Doar o bancă agricolă românească, poate a fermierilor, ar putea fi un cap de pod pentru o agricultură cu potențial. Nu lozincile rostite cu patimă jucată, din ce în ce mai fals, pot face agricultura să crească. În niciun caz! Nici fondurile care să acopere x% din pagube, doar cât să nu explodeze mămăliga. Nici amărâtele de subvenții (deși cine le privește din afară are o cu totul altă percepție, aceea că fermierii sunt cumva favorizați – o percepție care adâncește „grija“ pentru capra vecinului), parcă venite să adâncească cumva decalajul cu Europa. Ci o finanțare pe termen lung, cu dobânzi care să acopere doar întreținerea acestei, deocamdată, fantomatice bănci.

Capitalismul nu se poate face fără capital, iar fermierii au nevoie de capitalizare. De întărirea constantă a veniturilor nete care să le poată asigura marje de investit. Nici agricultura nu se poate dezvolta fără finanțare. Doar cu subvenții supuse și ele pe alocuri unei impozitări absurde.

Cu ceva vreme în urmă, la un eveniment organizat în cadrul IndAgra, Robert Rekkers, directorul general al Agricover Credit IFN, făcea o paralelă între țara lui de origine, Olanda, și România, taman din acest punct de vedere (al finanțării nete a agriculturii). Deși Olanda are o suprafață agricolă de cel puțin 10 ori mai mică decât cea a României, fermierii olandezi beneficiau de credite de 10 ori mai mari (circa 40 miliarde euro/an) decât fermierii noștrii. O paralelă care nu poate aduce decât o perspectivă pozitivă privind posibilitatea îndatorării fermierilor români pe viitor. Din nefericire, cel puțin în acest moment, cu dobânzi și condiții de creditare împovărătoare, cum ar fi comisioanele mari, termene scurte și foarte scurte de rambursare, care mai mult îngroapă decât să ofere o perspectivă de creștere. În condițiile în care prețurile inputurilor sunt într-o continuă creștere (poate și din cauză că am lichidat la propriu producătorii locali), iar piața cerealelor  se dovedește mai mult decât volatilă. Parcă programată spre a falimenta fermierii mici și mijlocii. Tendință confirmată de mulți fermieri mari, care simt că, în ciuda faptului că PAC are ca paradigmă susținerea și consolidarea fermei de familie, rezultanta este departe de acest deziderat în țara noastră. Chiar cumva la 180 grade!

Îmi aduc acum aminte de răspunsurile politicienilor la întrebările noastre privind crearea și susținerea unei bănci agricole cu capital de stat: ba că o asemenea bancă e sortită pieirii, ba că e inutilă, ba că sunt deja prea multe bănci pe lume. Deși e clar că o asemenea instituție bancară ar fi profitabilă pe termen mediu, lung și chiar foarte lung. Populația va mânca întotdeauna, nu?! La urma urmelor, un singur sector de activitate economică e la fel de sigur ca agricultura, sectorul pompelor funebre.

Pe când noi tot vorbim flasc și complet aiurea de potențialul imens și neexplorat al agriculturii, deși știm și înțelegem că fără finanțare și dezvoltare această fata morgana va rămâne pe vecie la capitolul potențial neexploatat!

Dar poate e cazul ca, în loc de cine știe ce fond mutual ori mai știu eu care bazaconie, asociațiile fermierilor să înființeze o „biată“ bancă a agricultorilor, care să poată oferi credite pe termen lung. La care fermierii cu dare de mână să fie principalii acționari alături de statul român. Că agricultura nu e o afacere de azi pe mâine, ca termopanele sau ca telefoanele mobile. Ci este chiar regina afacerilor!

Nu vă mai scărpinați aiurea în spatele urechii stângi cu mâna dreaptă. Că fără grâu nu vom avea nici pâinea cea de toate zilele, dar nici cozonaci de Sărbători. Fără alte năzbâtii oamenii vor trăi, dar fără pâine, carne, ouă și lapte cam ba! Iar dacă mâine vor dispărea banii, iar piețele financiare se vor prăbuși, cine are „potolul“ va conduce lumea!

Tudor CALOTESCU