cemrom doloflor
update 22 May 2018

Prof. dr. ing. Vasile Popescu, 85 de ani

  • Publicat în Social

Notă biografică

La împlinirea vârstei de 85 de ani, se cuvine să trecem în revistă, măcar în parte, viaţa doctorului în agronomie, inginerului, cercetătorului şi dascălului Vasile Popescu.

Ca fiu de ţăran, născut la 22 februarie 1933 în comuna Ştefăneşti, judeţul Vâlcea, într-o familie cu şapte copii, a cunoscut din fragedă pruncie problemele din agricultură, participând alături de părinţi la muncile agricole, care în anii '50 nu erau deloc uşoare.

Acesta a fost probabil motivul pentru care urma să-şi dedice întreaga viaţă diverselor activităţi menite a moderniza agricultura, astfel încât munca câmpului să nu mai fie o povară.

După absolvirea şcolii elementare din satul natal, a urmat Şcoala medie tehnică agricolă timp de 4 ani şi Facultatea de Agricultură timp de 5 ani, cu rezultate meritorii.

Dar nu s-a oprit aici. A continuat să se perfecţioneze, mai întâi prin realizarea şi susţinerea Tezei de doctorat în agronomie, apoi în producţie şi diverse cursuri.

Activitatea profesională a început-o în unităţi agricole de producţie – SMT, CAP şi IAS. După acumularea unei vaste experienţe practice, a găsit de cuviinţă să împărtăşească din aceasta şi generaţiilor ce-i urmează. Astfel a hotărât să treacă în învăţământul agricol preuniversitar, unde a parcurs toate treptele de perfecţionare profesională: definitivat, gradul II şi gradul I, activând ca profesor, director adjunct şi director de liceu agricol.

Din anul 1984 a trecut în activitatea de cercetare ştiinţifică agricolă, parcurgând şi aici toate treptele ştiinţifice: cercetător ştiinţific (CS), cercetător principal III (CP III), CP II şi CP I, funcţionând ca cercetător, şef de laborator şi director adjunct al INCDA Fundulea.

Odată cu înfiinţarea Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr şi a Substanţelor Dulci Fundulea, dr. ing. Vasile Popescu a fost numit director general al acestuia.

Vasile Popescu s-a specializat şi a avut o preocupare deosebită în domeniul mecanizării agri­culturii, participând efectiv alături de specialiştii Institutului de Mecanizare la realizarea de maşini şi organe active cât mai eficiente.

A elaborat o serie de manuale, cărţi şi broşuri, printre care menţionăm:

  • V. Popescu – Îndrumător practic pentru conducerea tractorului în liceele agricole (1981).
  • M. Popescu şi V. Popescu – Fitotehnie – manual pentru liceele agricole. Editura tehnică agricolă, 1992.
  • V. Popescu, Z. Stănescu – Cultura intensivă a sfeclei de zahăr, 1985.
  • V. Popescu şi colab. – Cultura sfeclei de zahăr. Redacţia de propagandă tehnică agricolă, 1986.
  • V. Popescu – Tehnologia lucrărilor mecanizate în cultura sfeclei de zahăr. Red. Agricolă 1986.
  • V. Popescu, A. Stroia – Tehnologii moderne pentru creşterea producţiei şi a valorii de industrializare a sfeclei de zahăr. Editura Ceres 1988.
  • V. Popescu şi V. Moroşanu – Îndrumător privind mecanizarea lucrărilor în mica gospodărie. Editura Ceres, 1993.
  • V. Popescu – Cum lucrăm pământul. Editura Tehnică Agricolă, 1993.
  • V. Popescu – Când, cum şi cu ce executăm semănatul culturilor agricole. ETA, 1994.
  • V. Mihăilă, V. Popescu – Fertilizarea culturilor agricole. ETA, 1994.
  • V. Popescu – Mecanizarea lucrărilor în fermele agricole. Editura Gramar, 1995.
  • M. Popescu, V. Popescu – Cultura cerealelor. Editura Fermierul Român, 1995.
  • V. Popescu – Cultura florii-soarelui şi rapiţei, Editura Fermierul Român, 1996.
  • V. Popescu – Cum semănăm orzul, orzoaica şi grâul de toamnă. Editura Agris, 1996.
  • V. Popescu – Tehnologia erbicidării culturilor agricole şi maşinile folosite. ETA, 1997.
  • V. Popescu şi colab. – Cartea fermierului agricol. Editura Agris, 1998.
  • V. Popescu, I. Banu – ABC-ul mecanizatorului. Editura SC Alt Press Tour SRL, 2006.
  • V. Popescu – Mecanizarea principalelor lucrări agricole. Editura SC Alt Press Tour SRL, 2006.

Aspecte din activitatea profesională

1. Începuturi

Era perioada anilor '50 când a absolvit Facultatea de Agronomie și când se întrevedea o dezvoltare și modernizare a agriculturii prin cele trei pârghii: mecanizare – chimizare – irigații.

Pe baza rezultatelor la învățătură a fost solicitat să rămână în cadrul învățământului superior agro­nomic, însă la repartizare a cerut să lucreze în producție.

După 9 ani de învățământ agronomic (4 ani Școala medie agricolă și 5 ani facultate) simțea nevoia unei fundamentări practice a cunoștințelor acumulate.

Primii ani de producție i-a efectuat la SMT, CAP și IAS, prilej cu care și-a dat seama că are anumite goluri, în special în problemele de mecanizare și de irigații.

În facultate făcuse mecanizare la nivelul tractorului IAR-22, iar irigațiile nici nu erau prevăzute ca obiect de învățământ.

Pentru a fundamenta problemele de cunoaștere a tractoarelor și mașinilor agricole moderne, prin efort propriu, trecând în învățământ, a fost 25 ani profesor de tractoare și mașini agricole, iar 15 ani a activat în cadrul Comisiei interministeriale din cadrul INMA (Institutul de Mecanizare) care se ocupa cu testarea și omologarea noilor mașini și utilaje agricole fabricate în țară sau importate.

Trecând în cercetarea agricolă, a fost șeful colectivului de cercetare privind mecanizarea lucrărilor agricole.

De asemenea, a frecventat regulat toate edițiile IndAgra, precum și AgriPlanta RomAgroTec.

Pentru a se specializa în problemele de irigarea culturilor s-a înscris la doctorat în cadrul ASAS cu o temă din culturi irigate, având conducător științific pe prof. dr. docent Nicolae Hulpoi, cel care a organizat și condus primul sector de cercetare în domeniul irigațiilor la INCDA Fundulea. Aici a lucrat efectiv 5 ani la această temă pe care a susținut-o în 1975, fiind declarat doctor în agronomie.

2. În învățământul agricol preuniversitar

În anul 1961 a fost numit de către Ministerul Agriculturii director cu sarcina de a înființa un Centru Școlar Agricol la Vidra, județul Ilfov, în imobilele fostului raion Vidra desființat.

Pavilionul central, compartimentat în birouri, prin amenajări corespunzătoare, a fost împărțit în săli de clasă și laboratoare, iar în celelalte imobile a amenajat internat, cantină, baie, spălătorie etc. pentru 350-400 de elevi.

Toate acestea au fost dotate cu mobilierul, aparatura și cazarmamentul necesare bunei funcționări a școlii.

Totodată, a preluat un teren la cca 800 m de școală, pe malul râului Sabar (cu posibilități de irigare), pe care a înființat ferma didactică ce cuprindea teren pentru cultura mare, pentru legumicultură, a plantat viță-de-vie cu o colecție ampelografică și o livadă de pomi și arbuști fructiferi.

Avea totul pregătit pentru o bună pregătire teoretică și practică.

În anul 1962, după încheierea cooperativizării agriculturii, a avut loc și o reformă a învățământului agricol preuniversitar, când s-au înființat Școlile Tehnice Agricole cu durata de 4 ani și a primit numărul necesar de elevi.

În anul 1966, printr-o nouă reformă, se înființează liceele agricole.

Printr-o Hotărâre a Guvernului, în 1970, în locul liceului de la Vidra este adus Institutul de Cercetări pentru Legumicultură și Floricultură, iar liceul este transferat în cadrul liceului de la Fundulea, Călărași.

În cadrul liceului Fundulea, fiind profesor de mecanizare, a fost numit șef de catedră, având încă 3 colegi profesori și 5 maiștri instructori.

Aici a organizat trecerea la sistemul de învățământ pe cabinete și împreună cu ceilalți colegi a înființat un cabinet de tractoare și altul de mașini agricole.

În cabinetul de tractoare a adus un tractor U-650 complet, care a fost demontat în două părți:

– motorul, montat pe un suport rotativ și

– transmisia așezată pe suporți, ambele în mijlocul clasei.

Băncile au fost așezate pe lângă pereți, astfel încât toți elevii aveau în față tractorul.

În cabinetul de mașini agricole a adus părțile componente și organele active ale principalelor mașini și utilaje. Totodată, în curtea liceului a amenajat un parc de tractoare și mașini agricole care cuprindea toată sistema de mașini prevăzută de programa școlară.

Când s-a introdus obligativitatea ca toți absolvenții să posede carnet de conducere a tractorului, a cumpărat un poligon de conducere dotat cu cele necesare. Prin toate aceste măsuri toți absolvenții Liceului Agricol Fundulea erau bine pregătiți la disciplina mecanizare și posedau carnet de conducere a tractorului.

3. În cercetarea științifică din agricultură

În anul 1984 a fost numit director general la noul Institut de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de Zahăr și a Substanțelor Dulci – Fundulea.

La început acesta a funcționat într-un imobil al ICCPT Fundulea, pentru că noul institut trebuia construit.

Amplasat pe o suprafață lângă fabrica de zahăr, la început a activat mai mult ca diriginte de șantier, participând la organizarea și construirea institutului, de la fundație până la finisare, inclusiv cu dotarea cu aparatură, mobilier etc.

Până în toamna 1984 totul era terminat, adică:

– pavilionul central cu parter și două nivele;

– stație pilot pentru fabricarea zahărului (unicat în România);

– stație pilot pentru fabricarea substanțelor dulci (unicat în România);

– seră și casă de vegetație;

– depozit frigorific pentru butașii seminceri;

– stație modernă pentru condiționat semințe;

– atelier mecanic foarte bine dotat și alte anexe.

În paralel cu acestea, a preluat o suprafață de 1.200 ha pe care a organizat sectorul de cer­cetare și două ferme de producție.

Greul activității abia acum începea deoarece institutul avea sarcina să asigure sămânța necesară pentru cultivarea celor 200-250.000 ha cât se cultivau atunci cu sfeclă de zahăr și să difuzeze tehnologia de cultură cea mai eficientă. Totodată, asigura îndru­marea procesului tehnologic de fabricare a zahărului în cele 33 de fabrici câte existau atunci.

Acesta a fost cel mai mult preocupat de nivelul scăzut al tehnologiei de cultură a sfeclei de zahăr. Se pregătea patul germinativ cu grapa cu discuri (total necorespunzător) și se însămânțau cantități duble și triple de sămânță pentru a fi sigur că răsare. După aceea trebuia executată lucrarea de rărit, foarte grea și costisitoare.

Sămânța sfeclei de zahăr este foarte pretențioasă la pregătirea patului germinativ și semănat.

Pentru aceasta, în tehnologia de cultură a sfeclei de zahăr a interzis folosirea grapei cu discuri la lucrările de primăvară.

În schimb, a recomandat folosirea combinatorului care să mobilizeze terenul numai pe adâncimea de 2-4 cm.

Cum nici combinatorul nu reușea întotdeauna această cerință, când terenul era foarte afânat în primăvară și roțile de sprijin se afundau prea mult în sol în atelierul propriu a adus modificări montând și în fața combinatorului o grapă (tăvălug) pentru ca organele active să se sprijine și în față și în spate pe tăvălugi pentru a putea regla cu precizie adâncimea de lucru.

Aceste modificări au fost acceptate de INMA și s-au extins peste tot.

A adus unele îmbunătățiri și la mașinile de semănat, în sensul că în fața brăzdarului a montat un organ mic de rariță care îndepărtează bulgării uscați și eventualele resturi vegetale, urmând ca brăzdarul să lucreze într-un teren nivelat și reavăn, lăsând sămânța la adâncimea stabilită pe un substrat așezat, cu aport capilar.

În spatele brăzdarului a montat o rolă mică cu rolul de a fixa mai bine sămânța în sol, iar din spate venea roata tasatoare. Și aceste modificări, în parte, s-au extins în producție.

O a treia intervenție a realizat-o la cultivator, în sensul că organele active (cuțite) tip săgeată tăiau buruienile, dar răscoleau solul cu mari pierderi de apă. A confecționat cuțite plate care doar taie buruienile pe dedesubt și rămân la suprafață, unde se usucă și protejează solul care nu mai este răscolit.

La noile cultivatoare tip CUPĂ ale INMA s-au montat cuțite plate.

Toate aceste modificări au fost cuprinse în:

– Tehnologia lucrărilor mecanizate în cultura sfeclei de zahăr (1986);

– Tehnologii moderne pentru cultura și industrializarea sfeclei de zahăr (1988);

– Când, cum și cu ce executăm semănatul culturilor agricole (1994).

Aceste modificări de tehnologie sunt cuprinse și în Tratatul de Fitotehnie – vol. II al prof. Gh. Bâlteanu, citate de 11 ori la pag. 295-335.

Prin mutarea la INCDA Fundulea ca șef al colectivului de mecanizare a continuat cercetările în domeniul mecanizării lucrărilor agricole în colaborare cu INMA București.

După 1989 a înființat și condus primul laborator de extensie și propagandă agricolă din cercetarea agricolă românească, continuând această activitate și când a devenit director comercial al INCDA Fundulea prin:

– organizarea Zilelor Verzi la porumb și sorg, floarea-soarelui și soia, grâu și orz;

– editarea de cărți și broșuri difuzate gratuit cultivatorilor;

– organizarea de loturi demonstrative.

La aceste acțiuni participau sute de oameni, cultivatori, specialiști, reprezentanți ai direcțiilor agricole, din stațiunile de cercetări, din minister.

4. După pensionare

A fost solicitat de o societate agricolă privată pentru a organiza și conduce această exploatație agricolă care cultiva peste 5.000 ha cu cereale și plante tehnice. În cei 5 ani cât a lucrat aici a înființat și un sector de cercetare, a organizat câmpuri demonstrative cu soiuri și hibrizi de grâu, porumb și floarea-soarelui de la toate companiile care comercializau atunci sămânță în țara noastră.

În prezent își desfășoară activitatea în grădina proprie, unde produce legume și fructe eco pentru consumul familiei. Totodată, se documentează și scrie pentru reviste.

Publicații

Pe parcursul a peste o jumătate de secol a scris și publicat cărți, manuale, broșuri și peste 800 de articole de îndrumare tehnico-științifică în revistele de specialitate. Numai în ultimii 5 ani a publicat peste 200 de articole. Revistele în care a publicat sunt: Probleme agricole, Cereale și plante tehnice, Mecanizarea agriculturii, Agricultura socialistă, Satul socialist, Agricultura României, Fermierul, Lumea satului, Ferma, Revista Fermierului, Agricultura 365, Învățământul profesoral și tehnic, Gazeta învățământului, Știință și tehnică ș.a.

În rezumat:

– A înființat un Centru Școlar agricol la Vidra, dotat corespunzător, inclusiv cu fermă didactică pentru instruirea practică a elevilor.

– A participat direct la construirea și dotarea ICPCISZSD Fundulea, precum și a celor 1.200 ha pentru sectorul de cercetare și 2 ferme de producție.

– A stabilit și modernizat sistema de mașini și tehnologia de cultură pentru sfecla de zahăr.

– A înființat, organizat și condus primul laborator de extensie și propagandă agricolă din cercetarea agricolă românească.

– A activat 15 ani în comisia interministerială din cadrul INMA, stabilind cerințele agrotehnice pentru toate mașinile și utilajele agricole fabricate în țară și cele importate.

A fost şi este şi în prezent un colaborator al revistei noastre şi un foarte activ lucrător în grădina proprie din Fundulea. Redacţia revistei Lumea Satului îl felicită pentru întreaga activitate, rezultatele obţinute şi îi urează viaţă lungă, noi realizări şi multă sănătate.

La mulţi ani, domnule Vasile Popescu!

Redacţia