Tainele misterioase din clepsidra labirintică a Marocului (II)

„As Salam Alikoum“ (Pacea să fie cu tine) se aude destul de des printre locuitorii din Maroc, țară cu marea majoritate de religie islamică, a cărei culturi poartă amprentele civilizației feniciene, grecești, romane, cartagineze. Păstrând și azi frânturi din O mie și una de nopți, Marocul este locul ce facilitează intermedierea în N-V Africii dintre deșertul Sahara și pădurile de lângă Marea Mediterană, este patria câmpurilor fertile de curmali, citrice, cereale.

Cu tavane din lemn de cedru, marmură din Meknes, faianță din Tetuan, grădini interioare de un farmec aparte și un riad granduos, Palatul Bahia e vocea lui Si Moussa și a fiului său Ahmed ben Moussa, mari viziri ai sultanilor din Maroc, ce au trăit aici, în cele 150 de camere împreună cu haremurile lor și copiii. Totul strălucește, mă așez pe o bucată de marmură, privesc soarele și arcadele ce vin una după alta, precum concubinele ce satisfăceau poftele cele mai fierbinți ale proprietarilor.

Mormintele Saadiene sunt legenda a peste 100 de personalități ale Marocului îngropate aici. În acest Mausoleu am intrat din curiozitate, nu credeam că voi găsi aceeași minunată arhitectură, atât în interiorul celor douăsprezece camere unde sunt îngropați sultanul Ahmad el Mansour, fondatorul acestui loc, și familia acestuia, cât și în exterior. Decoruri în formă de fagure, alei umbrite de trandafiri, mozaic minuțios așezat peste cei adormiți, deja uit că sunt într-un „cimitir“. Dedesubtul trăiește la suprafață prin coloritul amestecat al plăcuțelor, se transformă în stele de pământ, de arbori, ce uită de adânc.

Unul dintre simbolurile Marrakechului este Moscheea Koutoubia, denumită și Moscheea Librarilor, dat fiind faptul că în imediata vecinătate se făcea comerț cu cărți.

A fost fondată în anul 1147 de califul almohad Abd al Mu’min. În curte stau aliniate ruinele primei Moschei, dar și ce a mai rămas din poarta acesteia, ele fiind păstrate cu sfințenie de către autorități. Minaretul îl zăresc din depărtare, prin turnul înalt de 77 de metri, atât ziua, dar și noaptea când este luminat.

Continuând plimbarea prin Orașul Roșu, am luat un ghid ce m-a dus prin Souk, altfel sigur m-aș fi pierdut prin medină. Covoare atârnate pe ziduri ca niște oameni la spânzurătoare, păsări de tot felul, șerpi și reptile, comerț cu de toate pentru toate gusturile. Ca să nu plec fără vreo amintire de acolo, mi-am ales un șal curcubeu din cașmir și pentru prima dată mi-am dat mâna la propriu unei doamne pentru a-mi desena cu henna motive din cultura mexicană. Cu pensula fină, îmi atinge degetele, trasându-mi niște inele tradiționale, mă simt în pielea unei mirese ce se pregătește de nuntă.

Am avut ocazia de a vizita laboratorul Rosa Huile, unde se fac produse cosmetice și diverse medicamente din uleiul de argan marocan extras din nucile neprăjite ale arborilor endemice din Maroc. Întregul proces, de la nucile decojite până la obținerea uleiului pur l-am admirat la niște localnice angajate acolo, chiar am încercat să dau și eu o mână de ajutor strecurându-mă printre ele. Amabilitatea oamenilor și împărtășirea obiceiurilor mi-au lăsat o impresie plăcută, niciun moment, ca femeie, nu m-am simțit în nesiguranță acolo, uneori auzind zvonuri despre așa ceva.

Grădina Majorelle, ce adăpostește aproximativ 300 de specii de plante, un Muzeu de Istorie al berberilor și Vila Maisons des Illustres, a fost creată de Jacques Majorelle în anul 1931. Privesc la cactușii ce se înalță mândri, la peștii din piscinele decorative interioare care salută vizitatorii prin ieșiri rapide deasupra apei, mă așez pe o bancă la umbra palmierilor ce stau calmi de-o parte și de cealaltă a aleii decorate cu ghivece galbene ca lămâia și albastre ca cerul după furtună, respir adânc din țepii blânzi ai cactușilor ce mă gâdilă pe nas, le zâmbesc și rămân în lumea lor pură câteva clipe. Ochii mei întâlnesc acum albastrul cobalt al pictorului orientalist Majorelle. Acest accident coloristic creează în imaginația mea o explozie de sentimente stelare.

Printre valurile orientale ale orașului atât de modest, Essauira, prin arșița încântâtorului deșert al Saharei și fantasma nebănuită a Munților Atlas ne vom oglindi privirea printre cuvintele ultimei părți despre impresionantul Maroc.

Aurora GRIGORE