Alimentarea cu apă și canalizarea, 10 km de asfalt care leagă cele două sate, Ianca și Potelu, și două parcuri reprezintă, pe scurt, o parte dintre proiectele principale de investiții ale Primăriei Comunei Ianca, utilizând chiar și fonduri europene, unele dintre acestea desfășurate și prin intermediul GAL Corabia.

Comuna este situată în Câmpia Dunării, la o distanță de 125 km de orașul Slatina și la 26 km de Corabia. Fluviul Dunărea mărginește teritoriul administrativ al comunei în partea de sud.

Localnicii se susțin din agricultură, mai precis cultura cerealelor: grâu, rapiță, porumb și cea de floarea-soarelui. Primarul, Mirel Pascu, este preocupat în permanență de combaterea sărăciei în zonă și de asigurarea locurilor de muncă: „Avem un program bine stabilit de asistență socială, prin care se fac vizite la dominiciliul familiilor nevoiașe și anchete sociale, iar locurile de muncă sunt legate de agricultură. În comună este o firmă din Spania, care deține o plantație de 35 de ha de afine, unde femeile mai găsesc locuri de muncă și firma Agronova care absoarbe forță de muncă din foștii mecanizatori la IAS“, ne-a spus acesta. 

Când balta avea pește…

„Sistemul de irigații a fost făcut în anii '70 de către englezi și alimenta aprozimativ 350 ha în zona de Sud, zona nisipoasă. Atunci scăpa lumea de foamete pentru că vara, când veneau căldurile infernale și se planta grâul sau porumbul în nisip, semințele mureau în două săptămâni. Tot atunci, Petre Baniță, cel care a pus bazele SCDCPN Dăbuleni, Călărași, a demonstrat că plantează pomi fructiferi pe nisipuri, prin programul de ameliorare a nisipurilor, dar a reușit tocmai pentru că sistemul de irigații funcționa zi și noapte. Atunci a pus meri, piersici, caiși etc. Nisipurile din comună au fost valorificate, dar cu apă. Însă, pomii fructiferi au avut o durată de 16-17 ani, s-au uscat între timp, a venit Revoluția din 1989, nu a mai rămas niciun pom, doar nisipul pe care îl spulberă vântul“, mai spune primarul.

În zonă a existat și o baltă, care a fost desecată în anii '70 și redată agriculturii, conform politicii de partid și de stat de la acea vreme. „Balta ținea cu mâncare vreo nouă comune pescărești care erau pe marginea ei, începând de la Bechet, Dăbuleni, Călărași, Ianca, Poteru, Grojdibotu, Gura Patimii, Orlea până la Corabia. Avea o lungime de 33 km și până la 10 km lățime. Eram copil pe atunci, când fiecare comună avea brigăzi de pescari cu năvoade, bărci și toate dotările. În anul 2006 a fost din nou inundată balta, în urma ruperii digului care proteja canalul CO de la Ianca, în zilele de Paște. Lumea s-a bucurat, gândindu-se că vor scăpa de foamete, dar aceasta a fost desecată timp de 2 ani de zile. S-a decis că tot mai bună este agricultura, este pentru toată lumea, terenul bălții fiind folosit acum pentru cultivarea cerealelor“, ne povestește, nostalgic, primarul.

În timp, localnicii au drenat o baltă, de 12 ha, pe un loc unde creșteau papură și trestie, care este folosită pentru pescuit sportiv și agrement, deci nici vorbă de acvacultură și producție de pește. „Aici se trăia cu pește, nu era porumb să se facă mămăligă. Peștele era în trecut mâncarea săracului“, ne mai spune Mirel Pascu, în căutarea vremurilor de altădată. „IAS Corabia era al doilea pe țară, după Balta Brăilei, funcționa Fabrica de zahăr de la Corabia, fiecare CAP avea în planul de cultură 200 ha de sfeclă pentru aprovizionarea fabricii de zahăr, ca producția să meargă“, a mai continuat Mirel Pascu depănarea amintirilor.

„Am înființat o suprafață de 300 ha pe nisipurile din Nord, de pădure de salcâm, prin Agenția Fondului de Mediu, din care 90  ha este pădurea primăriei. S-au făcut niște pași pentru combaterea deșertificării. Ne mișcăm și noi, facem un efort, trebuie să te preocupe, să fii un pic mai incisiv, mai bătătarnic, cum spune olteanu, să te zbați. Dacă stai și aștepți ca cineva să îți dea pomană, n-o s-o primești niciodată“, a conchis primarul Mirel Pascu.

În viitorul apropiat, acesta speră să finalizeze rețeaua de gaze. „La noi este și criză de lemne, pădurea de la Dunăre este numai salcie și plop, deci avem cel mai slab material ca putere calorică.“

Prezentarea comunei Ianca

Comuna beneficiază de electrificare pe toată suprafața, extinzându-se în ultimii ani iluminatul public cu LED-uri. Există acces la rețeaua de telefonie fixă, la cea de televiziune prin cablu și Internet. S-au efectuat o serie de lucrări finanțate prin fonduri nerambursabile și guvernamentale: Baza sportivă „Sebastian Domozină“ din satul Ianca, reparare și modernizare Cămin Cultural Potelu, asfaltare drum comunal DC 133A cca 2 km Ianca, modernizare Dispensar comunal Ianca, Modernizare Bibiloteca comunală Ianca, dotare Școală „Ada Umbră“ cu centrale termice, dotarea Primăriei Ianca cu diverse utilaje: tractor multifuncțional, buldoexcavator, autogreder, încărcător frontal, cilindru compactor.

Alte proiecte realizate: dotarea localității cu autogunoieră și salubrizarea comunei, modernizare Căminului Cultural Ianca, realizarea parcului comunal Ianca, realizarea cortului de evenimente Ianca, rețeaua de apă potabilă în satul Potelu, construirea Grădiniței Potelu.

Proiecte în curs de realizare: Canalizare menajeră sat Potelu, Rețea de apă potabilă și canalizare menajeră sat Ianca, Asfaltare 6,5 km satele Ianca și Potelu, Amenajare parc sat Potelu, Modernizare Școală Ada Umbră Ianca, Reabilitare Grădiniță Ianca, Realizare centru educațional sat Potelu.

Stema comunei Ianca, amintiri din Epoca de Aur

Stema comunei Ianca se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, împărţit în furcă răsturnată. În partea superioară, în dreapta, în câmp roşu, se află o cruce treflată de aur. În partea superioară, în stânga, în câmp albastru, se află un snop de spice de grâu de aur. În vârful scutului undat albastru, pe fond argintiu, se află un peşte de argint. Snopul de grâu face referire la ocupaţia de bază a locuitorilor, agricultura. Crucea treflată reprezintă cele 3 biserici din comună, declarate monumente istorice („Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sf. Ioan Botezătorul“, construite în anul 1842; „Sf. Nicolae“, construită în anul 1849). Vârful undat reprezintă fluviul Dunărea pe malul căruia se află localitatea, iar peştele simbolizează bogăţia piscicolă a zonei. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Anca LĂPUȘNEANU

• Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Suceava – județele cu cele mai slabe cifre la nivel național

În Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă – Orizont 2030, document adoptat în 2018 ca urmare a semnării de către România și Uniunea Europeană a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă (2015, Adunarea Generală a ONU, New York), Guvernul și-a asumat câteva angajamente privind alimentarea cu apă și canalizarea. Cele mai importante sună așa: „conectarea gospodăriilor populației din orașe, comune și sate compacte la rețeaua de apă potabilă și canalizare în proporție de cel puțin 90%“; „creșterea accesului la apă potabilă pentru grupurile vulnerabile și marginalizate“. În articolul de față vom prezenta care era situația la sfârșitul anului 2019, ultimul pentru care Institutul Național de Statistică dispune de cifre, în ceea ce privește alimentarea cu apă. Despre canalizare vom discuta în numărul viitor al revistei noastre, dar putem spune de pe acum că, dacă alimentarea cu apă poate ajunge la dezideratul de 90%, este imposibil să se întâmple același lucru și în privința rețelei de colectare și epurare a apelor menajere.

Așadar, în 2019, din totalul de 3.181 de localități din România, dispuneau de rețea publică de alimentare cu apă 2.586 de unități administrativ-teritoriale, ceea ce corespunde unui procent de 81, 295%. În mediul urban, gradul de acoperire este 98,75% (316 municipii și orașe, din 320), iar în mediul rural procentul este de 79,34% (2.270 de comune, din totalul de 2.861).

Cifrele prezentate sunt oarecum înșelătoare. Institutul Național de Statistică arată că, în decembrie 2019, populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă se ridica la 13.728.144 de persoane. Dacă raportăm cifra la populația rezidentă din iulie același an (19.375.835 de persoane), rezultă un procent de 70,85 %, ceea ce înseamnă că nu toată populația din localitățile care dispun de rețea de apă este și conectată la sistem. În cazul populației după domiciliu (22.193.286 de locuitori), procentul e și mai mic, scade la 61,85%. La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare cu apă, din totalul populației rezidente, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (87,7%), urmată de regiunea Sud-Est (82,3%). Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (50,1%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (59,3%).

Rețeaua de alimentare cu apă în mediul rural, pe regiuni de dezvoltare

Astăzi ne vom referi strict la situația alimentării cu apă în mediul rural, dezavantajat clar din punctul de vedere al asigurării acestei minime utilități. Din păcate, în baza de date a INS nu găsim date privind populația din mediul rural deservită de rețeaua centralizată de apă, ci numai total locuitori (urban+rural) conectați la acest sistem. În schimb, avem numărul de comune care au înființat sistemul de alimentare cu apă, însă nu vom ști în ce măsură toate satele dispun de această facilitate. Din experiența de teren știm că, de regulă, comunele compacte sunt branșate în totalitate la apă. Nu la fel se întâmplă în localitățile cu satele dispersate, situate la 4-10 km de satul de reședință, sau în cele din zona de deal și de munte, unde cătune întregi sau grupuri de case nu au acces la rețea. Pe regiuni de dezvoltare, vedem că situația cea mai bună se întâlnește în Sud-Est (91,54% grad de acoperire) și Nord-Vest (90,81 %), iar cele mai puține comune cu rețea găsim în regiunile Nord-Est (66,79%) și Sud-Vest Oltenia (69,11%).

Situația conectării la apă a comunelor, pe județe

Mergem însă mai în profunzime cu analiza noastră și vedem care este situația pe județe, în fiecare regiune de dezvoltare. Și vom observa că în clasamentul județelor cu cele mai multe comune cu rețea de apă se regăsesc trei din cele mai bogate comunități din țară – Constanța – 98,30%, Timiș – 97,75%, Cluj –94,66%, dar și trei care, economic, sunt în subsolul unei ierarhii naționale – Tulcea-97,82%, Brăila – 95,00 și Satu Mare – 94,91%. Județele din sudul țării și din nordul Moldovei dau cele mai slabe performanțe: Giurgiu – 37,25%, Suceava – 46,93%, Teleorman – 48,91% și Botoșani – 56,33%.

Regiunea Nord-Vest:

• Bihor: 79 de comune cu rețea, din totalul de 91 de UAT din mediul rural, 86,81%;
• Bistrița-Năsăud: 51 de comune cu rețea, din 58 total, 87,93%;
• Cluj: 71 de comune cu rețea, din 75 total, 94,66%;
• Maramureș: 59 de comune cu rețea, din 63 total, 93,65%;
• Satu Mare: 56 de comune cu rețea, din 59 total, 94,91%;
• Sălaj: 50 de comune cu rețea, din 57 total, 87,71%.

Exact cum v-am spus mai sus, cele mai mici procente sunt în Bihor, Bistrița-Năsăud și Sălaj, unde predomină zona muntoasă și, deci, probabil, rețeaua nu a putut fi dusă în comunele izolate.

Regiunea Centru:

• Alba: 62 de comune cu rețea, din 67 total, 92,53%;
• Brașov: 43 de comune cu rețea, din 48 total, 89,58%;
• Covasna: 27 de comune cu rețea, din 40 total, 67,50%;
• Harghita: 51 de comune cu rețea, din 58 total, 87,93%;
• Mureș: 70 de comune cu rețea, din 91 total, 76,92%;
• Sibiu: 36 de comune cu rețea, din 53 total, 67,92%.

Foarte curioasă situația din Sibiu, despre care se spune mereu că este model de dezvoltare în România, cu atât de puține comune care au sistem public de alimentare cu apă. La fel de adevărat este însă că județul are multe sate în zona de munte, dar n-ar fi fost un impediment, de vreme ce Harghita, cu relief asemănător, a performat în acest domeniu. Și este de meditat și după ce comparăm județele Covasna și Harghita.

Regiunea Nord-Est:

• Bacău: 71 de comune cu rețea, din 85 total, 83,52%;
• Botoșani: 40 de comune cu rețea, din 71 total, 56,33%;
• Iași: 68 de comune cu rețea, din 93 total, 73,11%;
• Neamț: 50 de comune cu rețea, din 78 total,64,10%;
• Suceava: 46 de comune cu rețea, din 98 total, 46,93%
• Vaslui: 63 de comune cu rețea, din 81 total,77,77%.

În mod surprinzător, unul dintre cele mai sărace județe din România, am numit Vaslui, dispune de sistem de alimentare cu apă în mediul rural superior mai bogatelor Suceava și Neamț. Apoi, așa cum ne așteptam, Botoșani a performat foarte puțin, dar tot se clasează înaintea județului vecin, Suceava. Ultimele două sunt, alături de Giurgiu și Teleorman, pe ultimele locuri în țară ca număr de comune cu rețea de apă potabilă.

Regiunea Sud-Est:

• Brăila: 38 de comune cu rețea, din 40 total, 95,00%;
• Buzău: 74 de comune cu rețea, din 82 total, 90,24%;
• Constanța: 58 de comune cu rețea, din 59 total, 98,30%
• Galați: 56 de comune cu rețea, din 61 total,91,80%;
• Tulcea: 45 de comune cu rețea, din 46 total, 97,82%;
• Vrancea: 54 de comune cu rețea, din 68 total,79,41%.

Vrancea este unicul județ din regiune care coboară procentul la sub 90%. Interesant este că zone mai puțin dezvoltate economic, am numit Tulcea și Brăila, au reușit să asigure apă în procente mai mari decât județe din alte regiuni, cu PIB mult superior, cum ar fi Cluj, Prahova, Brașov sau Sibiu. Poate acestea pot reprezenta modele de bune practici!

Regiunea Sud-Muntenia:

• Argeș: 88 de comune cu rețea, din 95 total, 92,63%;
• Călărași: 46 de comune cu rețea, din 50 total, 92,00%;
• Dâmbovița: 68 de comune cu rețea, din 82 total, 82,92%;
• Giurgiu: 19 de comune cu rețea, din 51 total, 37,25%;
• Ialomița: 53 de comune cu rețea, din 59 total, 89,83%;
• Prahova: 80 de comune cu rețea, din 90 total, 88,88%;
• Teleorman: 45 de comune cu rețea, din 92 total, 48,91%.

În Muntenia este surprinzător că Prahova, cel mai bogat județ din regiune, se află ca procent de acoperire cu apă a mediului rural sub Călărași, unul dintre cele mai sărace din țară. De asemenea, Muntenia dă și cele mai lipsite de performanțe județe într-un top național, Giurgiu și Teleorman!

Regiunea București-Ilfov:

• Ilfov: 26 de comune cu rețea, din 32 total, 81,25%.

Regiunea Sud-Vest Oltenia:

În cazul acestei regiuni regula se schimbă și singura explicație ține de managementul județean sau local: județele de munte (Gorj și Vâlcea) au mai multe comune cu rețea de apă decât cele de la câmpie, unde lucrările, teoretic, nu au grad mare de dificultate și ar putea fi executate lejer.

Regiunea Vest:

• Arad: 60 de comune cu rețea, din 68 total, 88,23%;
• Caraș-Severin: 57 de comune cu rețea, din 69 total, 82,60%;
• Hunedoara: 41 de comune cu rețea, din 55 total, 74,54%;
• Timiș: 87 de comune cu rețea, din 89 total, 97,75%.

În acest caz nu avem nicio surpriză: al treilea cel mai bogat județ din România, după București și Cluj, ne referim la Timiș, a investit puternic în rețeaua de apă în spațiul rural, situându-se pe locul al treilea, la nivel național.

Cele două episoade de cod portocaliu și roșu din ultima perioadă (vânt, ninsori abundente și viscolite) au scos în evidență, ca în fiecare iarnă, de altfel, că populația trece destul de greu peste astfel de perioade mai ales în mediul rural. Am văzut din nou sate sub nămeți și oameni care nu au mai avut acces nici măcar la apa potabilă. Aceste vulnerabilități au deschis mai multe discuții, iar despre una dintre acestea – alimentarea cu apă – vom vorbi și noi astăzi.

Suprafața cumulată a spațiului rural românesc este de 208.068 kmp, ceea ce reprezintă aproximativ 87% din suprafața țării, zonă locuită, la nivelul anului 2014, de 9,19 milioane de persoane, respectiv de 47,8% din populația României. Strategia de dezvoltare 2014-2020 a identificat mai multe zone sensibile – cele profund rurale, slab populate, montane – care au dificultăți în a rezolva minimele probleme care țin servicii și utilități (drumuri, apă, gaze). La acestea se mai adaugă ariile de sărăcie rurală. Din acest punct de vedere, la nivel de unități administrativ teritoriale, aria de sărăcie rurală este plasată în sudul țării, în zona de câmpie, și se desfășoară, fără întrerupere, de la Brăila și până la Mehedinți. Următorul pol de sărăcie rurală este poziționat în Moldova. Nu întâmplător în aceste perimetre serviciile publice și de infrastructură sunt și cele mai puțin dezvoltate.

Doar 28% din populația de la sate are acces la apă în sistem public de distribuție

Vorbind despre alimentarea cu apă în sistem centralizat, în anul 2015, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, doar 12, 63 milioane de persoane, reprezentând 63% din populația României, avea acces la sistemul public de alimentare cu apă: aproape 10 milioane de persoane în mediul urban, reprezentând 93,8% din populație și 2,62 de milioane de persoane în mediul rural, reprezentând 28% din populația care locuiește la sate. La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației deservite de sistemul public de alimentare cu apă, din totalul populației, s-a înregistrat în regiunea București – Ilfov, cu un procent de 82,1%. Regiunile cu gradul cel mai redus de racordare sunt Nord-Est, cu 49,3% și Sud-Vest Oltenia, cu 49,5%. Cele mai mari cantități de apă au fost distribuite în bazinele hidrografice Buzău – Ialomița (23,0%), respectiv Argeș – Vedea (21,5%).

Cel mai mic grad de racordare la apă, regiunea Sud-Vest Oltenia și Nord-Est Moldova

Sub aspectul introducerii sistemului de alimentare cu apă în mediul rural, veți observa că există o mare diferență între procentul de UAT-uri care și-au asigurat acest serviciu (în jur de 60%) și populația deservită (28%). Explicația este simplă: o mare parte din populație nu a avut puterea financiară să se conecteze la alimentarea cu apă sau rețeaua nu a fost introdusă ori extinsă în toate satele ori pe toate străzile.

Regiunea Sud-Vest Oltenia: lungimea rețelei de apă potabilă era, la nivelul anului 2011 (ultimul an de raportare în strategiile regionale de dezvoltare 2014-2020), de 7.291 km (11,06 % din totalul național). Pe total regiune, 39,50% (177 localități, dintr-un total de 408) dintre așezările componente nu aveau instalații de alimentare cu apă potabilă și toate se aflau exclusiv în mediul rural: 30,50% în Dolj (54 de localități), 10,16% în Gorj (18 de localități), 12,99% în Mehedinți (23 de localități), 29,37% în Olt (52 de localități) și 16,94% în Vâlcea (30 de localități).

Regiunea Sud Muntenia: numărul unităților administrativ-teritoriale conectate la rețeaua publică de alimentare cu apă era de 385, ceea ce reprezintă 67,9%, din totalul de 567 de comune și orașe existente în regiune. În mediul urban, gradul de conectare este de 100%, iar în mediul rural (519 comune, cu 1.972 de sate), de 64,9%. Pe județe, gradul de racordare la alimentarea cu apă varia între 27,5%, în județul Giurgiu, și 84% în județele Călărași și Ialomița.

Regiunea Sud-Est: numărul de localități care dispun de alimentare cu apă este de 341, dintr-un total de 390 de localități (87,43%). În mediul rural, pe județe, numărul de comune cu sistem de alimentare cu apă este următorul: Brăila-34 de comune, dintr-un total de 40; Buzău – 63 de comune, din 87; Constanța – 57 de comune, din 58; Galați, 50 de comune, din 61; Tulcea – 46 de comune, din 46; Vrancea – 56 de comune, din 68 (total regiune, 306 de comune, din 355, grad de racordare – 86,19%).

Regiunea Nord-Est: 62,13% dintre localități sunt conectate la apa potabilă: Bacău – 74 de localități, procent al populației deservite, 51,30%; Botoșani – 48 de localități, procent al populației deservite, 37,78%; Iași – 62 de localități, procent al populației deservite, 55,22%; Neamț – 51 de localități, procent al populației deservite, 56,22%; Suceava – 48 de localități, procent al populației deservite, 29,28%; Bacău – 60 de localități, procent al populației deservite, 36,39%.

Regiunea Nord-Vest: lungimea totală a rețelei simple de distribuție a apei potabile a fost de 10.458,7 km, reprezentând 15,8% din rețeaua națională. Numărul localităților care dispun de alimentare cu apă este de 376: toate localitățile din mediul urban sunt alimentate cu apă, iar în spațiul rural 82,63% dintre localități sunt conectate la rețea. Județele cel mai bine acoperite sunt Cluj și Bihor, iar la popul opus se situează Sălajul.

Regiunea Centru: 253 de comune, din 357, erau dotate cu instalații de alimentare cu apă potabilă (71% din numărul total de UAT-uri din mediul rural), cele mai multe comune fiind în județul Mureș (66), iar cele mai puține, în județul Covasna (26). Nu sunt racordate la rețeaua de utilități în general localitățile din zona montană: Munții Apuseni, Munții Călimani, Munții Giurgeului, Munții Întorsurii, Munții Cindrel, Munții Baraolt, Munții Bodoc, Munții Persani, Munții Bârsei etc.

Regiunea Vest: 77,7% dintre localități au instalații de apă potabilă. În mediul rural, situația se prezintă astfel: Arad – 59 de comune, dintr-un total de 68, dispun de apă potabilă (86,8%); Caraș Severin – 39 de comune, din 69 (56,5%); Hunedoara – 31 de comune, din 55 (56,4%); Timiș – 80 de comune, din 89 (89,90%).

Regiunea București – Ilfov: în județul Ilfov, cca 76,7% dintre locuințele convenționale dispun de alimentare cu apă. Există comune care au un grad de accesibilitate la acest minim serviciu sub 40%: Grădiștea, Cernica, Petrachioaia, Nuci (cca 15%).

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 46-47

De trei ori comuna Poseşti-Prahova a fost în atenţia opiniei publice în ultima vreme: o dată pentru distrugerile provocate de ploile din această primăvară, a doua oară când localitatea a fost cuprinsă în harta de risc la alunecările de teren şi ultima dată când primarul Valentin Spătărelu a anunţat, în sfârşit, vestea cea mare, că în toate satele va începe lucrarea de alimentare cu apă. De mult mai multă vreme însă localitatea şi-a căpătat faimă prin părintele Tănase, cel care a pus bazele unei acţiuni umanitare fără egal în judeţ, poate în ţară, îngrijind, la Valea Plopului şi Valea Screzii, în jur de 400 de copii abandonaţi.

Situată în nord-estul judeţului Prahova, la graniţă cu Buzăul şi la 46 km distanţă de Ploieşti, comuna Poseşti numără, astăzi, aproape 4.000 de locuitori şi 1.400 de gospodării. Localitatea este dificil de administrat pentru că satele, nouă la număr (Poseşti Ungureni, Poseşti Pământeni, Nucşoara de Jos, Nucşoara de Sus, Valea Plopului, Valea Screzii, Bodeşti, Merdeala şi Târleşti), sunt dispuse într-un relief accidentat, pe un perimetru de 5.520 ha, la fiecare ajungându-se pe căi rutiere diferite. În Prahova, aşezarea este recunoscută drept una cu buni gospodari, dar care nu dispune de multe resurse la bugetul local. În urmă cu 25 de ani, aici era una dintre cele mai însemnate ferme pomicole din judeţ. O parte din suprafaţă a fost salvată, fiind în gestiunea privată a unui localnic; acesta a înlocuit câteva livezi cu plantaţii noi de măr. În rest, în afară de 7-8 crescători de oi, un abator, câteva firme de construcţii, o carieră de calcar, localnicii se ocupă de afacerile de familie ori cu mica gospodărie sau sunt angajaţi la unităţile din cel mai apropiat oraş, Vălenii de Munte.

Alimentarea cu apă a satelor începe în 2015

Ca orice aşezare din zona montană, cum spuneam, comuna este una cu gospodării frumoase. Dar infrastructura publică s-a adăugat rând pe rând, un pic prea greu şi într-o perioadă lungă de timp. În ultimii 5-6 ani se manifestă o oarecare vervă investiţională, să zicem aşa. Cea mai aşteptată dintre lucrări a fost şi este conectarea satelor la alimentarea cu apă. „În aproximativ două luni – spunea primarul Valentin Spătărelu – va începe una dintre cele mai importante investiţii din istoria recentă a comunei, alimentarea cu apă a tuturor satelor din Poseşti, proiect în valoare de 3.957.191 lei. În prezent, primăria parcurge procedurile de obţinere a autorizaţiei de construire de la Consiliul Judeţean Prahova. Desfăşurată în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, investiţia este finanţată din fondurile publice, alocate potrivit OUG 28/2013. Proiectul presupune realizarea unei reţele pe o lungime de 32,5 km. Conductele se vor amplasa pe toate străzile principale din fiecare sat şi pe drumurile laterale populate.“ În comună apa a fost adusă printr-o magistrală realizată în cadrul unui program al Consiliului Judeţean Prahova, susţinut financiar din bugetul judeţului şi bugetul central.

Drumurile – asfaltate, pietruite sau luate de viituri

Comuna este străbătută de două drumuri de interes judeţean, ambele bine întreţinute. La fel sunt şi câteva şosele interioare, asfaltate.

Majoritatea reţelei rutiere este însă doar pietruită. Balastare se face mereu, dar la fiecare viitură ogaşe sunt pe toate dealurile, lucrarea trebuind repetată. Anul acesta, unul mai bun financiar, autorităţile au în plan să reabiliteze alte două căi de acces: „Am depus un proiect, declarat eligibil şi cu sursă de finanţare asigurată, de asfaltare a unui drum de interes local, în satul Nucşoara de Sus, pe o distanţă de 1 km. Sperăm, de asemenea, să semnăm un parteneriat cu Consiliul Judeţean Prahova pentru asfaltarea unui drum în Valea Screzii, în lungime de aproximativ 1 km. Deocamdată proiectul a fost depus, actele se află în studiu şi înspre aprobare, dar există promisiunea că investiţia va fi posibilă chiar în această toamnă sau, cel mai târziu, în prima decadă a anului 2016“, declara primarul Spătărelu.

Infrastructură şcolară bună, o grădiniţă de basm

Pe noi, în afară de „satele părintelui Tănase“, cum sunt denumite aşezămintele sociale, ridicate prin truda şi râvna preotului, voluntarilor şi enoriaşilor din Valea Plopului şi Valea Screzii, unde sunt îngrijiţi copii abandonaţi ori sunt adăpostite mame singure, cu situaţie materială precară, ne-a impresionat infrastructura şcolară. Comuna dispune de patru şcoli, patru grădiniţe, unde învaţă 490 de preşcolari şi elevi. Toate clădirile sunt aduse la un anumit standard al decenţei ca dotare, întreţinere. Dar grădiniţa din Nucşoara depăşeşte orice aşteptare. Clădirea a fost reabilitată şi modernizată în întregime, exterior şi interior. Pentru copiii preşcolari din sat există, în acest moment, toate condiţiile pentru desfăşurarea optimă a activităţii: mobilier nou (băncuţe, scaune, dulăpioare, rafturi etc.), apă curentă, chiuvete, spaţii de schimbare/îmbrăcare şi vestiar îmbrăcăminte, grup sanitar interior etc. Sala în care se desfăşoară activităţile educaţionale a fost decorată cu multă imaginaţie, creând într-adevăr o lume de basm... În curte, Primăria şi Consiliul Local au investit într-un loc de joacă dedicat în exclusivitate copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar.

Latura socială, la ea acasă

La fel de important ni s-a părut – şi asta pentru că vorbim totuşi despre o comună din mediul rural, nu una periurbană – faptul că, în afară de dispensarele umane, aici s-au deschis două cabinete stomatologice. Primăria a pus la dispoziţie spaţiile, medicii au venit cu aparatura. Vorbind însă despre sănătate, aspect cu precădere social, la Poseşti se întâmplă şi alte lucruri interesante. De exemplu, deunăzi, în localitate a sosit un TIR cu ajutoare din Franţa, de la Banca umanitară din regiunea St. Germain sur Moines. Transportul a conţinut mai multe materiale sanitare şi medicale pentru două spitale din zonă şi dispensarele din localitate. Alte echipamente (fotolii rulante, cârje, cadre metalice de mers) au ajuns la persoanele cu deficienţe fizice şi locomotorii din toate satele, în baza unei liste dinainte întocmite. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului dintre Poseşti şi Comunitatea Comunelor din Centrul Mauges-Franţa, fiind organizată de către asociaţiile Comité de Jumelage Centre Mauges (Franţa) şi Asociaţia Solidaritatea Poseşti – Centre Mauges (Poseşti).

Maria Bogdan