Aromaterapia, tratamentul viitorului în zootehnie?

Aromaterapia este știința care utilizează uleiurile esențiale pentru combaterea mai multor afecțiuni. A fost practicată încă din cele mai vechi timpuri datorită efectelor remarcabile pe care le are asupra organismului uman. Uleiurile esențiale conțin, așa cum le spune și numele, esența plantelor. În ele este înmagazinată toată forța subtilă de vindecare a plantei, efectele fiind remarcabile. Dacă până nu de mult această terapie a fost folosită doar în scop medicinal, acum poate fi utilizată cu succes și în zootehnie și nu numai. Pentru a înțelege și mai bine fenomenul am stat de vorbă cu unul dintre cei mai cunoscuți aromaterapeuți din România, Cornelia Chaumont.
– Sunteți psihoterapeut, aromaterapeut, fondatorul primei Școli de Aromaterapie din România și aveți o experiență în domeniul plantelor medicinale de mai bine de 20 de ani. Însă, cum a început totul, ce anume v-a determinat să urmați această cale?
– Pasiunea mea pentru aromaterapie este dintotdeauna, mereu mi-au plăcut plantele și parfumurile. Încă de mică lucram cu plante macerate în uleiuri, alcool, pentru că asta vedeam la mama și bunica mea. Apoi, când am crescut, simțeam că vreau sa fac altceva în viața mea, ceva mult mai profund, care să mă bucure. Am ales să studiez arta aromaterapiei. Am o memorie olfactivă excepțională, orice miros îl asociez cu oameni, întâmplări. Dincolo de toate, aromaterapia este ca un har.
– Să trecem la partea practică a aromaterapiei, vă propunem să le explicați cititorilor noștri cum ne poate ajuta aromaterapia. Spre exemplu, cum putem combina corect anumite uleiuri pentru a combate o migrenă?
– În general, durerile de cap sunt legate de stres, lipsa de odihnă ori bila funcționează prost. Pe moment poți rezolva o durere de cap cu ulei esențial de mirt verde, mentă în cantități mici, lavandă, cu masaj pe zona afectată. Se amestecă câte 10 ml din fiecare ulei menționat în ulei vegetal de migdal dulce. Așa îți poți face un remediu natural pentru durerile de cap. Pentru că am amintit de lavandă, aș vrea să adaug ceva. Atenție mare cu aroma de lavandă la volan, nu folosiți odorizante cu miros de lavandă. Potrivit ultimelor studii clinice, utilizând acest tip de aromă reflexele devin mai lente și puterea de concentrare scade.
– Auzim des despre uleiuri care susțin sistemul imunitar. Fac ele cu adevărat asta?
– Categoric, iar acestea sunt: uleiul de cimbru, arborele de ceai, cuișoare, eucalypt, menta și oregano. Desigur, există multe alte uleiuri cu efecte benefice asupra imunității, însă ne-am oprit la acestea pentru că ele pot fi foarte utile în vindecarea foarte rapidă a diverselor răceli, gripe și alte boli conexe. Efectul cel mai interesant al acestor uleiuri este că au un afect puternic antibiotic, similar cu antibioticele clasice sau chiar mai puternic, însă fără a fi însoțite de efecte secundare.
– Să părăsim un pic capitolul sănătății și să pășim în zona de agricultură. Cum se îmbină aromaterapia cu această ramură? Vedeți pe viitor un punct comun între ele?
– Potrivit ultimelor informații din domeniu discutate la Bruxelles, aromaterapia va veni în sprijinul zootehniei. S-a discutat mult despre problema antibioticelor și înlocuirea lor cu produse pe bază de uleiuri esențiale. Spre exemplu, eu împreună cu o echipă ne-am propus să facem o baterie specială în care să putem administra în apa de băut uleiuri esențiale de cimbru pentru pui. Încercăm să le vedem evoluția și cum se dezvoltă cu uleiurile esențiale și nu cu antibiotice. Spre exemplu, în Franța toate animalele crescute pentru carnea bio sunt hrănite și menținute sănătoase cu ajutorul uleiurilor esențiale și nu li se mai administrează antibiotice. De asemenea, și fitoterapia poate ajuta în acest sens.
– Pentru că sunteți conectată tot timpul la pulsul pieții și știți exact care este cererea, ce culturi de plante medicinale le recomandați fermierilor români?
– Imortelele sunt foarte valoroase terapeutic; merită crescute dacă terenul îți permite deoarece ai nevoie de multă lumină și de un pământ pietros. De asemenea, mușețelul nobil, care este mult mai rentabil decât lavanda. O altă recomandare ar fi cultura de perilla, o plantă excepțională. Frunzele le poți distila obținându-se ulei esențial, iar semințele pot fi presate, rezultând un ulei vegetal de mare eficacitate în tot ce înseamnă stres și anxietate.
– Spuneați mai devreme că imortelele sunt foarte valoroase din punct de vedere terapeutic. De ce susțineți că este o idee excelentă de a dezvolta o asemenea cultură?
– Este nevoie de această plantă. Imortelele sunt foarte căutate, 1 kg de imortele poate ajunge cel puțin la 2.000 de euro. Este o plantație care necesită multă atenție, dar merită. Trebuie să fii foarte atent de unde îți cumperi semințele pentru că asta este toată problema la români. Ei nu se uită de unde își iau semințele. Nu se interesează ce tip de sol au și vor să facă bani. Lucrurile nu funcționează în felul acesta. Planta pe care pe care o cultivi trebuie să conțină toate calitățile pentru că oamenii ca mine asta caută într-un ulei, iar pentru a satisface această dorință ai nevoie de trasabilitate.
Ruxandra HĂBEANU
zootehnie, aromaterapie, tratamente naturiste
- Articol precedent: Ovidiu Bojor - „Cel mai important lucru în viață este dăruirea“
- Articolul următor: Elixir pentru zilele toride de vară