Subiectul de față este unul mai puțin plăcut. Sau, dacă e s-o spunem pe-a dreaptă, e chiar urât. Cum urâte sunt ele. Și cum urât este gestul în sine. Turism și gunoaie... Am plecat pe Valea Cernei, să admir locurile. Și m-am dus pe malul apei. Când mi-era mai bine, am dat cu ochii de pungi și cârpe aninate de rădăcinile copacilor. Am poposit la Moieciu, în splendoarea aceea de verde și rural. Am fugit în inima pădurii, să ascult foșnet, păsări și susurul apei de pe Stâncioiu. Ba chiar am fost uluită să văd păstrăvi. I-am admirat, dar tot n-am putut ocoli pet-urile și vetrele de foc lăsate de turiști. Mi-am schimbat traseul pe Transalpina. O nebunie de peisaj. Dar nu s-au lăsat românii până n-au însemnat pădurile și pajiștea cu tot ce-au putut arunca din fuga mașinii. La Marea Neagră caut și cărări un pic mai neumblate. Și n-o să mai fac asta; am călcat în... noroace. Să mai spun despre plaja plină de ambalaje și mucuri de țigări n-are sens. Am străbătut Valea Oltului. Și am oprit, într-o totală lipsă de inspirație, într-o parcare; mi-am pus mâinile în cap și-am luat-o din loc. Am rămas fără respirație, acum o primăvară, privind natura tulburătoare din Poiana Mărului. La picioarele mele zăceau niște mizerii proaspete, vărsate din cabina unui TIR. Am abandonat apoi turismul în destinații celebre, căutând satele izolate. Și-am văzut o poiană verde, inundată de păpădie. Iar printre păpădii, ați ghicit, ghemotoace de hârtii. Un singur loc mi-a oferit natură neatinsă de om: Lacul Oașa. E un pic mai ferit, nu-i în calea turiștilor, deci de-aia o fi scăpat. Mint. Și prin mănăstiri e proaspăt și frumos. Apoi în creierul munților, dar în zone greu accesibile.

Nu știu ce să spun. La noi toată lumea se plânge de năravul ăsta de-a murdări orice. La numărul de plângăcioși, printre care mă număr și eu, aproape că nu mai rămâne niciun necivilizat. Și totuși România e tot un PET, tot o pungă, tot un strujean de porumb, tot o hârtie. Deci cine face murdăria asta? Evident noi, că doar n-or veni fantomele din statul paralel. Ori Soroș. Ori multinaționalele, asta ca să enumerăm doar câteva dintre arătările cu care ne amenință șefii țării.

Știți câte miliarde s-au cheltuit în ultimii ani pe sisteme de management integrat al deșeurilor? Vreo 8,2. Pe urmă avem alte miliarde cu rampele ecologice, cu închiderea celor neconforme. Și multe miliarde cu plata operatorilor de salubritate. Aproape că nu înțeleg de ce-i plătim, dacă gunoaiele se aruncă pe tăpșan, în boscheți, păduri, râuri, mare, deltă, lacuri, peșteri etc.

Ce-i de făcut? Fix ceea ce nu ne place, dându-ne cu toții europeni și sensibili: amenzi până ne-om lecui de acest nărav care ne aruncă la tomberonul civilizației!

Maria Bogdan