de Andrei Banu

Încerc să fiu puțin discret,
Și să nu apar pe net...
Dar de voi mai apărea,
Măcar să pot schimba ceva!

Pe net, lumea-i prefăcută,
Și s-ar „vrea“ puțin incultă...
Toată lumea vrea mașină,
Nu și munca din „uzină“.
Toți visează la avere,
Fără efortul ce-o cere.
Toți visează la succes,
Dar fără... un lung proces.
Om n-ajungi peste noapte,
D-aia trebuie și carte!

Supărări acum sunt multe,
Dar cine să le asculte,
Când pe net e numai soare,
Lapte, miere – nu sudoare?
Nici mame îndurerate,
Nici copii-n pustietate,
Nici dureri copleșitoare,
Nici boli fără de scăpare!

Totul este fum acum,
Când totul e luat de bun,
Cin’ să simtă și tristețe,
Când pe net totu-i binețe?

Lumea în care noi trăim
Ne face doar să fugim.
Să fugim tot mai departe,
Dar se-ntoarce mai aproape,
Atunci când se face noapte!

Trăiește tu, cum vrei,
Nu te teme de „aprecieri“.
Cu un like nu vei crea,
Toată fericirea ta!

*

Mai puțin pe Internet,
Poate puțin mai discret
Dar privit cu mult respect!

Editura Academiei a publicat, deocamdată în on-line, o broșură cu valoare excepțională, Denumiri pentru soiuri de struguri în Moldova, scrisă de prof. Ion Nuță, în urmă probabil cu 30-35 de ani. Basarabean născut în 1937 la Bălți, în România Mare a acelor vremuri, Ion Nuță (d.-2011) a fost un reputat lingvist și istoric literar, cu studii efectuate la Facultatea de Filologie a Universității „Al.I. Cuza“ Iași. A predat întâi la o școală din Mogoșești, apoi a fost promovat cercetător principal în domeniul lingvisticii la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Universității „Al.I. Cuza“ și, ulterior, a activat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“ al Academiei Române-Filiala Iași. A publicat în Iașul literar, Cronica, Convorbiri literare, Limbă și literatură, Ateneu etc. Este autorul mai multor volume, între care amintim: Chestionar dialectal, Noul Atlas lingvistic al României, Date despre localități, Dicționar de termeni viticoli, Tezaurul toponimic al României etc.

Printre scrierile lingvistului se regăsește și un capitol dedicat denumirii vechi a soiurilor de struguri din Moldova, o lucrare cu valoare științifică, documentară și sentimentală deopotrivă. Cel puțin în felul acesta putem afla o parte din zestrea spațiului nostru rural. De la prof. Nuțu aflăm, de exemplu, că primele încercări de clasificare a varietăților de struguri datează din 1844, iar începând cu 1850 tratatele de agricultură încep să descrie soiurile de viță-de-vie. Tot autorul ne spune însă că denumirile varietăților de struguri sunt mult mai vechi, având în vedere că toată Moldova, dar nu numai, avea deja podgorii de prin anii 1400 la Bucium, Uricani, Copou, Huși. Dar planta se cultiva prin Asia cu și mai multă vreme în urmă, poate cu cca 3500-3000 î. Hr., ajungând curând și pe teritoriile românești.

Denumiri populare date de culoarea boabelor

Galbenă, răspândită în toată Moldova, mai puțin Cotnari, definește probabil soiul Galbenă de Odobești, care popular a luat denumiri diverse: poamă galbenă sau galbenă grasă (Vrancea), bucium de poamă galbenă (Huși), gălbuie, gălbenușă (Iași), gălbenică (Vaslui), gălbișoară, gălbioară, gălbinoasă, gălbiniță, gălbinea (Vaslui, Iași). Se găsesc și forme compuse, cum ar fi galbenă ca aurul sau galbena cea sticloasă (Vaslui).

Pentru varietatea de struguri cu bobul negru, cultivatorii din mediul rural au găsit derivate diverse, cum ar fi negru moale, vânătă, poamă vineție, murgă (Vaslui, Botoșani, Iași).

În Botoșani, pentru o varietate care se aseamănă cu Grasa, s-a găsit varianta iordană, specialiștii sugerând că denumirea vine de la faptul că strugurii pot rezista până târziu, în iarnă, de sărbătoarea Iordanului. Ca denumiri arhaice sunt iordana neagră și albă, iordovan, iordovană, poamă iorgană, poamă iorgovană (iorgovan = liliac în versiune bănățeană).

Braghina (denumire la origine rusească) este un strugure cu boabe roșii, puternic brumate și cu pulpa foarte suculentă, cunoscut și sub numele brăghinoară, brăghioară, brăghiță, brăghinor, brăghinar. Braghina poate fi bătută, rară, mare, cu bobul mare, cu bobul mic, braghină de Drăgășani. Alteori, același strugure este numit roșioară, poamă roșie, strugure roș, vulpe bătută sau vulpe roșie bătută.

Crâmpoșie (crâmpei, crâmpoi, în Oltenia) definește un strugure alb-verzui sau ruginiu, cu boaba rară, lunguiață, asimilat în Moldova (Odobești, Cotnari, Huși, Copou) sub numele de viță crâmpoșie, crâmpoșie mică sau mare, poamă crâmpoasă, trosnitoare sau trăsnitoare (bobul trosnește între dinți), poamă cârligoancă (de la cârlig), clempușă, schimpoșie.

Tămăioasa (de la tămâie) se transformă, în Moldova, în busuioacă (miros de busuioc) de Moldova, albă, neagră, tămâioară, tămâiată, tămâiță, busuiociță, poamă tămâie, tămâie de butuc, busuioacă sau tămâioasă de Bohotin, tămâioasă vânătă (sau roșie) de Bohotin, joiana sau joienică (de la o plantă ce conține un suc gălbui).

Pentru soiurile hibride sunt o multitudine de denumiri „inventate“ de podgorenii satelor Moldovei, în funcție de mărimea, gustul și culoarea bobului, calitatea vinului: apoasă, bețivană, boscănată, crăpătoare, frumușică, malacă sau malagă, mălăioasă, mămăligoasă, neam rău, necăcioasă, țâșpoagă, vinoasă etc.

Denumiri după forma boabelor și a ciorchinilor

Soiul Băbească sau băbască (struguri rămuroși și boabe rotunde, rare, de culoare neagră-albăstruie) este denumit și crăcană, crăcănată, crăciță (Vrancea și Neamț), rară și răricică (Iași și Botoșani), rănțurată sau rășchirată (Galați și Vaslui), căldărușă sau căndeluță (de la planta cu același nume, Botoșani), cinci clopoței, rară neagră sau crăcană neagră, babă-crăcană (Iași și Botoșani).

Bășicata (bob alb, rotund, bășicat) este o denumire cu originea în podgoria Dealu Mare, preluată apoi în Moldova sub diverse forme: beșicată, bășicoasă, bășică, bășicuță, bășicată albă, neagră, acră, poamă acră, albă bășicată (Cotnari și Huși), poamă cu bășici, ghileșaie (de la o varietate arhaică de cireșe).

Berbecel (boabe mici, rotunde, dese, albe) este specific Olteniei, în Moldova fiind preluat peste tot și doar arar la Huși și Cotnari, sub regionalismele: poama berbecului, bărbăcuț, cucoană sau poama cucoanei (specific mai degrabă Argeșului), alb mărunțel, alb prăjit, albișoară, albuț, albitură, albuică etc.

Cruciulița (origine în Oltenia, derivat din cruce, care este și forma ciorchinuilui) a fost preluat în Moldova drept poamă cruciuliță, cruce întoarsă, poamă în cruci, poamă sfântă, sfântă bătută, cruce de strugure, neagră în cruci.

Țâța caprei (bob asemănător cu al soiului Coarnă) este un soi răspândit sub foarte multe denumiri populare, respectiv poama caprei, căprița, țâța caprei albă sau neagră, țâța oii, coada oii, poamă țâță, țâțche, poamă țâțari.

Țâța vacii (tot soi similar Coanei) este un soi cunoscut sub derivatele poama vacii, pulpa vacii, cornul vacii, ochiul vacii, văcărească.

Fetească (soi autohton, alb sau negru, care are la bază termenul fată + terminația esc) se întâlnește sub numele de festișoară, fetiță, poama fetei, poama albă sau neagră a fetei, rândunică, păsărească neagră sau albă, coada rândunicii, pădureață (Galați, Vrancea).

Grasa își are originea la Cotnari (Grasă de Cotnari), numindu-se și furmint, grasă românească, grasă de Cotnari, poama cea grasă, grasa cea mare, cotnăreancă, grăsuță, grăsulie, grăsană. Alteori, având în vedere că, în anumite condiții, pielița bobului crapă, i se mai spune plesnitoare, poamă crăpătoare.

Gordinul este unul dintre cele mai vechi soiuri, denumirea venind probabil de la varianta rusească a dârmozului. În Moldova este întâlnit sub numele de gordin țuguiat, mititel, păsăresc (boabe mici), alb, negru, mierliță, gordan, gorgan, băldoaie (via unei oarecare Băldioaiei).

Vulpe (struguri bifurcați la vârf, cu boabe negre, dese și rotunde) apare cel mai des ca hulpe, hulpoaică, vulpoșiță, vulpoaie, mierlesc, poamă mierlă, vulpe neagră, coada vulpii.

Zghihară (asemănătoare soiului Galbenă de Odobești) este un soi specific Hușilor, fiind atestat sub diverse alte forme precum chihoară, ghihară, zghihoară, zghiardă, chiharcă, zăsănească.

Maria BOGDAN

Marți, 24 noiembrie, pe pagina de Facebook Rowmania, cartea "Pe sub păsări şi peste peşti", realizată în cadrul Incubatorului de lectură. În carte și-au găsit locul și textele invitaților speciali, printre care s-a aflat şi campionul Ivan Patzaichin.

Peste 50 de copii din Delta Dunării, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani, au participat la Incubatorul de lectură, un proiect inițiat de scriitoarele Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu. Experiența din vară s-a finalizat cu o carte scrisă chiar de copii: ”Pe sub păsări și peste pești„.

Atelierele s-au desfășurat online, în luna iulie, sub forma unor module gratuite de câte 3 zile, pentru copiii din localitățile: Vișina, Mila 23, Crișan, Jurilovca, Mahmudia, Sălcioara, Sulina și Sfântu Gheorghe. Incubatorul de lectură a reușit să-i reîmprietenească pe aceștia cu literatura, dovedind că scrisul și cititul pot fi instrumente dibace de explorare a sentimentului de apartenență la un spațiu unic – Delta Dunării.

Svetlana Cârstean și Ana Maria Sandu le-au înlesnit copiilor accesul la texte literare inedite, precum Elice de Simona Popescu, Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Lumina e ca apa de Gabriel García Márquez sau Vulpea albastră de Sjón. 

Cartea se distribuie gratuit în școlile din Delta Dunării

Poveștile adunate de-a lungul atelierelor plecând de la aceste lecturi au prins culoare, fiind ilustrate de Maria Mălcică și, în final, legate în cartea ”Pe sub păsări și peste pești„, care va fi distribuită gratuit în școlile din Delta Dunării. Cartea este disponibilă spre descărcare în format electronic pentru cei care vor să se delecteze și să se informeze, în același timp.

Volumul mai cuprinde poemul colectiv în lanț despre lumea pe care o cunosc copiii cel mai bine, Delta. Stuful foșnește mereu este scris de 31 de autori și are 180 de versuri. În volum și-au găsit locul și textele invitaților noștri speciali: campionul Ivan Patzaichin, scriitorul Florin Bican, Oana Paula Popa (cercetătoare la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”) și ale inițiatoarelor proiectului, dar și eseul foto-literar al fotograful Adi Bulboacă.

Profesori coordonatori: Florentina Condrat (Şcoala Gimnazială Jurilovca), Paulina Militaru (Școala Gimnazială Mila 23), Anca Olaru (Școala Gimnazială Crișan), Larisa Țurlică (Liceul Tehnologic „Vasile Bacalu” Mahmudia).

Anca Lăpușneanu

Este titlul cărţii recent apărute la editura Universităţii Transilvania din Braşov, lucrare prin care autorul, eminentul om de ştiinţă dr. ing. Teodor Maruşca, dorește să pună în evidenţă starea pajiştilor naturale după aproape treizeci de ani de neglijenţă, abandonare şi nepăsare manifestată de către cei îndrituiţi să apere şi să valorifice eficient acest imens patrimoniu.

Nu încape îndoială şi nu surprinde faptul că autorul, ca urmare a vastei sale experienţe în domeniu, priveşte cu un oarecare dramatism realitatea din zonele consacrate creşterii animalelor, generat de imaginile dezolante ale pajiştilor României, abandonate, neîngrijite, invadate de vegetaţie forestieră şi golite de ceea ce ar putea pune în valoare aceste bogăţii.

Parcurgând paginile acestei cărţi, constaţi că este cum nu se poate mai nimerită folosirea sintagmei confesiuni, autorul aşternând pe hârtie de această dată mărturisiri ale unor fapte, gânduri, precum şi realizări în domeniul în care domnia sa şi-a dedicat întreaga carieră profesională, ştiinţifică. Şi nu este singura lucrare în care Teodor Maruşca se… confesează ori prezintă soluţii tehnice şi organizatorice pentru adu­cerea acestui domeniu la adevărata sa potenţă economică, zecile de cărţi scrise stând mărturie în acest sens. 

Lucrarea de faţă aduce în atenţia potenţialilor cititori şi alte aspecte, cu referire specială la păstoritul tradiţional, legătura între calitatea pajiştilor şi producţia animalieră – calitate, nivel etc. –, dar şi la tehnologii specifice domeniului, dotări, eficienţă economică.

Autorul readuce şi de această dată în atenţia autorităţilor, dar şi a utilizatorilor pajiştilor naturale importanţa şi necesitatea amenajamentelor silvopastorale şi a modernizării sistemului de creştere a animalelor pe pajişti permanente. Oferă, totodată, informaţii despre modul de utilizare a pajiştilor pe alte meleaguri, meridiane, cercetătorul Teodor Maruşca fiind printre puţinii „cutreierători“ ai zonelor silvopastorale ale lumii de unde culege şi transmite idei din care am putea şi noi învăţa câte ceva.

Lucrarea de faţă este de o deosebită importanţă practică şi de mare valoare ştiinţifică, motiv pentru care vă sfătuim să-i parcurgeţi cele aproape 250 de pagini.

Ion Banu

Recent, la Editura MASR din Bucureşti a văzut luminiţa de la capătul tunelului şi a tiparului cartea cu titlul de mai sus, având ca autori trei specialişti, posesori ai unei practici îndelungate şi de calitate: V. Guţu, Fl. Mateescu şi M. Avarvarei. Ea se adresează în primul rând viticultorilor amatori, care pot avea astfel la dispoziţie un GHID care să le călăuzească lucrările ce trebuie executate în vie, cramă şi pivniţă.

Lucrarea este alcătuită din două părţi, şi anume:

Partea l-a – Cartea viei, în care sunt prezentate capitolele:

1. Înfiinţarea viilor pe lângă casă, din hibrizi direct producători;

2. Tehnologia obţinerii viţelor altoite;

3. Înfiinţarea plantaţiei de viţă-de-vie;

4. Sisteme de susţinere;

5. Tăierile de formare şi întreţinere;

6. Forme de conducere;

7. Lucrările de întreţinere a viilor pe rod şi 8. Boli şi dăunători.

Partea II-a – Cartea vinului cuprinde capitolele:

1. Inventarul minim necesar pentru obţinerea, condiţionarea şi păstrarea vinului;

2. Materia primă, prelucrarea şi condiţionarea primară;

3. Fermentarea mustului;

4. Întreţinerea vinului după încetarea fermentării.

Tot în cadrul părţii a II-a mai sunt prezentate şi două capitole speciale, şi anume: a) 44 de întrebări şi răspunsuri despre vin şi b) Să ne confecţionăm singuri un teasc.

La finalul cărţii sunt prezentate pe patru pagini 36 de poze color (foarte reuşite) privind cele mai rapace boli şi cei mai periculoşi dăunători ai viţei-de-vie. Aceste figuri pot avea un rol determinant pentru identificarea agenţilor patogeni care pot apărea în plantaţiile viticole.

Doritorii îşi pot procura această carte prin intermedierea Editurii MAST din Bucureşti, str. Sirenelor nr. 22, sector 5, telefon; 021-410.19.36 sau 0740-320.350.

Virgil Grecu

Mărturisesc că am deschis cu oarecare emoţie lucrarea recentă „Între vis şi realitate – amintiri“ a prof. univ. dr. ing. Ion Bold, apărută în pragul aniversării de 80 ani, lucrare care ne conduce pe căi neumblate ale vieţii şi operei sale, aducându-ne în realitate şi obligându-ne să reflectăm asupra unor evenimente şi cugetări ca adept al libertăţilor de opinie şi valorilor clasice consolidate, înclinat să asocieze şi să disocieze, sedus de generalizări şi sinteze.

Pe plan naţional, dar şi internaţional, Ion Bold rămâne un creator şi deschizător de drumuri prin ştiinţa Organizării Teritoriului şi Dezvoltarea spaţiului Rural şi crearea Sistemului Naţional de Organizare a Teritoriului, lucrări care se alătură altor 60 de cărţi publicate.

Întreaga sa operă şi viaţă reprezintă o ilustrare a nivelului de cultură care cuprinde gândirea socială, politică, istorică, filozofică a diferitelor ştiinţe tehnice şi economice. Ion Bold rămâne astfel exemplul unui strălucit intelectual, cu o vastă cultură generală şi o multiplă implicare în viaţa socială, care scrie într-o formă elegantă, pătrunzătoare, cu spirit analitic, convins cercetător sistematic şi erudit.

Textul său este concis, sintetic şi curat, iar problemele abordate sunt importante atât în plan teoretic, cât şi practic.

Recenta carte deschide orizonturi noi şi creează, alături de lucruri cunoscute, altele necunoscute, îmbogăţind pe cititor cu suportul unei meditaţii continue asupra unei vieţi trăite cu dăruire şi pasiune. Biografia sa are viaţă, culoare şi profunzime, se bucură de o largă audienţă – aşa cum am constatat din cărţile şi intervenţiile anterioare – şi de o autoritate incontestabilă, autentică, valoroasă.

Apariţia cărţii sale, „Între vis şi realitate – amintiri“ este, de fapt, o cumpănire feerică între vis şi viaţă, într-un echilibru delicat şi personal ca martor lucid şi activ al epocii noastre, astfel că apariţia cărţii trebuie considerată un eveniment literar, constituind un document al unei generaţii, expresiv şi grăitor.

Este cartea cel mai frumos scrisă, căci aici şi-a pus în joc talentul literar şi pe cel critic, cu reflecţii proprii asupra evenimentelor, a oamenilor, a vieţii.

Interesul deosebit pentru cartea sa, ca şi pentru întreaga sa operă, nu trebuie căutat numai în originalitate, ci în logica, coerenţa, eleganţa, lipsa de distonanţe, iată ce caracterizează în egală măsură opera şi viaţa acestei personalităţi.

În ultimă instanţă, a şti să citeşti această carte înseamnă să fii sensibil la lecţia sa, căci Ion Bold ne învaţă arta de a gândi şi de a munci cu pasiune, arta de a iubi, într-un cuvânt, arta de a trăi într-o epocă dificilă şi complexă.

Despre cartea sa vor scrie şi alţii. Mie mi-a plăcut să scriu despre prietenul Ion Bold care este un om în cel mai curat înţeles al cuvântului şi care cu această carte s-a depăşit pe sine cu dăruire şi talent, atestând un scriitor al realităţilor noastre, astfel că generaţii întregi vor avea de acum înainte revelaţia creaţiei sale, a nobilelor idei care i-au călăuzit viaţa, în contextul condiţiilor din România.

I. Banu

Lucrarea „Iazul Dracşani, judeţul Botoşani – Proprietate privată asociativă – Monografie“, cu subtitlul „Crâncene confruntări în instanţe cu uzurpatorii“, nu este atât o carte în sine, cât mai degrabă strigătul de ajutor al unor oameni (constituiţi într-o obşte asociativă cu caracter juridic) privaţi de un drept fundamental: proprietatea. Scrisă cu nerv, cu încrâncenare, dar şi cu o doză de subiectivism, lucrarea poate fi privită şi ca un manifest adresat celor peste 300 de obşti, câte se aflau în ţară în preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Însă, indiferent dacă personajului colectiv (obştea) i se va face sau nu dreptate, volumul rămâne cu uriaş câştig colateral: o amplă, documentată şi minuţioasă monografie a zonei şi a Iazului Dracşani.

Cu „jalba“ prin instanţe

Este de la sine înţeles că autorii Petru Panţiru, prof. univ. dr., membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, şi Mihai Popa, preşedinte al Asociaţiei Obştea de Cumpărare a Iazului Dracşani, n-au urmărit nici pe departe cu lucrarea de faţă glorie literară sau ştiinţifică ori ascunse motive pecuniare. Nu. Cartea se doreşte a fi, pe lângă monografia complexă şi completă, o oglindire „dreaptă“ a unor hotărâri „strâmbe“ emise de instanţe judecătoreşti ce au dat, până acum, câştig de cauză „uzurpatorilor“ materializaţi fie în persoane fizice, firme private sau instituţii ale statului. Aşa cum aflăm din „Cuvânt înainte“, autorii şi-au propus şi consideră că au reuşit să trateze aspectele istorice, geografice, economice, juridice, sociale ale proprietăţii obşteşti din România, în mod echidistant faţă de partidele politice şi de guvernele care s-au succedat după 1989. Studiul monografic se bazează, pe de o parte, pe acte originale şi legi privind formarea obştilor, cumpărarea, stăpânirea şi exploatarea iazului, iar, pe de altă parte, pe plângerile în instanţe, pe intervenţii, pe memorii, pe hotărâri şi pe decizii judecătoreşti. Din punctul de vedere al conţinutului, lucrarea poate fi privită sub două aspecte principale: tratarea istorică a obştii şi a Iazului Dracşani (sub raportul proprietăţii, al organizării şi administrării, al statutului juridic şi al dezvoltării economice) şi tratarea acţiunilor în justiţie, a intervenţiilor către autorităţi şi a apelurilor la mass-media pentru redobândirea proprietăţii.

Documente originale vechi de un secol

Pentru asigurarea veridicităţii problemelor abordate, monografia este însoţită (partea Anexe) de reproducerea în original a documentelor de bază, precum şi de informaţii cu privire la fondatorii asociaţiilor din România, la personalităţile care au asigurat de-a lungul timpului conducerea obştii, la contribuţia juriştilor, avocaţilor, a editorilor şi a jurnaliştilor implicaţi în apărarea drepturilor legitime ale obştii. În acest context au fost menţionate şi studiile, revistele, ziarele, etc. care au relatat despre drepturile obştii şi acţiunile ei în conflictele, ajunse în instanţe, dintre obşte şi „uzurpatorii“ iazului. Totodată, autorii aduc critici severe autorităţilor administrative şi judecătoreşti, care se opun retrocedării bunurilor preluate abuziv de statul socialist. În acest sens, în lucrare sunt demontate şi criticate, pe bază de documente, hotărârile judecătoreşti nefundamentate şi atacarea aces­tora în instanţă, sub diferite aspecte.

Istoricul şi fondul problemei

Respectând principiile tratării monografice, autorii arată că Obştea Dracşani-Novaci a luat fiinţă în anii 1924-1925, iar fondatorii ei au cumpărat, în indiviză, pe bază concurenţială şi cu drept de preempţiune, în condiţii de şanse egale, suprafeţe agricole, forestiere şi Iazul Dracşani, cu acte elaborate prin instanţe judecătoreşti. Obştea avea un statut înregistrat şi autentificat şi funcţiona ca persoană juridică. În arhiva obştii se găseşte şi Registrul de contabilitate autentificat de Judecătoria Todireni-Botoşani cu fondatorii obştei, cu suprafeţele cumpărate de fiecare membru şi cu sumele achitate la termen, pe baza susţinerii bancare. Dar, după război, în februarie 1949, statul nou creat, pe baza a două procese verbale, prin presiune şi ameninţări, le-a preluat abuziv. După prăbuşirea comunismului s-a pus problema reconstituirii dreptului la proprietate, numai că, pădurea, prin sentinţe judecătoreşti, a fost restituită, iar Iazul Dracşani, care făcea parte din acelaşi act de cumpărare cu pădurea, nu a fost retrocedat, deoarece în jurul lui s-au format puternice cercuri de interese. De aici a început bătălia pentru iaz cu: SC „Piscicola“ SA Botoşani, MADR, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, Apele Române, Casa de avocatură „Deleanu“ din Bucureşti, Primăria Suliţa etc. Într-un final s-a ajuns la CEDO şi optimismul generat de Legea nr. 165 din 17 mai 2013 intitulată „Măsuri pentru finalizarea proceselor de reconstituire în natură sau în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România“. Dar, cum până la aplicarea „dumnezeiască“ a acestei legi te mănâncă „sfinţii“ structurilor enumerate mai sus, membrii obştii speră că nu vor fi nevoiţi să aştepte până la o nouă „înviere“ a unui sistem cu adevărat democratic în ţara noastră, care să le acorde drepturile ce li se cuvin.

Paul Rogojinaru

Despre cartea de agricultură se poate vorbi de-abia începând cu secolul al XIX-lea şi a evoluat astfel:

– În 1804 I. Pinariu Molnar scoate lucrarea „Povăţuitorul despre economia de câmp şi învăţătură despre sădirea bumbacului“.

– În 1809 Dimitrie Râmniceanu publică lucrarea „Oarecare secreturi ale lucrării pământului şi ale meşteşugului sădirii“.

– În 1831 Grigore Filipescu elaborează lucrarea „Osebite băgări de seamă asupra plugăriei“.

– În 1938 Ioan Filipescu scoate lucrarea „Agronomia“.

– În 1945 I. Penescu elaborează „Prinţipuri de agricultură“.

– În 1850 I. Brezoianu publică „Curs elementar de agricultură şi economie rurală“.

– În 1853 D. Litinschi scoate „Manual de agricultură practică pentru Moldova“.

– În perioada 1864-1868 Ion Ionescu de la Brad publică „Lecţiuni elementare de agricultură“.

– În 1869 P.S. Aurelian elaborează „Neamul de agricultură pentru clasele primare“.

– Tot în 1869 Mihai Rătescu scoate „Curs elementar de agricultură teoretică şi practică“.

– În 1870 Ion Ionescu de la Brad – „Manual de agricultură“, iar în 1881 „Manual de agricultură poporeană“.

– Tot în 1881 P.S. Aurelian scoate „Neamul de agricultură pentru şcolile normale şi şcolile rurale“.

– În 1897 George Maior editează „Agrologia“.

În secolul XX se înmulţesc şi se diversifică, astfel:

– În 1905 A. Motrescu scoate „Carte de agricultură“.

– În 1906 Petrescu D.P. – „Curs elementar de agricultură“.

– În 1910 George Maior – „Manual complet de agricultură“.

– În 1912 Gh. Cipăianu – „Manual de agricultură“.

– În 1922 Popovici Lupa – „Agrologia“.

– Tot în 1922 Gheorghe Ionescu-Şişeşti scoate un curs litografiat de „Agrogeologie“.

– În 1925 M. Chiriţescu-Arva, „Agrologia – partea I.

– În 1926 Popovici Lupa N.O. „Agricultura partea I“.

– În 1929-1930 Gh. Ionescu-Şişeşti – „Introducere în agricultură“.

– În 1943 Gheorghe Ionescu-Şişeşti scoate „Agrotehnica“, epuizată în scurt timp, şi în 1947 o reeditează îmbunătăţită.

– În 1948 Amilcar Vasiliu scoate „Agrotehnica“ şi o reeditează în 1952, 1959 şi 1967.

– În 1958 Gh. Ionescu-Şişeşti şi colaboratorii editează lucrarea monumentală „Agrotehnica“, în două volume.

– În 1969 Irimie Staicu editează „Agrotehnica“.

– În 1985, sub coordonarea prof. C. Pintilie, se elaborează de către cadrele didactice de la universităţile de agronomie lucrarea pentru studenţi „Agrotehnica şi tehnica experimentală“.

– În 1996, aceeaşi lucrare sub coordonarea Gh. Budai, iar în 2001 Agrotehnica de A. Penescu şi C. Ciontu.

Prof. dr. Vasile POPESCU