Nu știm când și nu știm exact ce o va declanșa, dar o criză financiară va veni în mod cert într-una dintre economiile mari ale lumii. Este imposibil, în epoca modernă, ca această criză să nu lovească și România. Așa s-a întâmplat în 1991, în 1997 și în 2008 și așa se va întâmpla și data viitoare. Acele drumuri parcurse spre acele crize ar fi trebuit să ne învețe că impactul asupra economiei noastre a fost cu atât mai mare cu cât dezechilibrele noastre interne și externe au fost mai mari.

De fiecare dată, economia noastră a fost prinsă pe picior greșit, însemnând că, în perioadele care au precedat crizele, dezechilibrele macroeconomice fuseseră amplificate de politici greșite. În mod particular, în fiecare perioadă ce a precedat anii amintiți, politica noastră fiscală a promovat creșterea deficitelor bugetare, ceea ce însemna că utilizarea ei în criza ce avea să vină era aproape imposibilă, arată Lucian Croitoru, consilier guvernator, Cancelaria BNR, într-o analiză postată pe site-ul luciancroitoru.ro.

Lecția neînvățată

Nu am învățat acea lecție astfel încât, în prezent, suntem într-o situație similară. Deși s-au văzut semnale în ultimii 1-2 ani că o eventuală recesiune sau criză financiară ar putea fi relativ aproape în unele economii relevante ale lumii, noi am permis deficitului nostru bugetar să rămână relativ mare sau, așa cum s-a întâmplat în primele cinci luni din acest an, chiar să crească. Deficitul bugetar este singurul element major care face perioada actuală similară cu perioadele care au precedat anii 1991 și 1997. Dar sunt și alte elemente care fac actuala perioadă mult mai asemănătoare cu perioada care a precedat criza din 2008. Între acestea, alături de deficitul bugetar mare, elementul major îl constituie intrările de capital, care tind să aprecieze nominal leul. Există însă și un element nou, și anume stufoasa și sufocanta reglementare macroprudențială, a cărei existență se speră să atenueze consecințele unei crize financiare asupra activității economice.

Mulți analiști și politicieni cred că măsurile macroprudențiale vor face viitoarea criză mai ușor de suportat și recesiunea mai blândă. Experiențele din economiile dezvoltate din această primăvară ne-au arătat că măsurile respective nu au lucrat și că măsuri ad hoc, de salvare a unor bănci cu resurse neprevăzute în acest scop, au fost necesare pentru a evita generalizarea panicii. Rămâne de văzut la ce evoluții vor da naștere măsurile macroprudențiale și în ce măsură pot ele fi eficiente în limitarea unei contagiuni în România, când va fi cazul.

Până atunci, capitalurile străine continuă să intre în țară (o componentă importantă sunt investițiile de portofoliu), iar deficitul bugetar crește peste nivelurile programate. Aici trebuie să intervină guvernuI. Sensul intervenției ar fi acela de a face loc sectorului privat pentru dezvoltare, adică pentru a-și putea extinde investițiile. Pentru a fi mai clar, reamintesc că intrările de capitaluri contribuie la dezvoltarea sectorului privat, dar și la creșterea deficitului extern al acestui sector, care în acest fel se adaugă la deficitul de cont curent al țării. Acesta din urmă este suma dintre deficitul extern al sectorului privat și deficitul bugetar al guvernului. Pentru ca sectorul privat, care produce bunăstarea noastră, să poată mări propriul deficit prin creșterea mai rapidă a investițiilor decât economisirile, fără ca totuși deficitul de cont curent al țării să crească, guvernul ar trebui să reducă deficitul bugetar. Cu alte cuvinte, sectorul bugetar ar trebui să facă mai multe economisiri.

Dacă nu face ajustarea la timp, guvernul va fi nevoit să facă ajustări mai dure în timpul crizei. Intrarea economiei în criză va însemna că producția va scădea de la un gap inflaționist, ce nu m-ar mira să fie în prezent semnificativ peste 4 la sută, la un minim ce ar putea atinge, să admitem, un minim de minus 4 la sută din PIB potențial. Aceasta înseamnă că deficitul bugetar structural ar crește spre 7-7,5 la sută din PIB. Acel nivel, în acele condiții, va necesita acțiuni dure de reducere, căci altfel aproape nimeni nu va dori să-l finanțeze, iar cei care, totuși, ar face-o vor cere prime de risc foarte mari. Cu alte cuvinte, dacă nu se va restrânge acum cât este necesar, sectorul bugetar se va restrânge mult mai târziu, cum a fost nevoit să facă și după criza din 2008.

Politica monetară va avea și ea probleme

Pe de o parte, până la apariția unei eventuale crize, intrările de capitaluri vor continua să exercite presiuni pentru aprecierea leului. Cu un leu prea apreciat, deficitul structural de cont curent va continua să se deterioreze, reflectând pierderea de competitivitate externă. Din această perspectivă, o reducere a ratei dobânzii ar ajuta în măsura în care intrările de capitaluri depind de diferențialul ratei dobânzii (diferența dintre dobânda noastră și dobânda țărilor din care vin capitalurile). Pe de altă parte, în sectorul privat, cu un leu supraapreciat și cu inflație relativ mare, creditul în valută ar continua să fie mai ieftin decât cel în lei, acesta fiind un motiv suficient pentru a continua să crească în ritmuri alerte, creând riscuri pentru stabilitatea financiară, după modelul deja cunoascut din perioada 2004-2008. Creșterea creditului în valută nu ar putea fi temperată fără o reducere a ratei dobânzii. Mai mult, cu un deficit bugetar în creștere în sectorul public, anticipațiile inflaționiste relativ mari din economie vor crește și mai mult, ceea ce ar cere o creștere a ratei dobânzii, pentru a le tempera. Astfel, politica monetară va continua să se confrunte cu o dilemă referitoare la ce ar trebui să facă cu rata dobânzii, dilemă care, probabil, va persista până la apariția unei crize la nivel global.

La fel ca în 2008, apariția recesiunii nu va însemna că banca centrală va putea reduce rata dobânzii imediat și abrupt. Ca și atunci, inflația va rămâne deasupra țintei pentru o perioadă, deviația ei de la țintă continuând să fie întreținută de anticipații inflaționiste și de excedentul de cerere, care nu se vor evapora, ci se vor reduce gradual de la nivelurile pozitive relativ înalte din prezent (vezi articolul meu „Responding to Criticism of Monetary Policy in Romania in the Decade Surrounding the 2008 Financial Crisis (2004-2013)“, RJEF, XXIV (4), pp. 39-58, 2021). O reducere abruptă a ratei dobânzii nu ar contribui la atenuarea scăderii producției, dacă ar avea ca efect deprecierea semnificativă a leului, care va stimula exporturile, dar va crea panică și va tensiona bilanțurile firmelor cu datorii externe relativ înalte, încetinind creșterea.

Ce va face guvernul?

Pe măsură ce timpul trece, opțiunile pentru măsuri de reducere a deficitului bugetar se restrâng. În aceste condiții, deciziile care vor deveni inevitabile nu vor fi cele mai bune, ci cele care se pot aplica rapid. Cea mai bună soluție o reprezintă reducerea cheltuielilor acolo unde nu sunt altceva decât risipă sau care rezultă ca urmare a aplicării unor reguli injuste. Ar trebui început cu renunțarea la amestecarea populistă a sectorului bugetar cu alte instituții publice care se autofinanțează, adică nu primesc resurse de la buget, și care nu au altă relație cu sectorul bugetar decât că plătesc impozite. Odată clarificat acest aspect, guvernul ar trebui să taie acele cheltuieli bugetare care, la o analiză atentă, nu sunt altceva decât risipă sau cheltuieli în virtutea unor legi injuste.

Creșterea ratelor de impozitare ghidată de concepția că ar trebui să avem un obiectiv din a ajunge la o pondere a veniturilor măcar egală cu cea medie din UE ar fi eronată. Din perspectiva unei viitoare crize, aceasta nu ar însemna decât că sectorul bugetar se salvează pe spatele sectorului privat, reducându-i acestuia din urmă libertatea economică de a produce veniturile și avuția noastră, pe care guvernul își bazează politicile de redistribuire.

În timp ce o creștere a impozitelor nu este o soluție de dorit, exceptările de la plata impozitelor existente ar trebui eliminate.

Pe măsură ce trece timpul și nimic nu se întâmplă, așa cum ne arată experiența din guvernarea anului 2009, soluțiile grele vor apărea ca inevitabile. Atunci, în 2009, situația bugetară se deteriorase așa de mult încât guvernul a decis să taie salariile cu 25 la sută, care, incluzând și diversele sporuri, au dus la o tăiere a veniturilor de 40 la sută. În plus, TVA a fost crescută la 24 la sută.

În prezent, din nou, avem nevoie de o reducere semnificativă a deficitului bugetar. Cauza problemei este localizată în perioada 2016-2019, când guvernele de atunci s-au angajat într-o politică de creștere a salariilor concomitent cu reducerea impozitelor. Acele politici au fost total greșite! Prinși de pandemia Covid-19 cu un deficit de aproape 5 la sută din PIB, am fost nevoiți să creștem deficitul de la acel nivel, în timp ce alte țări îl creșteau, din cauza aceleiași pandemii, de la 1-2 la sută din PIB.

De data aceasta nu mai este necesară reducerea salariilor din sectorul public. Economia politică a problemei ne arată că nici alte cheltuieli nu vor fi reduse. De exemplu, e război și, din acest motiv, nu mai pot fi tăiate investițiile publice, cum se făcea de obicei. Tot economia politică a problemei (vă rog să reflectați la conținutul acestei expresii), bine înțeleasă, arată că liderilor politici le apare tot mai clar ca necesară eliminarea cotelor reduse la TVA, ceea ce ar fi corect, și creșterea TVA. Nu susțin că TVA ar trebui crescut, spun doar că, împreună cu creșterea accizelor și a altor impozite indirecte s-ar putea să fi devenit soluția inevitabilă. Impozitarea progresivă a salariilor nu ar aduce venituri și nu ar rezolva o problemă, ci doar ar invita la creșterea cheltuielilor publice pentru unii pe banii altora. Asta este calea spre a ajunge cu datoria publică la 100 la sută din PIB sau mai mult, așa cum au ajuns deja multe dintre țările dezvoltate.

Creșterea TVA va rezolva problema deficitului bugetar, dar într-un mod superficial. E o soluție superficială, pentru că nu privește cauza de fond, și anume modul în care cresc cheltuielile curente în sectorul bugetar, neghidate de principii corecte. Este la fel de superficială ca și soluția de a crește economia prin politicile wage-led-growth din perioada 2016-2019. Nu este o soluție structurală. Nu este o justificare acceptabilă să spui că, dacă tot s-au făcut acele derapaje, atunci ar trebui să le acoperim prin creșteri de rate de impozitare. Până ce nu se vor crea condițiile culturale și juridice pentru a conduce politica fiscală după principii corecte, creșterea ratelor de impozite, oricât de mult, nu va duce la creșterea semnificativă a ponderii veniturilor fiscale în PIB și nu va duce nici la creșterea cantității și calității de bunuri publice pe care le oferă guvernul. Va duce doar la creșterea evaziunii fiscale. Dificultatea politică în legătură cu creșterea TVA, în cazul în care această măsură va deveni inevitabilă, este că produce inflație. O inflație despre care publicul va reuși să înțeleagă rapid că este produsă de guvern. Va fi dificil pentru politicieni să explice că deficitul acela excesiv, care nu mai poate fi susținut, „ocupa“ locul inflației bunurilor de consum, că erau, într-o bună măsură, același lucru, că era unul în locul celeilalte. (Lucian Croitoru)


„Cred că orice soluție de reducere a deficitului bugetar va fi adoptată va arăta și de această dată cum politicile greșite din trecut, neghidate de principii corecte, creează «necesități» pe care guvernele trebuie să le rezolve, punând guvernul, așa cum ne-a explicat Hayek, pe un drum pe care nu-l controlează, deși guvernul trăiește cu impresia că ia deciziile pe care le dorește“, Lucian Croitoru


 

Ce mai urmează?

Auzim adesea vorbindu-se despre criza ce-a început și ale cărei efecte începem să le resimțim tot mai sever atunci când ne aprovizionăm cu cele necesare.

De parcă pandemia și criza care încă este într-o fază incipientă nu ar fi fost de ajuns, acum stăm cu frica începerii războiului...

Incertitudinea, venită din toate părțile, ne mistuie... Deschidem televizorul sau orice alt mijloc de comunicare și vedem doar știri despre rate de incidență, decese, scumpiri fără precedent, dobânzi care au luat un trend ascendent, să nu mai vorbim de inflația care a atins cote alarmante și mai noile discuții diplomatice între cei mai importanți președinți din lume.

Peste tot vedem doar lucruri care ne tulbură visele, viziunea ori emoțiile pentru că nu ne poate fi ușor să fim înconjurați doar de asemenea vești. Mai mult, poate fi de-a dreptul tragic pentru cei care nu au o stăpânire de sine bine consolidată.

Tinerii, plini de entuziasm, de visuri și putere, cum ar putea avea curajul să-și pună în aplicare viziunea în aceste vremuri incerte?

Una dintre problemele de care aud vorbindu-se este cea a scăderii imunității pe fond de stres din cauza multiplelor vești negative pe care le auzim la tot pasul. Cum am putea rămâne uniți când parcă cineva ne vrea dezbinați?

Tot citesc în publicații străine faptul că tot ce ni se întâmplă în aceste zile este conturat în jurul unei zicale provenite din latină – Divide et impera! Nu știu cât este adevărat sau cât este ficțiune, dar ce știu este că, fără o imunitate solidă, fie că vorbim de cea emoțională sau fizică, nu putem trece cu bine de aceste perioade incerte!

Andrei OPREA-BANU

  • Cheltuielile pentru combustibili fosili au scăzut din 2014, atingând un nivel minim abia anul trecut.
  • Acțiunea guvernelor și a acționarilor activiști de a promova așa-numitele alternative de „energie verde“ prin edicte, subvenții fiscale și bariere de reglementare a descurajat investițiile din sectorul upstream în petrol și gaze.
  • Două dintre lucrurile care au precipitat criza financiară din 2008 au fost o bulă de active cu efect de levier în imobiliare și un super-ciclu al mărfurilor în curs de maturizare.

Profilul actual de lichiditate și investițiile reduse de capital în surse upstream pentru noi livrări de petrol se potrivesc cu scenariul similar al crizei financiare din 2008-2009, potrivit unei analize oilprice.com, preluată de financialintelligence.ro. În ultima vreme, și parțial ca urmare a pandemiei globale, infuzii uriașe de numerar au fost pompate pe piață pentru a atinge o serie de obiective. Mărfurile au început să aibă o creștere extremă a prețurilor anul trecut, ca urmare a acestei infuzii de numerar și a cererii reduse din faza de oprire a activității în pandemie. Ca urmare, nu numai că există paralele puternice cu 2008, dar condițiile actuale sunt și mai exagerate pe măsură ce ne apropiem de 2022, pe fondul intervenției guvernamentale și financiare continue pe piețe. Oilprice.com examinează câteva dintre cauzele cheie ale crizei financiare din 2008 și le compară cu datele relevante din ziua de azi. Leagă, apoi, acest lucru de datele actuale privind livrările și producția de petrol, pentru a demonstra  probabilitatea unei crize financiare globale grave.

Lipsa investițiilor de capital în aprovizionarea cu petrol

Dacă citiți știrile, veți deveni conștienți că lucrurile stau diferit pe frontul energetic global, surprinzător de diferit față de acum un an. Este vorba despre viteza cu care piața a trecut de la presupunerea că petrolul va fi abundent și la prețuri scăzute în viitor la exact opusul. A existat chiar și un slogan pentru a descrie acest scenariu, folosit recent, în martie 2020 – „Redus pentru mai mult timp“. Potrivit analizei oilprice.com, cheltuielile pentru combustibili fosili au scăzut precipitat din 2014, atingând un nivel minim abia anul trecut. Estimările variază între 600 de miliarde de dolari și 1 trilion de dolari capital pierdut din cauza extracției de petrol și gaze din 2014.

Două motive principale au fost cauza acestei restrângeri de capital. Primul este reprezentat de  prețurile cu mult sub o rată acceptabilă de rentabilitate pentru companiile petroliere pentru o mare parte din această perioadă. „Redus pentru mai mult timp“ a avut un impact financiar enorm asupra bilanțurilor producătorilor de petrol, iar companiile petroliere au făcut exact același lucru atunci când prețurile petrolului erau în scădere. Au încetat să cheltuiască tocmai pe petrol și gaze. Chiar și acum, cu prețuri care sunt mult mai mari, companiile petroliere aleg să-şi plătească datoriile, să-și răscumpere acțiunile și să crească dividende, în loc să-și majoreze bugetele de capital.

Al doilea efect de scădere a investițiilor globale în combustibili fosili a fost acțiunea guvernelor și a acționarilor activiști de a promova așa-numitele alternative de „energie verde“ prin decrete, subvenții fiscale și bariere de reglementare. În urma Acordurilor de la Paris, semnatarii au acționat rapid pentru a recompensa investițiile în aceste surse alternative de energie, în principal eoliană, solară și biomasă. Au făcut acest lucru în ciuda faptului că multe dintre aceste tehnologii alternative sunt încă în evoluție și au lipsă infrastructura de sprijin. Pe scurt, au „sărit“ în piscină și apoi au verificat dacă există apă.

Mutări de fonduri…

Companii internaționale precum Shell și BP fac unele investiții, dar mută capitalul către proiecte de energie regenerabilă într-un efort de a reduce amprenta de carbon a operațiunilor lor. Într-un moment de înțelegere și luciditate, ca răspuns la un investitor activist care cere companiei să se desprindă de activele moștenite, CEO-ul Shell, Ben van Beurden, a spus: Nevoile clienților Shell și eforturile companiei de a se îndepărta de combustibilii fosili au fost mai bine deservite prin păstrarea gamei sale de active și afaceri. În special, el a spus că activele moștenite din petrol și gaze ale companiei sunt necesare pentru a-și finanța investițiile în energie cu emisii reduse de carbon.

Aceste companii își reduc, de asemenea, operațiunile bazate pe carbon, monetizând activele în sus și în aval. Shell, în special, a condus drumul cu vânzarea activelor lor Permian către ConocoPhillips, (NYSE:COP). BP are în vedere pași suplimentari, dar nu a făcut nicio mișcare mare în acest sens recent. Aceste acțiuni vor face ca portofoliile lor să devină mai puțin axate în carbon deoarece energiile alternative în care investesc acum vor intra în funcțiune la mijlocul deceniului. Totuși, vor fi la fel de profitabile? Au apărut deja îndoieli.

Nu trebuie să ne facem griji cu privire la viabilitatea financiară a acestor proiecte de energie verde, cel puțin pe termen scurt, deoarece există ample alocații guvernamentale pentru a plăti total sau parțial costurile acestora. Cert este că guvernele au pavat drumul pentru o tranziție la energie verde. Piața a decis deja această schimbare de capital în ceea ce privește aceste companii, licitându-și prețurile acțiunilor cu aproximativ jumătate de la începutul anului, comentează cei de la oilprice.

Problema pentru consumul mondial de energie este că petrolul rămâne un motor fundamental al securității energetice la nivel global, iar cererea merge înaintea prognozelor, cu cererea de peste 100 mm BOPD. Drept urmare, prețurile au crescut. Mult mai sus decât se previziona , iar asta ar putea fi problematic pentru stabilitatea sistemului financiar.

Vedem că cererea de petrol revine puternic, pe măsură ce ieșim din recesiunea globală cauzată de pandemie. Vine în cel mai rău moment posibil pentru volumele de stocare, atât pe plan intern, cât și internațional. În Statele Unite ale Americii, suntem aproape de partea de jos a mediilor pe 5 ani pentru această perioadă a anului. 425 mm bbl poate suna mult, dar la 21,5 mm BOPD de consum, este mai puțin de o aprovizionare pentru 20 de zile. Se observă că stocurile europene de petrol au ajuns la niveluri la fel de scăzute.

Aflux mare de lichidități la nivel mondial

Lichiditatea sau lipsa acesteia sunt elemente din care se fac crizele financiare. Dacă ne întoarcem la 2008 – ultima criză financiară care nu a fost legată de pandemie, un sistem financiar din ce în ce mai captiv a doborât piețele globale la pământ pe măsură ce a intrat într-o criză aproape mortală. Lichiditatea sub forma unei intervenții guvernamentale masive a redresat corabia și până la începutul lui 2009 semnele de redresare au apărut pe piață.

Două dintre lucrurile care au precipitat criza financiară din 2008 au fost o bulă de active cu efect de levier în imobiliare și un super-ciclu de mărfuri în curs de maturizare. Creșterea prețurilor mărfurilor determinată de boom-ul economic chinez a dus la atingerea maximă a prețului petrolului la aproape 150 de dolari pe barili în 2008. Acest boom a continuat până la jumătatea anului 2014, petrolul recăpătând 110 dolari pe baril înainte de a ceda dorinței OPEC de a relua cota de piață de la producătorii de șist din SUA și o creștere mai scăzută pe piața chineză. Petrolul a revenit din belșug pe măsură ce OPEC a deschis robinetele, iar prețurile au rămas scăzute în următorii 6 ani. Aceasta este o diferență esențială față de 2008, care va tinde să se extindă și să exacerbeze o scădere dacă va avea loc. Petrolul nu este din belșug iar prețurile cresc.

Asistăm acum la o bulă de prețuri a activelor la o scară nemaivăzută până acum. În decurs de un an și jumătate, masa monetară a crescut de la 4,5 trilioane de dolari la aproape 20 de trilioane de dolari și va mai creşte. Planul de infrastructură recent adoptat în SUA va aduce încă două trilioane de cheltuieli directe și auxiliare. Planul Build Back Better care așteaptă să fie aprobat va adăuga încă 2 până la 3,5 trilioane de dolari la bilanțul Fed.

În ultimii 5 ani, media preţurilor caselor în SUA a crescut cu 68%, o mare parte din acest venit de la începutul anului. Oricine poate recunoaște dezastrul sau noua bulă din acest număr…

Potrivit Fed, gospodăria medie nu își poate permite o casă de 270.000 USD. Un cumpărător de nivel mediu, cu un avans de 25.000 USD, se va califica doar pentru o casă de 231.000 USD.

Pe scurt, situația actuală are paralele apropiate cu criza financiară din 2008. Considerăm că situația actuală poate avea consecințe și mai profunde întrucât cantitatea de lichiditate pompată în sistem este cu mult mai mare. În plus, stocurile de energie sunt mult mai scăzute decât în perioada din 2008 ca urmare, într-o anumită măsură, a deturnării capitalului către surse regenerabile, reținerii capitalului din cauza prețurilor scăzute, intervenției guvernamentale și unui element de redresare a cererii.

Politica climatică, impact direct asupra creșterii economice

Începem deja să vedem efectele politicilor climatice care sunt adoptate în urma Acordurilor de la Paris și a COP-26 de la Glasgow din acest an. Vorbim, desigur, de criza energetică din Regatul Unit, cauzată de performanța neprevăzută a parcurilor eoliene și de investițiile insuficiente și de închiderea anticipată a surselor de energie petroliere, în ultimii ani. Unul dintre lucrurile care uimește, cel puțin, în legătură cu mișcarea energiei verzi este numărul de întrebări fără răspuns legate de adoptarea spectrului complet al acesteia. Ipotezele au fost prezentate cu bucurie ca fapte, fără dovezi justificative. De fapt, dacă pui întrebări, ești etichetat ca „negativ climatic” și ești ignorat sau anulat.

Bogdan PANȚURU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti