Social 07 Martie 2023, 15:30

Fără educație, fără viitor! Unul din 10 copii de la sat nu merge la școală

Scris de

Am scris de-a lungul timpului despre satul românesc, despre investițiile făcute în mediul rural, despre oamenii care au dezvoltat afaceri în comunitățile locale. Însă nu poți să cuprinzi întreaga dimensiune a acestui univers în doar câteva teme. Satul românesc nu poate fi limitat doar la atât pentru că aici se pun bazele viitorului copiilor născuți și crescuți în mediul rural și se formează adulții care vor prelua „moștenirea tradițională și culturală“ predată din generație în generație.

Șansa perpetuării satului românesc stă și în acești copii. Din nefericire, familiile multora dintre ei nu le pot asigura condițiile necesare unei dezvoltări armonioase, nu le pot asigura accesul la studii, la sistemul medical, uneori lipsesc și resursele de bază precum hrana suficientă. Este o realitate de care nu se poate face abstracție. Satul românesc nu poate progresa decât odată cu oamenii care trăiesc acolo. Cea mai importantă investiție este cea pe care o faci în copii. Viitorul începe cu prezentul.

Sursa informațiilor de mai jos o reprezintă raportul „Bunăstarea copilului din mediul rural în 2022“, realizat la comanda Fundației World Vision România. Cercetarea a fost realizată în perioada aprilie-mai 2022, pe trei eșantioane reprezentative: adulți (1.747 de respondenți), adolescenți (1.120 de respondenți) și copii (1.232 de respondenți de vârstă școlară corespunzând școlii primare). Așadar, ce spune raportul?

Educație

În mediul rural sistemul de învățământ are încă multe lacune. Școlile nu dispun de suficiente resurse, copiii sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari până la unitățile de învățământ, nu întotdeauna cadrele profesorale sunt temeinic pregătite pentru a preda la orele de curs. În raportul menționat mai sus se precizează că 1 din 10 copii de la sate nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ, 2 din 10 copii spun că violența este prezentă în școala lor mult sau foarte mult. Un sfert dintre copii spun că elevii din familiile sărace sunt discriminați, 88% dintre copiii de școală primară și 73% dintre copiii de gimnaziu nu au mers niciodată în tabără, 24% dintre copii spun că nimeni nu îi ajută atunci când nu se descurcă la teme.

Familie

În ceea ce privește mediul familial, din totalul copiilor care au răspuns întrebărilor acestui raport doar 24% au spus că familia le este alături când au nevoie de ajutor. Cca 25% dintre copiii din mediul rural spun că au încredere în adulții cu care locuiesc și 42% dintre adulți recunosc ca nu ar ști ce să facă dacă ar afla de un caz de abuz sau neglijare a unui copil din comunitate. În mediul rural numai 16% dintre copii au o locuință unde pot dormi noaptea și același procent de copii spun că acasă există o persoană care le oferă afecțiune. În raport se mai arată că doar în 23% din cazuri familia le asigură copiilor suficientă mâncare și tot același procent de copii spun că acasă există cineva care le oferă mâncare sau îngrijire dacă sunt bolnavi.

Venituri

În mediul rural cel puțin 29% dintre copii trăiesc într-o familie în care doar unul dintre părinți are un salariu și 2 din 10 copii spun că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare. Cca 28% dintre copiii de la țară spun că familia le cumpără tot ce au nevoie (haine, încălțăminte, rechizite, cărți). În 8% dintre gospodăriile din mediul rural există copii cu cel puțin un părinte plecat în străinătate și în 30% dintre aceste cazuri copiii sunt îngrijiți de bunici.

Sănătate

În ceea ce privește sistemul medical la sate, știm deja că sunt multe lucruri care ar trebui să intre în normalitate, de la nivelul de dotare a unităților deja existente până la numărul restrâns de cabinete medicale existente în anumite regiuni ale țării.

Potrivit raportului World Vision România, doar 31% din copiii de la țară declară că niciodată sau doar uneori se simt puternici și sănătoși, 45% dintre respondenți nu au efectuat niciodată analize medicale copiilor, iar 31% dintre respondenți sunt nemulțumiți din cauza lipsei serviciilor medicale din comunitate (pediatrie, laborator, radiografie, ecografie). Statisticile arată că 4 din 10 mame din mediul rural nu le administrează copiilor vitamina D până la vârsta de doi ani și peste 50% dintre mame nu le administrează suplimente de fier copiilor de până la doi ani. În ceea ce privește igiena, doar 26% dintre copii se spală pe mâini după ce merg la toaletă, numai 27% se spală pe mâini înainte de a mânca și doar 37% dintre copiii de la țară se spală pe dinți dimineața și seara.


„Este mai ușor să crești copii puternici și sănătoși decât să repari oameni frânți.“ – Frederick Douglass, reformator social american, orator, scriitor și om de stat.


Laura ZMARANDA


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti