Imprimă această pagină
Social 18 Noiembrie 2018, 20:41

Atelajele hipo, factori de risc pentru siguranţa rutieră

Scris de

Implicarea căruţelor într-un număr mare de accidente, unele dintre ele soldate cu morţi şi persoane rănite grav, i-a determinat pe reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava să ia măsuri. Mai exact, au fost realizate 2.000 de plăcuţe reflectorizante, ce urmează să fie montate în mod gratuit pe vehiculele cu tracţiune animală.

De la începutul anului, pe raza judeţului s-au produs 54 de evenimente rutiere cu implicarea căruţelor, în creştere faţă de anul trecut. În aceste accidente au murit trei persoane, nouă au fost rănite grav, în timp ce alte 53 de persoane au suferit diferite leziuni. Din totalul accidentelor, în 38 de situaţii vina producerii evenimentelor rutiere a aparţinut căruţaşilor.

Odată cu venirea toamnei şi apropierea sezonului rece, pe drumurile publice din judeţ se intensifică circulaţia căruţelor care transportă culturile agricole şi material lemnos pentru încălzirea locuinţelor. Deşi circulaţia căruţelor este permisă doar pe anumite categorii de drum, experienţa anilor precedenţi evidenţiază faptul că deseori atelajele hipo pătrund pe drumurile naţionale şi europene, constituindu-se în factori de risc pentru siguranţa rutieră. Pentru a preveni pe cât posibil evenimentele rutiere, în perioada octombrie – noiembrie 2018 poliţiştii de prevenire şi poliţiştii din cadrul posturilor rurale de poliţie vor fi pe şosele pentru a-i identifica pe căruţaşii care nu au montate elemente reflectorizante.

Poliţiştii care au anchetat accidentele în care vina a aparţinut căruţaşilor au ajuns la concluzia că, în situaţiile în care atelajele hipo au fost izbite de maşini, acestea nu erau dotate în partea din spate cu plăcuţă cu număr de înregistrare şi dispozitiv cu lumină de culoare roşie amplasate pe partea lateral stângă şi nici în partea din faţă nu aveau dispozitive de culoare albă sau galbenă. În plus, căruţaşul nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante pe timp de noapte sau conducătorii vehiculelor erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fonduri puține...

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente rutiere, poliţiştii de prevenire şi agenţii de la secţiile de poliţie rurală au desfăşurat mai multe acţiuni de informare şi responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo identificaţi pe drumurile naţionale sau judeţene din Suceava. Poliţiştii au montat în ultimii ani plăcuţe reflectorizante, au distribuit veste reflectorizante şi materiale de informare cu conţinut educativ şi au reamintit permanent o serie de reguli de circulaţie care trebuie respectate de către căruţaşi.

Ordonanţa de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 195/2002, modificată prin OUG nr. 63/2006, obligă autorităţile publice locale în nu mai puţin de trei articole (art. 53, art. 71 şi art. 128) să amenajeze drumuri pentru căruţe, tractoare şi utilajele agricole, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice semnalizate corespunzător, însă edilii nu prea s-au sinchisit să respecte legea. Primarii invocă lipsa fondurilor necesare pentru construirea drumurilor laterale pentru atelaje cu tracţiune animală sau utilaje agricole, deşi legea se află în vigoare din anul 2002, iar poliţiştii nu au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru că edilii şi-au exprimat dorinţa de construire a acestor drumuri laterale imediat ce vor avea fondurile necesare.

Silviu BUCULEI


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Articole recente - Lumea Satului

Articole înrudite