Sol și Suflet este un Proiect de inovare în agricultura regenerativă dezvoltat de Institutul de Cercetare în Permacultură din România. Agricultura Regenerativă are ca scop protejarea și regenerarea sistemelor naturale (sol, apă, biodiversitate), care ne ajută să ne producem hrana. Ea pune un accent deosebit pe îmbunătățirea stării solului și regenerarea solului degradat prin practici și tehnici active.

Prin proiectul Sol și Suflet se pun bazele unor rețele de ferme regenerative care au în comun un sistem etic de producere și desfacere a hranei cu un impact vizibil pozitiv asupra mediului și economiei, care determină o cultură vibrantă și o societate responsabilă. Astfel s-a construit și prima fermă regenerativă din România, unde se cercetează și se dezvoltă sub modelul de producție regenerativ prin care se instruiesc tineri fermieri la început de drum în cadrul programelor de Internship.

Ferma regenerativă

Ferma aduce într-o formă integrată și adaptată la sectorul agricol din România soluții inovative practicate de pionierii agriculturii regenerative și permaculturii la nivel internațional. Ferma este localizată la 20 km vest de Ploiești, în localitatea Vlădeni, județul Dâmbovița. Aceasta are peste 6 hectare și cuprinde 10.000 mp de legume cultivate în câmp în sistem biointensiv, 10.000 mp de cultură mare,  5.000 mp pășune în sistem holistic managemene, 2.500 mp spațiu protejat (solarii și tunele Caterpillar, 300 mp seră pentru producție de răsaduri ecologice, 7.000 mp de livadă mixtă intercalată între solele de legume cu rol de producție, perdea forestieră și creare de habitat pentru creșterea biodiversității, 4.000 mp perdea forestieră de protecție pe conturul proprietății, 350 mp de hală agricolă multifuncțională, sistem de colectare și tratare a apelor gri, 1.000 mp de iaz destinat colectării apei pentru irigații, crearea de microclimat și habitat, creșterea biodiversității și asigurarea pe termen lung a rezervei de apă din fermă în caz de secetă. 200 mp de iaz pentru captarea, filtrarea și tratarea biologică a apelor pluviale de pe acoperișurile structurilor, precum și a apelor gri provenite din spațiul de locuit și cel de condiționare și spălare a legumelor.

Intership la fermă

Scopul Centrului și al Programului este dezvoltarea continuă și promovarea unui model de producție regenerativ, în paralel cu formarea continuă a unei echipe de manageri care să dobândească treptat independența și capacitatea să administreze și să dezvolte o fermă regenerativă, parte dintr-o rețea națională. După finalizarea Programului de Internship există posibilitatea să rămâi angajat la fermă ori să continuăm colaborarea prin mentorat și consultanță în cazul în care te simți capabil(ă) și pregătit(ă) să administrezi un business agricol regenerativ. Unul dintre intership-uri a fost programul de Legumicultură în Sistem Regenerativ Organic. Experiența acumulată în timpul programului contribuie la clarificarea viziunii participanților asupra aspectelor de producție, managementului de fermă, stilului de viață de fermier și viitorului agriculturii regenerative înainte ca aceștia să facă o investiție de timp și resurse în implementarea propriei lor afaceri. Un intership poate dura 2 luni, 40 de ore pe săptămână.

Beneficii

Intership-ul oferă o experiență de învățare accelerată într-un context real de business și un domeniu inovator, precum și un context de transformare individuală și acces la o cultură bazată pe etici, comunicare, solidaritate, responsabilitate; claritate privind alegerea traseului și domeniului profesional și personal; lucrul cu pământul într-un spațiu natural, împrejmuit de pădure și râuri; certificat de Internship; cazare la fermă sau în sat într-o cameră proprie; indemnizația de 800 RON net / 1.400 RON brut, care se poate dubla în cadrul programului de burse finanțate de comunitate prin crowdfunding, fundraising și sponsorizări; creșterea angajabilității pe piața muncii și scurtarea traseului profesional; aptitudini de antreprenoriat, comerț și investiții etice; informații despre aspectele legale și juridice ale unei ferme. Pe întreaga durată a programului, fiecare intern este responsabil pentru cel puțin unul dintre domeniile principale de activitate din fermă. Pentru a-și îmbogăți cunoştințele este implicat, prin rotație cu ceilalți angajați și interni, cu un grad mereu crescând de responsabilitate, în toate aspectele și activitățile fermei (producție de răsaduri, manager recoltare, irigații, condiționare legume, semănare, managementul dăunătorilor, managementul buruienilor, magazioner, comenzi & distribuție etc.). Pe lângă aceste roluri, fiecare dintre rezidenții la fermă este responsabil, prin rotație, de pregătirea meselor de prânz și de păstrarea și asigurarea curățeniei în zonele comune.

,Anul trecut am avut aproximativ 30 de voluntari, iar anul acesta 9. Avem mereu 3-4 persoane interesate de proiect, însă singura limită este capacitatea noastră de a asigura cazare. Un obiectiv pentru 2023 pe care îl avem este să dezvoltăm capacitatea de cazare a centrului rezidențial educațional pentru a putea caza la fermă mai multe persoane în calitate de voluntari, interni, vizitatori sau angajați. Voluntarii stau în medie o lună în fermă și au un program de 5 h pe zi 5 zile pe săptămână. În rest se ocupă de propriile proiecte, se relaxează și învață cum e să trăiești într-o fermă. În proporție de 95% din voluntari sunt străini interesați de agricultura regenerativă, ecologie, viața mai aproape de natură sau turiști care își doresc să experimenteze meseria asta. În 2023 ne-am propus dezvoltarea infrastructurii fermei, automatizări pe climă în solarii, dezvoltarea spațiului rezidențial, dezvoltarea continuă a modelului de producție în paralel cu creșterea producției și a vânzărilor. Produsele din fermă sunt vândute și promovate online, dar și în supermarketurile mari. Clienții își pot face un abonament prin care își pot alege un coș cu diverse produse de la fermă pe care îl primesc bilunar sau lunar acasă“, Alex Tudose, membru proiect.

Liliana POSTICA

Urban Cultor este proiectul inițiat de o echipă de profesioniști pasionați de agricultura urbană, permacultură și economie circulară și are ca scop crearea de comunități care au simțul sustenabilității. „Ne dorim să creăm o comunitate de «urban cultori» care să facă orașele mai verzi și mai responsabile“, spune Cristina Briziou, responsabil comunicare și formare a proiectului.

Compostarea in situ are amprenta carbon aproape zero

Reporter: Când a început acest proiect și cum s-a dezvoltat?

Cristina Briziou: Urban Cultor a luat naștere în perioada pandemiei din 2020, din dorința de a crea o entitate activă în domeniul ecologiei, economiei sociale și dezvoltării durabile în regiunea României și Europei de Est, prin implicarea în proiecte deja existente sau prin dezvoltarea de noi proiecte în domeniul agriculturii și compostării urbane. Urban Cultor realizează proiecte de amenajare a peisajelor comestibile și a grădinilor urbane în spații cât mai diverse, spre exemplu pe balcon, pe acoperișurile clădirilor, la sol în straturi înălțate. De asemenea, avem o activitate unică în România, aceea de sensibilizare și informare publică și în școli pe tema biodeșeurilor și a compostării comunitare in situ. Practic, în locul în care sunt produse aceste biodeșeuri avem ca scop reducerea amprentei de carbon și transformarea prin compostare a deșeurilor din orașe în resurse.

Rep.: Cum implementați efectiv motto-ul dvs. „Luptăm împotriva schimbărilor climatice, a risipei alimentare și susținem producția locală?

C.B.: Prin proiectele noastre de compostare de proximitate, dorim reducerea amprentei de carbon prin eliminarea din procesul de colectare și transport în afara orașelor a biodeșeurilor. Compostarea in situ are amprenta carbon aproape zero. În plus față de producția de recipiente pentru compostare, organizăm acțiuni de formare, educare și sensibilizare în școli și în comunități pentru a reduce risipa alimentară și pentru a motiva cât mai multe persoane să composteze. Agricultura urbană are o mare contribuție la obiectivele de dezvoltare durabilă prezentate de către UE în Agenda pentru 2030, printre care reducerea risipei alimentare, susținerea fermierilor locali, lupta împotriva încălzirii climatice.

Rep.: Care sunt proiectele cele mai mari care vă reprezintă?

C.B.: Proiectul cu cel mai mare impact este „Colțul de compost din curtea școlii“– URBACT. În colaborare cu Primăria Sectorului 3 am instalat trei zone de compostare urbană în trei instituții de învățământ din București și am susținut două module de formare în licee cu profil de chimie, protecția mediului sau managementul deșeurilor. Proiectul nostru de suflet pe tema compostării urbane este cel implementat în 2021 în sectorul 2, lângă Parc Cinema Floreasca. Acesta a fost finanțat de Climate Kic și Ashoka România. Datorită acestui proiect, în prezent în Floreasca 30 de familii contribuie la compostarea biodeșeurilor și, în șapte luni, am recoltat deja compost care a fost distribuit celor care au participat la obținerea lui.

Scopul nu este doar producția, ci sensibilizarea comunității

Rep.: Care este definiția agriculturii urbane?

C.B.: Prin agricultură urbană se înțelege practica cultivării, prelucrării și distribuției alimentelor în zona urbană și în satele mici din jurul acesteia (periurban). Aceasta include agricultura, grădinăritul (horticultura), creșterea animalelor, apicultura urbană, acvacultura, agrosilvicultura. În țările în care este practicată a dovedit că are un rol important în viața socială și culturală, precum și în economia orașului.

Rep.: Ce presupune grădinăritul urban și în ce măsură se practică în țara noastră?

C.B.: Grădinăritul urban presupune amenajarea unui spațiu în interiorul orașelor dedicat producerii de legume și fructe pentru consum local. Scopul nu este numai producția în sine, cât și sensibilizarea comunității cu privire la grădinăritul fără substanțe chimice, respectul față de sol și biodiversitate, o hrană locală, respectând sezonalitatea plantelor. O comunitate care să gestioneze acest spațiu și sprijinul din partea autorităților locale sunt elementele esențiale în reușita unui proiect de acest gen. Din păcate, grădinile urbane de acum 30 de ani au dispărut puțin câte puțin. În București se practica și pășunatul animalelor. Stupii, de exemplu, nu sunt acceptați în oraș. Dar, ușor-ușor, comunități restrânse se formează în jurul acestei activități și încep să apară din nou, timid, grădini în jurul blocurilor. Ideal ar fi ca administrația locală să pună la dispoziția cetățenilor un spațiu în care pot amenaja parcele pentru grădinărit pe care să le întrețină, așa cum se întâmplă în țările din vestul Europei.

În România, majoritatea bunicilor și chiar persoane cu vârsta între 30 și 40 de ani au petrecut foarte mult timp la țară și au grădinărit. Acest reflex nu dispare după mutarea la oraș și, de îndată ce se ivește ocazia, acești oameni își aduc contribuția. Putem spune că, în comparație cu alte țări, avem încă proaspăt acest gust pentru legumele „ca la țară“ și plăcerea de a pune „mâna la treabă“.

„Compostarea este un proces natural de descompunere a deșeurilor organice prin microorganisme, ciuperci și nevertebrate mici în prezența apei și a oxigenului. Deșeurile de bucătărie și grădină sunt transformate în humus care este foarte benefic pentru terenurile agricole și grădini.“

„Considerăm că orașele pot completa producția fermelor din zonele rurale prin producție realizată în interiorul lor, mai ales cu legume și plante aromatice care nu rezistă bine la transport. Spre exemplu, mărar, pătrunjel, salate, mentă. Toate acestea se pretează foarte bine culturii în grădini urbane. În plus, putem extinde acest tip de producție pe acoperișurile clădirilor.“– Cristina Briziou.

(D.Z.)

O adevărată agricultură permanentă, aceasta este chintesența permaculturii în opinia inițiatorilor săi. Pentru a afla mai multe despre acest tip de agricultură am făcut apel la cunoștințele unor specialiști în domeniu. Institutul de Cercetare Permacultură din România reprezintă în fapt o echipă de profesioniști și antreprenori din diverse domenii profesionale (permacultură, inginerie, economie, antropologie, horticultură, psihologie, ingineria mediului etc.) care dezvoltă și sprijină proiecte eco-sociale etice. Astfel am aflat care sunt definiția și principiile în baza cărora funcționează permacultura. În numerele viitoare ale revistei vom prezenta proiecte concrete dezvoltate pe seama acestui tip de agricultură.

Putem fi parte din problemă sau din soluție

Termenul de permacultură a fost avansat în anul 1980 de către David Holmgren și Bill Mollison de la Universitatea din Tasmania, Australia și făcea inițial referință la un sistem peren, integrat, evolutiv și rezilient de plante și animale folositoare omului. O adevărată „agricultură permanentă“, după cum susțineau promotorii acestui concept. În completare, aceștia susțineau că după ce devine clar că orice interacțiune a omului cu mediul și resursele naturale este puternic marcată de specificul și complexitatea civilizației și culturii umane, accentul se mută către latura socială, „cultură permanentă“.

În prezent, permacultura este definită ca fiind o știință de design multidisciplinară ce se bazează pe un set de etici economice (redistribuirea surplusului), ecologice (grijă față de pământ), social-culturale (grijă față de oameni) și principii de proiectare concretizate din observarea tiparelor și energiilor naturale, puse în relație cu formele de organizare și dezvoltare comunitară a culturii umane. Astfel se creează un cadru care să permită coexistența în abundență și echilibru a omului cu mediul în care trăiește.

Eticile permaculturii reprezintă reguli, norme și mecanisme de conduită culturală care ghidează procesul de design și luare a deciziilor spre o cultură regenerativă, abundentă, echitabilă. Eticele permaculturii, grija fața de pământ, grija fața de oameni și limitarea consumului promovează protejarea tuturor formelor de viață de pe planetă. Aceste principii ne „obligă“ să ne asumăm responsabilitatea pentru acțiunile noastre și astfel putem alege să fim parte din problemă sau din soluție.

Dacă avem grijă de Pământ, avem grijă de noi

Faptul că trăim într-o societate care dispune de beneficiile și avantajele civilizației contemporane (energie ieftină și disponibilă, bunuri de consum variate), dar care nu ține cont de efectele nefaste ale acestui stil de viață asupra sistemelor ecologice, ar putea avea în final drept consecință pierderea capacității naturii de a susține viața. De aceea este important să avem în vedere bunăstarea planetei, protejarea ecologiei și biodiversității, să manifestăm o grijă activă față de un sol viu, fertil, permeabil, bogat în materie organică. La nivel individual putem acționa prin sprijinirea agriculturii regenerative, donarea către inițiative de antreprenoriat etic, cumpărarea de produse locale, filtrarea apei potabile, folosirea bicicletei, reducerea consumului, cultivarea unei grădini etc.

Permacultura e un curent de gândire ecologică și antropocentrică. Astfel, grija față de sine se extinde apoi față de familie, vecini, comunitate, până la scară globală. Civilizația contemporană ne asigură considerabil îndeplinirea nevoilor materiale, dar prin comportamentele actuale de consum riscăm exploatarea resurselor naturale din comunități defavorizate. Acest șablon dă naștere și perpetuează o serie de inegalități sociale și alte abuzuri, privând comunitățile locale și generațiile viitoare de securitate materială și suveranitate asupra propriului lor destin. În cele mai sărace părți ale lumii, grija pentru oameni poate presupune accesul la suficientă hrană și apă curată, siguranță, adăpost etc., în timp ce în țările bogate este nevoie de o repoziționare asupra conceptului de confort și consum și de o revoluție tehnologică industrială care să înlocuiască sistemele actuale nesustenabile.

Cu toate acestea, grija față de oameni nu se reduce doar la satisfacerea nevoilor materiale, din moment ce majoritatea conflictelor au o cauză emoțională și socio-politică. Este nevoie și de creșterea abilităților noastre sociale și inter-personale, mai puțin dezvoltate decât aptitudinile noastre tehnice.

Împărțirea echitabilă a resurselor

Un alt principiu al permaculturii presupune împărțirea resurselor în mod echitabil între oameni, animale și plante, fără a uita că generațiile viitoare vor avea nevoie de hrană, apă și adăpost la fel ca și noi. Cunoașterea limitărilor dintr-un sistem pare fi o provocare, dar în același timp o realitate care, dacă ar fi asumată și conștientizată, ar face mai ușoară navigarea către soluții echitabile și de lungă durată. Intenția este de a dezvolta o cultură a cooperării, mutual prosperă, în locul uneia bazate pe competiție individualistă pentru resurse limitate. În fiecare aspect al vieții noastre suntem influențați de diverse forme de energie (gravitație, electromagnetism, vânt, soare, apă, minerale), a căror tendință generală în orice sistem este către entropie – pierderea energiei (de exemplu: pierderea prin conversie). Astfel, una dintre cele mai importante preocupări ale noastre ca practicanți ai unei culturi regenerative este de a identifica fluxurile de energie și de a le prelungi sau scurta traseul prin sistem în funcție de nevoi. În virtutea acestui principiu, una dintre activitățile de mare importanță ale omenirii ar fi adaptarea peisajului și a îmbunătățirilor funciare la funcții precum captarea, reticularea și utilizarea unei cantități cât mai mari de energie liberă, stocată în capital și infrastructură naturală integrată în elemente precum: păduri de cherestea, perdele forestiere, livezi, plante perene, reactoare de compost, ciupercării, iazuri, baraje, humus, compost, structuri vii, case naturale cu rol de baterie de climat.

A consemnat D.Z.

Grădina silvică este un sistem care își inspiră funcționalitatea și designul din funcțiile ecosistemice ale unei păduri, dar felul în care este implementată, lucrările de întreținere și speciile alese o aseamănă atât cu o livadă de policultură, cât și cu un sistem de grădinărit fără sapă în care majoritatea plantelor sunt perene. Una dintre caracteristicile generale ale acestor sisteme este faptul că folosesc, în general, într-o proporție cât mai mare plante perene lemnoase. Se pot folosi și plante anuale, în special în primii ani de succesiune a culturilor, dar și dispunerea plantelor pe diferite nivele sau etaje. Deocamdată, în România nu există păduri comestibile, însă cei de la Baza Ulmu și-au propus să realizeze un astfel de proiect.

Termenul de livadă silvică, grădină forestieră, pădure comestibilă a fost conceput de Robert Hart în 1980, pentru ca mai apoi Bill Mollison, fondatorul permaculturii, să preia conceptul și să îl transforme într-un element de design cheie în domeniul său.

Exemple din lume

1. Designul sistemelor concepute de Mark Shepard (singurul permaculturist care a participat la Summitul despre schimbările climatice de la Paris) la ferma lui se desfășoară pe 42 ha. Acestea sunt descrise în detaliu în cartea sa „Restoration Agriculture“. Potrivit recomandărilor sale, este indicat ca suprafața cultivată cu plante anuale să fie chiar și de zece ori mai mică decât cea destinată plantelor perene lemnoase. Acestea din urmă nu necesită atâta întreținere și au o producție foarte bună. În aceste sisteme el integrează și pășunatul planificat.

2. Ernst Gotsch a conceput sisteme la scară foarte mare. În ferma lui, situată în pădurile ecuatoriale din Brazilia, aceste sisteme se întind pe 500 ha. Acesta mulcește solul direct cu lemnul tăiat din respectivele sisteme și dezvoltă o creștere rapidă a pomilor și fertilității solului. Astfel elimină competiția copacilor nedoriți și în timp crește gradul de umiditate și permeabilitate a solului. În 30 de ani Ernst Gotsch a reușit să împădurească acea fermă, transformând o zonă semideșertificată într-un exemplu de punere în practică a principiilor grădinilor silvice.

3. Juao și Romulus, doi foști studenți ai lui Ernst Gotsch, au implementat un proiect uimitor de perdele verzi în sistem de policultură intercalate de culturi bio-intensive de legume și plante perene. Andrei Lupșe spune că pe viitor s-ar putea implementa și în țara noastră, undeva într-o zonă propice, la șes, aceste sisteme cu plantele care se potrivesc regiunii.

4. Un alt model este cel folosit de Geoff Lawton în Australia. Acesta se folosește de curbele de nivel pentru a mări gradul de permeabilitate și fertilitate a solului pe termen lung.

Prima grădină silvică din România va fi la Baza Ulmu

Problema este soluția, spun cei de la Baza Ulmu, teorie confirmată prin faptul că au reușit să transforme tehnica swale-urilor pe curbe de nivel o zonă mlăștinoasă neprielnică pentru legumicultură într-o zonă de grădinărit foarte productivă de grădinărit. La fel și în cazul pădurii comestibile. Inițial acolo a fost o pădurice neproductivă de, carpen, mur,frasin, stejar, aluni, corni, etc. Acea pădurice a fost defrișată pentru a se face tocătura de lemn, inclusiv stratul de humus și frunze uscate a fost greblate și strâns în grămezi ce vor fi folosite pentru a mulcii. Apoi a fost plantată o serie de pomi și arbuști într-o anumită strategie, urmând să apară și alte plante perene lemnoase și plante anuale pe parcurs, acoperitoare de sol, rădăcinoase, cățărătoare, ciuperci etc. Astfel în timp se creează un sistem foarte productiv și rezistent la factorii de mediu. Pădurea comestibilă va fi într-un final de 10 ori mai mare decât sistemul de swale-uri.

Sfaturi pentru înființare

Se începe cu pomii de coronament pentru că aceștia au caracteristici mai speciale, cresc și rodesc mult mai târziu, trăiesc cel mai mult și se poziționează astfel încât să nu umbrească celelalte plante din sistem. Apoi în fiecare sezon de plantare se pot face achiziții noi și clonări cât mai multe prin butășire și alte metode. Adevărata rentabilitate a pădurii comestibile începe de la 50 ari (5.000mp) și până la 500 ha, depinde și de design. Pregătirea prealabilă a terenului diferă în funcție, de regiune. În principiu se poate ara, planta și semăna un mix acoperitor de sol sau se poate defrișa și mulcii cu tocătură de lemn. De obicei în aceste sisteme se pot introduce și o combinație de arbuști fructiferi și grădini fără sapă cu plante anuale. Speciile-suport, care au capacitatea de a fiza azotul în sol, dar și arbuștii sunt tunși periodic la fel ca și pomii fructiferi. Este important ca aceste tunderi să se facă doar atunci când umiditatea din aer este mai mare decât evaporarea pentru a nu cauza uscarea ramurilor tunse. Cu această materie organică se face tocătură de lemn si se mulcește în continuare sistemul. Pentru asta se pot folosi și frunze uscate, compost sau orice altă materie organică avem la îndemână pentru a avea o acoperire totală. O altă opțiune este să folosim un mix acoperitor de sol sau se poate cosi precum într-o livadă convențională în funcție de designul ales. Chiar dacă lucrările de întreținere sunt destul de simple și producția foarte mare, trebuie să avem în vedere ce specii alegem și aranjamentul lor pentru a facilita accesul la ele atunci când avem de recoltat. În unele sisteme se folosesc animale pentru partea de „cules“,în altele tractoare sau alte utilaje. Se pot culege și manual în diferite sezoane, în funcție de ce plante am ales.

Lista de mai jos este un ghid general care se poate aplica și la noi in țară, fără a fi obligatoriu să se folosească toate cele 7 etaje. Acestea pot fi gândite și adaptate în funcție de situația dorită:

– copaci mari de coronament, nuci, castani, pecani, kaki etc.;

– pomi fructiferi obișnuiți dispuși într-un sistem de policultură, meri, peri, gutui, cireși, vișini, duzi, nectarini, piersici, caiși, migdali etc.;

– pomi columnari de diferite soiuri, arbuști mari: aluni, soc, corni etc.;

– arbuști medii și mici: coacăzi, agriși, afini, goji, merișor, mur, zmeur etc.;

– ierburi și condimente perene, plante medicinale și aromatice diverse, salvie, lavandă, leuștean, maghiran, coriandru, diferite legume și alte plante anuale;

– acoperitoare de sol, cum ar fi căpșuni, frăguțe, leurdă, măcriș, trifoi alb pitic;

– plante rădăcinoase: cartofi, topinambur, yacon, oca, arahide, morcovi, hrean etc.

– cățărătoare precum vița-de-vie, kiwi, fasole, hamei, caprifoi etc.

Andrei Lupșe: „Dacă pădurea comestibilă este realizată după un sistem bine gândit vor exista pe termen lung o foarte bună permeabilitate și fertilitate a solului (îmbunătățite de la an la an). De asemenea, sunt rezolvate multe probleme legate de boli și dăunători prin policultura aleasă sau strategiile de mentenanță folosite și se vor obține o producție sporită și rezistență mult mai bună în fața factorilor de mediu (secetă, ger etc.). Nu se mai folosesc chimicale pentru a fertiliza sau erbicida și multe altele.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. nr. 6, 16-31 martie – pag. 50-51

Într-unul dintre numerele trecute ale revistei v-am prezentat o modalitate inedită de a vă înființa grădina de legume printr-un sistem specific permaculturii, dar care este la fel de eficient precum cele convenționale. Pentru că grădinăritul fără sapă poate fi realizat prin mai multe metode, revenim cu câteva informații utile pe această temă.

• O metodă de realizare a grădinii fără sapă presupune pregătirea solului un timp mai îndelungat prin aducerea de materie organică vegetală, îngrășăminte naturale sau compost, tocătură de lemn, fân, paie etc. într-un sistem de tip „lasagna garden“. Astfel, încă de la început se renunță la săpat. Sistemul de grădinărit fără sapă se poate iniția și prin săparea și afânarea solului, care este astfel pregătit pentru prima mulcire. În funcție de nevoile legate de productivitate, se poate opta pentru o fertilizare cu compost organic pentru a activa microorganismele și vietățile din sol să lucreze și să se înmulțească. Pentru această etapă se pot folosi diverse utilaje, tractor, excavator sau se poate face manual. Depinde de sistemul care se dorește a fi implementat. Se poate opta, de asemenea, pentru realizarea unor straturi supraînălțate de tip „raised bed“ sau „swale“, ca după aceea, în unele cazuri, să se renunțe definitiv la arat. Câteodată se fac reafânări ale solului, deja mult mai fertil, cu utilaje de dimensiuni mai mici, speciale pentru aceste tehnici.

• În grădinăritul fără sapă, tehnicile de plantare diferă destul de mult în funcție de climat, regiune, situație și mai ales de celelalte aspecte legate de tehnicile folosite în designul acestor sisteme etc. În cazul însămânțării, se folosește mai puțin mulci (un strat subțire). Este o metodă folosită în special pentru a obține răsaduri. Semințele se împrăștie pe solul afânat, se marchează locul, apoi se poate pune un strat foarte subțire de mulci ca să protejeze zona de arșiță. În acest caz zona respectivă trebuie udată ca semințele să germineze. Dar în orice caz se udă mai puțin datorită acestui strat de mulci. Această metodă se poate folosi foarte bine și pentru un mix de semințe de policultură. După ce cresc mai mari, plăntuțele trebuie să fie ori transplantate ori rărite, apoi se adaugă mulci suplimentar în jurul celor rămase după rărit. Sunt însă și alte metode de însămânțare, precum arderea unui strat superficial de mulci, bile de semințe, prin mulcire și descoperire etc.

• O altă metodă de însămânțare presupune realizarea unui compost din materii organice fără semințe de buruieni (de exemplu iarbă fără sămânță sau frunze, paie, tocătură de lemn etc.). Dacă se pune și materie organică cu semințe de buruieni atunci se face un compost termofil (compost rapid) de 3 săptămâni care distruge semințele de buruieni astfel încât să nu mai creeze probleme pentru legume atunci când vor germina.

Ulterior, se poate mulci pe măsură ce plantele se dezvoltă și au nevoie de protecție. Dacă se folosește compostul doar pentru fertilizare, atunci se poate face și un vermicompost cu migrare pe orizontală, având în vedere că se utilizează sub stratul de mulci. În acest caz se poate folosi de asemenea și materia organică în stare brută pe post de mulci sau fertilizator. Dacă se respectă anumite reguli de bază, pe termen lung solul se îmbunătățește considerabil, la fel producția și calitatea acestor policulturi.

• Dacă este mulcit corespunzător se pot face „cuiburi“. Acestea sunt practic o deschizătură mai mică în mulci (5-10 cm diametru), care rămâne deschisă dacă se însămânțează. În cazul în care se transplantează, atunci se lasă deschisă sau nu în funcție de mărimea răsadului.

Dacă este aplicat corect, prin mulci nu trece soarele deloc, iar asta permite vietăților din sol să descompună materia organică într-un mod mult mai rapid și să îmbunătățească atât calitatea solului, cât și producția. În plus, dacă mulcirea este corespunzătoare ca grosime, dar și ca timpi de mulcire 90% din buruieni, chiar și cele mai „temute“ dintre ele nu reușesc să mai supraviețuiască.

• În sistemul de swale-uri conceput de Andrei Lupșe prezentat anterior nu este nevoie să se irige sau să se umple șanțurile cu apă (se umplu singure de la ploaie) și nu se mulcesc cărările, fiind o zonă mai mlăștinoasă. Astfel nu se face nămol. Dar, în cazul în care este o zonă mai aridă, se pot pune lemne (putrede sau uscate) sub care se menține umezeala, sau se pot mulci cărările pentru sistemul de swale-uri. În legumicultura pe sistemul de swale-uri, odată deprinse tehnicile complementare de întreținere, nu mai este nevoie de erbicid, fertilizatori chimici, tractor/arat, plivit, irigat/secetă, insecticide.

Andrei Lupșe:

„În permacultură și agroecologie încercăm să găsim soluții practice și ecologice gândind sistemele într-un mod holistic, deci ținând cont nu doar de o singură cultură și de productivitatea ei per hectar, cum se obișnuiește în agricultura convențională cu chimicale și hibrizi. În agroecologie încercăm să avem în considerare sănătatea consumatorului, a oamenilor care lucrează în aceste sisteme, a mediului înconjurător, a plantelor și animalelor implicate în acest proces.“

„Raportul financiar este strâns legat de cantitatea de energie reală folosită pentru a aduce un anumit beneficiu. Astfel, producția per hectar ca beneficiu net, după ce scădem toata investiția, pe termen lung este mult mai mare. Prin grădinăritul fără sapă scăpăm de «abonamentul» la săpat, tractor, insecticide, erbicide, irigare, fertilizatori chimici și o bună parte din efectele devastatoare ale grindinei sunt evitate astfel. Există și alte beneficii legate de îmbunătățirea permanentă a calității solului, de transport în ceea ce privește lanțurile scurte între producător și consumator și chiar de păstrarea biodiversității și a fondului genetic străvechi în unele cazuri.“

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 50-52

Lumea pare să atingă culmile civilizației. Suntem înconjurați de super tehnologii, de calculatoare inteligente, de roboți. În această lume artificială, care parcă vrea să ne devoreze, natura a rămas singura insulă de naufragiu. Iar oamenii care aleg această cale sunt tot mai mulți. Pentru că într-un final civilizația nu înseamnă doar progres tehnologic, ci și o viață conectată la sursele de energie nevăzute ale pământului, un trai în care respectul față de pământ este literă de lege. Andrei Lupșe și fratele său Lucian sunt de câțiva ani misionarii acestei credințe. Așa că au transformat moștenirea bunicilor, o gospodărie cu un hectar de pământ din Ulmoasa, Baia Mare, într-un centru educațional de permacultură. Un proiect similar altora din țară, dar care nu sunt nicidecum la fel de complexe precum acesta.

O mișcare ce a început peste tot în lume

„Foarte multă lume își dorește o viață mai sănătoasă, dar nu există atât de multă informație - cursuri, seminarii, workshop-uri - pe tema grădinăritul ecologic, a caselor naturale. Și atunci ne-am spus că trebuie să facem un centru educațional prin care să promovăm aceste lucruri.“ Și principiul s-a transformat din teorie în practică. Baza Ulmu, așa cum este promovat centrul de permacultură al fraților Lupșe, a devenit cunoscută în țară, dar mai ales în afara ei. Prin acest proiect străini de pe toate continentele au descoperit România și au venit aici pentru a învăța de la doi tineri români cum se face agricultură ecologică și cum își pot construi case naturale. Voluntarii interesați să petreacă timp la Baza Ulmu primeau gratuit cazare, masă și participau la cursuri teoretice, însă își aduceau aportul la construirea infrastructurii de la Baza Ulmu. Astfel, teoria se împletea cu practica pentru că prin aceste workshop-uri învățau cum se clădesc construcțiile ecologice sau cum se realizează grădinile fără sapă.

Era o experiență la finalul căreia plecau cu noțiuni teoretice și practice despre permacultură.

„Proiecte educaționale de agroecologie, permacultură, case naturale sunt peste tot în lume. Unele sunt gândite holistic, conectate ca și proiectul nostru, iar altele sunt specializate pe unul dintre aceste domenii. Practic, această mișcare a început peste tot în lume. În Australia, spre exemplu, conceptul de permacultură este foarte bine cunoscut. Încet-încet, această mișcare se simte și în Europa și chiar în România.“

Construcții naturale

În cinci ani Andrei și Lucian au schimbat chipul gospodăriei moștenite de la bunicii lor. Cu ajutorul voluntarilor, străini în mare parte, și chiar cu ajutorul sătenilor au reușit să construiască aici un ecodom din trei module, început de la fundație, zidărie, acoperiș de stuf cu racordări de pământ cu vegetație și piatră, o pivniță semiîngropată și au înființat grădini fără sapă care să asigure hrană sănătoasă. Fost absolvent al Facultății de Design din cadrul Universităţii Tibiscus din Timişoara, cu o pasiune pentru designul industrial, Andrei și-a propus să realizeze singur schițele construcțiilor ce aveau să fie înălțate la Baza Ulmu. Firește că pe parcursul lucrărilor s-a consultat cu diferiți arhitecți, însă doar pentru a se asigura că ideile sale pot fi realizabile.

„Deocamdată în România nu există meșteri care să construiască ecodomuri, așa că cei care vor să aibă o astfel de locuință trebuie să învețe cum să îl construiască. Asta am făcut și eu.“

La construcția unui ecodom intră cca un kilometru de sârmă ghimpată, 1.000 de snopi de stuf, 1.000 de saci de rafie cu pământ (tehnica super adobe). Sacii de rafie, deși nu sunt naturali, conțin puțină polipropilenă prin raportul cu conținutul de pământ (masă termică), așa că nu pot fi considerați nocivi. Pe lângă ecodom, s-a început și o nouă construcție hexagonală prin tehnica cordwood în care se folosesc bușteni din lemn și bârne lungi, cu acoperiș viu, cu ferestre rotunde. Scheletul și acoperișul acestei construcții este deja făcut. Urmează doar să fie pus acoperișul viu.

P

ermacultura – cultură agricolă permanentă - se bazează pe principii ecologice și biologice, iar sistemele sale sunt constituite astfel încât mediul să se autosusțină. Practic, este o modalitate de proiectare și design a așezărilor umane și sistemelor agricole perene, care imită relațiile existente în ecosistemele naturale.

Andrei și-a propus ca prin proiectul acesta să schimbe, chiar și în cea mai mică măsură, trendul de acceptare a industrializării de acum. Și asta nu poate fi realizat decât prin educație. În schițele sale sunt creionate o sală de clasă, alta de mese, căbănuțe de cazare, bucătărie și dușuri. Cu o astfel de infrastructură va putea oferi condiții mai bune participanților la seminarii. Baza Ulmu este încă în dezvoltare. O dezvoltare care trebuie susținută cu fonduri. De aceea, sistemul de voluntariat nu mai este valabil. În schimb, cei care vor dori să capete experiență teoretică și practică la centrul de permacultură pot participa contra cost la seminarii și workshop-uri. „Am studiat de-a lungul anilor arhitectura ecologică și designul în permacultură ca să oferim educație de cea mai înaltă calitate în argoecologie și construcții naturale. Baza Ulmu e o școală de permacultură unică, unde oameni de peste tot din lume vin sa învețe despre case naturale, grădinărit fără sapă, păduri comestibile și foarte multă informație utilă urmărind principiile de bază ale permaculturii. Ne-am dori ca pe viitor, la finalul workshop-urilor pe care le organizăm, să putem da oamenilor și o calificare pentru meșteri, ingineri agro­nomi sau arhitecți care vor să se specializeze pe domeniul ăsta.“ În funcție de durata lor, prețurile vor porni de la 100 de euro, bani care vor permite continuarea construirii infrastructurii.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 48-49

V-aţi gândit vreodată că nişte tineri de 30 de ani vă pot învăţa cum se face legumicultură? Şi că ideile lor v-ar putea scăpa de foarte multă muncă? În Maramureș, la 19 km de Baia Mare, în Ulmoasa, agricultura se face după alte standarde. Andrei și Lucian Lupșe vor să reamintească oamenilor că se poate trăi sănătos. Și nu numai atât, vor să îi învețe efectiv cum se face legumicultura într-un sistem specific permaculturii. Grădina fără sapă nu este o noțiune nouă, însă pentru România este inedită. Definiția ei și modalitatea de lucru le-am aflat de la Andrei Lupșe, mentorul și dezvoltatorul Bazei Ulmu din Maramureș.

• Pentru crearea grădinii fără sapă este folosit excavatorul. Practic, cu acest utilaj se fac straturi supraînălţate pe curbe de nivel, care ulterior se mulcesc cu paie sau fân. Apoi se fac găuri acolo unde se plantează răsadurile. Dacă se folosesc seminţe este indicat ca stratul de paie să fie mult mai subţire. La final, unde a fost făcut cuibul (care nu trebuie acoperit de paie pentru a permite plantelor să germineze), acolo va crește leguma. Un aspect important este că plantele germinează şi cresc mai greu în acest sistem. Explicaţia este că mulciul (prin care soarele nu pătrunde cu ușurință) menţine o temperatură mai scăzută şi, spre deosebire de un teren normal, se încălzeşte mai greu.

• Oamenii nu ştiu să aplice metode eficiente de grădinărit şi din cauza aceasta apar problemele generate de secetă, spune Andrei Lupşe. Însă, folosind sistemul promovat de ei, seceta nu mai pare a fi o problemă. Sub stratul de mulci umezeala se menţine, iar în condiţii climatice normale nevoia de irigare este mult redusă. În acest sistem şanţurile sunt umplute cu apă (dacă plouă este şi mai bine) şi se irigă pasiv. În felul acesta legumicultorii nu mai sunt nevoiţi să ude manual.

Prin mixajele de plante de pe rânduri se creează un habitat care umbrește șanțurile și menține umezeala.

Dacă grădina se află într-o zonă mai aridă, pentru menținerea umezelii, se pot pune lemne în șanțuri. Nu este indicat ca acestea să fie acoperite cu paie pentru că apa le macină repede şi astfel se face nămol.

• Fireşte că munca într-o grădină fără sapă nu lipseşte cu desăvârşire, dar întreținerea este minimală față de un sistem clasic de cultivare a legumelor. Volu­mul de muncă într-un astfel de sistem este cu mult redus. Săpatul şi plivitul nu mai sunt o preocupare, pentru că prin stratul de paie germinează mult mai puţine buruieni. În plus, dacă se menţine mulcirea solului tot anul, nu mai este nevoie ca grădina să fie săpată nici măcar în primăvară.     

Totuşi, cei care vor implementa un astfel de sistem trebuie să ştie că rezultatele în acest sens nu se văd chiar din primul an, pentru că există tipuri de buruieni care se încăpăţânează să supravieţuiască. Nu este nevoie să folosiţi sapa, ci le puteţi smulge.

În permacultură sunt foarte multe tipuri de grădinărit fără sapă, spune Andrei Lupşe, iar aceste sisteme se pot aplica în funcție de regiune și de obiectivele cultivatorului. Cu siguranţă cel mai cunoscut sistem este no till (fără arătură), folosit în foarte multe ferme de permacultură care au cca. 40-50 de hectare de pământ. Există însă şi alte sisteme precum cel agroforestier, spre exemplu, care permite şi păşunat planificat. Sistemul conceput de frații Lupșe presupune combinarea caracteristicilor mai multor sisteme de permacultură. Această metodă de grădinărit, spune Andrei, este însă recomandată doar pentru legumicultură şi se bazează pe folosirea materiei organice pe care, după ce ai căpătat experiență, o poți lua apoi tot din sistem. Sistemul marca Lupşe a câştigat deja adepţi pentru că Andrei a fost solicitat să realizeze astfel de proiecte – grădina fără sapă – şi pentru alţi legumicultori.

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 50-51