Câtă tensiune mai putem suporta?

Situaţia din jurul nostru este tot mai apăsătoare, plină de momente neprevăzute și tot mai nesigură pe zi ce trece!

Încerc să cred că omenirea s-a îndreptat demult cu paşi repezi spre autodistrugere, fiind acum afectată din toate punctele de vedere: economic, social, cultural şi, mai cu seamă, emoțional şi spiritual. Putem observa în jur revolte, proteste, din ce in ce mai mulți oameni fără loc de muncă, o adevărată luptă pentru supravieţuire!

Economia este aproape la pământ. Nu ştiu dacă trebuie să dăm vina doar pe coronavirus, pe vreme sau vremuri, ori pe conducere. Poate că este şi vina fiecăruia dintre noi sau, cine ştie, viitorul ne este deja scris, dacă luăm în seamă zicerile… clarvăzătorilor. Urmează, se spune, o criză, o perioadă care, de va fi să fie aşa, cu siguranţă o să transforme omenirea în totalitate, ceea ce mă determină să cred că lumea nu o să mai fie vreodată la fel.

Probabil vor urma noi structuri, regimuri şi conduceri, apoi noi idei despre ce ar trebui sa facem pentru a… re-evolua. Practic, o vom lua de la zero, sau aproape de la zero, ca după un război, dar fără gloanţe, armate, tratate de pace, fără a mai pleca de acasă pentru a apăra integritatea statului în care am crescut.

Poate ne vom reveni greu dintr-o cădere economică previzibilă. Omenirea este dezorientată, speriată, ceea ce o face cu atât mai vulnerabilă în faţa a tot ce se află în juru-i. Posibilitatea de a trece de la o stare normală la ceva asemănătoare nepăsării faţă de ceea ce se întâmplă în mediul în care există este atât de mare încât creşte pericolul adâncirii prăpastiei dintre normal şi anormal. Astfel, preocuparea şi capacitatea de a lupta pentru mai bine, pentru viitorul nostru, al generaţiilor viitoare, va scădea considerabil. Ar trebui să ne regăsim, să ne revenim din marasmul gândirilor nefaste şi să realizăm că schimbarea nu poate fi generată de cei sau numai de cei aflaţi la un moment dat la cârmă. Totul ţine de noi, de modul în care gândim, muncim şi relaţionăm.

Pe de altă parte, faptul că ajungem să învinuim în permanenţă oamenii din jurul nostru, pornind de la conducere până la un simplu coleg sau prieten, să căutăm vinovaţi totdeauna în altă parte decât în preajma noastră, în ceea ce facem, se datorează poate şi evoluţiei tehnologiei ce ne determină să ne vedem perfecţi, lipsiţi de greşeli. Ar trebui să nu uităm nicicând zicala: „Ţine capul sus să poţi observa, dar nasul jos să poţi învăţa.“ Astfel vom putea avea capacitatea de a realiza că doar prin luptă pentru o viaţă modestă şi liniştită printre semeni vom putea tempera instinctul de supremaţie, de dominaţie ce caracterizează omenirea dintotdeauna.

Andrei Oprea-Banu