Social 18 Mai 2023, 12:12

Tezaurele arheologice din Dacia, ultima frontieră a romanității

Scris de

Proiectul expozițional „Dacia- ultima frontieră a romanității“, conceput și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii, este realizat în parteneriat cu 42 de instituții muzeale din țară și din Republica Moldova și a beneficiat de sprijinul Fundației „Prietenii Muzeului de Istorie a României“.

Expoziția are la bază conceptul „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane“, realizat, în anul 2021, la Muzeul Național de Arheologie din Madrid. Este cea mai mare expoziție sintetică dedicată civilizației geților și dacilor, a celei romane, precum și a celor ale primilor migratori în acest spațiu, organizată în ultimii 25 de ani în România.

Muzeul Național de Istorie vă propune, așadar, o călătorie de peste 1.400 de ani în timp, în spațiu, în universul în care au evoluat strămoșii geto-dacilor.

Tezaurele getice de la Stâncești, Agighiol, Peretu, tezaurul princiar getic de la Cucuteni-Băiceni, tezaurele de argint dacice de la Sâncrăieni, Herăstrău, Senereuș, Vedea, inscripții menționând regii daci Tiamarkos, Burebista și Decebal, portretele imperiale ale lui Traian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Traianus Decius, tezaurele de la Pietroasele, Apahida și Histria sunt doar o mică parte din piesele cu valoare istorică și artistică excepțională pe care publicul va putea să le admire.

obiecte dacice

Civilizații misterioase cu rădăcini în România

Între secolele al IX-lea/VIII-lea și al VII-lea a i.Hr., teritoriul actual al României era locuit de o populație antică cunoscută sub numele de traci. Săpăturile arheologice în regiunile Srem, Vojvodina, Banat, Oltenia, Transilvania, Muntenia, sudul Moldovei, precum și zona centrală a Basarabiei, dar și spațiul dintre Dunărea de Jos și Munții Balcani au scos la lumină dovezi care marchează trecerea treptată de la preistorie către protoistorie. În secolele VII și VI a.Chr., culturii existente i se adaugă influența popoarelor nomade din ținuturile de la nord de Marea Neagră (sciții), dar și ale triburilor din Balcanii de Sud și de Vest și din Europa Centrală, fiind specifice grupului arheologic Ferigile-Bârsești. După venirea coloniștilor greci pe coasta de nord-vest a Mării Negre la mijlocul secolului al VII-lea î.Hr., ținuturile locuite de tracii nordici intră în faza istorică.

Aici a apărut așa-numita cultură Basarabi. Populațiile nomade au avut un impact decisiv asupra stilului de luptă al comunităților locale, tipurile de arme și tehnicile de acest fel. În mod tradițional, populațiile antice locale din Europa Centrală și de Sud, la sfârșitul primei epoci a fierului mergeau la luptă cu sulițe, topoare cu două tăișuri, pumnale și spade (scurte). Se apărau cu scuturi, cu platoșe și căști de protecție din piele. Doar nobilii din elita războinică purtau platoșe și coifuri din bronz. Descoperirile arheologice din secolele al VII-lea și al VI-lea î.Hr. indică folosirea unui nou stil de luptă în regiunea Munților Carpați și bazinul Dunării de Jos: războinici călare, care foloseau arcuri și săgeți, dar și o spadă scurtă (numită akinakes), pe care nomazii o importaseră din Persia antică (Imperiul Ahemenid).

Stilul de luptă călare era adoptat de elită și de alte categorii de războinici, ca urmare a influențelor triburilor nomade răsăritene. În vremea respectivă, calul a devenit un simbol esențial al celui mai înalt statut social, iar, mai târziu, politic. Anumiți cai, folosiți atât în luptă, cât și pentru etalarea puterii și a rangului, erau echipați cu ansambluri bogate de accesorii de harnașament din bronz, argint și aur. Adesea, asemenea cai importanți își însoțeau stăpânii în viața de apoi. Artefactele arheologice din secolele al VII-lea și al VI-lea î.Hr. furnizează foarte puține informații despre credințe. Cele mai multe sunt legate de practici funerare, cum ar fi depunerea obiectelor personale, ornamentelor, armelor și ofrandelor de mâncare și băutură alături de cadavre îngropate sau, mai rar, incinerate sub tumuli. Sunt și descoperiri care indică folosirea magiei, mici idoli antropomorfi sau zoomorfi din lut.


Coiful princiar getic de la Coţofeneşti

Un coif princiar din aur este un artefact arheologic excepțional, ce oferă informații prețioase despre evoluția armelor locale și a artelor figurative sub influențele orientale și grecești. Este probabil o ofrandă, depusă pe vârful unui deal înalt cu vedere asupra întregii zone înconjurătoare.

Partea frontală este decorată cu o pereche de ochi apotropaici (un element tipic coifurilor getice princiare din secolele V-IV a. Chr.), iar pe obrăzare sunt redate scene care înfățișează sacrificarea unui miel de către un personaj care poartă un costum în stil oriental, în vreme ce pe partea dorsală sunt reprezentate animale fantastice: grifoni și sfincși. Coiful princiar getic de la Coţofeneşti, secolul IV î. Hr., a fost descoperit întâmplător în 1928, în satul Coţofeneşti, comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Piesa fusese îngropată izolat într-o așezare Latène, deci într-un mediu local traco-getic. Alături de fastuosul tezaur de la Pietroasele, coiful de la Coțofenești este probabil cea mai populară piesă de aur antică provenind din România. Faima lui se datorează faptului că acesta a fost ilustrat în toate lucrările de înaltă erudiție care tratează nu numai istoria artei și a prelucrării metalelor prețioase, dar și istoria politică și socială a vechilor populații care au trăit pe teritoriul actual al României.


Anca LĂPUȘNEANU


Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti