Viespea semințelor (sau sâmburilor) de prun – Eurytoma schreineri
![Viespea semințelor (sau sâmburilor) de prun – Eurytoma schreineri](/images/k2/2b038789335c5f97f690e37793701a9e.jpg)
Responsabilă de căderea prunelor, fenomen cunoscut sub numele de „prunele fulgerate“, viespea semințelor sau a sâmburilor de prun (Eurytoma schreineri Schr.) a fost depistată prima dată în nordul Moldovei, prin anii `80, atacul din anii 1985-1986 soldându-se cu compromiterea recoltei între 15 și 100%, în funcție de soi.
Descrierea dăunătorului și modul de atac
Adultul prezintă corp lucios, de culoare brun închis-negru, lungimea atingând 7,0-7,5 mm la femelă și 4,0- 6,0 mm în cazul masculului. Larva (7,0-9,0 mm) este apodă, eucefală, sub formă de semilună, de culoare albă sau alb-murdar, cu capsula cefalică slab gălbuie și mandibule brune. Iernează în stadiul de larvă în sâmburii prunelor căzute, având o generație/an. Primăvara, când temperatura depășește 10°C, perioadă care coincide cu sfârșitul lunii aprilie, larvele se transformă în pupă. Adulții apar când temperatura depășește 15-16°C. Femela perforează pulpa fructelor, roade în pereții sâmburilor neîntăriți orificii circulare de 1-1,4 mm și depune câte un ou în semințele moi ale fructelor. O femelă atacă până la 80 de fructe. Larvele eclozate, câte una la fiecare fruct, se hrănesc cu conținutul sâmburilor. În urma atacului, fructele cad prematur, în intervalul iunie-august. Acestea nu au nicio perforație la exterior, creând aparența de sănătate și prezentând doar o culoare mai deschisă; atacul este confirmat prin spargerea sâmburilor, prilej cu care se constată că larva a consumat sămânța în întregime. În anii cu atacuri masive, sub prun aproape că se formează un covor de fructe.
Combatere
Întâi de toate se aplică măsurile de profilaxie constând în adunarea și distrugerea prunelor căzute prin ardere sau îngropare la adâncime mare. În livezile unde nu se pot culege fructele căzute, se aplică arătura, cu îngroparea resturilor în sol. În cazul acestui dăunător, dacă nu se aplică tratamentul chimic la căderea primelor petale, cu repetarea de două ori, la intervale de o săptămână, înainte ca viespea să depună ouăle, nu se mai poate face nimic după aceea. Substanțele recomandate sunt Actara 25 WG 0,01%, Decis 2,5 EC – 0,025%, Fastac 10 EC – 0,02%, Karate Zeon – 0,015%.
Maria BOGDAN
viespea semintelor, viespea samburilor de prun, Eurytoma schreineri
- Articol precedent: Stropirile de primăvară și vară la pomii fructiferi
- Articolul următor: Tehnologia de cultură a florii-soarelui