abonament lumea satului

update 20 Apr 2017

De astăzi se virează banii pentru motorină

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi, 11 aprilie, a început să efectueze plățile pentru cantitatea de motorină utilizată în agricultură pentru trimestrul IV 2016, în sumă totală de 78.151.029 lei, urmând ca cei 8.836 beneficiarii să își primească banii în cont până la sfărșitul săptămânii.

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR  nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

În perioada 2017 - 2020, diferenţa dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2) - (4) din acelaşi act normativ, şi rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

Valoarea accizei pntru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.

Articole înrudite