APIA primește cereri de sprijin pentru măsura de stocare a cărnii de porc
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Subventii APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că în perioada 25 martie – 29 aprilie 2022, la sediul APIA – Aparat Central, se primesc Cererile de sprijin privind depozitarea privată a cărnii de porc.
Stocarea privată a cărnii de porc este un sprijin acordat, în situaţia în care, preţul mediu de piaţă pentru carcasele de porc se afla sub preţul de referinţă aşa cum este stabilit prin Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, cu impact negativ semnificativ în sector.
Ajutorul se acordă operatorilor care, într-un termen determinat, retrag de pe piaţă o cantitate de carne de porc, fixată în prealabil, proaspătă sau refrigerată, pe care o menţin în stoc, fără schimbarea depozitului, pe o perioada prevăzută într-un contract.
Beneficiarii ajutorului sunt toate persoanele fizice autorizate, II, IF sau persoane juridice, plătitori de TVA, stabilite pe teritoriul Comunitar şi care:
- desfăşoară activitatea în sectorul cărnii şi/sau cel al creşterii animalelor şi sunt înscrişi în Registrul Comerţului,
- dispun în vederea stocării de instalaţii corespunzătoare autorizate sau au încheiate contracte de depozitare în acest sens,
- dispun de autorizaţie sanitar - veterinară.
Lista produselor eligibile precum și cuantumurile pentru fiecare perioadă de depozitare sunt prevăzute în Anexa din Regulamentul (UE) nr.470/2022.
Ajutorul pentru stocare privată se acordă numai pentru cantitățile de carne proaspătă sau refrigerată care nu au fost încă depozitate.
O cerere de sprijin se va referi la o singură categorie de produs care urmează să fie depozitată pe o perioadă de 60, 90, 120 sau 150 de zile.
Cantitatea aferentă unei cereri se va depozita într-un singur depozit.
Fiecare cerere de sprijin trebuie să acopere o cantitate minimă de cel puțin 10 tone pentru produsele dezosate și 15 tone pentru alte produse.
În conformitate cu Regulamentul Delegat (UE) nr. 1238/2016, la depunerea cererii de sprijin, solicitanții trebuie să depună și dovada constituirii unei garanții egală cu 20% din cuantumul ajutorului solicitat.
Valoarea garanţiei se stabileşte în euro şi va fi convertită în monedă naţională la ultimul curs de schimb al Băncii Centrale Europene înainte de prima zi a lunii în cursul căreia se produce faptul generator.
Faptul generator al cursului de schimb este data la care se depune garanția.
Cursul de schimb aplicabil pentru cererile de sprijin depuse până la data de 31 martie 2022, este cursul comunicat de BCE în Jurnalul Oficial (UE) la data de 28.02.2022, respectiv 4,9484 lei/euro.
Pentru cererile de sprijin depuse până la data de 29.04.2022, cursul de schimb aplicabil va fi cel din data de 31.03.2022.
Solicitanţii sprijinului pot obţine informaţii suplimentare utilizând adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Articole înrudite
-
APIA: Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite
-
APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 15,82 milioane lei pentru crescătorii de animale
-
APIA primește Cereri de plată pentru intervenția DR-06- Bunăstarea animalelor
-
APIA dă startul campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023
-
APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru motorină
-
Peste 648 milioane euro autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022
-
Producție de carne de porc mai mică, prețuri mai mari
in Zootehnie -
Fermă tradițională de porci, cu măsuri de biosecuritate și standarde europene
in Zootehnie -
APIA: Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2023
-
Cooperativa Siliștea Producție Suine, al patrulea producător de pe piața internă a cărnii de porc
in Zootehnie
Articole recente - Lumea Satului
- Schimbările climatice și epoca de semănat
- KORVETTO™ – Erbicidul nr. 1 pentru combaterea buruienilor dicotiledonate din cultura de rapiță
- APPR devine Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România
- Întâlnirea fermierilor din județul Iași cu cercetătorii
- Noi produse pentru protecția plantelor lansate de Corteva Agriscience
- ARME CONTRA ARME
- APIA: Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite
- Combaterea buruienilor din culturile de porumb, pentru producții mari și de calitate
- APIA primește Cereri de plată aferente anului 2023 pentru schema de ajutor de stat - Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor
- Femeile fermier din România se pot alătura programului de pregătire profesională TalentA-2023 organizat de Corteva Agriscience