, nu se pot reutiliza pentru o nouă reumplere cu suc, dar pot fi folositoare prin gospodărie celor care le cumpără.

Orășenii caută produse locale

Rep.: Cine sunt preponderent clienții dvs.?

C.C: Din mediul urban, 95%. Aici, în sat, am avut doar doi vecini care au cumpărat, din curiozitate. În rest, marea majoritate sunt clienți din București și împrejurimi. Recent, am primit cereri și din Brașov și Cluj. Așteptăm să se strângă mai multe comenzi într-o locație pentru a face o livrare mai consistentă (ca să merite transportul). Majoritatea clienților sunt tineri, familii cu copii mici și sportivi. Am observat în ultimii ani o tendință către o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ și faptul că orășenii caută produse locale. Asta nu poate fi decât grozav pentru producătorii locali, atâta vreme cât aceștia pun suflet și nu chimicale în produsele lor.


„Am început, timid, să ne gândim să achiziționăm o presă a noastră pentru a nu mai depinde de alt serviciu și lista de așteptare. Petrecem deja timp stând la presă pentru a ne asigura că fructele noastre sunt cele folosite pentru suc, deci am putea investi acest timp în propria presă.“


„Încet-încet, se întâmplă o reîntoarcere la anumite obiceiuri, preparate și feluri de trai. Dacă până acum câțiva ani, toată lumea cumpăra pâine în pungă de la magazin, de ceva timp au început destul de mulți să-și coacă propria pâine acasă sau să cumpere de la cunoștințe de la țară. La fel și cu sucurile naturale.“


„Pentru moment, nu ne dorim să facem din asta un proiect mare, mai ales că agricultura este ca o loterie de la an la an, în funcție de condițiile meteo.“


D.Z.

LifeRosalia, viață pentru insectele saproxilice

O lume fantastică își desfășoară discret forțele sub cupola pădurilor seculare. Aici fiecare ființă are rolul ei bine determinat, iar insectele sunt parte din această incredibilă biodiversitate. Fără ele, ecosistemele ar suferi modificări dramatice. Pentru că multe dintre speciile de insecte ale pădurilor sunt amenințate cu dispariția, se impun măsuri de conservare, susține Silviu Chiriac de la Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea. Până la finalul implementării sale, proiectul LifeRosalia va furniza informații prețioase în acest scop. Principalele specii de insecte saproxilice protejate prin Directiva Habitate care vor fi abordate prin proiectul LIFE ROsalia sunt Rosalia alpina* (croitorul alpin), Osmoderma eremita* (gândacul sihastru), Cerambyx cerdo (croitorul mare al stejarului), Morimus funereus (croitorul cenușiu) și Lucanus cervus (rădașca).

Speciile vizate sunt în stare de conservare nefavorabilă

Reporter: De ce este necesar un astfel de proiect?

Silviu Chiriac: Speciile vizate de proiect sunt strict protejate prin Directiva Habitate și sunt prioritare, fiind aflate în stare de conservare nefavorabilă în România. Proiectul va avea un rol demonstrativ, urmând a fi testate la scară mică tehnici de îmbunătățire a favorabilității habitatelor forestiere aplicate cu succes în alte țări europene. Rolul acestor specii a fost reconsiderat în ultimele decenii, astfel că de la statutul de specii dăunătoare au trecut la statutul de specii protejate. Prezența lor indică ecosisteme forestiere sănătoase, fiind o verigă importantă în lanțul trofic. Prin aplicarea de măsuri de conservare pentru insecte va crește și abundența speciilor care se hrănesc cu insecte (ciocănitori, lilieci etc.) Astfel, menținerea speciilor insectivore este deosebit de importantă pentru ca invaziile ciclice ale speciilor defoliatoare să fie reduse ca impact. Pe lângă contribuția la menținerea unei biodiversități ridicate, speciile vizate de proiect au un impact economic favorabil pentru ecosistemele forestiere.

Rep.: Prin ce mijloace se realizează monitorizarea speciilor de insecte saproxilice?

S.C.: Lipsa de informații cu privire la ecologia majorității gândacilor saproxilici, precum și lipsa unei estimări clare a daunelor provocate industriei lemnului îi derutează pe proprietarii de păduri și ecologi și astfel toate speciile ajung să fie considerate dăunători biotici. De exemplu, dimensiunea populațiilor multor specii de coleopterelor saproxilice nu este mare, dar faptul că sunt vizibili, pentru că indivizii adulți sunt mari și ușor de observat, este adesea interpretat ca un semn de „infestare“. Pe baza unor astfel de observații se aplicau în trecut măsuri de igienizare cu efect negativ pentru biodiversitate, cum ar fi aplicarea insecticidelor și îndepărtarea lemnului mort valoros din punct de vedere biologic și a copacilor în descompunere. Pentru a schimba această percepție vom construi un instrument de monitorizare participativă, conceput pentru a implica silvicultorii și proprietarii de păduri în colectarea datelor.

Sunt necesare măsuri active de conservare

Rep.: În ce regiuni se implementează proiectul?

S.C.: Proiectul LIFE ROsalia este implementat în Parcul Natural Putna – Vrancea (38,060 hectare) și siturile Natura 2000 2 ROSPA0088 Munții Vrancei și ROSCI0208 Putna-Vrancea, iar rezultatele care vor avea caracter demonstrativ se vor putea aplica la nivel regional/național. Cea mai mare parte a Parcului Natural Putna Vrancea este reprezentată de păduri (91,7%), urmată de pajiști naturale și pășuni împădurite. Zonele construite și terenurile agricole ocupă o pondere neglijabilă, fiind concentrate pe coridorul Lepșa-Greșu, în așezările Coza și Tulnici. În urma refacerii drepturilor de proprietate (între 2000 și 2005), aproximativ 84% din suprafețele de pădure au revenit la proprietarii privați (organizați în obști de moșneni), iar aproximativ 4% aparțin fondului forestier de stat.

Rep.: Cum arată habitatul natural al acestor specii?

S.C.: Aceste specii depind de prezența lemnului căzut sau a arborilor pentru finalizarea ciclurilor lor de viață complexe. Recent, practicile silvice s-au îndreptat către un regim de gestionare mai prietenos cu biodiversitatea, dar fără măsuri active de conservare pot trece decenii până când arborii bătrâni vor deveni o sursă fiabilă de lemn mort capabilă să mențină populații viabile de gândaci saproxilici, inclusiv specii foarte amenințate și pe cale de dispariție. Unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru îmbunătățirea stării de conservare a coleopterelor saproxilice este elaborarea și aprobarea de către autorități a unui plan național de acțiune pentru Rosalia alpina, Osmoderma eremita, Cerambyx cerdo, Morimus funereus și Lucanus cervus. Planul de acțiune va actualiza cunoștințele privind speciile țintă și metodele de protecție a acestora și va oferi un cadru legal pentru replicarea activităților concrete de conservare în alte situri Natura 2000 din România. Activitatea  de monitorizare prin capturare și marcare va evalua dacă măsurile de conservare vor duce la o schimbare a stării de conservare a speciilor vizate de proiect la nivelul sitului Natura 2000 și în ce măsură zonele de intervenție acționează ca sursă de populații pentru colonizarea viitoare a arboretelor din afara arealului proiectului.


  • Proiectul LIFE19 NAT/RO/000023 – Conservarea gândacilor saproxilici în Carpați a debutat în data de 01.09.2020, se va desfășura cinci ani și este implementat în parteneriat cu Universitatea din București, prin intermediul Centrului de Cercetare a Mediului şi de Efectuare a Studiilor de Impact (CCMESI), Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Administrația Parcului Natural Putna – Vrancea și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB).
  • „Principalele amenințări la adresa specii incluse în proiect sunt reducerea și fragmentarea zonelor cu arbori seculari, eliminarea sistematică a lemnului mort propice dezvoltării insectelor, utilizarea în trecut a tehnicilor invazive pentru combaterea dăunătorilor exfoliatori, gradul redus de cunoaștere a importanței acestor specii pentru biodiversitatea pădurilor.“ – Silviu Chiriac
  • „Va fi realizată o aplicație mobilă concepută pentru a permite recunoașterea insectelor saproxilice și colectarea datelor pe teren. Aplicația va include cel puțin speciile țintă, și anume Rosalia alpina, Morimus funereus, Osmoderma eremita, Cerambyx cerdo.“ – Silviu Chiriac

D.Z.

  • Publicat în Mediu
  • 0

Ioan Slavici, „spionul“ căruia îi datorăm radiografia lumii satului românesc

După o copilărie fericită și o adolescență cu lipsuri, Ioan Slavici trăiește o viață de coșmar, fiind acuzat de trădare și spionaj în favoarea nemților. Chiar și la bătrânețe, Ioan Slavici este târât prin pușcării – cumplit destin al unui valoros scriitor ce ne-a oferit opere nemuritoare și personaje bine creionate. Să fie oare un blestem pentru valorile românești trecute, prezente și viitoare...?

Născut la 18 ianuarie 1848 în Șiria, comitatul Arad, Ioan Slavici a fost unul dintre cei mari clasici ai literaturii române, făcând parte din careul de ași al literaturii române, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ion Luca Caragiale. Dacă Ion Luca Caragiale reprezenta sudul țării, iar Eminescu și Creangă reprezentau Moldova, Ioan Slavici este un demn reprezentant al Transilvaniei. Scriitor, jurnalist, pedagog român și membru corespondent al Academiei Române, Ioan Slavici a observat mai bine ca nimeni altul lumea satului românesc. De altfel, scriitorul a fost considerat de criticul literar George Călinescu un „instrument de observație excelent“ al mediului rural, opera sa fiind puternic influențată de viața satului ardelean. Slavici a oferit în nuvelele sale „poporale” și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor. Operele lui Slavici ne duc oarecum cu gândul la radiografia făcută moravurilor de francezul Jean de La Bruyère, în Caracterele sau Moravurile veacului, lucrare de scurte piese literare, ce ilustrează spiritul secolului al XVII-lea, în care La Bruyère nu inventează personaje sau tipuri, ci le creează, fiind un fin observator al celor de lângă el: „Îi dau îndărăt publicului ceea ce mi-a dat cu împrumut...“ Așa cum La Bruyère se dovedește a fi un maestru al portretului și creator de tipologii, dotat cu un excepțional talent al observației concrete, la fel creionează și Slavici personajele celebre din operele sale binecunoscute, dintre care reamintim câteva: Mara, Moara cu noroc, Pădureanca, Popa Tanda, Gura satului, Budulea Taichii, Vatra părăsită, Din bătrâni, Bogdan Vodă, Gaspar Graziani, Închisorile mele, Amintiri, Lumea prin care am trecut.

Bazele prozei moderne

De altfel, Slavici ne-a lăsat una dintre cele mai autentice și mai profunde opere memorialistice, iar prin nuvelele, romanele și memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalți clasici, scriitorul care a contribuit decisiv la așezarea literaturii române în făgașul modernității, întemeietor al realismului nostru modern. Scriitorul va fi mereu un punct de reper nu doar pentru romanul social, ci și pentru cel psihologic. Și, dacă Mihai Eminescu este începătorul poeziei moderne, Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Ion Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv a romanului.

Chinuit prin tribunale și închisori

„Este iubirea de oameni și de pace ceea ce au hotărât faptele mele“, și-a exprimat Slavici crezul gazetăresc, în lucrarea sa autobiografică Închisorile mele. Susținător al Regelui Carol I, Ioan Slavici a fost târât o mare parte a vieții sale prin tribunale, temnițe și etichetat atât de autoritățile austro-ungare, cât și de cele românești ca trădător, iar către sfârșitul vieții sale a fost tratat ca spion al germanilor în România.

Ioan Slavici a avut mult de suferit și ca gazetar, căci a spus mereu ce a gândit, fără să țină cont de religie, etnie sau apartenență politică. Prima dată când a intrat sub vizorul autorităților austriece lucra ca gazetar în Transilvania. „Prima dată va fi luat la ochi de administrația maghiară din Transilvania, în primăvara anului 1873. A fost revolta de la Păuliș, soldată cu fuga oficialilor pe una din ferestrele clădirii asaltate de mulțime. Câțiva săteni vor fi condamnați, iar tânărul gazetar și jurist Slavici, devenit un fel de avocat al răsculaților, va fi doar avertizat. De la acest episod, reluat mai apoi de către scriitor în Revoluția de la Pârlești, Slavici va primi titulatura de „agitator daco-român“, menționează criticul literar și eseistul Vasile Szabo, în revista România Literară, numărul 8 din 2002.

Din cauza unor articole în care scriitorul revendica drepturile românilor, Slavici este închis de către autoritățile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. La scurt timp, în urma unui proces de presă, este condamnat la 3 zile de închisoare. La scurt timp după ce devine cetățean român (1892) și primește premiul Academiei Române (1903), Slavici este arestat și închis la Fortul Domnești, apoi la hotelul Luvru. În vremea ocupației germane, Ioan Slavici scrie articole de orientare progermană.

În 1919, la încheierea păcii și întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand și a guvernului, Slavici este iar arestat, judecat și condamnat la 5 ani de închisoare. Din fericire, este eliberat în același an. Cu toate acestea, din cauza orientării sale filogermane, este privit cu dușmănie de cei din jur.

Bătrân, bolnav și obosit de o viață mult prea chinuită, cu multe procese și detenții prin pușcării, scriitorul se refugiază la fiica sa, care trăia în Panciu, într-o podgorie asemănătoare cu Șiria natală. În data de 17 august 1925 trece la cele veșnice și este înmormântat la schitul Brazi.


  • „Avusesem o copilărie care acum, la vârsta la care mi-a fost dat să ajung, după dezamăgirile prin care am trecut, și-n împrejurările în care-mi petrec viața, mi se pare înspăimântător de fericită. Eram, alăturea cu o soră mai mare, singurul băiat la părinți, oameni cu stare, fruntași știuți de bine în lumea lor și legați fie prin înrudire, fie prin prietenie, cum se zice, cu toată lumea. Ori și unde mă duceam, dedeam peste o mătușă, colo peste o verișoară, iar în altă parte o fină ori peste o prietenă a casei și eram întâmpinat cu dragoste și purtat oarecum în palme.“
  • După o copilărie fericită și o studenție animată și entuziasmantă, pe Ioan Slavici îl aștepta o viață de calvar. Urma să fie etichetat drept trădător și agitator. Mama sa îl educase în spiritul toleranței – „Când întâlnești în calea ta un român îi spui – Bună ziua, dar maghiarului să-i zici – Ia napot, iar neamțului – Guten Tag și treaba fiecăruia dintre dânșii e cum îți dă răspuns. Tu datoria să ți-o faci de cei ce nu și-o fac pe a lor față de tine“, spunea Slavici în lucrarea sa Lumea prin care am trecut, iar scriitorul va merge întotdeauna pe linia sa.

Simona-Nicole David

172 de ani de la nașterea poetului de-a „pururi tânăr“, Mihai Eminescu

Deși ziua oficială de naștere a poetului nepereche este 15 ianuarie 1850 și data la care aceasta este serbată a devenit Ziua Culturii Române, nu este deloc sigur că ziua de naștere ar fi aceasta. Declarat poet național, Eminescu s-a născut cu numele Eminovici, cel care i-a schimbat numele de familie, Iosif Vulcan, fondatorul revistei Familia, făcând acest lucru pentru că Eminovici nu era destul de românesc. Pe atunci, revista Familia apărea în Ungaria, la Pesta... Dar când s-a născut cel mai important poet român al tuturor timpurilor?

Ziua oficială este cea consemnată în certificatul de botez

Ei bine, în arhivele gimnaziului din Cernăuți, data nașterii sale este ziua de 14 decembrie 1849, iar în registrele Junimii din Iași Mihai Eminescu își trecuse data nașterii în ziua de 20 decembrie 1849. Iar această dată a fost menționată și mai târziu de fratele poetului, ofițerul Matei Eminovici, care spunea că ar fi văzut această dată într-o psaltire a tatălui său. Și totuși, de unde a apărut data de 15 ianuarie 1850, ipoteză susținută și de Aglae, sora poetului? Ziua de 15 ianuarie a fost preluată de criticul literar Titu Maiorescu în lucrarea sa Eminescu și poeziile lui și, datorită prestigiului său, această zi a rămas drept dată oficială în istoria literaturii române. Dar, deși există toate aceste posibile zile de naștere, există o singură zi oficială de naștere a poetului Eminescu: ziua de 21 ianuarie 1850, cea consemnată în certificatul său de botez. Acest act este semnat de preotul Ioan Stamate din Botoșani, de nașul lui Eminescu, stolnicul Vasile Iurașcu, bunic din partea mamei, și de părinți.

Când și de ce a murit

Există dubii și în privința decesului său pentru că motivul morții și afecțiunea de care suferea sunt încă mistere și surse inepuizabile de teorii mai mult sau mai puțin credibile în ultima sută de ani. Una dintre variante este tot o dată de 15, mai exact 15 iunie 1889, iar locul morții este sanatoriul de boli mintale „Caritatea“ al medicului Șuțu, de pe strada Plantelor, unde poetul își dădea ultima suflare la nici 40 de ani. Decesul marelui poet ar fi fost constatat a doua zi, pe 16 iunie, iar raportul oficial este destul de ambiguu și nu lămurește câtuși de puțin cauza morții lui. De asemenea, la autopsie, creierul său nu a putut fi studiat deoarece fusese uitat pe o fereastră deschisă, unde s-a descompus destul de repede. Deși nu a fost confirmat, medicii semnalaseră simptomele unei tulburări psihice.

Teorii

S-ar părea că misterul morții lui Eminescu a fost îngropat odată cu înmormântarea sa în cimitirul Bellu. Potrivit doctorului în literatură și eminescolog la Memorialul Ipotești din Botoșani, Valentin Coșereanu, nu se știe cu certitudine totul despre moartea lui Eminescu. Există însă trei teorii importante... Una dintre acestea, prezentată de eminescologul Coșereanu, este uciderea lui Eminescu de către un pacient al aceluiași sanatoriu prin aplicarea unei lovituri puternice. Cum s-ar fi produs lovitura și de ce? Criticul spune că Eminescu se plimba prin curtea sanatoriului în care era internat și, pentru că încerca să învețe pe cineva Deșteaptă-te, Române, a început să cânte tare versurile. Și atunci ar fi fost lovit de acel pacient cu o scândură în cap. După doar două zile poetul ar fi murit și se bănuiește că moartea i s-ar fi tras de la această lovitură puternică în cap. Există o altă variantă oarecum în legătură cu lovitura la cap primită de la pacientul sanatorului, iar moartea poetului ar fi survenit de la o infecție în urma loviturii. Rana de la cap s-ar fi infectat și ar fi dus la complicații.

Victimă a sistemului medical românesc...

Malpraxisul este o altă variantă despre care s-a tot discutat de-a lungul vremii, Eminescu fiind o victimă a sistemului medical românesc din secolul al XIX-lea și a unor medici care l-ar fi diagnosticat greșit. Despre bolile de care ar fi suferit Eminescu s-a tot vorbit, dar acestea sunt infirmate de Ovidiu Vuia, medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste o sută de lucrări din domeniul patologiei creierului: „Eminescu nu a suferit de sifilis și nu a avut demență paralitică“, spunea specialistul într-un articol publicat în New York în 1987 și reluat în lucrarea sa „Despre boala și moartea lui Eminescu.“ Vuia a precizat clar că Eminescu fusese diagnosticat greșit.

„Suntem români și punctum“

Indiferent de ziua sa de naștere sau cauzele decesului, valoarea poetului Eminescu nu poate fi contestată vreodată. Promotor al dragostei de neam, țară, limbă, Eminescu s-a inspirat mereu din folclor, acesta fiind un izvor permanent de inspirație pentru poet. De altfel, niciun alt scriitor român nu a fost convins mai mult decât Eminescu despre importanța folclorului pentru creația cultă. El a prelucrat și valorificat creația populară retopind-o, rafinând-o și cristalizând-o. Poetul a reușit să abordeze motive remarcabile, folclorul și istoria neamului sub postura identității naționale, țara fiind vie prin trecut și prin poporul său viteaz. 

În creațiile sale, Eminescu a promovat prețuirea idealurilor de bine, frumos și adevăr, a dragostei față de neam, limbă și origini.

„Limba este organul prin care neamul își cunoaște ființa sa proprie, organul prin care acest neam moștenește avutul intelectual și istoric al strămoșilor lui.“

De altfel, în toate timpurile, limba a constituit tezaurul fără de preț al unui popor, al unei națiuni. Poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie este o radiografie a valorilor naționale care au caracterizat spațiul românesc de-a lungul vremii.

O țară de mărimea Europei îi datorează creșterea economică

Dar dacă românii și România îi datorează enorm lui Eminescu, Brazilia îi mulțumește poetului pentru creșterea economică din ultimii ani. Cum așa, când știm cu toții că Mihai Eminescu a fost poet, jurnalist, sociolog, politician, nu și economist? Ei bine, printre studiile poetului Eminescu există și unul care se numește Teoria Statului Organic, tocmai această lucrare fiind baza exploziei economice a Braziliei în perioada 2000-2012. Cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, în 2003, ambasadorul Braziliei de atunci, Jeronimo Moscardo, a mulțumit poetului și țării noastre: „Mulțumesc României și în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creștere economică din lume.“

Simona-Nicole David

Comuna Vădeni din jud. Brăila revigorează mediul rural. Case gratuite pentru tineri

Marile orașe ale României au fost dintotdeauna prima opțiune preferată de tineri. Și nu e o noutate că acestea au avut o dezvoltare deosebit de rapidă și oferă mult mai multe oportunități față de mediile rurale. Cum e și firesc, odată cu dezvoltarea, orașele mari din România s-au supraaglomerat. De aceea în ultima perioadă, observăm o creștere a populației și în mediile rurale, românii simțind nevoia de a se întoarce acasă într-un mediu mai liniștit. Prin urmare, de la o zi la alta, mediile rurale tind să se dezvolte. Acum acestea dispun de instituții de învățământ, parcuri pentru copii, hypermarketuri și chiar locuri de muncă. Stanca Coman, primarul comunei Vădeni din județul Brăila, ne-a povestit că și în comuna lui băștinașii revin acasă, cu dorința de a crește și de a dezvolta locul în care au crescut.

Rep.: Ce suprafață și câți locuitori are comuna Vădeni?

Stanca Coman: Sunt primarul comunei Vădeni, județul Brăila, încă din anul 2000. Comuna se află, prin așezarea ei, între Brăila și Galați și este străbătută în partea de nord de râul Siret. Ca suprafață teritorială, comuna are 17 800 de hectare cu 3 sate componente, cum ar fi satul de reședință Vădeni, satul Baldovinești și satul Petroiu. Ca populație avem cca 4.829 de locuitori. De asemenea, dispunem de 2 școli generale cu clasele I-VIII în Baldovenești, iar în Vădeni o școală cu clasele V-VIII. Și nu în cele din urmă, avem 3 biserici în cele 3 sate și un cabinet medical.

Rep.: Ce potențial are comuna Vădeni?

Stanca Coman: Comuna Vădeni este în curs de dezvoltare. Un pas important a fost că noi, ca primărie, am vrut să oferim locuri de case gratuite pentru tineri prin concesiune și Legea 15. Iar tinerii s-au simțit atrași de aceste privilegii și nu doar cei din comuna Vădeni, dar și din Galați. Astfel, în cel mai scurt timp s-au construit cca 2-3 cartiere noi. De asemenea, la intrarea în satul Vădeni se lucrează în mod intens la amenajarea unui parc. Va fi dat în exploatarea un parc de recreere pentru copii care va dispune de un teren de fotbal și de echipamente de fitness pentru activitate fizică. Acest parc se construiește pe fonduri europene și se estimează la cca 2.289 mii de lei. Chiar dacă criza pandemică ne-a făcut să întâmpinăm unele greutăți, am încercat să ne continuăm activitatea în mod normal. De aceea, datorită Programului Național de Dezvoltare Locală, am reușit să ajungem la cca 80% din asfaltarea a 15 km de drumuri comunale.

Rep.: Ce activități au tinerii?

Stanca Coman: Luând în calcul că comuna Vădeni se află între cele 2 orașe mari Brăila și Galați, tinerii au o serie diversificată de activități. Aceștia pot avea locuri de muncă în prestări servii sau chiar agricultură. La momentul actual, avem un număr semnificativ de ferme în regiunea Brăilei.

Rep.: Sunteți președintele Asociației Comunelor din România – ACOR, ce v-a făcut să rămâneți în această asociație și să contribuiți la dezvoltarea ei?

Stanca Coman: Sunt unul dintre fondatorii Asociației ACOR încă din 2002, filiala Brăila. Iar prin această asociație încercăm să ne promovăm și să scoatem în față toate oportunitățile comunelor din Brăla. Iar o deosebită plăcere am simțit atunci când în anul 2020 am fost premiată pentru merite deosebite la conferința națională ACOR, clasându-ne pe locul 3. Acest lucru a fost o satisfacție atât pentru mine, cât și pentru ceilalți primari ai județul Brăila.

Rep.: Cum vedeți în continuare comuna Vădeni?

Stanca Coman: Consider că această comună are un mare potențial. Acest lucru încurajează și faptul că pe teritoriul comunei se construiește podul peste Dunăre, Brăila – Tulcea. Pentru noi este o mare bucurie și onoare. Totodată, se construiește drumul expres Brăila – Galați. Iar, în urma unei întâlniri cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, am negociat ca din anul 2022 să se scoată la licitație drumul expres Buzău – Brăila și Focșani – Brăila, piciorul podului fiind la intrarea pe teritoriul comunei, un lucru deosebit de important.

Liliana Postica

  • Publicat în Sate
  • 0

Fabrica „Lâna de aur“, un proiect care dă valoare lânii autohtone

Lâna este o resursă la îndemână și ieftină. Și totuși, în România nu este deloc valorificată. Astfel pierd și ciobanii care nu au niciun câștig de pe urma tunderii oilor, dar și antreprenorii care nu valorifică această oportunitate de afacere. Înființarea unor centre de colectare și prelucrare a lânii a fost menționată de-a lungul timpului de reprezentanți ai autorităților, dar până acum nu s-a concretizat nimic. Așa că a rămas la libera alegere a celor cu potențial financiar să pună bazele unor astfel de proiecte. Așa a apărut și Lâna de aur, fabrica de mici dimensiuni din Pava de Jos, Covasna, realizată prin intermediul unui start-up de către Cristian Bindar, fondator și Florin Anghel. Aici se realizează termoizolații din lână de oaie de aproximativ patru ani, dar viitorul este încă marcat de multe necunoscute.

Fluxul tehnologic este relativ simplu

Această izolație se pretează la absolut orice tip de casă, cu condiția să fie instalată corespunzător. În fișa tehnică a termoizolațiilor de lână se precizează câteva dintre proprietățile acestui material de construcții. Astfel lâna este caracterizată, în primul rând, ca un bun izolator. O să vedeți că, dacă îmbrăcați iarna cel mai subțire pulover de lână, e suficient să vă țină cald. Ciobanii poartă acele sumane (cojoace) atât vara, cât și iarna. Mănușile sau ciorapii de lână sunt cele mai călduroase. Mai nou, au reapărut acele cizme făcute din blană de oaie în Australia. La noi în țară, acum 30-35 de ani, în urmă astfel de cizme erau foarte comune. În descrierea termoizolațiilor de lână se precizează că acestea sunt purificatoare de aer, ignifuge, nu întrețin focul, sunt izolatoare fonice și sunt tratate împotriva dăunătorilor.

„Materia primă o achiziționăm, în primul rând, de la fermierii locali. De cele mai multe ori ei ne contactează să le cumpărăm lâna. În ceea ce privește fluxul tehnologic de realizare a termoizolațiilor, acesta este relativ simplu, însă implică o cantitate foarte mare de energie pentru că lâna se curăță de impurități, se spală, se usucă și se scarmănă. Nu este nevoie de un anumit tip de lână pentru realizarea termoizolațiilor, însă mașinile noastre sunt mai mult experimentale și au o sensibilitate foarte mare la lungimea firului de păr. De aceea, pentru un randament mai mare, folosim doar un anumit tip de lână de oaie. Acum, din cauza costurilor actuale ale energiei și cu salariile nemajorate, vom vinde termoizolațiile cu 28 lei/m2 până la sfârșitul lui ianuarie și o să coste după 30-35 lei/m2. Indexarea inflației face ca și costurile de producție să se reflecte în această diferență. Pentru moment ne interesează să ne acoperim costurile de producție și reparațiile la utilaje, inclusiv chiria și mașinile cu care transportăm lâna.“

Acest material este folosit pe toate continentele

Această mică afacere a fost și încă este un mic laborator în care se încearcă optimizarea la maximum a producției și utilajelor. Scopul final este ca produsul realizat să fie perfecționat și asimilat de piața autohtonă.

„Începutul proiectului Lâna de aur a pornit chiar de la ideea de a folosi lâna. Aceasta este un material ieftin pentru moment, iar proprietățile ei sunt excepționale. Așa că am început să ne gândim serios la această oportunitate, ne-am documentat o perioadă de timp și ne-a interesat să vedem dacă mai este cineva care face acest lucru. Am rămas impresionați de faptul că acest material este folosit pe toate continentele de foarte mult timp pentru realizarea izolațiilor. Peste hotare prețul pentru același produs pe care îl realizăm noi variază intre 50-100 de euro/dolari pe m2. Am făcut niște calcule și, la vremea respectivă, puteam să fabricăm acest produs la un preț de 18-20 lei/m2, echivalentul a 4-5 euro/ m2. Prețul de vânzare stabilit la început, 22 lei/m2, inclusiv transportul, a fost pentru a testa piața.“

izolare cu lana

Antreprenorul spune că a încercat foarte multă vreme să nu crească prețul și vinde în prezent cu 28 lei/m2. În completare menționează că, probabil, odată cu scumpirile din ianuarie, prețul va crește la 35 lei/m2, dar chiar și așa tot vinde de cel puțin 10 ori mai ieftin decât orice alt competitor internațional.

Comercializarea internă este o prioritate

Obiectivul principal al proiectului Lâna de aur este implementarea în piață a produsului, însă antreprenorul din Covasna spune că este contactat de clienți, arhitecți, desingeri, constructori și dezvoltatori, majoritatea pasionați de produse naturale, simple și cu o foarte mare eficiență și durată de viață.

„Ne dorim să comercializăm doar în România până în momentul în care termoizolațiile din lână de oaie devin la fel de populare și apreciate ca în străinătate. Deocamdată nu ne gândim la varianta exportului. În primul rând, pentru ca acest produs să rămână verde, nu trebuie transportat pe distanțe lungi, poluând cu transportul. Dacă va fi toată România învelită cu lâna noastră, ne vom mai gândi dacă este rentabil pentru noi, pentru fermieri și pentru natură să exportăm.“

Minifabrica de termoizolații din lână de la Covasna este în anul patru de existență și, ca atare, managerul ei spune că încă mai sunt lucruri de învățat, dar că acum sunt pe o linie stabilă și nu mai este nevoie să susțină această afacere cu bani aduși din alte domenii de activitate. „Probabil, dacă am fi știut sau am fi avut de unde învăța, economiseam doi ani și mulți bani. Însă tot ce știm și ce facem acum este din propriile greșeli. Pentru următorii doi-trei ani ne dorim ca măcar 30% din acoperișurile românești să fie izolate cu termoizolații  realizate în fabrica noastră.“

Casetă

„Românii ar trebui să cumpere materiale fabricate în România, cu materie primă de aici. Așa am putea crea un biosistem sustenabil românesc ale cărui beneficii financiare ar rămâne la noi. La fel și calitatea.“

D.Z.

Investiție de 150.000 de euro în cea mai mare seră de flori

Studenți ai Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științele Vieții din Iași au vizitat una dintre cele mai mari sere de flori din Vânători, județul Neamț, coordonată de doi absolvenți ai universității – mamă și fiu. Împreună, aceștia duc mai departe o tradiție de familie de peste 27 de ani. Andrei și Rodica Lazăr, ingineri horticoli, administrează o seră construită în anul 2015, cu resurse proprii, după ultimele standarde europene, cu structură metalică și pereți dubli. Sera se întinde pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, iar investiția este de aproximativ 150.000 de euro.

Actualii proprietari, membri ai familiei Lazăr, ingineri horticoli, au continuat să dezvolte această moștenire de familie și speră să fie dusă mai departe și de către generația viitoare.

„Prima seră a fost construită în anul 1998, de către părinții mei. Aceasta era o seră din sticlă pe schelet metalic și, din cauza faptului că nu mai răspundea cerințelor noastre, am decis să construim sera nouă. Pe parcursul unui an calendaristic realizăm două culturi de plante la ghiveci. Acestea se succed în felul următor: prima cultură, cea de Pelargonium (gen de plante florale, cunoscut popular sub numele de mușcate, care include circa 200 de specii), începe la sfârșitul lunii ianuarie și se termină în luna iunie, iar cea de a doua cultură, de Poinsettia, începe în luna iulie și se termină la mijlocul lunii decembrie“, a menționat ing. horticol Andrei Lazăr, masterand la Producerea semințelor și materialului săditor horticol (PSMSH), în cadrul Facultății de Horticultură a Universității de Științele Vieții.

Potrivit interlocutorilor noștri, întreaga activitate se bazează pe pasiune și pe dorința de a arăta că se poate construi ceva în România, iar rodul muncii lor este obținut și pentru că au respectat eforturile înaintașilor lor și au continuat să dezvolte afacerea.

La sera din Neamț au fost prezenți și studenții de la specializarea Peisagistică, anul al II-lea, de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, în cadrul practicii de specialitate de la disciplina Floricultură.

„Studenții trebuie să vadă, să se familiarizeze cu tehnologii ce pot fi puse în practică, nu neapărat la dimensiuni industriale, ci de mici antreprenori, în afaceri de familie. Este vorba despre absolvenți de-ai noștri. Mama a absolvit Facultatea de Horticultură, forma de Învățământ la Distanță, iar fiul a absolvit aceeași facultate, iar acum este masterand în cadrul instituției noastre. Poate fi un exemplu, un model de a face meserie după ce termini anii de studiu“, a punctat prof. univ. dr. Lucia Draghia, titulara disciplinei de Floricultură, expert în arta florală și design vegetal în cadrul Facultății de Horticultură Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Se întoarce gripa aviară?

DSVSA Suceava patrulează în zonele de migrare a zburătoarelor sălbatice, supraveghind atât păsările de curte din luncile Siretului şi Sucevei, cât şi pe cele din preajma iazurilor de la Fălticeni.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava supraveghează cu atenţie sporită cursurile de apă curgătoare, precum şi iazurile şi lacurile de pe raza întregului judeţ. Aceasta după ce gripa aviară înalt patogenă H5N1 s-a reîntors în România, deja fiind înregistrate trei cazuri de infectare la lebede, în judeţele Călăraşi, Tulcea şi Constanţa. Conform dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a fost organizată o şedinţă cu toate asociaţiile de vânătoare şi ornitologii din judeţ, în cadrul căreia au fost stabilite şi adoptate măsuri menite a depista din timp păsările suspecte de infectare cu H5N1.

Potrivit medicului veterinar Mihai Voloşeniuc, dacă la păsările domestice controlul răspândirii virusului este relativ mai uşor, în cazul păsărilor sălbatice, ca urmare a migrării acestora în căutarea hranei, misiunea veterinarilor este de-a dreptul dificilă.

„În vederea supravegherii active, vom intensifica patrulările în jurul lacurilor unde migrează păsările sălbatice, pentru a depista zburătoarele moarte, a recolta probe şi a le trimite în laborator, astfel încât să stabilim dacă nu cumva cauza morţii o reprezintă virusul aviar“, a declarat dr. Mihai Voloşeniuc.

Conform conducerii Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, sunt declanşate şi acţiuni de supraveghere a păsărilor de curte, în principal ale celor din gospodăriile din zonele aflate în vecinătatea apelor, cum ar fi luncile Siretului şi Sucevei, dar şi iazurile de la Fălticeni.

Riscul cel mai mare este că această gripă se transmite şi la om

„În judeţul Suceava există puţine exploataţii comerciale de păsări, însă, chiar şi aşa, conform planului de biosecuritate, acestea vor fi obligatoriu închise oricărui contact cu zburătoarele sălbatice, simultan desfăşurându-se şi ample acţiuni de dezinfectare“, a precizat directorul DSVSA Mihai Voloşeniuc.

Dr. Mihai Voloşeniuc subliniază că inspectorii sanitari-veterinari se concentrează şi asupra importurilor de carne de pasăre din ţările terţe, acestea fiind permise numai din acele state care nu sunt supuse vreunei restricţii în acest sens.

„Pe lângă pesta porcină africană, ne confruntăm acum şi cu o altă maladie, riscul cel mai mare fiind că această gripă se transmite şi la om. De aceea, dacă văd păsări moarte pe malul apelor, oamenii trebuie să evite contactul cu acestea şi să anunţe medicul veterinar, paznicii de vânătoare sau alte persoane abilitate“, a transmis dr. Mihai Voloşeniuc.

Spre deosebire de găini, mai susceptibile la gripa aviară sunt raţele şi gâştele, atât cele sălbatice, cât şi cele domestice. Semnele precoce ale prezenţei virusului sunt depresia, anorexia, reducerea consumului de apă şi febra. Păsările bolnave stau cu capul aplecat, prezintă creste şi bărbiţe cianotice, diaree apoasă, respiraţie dificilă şi lăcrimare excesivă.

Focarele de gripă aviară înalt patogenă au cunoscut o creştere fulminantă în Italia (128 de focare), Polonia (33) şi Ungaria (28). Au mai notificat noi focare ale bolii Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germanie, Danemarca, Estonia, Franţa, Irlanda, Olanda, Norvegia şi Slovacia.

Silviu BUCULEI

Primarul Allen Coliban: Brașovul se transformă în Capitala Verde a României

Brașovul are potențial să devină cel mai verde oraș al României. Primăria Municipiului face pași importanți în acest sens, derulând mai multe proiecte de protecție a mediului și de acces la hrană sănătoasă. Noutăți aflăm de la primarul Allen Coliban. Practicant la nivel de performanță al schiului și… curlingului, a ocupat locul 1 la Campionatele Universitare de Schi Alpin și a câștigat o medalie de argint la Campionatul European din 2013 la curling, Allen are o experiență de 10 ani în industria IT, opt ani în consultanță de business şi fonduri europene, șase ani în dezvoltare organizațională şi managementul performanței…

Cel mai vizitat oraș după București

Rep.: Pe lângă fondurile proprii pe care le deține orice primărie, ce alte finanțări mai aveți?

Allen Coliban: Anul 2021 a fost unul de dialog cu Guvernul României și am cerut suport pentru câteva proiecte; am primit inclusiv o alocare de la Bugetul de Stat pentru a finaliza anumite obiective: proiectul Podul de la Fartec, care era în lucru de 7 ani, și Spitalul Regional, despre care se vorbește de foarte mult timp, lângă care am construit și un Spital Clinic de Boli Infecțioase.

Ne gândim și la mobilitate, la trenul metropolitan. Imaginați-vă că puteți călători între Brașov – Ghimbav – Codlea – Cristian – Hărman într-un sistem integrat de transport în comun care să fie și feroviar și rutier. Revenind la întrebare, la capitolul finanțări europene, dacă facem suma acestora la nivel local, trecem de un milliard de euro. Există acest concept al Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD), adică privatul și cu statul își dau mâna și împreună dezvoltă comunitatea din punct de vedere turistic: obiectivul ar trebui să fie o nouă strategie turistică pentru Brașov. Ne-am propus ca, în prima parte a anului 2022, să putem gestiona o astfel de strategie pentru pregătirea viitoarelor finanțări din PNNR. E bine că Brașovul, chiar și în lipsa unei strategii, este cel mai vizitat oraș din țară, după București, dovadă a faptului că avem un potențial fantastic.

Rep.: Ce pregătiți din punct de vedere cultural?

A.C.: Undeva la îngemănarea între turism și cultură, am reușit să atragem la Brașov echipele de organizatori a două festivaluri renumite: Untold și Electric Castle. Asta înseamnă aflux de vizitatori și participanți, se vorbește de intrări unice de 50-60 de mii de spectatori pentru un festival de acest gen și o provocare pentru capacitățile de cazare. Vom avea un astfel de festival în zona Poiana Brașov și altul pe care îl dorim cât mai verde și mai integrat în oraș, inclusiv din punctul de vedere al mobilității, în fosta uzină Rulmentul, locație care se va transforma în următorii ani într-o platformă de recreere, de relaxare, sport, cultură. O zonă green care să aibă și o infrastructură educațională.

Rep.: Cum veți exploata zona naturală, în folosul comunității?

A.C.: Ne gândim la tot ce înseamnă conservarea și prezervarea unor valori, inclusiv din perspectiva naturii, iar pădurile din jurul Brașovului să devină parc natural, să aibă statut de arie protejată. Pe de altă parte, ne uităm la tot ce înseamnă sănătate, alimentație și educație în ceea ce privește nutriția, produsele care provin de pe lanțul scurt de la producători locali. Acesta va fi un element important în tot ceea ce înseamnă educarea noilor generații și a obiceiurilor de consum. În acest sens, Municipiul are niște zone de pășune chiar în intravilan. Ne gândeam să lotizăm aceste pășuni și să construim niște minigrădini pe care să le punem la dispoziția oricărui cetățean care vrea să cultive ceva, să practice grădinăritul. Este o activitate care te relaxează, te conectează cu natura și îți dă și un rezultat sănătos în ceea ce privește hrana. Brașovul are ambiția să fie un oraș verde, Capitala Verde a României, și aș vrea să văd mulți brașoveni dornici să se implice în acest demers și care să constituie o comunitate a oamenilor pasionați de grădinărit și care sunt atenți la proveniența mâncării.

Am fost recent într-o delegație în Tours, Franța, și am văzut acest model replicat în zonele dintre blocuri. Similar, erau și livezi urbane. Sunt două demersuri pe care aș vrea să le aplicăm și la Brașov.

Rep.: Ce alte atracții mai sunt pentru turiști?

A.C.: Pentru turiști avem partea de gastronomie, oferta Brașovului în acest sens este una dintre cele mai bogate din țară, poți să mănânci bine, indiferent de ce tip de restaurant și bucătărie preferi. Din punctul acesta de vedere mă bucur că deja există mediul privat care face o treabă excelentă. Am avut o colaborare foarte bună cu sectorul HoReCa care s-a simțit și a fost foarte important să existe, mai ales în pandemie. Breasla „cârciumarilor“, mai ales în perioada când restaurantele erau închise, gătea și făcea servicii de delivery. Chiar a dăruit mese sociale pentru persoanele aflate în dificultate. Noi am oferit niște facilități, inclusiv fiscale.

Formare profesională, o îmbinare între teorie și practică

Rep.: Am văzut că aveți școli de meserii, ce proiecte sunt în domeniul educației?

A.C.: În zona de educație, pe lângă infrastructura preuniversitară pe care dorim să o aducem la standarde internaționale, avem nevoie de mai multe universități care să vină spre Brașov cu programe de specializare, inclusiv pe zona de agronomie. O particularitate ar fi că avem Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov, avem Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov, două institute care însă au o problemă pentru că nu avem o Universitate de Agronomie.

Brașovul este un exemplu de bune practici. Avem, de câțiva ani, Școala Profesională Germană Kronstadt, dezvoltată împreună cu mediul de afaceri german, preponderent cu cei din zona de inginerie. Avem două școli hoteliere, prima Academie Hotel din țară, sub licența École hôtelière de Lausanne, și American Hotel Academy (AHA) și cred că avem nevoie și există potențial de mai mult. Ne gândeam să ne implicăm. Se vorbește tot mai mult de „masă caldă în școli“, beneficiile unui astfel de sistem social și de sănătate și cum ar putea fi el implementat. Când am fost în delegație în Franța am văzut un sistem de bucătărie centrală, un loc în care se pregătesc mii de porții de mâncare pe zi și care deservește toate școlile, cantinele sociale, căminele de bătrâni etc. Este un proiect de care și Brașovul ar avea nevoie, pe care cred că îl putem face în următorii ani. Să se preia și de la lanțurile scurte de producție tot ceea ce au de oferit producătorii locali. Și să avem această cultură a nutriției sănătoase dusă inclusiv în școli, printr-un sistem centralizat.

Rep.: Din ce fonduri v-ați gândit să realizați acest sistem?

A.C.: Poate fi construită o astfel de bucătărie din fonduri europene, din diverse surse. Pe de altă parte, sistemul de funcționare pe care l-am întâlnit în alte părți presupune o subvenție într-o oarecare cotă de la bugetul local astfel încât să fie o masă bună, de calitate, dar să și-o permită oricine și subvenția aceasta să fie diferențiată în funcție de veniturile familiei. Aceasta ar fi soluția imediată pentru ceea ce numim noi „masă caldă în școli“.

Proiecte de modernizare pentru Poiana Brașov

Rep.: Vă implicați în salvarea unor fabrici. Ce alte acțiuni de interes strategic și național mai aveți în plan?

A.C.: România a avut o industrie foarte apreciată, mai ales de români. De la un anumit punct, multe dintre aceste fabrici au rămas în urmă cu tehnologia și au ajuns inevitabil spre faliment, altele au fost împinse spre destrămare. Fabrica de Zahăr Bod a produs până acum câțiva ani, dar a intrat în faliment, este o regulă dură a economiei de piață. Ne-a interesat partea de terenuri și acces la calea ferată, aveam acolo și curent de înaltă tensiune, exista calea ferată și tot ceea ce însemna accesul la magistrale. Era și argumentul financiar. Toată suprafața de 30 de ha s-a vândut cu prețul a trei apartamente în Brașov, 600.000 de euro, preț de pornire. Ulterior s-a vândut cu 1 milion de euro, dar tot un preț bun.

Ne-am reorientat și vrem să achiziționăm fosta platformă CET, fost operator de termoficare care a intrat în faliment și se află în lichidare de ani de zile.

Vrem să facem transportul public din Brașov să fie 100% verde. Deja deținem cea mai largă flotă de autobuze electrice din România, pentru un Municipiu de talia Brașovului – în jur de 130.

Tot pe zona de turism, în Poiana Brașov, cea mai importantă stațiune de sporturi de iarnă din România, avem un proiect de modernizare astfel încât să avem nocturnă în Masivul Postăvarul, să avem mai multe instalații de transport pe cablu. În Poiana Brașov nu există extrasezon, fiecare anotimp e cu povestea și cu oferta lui. Suntem în curs de amenajare a unor noi trasee de Mountain Bike, coborâre cu bicicleta din Masivul Postăvarul, vrem să facem și o sanie de vară, vrem ca Poiana Brașov să fie adaptată la tot ceea ce înseamnă schimbări climatice.

Anca Lăpușneanu

  • Publicat în Turism
  • 0

Sate care mor frumos… Gherdeal, undeva-n Ardeal…

Există locuri unde Sărbătorile sunt pustii, ceasurile au înghețat, lumina vine de la o lampă cu petrol și unde toate poveștile încep cu a fost odată…

Gherdealul este un sat aproape părăsit, aflat la trei kilometri de centrul comunei Bruiu, din județul Sibiu. Casele și turla bisericii săsești se văd de departe, de pe drumul pietruit care șerpuiește spre cătunul aproape pustiu. Ajuns aici, liniștea te izbește și te înspăimântă. Case părăsite, ulițe pustii și nici țipenie de om. Până în urmă cu 20-30 de ani satul avea câteva sute de locuitori, sași și români. Sașii au plecat în Germania, românii i-au urmat ori s-au mutat la oraș. Acum vreo cincizeci de ani, după ce cădeau primele zăpezi şi turmele de oi abia mai găseau câte-un fir de iarbă sub omătul proaspăt, la Gherdeal, pe uliţe, era forfotă mare. Saşii şi românii se pregăteau de Sărbători.

Maria Tiuț era, când am vizitat-o, înainte de izbucnirea pandemiei, unul dintre cei șapte locuitori ai satului. Își aduce aminte de Sărbătorile de odinioară și de satul care parcă acum s-a scufundat în pământ. „Noi ne-am avut ca frații cu sașii, acum parcă a ars focul totul... Doamne ferește de-o boală sau vreo nenorocire, că nu ai la cine să strigi! Ca să-mi alung urâtul mai cos, lucrez prin grădină. Mai ies pe la poartă, poate se mai rătăcește vreun om și pe la noi...“, zice, printre suspine, tanti Maria. S-a născut și a crescut alături de sași. Se înțelegeau foarte bine și la Sărbători petreceau împreună, fiecare cu obiceiurile lui... După plecarea saşilor s-a încăpăţânat să rămână aici, acasă. Încet, încet, au dispărut vecinii, au dispărut copiii. Acum pe uliţe trec doar amintirile, singure și sfioase, ca şi oamenii.

Primarul din Bruiu, Emil Gherghel, ne spune că Gherdealul a început să decadă odată cu plecarea sașilor, în anii '90… „Pe atunci era un sat frumos și bine populat. Sașii au plecat în Germania sau în Austria, cei care au rămas și-au făcut un rost pe la oraș. Acum este aproape pustiu și cei mai mulți locuitori au peste 60 de ani.“

1200px Gherdeal

Pe an ce trece, la Gherdeal se aşterne o linişte grea care nu mai este tulburată nici de orologiul bisericii care, pe hârtie, se află pe lista monumentelor istorice. „Nu am reușit să găsim fonduri să o renovăm…“, ne spune primarul comunei.

În casa sărăcăcioasă a Mariei, tablourile vechi îi mai răscolesc sufletul. Pe dulapul vechi un geamantan zace prăfuit și nu se va mai urni niciodată de aici... În Gherdeal fraţii de sânge şi fraţii de suflet se duc unul câte unul. Helmuth şi fratele său sunt ultimii saşi din Gherdeal. „Era bine pe vremuri, acum totul e praf și pulbere. Eu nu am vrut să plec din sat, oricum nicăieri nu-i ca acasă...Ca să mai ies din ogradă îl mai ajut pe ciobanul care are stâna aici, la marginea satului.“

Gurtlen este denumirea germană a satului de la marginea judeţului Sibiu. Aici erau, în urmă cu treizeci de ani, două școli, o grădiniță, cooperativă și peste 100 de case semeţe şi îngrijite nemţeşte. Majoritatea sunt acum nişte ruine sumbre. Cei câțiva localnici își aduc aminte de vremurile în care și acest sat aducea unora belşug, altora umilinţă. Gheorghe Costea este aproape imobilizat la pat. Ne spune că el le-a trăit pe toate, pe cele bune şi cele rele, în perioada comunistă – colectivizarea, cotele şi nedreptăţile mascate sub lozinci mincinoase. Nu a vrut niciodată, ca şi ceilalţi supravieţuitori ai satului săsesc din miezul Ardealului, să plece în Germania, oricât de greu i-a fost. Majoritatea au copiii şi nepoţii în Germania sau în Austria. Vin, din când în când, la Gherdeal, în Ardeal, mai ales vara; atunci satul renaşte, ca-n vremurile de demult.

Pe cântarul unde se împărţea cândva grâul şi cucuruzul de la cooperativă s-a aşternut rugina. Rugină şi ruină este întreg satul. La marginea satului, un pom încă mai înverzește primăvara, chiar dacă a fost trântit la pământ de furtună. Și Gherdealul a rămas aproape fără viaţă, dar are, totuşi, o umbră de speranţă... Un sas din Germania, uimit de farmecul locului, s-a apucat să construiască aici o pensiune. Se înalţă albă, de o eleganţă nemţească, printre bălării şi ruine. „Nicăieri nu-i ca acasă“, spune și tanti Maria Tiuţ, apoi îşi strânge între gene o lacrimă.

Vasile Braic

  • Publicat în Sate
  • 0
Abonează-te la acest feed RSS