Plăți APIA pentru anul de cerere 2019
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Subventii APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 02 Decembrie 2019 a început efectuarea plății regulare pentru beneficiarii care au depus cererea unică de plată în Campania 2019, autorizând la plată un număr de 55.460 fermieri cu suma totală de 17.069.104 milioane euro, astfel:
- 13.415.263 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
- 3.049.131 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
- 604.710 euro cofinanțare de la Bugetul Național.
Plățile vor continua în același ritm susținut, astfel încât toți beneficiarii să primească în timp util banii cuveniți.
Reamintim că, în perioada 16 octombrie 2019 – 29 noiembrie 2019 au fost autorizate plăți în avans aferente campanie 2019 în suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1174/2019, alocarea financiară aferentă României privind plățile directe acordate fermierilor în campania 2019 este de 1.943.162.000 euro.
Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:
- 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
- 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
Articole înrudite
-
APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
-
APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
-
Trei forme noi de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022
-
Peste 117 milioane de euro plătiți beneficiarilor PNDR de la sfârșitul lunii martie
-
APIA: Peste 330.000 fermieri au depus deja Cereri Unice de Plată
-
Noi reguli pentru subvențiile APIA în acest an
-
APIA primește cereri de sprijin pentru măsura de stocare a cărnii de porc
-
APIA: Este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil
-
APIA continuă Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2022
-
APIA a stabilit cuantumurile ANT-urilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic
Articole recente - Lumea Satului
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor
- Scrisoarea reprezentanților Camerelor agricole și organizațiilor profesionale agricole din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Letonia, Lituania, Estonia și Croația, către Comisia Europeană privind revizuirea directivei privind utili
- Regulamentul SUR pune la zid fermierii români
- Cum funcționează utilajul care execută 6-7 lucrări pe an în plantațiile pomicole
- Sfaturi practice pentru înființarea unei grădini biointensive (II)
- Regulamentul privind utilizarea durabilă (SUR) are nevoie de inovație pentru îndeplinirea țintelor de reducere a utilizării pesticidelor și a riscurilor
- De ce este important cositul în plantațiile de căpșune
- CIECH, obiective mari pe piața din România
- Rase de iepuri berbec (I) – Origini și istorie
- Karakul, rasa preferată a ciobanilor din Moldova