Social 09 Octombrie 2023, 17:34

Două lumi, aceeași țară

Scris de

Am avut oportunitatea de a vizita Bucureștiul împreună cu clasa mea, într-o zi frumoasă de septembrie, una animată, plină de cultură, istorie, oameni și minți luminate.

Am fost toți la un concert și, deși sunt tânăr și am trăit cu alt gen de muzică, am apreciat-o pe cea veche, compusă numai prin intermediul minunatelor instrumente și faimoșilor compozitori. Am plecat de acolo cu un suflet plin de bucurie pe care, la rându-mi, trebuie să o dau mai departe, fiindcă doar așa vom fi mai buni unul cu celalalt. De ce spun asta?

O spun pentru că am observat cât de mult te schimbă cultura, cunoașterea și bunătatea și câtă lume duce lipsă de acestea.

Oare, dacă toți am vrea și am avea posibilitatea de a ajunge la asemenea evenimente care au rolul de a ne bucura și a ne destinde față de problemele de zi cu zi, nu am fi altfel, nu ne-am comporta diferit în această societate atât de rece?

Eu cred că da, fiindcă am simțit-o pe pielea mea și mi-am dat seama cum, doar din alegerea deciziilor, a persoanelor din jurul tău și a locului în care vrei să stai, mintea ia o altă alură și îți transformă lumea într-o altă lume.

Tot legat de această „transfuzie“, pot spune că Bucureștiul în zonele sale centrale este o altă lume, pe când în zonele de cartier este o cu totul alta.

Arhitectura stradală, oamenii, mașinile și toate împrejurimile de acolo dau senzația unei țări normale, unde oamenii trăiesc bine, liniștiți, cu zâmbetul pe buze și parcă fără de probleme.

Însă vine și momentul în care trebuie să mergi acasă printre blocuri, iar atunci energia, peisajele și persoanele se schimbă. Iată, aceasta este diferența la care voiam să ajung și despre care să vă spun că există două lumi într-un oraș, iar într-o țară ca a noastră, tot atâtea.

Știu că poate acum mulți dintre compatrioții noștri nu o duc bine, fiind prizonierii unor decizii politice ori unui noroc efemer care poate să apară sau nu… Eu sper însă la un viitor mai bun și că toată munca depusă de fiecare va aduce roade pentru bucuria personală a fiecăruia, precum și pentru viitorul întregii noastre națiuni.

Toți suntem români, toți avem minți sclipitoare, dar trebuie să știm și ce să facem cu ele…  Sigur, mai este nevoie și de un imbold al instituțiilor statului care să îți poată asigura o bază sigură, pe care mai apoi să poți clădi, cu încredere și cu capul sus, propria ta viață.

„Visăm, credem și împlinim“ trebuie să fie de acum sloganul nostru de viitor și să spunem că România încă mai poate fi o țară altfel! Cum este de fapt… Dar nu știm asta…

Alex OPREA-BANU


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole înrudite

Mai multe din această categorie: « Digitalizarea sufletelor Totul în mișcare »
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti