Vrancea are o dimensiune aparte în istorie: aici s-a născut legenda babei Vrâncioaia și a bravilor săi fii, aici a fost fixată de Ștefan cel Mare granița dintre Moldova și Țara Românească, pe râul Milcov, cel „secat dintr-o sorbire“ în Hora Unirii și tot aici, la Mărăști și Mărășești (plus Oituz, din Bacău), au avut loc cele mai glorioase episoade de luptă în Primul Război Mondial, cu acel memorabil „Pe aici nu se trece“ al generalului Eremia Grigorescu. Atunci, e adevărat, germanii n-au trecut de oștenii români, dar astăzi au trecut vremurile peste Vrancea și vrânceni, lăsând urme ale tranziției nu prea plăcute. În fine, să zicem că au mai rămas de răsunet, în afară de trecut, cele trei podgorii – Panciu, Odobești și Cotești –, peisajul montan deosebit și, ei da, temuta zonă seismică din inima masivului vrâncean.

Organizat administrativ într-o rețea de 2 municipii (Focșani și Adjud), 3 orașe (Odobești, Panciu și Mărășești) și 68 de comune, cu 331 de sate, județul Vrancea este pe locul 30, la nivel național, ca populație (383.031 de locuitori) și pe 31, ca suprafață (4.857 kmp). Este unul dintre județele preponderent rurale, cu 62,46% procent de locuire la sate. Relieful predominant este cel al dealurilor subcarpatice (41,89%), urmat de câmpie (35,98%) și munți (22,13%). Parcul natural Putna-Vrancea cuprinde 41,32% din teritoriul montan, având o suprafață de 38.204 ha. În general, zona de munte are un specific diferit de majoritatea celor cu relief înalt din țară, fiind caracterizată de o împădurire abundentă (unii cred că aici ar fi cei mai denși codri din România). Județul are mai multe rezervații sau arii naturale protejate, printre care amintim: Aria Protejată Șindrilița, Căldările Zăbalei – Zârna Mică – Năruja, cascadele Mișina – Nistorești și Putnei- Lepșa, Focul Viu de la Andreiașu de Jos, Groapa cu Pini Tulnici, Lacul Negru, pădurile Cenaru – Andreiașu de Jos, Lepșa – Zboina, Merișor – Cotul Zătuanului Vânători, Verdele Cheile Nărujei, Poiana Muntioru, Rezervația Algheanu Vrâncioaia etc.

Lider național în viticultură

Ca putere economică, cu un PIB de 10.819 miliarde de lei, Vrancea se situează pe penultimul loc în regiunea Sud-Est, înaintea județului Tulcea, iar ca PIB/cap de locuitor (7.150 euro, jumătate din suma înregistrată în Constanța), ocupă ultimul loc regional. Cea mai mare parte a economiei este generată de Polul de creștere Focșani. Structura sectoarelor economice reflectă preponderența activităților de comerț (42,56%), a industriei prelucrătoare (12,84%) dar și a activităților de construcții (7,94%) și transport (circa 7%). Pentru spațiul rural contează câteva specificități, și anume patrimoniul viticol și turistic al zonei. Din acest punct de vedere, supranumit „Țara viei și vinului“, județul este lider național atât ca suprafață, cât și sub aspectul producției de struguri. Vrancea are un patrimoniu viticol de 27.639 ha (10% din suprafața viticolă a României), distribuit în cele trei mari podgorii: Panciu, cu 9.500 ha, în localitățile Panciu, Țifești și Păunești; Odobești, cu aproximativ 7.000 ha, în centrele viticole Odobești, Jariștea și Bolotești; Cotești, cu 6.600 ha, în localitățile Cotești, Vârteșcoiu, Cârligele, Urechești, Tâmboiești și Dumbrăveni. Filiala ANTREC și Clubul Podgorenilor din Odobești au mers un pic mai departe decât activitatea în scop productiv și au creat un traseu turistic, „Drumul Podgorenilor”, în care au inclus beciurile domnești din Odobești și Panciu, un festival internațional al viei și vinului și diferite târguri locale ale meșterilor populari etc. În profil turistic, pentru că stațiunea Soveja s-a stins, fiind înghițită  de interesele imobiliare ale potentaților locului, s-au inventat alte două trasee care să fructifice cumva cultura și istoria din Țara Vrancei: Drumul așezărilor monahale, care cuprinde mănăstirile Rogozu (comuna Slobozia Bradului), Recea (Cândești-Dumbrăveni), Vărzărești (Palanca-Urechești), Cotești (Cotești), Dălhăuți (Cârligele), Mera (com. Mera); Drumul de glorie al armatei române din 1917, cu puncte de vizită la mausoleele din Focșani, Mărășești, Mărăști și Soveja. Dar Vrancea mai are o bogăție culturală ce-o particularizează în Moldova, bisericile din lemn. Peste 20 dintre ele au ars în timpul celor două războaie mondiale, altele au pierit în primii ani ai comunismului ori au fost pur și simplu „desfigurate“ prin intervenții brutale de restaurare. În fine, azi mai sunt 40 de biserici din lemn în tot ținutul; 18 sunt monumente istorice, iar 21 au fost înregistrate la Institutul Român de Istorie Culturală. Dintre acestea sunt de remarcat bisericile de la Fiționești, Lepșa, Movilița, Ruginești, Nistorești, Străoane, Gugești etc.

Ultimul din regiune ca infrastructură de bază

În 2019 bugetul însumat (primării și Consiliul Județean) s-a ridicat la 947,9 milioane de lei, al 9-lea cel mai mic din țară. În același an, doar 6 comune au avut un buget mai mare de 10 milioane de lei: Vulturu, Vrâncioaia, Vidra, Slobozia Bradului, Homocea și Dumbrăveni. Nu-i de mirare, la asemenea cifre, că județul este cel mai slab performant din regiune la asigurarea infrastructurii de bază. De exemplu, județul mai are 18,05% drumuri din pământ (3 km de drumuri naționale, 105 km drumuri județene și 213 km drumuri comunale) și 22,38% căi rutiere pietruite (23 km d.naționale, 177 km d. județene și 198 comunale). La ce să vorbim despre drumuri comunale din pământ sau pietriș când, totuși, chiar și în mediul urban, infrastructura rutieră lasă de dorit: din 441 km de străzi, doar 247 km erau modernizate în 2019. Nu știm cât s-au schimbat lucrurile anul trecut!

Vezi tabel în revista tipărită!

Ceva mai bine stau lucrurile la alimentarea cu apă în sensul în care mediul urban este acoperit 100% cu acest serviciu, iar mediul rural, în proporție de 79,40% (54 de comune cu rețea, dintr-un total de 64 localități). Dar, chiar și cu acest procent, Vrancea se poziționează pe ultimul loc în regiune, la diferență de aproape 11 procente față de Buzău și de aproximativ 19% față de Constanța. La acest capitol, cel mai puțin performant județ din punct de vedere economic al regiunii, Tulcea, are grad de acoperire cu rețeaua de apă a comunelor de 97,82%, cu mult așadar peste Vrancea.

În privința sistemului de canalizare, județul are rețea în toate cele 5 orașe (100%) și în 12 comune, din 68 (17,65%). În regiune, doar Brăila (17,50%) are mai puține localități rurale cu rețea de colectare și epurare a apelor uzate. Din nou Tulcea, unul dintre cele mai sărace județe din România, a reușit performanțe mai bune, cu 50% rețea în spațiul rural.

La alimentarea cu gaze, în mediul urban, Vrancea are acoperire de 100%, fiind pe primul loc în regiune din acest punct de vedere. În schimb, în mediul rural doar 7 comune din 68 au rețea de distribuție a gazului metan, cifră care situează județul pe penultimul loc, înainte de Tulcea și după Brăila.

Maria Bogdan

Cu o suprafață de 29.212 kmp, Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia este alcătuită din 5 județe

– Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea – și corespunde, ca suprafață, în proporție de 82,4%, cu provincia istorică Oltenia. Administrativ, cuprinde 40 de orașe (11 municipii) și 408 comune (2.066 de sate). Populația rezidentă, la 1 ianuarie 2020, se ridica la 1.909.752 de locuitori, iar populația după domiciliu, la 2.144.698 de locuitori, cifre care plasează zona pe locul 7 dintre cele 8 regiuni ale țării.

În draftul Strategiei de dezvoltare 2021-2027 se arată că regiunea se află printre cele mai sărace din Uniunea Europeană. În același document scrie, negru pe alb: „Rata sărăciei a fost de 34,3% în 2018, cu 10,8% peste media națională, principalele cauze ale acestei stări fiind inactivitatea, nivelul scăzut de instruire, transmiterea sărăciei de la o generație la alta și lipsa mobilității interregionale.“ Potrivit Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, în 2019 Produsul Intern Brut din Sud-Vest Oltenia s-a ridicat la 77.142 milioane de lei, cel mai mic dintre regiunile țării. Județul cel mai bine dezvoltat este Dolj, cu un PIB de 27.015 mil. lei (35,01% din PIB-ul regiunii), iar cel mai slab economic, Mehedinți, cu un PIB de aproape patru ori mai mic, respectiv 7.525 mil. lei. Cât privește indicatorul care teoretic vorbește despre un anumit standard de trai, am numit PIB/cap de locuitor, surprinzător Gorjul se poziționează pe primul loc, în timp ce Mehedinți rămâne tot în subsolul clasamentului.

Dolj are cele mai multe drumuri din pământ și piatră, iar utilitățile publice sunt modeste în toată regiunea

Slabul potențial economic al regiunii este reflectat, dacă vreți, în gradul de dotare cu utilități sau cu infrastructură publică, în general. Și să vedem cum stau lucrurile, după 30 de ani de investiții și 14 ani de acces la fondurile europene:

Infrastructura rutieră este, în mod surprinzător, cel puțin pe hârtie (date INS), mai bine întreținută ca în alte zone și județe, unele mult mai dezvoltate din punct de vedere economic. Regiunea are o rețea de drumuri naționale, județene și comunale de 11.307 km, din care 18,37% sunt încă din piatră, iar 5,62%, din pământ. Județul Dolj, care are și cea mai densă rețea de șosele, a rămas, cum se spune, cam prin noroaie, de vreme ce numără 283 km de drum din pământ (cel mai mare procent din regiune) și 545 km din piatră (cel mai mare procent din zonă). Surprinzător, județul Mehedinți a avut grijă să-și modernizeze șoselele, astfel că se situează pe primul loc din acest punct de vedere, având cea mai mică lungime a drumurilor din pământ.

Străzi urbane: în cele 40 de orașe, rețeaua de străzi are o lungime de 3.066 km, din care modernizate sunt 2.261 km (73,74%): Dolj – 801 km (603 km de străzi modernizate), Gorj – 468 km (404 modernizate), Mehedinți – 326 (245 modernizate), Olt – 743 (469 modernizate), Vâlcea –728 (540 modernizate).

Alimentare cu apă: la nivel regional, sistemul centralizat de alimentare este prezent în toate cele 40 de municipii și orașe și în 282 de comune, media fiind de 70,15%. Și din nou curios lucru, cele mai bune procente de acoperire cu rețea de apă potabilă înregistrează județele din zona de deal și munte, Vâlcea, respectiv Gorj, unde tehnic e mai greu să fie executată lucrarea în teren accidentat. Populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă este de 1.137.538 de persoane, dintr-un total de 2.225.108 locuitori (51,12%). Dacă faceți o comparație între cele două procente (număr de localități cu rețea și populație deservită), rezultă că, într-o localitate cu alimentare, nu toate gospodăriile sunt conectate la sistem.

Canalizare: rețeaua de canalizare este prezentă în toate cele 40 de orașe și în 119 așezări din mediul rural, rezultând un procent de 34,64% la nivel regional. Dacă e să vorbim despre mediul rural (408 comune), acolo procentul este minor, de doar 29,16% dintre așezări care și-au construit un sistem de canalizare și epurare a apelor uzate.

Alimentare cu gaze: doar 25 de orașe, din 40, și 51 de comune, din 408, au această utilitate la dispoziție, rezultând un procent de 16,55% care ar trebui să pună pe gând autoritățile.

Infrastructura școlară: în anul școlar 2018/2019 funcționau în regiune 730 de unități de învățământ, 315 în mediul urban și 415 în mediul rural, cu 14.108 săli de clasă. La acestea se adaugă 4 bazine de înot, 627 de terenuri de sport, 501 săli de gimnastică. Gradul de dotare cu calculatoare este de 2,2 PC/clasă. Nu se spune nicăieri însă câte din aceste unități școlare sunt complet renovate.

Sănătate: numărul spitalelor de stat, inclusiv ambulatorii integrate, a scăzut de la 37 la 36, dar cel al ambulatoriilor de specialitate a crescut de la 80, în 2011, la 110, în 2018. Tot în 2018 erau 141 de cabinete de medicină generală (față de 125, în 2011) și 1.255 cabinete medicale de familie (față de 1.268, în 2011).

Rețeaua de ocrotire medico-socială: în urmă cu doi ani existau 58 de unități de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități, însemnând 2.303 paturi. La acestea se adaugă instituțiile de cultură (cămine culturale, muzee, case memoriale) care intră tot în sarcina statului să le întrețină.

Fonduri publice și bani europeni atrași prin intermediul POR.

Ei bine, să vedem ce au făcut cel puțin în ultimii ani autoritățile publice sau mai bine zis cât au investit ele în dezvoltarea fiecărei localități în parte. Și avem următoarea statistică (oarecum modestă, spunem noi):

• programul Phare CES 2001, 32 de proiecte implementate în infrastructura mică și educațională;
• Phare CES 2003, 17 proiecte pentru ateliere școlare;
• Phare 2004, 18 proiecte pentru gestionarea deșeurilor la scară mică și 12 proiecte pentru ateliere școlare;
• Pahre 2005 și 2006, 36 proiecte de mediu;
• Programe guvernamentale: prin intermediul ADR Sud-Vest Oltenia au fost derulate 157 de proiecte, în valoare de 6,58 mil. euro (bani din bugetul național).

Prin Programul Operațional Regional 2007-2013 au fost atrase următoarele sume: 73 de proiecte pentru „Poli urbani de creștere“, cu o valoare nerambursabilă de 260 mil. euro; 22 de proiecte pentru infrastructura regională de transport, în valoare de 183 mil. euro (modernizare 487 km drumuri județene, 20,65 km șosele de centură și 17 km străzi orășenești); 122 de proiecte, în valoare de 138 mil. euro nerambursabili, pentru infrastructura socială; 41 de proiecte pentru promovarea turismului, în valoare de 104 mil. euro.

În următorul exercițiu financiar, respectiv, 2014-2020, prin POR regional s-a apreciat că vor fi terminate, printre altele, următoarele proiecte publice (429 de proiecte, în valoare de 577 mil. euro): 61 de grădinițe, 490 km de drum modernizați, intervenții la 14 ambulatorii de specialitate, 5 muzee și 12 biserici reabilitate etc.

Prin PNDL II s-au mai angajat/promis lucrări și fonduri după cum urmează: Dolj – 812,922 mil. lei pentru 141 de proiecte; Gorj – 677, 002 mil. lei pentru 163 de proiecte; Mehedinți – 848, 938 mil. lei pentru 174 de proiecte; Olt – 823,051 mil. lei pentru 206 proiecte; Vâlcea – 745,231 mil. lei, pentru 204 proiecte.

Maria Bogdan