Romania

reclama youtube lumeasatuluitv

600x250 v1

Un târg unic în regiunea Moldovei: „Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane și artizanale“

Un târg unic în regiunea Moldovei: „Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane și artizanale“
Distribuie:   

În perioada 20-21 mai 2023, ieșenii au putut participa, în Parcul Expoziției, la târgul „Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane și artizanale“. Prin acest eveniment, organizatorii și-au propus să contribuie la promovarea și încurajarea consumului de produse alimentare realizate după rețete tradiționale.

Târgul Producătorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est – „Iașul în bucate tradiționale, ecologice, montane și artizanale“ – a fost organizat de Primăria Municipiului Iași, Academia Română, filiala Iași, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, Universitatea de Științele Vieții și Asociația Producătorilor Locali „Produs în Iași“.

Pe lângă promovarea și încurajarea consumului de produse alimentare realizate după rețete tradiționale, populare în zona de nord-est a țării, târgul a urmărit și stimularea spiritului antreprenorial, precum și crearea de noi canele de vânzare pentru valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică din regiune.

„Acest târg a fost dedicat micilor producători din regiunea de dezvoltare din nord-estul României, majoritatea certificați ecologic sau care au produse atestate tradițional ori atestate ca produse montane, și micilor artizani în ceea ce privește alimentația. Acest eveniment și-a propus să faciliteze legătura dintre micii producători și consumatorii direcți din municipiul Iași“, a declarat Sebastian Brumă, cercetător științific la Academia Română, filiala Iași, coordonator Food for Iași Living Lab.

A avut loc și un atelier privind apicultura în sistemul ecologic și viața albinelor din stup

În cele două zile, Cities2030 a realizat două ateliere dedicate în special copiilor, respectiv unul privind apicultura în sistemul ecologic și viața albinelor din stup, iar cel de-al doilea atelier a fost despre modul de preparare a produselor de panificație, de la materia primă până la produsul finit.

„În cadrul acestui eveniment am organizat, în cadrul proiectului Cities2030, două ateliere dedicate în principal copiilor. Un atelier a fost sâmbătă, privind apicultura în sistemul ecologic și viața albinelor din stup, organizat de către un apicultor certificat ecologic. Prin acest atelier am încercat să le explicăm consumatorilor, în special copiilor, beneficiile consumului mierii de albine și diferențele dintre mierea certificată ecologic și mierea convențională. Duminică a fost organizat un alt atelier, tot pentru copii, privind modul de preparare a produselor de panificație de un producător local care a realizat împreună cu copiii drumul pâinii de la spicul de grâu până la produsul final“, a specificat Sebastian Brumă, cercetător științific la Academia Română, filiala Iași, coordonator Food for Iași Living Lab.

Evenimentul constituie o activitate a hubului inovativ Food for Iași Living Lab (www.fill.rdrp.ro), dezvoltat în cadrul proiectului Cities2030 de Primăria Municipiului Iași și Academia Română, Filiala Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Iasi, produse ecologice, produse traditionale, targuri, produs montan, apicultura ecologica, targ apicol, produse artizanale

Alte articole: