Într-un fost golf maritim ce includea teritoriul Deltei și al lagunei Razim-Sinoe s-a format Delta Dunării, tărâm de poveste, un adevărat paradis natural.

Delta a evoluat în strânsă legătură cu cele trei brațe, în ordinea existenței lor: Sfântu Gheorghe (cel vechi), Sulina și Chilia (cel mai recent).

Acest incredibil tărâm al apelor adăpostește peste trei sute de specii de păsări și nenumărate specii de pești, de la sturioni la crapi şi bibani, în timp ce varietatea de 1.150 de specii de plante cuprinde de la liane împletite pe trunchiurile copacilor în pădurile de stejar până la nuferi. UNESCO a desemnat Delta Dunării ca fiind o „Rezervaţie a Biosferei“.

Dacă vă opriţi într-un sat de pe malul apei veţi descoperi pescarii gătindu-şi propria versiune a borşului rusesc la foc în aer liber

Dunărea se desparte în cele trei brațe principale astfel: prima bifurcare se produce la vest de Tulcea (la Pătlăgeanca), despărțindu-se spre nord brațul Chila. La est de Tulcea, cursul Dunării se bifurcă pentru a două oară în brațele Sulina și Sfântul Gheorghe. Brațul Chila, în nord, are lungimea cea mai mare (120 km) și debitul cel mai ridicat – aproximativ de 60% din volumul fluviului e brațul Chilia – alternează sectoarele cu un singur curs (în dreptul grindurilor: Stipoc, Chilia și Letea) cu sectoarele de bifurcare (în mai multe cursuri secundare), între grinduri.

Brațele secundare sunt: Tătaru, Cernavodă, Babina. La vărsare în mare se creează în prezent o deltă secundară (delta secundară a Chiliei), care avansează în mare cu câțiva zeci de metri pe an (40-80 m/an). Porțiunea în formare nu este inclusă în teritoriul țării noastre.

Brațul Sulina este cel mai scurt (64 km), aproape drept, regularizat și canalizat, în urma cu aproape un secol. La vărsarea în mare are loc o depunere a aluviunilor (la contactul între apele dulci ale fluviului și apele sărate ale mării), formându-se o Bară (Sulina) care blochează cumva gura de vărsare. Pentru aceasta a fost construit un dig (cu o lungime de 10 km), care îndepărtează spre larg aluviunile aduse de curentul circular al mării. Totodată, are loc o dragare continuă a brațului pentru a-l păstra navigabil pentru nave maritime care au un pescaj de 7 m.

Brațul Sfântul Gheorghe (108 km) cu direcție dominantă spre sud-est formează la vărsare o acumulare de nisip sub forma unor insule (insulele Sacalin). Din brațul Sfântul Gheorghe se desprind spre sud canalele Dranov și Dunavat, prin care se realizează legătura cu laguna Razim.

Anca LĂPUȘNEANU

Ne mândrim cu Dunărea, dar parcă prea puțin o prețuim. Deși parcurge peste 1.000 de km pe teritoriul țării noastre, Dunărea dispune de puține zone amenajate în scop turistic. O comoară nevalorificată, spun adesea străinii. Și nu doar atât, de multe ori este neglijată și neîngrijită. Din acest motiv se nasc tot felul de inițiative ce au scopul de a menține Dunărea curată, nu doar apa, ci tot ce înseamnă zonele de influență și viețuitoarele din jur. Însă, să ne întoarcem la apă. Multe programe sunt implementate de asociații și ONG-uri cu sprijinul diverșilor agenți economici care susțin protecția mediului și alocă fonduri pentru desfășurarea de diverse proiecte. Un astfel de exemplu este „Dunărea fără plastic“/„Danube free plastic“, un proiect gândit de Asociația Parteneriatul Global al Apei – Global Water Partnership (GWP-ROMANIA) cu scopul de a reduce poluarea cu plastic a apelor Dunării în orașele Tulcea, Brăila și Galați. Așa s-a lansat la apă GreenCat, un dispozitiv creat pentru a colecta plasticul ce plutește pe apă.

Un scop, nu doar un proiect

Recunosc că m-a atras acest slogan și cred că este cât se poate de important să devenim mai responsabili cu privire la acțiunile noastre de zi cu zi și că trebuie să-i determinăm și pe cei din jurul nostru să facă un scop din grija lor pentru natură. A menține apele curate trebuie să fie un scop, indiferent că vorbim de pârâie, râuri, mări sau oceane. Apa înseamnă viață!

GWP-ROMANIA a fost unul dintre beneficiarii programului de granturi „Cu apele curate“ 2021, finanțat de LIDL România, și a primit o finanțare în valoare de 293,954 lei pentru ideea de a colecta plasticul ce plutește pe apă cu ajutorul unei unități plutitoare. Construcția catamaranului a fost posibilă datorită colaborării cu Universitatea Dunărea de Jos din Galați – Facultatea de Arhitectură Navală, Centrul de Cercetare Arhitecturală Navală și Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din Galați, Organizația Națională Cercetașii României (filialele Lotus – Tulcea, Nufărul Alb – Brăila și Roza Vânturilor – Galați) și Asociația Global Project, cu sprijinul Lidl România.

Mai mult decât atât, ideea acestei construcții a fost medaliată cu bronz la Salonului Inovării și Cercetării 2021 din cadrul Universității „Dunărea de Jos“ din Galați.

Green Cat este o unitate ce funcționează prin radio-comandă și are motoare electrice ce pot fi programate electronic. Colectează în special PET-urile și poate aduna într-o singură sesiune până la 50 kg de deșeuri ce sunt stocate inițial în containere, apoi transferate în centre de colectare.

Larissa DINU

Am tot văzut crochete congelate din pește la magazine, dar știți cât de ușor se pot face și acasă? Ideale pentru cine în familie, dar și pentru mese festive cu musafiri pretențioși, crochetele din pește se fac ușor și sunt delicioase. În plus, acest aperitiv ușor de preparat îi poate convinge și pe cei care nu consumă pește de regulă. Crochetele pot fi făcute atât din pește proaspăt, cât și din conservă. Ce-i drept, sunt mai gustoase dacă se alege un pește proaspăt, din Dunăre.

Iată care sunt ingredientele:

• 300 grame file de pește (crap, somn, caras etc.) sau conservă scursă de zeamă;
• 150 de grame urdă de vaci;
• 100 de grame brânză proaspătă de vaci;
• 50 de grame parmezan ras;
• 100 de grame pesmet;
• 3 ouă;
• 2 linguri amestec pătrunjel, mărar, busuioc;
• sare, piper, enibahar;
• ulei de floarea-soarelui.

Cum se prepară crochetele de pește

Brânza se pune la scurs într-o sită, peștele se spală și se verifică de oase (dacă este din conservă, se scurge bine) și apoi se adaugă două ouă, ierburile aromatice, parmezanul ras, sarea, piperul și enibaharul. Toate acestea se amestecă până se obține o compoziție omogenă. Se lasă câteva minute să se odihnească și se adaugă pesmetul, puțin câte puțin. Se amestecă bine și apoi se modelează crochetele de aproximativ 5-6 centimetri. Se mai tăvălesc prin pesmet și apoi se pun într-o tavă unsă cu ulei sau unt și se introduc în cuptorul preîncălzit la 220 de grade, unde se lasă aproximativ 30 de minute. Crochetele se pot prelucra termic și prin prăjire, variantă aleasă de cei care preferă prăjelile sau nu sunt la o dietă ce interzice alimentele prăjite. În acest caz, pot fi date prin ou bătut și pesmet și puse în tigaie în uleiul încins, unde se lasă câteva minute. Dacă am ales să le prăjim în ulei, le putem scoate pe un prosop de hârtie înainte de a fi consumate.

Se pot servi cu felii de lămâie deasupra și cu garnituri din cartofi, orez, mix de legume. Indiferent de varianta aleasă, țineți minte că peștele adoră să înoate... Drept urmare, adăugați și un vin alb sau rosé. Va intensifica gustul peștelui și va aluneca mai ușor pe gât.

Să aveți poftă bună și să gătiți cu plăcere!

Simona-Nicole David

După mesele îmbelșugate din ultima perioadă, poate că este timpul să adoptăm o dietă mai ușoară, peștele fiind cea mai bună alegere.

În acest număr al revistei ne-am gândit să vă oferim o nouă rețetă cu pește, un deliciu absolut, așa cum am gustat la Corabia, în județul Olt. Dacă sunteți prin zonă, nu ezitați să încercați orice meniu ce conține pește și să luați pește proaspăt, de Dunăre, și acasă pentru a-l prepara pentru cei dragi. Iar dacă aveți musafiri pe care vreți să-i impresionați, această rețetă este ideală. Dar despre ce rețetă este vorba? Ei bine, iată plăcinta cu pește! Poate fi preparată cu orice tip de pește, ideal este peștele cu oase mai puține pentru a fi mai ușor de pregătit. Sau puteți ruga la magazin să vă și fileteze peștele pe care l-ați ales. Aceasta este varianta ideală, mai ales că acasă veți umple chiuveta și pereții de solzi, vă puteți răni și orice ați face nu aveți dexteritatea celor care curăță pește în fiecare zi. Eu, de pildă, îmi aleg peștele, îl plătesc și îi rog pe cei din magazin să-l curețe. Cât mai merg eu prin piață să cumpăr diverse, peștele este gata curățat. Când ajung acasă, mai trebuie doar să-l spăl și să-l prepar așa cum doresc.

Revenind la plăcintă, aceasta poate fi preparată atât cu foi de plăcintă făcute în casă sau cumpărate de la magazin, cât și cu aluat fraged. Recomandarea noastră este aluatul fraged pentru că iese mai gustoasă. Dar fiecare alege în funcție de ceea ce îi place.

Iată care sunt ingredientele:

• Foi de plăcintă sau aluat fraged (un pachet)
• 1 kilogram de pește (crap, caras, plătică, somn etc.);
• 400 ml vin alb sau roze;
• 200 ml apă rece;
• 2 cepe medii;
• 200 grame de brânză telemea de vaci/oaie/capră/ bivoliță (în funcție de preferințe);
• 200 grame de brânză proaspătă de vaci;
• 50 grame de unt;
• 2 ouă;
• O căpățână de usturoi;
• Cimbru, nucșoară, busuioc, foi de dafin, boabe de piper multicolor, sare, piper măcinat.

Mod de preparare:

Ceapa tăiată cubulețe mici se trage într-o tigaie cu unt, se adaugă peștele fiert în prealabil și mărunțit, peste care se adaugă vinul, apa, brânzeturile și condimentele. Se lasă 5 minute la foc domol cu un capac deasupra, după care se stinge focul, se lasă la temperat și se adaugă usturoiul pisat mărunt (ideal este într-un mojar de piatră) și ouăle întregi. Se amestecă bine compoziția și se pune în foile de plăcintă sau în aluatul fraged.

Se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius, unde se lasă aproximativ 40 de minute. Opțional, se poate bate un ou cu iaurt sau chefir și se adaugă peste plăcintă când aceasta este aproape gata.

Se scoate și se servește caldă sau rece, în funcție de preferințe.

Să gătiți cu bucurie și să aveți poftă!

Simona-Nicole David

Delicioase și potrivite atât pentru prânz sau cină, chifteluțele din pește reprezintă și o alegere sănătoasă în meniul nostru. Peștele este sănătos și se recomandă tuturor vârstelor deoarece nutrienții din carnea de pește asigură echilibrul grăsimilor din corp și aportul normal de minerale. De asemenea, consumat regulat, peștele îmbunătățește capacitățile cognitive și cerebrale. Și, nu în ultimul rând, pescuitul este și o activitate plăcută, antistres. Iar la Corabia, în județul Olt, amatorii de pescuit au unde să practice acest sport relaxant.

Ingrediente:

Dar iată care sunt ingredientele necesare preparării unor chifteluțe delicioase:

• 1 kg de pește (crap, caras, știucă, novac etc.);
• 2-3 felii de pâine albă;
• 1 ou;
• 2 legături de ceapă verde (2 cepe);
• 1 căpățână de usturoi;
• 1 legătură de mărar;
• 1 legătură de pătrunjel;
• 1 morcov;
• Sare, piper;
• Făină albă de grâu;
• 1 lămâie.

Mod de preparare

Peștele ales se spală, se curăță de solzi și de oase, se dă prin mașina de tocat împreună cu ceapa, pâinea înmuiată în prealabil în apă, mărarul și pătrunjelul. În compoziție se adaugă morcovul ras, oul, sarea, piperul și se amestecă bine pentru omogenizare. Următorul pas este acela de a modela chifteluțele în forme rotunde, de mărimea unor nuci. Acestea se dau prin făină, se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și se introduc în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Se lasă circa 40 de minute la copt și apoi se scot și se așază pe un platou alături de felii de lămâie.

Chifteluțele de pește se pot consuma cu garnituri din legume sau orez, în funcție de preferințe, și au gust mai bun dacă li se alătură și un pahar cu vin alb. Am ales varianta de coacere, chiar dacă pot fi prelucrate termic și prin prăjire în baie de ulei, deoarece este mai sănătos. Firește, fiecare alege să le consume așa cum dorește.

Oricum ați alege să le preparați, noi vă dorim poftă bună și multă sănătate!

Simona-Nicole David

Prin Berzasca trec toți turiștii și călătorii care aleg ca traseu Clisura Dunării. Dacă însă, ca orice om instruit, te informezi anticipat despre traseul unei vacanțe în această zonă, prima dată vei găsi informații nu despre localitatea ca atare, ci despre „satul lacustru“. Adevărul este că amenajarea de pe Dunăre este cea mai vestită și căutată, dar nu singura care merită vizitată, știută, povestită.

Comuna Berzasca (74 km amonte de Orșova și 58 km aval de Baziaș), din județul Caraș Severin, este atestată documentar din 1692, dar evident că așezarea există pe vremea ocupației romane și chiar de mai înainte, așa cum sugerează descoperirile arheologice din zonă. Numele vine din slavonă, „bîrza“ însemnând „repede“, pesemne de la afluenții Dunării, care se învolburează la fiecare ploaie mai mare, în căderea lor rapidă de pe versanți. Localitatea are în componență satele Berzasca, Bigăr (cel mai izolat), Cozla (sat minier), Drencova (strămutat lângă Berzasca în timpul lucrărilor hidroenergetice de pe Dunăre) și Liubcova, având o populație de peste 2.800 de locuitori, într-o multiculturalitate specifică Banatului Montan: români, sârbi, cehi, bulgari, romi. De exemplu, satul Bigăr a fost înfiinţat în 1826-1827, prin colonizarea cu cehi din regiunea Boemia, iar Liubcova (1690), cândva cu populație pur românească, a preluat numele de la sârbii ce s-au stabilit pe aceste meleaguri.

Înainte de minerit

În urmă cu trei decenii, comuna avea economie puternică, bazată în principal pe industria extractivă a cărbunelui și mai puțin pe exploatarea lemnului. Când economia a căzut, mai cu seamă mineritul, peste toată suflarea de acolo s-au așezat resemnarea, sărăcia, teama, lipsa de perspectivă. Curând însă norocul le-a surâs; dar e un „noroc“ cu un fel de ochi care plânge, fiind vorba despre războiul din fosta Iugoslavie și embargoul energetic decretat de ONU. România a fost nevoită să-l respecte, ca stat candidat la NATO. Bine, asta se spunea oficial... Fiindcă chiar și autoritățile știau – și au închis ochii –despre contrabanda cu combustibil de pe Dunăre, de la granița cu Serbia. Este un adevăr pe care nu-l ocolesc nici documentele localității (monografia): „pe fondul unei supravegheri deficitare (n.n. – intenționată, spun alții) se intensifică în acei ani contrabanda cu produse petroliere în Clisura Dunării, proces în care se implcă și mulți cetățeni ai comunei. În acea perioadă are loc pătrunderea unei importante mase monetare în zonă, ceea ce a adus la creșterea fulgerătoare a veniturilor locuitorilor. Aceștia și-au construit case ori le-au renovat pe cele vechi, în general au investit mult în dezvoltare. Nivelul de trai a crescut semnificativ.” Finalizarea conflictului armat a tăiat și veniturile, iar oamenii au revenit la viața normală. Se închideau și ultimele mine, iar la orizont se întrevedea iar decăderea... Cât de cât viabile mai erau (și sunt și astăzi) activitățile secundare precum agricultura, transportul fluvial, pescuitul.

Și după minerit

Asta până când Primăria Berzasca a rezolvat, cum-necum, cu proiecte europene ori finanțări guvernamentale și județene, infrastructura: s-au reparat căile rutiere, s-a aprovizionat zona cu apă potabilă în sistem centralizat, s-a introdus canalizarea... Plus că situarea pe DN 57 Drobeta-Moravița este un avantaj major. Chestiuni numai bune pentru încurajarea turismului, fiindcă aceste sate riverane fluviului în principal pe turism se pot bizui de aici înainte. Dar să vedem ce mai oferă localitatea, în afară de Dunăre (defileul Baziaș-Gura Văii). În primul rând, are o natură bogată, zona făcând parte (nu în totalitate) din Parcul Național Porțile de Fier (oarecum limitativă ca perspectivă de dezvoltare, dar nu într-atât încât să împiedice o anumită bunăstrare măcar pentru o parte a populației). Regiunea este predominat de munte (Munții Almăjului și Locvei), cu văi adânci și înguste, maluri abrupte și culmi ce nu depășesc însă 700 m altitudine. Relieful a permis imaginarea unor trasee de la Berzasca înspre: cascada de tuf „Pisătoarea“ și peșterile Gaura Cornii,  Dumbrăvița Mică și Pepa, Voinicovăț, Cleantul Panzii și Cleantul Zbegului, Socolovăț, Zamonita, precum și traseele Debeliug-Bigar, Trescovăț și Șvinița-Tricule, Valea Sirinia. Ultimul, care se suprapune cu o vizită în satul izolat Bigăr, urmează cursul de apă Sirinia, de unde se desprind peisaje încântătoare, dar remarcabile sunt stâncile colorate, grație rocilor diverse, în uimitoare nuanțe de trandafiriu, până la verde. Ca obiective de vizitat ar fi Cetatea Dranco, cu zidurile rămase în mijlocul apelor, ruinele mănăstirii de la Sirinia, Cetatea dacică de la Stenca Lubcovei, Biserica Ortodoxă Sf Mihail și Gavriil, construită în 1772. Bineînțeles că vedeta locului rămâne Dunărea, pe lângă care s-au construit 8 unități de cazare, cu 157 de locuri. Este indiscutabil însă că celebritatea este adusă de complexul Egreta, prima stațiune lacustră de pe Dunăre, din România, denumit și „sat plutitor“, a cărei popularitate crește de la an la an, fiind printre recomandările asociațiilor turistice din întregul Banat Montan.

Maria BOGDAN

„Protecția și conservarea biodiversității reprezintă cel mai vast domeniu în care nivelul progresului la nivel european este descurajator. De aceea, începând cu anul 2011 institutul monitorizează sturionii sălbatici din Dunărea de Jos, zona din Uniunea Europeană în care se regăsesc cele mai multe exemplare din această specie.“ Așadar, sturionii, emblematici pentru Marea Neagră și Dunăre, au nevoie în continuare de protecție. Paralel cu măsurile de combatere a cauzelor care determină declinul speciilor de sturioni, se desfășoară o activitate științifică susținută de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului. Directorul general al INCDPM București, Gyorgy Deak, ne-a vorbit despre tehnica de monitorizare a sturionilor și despre informațiile obținute astfel.

Au existat 29 de specii, dintre care șase endemice Dunării

– De cât timp activează echipa INCDPM Sturgeon Monitoring Team?

– Acesta a fost înființată odată cu implementarea proiectului „Monitorizarea impactului asupra mediului a lucrărilor de îmbunătăţire a condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila, km 375 şi km 175“ și are deja o experiență de peste 10 ani în acest domeniu. Echipa este formată din cercetători științifici cu specializări în domeniile biologie, ecologie, ingineria mediului și alte domenii conexe protecției mediului și are ca obiectiv marcarea cu emițătoare ultrasonice a exemplarelor de sturioni capturate și monitorizarea rutelor de migrație, a comportamentului și, nu în ultimul rând, asigurarea protecției lor împotriva acțiunilor de braconaj.

– Câte specii de sturioni există în lume și câte trăiesc în Dunăre?

– În lume existau 29 de specii de sturioni, dintre care șase se regăseau și în cursul Dunării (Acipenser nudiventris – viză, Acipenser sturio – șipul, Acipenser ruthenus – cega, Acipenser stellatus – păstruga, Acipenser gueldenstaedtii – nisetru și Huso huso – morunul). Însă în prezent, pe baza datelor furnizate de către Uniunea Internațională privind Conservarea Naturii (IUCN) și a datelor colectate de către institut, se confirmă prezența a doar patru dintre acestea, Acipenser sturio – șipul și Acipenser nudiventris – viza fiind catalogate ca specii dispărute. Sturionii din bazinul Dunării se împart în două categorii în funcție de tipul de migrațiune. Speciile anadrome realizează migrații din Marea Neagră pentru a se reproduce. Din această categorie fac parte speciile Acipenser stellatus – păstruga, Acipenser gueldenstaedtii – nisetru și Huso huso – morunul. Specii potamodrome sunt cele care realizează migrații lungi pe fluvii sau dintr-un râu în altul. Specia Acipenser ruthenus – cega face parte din această categorie. Astfel, habitatele naturale în care se regăsesc aceste specii sunt situate în Marea Neagră și în Dunăre. Procentul de înmulțire naturală este greu de estimat, dar în ceea ce privește condițiile necesare depunerii icrelor se cunoaște faptul că speciile de sturioni preferă anumite intervale de temperatură și zonele care prezintă gropi adânci ferite de mâlire cu un curent puternic al apei, care asigură oxigenarea embrionilor.

– Ce a condus la vulnerabilitatea speciilor de sturioni?

– Cauzele sunt multiple și complexe. Spre exemplu, lucrările de regularizare a fluviului Dunărea în scopul producerii de energie electrică au condus la fragmentarea habitatelor; pescuitul excesiv și irațional practicat în trecut este iarăși o cauză. Pescuitul ilegal sau braconajul a determinat această vulnerabilitate, dar și prezența unor agenți patogeni (bacterii, virusuri) care pot produce mortalitate în rândul alevinilor.

Exemplarele sunt măsurate, cântărite și le sunt prelevate probe ADN din înotătoare

– Ce presupune activitatea de marcare a sturionilor?

– Sturionii sunt capturați de pescari profesioniști verificați și aprobați de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, pentru a putea fi asigurat „materialul biologic“. Ulterior, exemplarelor le sunt introduse prin incizie chirugicală de mici dimensiuni emițătoarele ultrasonice în cavitatea abdominală. Incizia este apoi închisă cu fir chirugical resorbabil. Operația chirurgicală se realizează pe suprafața foarte bine dezinfectată cu o soluție pe bază de iod, sub stricta supraveghere a unui medic veterinar. Incizia este acoperită cu adeziv tisular care formează o peliculă în scopul protejării împotriva infecțiilor. Exemplarele sunt măsurate, cântărite și le sunt prelevate probe ADN din înotătoare în scopul analizării lor în laborator. Toate informațiile sunt înscrise într-un proces verbal de capturare-marcare-eliberare, încheiat în dublu exemplar de către inspectorul piscicol. Este metoda cea mai utilizată la nivel mondial, iar specialiștii din cadrul echipei INCDPM Sturgeon Monitoring Team o îmbunătățesc continuu în scopul reducerii la minimum a stresului exemplarelor supuse operației. Procedura de marcare, tehnica de monitorizare și baza de date au fost analizate și avizate de către o echipă de experți externi în cadrul Reuniunii Comitetului de Experți sub egida Ministerului Cercetării și Inovării, la care a participat și un expert în telemetrie ultrasonică din partea Statelor Unite al Americii.

– Ce informații vă oferă marcajele pe care aceștia le au?

– Emițătoarele ultrasonice utilizate în activitățile institutului au o durată de viață a bateriei de 10 ani și oferă informații despre temperatura apei și adâncimea de înot a exemplarelor. Pe baza sistemelor de monitorizare patentate la OSIM de către specialiștii INCDPM București și a tehnicii utilizate se pot obține informații despre rutele de migrație și habitatele prielnice hrănirii, iernării și chiar reproducerii sturionilor. De asemenea, tehnica folosită oferă informații despre exemplarele care au căzut pradă pescuitului ilegal.

Cel mai mare exemplar eliberat a aparținut speciei Huso huso – morun. Acesta a avut o lungime de 315 cm și o greutate estimată la 200 kg, fiind un exemplar din genul feminin provenit dintr-o acțiune a Poliției Române. Un alt exemplar din aceeași specie, capturat de către pescarii care efectuează pescuit științific, a avut 300 cm și 201 kg.

(D.Z.)

Nu ajunsesem până în acest an la Sfântu Gheorghe. Dar acum îmi propun să nu ratez nicio ocazie viitoare de a revedea aceste locuri misterios de frumoase, mai cu seamă gura de vărsare a Dunării, prin brațul Sf. Gheorghe, în Marea Neagră, o confluență petrecută într-o tăcere aproape mistică. Văzând plaja însă, cu un nisip de-o finețe rară, m-am bucurat infinit că aici se întinde protecția UNESCO. Altfel am fi văzut și acest colț de rai schimonosit în fel și chip... Pe urmă cred că în Deltă pătrund alt fel de turiști, un soi iubitor de natură și educat, cu respect față de pământul rar pe care-l calcă. Mă rog, apa pe care-o calcă!

La Sfântu Gheorghe am sosit după o cursă cu șalupa închiriată din portul Murighiol. Un drum normal durează cam 2 ore, dar noi am ajuns cu 15 minute mai devreme, cu ceva adrenalină provocată de viteză și valuri. E un sat-comună ori stațiune turistică în devenire cu 797 de locuitori și o suprafață de 605,8 kmp. Bine, vatra satului se întinde pe vreo 75 ha, iar intenția este să se extindă la 120 ha. Mă informez și aflu că, de-a lungul veacurilor, localitatea a purtat diverse denumiri: Kidrillis, Cadîrlez sau  Catarlezi, ultimele derivând din Kadirler sau Cadârgele, un soi de galeră turcească. Mda, numai bine, sunt nume care să accentueze senzație de derută. Fiindcă, ei bine, la prima poposire în Deltă te încearcă un sentiment de acest fel, având în față o viață și un ambient care curg după alte coordonate. E ca și cum te-ai afla fără un punct de sprijin...

Astăzi, Sfântu Gheorghe păstrează imaginea unui tărâm desprins din timpuri: drumuri pline cu nisip (nici nu cred că s-ar cuveni pe-acolo vreun asfalt), case vechi, alternând cu construcții noi, dar care păstrează arhitectura locului (de altfel, stilul este impus de apartenența zonei la Rezervația Biosferei Delta Dunării, inclusă în lista patrimoniului mondial), câteva blocuri aproape jerpelite, mărturie a trecerii comunismului, o lume destul de tăcută care-și vede de existența cotidiană (pescuitul și mica agricultură, inclusiv creșterea animalelor) și, din când în când. o larmă domoală provocată de grupurile de turiști, în zona de unde se face îmbarcarea în cursele înspre litoral, cu trocariciul. Din sat până la malul Mării Negre se traversează o zonă cu peisaj specific (stuf, lăcoviști, porțiuni cu verdeață inundate cu nisip, crânguri etc.).

Despre plajă se spune că ar fi cea mai frumoasă de pe întregul litoral românesc. Și depun mărturie că-i așa, cel puțin după gustul meu. La sud se întinde rezervația naturală Sacalin-Zatoane (sau laguna Sacalin), cu un complex de lacuri, gârle și grinduri marine tinere, nisipoase, ce alternează cu lacuri izolate, cu mici adâncimi. Pe urmă canalele pe care te poți plimba cu bărci închiriate rezervă peisaje rare (aici ar exista sigura rezervație de arin negru din Europa) și o faună extrem de bogată, covârșitoare, o frumusețe cu... aripi pe care greu o uiți. Iar în adâncul apelor ai senzația unei taine pe care doar localnicii o pot descifra. Și ar mai fi un amănunt: aici am văzut cele mai frumoase răsărituri și asfințituri... Iar dacă ai și șansa să întâlnești, în acest miracol costier, și cai sălbatici, se cheamă că ai avut o excursie foarte reușită!

Interesant este că localnicii sau antreprenorii de pretutindeni au deschis peste 30 de pensiuni ori spații de cazare, dar nu au modificat sau modernizat plaja, care e un fel de semisălbăticiune. De fapt, nici nu au voie s-o facă!

Maria BOGDAN

Dunărea reprezintă unul dintre reperele existențiale ale românilor. Pe de o parte este o limită a spațiului în care românii s-au născut și s-au dezvoltat ca nație. O limită până la care străinii au putut pătrunde, o limită la care credințe și obiceiuri străine s-au oprit. Pe de altă parte, Dunărea reprezintă o legătură a noastră cu restul Europei. Este drumul pe care, de milenii încoace s-au făcut schimburi comerciale și culturale. Este drumul fără pulbere care a legat între ele sate, mai târziu orașe, în care locuiau oameni de etnii diferite, vorbind limbi diferite, dar care aveau, totuși ceva în comun: Dunărea. În acest context, este cu totul firesc ca fluviul, care a însemnat atât de mult pentru istoria acestei părți a continentului, să aibă o zi a lui. Și această zi este 29 iunie.

10 țări cu un numitor comun

La 29 iunie 1994, la Sofia, reprezentanții mai multor țări dunărene, întruniți sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), cu sediul la Viena, au semnat „Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea“.

Conform acestei înțelegeri, statele din bazinul Dunării s-au angajat să colaboreze îndeaproape pentru o mai bună utilizare a fluviului, în folosul comun al tuturor statelor riverane. Pentru mulți, acest gest a părut mai curând un gest politic, decât unul legat de necesități practice. Și totuși, lucrurile stau exact invers.

Dunărea trece prin nu mai puțin de zece țări, dar adună în apele sale râuri care izvorăsc din 17 țări. În drumul său întâlnește patru capitale: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad. Astfel, cele mai multe dintre acțiunile desfășurate într-unul dintre statele riverane are implicații în mare parte, dacă nu în toate celelalte. Iar acest lucru a devenit tot mai evident în deceniile din urmă. Dacă acum 100 de ani undele de poluare erau principalele evenimente care influențau zonele din aval, acum construcțiile hidroenergetice, amenajările hidrologice și alte activități au influențe atât în aval, cât și în amonte.

Această realitate a condus la încheierea convenției despre care am amintit mai sus. Factorii de decizie au înțeles că numai prin activități comune, transnaționale, Dunărea poate rămâne un fluviu viu, cu apă de o calitate cel puțin bună, spre folosul tuturor țărilor riverane și a locuitorilor din ele. Și ca o recunoaștere a acestei realități, începând din anul 2004, ziua de 29 iunie a fost desemnată drept Ziua Internațională a Dunării.

Doar împreună putem face Dunărea mai sigură!

Sub auspiciile Convenției, tot mai multe proiecte au fost puse în practică. Principala caracteristică a acestora este caracterul lor interdisciplinar și, în general, transnațional. Obiectivele urmărite sunt multiple, dar legate unele de altele.

La evenimentul organizat la Brăila cu ocazia Zilei Dunării, în acest an, Victor Sandu, directorul Administrației Naționale „Apele Române“, a prezentat câteva dintre aceste programe, evidențiind obiectivele lor: „Începând cu anul 2017, ANAR este implicată activ în proiectul DanubeSediment, în parteneriat cu alte 13 instituții din 9 țări din bazinul Dunării. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea managementului apei și a sedimentelor, precum și a morfologiei fluviului Dunărea, prin analiza bazelor de date și metodologiilor de măsurare practicate în toate țările participante, pentru realizarea bilanțului sedimentelor și analiza evoluției istorice a albiei fluviului Dunărea. Caracterul inovator al proiectului este dat, pe de o parte, de abordarea originală multisectorială, cu interrelaționare între mai multe părți interesate, iar pe de altă parte, de un management transnațional și transversal al sedimentelor la nivel de bazin, sectorial și local. ANAR coordonează, în acest proiect, un pachet tehnic de lucru dedicat analizei impactului și măsurilor, cu scopul de a recomanda măsuri potențiale pentru stabilirea unei continuități dinamice și sustenabile a sedimentelor în fluviul Dunărea.

De asemenea, Administrația Națională „Apele Române“ are rol de lider al proiectului DanubeFloodplain, care are drept obiectiv reducerea riscului de inundații prin restaurarea luncii inundabile a fluviului Dunărea și a afluenților săi. Acest proiect de interes strategic este finanțat în cadrul Programului Transnațional Dunărea. Principalele rezultate vizate constau în elaborarea Manualului privind restaurarea și conservarea luncilor inundabile, Ghidului privind managementul durabil al luncilor inundabile și Planului de acțiune privind restaurarea și conservarea luncilor inundabile la nivelul bazinului Dunării.

În plus, o contribuție importantă în cadrul acestui proiect este dată de modelarea hidraulică a zonei pilot Bistreț pentru studierea unor posibile variante de renaturare și schimbare a folosinței terenului într-un mod fundamentat pe analiza cost – beneficiu, cu includerea serviciilor ecosistemelor. Acest gen de studii poate sta la baza strategiilor de dezvoltare teritorială care să țină cont de managementul riscului la inundații, corelat cu soluții bazate pe mecanisme și procese naturale mai prietenoase cu mediul și eficiente din punctul de vedere al reducerii hazardului la inundații.

Aceste proiecte, în ansamblul lor, fac parte din eforturile României de aplicare a prevederilor europene ale Directivei Cadru Apă și a Directivei Inundații, prin identificarea soluțiilor de tip „win-win“, aplicabile pe teritoriul României și în lunca inundabilă a Dunării.”

Oamenii – principala componentă a proiectelor

În toate aceste proiecte, cel mai important rol îl au locuitorii așezărilor înșirate pe cursul Dunării. Informarea, educarea și implicarea lor este esențială pentru reușita proiectelor. În lipsa participării lor efective, toate studiile, toate proiectele, oricât de ambițioase, oricât de revoluționare, sunt sortite să rămână doar pe hârtie.

Tocmai de aceea, în evenimentul care a avut loc la Brăila, și care s-a desfășurat sub sloganul „Fii activ pentru o Dunăre mai sigură“, au participat și elevi. Pentru ei au fost organizate activități precum prezentarea „Apa și dependența noastră de plastic“ şi „Ora de biologie“, în cadrul căreia au fost prezentați „Locuitorii acvatici ai Dunării“. De asemenea, cei mici au vizualizat cu ajutorul micro­scopului organismele dintr-o picătură de apă din Dunăre. În cadrul sesiunii „Prietenii lui Picurici protejează apa împotriva poluării cu nitrați“ – Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți“, copiii au participat la exerciții demonstrative pentru stabilirea concentrației de nitrați din apă.

Ca o concluzie, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a subliniat în încheierea mesajului pe care l-a adresat cu această ocazie: „Marcăm astăzi Ziua Internațională a Dunării. Dar mi-aș dori să nu ne amintim de importanța acestui fluviu pentru noi toți numai în zilele aniversare. Clipă de clipă, cetățeni și specialiști ai apelor, trebuie să fim responsabili! Trebuie să fim activi pentru o Dunăre mai sigură!“

Alexandru GRIGORIEV

Un sistem eficient de reducere a riscului de inun­dații pe cursul Dunării nu poate fi implementat decât ca rezultat al unei largi colaborări transfrontaliere, este concluzia la care au ajuns experții europeni care au lansat proiectul DANUBE FLOODPLAIN. Principalul său obiectiv este de a reduce riscul de inundații prin reabilitarea luncilor din lungul fluviului Dunărea și a afluenților săi și este finanțat ca parte a Programului Transnațional Dunărea 2014-2020 al Uniunii Europene. Sub semnul generos al acestui proiect, în cursul lunii februarie a avut loc în portul dunărean Cetate o întâlnire a participanților la unul dintre proiectele-pilot al acestui program, cel de la Bistreț. Deosebită în acest context este abordarea integrată, care generează și o largă participare.

Luncile Dunării, factor de prevenire a inundațiilor

Conceptul de la care se pornește este acela că, prin desființarea luncilor inundabile ale Dunării și ale afluenților săi, prin lucrări de îndiguire, riscul distrugerilor provocate de viituri a crescut semnificativ. Acest fapt se manifestă cu atât mai pregnant cu cât în ultimii ani ploile torențiale s-au înmulțit, în contextul schimbărilor climatice care se produc. Pe lângă creșterea riscurilor de distrugeri cauzate de viituri, desființarea luncilor inundabile a avut și un efect ecologic dezastruos. Numeroase ecosisteme acvatice au fost distruse, cauzând, în timp, numeroase probleme locuitorilor din zonele afectate.

Lucrările de regularizare istorice și recente – baraje și diguri, întreruperea conectivității longitudinale și laterale, modificările în modul de utilizare a terenurilor – care au avut loc de-a lungul bazinului Dunării au dus la reducerea masivă a suprafețelor de luncă. Diminuarea acestor zone cu până la 68% în ultimii 100 de ani a avut efecte dezastruoase atât pentru comunitățile locale care au fost expuse inundațiilor, cât și asupra biodiversității.

Lunca Dunării a jucat întotdeauna un rol de protecție naturală împotriva inundațiilor cauzate de viituri și scurgeri rapide, acționând ca o zonă tampon, de reducere a fluxului viiturilor și de scădere a vitezei lor. Din anul 2002, apreciază specialiștii, scăderea suprafeței acesteia și ploile torențiale cauzate de schimbările climatice au generat inundații masive în Europa. În același timp, reducerea suprafețelor de luncă a cauzat pierderea habitatelor pentru multe specii, pierderea conexiunilor între ecosisteme și, implicit, scăderea biodiversității, care în trecut reprezenta o bogăție a acestor zone.

3,67 milioane de euro pentru refacerea luncilor

Acum, autorități, administrații locale, specialiști, dar și agenți economici și simpli gospodari din zece țări așezate în bazinul dunărean – Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Slovacia, Slovenia, România și Serbia – încearcă să restaureze aceste zone de luncă. România este reprezentată de către Ministerul Apelor și Pădurilor, Administrația Națională „Apele Române“, care are și rolul de lider al proiectului, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor și WWF România. Alte 18 organizații din cele zece țări sunt membre ale consorțiului care desfășoară proiectul, ce se bucură de o finanțare din partea UE de 3,67 milioane de euro.

Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea managementului apelor transfrontaliere și prevenirea riscului de inundații, maximizând în același timp benefi­ciile pentru biodiversitate. Acest lucru ar putea contribui la crearea unei rețele de ecosisteme acvatice mai stabile și bogate în specii, care să ofere avantaje suplimentare comunităților locale și care să reducă atât impactul diferitelor activități umane, precum și efectul evenimentelor climatice extreme. Proiectul va avea ca rezultat îmbunătățirea cunoștințelor despre managementul integrat al apei în rândul țărilor dunărene, prin restaurarea zonelor inundabile, combinarea infrastructurilor clasice și a celor verzi, precum și adoptarea unor măsuri de retenție naturală. Toate acestea vor fi realizate cu implicarea tuturor factorilor interesați (stakeholderilor), a căror cooperare este foarte importantă în planificarea și implementarea durabilă a unor astfel de proiecte.

Zona Bistreț este una dintre primele zone în care se vor aplica, deocamdată pe o zonă restrânsă raportată la scara globală a proiectului, conceptele și metodele pentru refacere.

Workshop-ul stakeholderilor de la nivel național și local, desfășurat în Portul Cultural Cetate, a avut ca scop înțelegerea mai bună a legăturii dintre biodiversitate, ecosisteme și bunăstarea umană. În acest sens, workshopul a contribuit la cunoașterea beneficiilor oferite de zona pilot Bistreț (județul Dolj), determinarea valorii și a importanței acesteia pentru societate, determinarea serviciilor și a bunurilor oferite de zona pilot, care ar trebui să fie susținute prin măsurile de reconstrucție.

Împreună pentru o viață mai bună pe Dunăre!

Implementarea proiectul DANUBE FLOODPLAIN a început în data de 1 iunie 2018 și se va încheia la 30 noiembrie 2020. Proiectul este implementat cu finanțare asigurată prin Programul Interreg Europe, un program al Uniunii Europene pentru cooperare interregională care ajută autoritățile locale și regionale din Europa să elaboreze și să promoveze prin Programul Transnațional Dunărea politici mai bune de coeziune economică, socială și teritorială în regiunea Dunării prin integrarea acestora în diferite domenii specifice.

Proiectul DANUBE FLOODPLAIN intră sub incidența Axei prioritare 2 a Programului Transnațional Dunărea, respectiv „Responsabilitatea față de mediu și cultură în Regiunea Dunării“, având ca obiective specifice consolidarea managementului transnaţional al apei şi prevenirea riscurilor de inundaţii.

„Acest program (Programul Transnațional Dunărea – n.red.), la trei ani de la demararea sa, a adus deja rezultate vizibile pentru bunăstarea întregii regiuni dunărene. Programul, prin proiectele sale și partenerii de proiect, a dat răspunsuri la întrebări, provocări și nevoi specifice regiunii. Programul integrează trei surse diferite de finanțare: FEDER, IPA și ENI. Implicarea laolaltă a unor state aflate în stadiul de preaderare împreună cu statele membre este deja o mare realizare. Cooperarea acestor țări într-un mod structurat aduce nu numai o experiență valoroasă pentru țările din afara UE, ci oferă și o ocazie unică statelor membre să coopereze la nivel macroregional cu țările din afara UE“, a subliniat Marc Lemaitre, director general al Departamentului pentru politici urbane și regionale al Comisiei Europene.

Alexandru GRIGORIEV

Pentru orice român, Clisura Dunării înseamnă turism. Și este într-o foarte mare măsură. Și încă unul destul de bine pus la punct între Orșova și Șvinița, hai, Drencova. Așezările de pe malul Dunării nu sunt totuși prospere pe măsura ofertei. Nu toate. Ori sunt foarte puțin prospere, cum este cazul comunei Coronini (Caraș-Severin), o localitate cu o istorie bogată, situată într-un decor natural care nu mai are nevoie de cuvinte. Poate cu timpul se vor așeza lucrurile și aici, astfel încât localnicii să aibă acel plus material conferit în general de stațiunile puternic dezvoltate.

În mapa de prezentare, comuna se definește drept cea „mai nouă colonie românească“ din Clisura Dunării. De ce colonie? Poate pentru faptul că, în 1859, din porunca lui Johann Baptist Alexius, conte de Coronini Cronberg, locuitorii din Alibeg au fost strămutați din vechea vatră chiar pe malul Dunării, în locul unde se află astăzi, noua comunitate luând numele guvernatorului. Celălalt sat component, Sfânta Elena, este cel mai vechi cătun cu populație de etnie cehă din țară, primele familii stabilindu-se aici în anul 1823. Micuța așezare s-a numit Elisabetfely, în 1825 fiind rebotezată Sf. Elena. În anul 1967, Coronini și-a schimbat numele în românescul Pescari, iar în 1987 localitatea a fost desființată și arondată orașului Moldova Nouă. În 1990 redevine așezare de sine stătătoare, iar în 1995 își reia denumirea de odinioară, Coronini, nume cu iz burghez, cum le place locuitorilor să spună, așa cum pesemne era și guvernatorul austriac al Banatului din perioada 1849-1859. Comunitatea numără 1.881 de locuitori (522 în Sf. Elena și 1359 în Coronini) și se întinde pe 2.090 ha.

Natură generoasă – da, valorificată – ba!

Autoritățile descriu zona așa cum este în realitate: „Acest colț al României a fost întotdeauna unul de o frumusețe inegalabilă, cu strălucirile molcome ale Dunării și verdele relaxant al dealurilor și munților, acoperite cu păduri.“ Dar imediat recunosc că „locul prezintă oportunități pentru afaceri turistice profitabile“. Deci, în afară de cele câteva pensiuni, chiar ar fi loc de mai mult și mai bine! Mai ales că, în afară de bătrânul Danubiu, natura a fost generoasă cu numeroase monumente ocrotite prin lege: peștera „Gaura cu Muscă“, deschisă în peretele săpat de fluviu; stânca Baba Caia, un colț de piatră ce țâșnește din ape; peștera Gaura Chindiei, rezervație arheologică unde s-au găsit urme de artă rupestră din paleolitic; ostrovul Moldova Nouă, de care și comuna și-ar putea lega turismul, dacă chiar s-ar face ceva pe această insuliță românească. Coronini are însă și o zestre culturală și istorică lăsată de înaintași, cum ar fi Cetatea Sf. Ladislau, de pe dealul Cula. Numai că a fost lăsată și să se ruineze... Spre comparație, pe malul sârbesc există o replică istorică a fortificațiilor Ladislau, cetatea Golubac (Golubaț), pe care vecinii au refăcut-o încă de pe vremea lui Tito și de atunci se află în circuitul turistic. Pe când noi... Abia în acest an au fost obținute fonduri europene (19,85 milioane lei) pentru punerea sa în valoare.

De pază între imperii ieri, în ruină azi

Cetatea Ladislau, fortificație cu rol strategic de apărare, construită în secolul al XIV-lea, este un monument istoric prea puțin cunoscut în țară. Prima sa atestare documentară datează însă din anul 1427. La acea vreme, împăratul Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei și Croației din 1387, rege al Boemiei din 1419, rege al Germaniei din 1411 și împărat romano-german din 1433 până la moartea sa în 1437, a încheiat un tratat cu despotul Serbiei, George Brancovici, prin care ultimul îi ceda lui Sigismund cetatea Golubac, de pe malul sârbesc al Dunării. Pentru că n-a putut intra în posesia fortificației, Brancovici preferând o alianță cu sultanul Murad decât să se supună ungurilor, Sigismund hotărăște să întărească cetatea Ladislau, denumită astfel de la faptul că a fost, la un moment dat, sub protecția Sfântului Ladislau al Ungariei. Până în 1435 ea a fost încredințată cavalerilor teutoni, unul dintre cele mai redutabile ordine militare creștine din Europa. Din anul 1435, apărarea cetății a fost preluată de cavalerii români din Banatul de Caransebeș, vasali ai lui Iancu de Hunedoara. După bătălia de la Belgrad, în care Iancu a respins, în 1456, invazia otomană, condusă de sultanul Mahomed, cetatea Ladislau a fost preluată de un grup de militari hunedoreni, considerați a fi cea mai credincioasă armată aflată în slujba lui Iancu de Hunedoara și a fiului său, Matei Corvin. Ulterior, fortificația a devenit punctul de rezistență a Corvineștilor, atrași în vâltoarea războiului civil din regatul maghiar, dar rămânea și o verigă importantă din linia de apărare a Dunării împotriva turcilor. După marea bătălie de la Mohács, din 1526, când Imperiul Otoman a zdrobit Regatul Ungariei, rolul cetății s-a cam încheiat, ea fiind cucerită și distrusă în același an. Teritoriul, rebotezat Alibeg, a fost inclus în Pașalâcul de Timișoara. După ce austriecii au eliberat Banatul, restabilindu-se pe Dunăre frontiera dintre lumea musulmană și cea creștină, cetatea și-a regăsit cumva importanța, dar nu a fost consolidată în totalitate, ci numai cât să servească drept post de pază. Fortificația se compunea din două incinte. Cea exterioară avea forma unei elipse, iar pe latura nordică era protejată de un șanț cu lățimea de nouă metri, care putea fi inundat cu apă. Circulația era asigurată printr-un pod mobil. Incinta interioară avea formă triunghiulară, cu un turn circular puternic fortificat în extremitatea estică și cu accesul în sud, inclusiv către palatul guvernatorului. Astăzi, din toată construcția medievală a mai rămas doar un turn stingher... Ce va fi după investițiile de renovare a acestui patrimoniu cultural? Vom vedea!

Maria Bogdan

Din Munții Pădurea Neagră și până la Marea Neagră, Dunărea străbate 10 țări și 4 capitale, iar peisajele pe care le creează sunt cu adevărat unice, însă cele de la intrarea în țara noastră sunt considerate cele mai spectaculoase. Mă refer la Defileu sau Clisura Dunării, un loc unde ai vrea mereu să te întorci pentru că îți dă impresia că ești la mare și la munte în același timp.

Situat în sudul Banatului, Defileul Dunării este considerat cel mai frumos din Europa. Aici poți vedea peisaje pitorești cu stânci, munți și ape, poți vizita peșteri, mănăstiri și te poți bucura de o plimbare cu barca ce îți poate oferi o altă perspectivă a fluviului și a împrejurimilor, iar dacă mai adăugăm și faptul că există trasee care îți oferă posibilitatea de a vedea Clisura de la înălțime, atunci parcă devine automat următoarea destinație de vacanță.

Defileul începe la Buziaș și se termină în zona hidrocentralei Porțile de Fier, în total aproximativ 150 de km de șosea pe malul Dunării. Însă atunci când vorbim de această zonă nu ne referim strict la malul fluviului, ci și la văile adiacente, la Munții Locvei, Almajului și Mehedinți și la lăcașurile de cult.

Este greu de făcut o diferențiere și de precizat cea mai frumoasă porțiune, însă zona Cazanelor Mari și Mici poate fi considerată un mic paradis. Cazanele Mici se află pe raza localității Eșelnița, iar aici pot fi admirate două dintre cele mai importante obiective turistice: mănăstirea Mraconia și bustul sculptat în stâncă al regelui Decebal.

Cazanele Mari, situate dincolo de Golful Dubovei, sunt dominate de Ciucarul Mare și pot fi admirate în special pe apă. Cele două porțiuni se întind pe aproximativ 9 km și sunt despărțite de Golful Dubova, unde apa este forțată să treacă printre munți, lățimea fluviului atingând aici cea mai mică valoare 180 - 250 m, în timp ce adâncimea este de 100 m. Datorită curenților puternici și a crevaselor de pe fundul apei, în această porțiune Dunărea pare că formează clocote, asemeni unui cazan, din acest motiv fiind declarată monument unic al naturii în Europa.

Dacă te afli pentru prima oară în această zonă a țării, este greu să te decizi ce să vizitezi și în ce ordine, însă vă propun câteva locuri și activități pe care nu ar trebui să le ratați. Mai întâi aș recomanda mănăstirile Sf. Ana și Mraconia, care vă pot oferi clipe de liniște sufletească, apoi peșterile și grotele, printre care cele mai spectaculoase fiind Ponicova și Veterani. Monumentul ce înfățișează chipul lui Decebal, precum și stânca Baba Caia considerată un simbol al Clisurii, dar și ruinele cetăților Trikule, Sf. Ladislau sau Drencova nu trebuie pierdute din vedere. Nici insula Ada-Kaleh nu trebuie uitată deoarece este considerată o mică Altantidă a Banatului montan, unde veți resimți o parte din spiritul Orientului. Pentru cei mai aventurieri, recomand traseele montane pe Ciucarul Mare și Ciucarul Mic. Nu este vorba despre altitudini impresionante, însă priveliștea de sus merită chiar și riscul unei posibile întâlniri cu viperele ce preferă zonele dintre stânci. Un alt punct turistic important este muzeul Porților de Fier. Aici puteți vedea numeroase obiecte ce au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice – vase de ceramică, arme; colecții ce înfățișează viața spirituală și cotidiană a locuitorilor din zonă; monumente antice din zona Drobeta, precum și sala Turbinelor, unde veți afla lucruri noi despre hidrotehnică.

În ceea ce privește cazarea, în localitățile Eșelnița, Dubova și Orșova sunt numeroase pensiuni care pun la dispoziție camere pentru toate buzunarele. Aici vă veți bucura și de mâncare tradițională, nu doar românească, ci și sârbească, pentru că de pe malul stâng al Dunării cu siguranță vă veți uita admirativ la tunelele săpate în stâncă ale vecinilor și veți vrea să îi cunoașteți mai îndeaproape. De curând, a fost inaugurat și primul hotel plutitor din țară, în localitatea Berzeasca. În fapt, este vorba despre niște bungalouri din lemn, pe piloni, care dispun de living, o bucătărie mai mică, dormitor la etaj și terasă cu vedere spre malul sârbesc.

Despre Defileul Dunării și obiectivele sale turistice s-ar putea scrie pagini întregi, însă lăsăm fotografiile să vorbească, în speranța că vă vor determina ca în următorul concediu să poposiți în acele locuri. Indiferent de anotimp, frumusețile unice ale acestei zone vă așteaptă.

Loredana Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 52-53