Din gospodăria românului de rând porcul nu poate lipsi. Așa-i de când e lumea, după cum ar spune bătrânii, doar porcul a fost unul dintre primele animale domesticite de om. Nici Sărbătorile de iarnă n-ar mai fi la fel dacă ar lipsi de pe masă produsele tradiționale obținute din carne de porc. De aceste considerente, și poate de multe altele în funcție de propriile preferințe, țin cont sătenii și în fiecare an cresc în propria curte cel puțin un exemplar. Spun cel puțin un exemplar pentru că este cunoscut faptul că tot mai puțini gospodari aleg să mai crească scroafe și să își asigure purcei de pe un an pe altul. În aceste condiții, cei mai mulți aleg să achiziționeze purcelul după ce trece frigul și după ce vițelul fătat de curând se hrănește și cu altceva în afară de lapte, iar cantitatea rămasă să îi revină purcelului abia cumpărat.

În ultimii ani, preferințele în alegerea cumpărătorilor s-au axat pe rasele de carne, însă există și voci care spun că porcul, dacă n-are slănină, nu e porc. Așadar vă propunem câteva rase astfel încât să puteți alege care ar fi mai potrivită și să vă achiziționați porcul pe care să îl creșteți până de Crăciun.

Rasa Pietrain

rasa de porci pietrain

Rasă specifică pentru carne, Pietrain s-a format în jurul localității belgiene cu același nume prin încrucișarea succesivă a suinelor din rasele Berkshire și Tamwork cu porcine din rase franțuzești. Animalele din această rasă au talia mijlocie, picioarele mai scurte față de exemplarele din alte rase, corpul este cilindric și bine dezvoltat, capul mic și gâtul scurt, spetele largi și bine dezvoltate, jamboanele cărnoase, iar osatura fină. Și carcasa este foarte bună, proporția de carne în aceasta fiind de peste 70%, iar ochiul mușchiului are o suprafață de peste 40 cm².

Porcii din această rasă reprezintă o alegere foarte bună pentru cei care doresc să îi crească pentru propriul consum pentru că valorifică foarte bine hrana administrată și sunt programați la nivel genetic să nu acumuleze țesut adipos.

Rasa Landrace

rasa de porci landrace

Este una dintre cele mai populare rase de carne la nivel global și s-a format în Danemarca prin încrucișarea raselor locale cu Marele Alb. Porcii au talia mijlocie spre mare, corpul este sub formă de pară, trunchiul alungit și capul relativ mic, urechile mari și aplecate spre în față, în timp ce spatele este lung, drept și musculos, toracele arcuit, iar membrele puternice. Are un ritm de creștere foarte bun, la doar 8 luni poate cântări 130 kg deoarece are un spor mediu de creștere de 700 gr/zi. Grosimea stratului de slănină diferă, la masculi este de 13 mm, iar la femele este 16 mm, în timp ce procentul de mușchi este de aproximativ 56%. Porcii sunt albi, deloc pretențioși în ceea ce privește hrana, iar scroafele pot făta până la 12 purcei.

Rasa Duroc

rasa de porci duroc

Formată în nord-estul Statelor Unite ale Americii, rasa Duroc se remarcă prin faptul că ia rapid în greutate, iar masculii pot avea la vârsta de 2 ani chiar și 1.8 metri lungime. Porcii sunt de talie medie, au capul potrivit ca mărime, urechile de mărime mijlocie, ușor ridicate, trunchiul este cilindric, spatele lung, șuncile mari, membrele puternice, cu ongloane rezistente şi unghiul jaretului foarte deschis. Carcasa exemplarelor Duroc este masivă și lată, cu linia spinării convexă. Culoarea specifică a robei este roşcată, în diferite nuanțe, cu păr rar şi uşor ondulat.

Sporul mediu poate depăși 700 de grame/zi, iar la maturitate un porc ajunge și la 250 kg, însă cu toate acestea stratul de grăsime nu depășește 3 cm, iar procentul de mușchi în carcasă ajunge și la 80%. Printre principalele avantaje ale acestei rase se numără faptul că animalele nu sunt pretențioase în ceea ce privește alimentația, însă specialiștii recomandă ca rețeta de furajare să fie bogată în proteine pentru ca astfel să crească în greutate, dar fără a acumula țesut adipos.

Marele Alb

rasa de porci marele alb

Rasa a fost creată în Anglia, mai este cunoscută sub denumirea Yorkul Mare și este una dintre cele mai răspândite rase din lume. Porcii sunt de talie medie, de culoare albă și cu conformație masivă, nu puține fiind cazurile în care anumite exemplare ajung la 400 kg. Au capul mare, urechile de mărime mijlocie și aplecate înainte și lateral, iar gâtul este scurt și musculos. Trunchiul este cilindric, linia superioară dreaptă și ușor convexă, spata, pieptul, spinarea și șalele sunt largi și pline de mușchi. Abdomenul este bine dezvoltat, membrele sunt puternice, deci au întreg scheletul bine dezvoltat. La înțărcare, adică la 3 săptămâni, un purceluș are aproximativ 50 kg, iar la 7 luni poate atinge 120 kg dacă este bine hrănit. În cazul acestei rase, părul și pielea sunt albe, iar dacă apar diferențe de culoare este semn de impuritate a rasei.

Mangalița, o alegere tot mai frecventă

rasa de porci mangalita

Cu toate că nu este întocmai o rasă de carne, Mangalița a devenit o alegere tot mai frecventă și în gospodăriile de rând. Chiar dacă înainte de ’89 era mai des întâlnită la nivelul întregii țări, după căderea regimului comunist a intrat într-un cont de umbră. Porcii din această rasă au diferite apelative: porcul cu blană, cu lână creață, porcul-somon sau uleiul de măsline cu patru picioare, apelative care fie fac referire la aspectul diferit față de cel al altor rase, fie la calitatea cărnii.

De origine maghiară, Mangalița are menirea de a oferi slănină la fel de gustoasă ca a altor rase, dar mai sănătoasă. Este o rasă specializată pe producția de grăsime și are cinci varietăți: blondă, roșie, neagră, cu abdomen de rândunică și bariș. În general este o rasă rezistentă la condițiile de hrană și adăpost, precum și la boli. Porcii au capul mic, urechile ușor aplecate, gâtul scurt, dar gros, în timp ce trunchiul este masiv, iar linia spinării convexă. Sporul de creștere este de 400 gr/zi și valorifică foarte bine porumbul sau alte furaje produse în propria gospodărie.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 11, 1-15 iunie 2017 – pag. 34-35

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui „Târgul de Crăciun”, în curtea instituției, în perioada 16 - 18 decembrie 2016, între orele 10.00-18.00, iar duminica de la 10.00 -16.00, eveniment în cadrul căruia vizitatorii vor putea găsi produse agro-alimentare tradiţionale specifice perioadei sărbătorilor de iarnă. Astfel, consumatorii vor putea regăsi produse tradiționale atestate de MADR, ori a căror denumire este recunoscută la nivelul Uniunii Europene sau se află în curs de recunoştere, produse din arealul zonei montane dar şi produse de origine animală de la crescătorii de ovine, caprine şi porcine specifice arealului din care aceştia provin (Transilvania, Muntenia, Oltenia) păstrate din generaţie în generaţie în tradiţia mesei de Crăciun, precum şi alte produse alimentare.

Achim Irimescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, va deschide oficial târgul vineri, 16 decembrie 2016, la ora 10.00, va face un tur al expozanţilor şi va înmâna diplome de participare din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale tuturor expozanţilor prezenţi.

Vizitatorii „Târgului de Crăciun” de anul acesta sunt invitaţi să redescopere gustul bucatelor din diferite regiunii ale României, al produselor din lapte sau din carne (brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf în coajă de brad şi în membrană naturală, caş, cârnaţi de porc sau oaie, slănină afumată, caltaboş, jumări, cârnaţi de casă, sloi de oaie, drob de porc, lebăr, tobă de casă, jambon afumat, patricieni din carne de oaie afumaţi, muşchi afumat şi mititei etc.), al produselor din pește (salată icre crap sau ştiucă, batog de crap argintiu, pastramă de crap argintiu, macrou afumat la rece, sardeluţe, păstrăv afumat în cobză de brad Doftana etc.), al produselor de panificaţie şi patiserie (cozonac Domnesc, plăcintă cu dovleac, plăcintă cu brânză etc.) al siropurilor, gemurilor sau dulceţurilor de fructe, gama de dulceţuri „Topoloveana”, zacuşte, uleiuri aromate, cosmetice naturale şi altele.

La eveniment vor fi prezenţi, de asemenea, producători de fructe şi legume, miere (polen, faguri, propolis) dar şi cei de palincă şi vin. Între produsele care vor încânta vizitatorii menţionăm „Magiunul de prune de Topoloveni”, produs care beneficiază de sistemul de calitate europeană „Indicație Geografică Protejată - I.G.P.”. De asemenea, se vor regăsi şi alte produse aflate în curs de dobândire a protecţiei la nivelul Uniunii Europene, cum este Scrumbia afumată de Dunăre ori Caşcavalul de Săveni (în curs de dobândire IGP).

Brânza de burduf în coajă de brad, telemeaua de oi de la Vaideeni, telemeaua de oi cu ardei iute, salată tulceană cu icre de știucă, păstrăvul afumat în cobza de brad şi cârnaţii olteneşti vor fi, de asemenea, expuse de producătorii români care îşi doresc în viitorul apropiat să înregistreze aceste produse pe sistemele de calitate europene.

În târg vor fi prezenţi şi meşteri populari care vor aduce măşti tradiţionale, instrumente populare, icoane, obiecte obţinute prin prelucrarea lemnului şi a hârtiei ori păpuşi cu motive populare.

La târgul de Crăciun vor expune producători din următoarele judeţe: Alba, Argeş, Braşov, Botoşani, municipiul Bucureşti, Călăraşi, Covasna, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Galaţi, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Prahova, Sălaj, Tulcea, Vaslui, Vaslui, Vrancea.

AM VENIT SĂ COLINDĂM ”FLORILE DALBE”!

Festival de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou 17- 18 decembrie

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, în perioada 17-18 decembrie 2016, să participaţi la cel mai important eveniment cultural al sfârşitului de an, Festivalul de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou “Am venit să colindăm. Florile Dalbe”.

Cete de colindători şi de mascaţi din importante zone etnografice ale ţării, păstrătoare de valoroase obiceiuri, tineri interpreţi de muzică populară şi meşteri populari se vor aduna pe uliţele Muzeului Satului şi ne vor transpune în minunata atmosferă a sărbătorilor de iarnă în spirit tradiţional. Ne vor însufleţi frumoasele lor costume, bogăţia recuzitei, colindele şi urăturile, zurgălăii şi jocurile cu măşti.

Sâmbătă, 17 decembrie, începând cu ora 13.00 vom cunoaşte datinile locului cu ansamblul Gorjeanca (Tg. Jiu, Gorj) și ne vor colinda Ion Crețeau, Andreea Haisan Braşoveanu, Loredana Streche, Gabriel Dumitru, Petronela Axintioaiei.

Duminică, 18 decembrie, va avea loc adunarea cetelor de colindători şi mascaţi din Buzău, Neamţ, Cluj, Tulcea şi Teleorman într-o spectaculoasă paradă a obiceiurilor specifice de Crăciun şi Anul Nou. Ne vom reîntâlni cu Capra, Turcul, Irodul, Mareşalul, Ţiganii, Fanarioţii, Baba şi Moşneagul, Dracul, Moartea, Moşoaiele, Căiuții și Plugul mare.

Pentru prima dată la muzeu vor fi Grupul de colindători Cercănelul din Maramureș coordonați de Anghelina Timiș Lungu, Grupul de tradiţii Mărişana – Mărişel, Cluj, Ansamblul de datini Străjerii din Dolheşti – Suceava, Urşii de la Preuteşti – Suceava Alături de aceștia, grupuri de tradiție for fi alături în ceata mare de urători - Grupul folcloric Ciobănaşul – Gura Teghii, Buzău, Ansamblul Drumul baltagului – Borca, jud. Neamţ, Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, jud. Tulcea, Grupul folcloric Marin Cotoanţă – Măldăeni, jud. Teleorman.

Vreme de două zile, veţi putea târgui cadouri tradiţionale realizate de meşteri populari, produse gustoase şi aromate din gastronomia tradiţională, cozonaci, covrigi, colaci, ceaiuri, vin şi produse bio.

Veniţi la Muzeu să redescoperiţi datinile strămoşeşti şi fie ca spiritul Crăciunului, colindele, mirosul de iarnă, aroma cozonacului cald şi al vinului fiert să vă umple inimile de bucurie!

La mulţi ani şi Sărbători fericite!

Mai multe detalii
Biroul Relații Publice
021 317 91 03/int. 178

florile dalbe 2016

Peste 61.000 de pomi de Crăciun sunt oferiți în acest an spre vânzare de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, cei mai mulți, peste 41.000, fiind brazi și restul, molizi.

Aproape 36.000 de pomi de Crăciun sunt recoltați din culturi dedicate, precum cele sub culoarele electrice, din operațiunile silvice de rărituri, prin îndepărtarea arborilor tineri care împiedică dezvoltarea pădurii din care provin, iar peste 25.000 sunt puieți ornamentali, din pepinierele proprii, aceștia putând fi vânduți cu rădăcină protejată sau direct în ghivece, urmând să atingă dimensiunile pomilor de Crăciun în timp de șapte ani.

Cei mai mulți puieți ornamentali de brad provin din pepinierele Romsilva din județele Suceava, Ilfov, Prahova și Cluj.

Prețurile de vânzare sunt aceleași ca în ultimii ani - pentru pomii de Crăciun recoltați din regenerări naturale, între 10 și 30 de lei, în funcție de specie și înălțime, iar pentru pomii cu înălțimea de peste 3 metri, considerați comenzi speciale, prețurile sunt stabilite de direcțiile silvice, pornind de la 20 de lei pentru fiecare metru înălțime.

Pentru puieții ornamentali, prețurile variază între 30 și 150 de lei.

Vânzarea pomilor de Crăciun se face de către fiecare direcție silvică în parte, în funcție de comenzile primite de la agenții comerciali, sau direct către persoanele fizice.

Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie (Isaia 9:5)

„Nu vreau ca nici un om, nici un suflet să se piardă și să se osândească, ci îl voi aștepta. Voi cheltui oricâtă vreme și oricâtă așteptare pentru întoarcerea lui“.

Iată că din nou, la sfârșit de an, o sfântă sărbătoare ne luminează casele, ne mângâie sufletele și ne reamintește că ne-am născut dintr-o iubire necondiționată, dar și un sacrificiu fără margini. Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei, a împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Însă câți dintre noi se mai gândesc la adevărata semnificație a Crăciunului? Întâmplător sau poate nu, am găsit o pildă a Mântuitorului. Aceasta spune că „un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți. Și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Care este tâlcuirea acestei pilde? Că omul nu mai are timp pentru credință, că are preocupări mult mai lumești. La ceasul sfintei Sărbători a Crăciunului, Dumnezeu și Fiul Său ne cheamă iarăși la cină. Să nu lipsim și de această dată. Să luăm aminte la îndemnul părintelui arhimandrit Pantelimon Ilieș, care din Maramureș de la Mănăstirea „Sfânta Ana“ Rohia ne vorbește cu blândețe despre semnificația Nașterii Domnului, despre dragostea pe care ar trebui să ne-o purtăm unii altora și despre smerenie, speranță și răbdare.

Arhimandrit Pantelimon Ilieș:

„Cu Nașterea Domnului a început și izbăvirea noastră de păcate. Mântuitorul a fost promis de Tatăl Ceresc încă de la căderea în păcat a lui Adam și Eva, iar nașterea Lui dintr-o fecioară a fost proorocită cu sute de ani înainte. Promisiunea s-a împlinit. «Maria… ea s’a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Şi Iosif … n’a cunoscut-o, până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.» (Matei 1:18,24,25). «Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veciniciei» s-a născut în cea mică dintre cetățile de căpetenie ale lui Iuda, Betleem Efrata. Mântuitorul a venit pe pământ într-o smerenie deplină, în iesle, încălzit de suflul animalelor. Apoi păstorii înștiințați de un înger au mers să se închine Domnului. Au venit apoi magii călăuziți de lumina unei stele care strălucea altfel decât până atunci. Credința lor i-a pornit într-o călătorie lungă din Babilon spre Ierusalim. Nu s-au îndoit nicio clipă că îl vor găsi pe Împăratul lumii. S-au închinat Lui și au adus aur, smirnă și tămâie, cele mai de preț daruri. Aurul care reprezintă bogăția și puritatea lumii, iar smirna și tămâia bogăția spirituală. La ceas de mare sărbătoare, este vremea să ne prezentăm și noi în fața Mântuitorului cu darurile noastre. Credința, nădejdea și smerenia. Să nu uităm nici de dragoste și să luăm aminte la pilda lui Hristos, care aflat în casa lui Simon a primit pe femeia cea păcătoasă. Aceasta i-a spălat picioarele cu lacrimile ei, i le-a șters cu părul și i le-a uns cu mir, iar la urmă Mântuitorul i-a spus «iertate îți sunt păcatele pentru că mult ai iubit». Să luăm seama la vorbele lui pentru că astăzi cu toată libertatea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu, omul modern s-a lăsat robit cu propria știință de plăcerile, de bogățiile și grijile lumii. De tot ce este lumesc și păcătos peste măsură. Iată că acum nu ne mai ajung banii, nu ne mai ajunge timpul, dragostea dintre oameni s-a răcit, răbdarea pare că s-a sfârșit. Dragostea este condiționată, nu mai este jertfelnică. Se ajunge foarte ușor la ceartă și vorbe grele. Omul modern nu mai este dispus să sufere, să se sme­rească, să rabde. Și totuși în satele românești încă se păstrează o credință puternică, iar oamenii așteaptă Crăciunul pentru însemnătatea lui divină, nu doar cea lumească. Gospodarii se îmbracă frumos, merg la biserică, se colindă unii pe alții. La mănăstirea noastră sunt așteptați în fiecare an aproape 2.000 de colindători. Este adevărat, la oraș se sărbătorește un Crăciun mult mai contemporan, de aceea îndemnul meu este să sărbătorim toți un Crăciun duhovnicesc. Asta înseamnă să ne îndreptăm gândurile și spre oamenii supărați, bolnavi, spre familiile sărace, copii orfani, bătrânii singuri care poate nu au nici ce pune pe masă. Să-i cercetăm pe toți aceștia, iar bucuria pe care o simțim noi prin Nașterea Mântuitorului să o dăm mai departe. Să-i căutăm și să încercăm să le facem un bine, o bucurie. Să căutăm smerenia și dragostea unii față de ceilalți. Să ne amintim că toate sunt trecătoare și să ne rugăm, pentru că prin rugăciune punem un început bun în viața noastră duhovnicească.“

Laura ZMARANDA

În vălmășagul vieții de fiecare zi, apropierea marii Sărbători a Nașterii Domnului prilejuiește multora dintre noi amintiri despre farmecul inegalabil al satului românesc de odinioară despre care Lucian Blaga spunea că „fâlfâia pe lângă noi ca un miros sfios de iarbă tăiată, ca o cădere de fum din streșini de paie, ca un joc de iezi pe morminte înalte“.

Datinile, tradițiile și obiceiurile atât de legate în lumea satului sunt, cu fiecare an, din păcate, tot mai sărace, odată cu inovațiile neinspirate care ajung să determine dispariția lor.

Este ce spunea cu tristețe Vasile Tincu din Bodești-Neamț, un bătrân „de-atâtă cu văleatu“: „Obiceiurile vechi erau la inima omului. Erau așa cum le-au lăsat cei bătrâni. Le știam, le-așteptam și ne bucuram să le mai vedem o dată. Aiestea de-amu îs cam ca nilumea. Îs aduse de cine știe unde și n-au niciun rost.“

Să ne amintim așadar de vremea când, cu mic cu mare, lumea satului aștepta marea Săr­bătoare a Nașterii Domnului care era precedată de multe tradiții și obiceiuri odată cu 30 noiembrie, noaptea Sfântului Andrei, numit în Moldova Sântandrei, Moș Andrei, Andrei Cap de Iarnă, Indrea sau Ziua Lupului.

Atunci tinerii neînsurați organizau în noap­tea Sânandreiului Păzirea usturoiului. Perechi de tineri puneau pe o masă mai multe măciulii de usturoi înconjurate de tămâie și câteva lumânări de la Paști, acestea din urmă aprinse. Se petrecea și la despărțire fiecare fată lua o măciulie de usturoi pe care o ducea a doua zi la biserică. Era păstrată apoi lângă icoane, usturoiul din Noaptea Sfântului Andrei fiind bun de făcut „de dragoste“.

Tot acum pe cercevele, pragul ușilor, hornuri și grajduri se făcea semnul crucii cu un cățel de usturoi și tot cu un cățel de usturoi se făcea semnul crucii pe anumite zone sensibile ale corpului (ochi, gură, frunte, piept) pentru a fi feriți de boli și „bubă neagră“.

În noaptea Sfântului Andrei fetele doreau să afle ce le rezervă viitorul în anul care va urma. Din mulțimea practicilor premaritale amintim turta de Andrei. În noaptea amintită, pentru a frământa aluatul fetele aduceau de nouă ori, și cu ochii închiși, apă cu gura, apa, sarea și făina potrivit unei rețete. Se măsurau acestea cu o coajă de nucă, fiecare fată își făcea turta ei, o mânca, după care se culca așteptând să-i apară ursitul.

Alte candidate la măritiș alegeau să facă plimbări nocturne. Obiectivele vizate erau gardul, fântâna sau cotețul porcilor. La gard începeau a număra nouă pari, la ultimul legau o cordiță roșie. A doua zi, după cum arăta parul, stabileau caracteristicile viitorului soț: drept și neted însemna un soț tânăr etc.

În ziua Sfântului Andrei nu se mătura, nu se făcea pomană, nu se dădea nimic cu împrumut, iar unele obiecte, cum ar fi cleștele, pieptenele de scărmănat lâna se legau strâns cu sfoară și nu se pronunța cuvântul lup, Sfântul Andrei fiind, se știe, patronul lupilor.

În șirul manifestărilor acestei perioade urma Sărbătoarea bubelor. Acum, mai ales femeile care aveau copii nu munceau deloc, altfel riscau să li se îmbolnăvească odraslele de bubat, adică de variolă.

Pe 6 decembrie este sărbătorit Sfântul Nicolae, un fel de patron al iernii, un bătrân care cu barba lui cea albă trebuia să aducă zăpada. Mai mult, Sân Nicoară era perceput ca dătător de bogăție, de noroc.

Se mai spune că în Noaptea de Anul Nou, când se deschid cerurile, Sfântul Andrei este văzut la stânga lui Dumnezeu. Și, în sfârșit, Moșul, care este perceput în ultima vreme drept sfântul care aduce daruri copiilor.

Sigur, sunt mai multe de spus: să amintim de Sărbătoarea vitelor sau Sfântul Modest care era ținută pe 18 decembrie. Atunci era adus acasă preotul care stropea cu agheazmă ograda, grajdurile și toate vitele. Se credea astfel că vitele se vor înmulți mai ușor și vor fi ferite de boli.

După sărbătorile Sfinților Andrei și Nicolae, oamenii trăiau cu nerăbdare fiecare zi, starea de spirit a oamenilor era bucuria, copiii fiind cu gândul la colinde, la stea sau irozii, flăcăii se pregăteau la capră, căiuți sau cetele de urători. Întreaga suflare aștepta marea sărbătoare, o sărbătoare a îndestulării, de aici expresia: Paștele fudulului și Crăciunul sătulului.

Pe 20 decembrie urma sărbătoarea Ignatului, ziua în care se tăia porcul. Și aici erau prezente câteva practici și credințe specifice. La tăierea porcului nu trebuia să asiste niciun milos, altfel porcul murea cu greutate și carnea nu era bună, iar cei care văitau porcul îl supărau pe Dumnezeu. La ceafă se făcea o tăietură în formă de cruce, se zicea că numai așa sufletul porcului va ieși din cap.

Să mai amintim doar că în Ajunul Crăciunului oamenii mâncau puțin din toate bucatele pământului pentru ca acestea să rodească în anul care va urma. Tot acum se gustau plăcintele cu julfă (sămânța de cânepă amestecată cu miere) numite Pelincile sau Scutecele Domnului, în timp ce preotul umbla din casă în casă cu o ceată de copii care strigau din răsputeri „Ni oho!“

În încheiere să ne amintim, stimați cititori, câteva dintre versurile „poetului nepereche“: „Colinde, colinde!/ E vremea colindelor,/ Căci gheața se-ntinde/ Asemeni oglinzilor/ Și tremură brazii/ Mișcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie  stelele.“

Stelian Ciocoiu

Tot mai adevărat pare a fi faptul că ţăranul român „modern“, cel al zilelor noastre, forţat de domnii-orăşeni şi de „comercianţii“ de datini şi obiceiuri din străbuni („furişaţi“ prin bucătăriile pensiunilor turistice şi restaurantelor lăudăroase că păstrează tradiţia mâncărurilor ţărăneşti) a trebuit să se prefacă că, chipurile, ar fi uitat că „Ignatul“ începe doar cu patru zile înaintea Ajunului Crăciunului. Şi, deci, nu mai devreme! Ca urmare, a con­simţit cum că vechea şi pitoreasca datină din străbuni a locuitorilor satului românesc să înceapă fie odată cu cele dintâi semne ale sosirii iernii, fie imediat după sărbătoarea creştinească a Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie). Iar dacă, cumva, îl întrebi pe stăpânul porcului înjunghiat, pârlit, spălat şi despicat care să fie rostul unei astfel îndeletniciri mult grăbite, de cele mai multe ori îţi va răspunde că aşa vor fraţii, surorile, cumnaţii, cumnatele, ginerii, nurorile, copiii şi nepoţii de la oraş.

De asemenea, la cumpăna dintre ani revin pe la casele lor cu vechi şi dragi amintiri, ca şi în stranele bătrânelor biserici ale satelor, neamurile plecate la muncă în străinătăţuri. Şi că, dacă şi aşa fac o atât de lungă cale, îi aduc şi pe prietenii lor din ţări străine.

Astfel stând lucrurile, badea Gheorghe şi lelea Floarea se vor vedea obligaţi să facă uitate, pentru o zi-două, canoanele postului Crăciunului, şi mai gustă din tocătura piperată şi usturoiată a cârnaţilor, caltaboşilor şi sângeretelui. Ba mai mult, pentru ca priceputul măcelar să binevoiască să le arate cât îi de groasă slănina ascunsă sub şoricul de la ceafa porcului, vor cinsti împreună un păhărel-două de ţuică fiartă cu piper şi chimen, îndulcită cu „zahăr“ ars. Însă într-atât de „tare“ încât, potrivit zicalei, „curăţă gura de microbi şi trupul de zile“.

Şi tot contra frigului şi mahmurelii, ca şi pentru dezlegarea limbilor, mai beau şi câteva căni cu vin fiert cu scorţişoară. Apoi, când înserarea va prinde a cădea peste uliţele satelor Văii sibiene a Hârtibaciului, toţi cei ai casei se vor aşeza la masă, la „Pomana porcului“, „asortată“ cu o mare mămăligă galbenă ca ceara de albine. Lângă ea, un castron cu varză acră mărunţită, „scăldată“ în moarea sifonată ce poartă în limpezimea ei gusturi şi arome de hrean, mărar şi cimbru. Fi-va atunci una dintre cele mai gustoase mâncăruri din toate câte pot fi puse pe mesele ţăranilor hârtibăcieni, buni gospodari! O vor egala doar sarmalele de Crăciun, gospodina având grijă ca porcul să „calce“ bine cu piciorul în oala din lut ars.

Vor urma, de Anul Nou şi de Bobotează, ciorbele de perişoare, înăcrite cu zeamă de varză, sarmalele umplute cu păsat, în amestec cu creste de slănină şi cu chişcă, precum şi tradiţionalele răcituri, servite, la alegere, cu pâinea coaptă pe vatra încinsă a cuptoarelor din curţile ţăranilor sau cu mămăligă fierbinte, asortate cu un blid zdravăn de ceapă roşie acrită cu oţet şi potolită cu ulei de floarea-soarelui sau de măsline.

Iar, cât vor fi sărbătorile creştine de frumoase, prelungite de lungile nopţi de iarnă, de pe mese nu vor lipsi cozonacii cu mac şi cu miez de nucă, merele, perele şi nucile, ca şi scoverzile şi lichielele, date pe deasupra cu smântână şi cu ouă îndulcite cu miere de albine.

Aşa bănuiesc că se vor petrece sărbătorile creştine ale iernii în casele celor mai vrednici gospodari ai satelor acestei ţări.

Ioan Vulcan-Agniteanul

Există o dată anume, când peste tot în curţile oamenilor ard focuri cu vâlvătaie şi când, de pretutindeni, se aud grohăituri înecate de porc înjunghiat. Este ziua de Ignat, sărbătoarea însângerată. Dacă pentru cei mari tăierea porcului nu înseamnă nimic mai mult decât un mijloc de procurare a hranei, văzută prin ochi de copil această operaţiune capătă altă coloratură.

Vâjâind în rafale, vântul ostenea noianul de fulgi, făcându-i să simtă atingerea pământului ca o blândă binecuvântare. Parcă se trăsese oblonul cerului şi toţi pomii înfloriţi ai înalturilor se porniseră să viscolească, purificând cu albă inocenţă locul unde avea să se nască Fiul Domnului. În fiecare an, din moşi-strămoşi, familia Deaconu Dumitru, din comuna Negreni, judeţul Olt, tăia de Ignat porcul aşa cum moştenise. Printre picioarele celor mari, o mogâldeaţă cu ochi vioi, Neluţu, trăgea cu urechea la discuţiile ce se purtau pe tema tăierii de a doua zi a porcului. Era seara dinaintea Ignatului. Şi anul trecut tăiaseră un grăsun, însă mama nu-l lăsase să iasă afară, zicându-i că e prea mic ca să stea la pârlirea acestuia. Acum mai crescuse, fiindcă plecase pe 10 ani. Era băiat mare, ziceau ai casei. Din bucătărie mama se mai auzea robotind, după ce toată ziua spălase şi rânduise o mulţime de vase mai mari sau mai mici şi după ce dăduse la ascuţit cuţitul de la maşina de tocat carnea. Tata nu muncise prea mult, vorbise cam un ceas cu trei vecini, care, după ce terminaseră de băut două ibrice de ţuică, plecaseră, ameninţându-l: „Păi, mâine dimineaţă, vecine!“ În pat fiind, închise ochii şi zâmbi. Crăiasa Zăpezii îl sărută pe frunte, îi acoperi ochii şi inima, să nu-i intre cioburi din oglinda fermecată, îl urcă în sania trasă de reni şi-l puse pe Moş Crivăţ să mâie. Afară se răsuceau fulgii, urgisind întinderile albe de dincolo de sat, sporind pe înfundate troienele. Era „vai de cal şi călăreţ“, vorba lui Alecsandri.

Ziua cuţitelor lungi

Se trezi cu larmă şi zarvă mare. „Ţine-l bine de rât, că acum ne scapă!“ Prin fereastră văzu pe vecini şi pe tata cum se luptă cu Ghiţă. Acesta căzuse la pământ şi se smucea încercând să se ridice. Numai că o sârmă groasă îl trăgea de rât, iar o alta legată de un picior din spate îl ţintuia locului. Tata îl încălecase de-a binelea. Se îmbrăcă într-o clipită şi ieşi pe uşă. Nu mai viscolea, ningea rar, cu fulgi mari, ca-n povestea Albei-ca-Zăpada. „Dă-mi cuţitul!“, zise tata şi un vecin îi întinse un cuţit cât o sabie de lung. Un altul trase de sârma ce ţinea râtul porcului în sus, întinzându-i gâtul. Cu poftă, mâna tatei înfipse cuţitul. Ghiţă grohăi subţire, cum n-o mai făcuse niciodată, şi zvâcni din picioare. „Ţineţi-l bine, să nu ne scape!“, strigă unul şi cuţitul se mai înfipse încă o dată. Porcul grohăia din ce în ce mai greu, în timp ce cuţitul se răsucea vârtos în rana deschisă. Mama veni repede cu un lighean şi un făraş cu tămâie aprinsă. Smalţul vasului fu dintr-o dată colorat cu sângele jertfei. Îşi puse mâinile la ochi. Din gura legată cu sârmă ieşeau aburi calzi. Poate-i ieşea sufletul.

Pupatul Crăciunului

De peste tot din sat se auzeau ţipetele morţii. „Daţi foc la paie!“, zise tata şi „rugul“ începu să ardă. Rămas cu picioarele în sus, pielea şi părul porcului începuseră să sfârâie. Cu mişcări atente, de cunoscător, un vecin reacoperea cu paie fiecare parte nearsă. Focul creştea în înălţime topind zăpada de pe crengile uscate ale pomilor din jur, iar pentru frăgezimea şoricului l-au pârlit apoi cu butelia. Mirosea a carne arsă, umplând văzduhurile. După ce l-au pârlit, l-au urcat pe o masă, pregătindu-l pentru tranşare. Din Ghiţă nu mai rămăsese decât un stârv carbonizat. Au început să-l răzuiască şi să-l spele cu apă clocotită. Apoi, cuţite ascuţite, bisturie improvizate începură să-l secţioneze. „Ia apropie-te, cioflingarule!“, zise un vecin şi copilul se execută venind cu inima strânsă. Un deget muiat în sânge se opri pe frunte, pe barbă şi pe cei doi obrăjori, sugerând semnul crucii şi împodobindu-i faţa cu însemne păgâne, cum citise el în Winetou. „Pupă Crăciunul!“, îl mai îmboldi altul, şi copilul se aplecă şi pupă un semn tăiat pe ceafa porcului.

Pomana porcului

Pe plită sfârâia un ceaun cu carne proaspătă. Alături se învârtea o mămăligă, iar dintr-un ibric ieşeau aburi de ţuică piperată. „Poftiţi la masă, oameni buni!“ Şi ca nişte adevăraţi „oameni buni“, care tocmai înjunghiaseră şi ciopârţiseră, bărbaţii, scoţându-şi căciulile, intrară în casă. „Hai să luăm o ţuică, c-a fost an bun!“ îi îmbie tata şi toţi ciocniră pentru prosperitate. În străchinile largi, carnea friptă aburea lângă mămăliga tăiată cu aţa. „Doamne ajută!“ Băură ţuica, îşi mai puseră o dată şi începură să înfulece. Peste copaia cu carne lăsată afară ningea uşor. „Săracu Ghiţă!“, zise copilul şi două lacrimi ca două perle mici i se iviră la colţul ochilor. Din ceruri fulgii cădeau încet ca o blândă purificare peste jertfa păgână. Se scuturau, cu cântec, toţi merii Raiului. „Trei Crai de la răsărit/Spre Stea au călătorit…“

Steaua

De când se tăiase porcul, Neluţu nu-şi mai dorea altceva decât să meargă cu Steaua, aşa cum făceau flăcăiandrii mai mari decât el. Încă nu se potolise ninsoarea şi era alb, alb, ca o mare de frişcă. Tremura la gândul că a doua zi va începe să colinde. De cu seară se pregătise. Îşi aranjase căciula, mănuşile şi fularul, îţi pusese bocănceii la capul patului, îşi făcuse rugăciunea spre icoană şi se băgase sub plapumă. N-adormise îndată, căci mama robotea de zor, aplecată peste oalele şi cratiţele ce sfârâiau pe plita din bucătărie. Se foi sub cearceafuri şi deschise ochii. Fereastra îi apropia la câţiva paşi toată noaptea de afară. Se strânse ghemotoc sub dulcea ocrotire a plapumei şi se bucură că pomul lui are beteală şi globuleţe lucitoare. Adormi frământat de griji. Se trezi târziu fără să ştie cât mai e până la ziuă. Cu năsucul lipit de fereastra fulgilor aştepta să audă colindătorii. Era noaptea naşterii lui Iisus şi în cuptorul mamei încă se mai rumeneau la foc mic cozonacii. Ascultă încordat. De după perdele, la geamurile ferecate ale odăii, doi ochişori vioi grăbeau venirea zorilor. Din când în când, cocoşii trâmbiţau ascuţit ca la vânzarea cu sărut a Iudei. Deodată se ridică şi se îmbrăcă grăbit. De pe uliţele satului, glasuri mici şerpuiau prin omătul înalt, îngânând, ca un cor de îngeri, cântarea veche de 2000 de ani. „Steaua sus răsare/Ca o taină mare…“. Peste întinderile albe veneau sărbătorile.

Paul Rogojinaru

„Colinde, colinde!
E vremea colindelor!
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor!
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele
Că noaptea de azi-i
Când scântee stelele
Se bucură copiii
Copiii şi fetele
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele
De dragul Mariei/
Ş-a Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.“

Versurile poetului nepereche al neamului ilustrează nerăbdarea cu care oamenii satelor de altădată aşteptau fiecare zi, pregătindu-se pentru sărbătoarea Naşterii Domnului şi sfârşitului de an.

Noaptea strigoilor

De fapt, atmosfera Crăciunului este pregătită încă din 30 noiembrie. Noaptea Sfântului Andrei, cunoscută şi sub denumirea de Andreiu de iarnă sau Cap de iarnă, e momentul în care apar lupii, vârcolacii sau strigoii. În multe sate, pentru a „lega“ gura lupului, gospodina ungea cu usturoi toate acareturile, inclusiv gardul curţii şi fântâna, tocurile uşii din interior şi ferestrele. La poartă lega trei căţei de usturoi şi trei fire de lână roşie spunând: „Eu nu leg usturoiu/Leg gura lupului/Ş-a lupoaicei/A strigoiului/Ş-a strigoaicei/ Pe codri să se ducă/La mine să n-ajungă.“

Tot acum, grupuri de fete şi flăcăi organizau păzitul usturoiului. Acesta era adus de fiecare fată, aşezat pe o masă şi acoperit cu o broboadă roşie. Două bătrâne străjuiau masa pe care se afla usturoiul având grijă să nu fure cineva vreun fir. Cei prezenţi petreceau împreună. Când se lumina afară, muzica – tocmită de flăcăi – începea să cânte. Usturoiul era împărţit fiecăruia dintre participanţi şi păstrat cu grijă întrucât era bun pentru sămânţă, pentru farmece şi vrăji.

Ignatul

Într-o lume în care postul Crăciunului era asimilat cu o perioadă consacrată Maicii Domnului, interdicţiile alimentare erau adesea respectate cu o singură excepţie: sărbătoarea Ignatului, pe 20 decembrie, când oamenii de altădată se considerau oarecum în perioada Sărbătorilor de iarnă. Era ziua tăierii rituale a porcului când, îşi aminteşte moş Nicolae Asaftei din Pipirigul Neamţului, nu trebuia să asiste niciun milos, existând credinţa că porcul murea cu greutate, iar carnea nu va fi bună. După ce porcul nu mai mişca se făcea o tăietură în chip de cruce la ceafă; se zicea că numai aşa sufletul porcului va ieşi din cap. Pe gospodari îi interesa splina, aceasta indicându-le, în funcţie de grosime, cum va fi iarna. Dacă porcul era negru, cei care participau la tăiere se mânjeau cu sânge pe faţă sperând că vor fi mai îmbujoraţi şi sănătoşi tot timpul anului care va urma.

Sângele strâns într-o strachină cu mălai uscat era bun pentru afumarea copiilor de guturai, spaimă ş.a. Avea loc apoi pomană porcului. Toţi cei care participaseră la tăiere mâncau o tochitură din carnea animalului stropită din belşug cu ţuică sau vin.

Pentru gospodine pregătirile începeau mult mai devreme. Femeile scoteau din casă toate lucrurile, scuturându-le şi spălându-le indiferent de gerul de afară, îşi văruiau casa şi spălau ferestrele şi uşile pregătindu-se pentru venirea preotului cu Ajunul şi a musafirilor aşteptaţi în ziua de Crăciun.

De Ajun se postea pentru Maica Domnului, ea fiind muncită şi supărată. În schimb, oamenii trebuiau să mănânce puţin din toate roadele pământului. Se gusta din bob pentru a avea saţ, din perje pentru a te îndulci şi a nu te certa cu nimeni, din grâu îndulcit cu miere şi din julfă – un fel de mâncare specifică acestui colţ de ţară preparat din sămânţă de cânepă pisată fiartă cu apă şi miere şi întinsă peste turtele numite pelincile Domnului.

Preotul umbla în fiecare gospo­dărie „cu Ajunul“, obicei întâlnit şi astăzi, însoţit de o liotă de copii care strigau din toţi rărunchii „Chiralesa“ sau „Ni aho“. După ce binecuvântează bucatele şi casa, preotul, potrivit obiceiului, trebuia să stea măcar câteva clipe pe un loc unde gospodina avusese grijă să pună grâu sau alte seminţe. Era mare supărare dacă preotul nu urma acest obicei deoarece exista credinţa că astfel vor şedea peţitorii, cloştile pe ouă şi ... norocul.

Şi o excepţie de la regulă: în Ajun femeile gravide şi copiii aveau voie să mănânce cam tot ce pofteau, copiii fiind îndopaţi cu mult dovleac în credinţa că vor fi graşi şi frumoşi în anul care vine.

În această noapte se spunea că cerul se deschide şi oamenii stăteau treji pentru a auzi cocoşii în cer, cei care îi auzeau crezând că vor avea noroc la bani şi vor fi sănătoşi.

Exista, de asemenea, credinţa potrivit căreia cei care apucau să fure în noaptea de Ajun puteau să fure tot anul fără teama de a fi prinşi.

Bereza

Odată cu prima oră a serii în curţile gospodarilor, la ferestrele luminate, apăreau colindătorii. Primiţi întotdeauna cu suflete deschise deoarece aduc numai veşti bune, colindătorii – de regulă, băieţi – încheiau colindele vestind Naşterea Domnului cu versurile:

„Daţi-ne câte un şorici
Că noi nu plecăm de aici
Daţi-ne măcar parale
Că luăm uşa în spinare
Ne daţi, ne daţi or nu ne daţi
Că de noi nu scăpaţi.“

În satul Sticlăria – Iaşi flăcăii care urmau să facă de Anul Nou Capra Cerbul sau Jianul umblau în Ajunul Crăciunului cu Bereza, un obicei al locului, numai acolo unde erau fete de măritat. Gazda îi aştepta cu un colac mare şi vin. Lăutarii care îi însoţeau cântau Ruseasca, Polca, Ciobănaşul sau Bătuta. Dacă dintr-un motiv sau altul o fată nu primea Bereza, la hora satului era scoasă din joc, flăcăii punând muzicanţii să-i cânte marşul.

Am amintit doar câteva din mulţimea de datini şi obiceiuri de altădată, acum când uliţele satelor sunt an de an mai triste în lipsa tineretului care făceau ca sărbătorile sfârşitului de an să fie de neuitat.

Stelian Ciocoiu

„Nici leagăn moale, nici vreun pat/ Doar fân mirositor pe jos/ Pe fân în iesle stă culcat/ Micuţul prunc: Iisus Hristos/ El Fiul Domnului şi Crai/ Al stelelor de farmec pline/ De-atunci cu drag, la voi din Rai/ Cu fiecare iarnă vine.“

Versurile mai puţin cunoscute – poate ale lui Ion Creangă – ne amintesc de sărbătoarea luminii, a Naşterii lui Hristos, transformată tot mai mult într-o simplă sărbătoare civilă, un simplu spectacol de sunet şi lumini pe străzile oraşelor şi, nu de puţine ori, pe uliţele satelor văduvite de prezenţa celor care însufleţeau cel din urmă cătun – tineretul.

Odată cu dispariţia bătrânilor, tradiţia Crăciunului creştin se pierde. Colindătorii vin tot mai rar şi tot mai puţini. „Oare vor dispărea cu totul minunatele noastre tradiţii româneşti?“ – m-a întrebat interlocutorul meu, Alecu Mihai, de 81 de ani, din comuna nemţeană Fărcaşa, care şi-a amintit cu drag de Crăciunul de altădată.

Ca peste tot în spaţiul românesc, tradiţiile legate de Naşterea Domnului se respectau cu stricteţe şi începeau pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, sau cum se mai numea „Indrea“ sau „Cap de iarnă“, pentru că, după calendarul popular, începea iarna. În această noapte gospodarii ungeau cu usturoi toate acareturile, inclusiv gardul curţii şi fântâna, tocul uşilor şi ferestrelor – „să leg gura lupului şi-a lupoaicei/ a strigoiului şi-a strigoaicei/ Pe codri să te duci/ La mine să n-ajungi“.

Fetele aflate în pragul căsătoriei încercau să-şi identifice ursitul. Cu văl de mireasă şi lumânare de la cununie, cu inel de logodnă, pe luciul apei din fântână, căutau cu înfrigurare chipul viitorului soţ.

În această „noapte a strigoilor“, flăcăii se travesteau în strigoi şi umblau pe la casele fetelor satirizând lipsa de hărnicie sau nepriceperea unora. Se adunau apoi la marginea satului sau la crucea drumurilor făcând mare zarvă pentru alungarea duhurilor rele.

Gospodinele se pregăteau de marile sărbători. Casa strălucea de curăţenie astfel încât în noaptea de Ajun, când preotul însoţit de dascăl trecea pe la fiecare familie de credincioşi pentru vestirea Naşterii Domnului, totul era pregătit. Pe masa încărcată cu bucate de post nu lipsea julfa sau „Pelincile Domnului“, care se prepară în Moldova numai cu prilejul acestei sărbători.

Acolo unde erau fete de  măritat preotul şedea puţin pe un scaun „ca să steie peţitorii“ sau era invitat să se aşeze pe o anume parte a patului, unde gospodinele puneau în prealabil un pumn de grăunţe sub cuvertură cu care hrăneau găinile „ca să facă multe ouă“.

Tot acum, în Ajunul Crăciunului, gospodarii obişnuiau să facă un calendar de ceapă. O ceapă mare era tăiată în două părţi egale, apoi din fiecare jumătate se alegeau câte şase găoci întregi şi apropiate ca mărime, rânduite în ordinea lunilor anului, în care se punea câte o linguriţă de sare. A doua zi de dimineaţă erau cercetate şi, în funcţie de cantitatea de apă rezultată din topirea sării, apreciau care luni vor fi ploioase sau secetoase.

De teamă că ar putea pierde „mana semănăturilor“, femeile nu împrumutau niciun lucru din gospodărie începând cu Ajunul Crăciunului. Se fereau, de asemenea, să strige găinile la mâncare pentru ca în anul următor să nu le mănânce păsările cerului grânele din lan.

Un alt obicei era ameninţarea pomilor neroditori. În Ajunul Crăciunului, pomul care nu rodea era ameninţat de tăierea cu toporul. Gospodina casei, care de obicei se oferea să fie chezaş pentru viitoarea recoltă, vine la pomul sterp cu mâinile pline de aluatul din care plămădea colaci pentru colindători. Ea îl înduplecă pe bărbat să nu taie pomul, garantând că va rodi, şi apoi unge cu aluat coaja copacilor neroditori.

Acum colindătorii sunt tot mai rari. În copilăria şi tinereţea interlocutorului meu, aceştia se pregăteau din vreme şi erau primiţi cu bucurie. Era obiceiul ca primii colindători să fie copii de vârstă preşcolară. Ei cântau Naşterea lui Hristos în faţa ferestrelor luminate, iar în unele gospodării, la cererea stăpânului casei, colindau în faţa grajdului, în livadă, în vie sau în stupină.

La rândul lor, fetele adolescente, în grupuri de câte cinci-şase, umblau „cu cântatul“, iar tinerii, de regulă cei care nu făcuseră armata, organizaţi „în cete“, repetau intens pentru spectacole folclorice de Anul Nou: „Irozii“, „Banda lui Jianu“, „Haiducii“, „Ursul“, „Căiuţii“ ş.a.

Rememorând doar câteva dintre tradiţiile şi obiceiurile care vesteau marea sărbătoare a Naşterii Pruncului Hristos, iată cum vede George Coşbuc unul dintre aceste momente: „Şi-auzi/ Răsar cântări acum/ Frânturi dintr-o colindă/ Şi vin mereu, se opresc în drum/ S-aud acum în tindă./ Noi stăm cu ochii pironiţi/ Şi fără de suflare/ Sunt îngerii din cer veniţi/ Cu Leru-i Domnul mare.“

Stelian Ciocoiu

Sărbătoarea luminii, a Naşterii lui Hristos. De undeva din depărtare răzbate chemarea grăbită a unui clopot de biserică, reamintindu-ne că, fără trăirile de demult, Crăciunul nu ar fi decât o simplă sărbătoare civilă, un amplu spectacol de sunet şi lumină, pe străzile oraşelor sufocate de maşini sau pe uliţele tot mai tăcute ale satelor fără copii şi fără tinerii plecaţi în patru zări.

Cu nostalgie îşi aminteşte de sărbătorile de altădată şi domnul învăţător Neculai Asaftei, de 78 de ani, din Zorlenii Vasluiului.

 .... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Stelian Ciocoiu
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Aspic de curcan

Pentru 8-10 porţii: 1 curcan mare; 1 ţelină; 2 morcovi; 2 cepe; 5 albuşuri; 5 căţei de usturoi; gelatină; sare.

Pulpă de porc la tavă

Pentru 20 de porţii: 3 kg pulpă de porc, 250 g kaiser afumat, 30 căţei usturoi, 150 ml ulei, paprika afumat sau boia dulce, piper negru măcinat, 2 linguri pastă de tomate, 250 ml vin alb, ½ linguriţă cimbru, ½ linguriţă busuioc uscat, ½ linguriţă oregano uscat, sare, apă.

Biscuiţi pentru Moş Crăciun

Pentru cca 60 de biscuiţi: 250 g făină, 125 g unt, 1 ou, 65 g zahăr, 2 pacheţele zahăr vanilat, 1 praf de sare, răzătura de la ½ lămâie, marţipan pentru decor, zahăr pudră.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Pagina 2 din 2
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti