APIA a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA)
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Subventii APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2020.
Prin HG 339/2020 privind aprobarea PNA pentru perioada 2020-2022, s-a stabilit că valoarea sprijinului financiar alocat pentru anul 2020 este de 50.210 mii lei, 50% reprezentând contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale. Această sumă a fost integral plătită unui număr de 6.150 apicultori declarați elibili și 10 forme asociative legal constituite.
Ca urmare a verificărilor administrative și centralizării datelor aferente cererilor de plată depuse de solicitanți, mai jos regăsiți măsurile/acţiunile cuprinse în Program pentru care s-a plătit sprijin financiar în anul 2020:
- Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori:
A.1.- consultanță în apicultură;
A.2.- promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
A.3.- organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
A.4.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cererii;
A.5.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.
- Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei. Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei
- Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:
C.1. Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;
C.2. Achiziţionarea de accesorii apicole : colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
C.3. Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie - combinezon apicol, mănuși de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere.
C.4. Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie-remorci şi mijloace de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral-remorcă apicolă, macara pentru încărcare-descărcare stupi, motostivuitor pentru încărcare-descărcare stupi.
- Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune. Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine
- Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă.
- Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii
Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.
Articole înrudite
- APIA eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor
- APIA demarează Campania de informare a fermierilor privind primirea Cererilor Unice de Plată în anul 2021
- ANUNȚ APIA: Se depun cererile de plată pentru Măsura 14 - Bunăstarea animalelor
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru serviciile prestate în luna noiembrie 2020
- Stadiul plăților APIA în Campania 2020
- COVID-19: Situația cererilor depuse în sectorul vitivinicol
- APIA: Stadiul autorizării la plată a Măsurii 21
- Stadiul plăților APIA în anul 2020
- APIA continuă plățile în cadrul măsurilor implementate în contextul pandemiei COVID -19
- Plăți APIA pentru anul de cerere 2020
Articole recente - Lumea Satului
- Corteva Agriscience a participat la un eveniment privind Acordul Verde al UE
- Comisia prelungește normele UE privind ajutoarele de stat aplicabile sectoarelor agricol, forestier și piscicol pana la 31 decembrie 2022
- Politica de coeziune a UE: peste 77 de milioane de euro pentru un sistem mai eficient și mai durabil de gestionare a deșeurilor în România
- Comisia Europeană: Să ne unim forțele pentru a proteja biodiversitatea în întreaga lume
- Ciobănia - pasiunea unui botoşănean din satul Stânceşti
- Obligații și responsabilități în perioada actuală. Supravegherea şi prevenirea bolilor transmisibile la animale și de la animale la om
- Mica fermă de vaci de lapte din comuna Dumitra
- Cultivi cânepă? Autoritățile îți bat în poartă!
- Câte dintre comunele României dispun, astăzi, de sistem public de alimentare cu apă
- Accesul la educație, un drept fundamental refuzat pentru milioane de copii