Adama 04 mai 2020
update 3 Jul 2020

Proiecte publice în execuție în valoare de 719 mil. euro la nivelul Regiunii Vest

Spuneam, deunăzi vreme, că Guvernul României a aprobat supracontractarea tuturor proiectelor aflate în rezervă în cadrul Programului Operațional Regional pe următoarele axe prioritare destinate instituțiilor publice: 3 (3.1.C) – Eficiență energetică – Iluminat public; 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru municipiile reședință de județ; 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale; 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. La nivelul Regiunii Vest (județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin) această suplimentare înseamnă finanțarea a încă 90 de proiecte aflate în rezervă, cu o valoare nerambursabilă de 223,80 milioane de euro.

Cu această supracontractare, Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest a anunțat, la începutul lunii februarie, că valoarea proiectelor (privat + public) va ajunge la 1,13 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, rata de contractare fiind de 176,04%. Alocarea inițială în cadrul POR 2014-2020 a fost de 643,65 milioane euro. Până în prezent, în cadrul POR 2014-2020, la Agenția de Dezvoltare Regională Vest, au fost depuse 1.349 de proiecte: 534 de proiecte au fost contractate, valoarea totală a acestora ridicându-se la 1.048,20 mil. euro, din care 796,69 mil. euro fonduri nerambursabile; 328 de proiecte (122,98 mil. euro) sunt în faza de evaluare sau precontractare; 102 proiecte (423,64 mil. euro) sunt în lista de rezervă. iar 385 de proiecte (291,31 mil. euro) au fost respinse sau retrase de la finanțare.

Vorbind despre investițiile instituțiilor publice, se pare că primăriile și consiliile județene au pus mai mare accent pe dezvoltarea urbană durabilă, eficientizarea energetică a clădirilor publice și rezidențiale, precum și pe infrastructura rutieră:

Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon (clădiri rezidențiale, clădiri publice, panouri fotovoltaice, iluminat public, mobilitate urbană): 125 de proiecte contractate, în valoare de 164,43 mil. euro;

Axa prioritară 4 – Dezvoltarea urbană durabilă (mobilitate urbană, revitalizare urbană terenuri degradate, regenerare comunități defavorizate, învățământ – creșe, grădinițe, licee tehnologice și școli profesionale): 32 de proiecte, în valoare de 204,8 mil. euro;

Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural: 30 de proiecte, în valoare de 69,54 mil. euro;

Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională: 15 proiecte, în valoare de 155,75 mil. lei:

Axa prioritară 7 – Dezvoltarea durabilă a turismului: 3 proiecte, în valoare de 8,15 mil. lei;

Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și socială: 25 de proiecte, în valoare de 43,94 mil. lei;

Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban: 11 proiecte, în valoare de 5,77 mil. lei;

Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale: 23 de proiecte, în valoare de 40,18 mil. lei;

Axa prioritară 13 – Regenerare urbană orașe mici și mijlocii: 5 proiecte, în valoare de 18,58 mil. lei.

Separat, în cadrul apelurilor de proiecte dedicate Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), numai în Caraș-Severin au fost contractate 7 proiecte, valoarea acestora ridicându-se la 7,89 mil. euro.

Maria Bogdan

  • Publicat în Social
Abonează-te la acest feed RSS