ipso iulie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 30 Jul 2021

Doar 36,35% dintre comunele României dispun de rețea de canalizare

În articolul în care am prezentat gradul de alimentare cu apă a localităților spuneam că România și-a luat angajamentul, ca semnatară a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă (2015, Adunarea Generală a ONU, New York), să atingă ținta de 90% în ceea ce privește conectarea gospodăriilor populației la rețeaua de apă potabilă și canalizare. Și atunci am apreciat că, dacă la alimentarea cu apă obiectivul poate fi atins, acest lucru va fi imposibil pentru canalizare. Asta chiar dacă în Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă –orizont 2030, document adoptat în 2018, s-a inserat o sintagmă „salvatoare“, respectiv „orașe, comune și sate compacte“. Nici chiar în zonele compacte, la cum decurg lucrurile la noi, nu se va atinge acest procent. Și asta pentru că, în prezent, procentul de conectare la rețea este foarte slab.

Institutul Național de Statistică arăta că, la sfârșitul anului 2019 – iar în 2020, în pandemie, nu credem să se fi modificat esențial cifrele – din totalul de 3.181 de localități, dispuneau de sistem public de canalizare 1.354 de așezări, din care 314 în mediul urban și 1.040 în mediul rural. Procentul la nivel național este așadar sub 50%, respectiv de 42,56%. Cifra privind populația deservită de sistemul de canalizare nu este mai optimistă: 10.514.924 persoane care beneficiază de această facilitate înseamnă 54,26%, dacă ne raportăm la populația rezidentă din același an (19.375.835 de persoane) și 47,37%, în raport cu populația după domiciliu (22.193.286 de locuitori). În această ecuație contează mult faptul că 314 orașe, din 320 total (98,13%), dispun de canalizare, iar în mediul urban trăiește 52,92% din populația rezidentă a țării. Aglomerările urbane care nu au această facilitate aproape obligatorie provin din Sibiu (1 oraș), Suceava (2), Constanța (1), Dâmbovița (1) și Ialomița (1).

orase canalizare

Sud-Muntenia, la coada clasamentului

În ceea ce privește mediul rural, cu 1.040 de comune conectate la rețea, dintr-un total de 2.861 de așezări, procentul scade la 36,35% grad de acoperire a localităților cu sistemul de colectare și epurare a apelor uzate. Cele mai optimiste cifre se înregistrează în Ilfov – 62,50%, urmat de regiunile Centru – 49,57%, Nord-Vest – 48,13% și Vest – 46,61%. La popul opus se situează Sud-Muntenia – 20,61%, cifră mai rea decât în zonele despre care tradițional spunem că ar exista popul sărăciei, Oltenia și Moldova! Remarcăm că datele cele mai bune, dacă se poate numi „bună“ o cifră totuși atât de scăzută, sunt în Banat, Crișana, Ardeal și Maramureș. Să fie o întâmplare? Nu prea credem!

comune canalizare

Harghita, loc fruntaș la rețeaua de canalizare

În cifre absolute, cele mai multe localități din mediul rural conecate la sistemul de canalizare se regăsesc în județele Cluj – 50 de comune, Bacău – 50, Iași – 45, Caraș-Severin – 41 și Mureș – 41. În procente (numărul de UAT cu canalizare, dIn totalul localităților), pe primul loc se situează Harghita – 67,24%, Cluj – 66,66%, Covasna – 62,50% și Ilfov (62,50%). La subsolul clasamentului, respectiv județe cu cele mai puține comune care dispun de rețea de canalizare, se plasează Giurgiu – 5 localități, Botoșani – 6, Brăila – 7, Ialomița  – 7, Teleorman – 7, Călărași – 9. Regiunea Sud-Muntenia are cele mai multe județe care nu au fost capabile să extindă canalizarea în mai mult de 10 comune! Să vedem însă care era situația pe județe, la sfârșitul anului 2019:

Regiunea Nord-Vest

  • Cluj: 50 de comune cu rețea de canalizare, din totalul de 75 de UAT, 66,66%;
  • Satu Mare: 33 de comune cu rețea, din 59 total, 55,93%;
  • Bistrița-Năsăud: 32 de comune cu rețea, din 58 total, 55,17%;
  • Maramureș: 31 de comune cu rețea, din 63 total, 49,20%;
  • Bihor: 34 de comune cu rețea, din 91 total, 37,36%;
  • Sălaj: 14 comune cu rețea, din 57 total, 24,56%.

Produsul Intern Brut din anul 2019, cel care reflectă puterea economică a fiecărei zone și, prin extensie, volumul veniturilor la bugetele județene și locale, poziționează județele în următoarea ordine: Cluj (50 de miliarde de lei, dublu sau triplu decât al județelor din regiune), Bihor, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj. Ei bine, în cifre absolute, cu mici excepții, performanțele investiționale în canalizare respectă cumva clasamentul.

Regiunea Centru:

  • Harghita: 39 de comune cu rețea, din 58 total, 67,24%;
  • Covasna: 25 de comune cu rețea, din 40 total, 62,50%;
  • Sibiu: 25 de comune cu rețea, din 53 total, 47,16%;
  • Mureș: 41de comune cu rețea, din 91 total, 45,05%;
  • Brașov: 21 de comune cu rețea, din 48 total, 43,75%;
  • Alba: 26 de comune cu rețea, din 67 total, 38,80%.

În această grupă, județele cu cel mai mic PIB, am numit Covasna și Harghita, au cel mai mare procent al comunelor cu rețea de canalizare. Ca procente, Harghita chiar este primul județ din țară ca acoperire a comunelor cu această utilitate publică. Cel mai puternic județ, Brașov (35,8 miliarde de lei), cu un PIB de cinci ori mai mare decât al Covasnei (7,5 mld. lei), se află pe penultimul loc în regiune.

Regiunea Nord-Est:

  • Bacău: 50 de comune cu rețea, din 85 total, 58,82%;
  • Iași: 45 de comune cu rețea, din 93 total, 48,39%;
  • Suceava: 38 de comune cu rețea, din 98 total, 38,77%;
  • Neamț: 24 de comune cu rețea, din 78 total, 30,77%;
  • Vaslui: 22 de comune cu rețea, din 81 total, 27,16%;
  • Botoșani: 6 comune cu rețea, din 71 total, 8,45%.

Suceava este județul care a primit cele mai mari sume prin Programul Național de Dezvoltare Locală I și II.

Cu toate acestea, n-a ajuns să performeze în materie de asigurare cu utilități publice a așezărilor din mediul rural. Cât despre ultimele două clasate, acestea au și cel mai mic PIB din regiune (Vaslui – 9,7 miliarde lei, Botoșani – 10,2 mld. lei), însă priviți numai ce diferență este între ele ca număr de comune cu sistem de canalizare! Ca putere economică, Iași (32,7 mld. lei) domină nordul Moldovei, dar nu ca și procente sau număr de comune racordate la canalizare.

Regiunea Sud-Est:

  • Tulcea: 23 de comune cu rețea, din 46 total, 50,00%;
  • Constanța: 25 de comune cu rețea, din 59 total, 42,37%;
  • Galați: 24 de comune cu rețea, din 61 total, 39,34%;
  • Buzău: 16 de comune cu rețea, din 82 total, 19,51%;
  • Vrancea: 12 de comune cu rețea, din 68 total, 17,65;
  • Brăila: 7 comune cu rețea, din 40 total, 17,50%.

În această regiune, Tulcea este cel mai sărac județ, cu un PIB de 8,12 miliarde lei și venituri bugetare de 0,9 mld. lei. În aceste condiții, reușește cea mai bună performanță, având jumătate dintre localitățile rurale cu sistem de canalizare. Următorul ca PIB redus, Brăila (10,8 mld. lei), dar cu un buget total de 0,8 mld. lei, în 2019, se poziționează în subsolul clasamentului. Neplăcut este ceea ce se întâmplă la Constanța: cu PIB cât alte patru județe la un loc și un buget general de peste 2 miliarde de lei, a realizat investiții de canalizare doar în 25 de comune!

Regiunea Sud-Muntenia:

  • Prahova: 29 de comune cu rețea, din 90 total, 32,22%;
  • Argeș: 30 de comune cu rețea, din 95 total, 31,58%;
  • Dâmbovița: 20 de comune cu rețea, din 82 total, 24,39%;
  • Călărași: 9 comune cu rețea, din 50 total, 18,00%;
  • Ialomița: 7 comune cu rețea, din 59 total, 11,86%;
  • Giurgiu: 5 comune cu rețea, din 51 total, 9,80%;
  • Teleorman: 7 comune cu rețea, din 92 total, 7,61%.

Regiunea este a doua din țară, după București-Ilfov, ca PIB general. E adevărat, bogăția este concentrată în Prahova (40,8 miliarde lei) și Argeș (29,7 mld. lei), cele două însemnând mai mult decât jumătate din PIB-ul regional. Pe urmă, Teleorman a primit a doua cea mai mare sumă din țară, după Suceava, prin PNDL II. În aceste condiții, să fii totuși ultima zonă din țară la asigurarea mediului rural cu sistem de colectare/epurare a apelor uzate, este aproape inexplicabil. Sau explicabil în măsura în care putem pune totul pe seama lipsei de interes a autorităților județene și locale.

Regiunea București Ilfov:

  • Ilfov: 20 de comune cu rețea, din 32 total, 62,5%.

Regiunea Sud-Vest Oltenia:

  • Vâlcea: 38 de comune cu rețea, din 78 total, 48,71%;
  • Mehedinți: 20 de comune cu rețea, din 61 total, 32,79%;
  • Gorj: 16 de comune cu rețea, din 61 total, 26,23%;
  • Olt: 27 de comune cu rețea, din 104 total, 25,96%;
  • Dolj: 18 de comune cu rețea, din 104 total, 17,31%.

Și în această zonă, județul cu cea mai mare putere economică, am numit Dolj (27 miliarde de lei PIB, cât Olt și Vâlcea la un loc), are cele mai slabe rezultate. Spre comparație, cel mai sărac județ, Mehedinți (7,5 mld. lei), tot a reușit să realizeze mai mult, poziționând-se pe locul secund, după Vâlcea (al treilea, din zona, după valoarea PIB).

Regiunea Vest:

  • Caraș Severin: 41 de comune cu rețea, din 69 total, 59,42%;
  • Hunedoara: 24 de comune cu rețea, din 55 total, 43,64%;
  • Timiș: 38 de comune cu rețea, din 89 total, 42,70%;
  • Arad: 28 de comune cu rețea, din 68 total, 41,18%.

Timiș (49,3 miliarde lei) are un PIB aproape cât celelalte trei județe la un loc și un buget general dublu decât Arad, Hunedoara și Caraș împreună. Se pare însă că nu i-a folosit prea mult această avuție, de vreme ce a fost depășit la investiții în canalizare de cel mai sărac județ din zonă, Caraș-Severin (11,8 mld. lei), care are și cele mai meritorii rezultate din regiune.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Județul Călărași, „bătuta pe loc“ în ultimii 30 de ani

Autoritățile publice ale județului Călărași descriu zona ca având trei avantaje competitive: situarea la granița cu Bulgaria, relația rutieră București-Constanța, parte a coridorului paneuropean 4 și Coridorul Dunării 7, ce interconectează cele 14 țări riverane fluviului. Întrebare: a fructificat județul pe deplin cele trei atuuri? Răspunsul încercăm să-l aflăm astăzi.

Suprafața Călărașului este de 5.088 kmp (2,1% din teritoriul României), ocupând locul 28 ca mărime în rândul județelor țării. Populația numără 308.655 de locuitori (1,64% din populația țării): 38,45% din populație trăiește în mediul urban (Călărași, Oltenița, Budești, Fundulea și Lehliu-Gară) și 61,55% în mediul rural (50 de comune), gradul de urbanizare fiind sub media națională.

Infrastructură generală deficitară

Prima reacție când vizităm un loc, un oraș, o comună, o stațiune turistică sau cu pretenții turistice este să ne uităm la drumuri, la modul în care sunt întreținute spațiile din fața gospodăriilor, parcuri, spații verzi, clădiri. Apoi ne interesăm de gradul de conectare la utilități, respectiv apă, canalizare, gaze, de felul în care arată școlile, sistemul de sănătate etc. Toate acestea vorbesc despre puterea economică a unei zone. Ei bine, județul Călărași nu creează, fie și statistic, impresia că ar fi realizat foarte multe în 30 de ani. Sau în 14 ani de acces la fondurile europene.

  • Drumuri. Institutul Național de Statistică ne spune că, la sfârșitul anului 2018, ultimul de raportare integrală, județul dispunea de o rețea rutieră de 1.346 km, din care 104 km autostrăzi, 397 km drumuri naționale, 684 km drumuri județene și 161 km drumuri comunale. 195 km de drumuri (14,48% din total rețea) erau ori sunt din pământ, iar 239 km (17,75%) – din pietriș. Ar rezulta așadar că 400 km, respectiv, 29,71% din șosele, sunt încă nemodernizate. La acestea se adaugă o rețea de 331 km de străzi orășenești, din care modernizate sunt numai 252 km de artere (76,13%).
  • Apă potabilă. Aparent, la acest capitol, lucrurile stau extrem de bine. Lungimea totală a rețelei simple de distribuție a apei potabilă este de 1.403,3 km, din care în mediul urban 274,1 km, iar numărul de localități cu rețea de apă în sistem centralizat este de 50, dintr-un total de 55 de unități administrativ-teritoriale (90,90%). Dar, cu privire la mediul urban, în două din cele cinci orașe procentul de racordare a populației la sistemul centralizat de alimentare cu apă este unul minor, respectiv 5% la Fundulea și 4,1% la Budești. Nu se spune care este situația în toate cele 160 de sate arondate comunelor (152 de sate) sau orașelor (8 sate).
  • Canalizare. Județul dispune de o rețea de colectare și epurare a apelor uzate de 354 km, repartizată în cinci orașe, dar cu procente de deservire a populației cuprinse între 2,29% în Budești și 64,89% în municipiul Călărași, și 8 comune, rezultând un procent la nivel de județ de 23,63%%.
  • Gaze. Sistemul de alimentare cu gaze este prezent în 13 localități (354,4 km de rețea), din care 4 orașe (fără Budești) și 9 comune, procentul la nivel de județ fiind de 23,63%.
  • Școli. La acest capitol reținem o singură informație de la sfârșitul anului 2019 a Inspectoratului Școlar Județean: „Numărul total de clădiri în care funcționează unitățile de învățământ din județul Călărași este 351, din care 33 de clădiri necesită reparații, opt clădiri noi sunt aflate în curs de execuție, în 32 de clădiri se execută lucrări de reabilitare, consolidare, extindere, reparații capitale, iar 20 au grupul sanitar în curte.”
  • Sănătate. Județul dispune de 5 spitale, cu ambulatorii integrate, 3 dispensare umane, 14 cabinete de medicină generală, 125 cabinete de familie, 82 de cabinete stomatologice, 36 de laboratoare generale, 96 de farmacii, 1.224 de paturi de spital.

Al șaselea cel mai mic PIB din țară

Ca dezvoltare economică, potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, județul Călărași a avut, în 2019, un Produs Intern Brut de 9.666 milioane de lei, ceea ce înseamnă 7,5% din PIB-ul regiunii Sud-Muntenia și 0,9% din PIB-ul național. Față de perioada anterioară, PIB-ul a înregistrat o evoluție de 8,4%, dar între județe, ca valoare absolută, înseamnă al șaselea cel mai mic PIB din România, după judeţul Covasna, Sălaj, Mehedinți, Ialomița și Tulcea. Produsul Intern Brut pe locuitor, exprimat de data aceasta în euro, s-a situat la 7.224 euro, respectiv, 78,32% față de valoarea înregistrată la nivel de regiune (9.223 euro) și 63,74% din PIB-ul/locuitor la nivel național (11.333 euro). PIB-ul /cap de locuitor situează Călărași pe locul 35 în țară, înaintea județelor Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui, Teleorman, Mehedinți și Olt. În ordine, contribuția la PIB revine activităților din servicii și comerț, industrie, tranzacții și agricultură. Vorbind despre sectorul agricol, în Strategia de dezvoltare a județului se arată: „Potențialul natural, economic și uman de care dispune județul face ca agricultura să constituie un sector de bază în economie, aceasta fiind susținută atât de ponderea populației ocupate (peste 50%), cât și de ponderea suprafeței agricole (de 84%) din total suprafață. Pentru Călărași, agricultura – ramură care asigură hrana populației și importante cantități de materii prime pentru industria alimentară și nealimentară – este una dintre cele mai importante resurse ale dezvoltării, cu condiția să devină competitivă în privința calității produselor și nivelului prețurilor.” De altfel, cele mai multe întreprinderi active sunt concentrate în domeniul agriculturii, urmate de cele din următoarele domenii: comerț, industrie, construcții și servicii. Cât privește turismul, deși are deschidere la Dunăre și locuri fascinante (rezervația naturală avifaunistică Iezer-Călărași, ostroavele Ciocănești, Haralambie și Șoimul), un port altădată de referință (Oltenița), situri arheologice și monumente istorice de importanță națională, acesta este aproape inexistent. Cifrele o arată de la sine: 30 de structuri de primire turistică (0,35% din numărul de unități la nivel național); 894 locuri de cazare (0,23% din totalul la nivel național); 22.357 sosiri în structurile de cazare turistică (0,17% din numărul de sosiri la nivel național); 54.664 de înnoptări în structurile de cazare (0,19% din total național.

Maria Bogdan

  • Publicat în Social

Cum e să pui carul înaintea cailor... canalizare fără alimentare cu apă

După vreo 25 de ani de jurnalism trag concluzia că 30% dintre primarii României au pierdut legătura cu realitatea. S-au cocoțat într-un glob de sticlă, ca niște mici Dumnezei, și de acolo n-ai voie să-i deranjezi decât eventual pentru a le ridica osanale. Noroc că n-au luat cu ei și localitățile la modul fizic. Acelea au rămas pe pământ și pot fi umblate, ca să zic așa, de oricine dorește să-și bage, scuzați, nasul unde nu îi fierbe oala. Ceea ce face și semnatara rândurilor de față.

Scriu astăzi despre comuna Albești Paleologu, județul Prahova, situată la DN1B Ploiești-Buzău, la intersecția cu DN 1D Constanța-Urziceni-Albești și DJ 102 C Urlați. Așezarea are patru sate – Albești Paleologu, Albești Muru, Vadu Părului, Cioceni – întinse pe aproximativ 5.000 ha, și o populație de 5.789 de locuitori (2.848 de gospodării). Vorbind despre infrastructură și utilități, situația era următoarea, în urmă cu 3 ani: drumuri asfaltate – 100% (acum sunt deteriorate din cauza sistemului de apă și canalizare), gaze – 80%, apă – 30%, canalizare – 30%. Între timp s-a lucrat la două proiecte (încă se mai lucrează): introducerea rețelei de colectare a apelor uzate, inclusiv stație de epurare, în satul Albești Paleologu (10,133 mil. lei, prin PNDL I), înființarea sistemului de alimentare cu apă potabilă (proiect PNDL II, în valoare de 4,428 mil. lei) și sistemul de colectare a apelor uzate (PNDL I, 5,59 mil. lei) în satul Cioceni. Primăria din localitate a mai obținut, tot prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, un proiect în valoare de 18,295 milioane de lei (această sumă figurează pe documentele oficiale, dar se pare că ar fi vorba despre cca 16 mil. lei) pentru, cităm, „înființare sistem de canalizare centralizat în satele Albești Muru și Vadu Părului“. Toate bune și frumoase... doar că în aceste două sate nu există aliementare cu apă! Și vine întrebarea: cum să faci canalizare dacă nu ai apă? Nu-i cam o treabă de Păcală, indiferent cine o fi acesta, vreun șef de la Ministerul Dezvoltării Regionale sau chiar cineva din Primăria Albești?

De vorbă cu... ecoul telefonului primarului

Este motivul pentru care l-am sunat pe primarul Marian Panait. A răspuns, dar când a auzit despre ce este vorba a lăsat celularul pe ecou, cât să cred eu că nu a închis intenționat, ci că a intrat într-o arie fără acoperire. Bănuiesc că vă este cunoscută tactica. Bineînțeles că am revenit, dar la capătul celălalt a fost tăcere totală. A apucat totuși să spună că se lucrează la canalizare, șantierul este în toi, după care a mai scăpat următoarea frază:

„Ne-a mai căutat cineva acum două săptămâni pe această temă; oamenii au puțuri forate, deci există apă la nivel de gospodărie și canalizarea nu trebuie neapărat să aibă și apă“. Probabil primarul a vrut să se refere la succesiunea lucrărilor și la apă în sistem centralizat. Că altfel chiar e obligatoriu să ai apă ca să poți utiliza canalizarea! Altfel...

„Am luat banii de teamă să nu-i pierdem. Dar la anul încep lucrările și la alimentarea cu apă“

Am vorbit apoi cu viceprimarul Valentin Voicu și am aflat că, de fapt, tocmai fusese demis din funcție în urmă cu o săptămână (n.n. – convorbirea a avut loc pe data de 18 decembrie). Dar a confirmat că lucrurile stau întocmai, se lucrează la canalizare în cele două sate, s-a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 40% și că, da, nu există sistem de alimentare cu apă, aceasta fiind procurată din surse gospodărești (puțuri proprii). Chiar i-a luat apărarea primarului, apreciind că nu se poate să fi afirmat ceea ce tocmai am reprodus mai sus. Voicu a fost extrem de sincer și a recunoscut că, la vremea aprobării proiectelor PNDL II, nu mai erau bani pentru apă, ci doar pentru canalizare, așa că... „am luat banii de teamă să nu-i pierdem. Nu știam când ne vom mai întâlni cu o asemenea ocazie. Am avut proiecte depuse și pentru apă, dar acelea nu ni s-au aprobat fiindcă nu mai erau bani“. Tot domnia sa a mai declarat că funcționarii compartimentului „fonduri europene“ au bătătorit Bucureștiul și până la urmă s-ar fi obținut bani și pentru înființarea sistemului de alimentare cu apă în cele două sate, „cel mai probabil la anul vor începe lucrările.“

Harta teritoriului GAL

Două sate se apropie de traiul civilizat

Ex-viceprimarul a ținut să ne spună că totuși Primăria Albești Paleologu a făcut lucruri remarcabile (n.n. – nici n-am contestat acest lucru, am dorit doar să aflu cum e să pui carul înaintea cailor. Cât despre „lucrurile remarcabile“, la urma urmei aceasta este și obligația unei administrații publice, să lucreze în interesul comunității. Ba nu, să fie în slujba ei!): „Față de comunele din zona de sud-est a județului noi chiar rămăsesem în urmă cu infrastructura de utilități publice. Și am depus eforturi mari să aducem bunăstare locuitorilor sub aspectul confortului asigurat prin ceea ce noi numim «asfalt-apă-canalizare-gaze-școală-dispensar». În satul reședință de comună, Albești Paleologu, există apă în sistem centralizat și canalizarea se apropie de recepție. La Cioceni a fost realizată rețeaua de apă, au fost montate inclusiv apometrele și s-au forat puțurile de apă; mai e ceva de lucru la rezervoare și apoi vom da drumul apei pe conducte. Gaz metan avem în toate localitățile (n.n.– investiție finalizată în 2014). Așa că, dacă ducem apa și în cele două sate, înseamnă că vom avea cu adevărat toate condițiile la îndemână.“

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Alimentarea cu apă, o mare vulnerabilitate a satelor românești

Cele două episoade de cod portocaliu și roșu din ultima perioadă (vânt, ninsori abundente și viscolite) au scos în evidență, ca în fiecare iarnă, de altfel, că populația trece destul de greu peste astfel de perioade mai ales în mediul rural. Am văzut din nou sate sub nămeți și oameni care nu au mai avut acces nici măcar la apa potabilă. Aceste vulnerabilități au deschis mai multe discuții, iar despre una dintre acestea – alimentarea cu apă – vom vorbi și noi astăzi.

Suprafața cumulată a spațiului rural românesc este de 208.068 kmp, ceea ce reprezintă aproximativ 87% din suprafața țării, zonă locuită, la nivelul anului 2014, de 9,19 milioane de persoane, respectiv de 47,8% din populația României. Strategia de dezvoltare 2014-2020 a identificat mai multe zone sensibile – cele profund rurale, slab populate, montane – care au dificultăți în a rezolva minimele probleme care țin servicii și utilități (drumuri, apă, gaze). La acestea se mai adaugă ariile de sărăcie rurală. Din acest punct de vedere, la nivel de unități administrativ teritoriale, aria de sărăcie rurală este plasată în sudul țării, în zona de câmpie, și se desfășoară, fără întrerupere, de la Brăila și până la Mehedinți. Următorul pol de sărăcie rurală este poziționat în Moldova. Nu întâmplător în aceste perimetre serviciile publice și de infrastructură sunt și cele mai puțin dezvoltate.

Doar 28% din populația de la sate are acces la apă în sistem public de distribuție

Vorbind despre alimentarea cu apă în sistem centralizat, în anul 2015, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, doar 12, 63 milioane de persoane, reprezentând 63% din populația României, avea acces la sistemul public de alimentare cu apă: aproape 10 milioane de persoane în mediul urban, reprezentând 93,8% din populație și 2,62 de milioane de persoane în mediul rural, reprezentând 28% din populația care locuiește la sate. La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației deservite de sistemul public de alimentare cu apă, din totalul populației, s-a înregistrat în regiunea București – Ilfov, cu un procent de 82,1%. Regiunile cu gradul cel mai redus de racordare sunt Nord-Est, cu 49,3% și Sud-Vest Oltenia, cu 49,5%. Cele mai mari cantități de apă au fost distribuite în bazinele hidrografice Buzău – Ialomița (23,0%), respectiv Argeș – Vedea (21,5%).

Cel mai mic grad de racordare la apă, regiunea Sud-Vest Oltenia și Nord-Est Moldova

Sub aspectul introducerii sistemului de alimentare cu apă în mediul rural, veți observa că există o mare diferență între procentul de UAT-uri care și-au asigurat acest serviciu (în jur de 60%) și populația deservită (28%). Explicația este simplă: o mare parte din populație nu a avut puterea financiară să se conecteze la alimentarea cu apă sau rețeaua nu a fost introdusă ori extinsă în toate satele ori pe toate străzile.

Regiunea Sud-Vest Oltenia: lungimea rețelei de apă potabilă era, la nivelul anului 2011 (ultimul an de raportare în strategiile regionale de dezvoltare 2014-2020), de 7.291 km (11,06 % din totalul național). Pe total regiune, 39,50% (177 localități, dintr-un total de 408) dintre așezările componente nu aveau instalații de alimentare cu apă potabilă și toate se aflau exclusiv în mediul rural: 30,50% în Dolj (54 de localități), 10,16% în Gorj (18 de localități), 12,99% în Mehedinți (23 de localități), 29,37% în Olt (52 de localități) și 16,94% în Vâlcea (30 de localități).

Regiunea Sud Muntenia: numărul unităților administrativ-teritoriale conectate la rețeaua publică de alimentare cu apă era de 385, ceea ce reprezintă 67,9%, din totalul de 567 de comune și orașe existente în regiune. În mediul urban, gradul de conectare este de 100%, iar în mediul rural (519 comune, cu 1.972 de sate), de 64,9%. Pe județe, gradul de racordare la alimentarea cu apă varia între 27,5%, în județul Giurgiu, și 84% în județele Călărași și Ialomița.

Regiunea Sud-Est: numărul de localități care dispun de alimentare cu apă este de 341, dintr-un total de 390 de localități (87,43%). În mediul rural, pe județe, numărul de comune cu sistem de alimentare cu apă este următorul: Brăila-34 de comune, dintr-un total de 40; Buzău – 63 de comune, din 87; Constanța – 57 de comune, din 58; Galați, 50 de comune, din 61; Tulcea – 46 de comune, din 46; Vrancea – 56 de comune, din 68 (total regiune, 306 de comune, din 355, grad de racordare – 86,19%).

Regiunea Nord-Est: 62,13% dintre localități sunt conectate la apa potabilă: Bacău – 74 de localități, procent al populației deservite, 51,30%; Botoșani – 48 de localități, procent al populației deservite, 37,78%; Iași – 62 de localități, procent al populației deservite, 55,22%; Neamț – 51 de localități, procent al populației deservite, 56,22%; Suceava – 48 de localități, procent al populației deservite, 29,28%; Bacău – 60 de localități, procent al populației deservite, 36,39%.

Regiunea Nord-Vest: lungimea totală a rețelei simple de distribuție a apei potabile a fost de 10.458,7 km, reprezentând 15,8% din rețeaua națională. Numărul localităților care dispun de alimentare cu apă este de 376: toate localitățile din mediul urban sunt alimentate cu apă, iar în spațiul rural 82,63% dintre localități sunt conectate la rețea. Județele cel mai bine acoperite sunt Cluj și Bihor, iar la popul opus se situează Sălajul.

Regiunea Centru: 253 de comune, din 357, erau dotate cu instalații de alimentare cu apă potabilă (71% din numărul total de UAT-uri din mediul rural), cele mai multe comune fiind în județul Mureș (66), iar cele mai puține, în județul Covasna (26). Nu sunt racordate la rețeaua de utilități în general localitățile din zona montană: Munții Apuseni, Munții Călimani, Munții Giurgeului, Munții Întorsurii, Munții Cindrel, Munții Baraolt, Munții Bodoc, Munții Persani, Munții Bârsei etc.

Regiunea Vest: 77,7% dintre localități au instalații de apă potabilă. În mediul rural, situația se prezintă astfel: Arad – 59 de comune, dintr-un total de 68, dispun de apă potabilă (86,8%); Caraș Severin – 39 de comune, din 69 (56,5%); Hunedoara – 31 de comune, din 55 (56,4%); Timiș – 80 de comune, din 89 (89,90%).

Regiunea București – Ilfov: în județul Ilfov, cca 76,7% dintre locuințele convenționale dispun de alimentare cu apă. Există comune care au un grad de accesibilitate la acest minim serviciu sub 40%: Grădiștea, Cernica, Petrachioaia, Nuci (cca 15%).

sate alimentari cu apa

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 46-47

  • Publicat în Sate
Abonează-te la acest feed RSS