S-a tot vorbit în ultimii ani de tăierile ilegale de pădure, de măsurile ce trebuie luate împotriva acestor acte de vandalism silvic, dar pădurile continuă să fie tăiate într-o veselie. S-a vorbit și se vorbește, în special în mediul politic, că deja această problemă este una de siguranță națională. Avem chiar și un nou Cod silvic care, cel puțin teoretic, ar trebui să limiteze drastic tăierile ilegale. Cu toate acestea...

Zeci de tăieri ilegale pe zi

Poate că ar trebui să luăm exemplul Albaniei, țară în care s-a dat o lege potrivit căreia este infracțiune să tai vreo cracă, ce să mai vorbim de hectare întregi de pădure... Și asta timp de 10 ani de acum încolo. La noi problema este cunoscută de mult. Ultimele cifre oficiale ale Curții de Conturi arată că, în perioada 1990-2011, volumul tăierilor ilegale din pădurile României s-a menținut cu unele fluctuații anuale la un nivel extrem de ridicat. „Analiza volumului tăierilor din această perioadă ne arată un maxim în anul 1992 cifrat la 281.517 mc și un minim de 51.900 mc în anul 2008. (...) Din datele/informațiile prezentate de RNP-Romsilva rezultă că zilnic se exploatează, în medie, 41 ha, din care o mare parte o reprezintă tăierile nelegale/furturile“, se arată în Raportul Curții de Conturi. Potrivit acesteia, în perioada 1990-2011 s-au tăiat ilegal și s-au valorificat peste 80 de milioane mc de lemn. Totodată, autorii documentului estimează că prejudiciul înregistrat ca urmare a tăierilor ilegale se ridică la peste 5 miliarde de euro. „Un calcul în care s-a luat prețul cel mai mic, de 70 euro/mc lemn de foc, ne arată că valoarea acestor tăieri depășește cifra de 5 miliarde euro. Această cifră este departe de a fi cea reală, întrucât cei mai muţi arbori tăiați din pădurile României au luat calea străinătății (către țări din Europa, nordul Africii, India ș.a.) la prețuri cu mult mai mari decât prețul minim stabilit pentru lemnul de foc“, se precizează în document.

Viteza jafului - 3 hectare pe oră

O nouă analiză despre numărul cazurilor de tăieri ilegale de arbori din România, pentru perioada 2013-2014, arată că au loc 62 de cazuri pe zi. Greenpeace România a continuat activitatea de monitorizare a situației tăierilor ilegale de arbori pentru intervalul 2013-2014 și rezultă că au fost înregistrate un total de 45.509 cazuri, ceea ce înseamnă o medie de 62 de cazuri pe zi. „Subliniem faptul că aceste date nu oferă o imagine completă asupra amplorii reale a fenomenului tăierilor ilegale la nivelul întregii țări, de vreme ce rapoartele guvernamentale indică o medie de 8,8 milioane mc de lemn extras ilegal anual, dar investigațiile autorităților competente se referă doar la a 16-a parte din cifra mai sus menționată“, declara Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie al Greenpeace România. Județele care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale sunt: Argeș – 5.851 de cazuri (12,85% din totalul cazurilor la nivel național), Bacău – 3.538 de cazuri, (7,77%) și Mureș – 3.351 de cazuri, (7,36%). Județul Argeș a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale identificate de autorități: 6.458 de cazuri. Potrivit noii cercetări efectuate de Greenpeace asupra suprafeței acoperite cu păduri la nivel național, ritmul distrugerii acestora se menține la un nivel alarmant de 3 ha pe oră. Precedenta hartă publicată în 2012 consemna același ritm.

Concluzia?

Timp de 26 de ani nimeni nu a luat nicio măsură cu adevărat fermă pentru stoparea fenomenului. Și, până la urmă, de ce-am avea nevoie de păduri? Ce contează că se distruge ecosistemul, că avem parte de adevărate cataclisme produse de viituri? Păcat doar că nu ne vom mai putea plimba prin pădure. Mare pagubă... Putem vedea păduri la TV.

Bogdan Panțuru

Acum, în anotimpul friguros, asaltul asupra pădurilor devine tot mai puternic. În Prahova valoarea estimată a pagubelor atinge deja o jumătate de milion de lei. Prefectura judeţului Prahova a trecut la măsuri specifice de stopare a jafului, care atinge proporţii alarmante. Echipe de pădurari şi poliţişti au trecut la acţiune, cu mai mult sau mai puțin folos.

Şeful compartimentului de profil al Direcţiei Silvice, ing. Dumitru Drăgoi, ne spune că la lista „punctelor fierbinţi“, unde furturile de lemn sunt foarte mari, se mai adaugă azi şi alte localităţi, „cu comunităţi sărace“, care dijmuiesc, cu deosebire, parcelele de pădure ale consătenilor lor, neadministrate de către Direcţia Silvică Prahova. Peste 20.000 ha, adică aproape jumătate dintre pădurile particulare, care nu beneficiază de pază organizată! Mulţi dintre răufăcătorii care sunt prinşi ştiu că nu pot păţi mai nimic, că pot scăpa cu o amendă, pe care, bineînţeles, nu o plătesc, nefiind solvabili. Şi atacă apoi, nestingheriţi aproape, pădurea. Nu numai pentru un braţ de lemne, jeluindu-se că nu au ce pune în sobă. Practic, din câte ştiu, ne mai spune interlocutorul nostru, niciun hoţ de lemne nu a ajuns după gratii. Legea este foarte blândă pentru ei.

Potrivit actului normativ în vigoare, Legea nr. 85/2001, ca să devii infractor trebuie să furi nu un arbore, ci cel puţin doi arbori, aşa că dacă acesta se dă prins, scapă uşor şi o ia de la capăt. Sunt localităţi în judeţ, precum Jugureni, Călugăreni, din zona Mizil, Slon-Ceraşu, din zona Vălenii de Munte, Măgureni, Diţeşti, Filipeştii de Pădure, din zona Câmpina, unde zi-noapte se aude doar vuietul topoarelor şi al fierăstraielor. Asta mai ales în pădurile particulare, lipsite de pază. Pădurarii noştri, din ce în ce mai puţini, 172 acum, cu greu pot face faţă asaltului hoţilor de lemn, fiecare având în grijă câte 400 ha de pădure în zona de câmpie şi câte 1.500 ha la munte! Ce trebuie să facem? Să-i convingem urgent pe sătenii deţinători de pădure să vină alături de noi, să încheie contracte de pază, altfel riscă să piardă cam toţi copacii. Din fericire, tăierile ilegale de arbori din fondul de stat, de 90.000 ha, sunt tot mai puţine. Pagubele menţionate nu par să afecteze prea mult Direcţia Silvică, care estimează un profit aproape dublu faţă de programul acestui an. Paguba cea mare este a ţăranilor, care se codesc să plătească costul pazei, să facă contracte cu Direcţia Silvică.

Salvarea vine de la reîmpăduriri

Faptul îl remarcă un specialist de la Direcţia Silvică Prahova, ing. Aurel Costache, şeful compartimentului de profil: „Avem rezultate notabile în acest an. Am făcut plantări noi pe 50 ha şi am asigurat regenerări naturale pe cca 200 ha. Ceea ce ne bucură mult este că acest fenomen s-a reuşit şi în cazul unora dintre pădurile particulare, cu specii valoroase, aşa cum a fost cazul şi la Pădurea Secuianca, de la Izvoarele-Măneciu, unde avem acum o pădure în devenire, care necesită numai lucrări de îngrijire pe care trebuie să le facă sătenii. Asta dacă vor şi dacă au şi bani. Pentru salvarea pădurilor noastre, care reprezintă o mare avere, trebuie să muncim mult să trecem la reîmpăduriri, să punem în aplicare proiecte mai vechi la care am lucrat şi au fost abandonate. Se ştie că în judeţ există în mai multe zone o mulţime de terenuri degradate, altele au fost păduri şi au ajuns păşuni şi izlazuri şi figurează încă ca fond forestier. Aşa cum este cazul şi în zona Urlaţi. Pot fi făcute astfel de lucrări şi cu fonduri europene, prin Măsura 2.1.1. După estimări, există astfel de terenuri pe suprafeţe foarte mari. Între 80.000 ha şi 100.000 ha, care sunt în proprietatea consiliilor locale, a unor cetăţeni sau a altor deţinători. Cu toţii invocă lipsa banilor şi nu prea vor să coopereze cu Direcţia Silvică. Am putea ajunge aşadar la dublarea suprafeţei împădurite a judeţului. Este păcat fiindcă avem suficienţi puieţi din specii valoroase chiar în pepinierele noastre. Nu trebuie uitat faptul că pot fi făcute reîmpăduriri şi prin Fondul de ameliorare.“

La pepiniera centrală de la Beizadele, potrivit datelor comunicate de către şeful acestei unităţi, ing. Sebastian Danielescu, există acum peste trei milioane de puieţi din specii valoroase, precum stejar, fag, gorun, frasin, plop negru, salcie şi altele, puieţi apţi pentru a fi sădiţi chiar încă din această toamnă. Ni se mai spune că pot fi oferiţi puieţi şi gratuit sau şi prin sponsorizări. O adevărată mană cerească pentru toţi aceia care iubesc cu adevărat pădurea.

Cristea BOCIOACĂ

Cel puțin câțiva ani îi trebuie unui copac să crească. Mai puțin de câteva zeci de minute durează să fie tăiat. Și iată că, odată cu pătrunderea zimților în „carnea“ arborelui, clepsidra timpului se întoarce. Fără păduri timpul începe să curgă în defavoarea noastră. Nu mai avem argumente să ne susținem mișelia cu care tratăm plămânul verde și indiferența față de măcelul lui. Cifrele sunt împotriva noastră. Începând cu anul 2005, doar pe Valea Dâmboviței s-au tăiat ilegal aproximativ 1.700 ha, iar defrișările masive de pădure au distrus mii de hectare în zona de sud-est a Munților Făgăraș. Totuși există speranțe. Mlădițele viitorului cresc timid în pepinierele fundației Conservation Carpathia, dar natura trebuie ajutată să se regenereze. În unele locuri rănile sunt mult prea adânci.

Restaurarea ecologică, o prioritate Life+

După asalturi repetate asupra ecosistemelor naturale, natura nu mai are puterea de a se vindeca singură. În Munții Făgăraș exploatarea forestieră necontrolată a distrus părți semnificative ale suprafețelor pădurilor și a afectat chiar și pădurile virgine încă prezente în Valea Dâmboviței. Ecosistemele acvatice și riverane au avut de asemenea de suferit din cauza construirii în 1980 a unei hidrocentrale. Structura râului Dâmbovita şi a afluenților săi a fost atunci modificată. Ce se va întâmpla dacă pădurea, care este vitală pentru conservarea resurselor de apă și protejarea izvoarelor, va continua să fie tăiată? În contextul tuturor acestor mutații antropice, fundația Conservation Carpathia a început un proces lung de restaurare ecologică prin care speră să redea naturii ce i-a fost luat. Cu susținerea financiară obținută în cadrul Proiectului LIFE+ și cu ajutorul financiar al Granturilor SEE/Fondul ONG, fundația a început restaurarea a 400 de hectare defrișate. Proiectul se concentrează pe suprafețele de la Draxin și Bălțatu, unde zone mari au fost tăiate ras în perioada 2005 – 2010. Respectând compoziția naturală a pădurii, au fost plantați aproximativ 466.330 de arbori.

Eroziunea, o rană deschisă a pământului

Defrișarea pădurilor înseamnă mai mult decât dispariția arborilor. Intervenția omului până în inima sălbăticiei are efecte directe și asupra solului. Șenilele utilajelor forestiere creează adevărate ravene care duc în final la eroziune și alunecări de teren. În plus, pe un munte dezgolit de păduri nimic nu mai poate sta în fața avalanșelor. În proiectele sale fundația Conservation Carpathia și-a stabilit linii clare prin care cicatrizează aceste răni deschise ale pământului. Primul pas către restaurarea ecologică presupune realizarea unui studiu al eroziunii formate în urmele utilajelor forestiere din zonele cu tăieri. Apoi, pentru a opri eroziunea solului și pentru a închide ravenele parțial erodate din cauza ploilor și a modului în care lemnul a fost târât de pe versanți până la drumul forestier, se începe refacerea și fixarea solui. Cu ajutorul unui miniexcavator șanțurile formate sunt umplute cu material lemnos rămas de la tăieri, pietre și pietriș. Apoi marginile șanțurilor sunt aduse spre interior, iar umplutura ravenelor este acoperită cu pământ până când solul forestier este stabilizat. Pentru că predispoziția acestor zone spre eroziune poate persista se construiesc apoi baraje artizanale mici, confecționate din ramuri împletite. Acestea au rolul de a direcționa scurgerea apei rezultate din topirea zăpezilor și a ploilor. În plus, permit regenerarea vegetației autohtone.

Pădurea știe mai bine de ce are nevoie

În opinia specialiștilor Conservation Carpathia este foarte important să se păstreze compoziția naturală a pădurii. Din nefericire, spun aceștia, din cauza practicilor greșite de administrare a pădurilor în ultimii 100 de ani, foarte multe specii forestire specifice au fost reduse drastic. S-a optat în schimb pentru transformarea pădurilor în monoculturi de molid. Rațiunea acestor schimbări pare a fi de natură economică. Spre deosebire de alte specii, molidul are puține defecte în creștere (trunchiul este drept și nu prezintă noduri), de aceea este preferat pentru exploatarea masei lemnoase. Prin reintroducerea treptată a speciilor indigene se asigură și refacerea biodiversității. Puieții produși în pepiniere pot fi plantați după ce au crescut cel puțin 30 cm înălțime. Anumite specii, precum frasinul comun, paltinul de munte, scorușul de munte, vor fi ținute doi ani în pepiniere. Puieții de brad și fag obținuți din rege­nerări naturale din pădurile învecinate pot fi plantați din primul an.

Laura ZMARANDA

Direcția Silvică Prahova face parte din cele 28 de ocoale silvice selectate și acreditate pentru a implementa sistemul „Due diligence“. Ce înseamnă această denumire de import pentru păduri ori proprietarii de păduri? Termenul descrie investigarea, examinarea și analiza atentă, sistematică și detaliată a informațiilor legate de o activitate/investiție, un fel de verificare a antecedentelor privind respectivul sector. În cazul pădurilor, sistemul „Due Diligence“ presupune măsuri și proceduri pentru reducerea la maximum a riscurilor privind introducerea pe piață a lemnului recoltat ilegal și a produselor derivate din acesta. El a fost introdus în Europa prin Regulamentul UE 995/2010 propus de Comisia Europeană și aprobat de Parlamentul European, iar România a transpus directiva prin HG 470. Astfel, pentru a urmări trasabilitatea lemnului recoltat din păduri și pentru furnizarea de informații statistice, s-a instituit un sistem informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit SUMAL, obliga­toriu pentru ocoalele silvice și pentru toți operatorii și comercianții care recoltează, depozitează, prelucrează, comercializează sau efectuează operațiuni de import-export cu materiale lemnoase. Principiul de bază al acestui sistem este acela că materialul lemnos destinat comercializării este urmărit electronic, de la constituirea actului de evaluare a masei lemnoase și până la destinația finală. Direcția Silvică Prahova a implementat sistemul „Due diligence“ la toate nivelurile responsabile cu inventarierea și comercializarea materialului lemnos. Cele 9 ocoale silvice componente au personal specializat care introduce în programul SUMAL datele primare de inventariere a masei lemnoase, generându-se astfel un număr unic pentru fiecare act de evaluare.

Tot la nivelul ocolului silvic sunt operate și autorizațiile de exploatare a masei lemnoase.

Greenpeace România a dat publicității un nou raport care confirmă, dacă mai era nevoie, proporțiile dezastrului din pădurile patriei. Ca mai toate rapoartele din ultimii ani, făcute nu doar de organizația ecologistă, dar și de alte ONG-uri, și acest document elaborat de Greenpeace scoate în evidență creșterea cazurilor de tăieri ilegale de pădure (nicidecum scăderea acestor cazuri, cum ar fi fost normal într-un stat civilizat), dar și neputința autorităților de a face față situației.

45.000 de cazuri

În perioada 2013-2014, prejudiciul cauzat de tăierile ilegale de pădure din România a înregistrat o valoare de aproximativ 52,1 milioane de euro, adică aproape 231 milioane de lei, iar 79% din totalul sumei a fost „localizată“ în județele Cluj, Alba și Maramureș, unde au dispărut cele mai mari cantități de lemn, relevă raportul Greenpeace România. Astfel, potrivit cercetării, în perioada analizată au fost înregistrate 45.509 cazuri de tăieri ilegale de pădure, echivalentul unei medii de 62 de cazuri/zi, în creștere de la 28 de cazuri/zi consemnate între anii 2009-2011, respectiv 50 de cazuri/zi, la nivelul anului 2012. Autoritățile au identificat, astfel, la nivel național, o cantitate de 1.011.892 metri cubi, asociată acestor cazuri de tăieri ilegale, adică 22 metri cubi/caz, în creștere de la 120.836 metri cubi în 2012 și 452.842 metri cubi, în intervalul 2009-2011. „Subliniem faptul că aceste date nu oferă o imagine completă asupra amplorii reale a fenomenului tăierilor ilegale la nivelul întregii țări, de vreme ce rapoartele guvernamentale indică o medie de 8,8 milioane metri cubi de lemn extras ilegal anual, dar investigațiile autorităților competente se referă doar la a 16-a parte din cifra mai sus menționată“, explică Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanie al Greenpeace România.

„Campioane“ la număr de cazuri...

Județele care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale sunt Argeș – 5.851 de cazuri, (12,85% din totalul cazurilor la nivel național), Bacău – 3.538 de cazuri, (7,77%) și Mureș – 3.351 de cazuri, (7,36%). Județul Argeș a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de tăieri ilegale identificate de autorități și în perioada 2009-2011, și anume 6.458 de cazuri. Această evoluție se datorează, potrivit autorităților, trecerii în proprietate privată a unui număr important de păduri, prin procesele de retrocedare, dar și amplificării continue a fenomenului tăierilor ilegale. Potrivit noului studiu efectuat de Greenpeace asupra suprafeței acoperite cu păduri la nivel național, ritmul distrugerii acestora se menține la un nivel alarmant de 3 ha pe oră în condițiile în care precedenta hartă publicată în 2012 consemna același ritm.

Totodată, autoritățile au identificat la nivel național o cantitate de 1.011.892 mc asociată celor 45.509 de cazuri de tăieri ilegale, adică 22 mc/caz. Aceasta reprezintă o creștere de la 120.836 mc în 2012 și 452.842 mc în intervalul 2009-2011. Se observă o mare discrepanță între numărul de cazuri de tăieri ilegale de arbori și volumul de lemn extras ilegal din fiecare județ.

...și la volum

Deși în județele Cluj, Alba și Maramureș s-a înregistrat un număr mai mic de cazuri de tăieri ilegale față de alte județe, s-a constatat însă cel mai mare volum mediu per caz. Astfel, la nivelul celor 3 județe se înregistrează 78% din volumul de lemn tăiat ilegal la nivel național în perioada 2013-2014, județul Cluj înregistrând 37% din volumul total, Alba 23% și Maramureș 18%. „Acest lucru indică necesitatea dezvoltării și implementării de către autorități a unor măsuri suplimentare de control și prevenire a tăierilor ilegale“, cred cei de la Greenpeace. În ceea ce privește prejudiciul, valoarea totală la nivel național în 2013-2014 a fost estimată de către autorități la 230.937.047 lei (aproximativ 52,1 milioane de euro). Ca urmare a volumului mare înregistrat, județele Cluj, Alba și Maramureș prezintă cele mai mari valori medii: 70.189 lei prejudiciu/caz în Alba, 52.742 lei/caz în Cluj și 27.227 lei/caz în Maramureș, cele 3 județe totalizând 79% din prejudiciul cauzat.

Sfaturi pentru reducerea fenomenului

În legătură cu reducerea fenomenului de tăieri ilegale, cred cei de la Greenpeace, „acesta ar putea fi redus prin aplicarea de pedepse mai aspre, ceea ce înseamnă inclusiv încadrarea ca infracțiune a sustragerii de material lemnos, indiferent de cantitate“. În momentul de față, conform legii, dacă valoarea prejudiciului este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă fapta este considerată contravenție, nu infracțiune, și se pedepsește cu amendă. De asemenea, este necesară o mai bună colaborare între instituțiile cu atribuții de control (Poliție, Garda Forestieră, Jandarmerie) și alocarea de personal suplimentar pentru o mai bună acoperire a fondului forestier, a zonelor izolate, dar și în vederea organizării unui sistem permanent de pază (și pe durata nopții). Ar fi foarte util ca personalul cu atribuții în constatarea și investigarea delictelor silvice din Jandarmerie și Poliție să beneficieze de pregătire de specialitate.

La reducerea fenomenului tăierilor ilegale poate contribui și îmbunătățirea „Radarului Pădurilor“, prin transparentizarea informațiilor și accesul public la amenajamentele silvice.

Programul „Radarul pădurilor“ a fost lansat în toamna anului trecut și este bazat pe un software instalat pe telefoane mobile prin care poate fi urmărită trasabilitatea lemnului. Acest software este instalat pe un smartphone înainte ca lemnul să plece din pădure, iar sistemul generează un cod unic, care este trecut pe avizul de însoțire a lemnului. Orice intrare în sistemul de urmărire a circulației lemnului va lăsa urme și nu va putea fi folosit de două ori același aviz.

Bogdan Panțuru

Cristoph Promberger „Pe termen lung nu există un rău mai mare pe care îl putem face naturii decât acela de a-i tăia pădurile. Vrem sau nu vrem, trăim prin natură. Fără ea nu se poate supravieţui.“

Istoria spune că, pe vremea dacilor, 80% din teritoriul ţării de azi era acoperit de păduri. O fortăreaţă verde, imensă se întindea din câmpie spre dealuri şi mai sus, spre vârfurile munţilor, către cer. Aplecată sub viforul iernii, atinsă de fiorul renaşterii în primăvară, alinată de soarele verii, plânsă de stoluri de ciocli când pioasă se închină toamnei, pădurea a fost dintotdeauna într-o comuniune profundă cu omul. Acelaşi om care astăzi reneagă această legătură. Conştiinţa umană a adormit dezmierdată de susurul perfid al stăpânului absolut al omenirii moderne, banul. Comoara lăsată de daci a început să fie risipită, iar paradisul verde al pământului să se destrame. Pădurile au început să cadă sub secerişul roboţilor de fier, iar  jertfa „ostaşilor verzi“, copacii seculari ai munţilor, a lăsat în urmă răni uriaşe. Răni care nu pot fi acoperite de grămezile de bani câştigate de cei care au sacrificat cu bună ştiinţă pădurile, ci doar de mâna blândă a omului care ştie că, plantând în vârf de munte un pui de brad, va asigura propriului copil şansa la o viaţă curată.

Astăzi doar 30% din suprafaţa ţării mai este împădurită. Pentru orice om îndrăgostit de natură, apropiat de frumuseţile ei, imaginea munţilor dezgoliţi de păduri pe sute de hectare este copleşitoare. Sub impactul emoţional puternic al acestei privelişti, mulţi dintre noi au început să se trezească din amorţire. Bâjbâind prin întunericul propriei ignoranţe, ne-am întors privirea spre paradisul distrus.

Lecţii preţioase despre reconstruirea lui am primit de la fondatorii Fundaţiei Conservation Carpathia, Cristoph şi Barbara Promberger, doi străini cu inimă  de români. I-am cunoscut pe „legionarii“ pădurilor în Săticul de Jos, comuna Rucăr, o comunitate montană restrânsă, cuibărită pe Valea Dâmboviţei, acolo de unde izvorăşte apa preţioasă care adapă Capitala. În urmă cu 20 de ani au lăsat în urma lor ţările natale, state moderne, cu perspective pentru locuitorii săi, pentru a veni în România. O ţară considerată de mulţi săracă, despre care nu ştiau aproape nimic. Doar că este încă un tărâm al lupilor. Fascinaţia pentru aceste animale preistorice i-a adus aici, iar mai târziu au ales şi cu sufletul să rămână. S-au stabilit la Şinca Nouă şi au dat viaţă unui proiect personal prin care şi-au propus să promoveze conceptul de turism ecvestru. În cele două decenii petrecute în România nu au descoperit nici mine de aur, nici resurse de uraniu, cum se zvonea, ci doar o ţară bogată prin munţii ei grandioşi, prin diversitatea florei şi faunei, prin sălbăticia labirinturilor de stuf din Delta Dunării.

Cristoph Promberger spune despre România că are o şansă extraordinară pentru că păstrează încă o comuniune puternică cu natura, chiar dacă în ultima jumătate de secol omenirea a pierdut mult prin îndepărtarea de ea.

Şi iată totuşi că a început un asalt furibund şi asupra ultimei grădini sălbatice a Europei. Odată cu retrocedările terenurilor a început o nouă epocă pentru codrii din România. În călătoriile lor în Parcul Naţional Piatra Craiului, Barbara şi Cristoph au văzut cum pădurile au început să sufere. Preţul vieţii lor a fost stabilit în cash şi nimeni nu părea să fie deranjat. Chipul munţilor a început să se schimbe cu acordul tacit al celor care ar fi trebuit să le protejeze. Hibele sistemului românesc au început să devină tot mai evidente. În lipsa unei reacţii a statutului român faţă de această catastrofă ecologică, Cristoph şi Barbara au început să caute singuri soluţii pentru a salva „aurul verde“ al munţilor, pădurile. În 2010 au înfiinţat Conservation Carpathia, o fundaţie 100% românească a cărei viziune peste zeci de ani presupune crearea unei zone protejate cu natură sălbatică de talie mondială în Sudul Carpaţilor Românești, suficient de mare încât să permită existenţa unor populaţii semnificative de carnivore mari. Principiul care a pus în funcţiune proiectul a fost acela de conservare privată. Cu alte cuvinte, fundaţia a cumpărat suprafeţe împădurite, dar şi defrişate pentru a conserva și restaura ecosistemele naturale. Cu speranţa că vor reuşi să strângă fondurile necesare pentru achiziţia terenurilor, cei doi au început să le vorbească străinilor despre România, despre comorile ei, despre şansa de a conserva în această parte a Europei un paradis verde, un Yellowstone european. Lobby-ul pe care l-au făcut nu a rămas fără ecou. Au reuşit să atragă donaţii către fundaţie şi în cei cinci ani de existenţă au cumpărat aproximativ 16.000 ha (din care 500 ha defrişate). Astăzi acestea sunt incluse în sistemul de protecţie integrală şi păzite de 25 de rangeri. Primele suprafeţe le-au cumpărat chiar în Piatra Craiului. Suma direcţionată doar către achiziţii de terenuri a fost de 40 de milioane de euro, bani cărora li s-au adăugat apoi fondurile – cca 5 milioane de euro – folosite pentru reîmpădurire, combaterea eroziunii, conservare şi refacerea habitatelor naturale pierdute în zeci de ani de nepăsare. Fundaţia şi-a înfiinţat propriul Ocol Silvic, un Fond de Vânătoare, unde în mod paradoxal nu se vânează şi deţine trei pepiniere unde cresc mlădiţele viitorului.

Conservation Carpathia este cel mai mare şi mai amplu proiect de conservare a mediului din întreaga Europă, care înglobează la rândul lui proiecte mai mici. Este însă doar începutul pentru că Barbara şi Cristoph vor să dezvolte o economie verde în jurul comunităţilor montane din zonele pe care le protejează şi vor să le arate românilor că pădurile sunt mai preţioase atât timp cât rămân în picioare. Dacă până acum au rămas „sub radar“, după cum spune Cristoph, au făcut-o doar pentru că nu voiau să înşele aşteptările oamenilor. Însă acum fundaţia este suficient de puternică la nivel naţional încât să poate demara proiecte care să vină nu doar în sprijinul naturii, ci şi al oamenilor. În acest sens vor demara proiecte prin care muntenii vor învăţa cum să îşi câştige traiul demarând afaceri prietenoase cu natura.

Fundaţia şi proiectele ei s-au dezvoltat. O parte din pădurile României au fost salvate. Şi totuşi există mulţi oameni care privesc cu o doză de scepticism intenţiile străinilor. Ca răspuns în faţa posibilelor acuzaţii, Barbara spune că realitatea este cea care se vede. Nu au forţat pe nimeni să-şi vândă terenurile, iar cei care fac donaţii către Conservation Carpathia nu mai au apoi niciun drept asupra banilor. În plus, în statutul fundaţiei scrie foarte clar că, în momentul în care România va avea un sistem de administrare bine finanţat pentru protejarea Parcurilor Naţionale, există posibilitatea ca proprietăţile Conservation Carpathia să fie donate statului. Este însă nevoie de responsabilitate şi de angajamentul ferm că paradisul reconstruit nu va fi din nou distrus. Mesajul fondatorilor fundaţiei este destul de clar: ce fac nu este pentru ei înşişi, nici pentru finanţatorii lor care nu au niciun câştig în afară de satisfacţia de a fi salvat o parte din patrimoniul verde al lumii, ci pentru români. Poate vom înţelege într-un final că există şi gesturi pur altruiste şi că filantropia este până la urmă o consecinţă a lecţiilor primite.

Cu toate aceste lămuriri, familia Promberger este conştientă de faptul că suspiciunile vor continua. Dar ştiu la fel de bine că cei care vor ridica problema proprietăţii private sunt cei care nu cunosc nimic despre fundaţie, cei care au un interes financiar în defrişarea pădurilor (firmele de exploatare lemnoasă) şi în activitatea cărora s-a interpus fundaţia şi uneori chiar şi cei din forurile de decizie care şi-ar dori un câştig personal din implicarea în proiectele ei. Este un joc asumat care nu poate  evitat, spune Cristoph. Conservation Carpathia îşi va continua munca pentru că ultima grădină sălbatică a Europei merită acest sacrificiu.

Laura ZMARANDA

Se pare că străinii, oricare ar fi ei – firme, ONG-uri sau persoane private au făcut o pasiune aproape inexplicabilă pentru pădurile româneşti. Iar explicaţia „inexplicabilului“ ar fi că, după cum spune un raport al unui ONG european, „în România se găsesc ultimele colţuri de natură virgină din Europa.“ De ce a „renunţat“ Europa la păduri? De fapt, nu a renunţat nimeni la păduri, ci le-au tăiat pur şi simplu pentru bani, pentru profit. Iar asta a însemnat şi dispariţia florei, dar mai ales a faunei. Dar nu-i nimic, după ce s-au învăţat minte, acum vin europenii la noi să ne explice cum e cu protecţia pădurilor şi cum poate fi exploatată eficient... Oare?

Charles pune piciorul în prag

Se ştie că, imediat după 1989, pădurile României au trezit interesul unor companii multinaţionale de exploatare forestieră care au reuşit să cumpere zeci şi sute de mii de hectare de codru promiţând investiţii masive, dar şi locuri de muncă. Parţial asta s-a şi întâmplat, numai că unele companii (străine sau nu) au fost implicate, în ultimii 20 de ani, în tăierile ilegale a aproximativ 366.000 ha de pădure. Pentru a stopa fenomenul, o fundaţie patronată de Prinţul Charles al Marii Britanii vrea să cumpere aproximativ 100.000 ha de pădure în România pentru a salva habitatul şi a crea una dintre cele mai mari rezervaţii naturale din Europa, informează cotidianul scoţian The Scotsman. Potrivit jurnaliştilor scoţieni, investiţia va fi făcută 100% cu bani din străinătate. Concret, este vorba de Fundaţia Conservation Carpathia (FCC), o organizaţie nonguvernamentală patronată de prinţul Charles al Marii Britanii, care vrea să cumpere aproximativ 100.000 ha de pădure în România, cu scopul de a o proteja de tăierile masive şi exploatarea forestieră, scrie publicaţia scotsman.com. Cu bani din donaţii, FCC vrea să pună bazele uneia dintre cele mai mari rezervaţii naturale, „un rai al urşilor şi lupilor“. „Zona Carpaţilor româneşti este printre cele mai sălbatice din Europa. Acolo trăiesc carnivore mari şi biodiversitatea este grozavă. Toate acestea sunt acum ameninţate de defrişări şi exploatare, astfel că încercăm să le protejăm pentru generaţiile următoare“, a declarat pentru The Scotsman Christoph Promberger, director executiv FCC.

Miză importantă

Potrivit The Scotsman, miza acestei acţiuni a fundaţiei este cu atât mai importantă cu cât în pădurile din Carpaţi trăieşte mai bine de jumătate din populaţia de lupi şi lincşi din Europa, dar şi majoritatea urşilor bruni de pe continent. Flora şi fauna sunt la fel de variate.

„Este dificil să cumpărăm pădure în România pe de o parte pentru că ne ia foarte mult timp să îi găsim pe proprietari şi, pe de altă parte, pentru că este greu să cumpărăm de la ei sau de la asociaţiile de proprietari. Dar fundaţia a reuşit să se alăture uneia dintre cele mai importante asociaţii de proprietari de pădure şi este posibil să putem adăuga alte 5.300 ha. FCC are, totodată, posibilitatea de a cumpăra câteva proprietăţi mari în Carpaţii de Est“, se arată într-un raport al fundaţiei. Trebuie spus că FCC s-a implicat deja în procesul de salvare a pădurilor încă din 2013, când a început o amplă campanie de eradicare a tăierilor ilegale. Mai mult, fundaţia a achiziţionat deja în jur de 16.000 ha de pădure pentru a le proteja, procesul fiind în desfăşurare. După finalizarea procesului de achiziţii, care poate dura între 10 şi 20 de ani, fundaţia va transforma întreaga zonă într-un parc naţional care va fi donat statului, potrivit FCC.

În momentul de faţă, compania care exploatează cea mai mare suprafaţă de teren din România este IKEA, retailerul suedez de mobilă care a achiziţionat recent 33.600 de ha de pădure de la o firmă suedeză, Greengold, condusă de foştii parteneri ai universităţii americane Harvard în România. Pădurea celor de la IKEA este situată în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor.

IKEA devine cel mai mare proprietar de păduri

Ikea a cumpărat în România 33.600 ha de pădure de la o companie privată, în judeţele Prahova, Buzău, Vrancea, Botoşani şi Bihor. De consemnat că aceasta este prima achiziţie de acest fel efectuată la nivel mondial de grupul suedez specializat în retailul de mobilă şi decoraţiuni. În fapt, cele 33.600 ha de pădure au fost achiziţionate de la o firmă suedeză, Greengold, condusă de foştii parteneri ai universităţii americane Harvard în România. Prin această achiziţie grupul suedez devine cel mai mare proprietar de păduri din România.

Astfel, România devine prima ţară în care Ikea Group îşi va coordona singură activitatea de administrare a pădurilor aflate în proprietate, prin intermediul unei companii româneşti, IRI (IKEA Resource Independence, n.r.) Investments SRL, parte din Ikea Group. „Ikea Group a decis să investească în operaţiuni forestiere. Această decizie ne facilitează accesul la materie primă lemnoasă administrată sustenabil (...). Investiţia în păduri este şi o modalitate de a ne diversifica activele. Prin această achiziţie, România devine prima ţară în care Ikea Group îşi va administra propriile operaţiuni forestiere şi ne-am propus să fim un exemplu de management sustenabil al pădurilor“, a declarat Frederik de Jong, preşedintele Consiliului de Administraţie al IRI Investments SRL. Totodată, de Jong a arătat că abordarea Ikea în privinţa administrării pădurilor depăşeşte nevoile imediate ale business-ului pentru a ajuta la schimbarea modului în care pădurile sunt administrate pe termen lung. „În acest moment, eforturile noastre se concentrează pe a ne asigura că toţi paşii necesari sunt făcuţi pentru a administra pădurile în mod responsabil şi pentru a adera la cele mai înalte standarde de management forestier“, a mai declarat presei Frederik de Jong. Grupul ajunge să deţină astfel în România - în premieră mondială - atât resurse de lemn, cât şi o relaţie directă de producţie cu furnizorii locali de mobilă, respectiv produse finite în magazine.

Bani pentru pădurea pe care nu o poţi tăia

Un proiect de hotărâre de Guvern prevede compensaţii de până la 500 de euro/ha pe an pentru proprietarii de păduri cu funcţie de protecţie sau din arii protejate pentru masa lemnoasă pe care aceştia nu o pot recolta. Proiectul este pus în dezbatere de Ministerul Mediului. Proiectul de HG vizează instituirea schemei de ajutor de stat pentru acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice, necesare acoperirii costurilor reclamate de gestionarea durabilă a pădurilor situate în siturile de importanţă comunitară Natura 2000. Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt proprietarii de păduri şi asociaţiile de proprietari de păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităţilor forestiere, care sunt stabilite prin amenajamentele silvice. Ajutorul de stat se acordă în cuantumuri maxime de 500 de euro/ha şi pe an în perioada iniţială care nu depăşeşte cinci ani şi de maximum 200 de euro/ha şi pe an în perioada ulterioară, se arată în proiect.

Bogdan Panţuru

Bineînţeles că nu mai există codrul... Sau începe să nu mai existe... Şi asta pentru că a fost defrişat, tăiat, măcelărit, batjocorit şi furat sistematic cel puţin în ultimii 20 de ani. Dar mai cu seamă în ultimii 3 ani. Iar tot acest scandal cu iz de telenovelă, în care personajele principale sunt preşedintele Johannis şi premierul Ponta, a pornit în urmă cu câteva luni. „Telenovela“ s-a numit „Modificarea Codului Silvic“, iar episodul a purtat numele „limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30%“.

Debutul telenovelei

Nu vom relua aici „dosarul“ scandalului legat de tăierile ilegale sau de Noul Cod Silvic pentru că presa a inundat spaţiul public cu informaţii despre subiect. Vom face doar un scurt rezumat. La un moment dat, prin luna martie, Preşedinţia a postat pe site-ul propriu opinia primită din partea Consiliului Concurenţei privind la proiectul Codului Silvic în care instituţia apreciază că limitarea achiziţiei/procesării de masă lemnoasă la 30% este o barieră pe piaţa comercializării şi propune eliminarea acestui plafon. Pe scurt, Consiliul îşi argumentează opinia prin faptul că poate fi afectată concurenţa... Cu alte cuvinte, în numele „concurenţei“ România riscă, şi încă foarte serios, să rămână în următorii ani fără „fir“ de pădure. În luna mai a intrat în scenă un al doilea „actor“. Atunci Guvernul Ponta anunţa că DNA a fost sesizată în scandalul defrişărilor ilegale în urma unor rapoarte ale Corpului de Control. Conform documentelor făcute publice, e vorba de 52 de posibile fapte penale comise de firme româneşti şi străine. Apoi, intră în scenă şi un al treilea personaj – opinia publică românească. Astfel, luna trecută, în mai multe localităţi din ţară zeci de mii de români au ieşit în stradă să-şi strige indignarea faţă de defrişările abuzive şi ilegale. Şi, ca în orice telenovelă care se respectă, personajul principal declară solemn că va analiza situaţia.

„Cred că protestul (...) împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi“, a scris Iohannis pe... Facebook. Păi... şi cu „concurenţa“ cum rămâne?

Furtul...

„În România se micşorează bucăţică cu bucăţică una dintre cele mai frumoase zone împădurite din Europa, cea a Carpaţilor. Unele defrişări sunt ilegale. Lemnul ajunge, sub formă de parchet sau peleţi, şi în Germania. (...) În România se fură 4,5 milioane de metri cub de lemn pe an. O dată şi jumătate cât Piramida lui Keops.“ Unde sunt scrise aceste rânduri? În cel mai important ziar din Germania – „Der Spiegel“. Revenind la lucruri „serioase“, dintr-un Raport al Curţii de Conturi aflăm că, numai în ultimii 3 ani, în România s-au furat peste 1.676.779 metri cubi de lemn, dintre care 925.372 mc doar în anul 2013. „Volumul de lemn tăiat ilegal ce apare în cifrele oficiale nu reflectă nici pe departe amploarea fenomenului“, constată inspectorii Curţii, care explică şi modul în care erau „spălate“ tăierile ilegale. Concret, ce spun inspectorii legat de această problemă? „Arborii sunt declaraţi ca fiind afectaţi de factori dăunători, fără a se întocmi documentaţiile aferente sau fără a le supune aprobărilor de derogare. Astfel, în anii 2012 şi 2013 s-a recoltat un volum de 2,7 milioane metri cubi, respectiv 3,6 milioane metri cubi «accidental», din care doar pentru 211.000 mc, respectiv 4,2% din volumul total, au existat aprobări de derogare.“ Ar mai fi ceva de spus? Nu...

De râsul curcilor

După ce televiziunile au prezentat o filmare făcută cu o cameră ascunsă în care reprezentantul unei firme austriece de exploatare a lemnului se declara „pro“ tăieri ilegale, situaţia a explodat. De fapt, diaspora a explodat. Astfel, la mijlocul lunii mai, mai multe ambasade ale Austriei din UE şi Canada au primit scrisori despre practicile unei anumite companii austriece acuzată că „măcelăreşte“ efectiv pădurile României. De asemenea, scrisori au fost trimise şi clienţilor firmei austriece. Scrisorile au fost trimise de peste 30 de ONG-uri şi grupuri informale din diaspora, dar şi din România. Reproducem mai jos câteva pasaje din respectiva scrisoare deschisă adresată ambasadorilor Austriei.

„În atenţia Excelenţei Sale, Domnul Ambasador…

Noi, membri ai societăţii civile şi organizaţii de mediu, am urmărit cu îngrijorare şi stupefacţie video-ul realizat de Environmental Investigation Agency (Agenţia pentru Investigaţii de Mediu), o organizaţie de mediu cu birouri în Statele Unite, la Washington şi la Londra, video în care sunt dezvăluite metodele de lucru ale firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, cel mai mare procesator de răşinoase din ţară, care acceptă cu bună ştiinţă şi recompensează chiar, printr-un sistem de bonificaţie, lemnul tăiat ilegal, oferit de un membru al Agenţiei de Investigaţii care s-a prezentat ca fiind investitor. Holzindustrie Schweighofer este o companie cu poziţie dominantă pe piaţa românească a prelucrătorilor de lemn de răşinoase în produse semifinite, având intenţia declarată de a obţine monopolul pe această piaţă, în viitorul apropiat, odată cu începerea activităţii noii fabrici de la Reci, fabrică ce are capacitatea de a prelucra un milion m³ de răşinoase pe an, care se adaugă celor trei milioane m³ care deja sunt procesate în fabricile date în folosinţă anterior. Numele acestei companii apare în mai multe cercetări: anul trecut, în timpul unui control din partea Ministerului Mediului, au fost descoperiţi la fabrica din Rădăuţi 10.000 m³ de buşteni fără acte de provenienţă. (...) Practicile acestei companii nu sunt numai ilegale, aşa cum reiese, fără dubiu, din investigaţia filmată de către EIA, dar şi imorale. Directorul executiv al Holzindustrie Schweighofer a trimis o scrisoare Prim-Ministrului României, prin care îi cere acestuia să schimbe prevederile noului Cod Silvic, ameninţând cu afectarea relaţiilor comerciale dintre Austria şi România, cu sancţiuni din partea Comisiei Europene şi cu procese la Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor Stat-Investitor. (...) Nutrim speranţa că statul austriac, pe care îl reprezentaţi, nu aprobă şi nu susţine astfel de practici ale unei companii ce ignoră legislaţia naţională şi europeană.“ Şi asta este doar o mică parte din scrisoare.

Cândva ştiam că „In patria nostra multae silvae sunt?“ Câte mai sunt acum?

D-abia acum le-a picat fisa?

Se pare că unora, în loc să le „pice fisa“, trebuie să le pice mai întâi telefonul din mână. Cu onor aflăm că, recent, un grup de 51 de deputaţi – nu contează din ce partid – au ajuns la concluzia că apa curge, că soarele răsare şi, mai cu seamă, că pământul e rotund... Concret, distinşii parlamentari au depus la Parlament un proiect de completare a Legii Siguranţei Naţionale care prevede ca defrişările ilegale pe suprafeţe mai mari de un hectar se consideră ameninţare la siguranţa naţională. Apoi, potrivit proiectului, „se va considera ameninţare la siguranţa naţională şi exploatarea fără amenajament silvic a pădurilor încadrate în tipurile funcţionale T1 şi T2“. D-abia acum le-a picat fisa? După ce, de ani de zile, zeci de localităţi au fost rase de pe suprafaţa pământului de viiturile produse tocmai de respectivele defrişări? Ilegale sau nu...

Bogdan Panţuru

Absolventă a Facultăţii de Tehnologie Petrochimică – Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, Graţiela Gavrilescu (49 de ani) a preluat portofoliul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în decembrie 2014. Printre priorităţile mandatului său am reţinut un amplu program de împădurire şi materializarea programului de realizare a perdelelor forestiere de protecţie.

– La nivel de minister ori RNP există o situaţie clară a pădurilor defrişate ilegal? Dacă da, la ce suprafaţă se ridică la nivel naţional şi în care judeţe este situaţia cea mai gravă?

– La nivel naţional, conform datelor raportate, în anul 2013 volumul total constatat ca fiind tăiat ilegal a fost de 1.120.890 mc. Din acesta, 144.830 mc în pădurile proprietate publică a statului administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, sub formă de tăieri ilegale de arbori dispersaţi. În anul 2014 volumul total constatat ca fiind tăiat ilegal a fost de 291.945 mc, dintre care 89.036 mc în pădurile proprietate publică a statului, administrate de RNP - Romsilva. Judeţele cele mai afectate au fost Alba, Argeş, Cluj şi Maramureş.

– Curtea de Conturi a calculat, într-un raport care analiza perioada 1990-2012, dar referindu-se la intervalul 2005-2011, tăieri ilegale în pădurile statului pe o suprafaţă de 291.932 ha şi în cele private de peste 10.000 ha. RNP - Romsilva, din ce ştiţi, a găsit vreun vinovat pentru faptul că o serie de codri au plecat, scuzaţi formularea, de sub nasul angajaţilor lor din teritoriu?

– Capitolul 3 al Raportului de audit al Curţii de Conturi privind „Situaţia patrimonială a fondului forestier din România din perioada 1990 - 2012“, în care se face referire la tăierile ilegale, cuprinde inexactităţi şi erori, astfel încât documentul nu poate constitui baza unei analize corecte şi obiective a fenomenului tăierilor ilegale din fondul forestier naţional. Nu cunoaştem cum s-a efectuat raportarea la suprafaţă. Analizând situaţia tăierilor ilegale din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de RNP - Romsilva se constată faptul că, în ultimii 10 ani, volumul arborilor tăiaţi ilegal a crescut constant, de la 86 mii mc, în anul 2005, la 145 mii mc, în anul 2013. În pofida acestei creşteri, cel puţin prin prisma comparaţiei cu alte forme de proprietate, se poate afirma că RNP - Romsilva şi-a îndeplinit corespunzător principala atribuţie, şi anume aceea de pază a fondului forestier naţional proprietate publică a statului.

– Mai multe ONG-uri au acuzat şi un oarecare zel al Romsilva de a aproba defrişări pentru marile fabrici de debitare a materialului lemnos, neocupându-se şi de regenerarea imediată a pădurilor...

– Conform prevederilor Legii nr. 46/2008 – Codul Silvic, tăierile rase sunt admise numai în anumite tipuri de arborete, precum şi în situaţiile în care nu este posibilă aplicarea altor tipuri de tratamente. Suprafaţa maximă ce poate fi parcursă cu tăieri rase este de 3 ha. De asemenea, Codul Silvic prevede că, în suprafeţele parcurse cu tăieri rase, lucrările de reîmpădurire şi completare a regenerărilor naturale să fie executate în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă. În urma controalelor efectuate în ultimii 2 ani, la nivelul ocoalelor silvice de stat din componenţa RNP - Romsilva, nu au reieşit încălcări ale prevederilor amenajamentelor silvice şi ale legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte tăierile rase şi nici suprafeţe semnificative neregenerate în termenul prevăzut de Codul Silvic.

– Aţi anunţat, la preluarea portofoliului, că printre priorităţile dvs. se numără un proiect de anvergură privind împăduririle. Puteţi să detaliaţi?

– În fondul forestier naţional se realizează, anual, lucrări de regenerare a pădurilor pe cca 25 mii ha, dintre care cca 10 mii ha sunt lucrări de împăduriri propriu-zise, iar 15 mii ha sunt lucrări de regenerări naturale, suprafeţele variind an de an, în funcţie de cele parcurse cu tăieri anterior şi de tipurile de tăieri prevăzute de amenaja­mentele silvice. Aceste lucrări se finanţează din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor care se constituie la nivelul fiecărui ocol silvic, principala sursă fiind un procent de 15-25% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, provenită din produse principale şi accidentale, calculată la nivelul preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior (115 lei/mc, în prezent). În vederea creşterii suprafeţelor de pădure la nivel naţional, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură finanţează lucrări de împădurire pe terenuri degradate devenite inapte pentru agricultură, dar care pot fi puse în valoare prin împădurire. În acest scop, pentru anul 2015 s-au alocat 2 mil. lei de la bugetul de stat şi 25,5 mil. lei din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică. Din aceste fonduri se asigură finanţarea lucrărilor de împădurire pentru o suprafaţă de 10,9 mii ha, din care 480 ha sunt lucrări noi, iar restul sunt lucrări de întreţinere a plantaţiilor realizate în anii anteriori (completări ale golurilor, praşile, descopleşiri, combaterea bolilor şi dăunătorilor, refacerea plantaţiilor afectate de calamităţi etc.). Din suprafaţa totală, 4,2 mii ha se realizează prin comisariatele de regim silvic şi de vânătoare, iar 6,7 mii ha – prin RNP - Romsilva, în calitate de autorităţi contractante. O altă sursă de finanţare pentru împădurirea terenurilor degradate o reprezintă Fondul pentru mediu, prin care se vor încheia contracte noi de finanţare în valoare de 150 mil. lei, sumă din care se poate asigura împădurirea a cca 4 mii ha. Tot din Fondul pentru mediu se va finanţa, în perioada 2015-2016, un studiu pentru identificarea la nivel naţional a terenurilor degradate apte pentru a fi împădurite, studiu care va sta la baza programelor de împăduriri pentru anii următori.

– Pentru anul 2015, ce sumă este alocată pentru realizarea perdelelor forestiere de protecţie?

– Pentru anul 2015 avem în buget 36,3 mil. lei, din care se vor finanţa: studii de fezabilitate pentru 1.111 ha, inclusiv cele 172 ha contractate în 2014, autorităţi contractante fiind comisariatele de regim silvic şi cinegetic (fostele inspectorate de regim silvic şi de vânătoare) – 1,3 mil. lei; exproprierea a 40 ha terenuri situate pe autostrăzile A1 şi A2 (documentaţii cadastrale, evaluarea terenurilor, servicii juridice, despăgubiri) şi plantarea acestor terenuri în campania de toamnă a anului 2015, autoritate contractantă fiind RNP – Romsilva – 2,0 mil. lei; acţiuni de expropriere pentru cele 1.111 ha pentru care se vor realiza documentaţiile tehnico-economice, dar acest lucru depinde de rezultatul notificărilor – 33 mil. lei.

Maria BOGDAN

Dacă de mii de ani codrul e frate cu românul, încă de la înfiinţare, din anul 1991, Romsilva a încercat să devină adevăratul „frate“ al codrului. Numai că, de-a lungul ultimului sfert de veac, legi diletante au facilitat jefuirea „ca-n codru“ a pădurilor, cu toate semnalele de alarmă trase de Regia Naţională a Pădurilor. Însă, în anul care s-a încheiat Romsilva s-a organizat mai bine ca oricând, hotărâtă să protejeze „aurul verde“ al României, operând modificări radicale, în special la nivelul managementului administrativ.

Ca urmare a prevederilor OUG nr. 109/2011, privind guvernarea corporativă, anul 2014 poate fi catalogat, în istoria Regiei Naţionale a Pădurilor, drept un an al modificărilor radicale, în special la nivelul managementului administrativ. În virtutea acestui act normativ, începând cu luna ianuarie 2014, Romsilva are un nou Consiliu de Administraţie, format din 7 membri, cu un Plan de administrare pentru perioada 2014-2017, un director general selectat după procedura legală şi numit de către Consiliul de Administraţie, pentru o perioadă de patru ani, şi, totodată, un Plan de Management al directorului general, pe perioada 2014-2017, aprobat de către Consiliul de Administraţie al RNP-Romsilva. În ciuda dificultăţilor întâmpinate datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, dar şi a altor factori perturbatori, care n-au ţinut de managementul regiei, bilanţul de activitate pe anul 2014 al RNP-Romsilva se prezintă mai mult decât mulţumitor. Astfel, la o cifră de afaceri de 1.255.000 mii lei pe program, s-au realizat 1.440.000 mii lei, în timp ce profitul brut, care fusese programat la 101.206 mii lei, s-a ridicat până la cifra de 130.000 mii lei, adică 30% profit. În ceea ce priveşte masa lemnoasă recoltată a fost uşor sub estimări, fiind luat în calcul un volum de 9.600 mii mc, dar realizându-se numai 9.107 mii mc. Depăşiri au fost şi la lucrările de îngrijire în arborete tinere (96.048 ha) şi la regenerarea pădurilor (regenerări naturale 10.300 ha şi împăduriri 6.025 ha). Şi la fructele de pădure, ciupercile comestibile şi plantele medicinale colectate realizările au fost peste cifrele estimate iniţial. Asta arată că, în condiţiile unui an marcat de profunde schimbări, conducerile unităţilor teritoriale ale regiei au reuşit să mobilizeze resursa umană la nivelul acestora, pentru realizarea indicatorilor şi chiar pentru depăşirea semnificativă a multora dintre aceştia.

Romsilva apără pădurea de… uscături

În ultimii 2 ani, Romsilva a făcut eforturi susţinute în apărarea integrităţii pădurilor proprietate publică a statului. Un tablou general al retrocedărilor de terenuri forestiere din 1 decembrie 2014 arată astfel: suprafaţa de fond forestier validată pentru retrocedare – 3.341.505 ha; suprafaţa de fond forestier pusă în posesie – 3.177.846 ha şi suprafaţa de fond forestier ce mai face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate – 472.517 ha. Din această ultimă suprafaţă: validată prin hotărâri ale comisiilor judeţene de fond funciar, necontestate în instanţă şi nepuse în aplicare – 36.884 ha; validată prin hotărâri ale comisiilor judeţene de fond funciar şi contestate în instanţă – 64.625 ha; restituită prin sentinţe judecătoreşti şi nepuse în aplicare – 130.645 ha; aflate pe rolul instanţelor de judecată – 240.363 ha. În proprietatea publică a statului, graţie cazurilor soluţionate prin hotărâri judecătoreşti definitive, au rămas 269.656 ha dintre terenurile forestiere solicitate. Pe de altă parte, cazurile a căror soluţionare este în curs prin acţiuni în justiţie, aflate în diverse faze procesuale, totalizează 201.673 ha de terenuri forestiere. Există, însă, şi cazuri în care a fost reconstituit dreptul la proprietate cu încălcarea legislaţiei în materie de fond funciar şi care pot fi readuse în proprietatea publică a statului, cu o valoare totală de 15.006 ha. Referitor la forme asociative de proprietate, în care statul a fost coproprietar, suprafaţa este de cca 25.000 ha de teren forestier. Terenurile forestiere deţinute de formele asociative, de felul celor menţionate mai sus, au fost retrocedate unor entităţi înfiinţate după anul 2000, fără ca statul român să fie cooptat ca membru cu drepturi depline. Numai în două cazuri, ca urmare a demersurilor unităţilor din structura Romsilva, statul a devenit membru în forme asociative: în Composesoratul Cisla Borşa – judeţul Maramureş şi în Obştea Moşnenilor Câmpulungeni „Negru Vodă“ – judeţul Argeş.

Băiet fiind, păduri cutreieram...

Pentru o bună informare a societăţii civile Romsilva face câteva clarificări. Astfel, în fundamentarea necesităţii de a se realiza „institutio in integrum“ s-a acreditat ideea falsă că statul deţinea în 1948 cca 1,8 milioane ha de pădure. În realitate, în 1949 (şi nu în 1948), statul deţinea pe lângă aceste suprafeţe încă cca 1 milion hectare. O parte din acestea provenea din pădurile ce au aparţinut Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, Eforiei Spitalelor Civile, Eforiei Spitalului Sf. Spiridon, Casei Şcoalelor etc. desfiinţate prin acte normative anterioare momentului deposedării foştilor proprietari. O altă parte provenea din pădurile ce au aparţinut unor societăţi comerciale (societăţi anonime, bănci) ce nu fac obiectul retrocedării, în conformitate cu prevederile legislaţiei speciale în materie. Iar altele proveneau din pădurile pierdute în favoarea statului prin sentinţe definitive (de exemplu ipoteci), din pădurile naţionalizate, cu plata de despăgubiri, prin aplicarea Reformei agrare din 1921 sau prin alte reglementări legale (optanţii maghiari) sau mai proveneau din bunurile confiscate criminalilor de război, condamnaţi definitiv de instanţe de judecată. Demn de menţionat este însă şi faptul că dezastrul pădurilor României „descoperit“ de Curtea de Conturi a fost documentat pe baza informaţiilor furnizate de RNP-Romsilva, cu ocazia acţiunii de control desfăşurată în anul 2012.

Paul Rogojinaru

De peste 20 de ani pădurile din România au cunoscut un jaf sistematic. Sute de mii de hectare au fost distruse şi aproape nimeni nu a fost niciodată tras la răspundere. Situaţia părea disperată până acum o lună, când a intrat în vigoare un sistem care va scoate braconierii din joc: Radarul Pădurilor.

Sistem informatic complex

Radarul Pădurilor este de fapt nu un radar, aşa cum îl cunoaşte lumea, ci un sistem informatic complex care permite monitorizarea traseului lemnului de la plecarea din pădure şi până la prelucrarea sau ieşirea din ţară, în timp real. Printr-o hotărâre de guvern s-a stabilit că începând din prima săptămână a lunii octombrie toate transporturile de lemn, cu excepţia lemnului „pentru foc“, în volum de până la trei metri cubi, transportat cu atelaje, să se facă obligatoriu folosind acest sistem informatic. Astfel, la fiecare transport de lemn lucrătorul silvic sau firma care a cumpărat lemnul respectiv trebuie să se înscrie în sistemul informatic SUMAL, pe care îl accesează de pe un telefon inteligent (smartphone). Apoi, datele de pe avizul de însoţire a transportului vor fi verificate de sistem şi, dacă sunt corecte – avizul a fost procurat legal, cantitatea respectivă de lemn a fost recoltată legal, sistemul va emite un cod unic de înregistrare (CUI), care trebuie înscris în avizul de însoţire. În cazul în care datele înscrise pe aviz nu sunt corecte, aplicaţia nu generează codul unic, drept urmare serverul central emite un mesaj de avertizare pentru utilizator şi o alertă către organele de control. Odată plecat din pădure, în cazul unui control, transportatorul trebuie să prezinte avizul cu cod unic. Legalitatea trans­portului se poate verifica şi fără oprirea maşinii, căutând datele avizului în sistemul informatic după numărul de înmatriculare. Odată ajuns la destinaţie, lemnul nu poate fi recepţionat până când cei din depozit nu verifică în sistemul informatic corectitudinea codului unic. Oriunde pleacă mai departe lemnul, la un alt depozit, la fabrică sau la vamă, trebuie făcută aceeaşi verificare. Toate depozitele de lemn trebuie amplasate obligatoriu în zone cu semnal. Potrivit autorităţilor, în acest fel, în afara transportului cu atelaje al lemnului de foc, totul va fi monitorizat.

Jaful nu mai putea continua

Statisticile neoficiale arată că, până în acest moment, paguba produsă fondului forestier din România este de peste opt miliarde de euro, prin distrugerea a circa 400.000 de hectare de pădure, la un preţ mediu de 20.000 de euro pe hectar. Potrivit reprezentanţilor Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, până în prezent circa 400.000 de hectare de pădure au fost distruse şi alte sute de mii de hectare sunt expuse distrugerii, având în vedere că 500.000 de hectare nu sunt nici păzite şi nici administrate. „Federaţia noastră salută orice măsură care poate împiedica distrugerile de păduri, pentru că acest jaf nu mai poate continua. Radarul Pădurilor este o măsură importantă, dar care trebuie completată de respectarea Codului Silvic, respectiv acordarea subvenţiilor pentru administrarea pădurilor particulare de până la 30 ha“, ne-a declarat Marian Stoicescu, preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor. Potrivit lui Stoicescu, „aceste subvenţii sunt foarte importante dacă ne gândim că, din totalul de 6,4 milioane de ha de pădure din România, doar 3,1 milioane ha sunt administrate de stat. Tot statul administrează şi 1,1 milioane ha păduri din sectorul privat. Deci acest sector are o pondere uriaşă în totalul suprafeţei de pădure şi de aici şi problemele care au fost cu tăierile ilegale.“

Primele efecte, scăderea drastică a braconajului

De controlul transporturilor de lemn se ocupă deja poliţişti, angajaţi ai inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare şi vameşii. Iar primele efecte ale programului Radarul Pădurilor se văd deja. „Sistemul produce deja efecte serioase pe piaţă şi estimez că în ultima lună tăierile ilegale de pădure s-au redus cu până la 50%“, ne-a declarat Cătălin Tobescu, vicepreşedintele Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România. „Efectele se văd deja în piaţă prin creşterea volumului de material lemnos, dar şi prin creşterea preţului la cherestea în depozite. Iar acesta este primul semn că sistemul este eficient, demonstrând totodată, dacă mai era nevoie, că pe aceste pieţe era lemn la negru. Acum totul iese la suprafaţă“, explică Cătălin Tobescu. În privinţa Poliţiei Române, aceasta arată într-un document că „prin implementarea acestui sistem se doreşte stoparea tăierilor ilegale de lemn şi combaterea evaziunii fiscale în domeniu (...) şi că toate transporturile de lemn, cu excepţia lemnului în volum de până la 3 m.c., transportat cu atelaje, se fac obligatoriu folosind sistemul informatic Radarul Pădurilor“.

Mai mulţi „NU“

În concluzie, nu se vor mai putea încărca materiale lemnoase şi implicit transporta cu acelaşi aviz de însoţire de mai multe ori, nu se vor mai putea legaliza materiale lemnoase tăiate ilegal întrucât se va memora locul de unde s-a încărcat materialul lemnos, nici nu va mai fi posibilă modificarea cantităţilor înscrise pe avizele de însoţire, după valorificarea acestora pe piaţă. Nu se vor mai putea transporta materiale lemnoase fără provenienţă legală fără ca organele de control să nu ştie, nu se vor putea transporta cantităţi mai mari decât cele care au fost procurate în condiţii legale. Nu va mai putea fi posibil ca un utilizator să vândă sau să transmită avize către un alt utilizator, pentru că acestea nu vor putea fi folosite. Într-un astfel de caz sistemul va genera o alertă care va fi comunicată organelor de control, acestea fiind obligate să dispună măsurile legale. Aceste alerte sunt memorate şi pot fi verificate oricând. Şi încă ceva... Radarul Pădurilor poate fi apelat şi prin numărul naţional de urgenţă 112, acest lucru însemnând că practic orice cetăţean care doreşte să fie verificat un mijloc de transport lemn „suspect“ poate apela serviciul comunicând numărul maşinii de transport al materialului lemnos.

Woodtracking şi Iwoodtracking

Aplicaţia Radarul Pădurilor are două componente informatice. Prima componentă, care este denumită Woodtracking, este destinată atât ocoalelor silvice, de stat sau private, cât şi operatorilor economici care exploatează, transportă şi comercializează material lemnos. În momentul încărcării materialelor lemnoase în mijloacele de transport operatorii vor introduce în sistem datele înscrise pe avizul de expediţie, inclusiv coordonatele geografice ale punctului de încărcare. Cea de-a doua componentă a aplicaţiei este Iwoodtracking. Aceasta este destinată organelor de control, respectiv tuturor celor care au atribuţii legale de control al circulaţiei materialului lemnos.

Bogdan Panţuru

„Codrul, frate cu românul!“. A fost odată, ca niciodată. Cu adevărat românii au avut vocaţia civilizaţiei lemnului. Viaţa lor s-a petrecut, vreme de milenii, în perimetrul primitor al lemnului închipuind trecerea lui prin lume. De la pruncie, prin viaţa cea de fiecare zi a gospodarului, de la icoane la magistrala porţilor maramureşene, de la bisericile sfinţite de lemnul dăruit de Dumnezeu la culele oltene legătura de suflet a românilor a fost vegheată de materia caldă a minunilor coborâte din oceanele de clorofilă.

Pădurea i-a fost adesea românului şi masă şi casă ori scut de apărare în calea viscolelor păgâne.

Viaţa codrului, în preaplinul ei, alcătuia cel mai perfect ecosistem străjuind înaltul cerului cu aerul tare dătător de sănătate şi speranţă.

A reteza un pom închipuia pentru români o crimă nelegiuită dacă fapta nu era urmată de răsădirea altor câţiva.

Liniştea codrului era doar arareori tulburată de chipul ori glasul omului. Pădurea se oferea lumii ca o veritabilă minune în care doar păsărilor cântătoare ori animalelor în sălbăticie le era permis să-şi dea măsura frumuseţii lor veşnicită întru belşugul planetei albastre.

Dar vremea a vremuit şi omul a îndrăznit să sfideze lucrarea dumnezeiască a naturii.

Cântecul s-a prefăcut în scrâşnet de drujbă ori ritm de topor mânuit în lăcomie, codrul fiind prădat de hoţii dedulciţi la torente de bănet.

România s-a lăsat sluţită şi batjocorită tocmai de feciorii celor care-i închipuiseră frumuseţea, dând cu tifla tradiţiilor şi obiceiurilor care au purtat-o prin milenii.

Nu-ţi vine a crede ochilor ce hulpavă e setea de înavuţire cu orice preţ a unor samsari care mai îndrăznesc să-şi spună oameni şi, încă mai batjocoritor, români.

Unde sunt pădurile de altădată?

Au fost izgonite în bejenie, lăsând în urma lor răni greu de tămăduit.

Dacă în Europa, de pildă, media terenurilor împădurite bate binişor peste 30-35% din teritoriul suratelor noastre continentale, România abia de mai atinge 20% şi asta, fără îndoială, după statistici depăşite deja de realităţile prezente.

Numai dintr-o ochire, iată, mai zilele trecute, Curtea de Conturi constata – ce dureros! – că peste 90.000 ha de pădure au fost prădate samavolnic, vreo 43.000 numai în Bacău şi Suceava.

Tot statisticile arată că la fiecare trei minute un hectar de pădure cade secerat precum fâneaţa.

Odinioară, aşa era obiceiul, codrul era curăţat dinspre vârful muntelui ori dealului, căzătura pricinuită de vântul înălţimilor fiind adusă cu precădere către vrednicia gaterelor.

Pe atunci, la noi, precum acum în Europa, împăduririle erau o datorie sfântă a întregii naţii, ştiut fiind că plămânul codrului e cel care ţine în viaţă viaţa însăşi.

Se dovedeşte acum că legea retrocedărilor silvice e una păguboasă. Cel puţin aşa cum e făptuită în viaţa reală.

Afacerile cu lemn au prosperat, aşa că vulturii s-au aruncat asupra prăzii. Se retează copaci falnici, calea lor către pieire fiind sub forma buştenilor la preţ de nimic.

Europa cumpără tot ceea ce i se oferă.

Asta fiindcă judecata dreaptă a decidenţilor o protejează de la pieire.

Şi atunci?

Atunci cară pe costuri de ocară pădurile României.

Cine le vinde? Cei puşi s-o apere! Este cel mai fertil loc de exprimare a influenţelor politice.

Într-un târziu au reacţionat şi cei îndriduiţi să stea de strajă dreptăţii.

Măsurile sunt însă şi timide, şi înveninate de lăcomia puternicilor zilei.

Adică la noi ca la noi. Se fură ca în codru!

Legea e doar pentru cei sărmani.

Vine iarna, iau un caz. Nu se pot lua lemne după lege fiindcă lipsesc tipizatele. Un fel de „paşapoarte“ pentru lemnul de foc.

Aşa că, în virtutea stricteţii ordinului de transport pentru lemnul destinat exportului, a fost stopat drumul carelor pentru nevoile sătenilor.

Şi, în sfârşit, o imensă nedumerire. Pentru mine, cel puţin! De ce am pus pe foc fabricile de mobilă româneşti, recunoscute pentru frumuseţea şi calitatea produselor lor?

Fiindcă, blegiţi de setea banilor, n-au băgat de seamă samsarii români că, în fapt, clienţii lor de pe aiurea întâi le-au luat cuţitul ca să poată fura pâinea pe de-a-ntregul.

Gheorghe VERMAN

După valurile de inundaţii din acest an, cu pierderi de vieţi omeneşti şi însemnate distrugeri materiale, în spaţiul public au fost lansate o mulţime de păreri, cele mai multe fără niciun fundament ştiinţific, cu privire la cauzele pentru care se produc cu o frecvenţă crescândă revărsări de apă, chiar şi atunci când volumul de precipitaţii nu se încadrează în ceea ce specialiştii numesc recorduri istorice. Am dezvoltat şi noi acest subiect, atât cât se poate în limitele unui articol de presă, cu secretarul ştiinţific al Secţiei de ştiinţă a solului, îmbunătăţiri funciare şi protecţie a mediului din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti, dr. ing. Mihai Toti.

– Dle Mihai Toti, cei care avem o oarecare pregătire în domeniu ştim că nu-i aşa, dar vă pun totuşi întrebarea, pentru a limpezi lucrurile. În spaţiul public s-au vehiculat felurite teorii cu privire la producerea mult prea des a inundaţiilor pe teritoriul României. În afară de defrişări, s-a vorbit despre modificarea mediului natural de pe cursul râurilor în scopul redării terenurilor în circuitul agricol, efecte secundare ale folosirii sistemului antigrindină etc.

– Am auzit şi eu toate aceste supoziţii. Din ceea ce aţi enumerat, în afară de defrişări, care sunt un factor agravant, dar nu determinant, restul sunt simple speculaţii, nesusţinute de nicio teorie ştiinţifică. Ah, că ele încap ca informaţie în spaţiul public, n-avem ce face!

– Care ar fi, după părerea dvs. avizată, cauzele reale pentru care România se confruntă totuşi mult prea des cu inundaţii, cel puţin în ultimii 10 sau 15 ani?

– Sunt două cauze, una care ţine de condiţiile generale ale regimului climatic din Europa, iar alta, care priveşte România, se referă la intervenţiile care au afectat menţinerea apei în albia râurilor şi păstrarea apei în sol. Vorbind despre schimbările climatice, potrivit datelor Organizaţiei Meteorologice Mondiale a ONU, anul 2011 a încheiat un deceniu care deţine recordul de cel mai călduros înregistrat vreodată, cu o creştere a temperaturii medii globale cu 2 - 2,4 grade Celsius. În Europa, în acest interval, temperatura suprafeţei terestre a fost cu 1,3 grade Celsius peste media de creştere planetară. Fenomenele meteo extreme s-au intensificat şi, atenţie, aşa va fi de aici înainte, cel puţin pentru o perioadă de timp, fie că vorbim despre valuri de căldură, fie de precipitaţii istorice. Strategia europeană a fost fundamentată pornind de la o analiză-prognoză pe termen lung: precipitaţii puternice şi inundaţii în nord-estul Europei, o accentuare a vulnerabilităţii în bazinul mediteraneean, zonele de munte, zonele inundabile dens populate, zonele costiere, regiunile periferice şi zona arctică. Toate aceste efecte se produc deja, fie şi dacă ne referim doar la ceea ce s-a petrecut în 2014 în Anglia, Italia, Croaţia, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, România, Polonia ori, în anii trecuţi, în Franţa, Germania şi Austria. Pe acest fond, al încălzirii globale, însoţită de intensificarea fenomenelor extreme, România are mai mulţi factori agravanţi: defrişarea pădurilor, activităţi necontrolate în albia râurilor (balastiere), neîntreţinerea canalelor, obturarea podurilor cu resturi vegetale aruncate în albia cursurilor de apă, neîntreţinerea digurilor, colmatarea sistemelor de canalizare, construirea în perimetre inundabile etc.

– Dacă n-am fi avut aceşti factori agravanţi, ce s-ar fi întâmplat?

– Inundaţiile generate de volumul mare de precipitaţii căzute în interval scurt de timp s-ar fi produs oricum. Iar anul acesta au fost consemnate cantităţi istorice nu doar pe teritoriul României, ci în tot sud-estul Europei. Probabil că ele n-ar fi avut o asemenea amploare şi cu atâtea distrugeri dacă celelalte lucruri ar fi fost în regulă.

– La noi, lucru lesne observat, aproape orice ploaie intensă de vară produce undeva viituri, inundaţii, iar aici parcă n-ar fi vorba despre factorii climatici, ci tocmai despre defrişarea masivă a pădurilor şi alţi factori numiţi de dvs. agravanţi.

– Ecosistemele în general şi cele forestiere, pentru că la ele ne referim, sunt supuse unor presiuni determinate de schimbările climatice. Ritmul schimbărilor depăşeşte capacitatea naturală a ecosistemelor de a se adapta modificărilor climei. Încălzirea globală ridică pe plan mondial probleme grave, cărora omenirea trebuie să le răspundă. Aşadar sunt dificultăţi care survin natural şi fără să creăm noi altele. Că noi, oamenii, mai punem o sarcină extraordinară pe mediu prin aceste defrişări este o inconştienţă pe care o plătim deja, odată prin creşterea temperaturii determinată inclusiv de despădurirea netă a Terrei, a doua oară, referindu-ne la România, prin viiturile despre care vorbiţi, apa nemaiavând nicio stavilă, ca să nu mai vorbim despre alunecările de teren.

– Toţi factorii agravanţi sunt cunoscuţi de mult timp, dar tot de mult timp nimeni nu umblă la cauze. Adică să începem să facem ceva ca să oprim defrişările, să reluăm marile proiecte de îmbunătăţiri funciare etc.

– În opinia mea, e nevoie un program naţional, pe care toată lumea să-l respecte, să-l continue, indiferent cine vine la guvernare. Marea noastră problemă este că, la fiecare patru ani, puterea care vine abandonează lucrurile începute de predecesori şi începe altele, pe care nu le termină. Dacă o fi mai dificil să stopezi despădurirea, câtă greutate credeţi că ar fi fost, de exemplu, să se interzică ridicarea construcţiilor de locuit în perimetrele inundabile? Sau cât efort ar fi necesitat o politică, fie ea şi coercitivă, de conştientizare a populaţiei privind pericolul pe care-l reprezintă depozitarea deşeurilor pe albiile râurilor? Cât de greu o fi să se întreţină banalele şanţuri din faţa casei? Pe urmă, balastierele care au afectat piciorul podurilor au schimbat cursul de apă, au fost şi ele autorizate de cineva, deci e un rău provocat, ca să spun aşa. Cât despre lucrările de îndiguire a râurilor ori alte lucrări specifice, ele s-au mai făcut, dar mult sub necesar.

– Pe dvs., cei de la ASAS, v-a întrebat cineva vreodată de ceva, vi s-a cerut ajutorul?

– Nu. Noi am emis un proiect privind îndiguirile în bazinul Dunării, l-am depus la ministerele Mediului şi Agriculturii şi atât. La nivel european, strategiile privind efectele încălzirii globale sunt atent formulate şi aplicate. Ca să avem o comparaţie, pagubele provocate de inundaţii în Europa se cifrează la o medie de circa 4,9 miliarde de euro anual, dar în 2013, din cauza unui episod important în Germania, Cehia, Polonia, Austria, această cifră a atins 12 miliarde de euro. Nici nu vreau să-mi imaginez ce pierderi sunt în 2014 cu inundaţiile istorice din sud-estul continentului. Nu cred că trebuie să ne mai permitem amatorismul în materie de intervenţie pe segmentul pe care-l putem corecta fără prea multe cheltuieli: reîmpăduririle, interzicerea tăierilor ilegale sau chiar şi legale, dar care conduc la defrişări, decolmatarea şi regu­larizarea râurilor, lucrări de îmbunătăţiri funciare, întreţine­rea sistemelor de colectare a apelor etc. Altfel, o să vedem în fiecare an de aici înainte imaginile din 2014, cu pierderi de vieţi omeneşti, case şi infrastructură distruse, iar îndepărtarea efectelor inundaţiilor este infinit mai costisitoare decât măsurile pentru a elimina factorii agravanţi.

Maria BOGDAN

Era o vorbă: „România – frumoasă ţară, păcat că e locuită“. O vorbă aruncată de străini şi care jigneşte orgoliul multor români. Şi totuşi, ştim bine că singuri ne aruncăm în derâdere pentru că de multe ori deciziile se iau fără cap şi, aşa cum spune înţelepciunea populară, „acolo unde nu-i cap, vai de picioare“. În cazul nostru, vai de talpa ţării, de oamenii mulţi care sunt nevoiţi să trăiască după reguli negândite, asistând uneori neputincioşi la distrugerea şi dispariţia aurului verde – pădurile.

Trecând prin mijlocul ţării, ne-am abătut pe la Direcţia Silvică Braşov pentru a schimba câteva vorbe cu directorul acestei instituţii, ing. Dan Runceanu. Am ţinut în mod deosebit să purtăm discuţia noastră în natură, pentru că zona este absolut mirifică. Ne-am minunat de peisaj încă de la oprirea motorului maşinii, pentru că ne aflam pe un platou, chiar între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului. Ambele masive sunt încă îmbrăcate în frumoase păduri administrate atât de Regia Naţională a Pădurii, cât şi de ocoale silvice private, acolo unde terenurile aparţineau primăriilor sau composesoratelor.

Ne întrebăm cât timp ne vom mai bucura de imaginea atât de optimistă a verdelui pădurilor pentru că, în urma retrocedărilor, aici, la Braşov, din 185.000 ha RNP administrează azi doar 22.000 de ha, restul intrând în grija ocoalelor publice locale, ale primăriilor. „N-ar fi aceasta problema cea mai mare, pentru că în aceste unităţi lucrează colegi care provin tot din Direcţia Silvică, şi nici legislaţia, pentru că ea există şi se aplică, dar uneori este greu să demonstrezi în justiţie o infracţiune“, a declarat Dan Runceanu.

Afirmaţiile domniei sale au stârnit şi mai mult interes discuţiei noastre şi, firesc, am cerut lămuriri. „Vă dau un exemplu. Sunt situaţii în care noi pierdem în justiţie, deşi există procese verbale de infracţiune sau de contravenţie, pentru că nu am avut martor. Or, de unde să ai martor în vârful muntelui?“

Bună întrebare! Dar mă întreb şi eu, la rându-mi: oare aceasta este legislaţia cu care vrem să stopăm defrişarea abuzivă, furtul şi degradarea zonelor muntoase? „Se pare că nu este suficient că pădurarul descoperă infracţiunea în patrularea lui, trebuie să aibă un martor“, ne lămureşte directorul DS Braşov.

Se tot vorbeşte de programe de împădurire care să ne aducă mai aproape de media europeană, însă întregul proces propus de autorităţi cu greu se materializează în teren.

„Există dorinţa de a prelua anumite suprafeţe limitrofe pădurii, terenuri aflate sub pericolul eroziunii, de la persoane fizice sau primării, pentru a fi împădurite, pentru că suntem încă sub media europeană, dar este greu să convingi proprietarul să le împădurească, chiar şi în condiţiile în care noi îi asigurăm materialul săditor şi asistenţa necesară. Poate ar fi mai uşor dacă ar exista o anumită facilitate, o scutire de impozit sau o altă modalitate prin care omul să fie tentat să împădurească“, mărturiseşte Dan Runceanu.

Aşa stând lucrurile, te gândeşti cine o fi mai „catâr“: proprietarul care nu înţelege importanţa pădurii sau autorităţile care nu ştiu sau nu vor să se impună pentru a rezolva problema dispariţiei pădurilor despre care scriem de atâţia ani?

Patricia Alexandra POP

Interviu cu Nicolae Ţucundel, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din România

– Frumos că există o asemenea asociaţie! V-am văzut zilele trecute participant la o întâlnire a silvicultorilor, mi se pare că era a 24-a ediţie a Zilei silvicultorului. Acolo aţi transmis un mesaj foarte interesant. V-aş ruga să-l repetaţi.

– În primul rând vreau să vă spun că această Asociaţie a Forestierilor a fost înfiinţată în 1994. Iată că şi noi aniversăm 20 de ani. Corpul silvic din România cuprinde o mare familie. Sunt aici cei care fac gospodărirea pădurii, administrarea ei şi apoi o pregătesc pentru a fi valorificată.

– Adică o exploatează şi o trimit spre procesare?

– Nu, la exploatare venim noi, cei care facem parte din această asociaţie a celor care fac exploatare şi a prelucrării primare a lemnului. Pentru că pădurea este, totuşi, un element biologic şi asta trebuie să înţelegem cu toţii. Un element biologic, cu o anumită durată de viaţă, ce trebuie reînnoit. Vine sorocul, la un moment dat, ca cea care şi-a îndeplinit misiunea să iasă din scenă, să fie valorificată ca bunuri de larg consum şi de folosinţă îndelungată, lemnul fiind la baza multor elemente care ne înconjoară şi fac viaţa noastră mai plăcută. Urmează apoi o nouă generaţie.

Mesajul meu, la care făceaţi referire, a avut o temă exprimată într-un cuvânt: colaborare. Noi, cu toţii, cei care suntem în acest domeniu forestier, avem în faţă, la acest moment, foarte multe provocări. Legate de legislaţie, de o nouă modalitate de administrare a pădurilor, de o creştere a competitivităţii noastre economice.

– Dar spuneaţi ceva şi despre a proceda de aşa manieră încât să aducem plusvaloare în România. Ce anume trebuie făcut pentru asta? Pentru că ştim ce se întâmplă: se exploatează (uneori iraţional) şi, din păcate, nu se prelucrează în România, astfel plusvaloarea se regăseşte în alte ţări.

– Adevărat, pentru că această resursă excepţională care este lemnul poate fi mult mai bine valorificată. Aceasta înseamnă să facem o prelucrare mai „adâncă“, cum spunem în limbaj popular, a ceea ce înseamnă acest lemn. Şi o putem face pe tot lanţul, de la prelucrare primară până la mobilă.

Toţi aceşti agenţi economici cuprinşi în acest lanţ, fiecare pe bucăţica lui, pot aduce un plus de valoare lemnului, astfel încât să urcăm încă de la ceea ce avem acum – cca 285 euro/mc, acela care stă în pădure, pe picior. Văzând tot ceea ce creează cei care exploatează, cei care-l prelucrează primar şi mobila, realizăm undeva la 285 euro/mc.

Resursele însă ne arată, şi chiar comparativ cu ceea ce este în lume, că am putea încă să urcăm cel puţin 100 euro/mc, deci încă 30-40 de procente prin această prelucrare mai adâncă.

– Membrii asociaţiei pe care o reprezentaţi cu ce se ocupă şi cât de mult contribuie la a aduce plus valoare lemnului?

– Am să vă dau câteva exemple concrete. Cei care fac cherestea de răşinoase. Nu o mai vindem aşa, la mc, pe diverse dimensiuni, ci o prelucrăm pe ceea ce are nevoie consumatorul. Vrem să facem un acoperiş, o şarpantă, furnizăm clientului acea şarpantă chiar cu lemn rindeluit, finisat, doar să pună acoperişul şi în câteva zile să fie gata şi să rămână şi aparent, pentru că dă acea ima­gine rustică de căldură, de natural. Sau trepte de scări. De ce să fac în casă atâta beton, să folosesc un material energofag, când pot să vin cu un produs pe care natura l-a creat în timp?

– Intraţi un pic în contradicţie cu natura şi cu echilibrul natural, în ceea ce priveşte menţinerea unei suprafeţe şi a unei păduri bine încheiate, ca suprafaţă vorbesc, la nivel naţional.

– Deloc.

– Nu întâmplător spun asta. Pentru că, ştiţi, s-a exploatat pădure, şi se spune că mult. Sigur că ea trebuie să fie şi regenerată (şi avut grijă să fie regenerată natural), aici trebuie umblat şi, probabil, asociaţia dvs., împreună cu cei care administrează pădurile, trebuie să facă mai mult.

– Copacul este un element biologic, natural, care are un ciclu de viaţă. Când ciclul s-a încheiat el trebuie preluat şi transformat în bunuri folositoare omului. Eu compar copacul, care are un ciclu de viaţă de o sută şi ceva de ani, cu omul, cu ciclul de viaţă de 75-80 de ani.

– Bun, dar atunci trebuie făcută exploatarea într-un asemenea ritm încât să menţinem acel echilibru la care eu mă refeream.

– Aici poate fi o problemă, deoarece poate nu se respectă peste tot un regim silvic. Noi vorbim de un regim silvic şi vorbim de nişte reguli precise, spuse foarte clar în amenajamentul silvic, acesta fiind ca şi Noul Testament, este cartea de căpă­tâi a fondului forestier. Aici se spune clar ce ai de făcut, la fiecare 10 ani se reînnoieşte şi, în funcţie de ce se întâmplă în natură, face o îmbunătăţire a acestui proiect pe termen lung care înseamnă dezvoltarea durabilă a pădurilor şi valorificarea produsului.

– Dar vedeţi că acest amenajament silvic, acest regim de exploatare nu se respectă întotdeauna. Pe mine, ca om care admir pur şi simplu natura, nu o exploatez, nu o gospodăresc, parcă mă doare când văd că există totuşi un dezechilibru între ceea ce se face şi ce ar trebui făcut de fapt. Încă sunt lucruri care nu funcţionează, nu se respectă regimul silvic.

– Nu putem spune că nu se respectă, ci că nu se respectă în totalitate. Instituţiile abilitate ale statului trebuie să funcţioneze, pentru că legi avem, reguli avem, totul este reglementat (chiar dacă mai umblăm la Codul Silvic, e necesar din când în când) însă, cum spuneam, instituţiile trebuie să funcţioneze. Ca în toate domeniile (şi e păcat că este aşa), unii oameni cred că lucrurile se pot întâmpla după voia lor, nu după voia legii. Aici este conflictul.

– Corect, la asta mă refeream eu şi mă bucur că gândiţi aşa – sunteţi, practic, procesatori de material lemnos – deşi interesul economic al asociaţiei ar fi să proceseze cât mai mult, astfel câştigând mai mult.

– Interesul nostru este să fie ordine.

– Şi să aveţi tot timpul ce exploata raţional şi apoi valorifica.

– Şi nu numai noi, ci şi copiii noştri pentru că avem ani mulţi în spate de meserie în pădure, îi ştim şi secretele şi viaţa şi nu putem gândi decât aşa: am găsit pădurea aici, aici o lăsăm. Cum vă spuneam, ciclul nostru de viaţă este de 75-80 de ani, al pădurii este de 100-120 de ani. Ne naştem cu pădurea lângă noi, o părăsim şi ea încă mai este acolo. Are şi ea apoi, după ce şi-a îndeplinit menirea de protecţie a mediului, şi nu numai, scopul final – valorificarea. Nu o lăsăm să putrezească, aşa cum nu lăsăm toamna în câmp cartoful, porumbul sau sfecla.

Ion BANU

Apariţia Strategiei forestiere a Uniunii Europene, la sfârşitul anului trecut, a determinat Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva să reactualizeze şi să adapteze la noile cerinţe Strategia RNP pe termen mediu (2012-2017). Aceasta a fost prezentată recent, în cadrul Simpozionului internaţional cu tema „Strategii forestiere în ţări din Europa“. Au fost expuse şi analizate aspecte privind situaţia pădurilor din câteva state europene şi strategiile lor.

Evenimentul a fost organizat la Bucureşti, de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, Con­federaţia Sindicatelor Silvicultorilor din România – Consilva şi Grupul de Consultanţă al Experţilor Forestieri din Europa (AGFEE).

Au participat reprezentanţi ai forestierilor din Bosnia, Ungaria, Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi România. A fost de faţă Doina Pană, ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

În deschiderea manifestărilor, Adam Crăciunescu, directorul general al RNP, a urat bun venit celor prezenţi. De asemenea, a prezentat pe scurt evenimentul. Astfel, în prima parte a întâlnirii, a avut loc ceremonia de decernare a Diplomei de Merit şi a Trofeului de Cristal din partea AGFEE unor personalităţi din presă, care s-au remarcat în ţările lor, prin promovarea şi susţinerea intereselor pădurii, a rolului şi importanţei activităţii silvicultorilor.

Pentru ţara noastră, Diploma de Merit şi Trofeul de Cristal au fost acordate (pe merit!) cunoscutului gazetar George Nuţă de la Radio România Actualităţi.

Strategie proprie pentru dezvoltare

Nu insistăm pe strategiile altor state europene şi ne vom rezuma la Strategia RNP pe termen mediu (2012-2017). Aceasta a fost concepută şi pusă pe hârtie de dr. ing. Adam Crăciunescu şi de dr. ing. Ion Machedon. Se numeşte Strategia de dezvoltare a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. A fost prezentată de Ciprian Pahonţu, consilier RNP.

„Regia Naţională a Pădurilor şi-a elaborat propria strategie pe termen mediu, pentru dezvoltarea organizaţiei. Această strategie, apreciată ca având un impact major, de natură să asigure o orientare clară pentru dezvoltarea ulterioară, a fost aprobată de către Consiliul de Administraţie al Romsilva, prin Hotărârea nr. 9/2012, şi a fost transmisă tuturor unităţilor teritoriale ale Regiei“ –, a spus Pahonţu.

Conform afirmaţiilor sale, pentru monitorizarea aplicării strategiei, la nivel central, a fost constituit un grup de lucru, prin decizia directorului general. Strategia a trebuit să fie reactualizată, pentru a fi pusă în concordanţă cu Strategia forestieră a Uniunii Europene, adoptată la finalul anului 2013, precum şi cu obiectivele prioritare din Programul de administrare pe următorii patru ani, al Consiliului de Administraţie al Romsilva.

„Obiectivul principal al Strategiei a fost identificat şi definit ca fiind Creşterea competitivităţii Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în condiţiile gestionării durabile a fondului forestier administrat şi ale valorificării superioare a produselor pădurii“ – a explicat consilierul RNP.

Domnia sa a precizat că au fost identificate 27 de obiective strategice principale şi 81 de măsuri şi acţiuni pentru aplicarea acestora, structurate pe principalele domenii de activitate ale Regiei. În continuare au fost prezentate măsurile şi acţiunile specifice, în vederea realizării fiecărui obiectiv în parte, în condiţii optime. Din păcate, este un document mult prea stufos, pentru a-l prezenta în totalitate.

CE nu are o autoritate forestieră

Marian Stoicescu, preşedintele AGFEE, a prezentat Studiu privind cadrul instituţional al organizaţiilor mondiale şi europene de elaborare a obiectivelor generale şi a strategiilor forestiere. A afirmat că, încă de la înfiinţare, în anul 2011, Consiliul Silvicultorilor Europeni şi Grupul de Consultanţă al Experţilor Forestieri din Europa au solicitat Comisiei Europene şi Parlamentului European înfiinţarea unei autorităţi forestiere în cadrul Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Menirea autorităţii ar fi elaborarea şi coordonarea strategiilor forestiere, politicilor forestiere şi activităţii din domeniul forestier.

„Răspunsul primit din partea instituţiilor europene se rezumă la asigurări că o autoritate forestieră va fi creată după completarea Actului de constituire a Uniunii Europene cu termenul păduri“ – a declarat Stoicescu. Menţionăm că, la nivel european, funcţionează un cadru instituţional pe domeniu, Forest Europe, iar la nivelul Uniunii Europene strategiile şi politicile comune forestiere sunt elaborate de Comisia Europeană. În schimb, la nivel global, Organizaţia Naţiunilor Unite a creat instituţii care, reconsiderând rolul şi importanţa pădurilor, au ca obiective cooptarea tuturor statelor membre în procesul de conservare şi dezvoltare durabilă a pădurilor.

Stoicescu a adăugat că, în ultimele decenii, s-a constatat interesul organizaţiilor mondiale şi europene de a se implica în dezvoltarea durabilă a pădurilor, iniţiind în acest sens strategii forestiere. Necesitatea elaborării strategiilor forestiere şi aplicării politicilor forestiere la nivel global şi european este determinată, printre altele, de adâncirea crizei energetice, iminenţa crizei apei şi a hranei şi de potenţialul pădurilor de a atenua aceste crize.

Apel către instituţii internaţionale

La încheierea lucrărilor, participanţii au prezentat câteva concluzii care urmau să fie trimise instituţiilor Naţiunilor Unite, Forest Europe şi Uniunii Europene.

De exemplu, în apel se spune că rolul, activitatea şi expertiza silvicultorilor, a organizaţiilor regionale, naţionale sau internaţionale ale silvicultorilor în domeniul silvic trebuie luate în considerare la elaborarea strategiilor şi politicilor forestiere la nivel naţional şi internaţional.

De asemenea că propunerile silvicultorilor europeni către instituţiile şi autorităţile naţionale şi internaţionale sunt pentru a se asigura un management durabil forestier tuturor pădurilor şi să se ia în considerare, în egală măsură, funcţiile ecologice, sociale şi economice ale pădurilor.

În opinia forestierilor europeni, domeniul silvic, prin gospodărirea durabilă a pădurilor, poate să asigure locuri de muncă pentru toate categoriile socio-economice care au activitate în acest domeniu.

Nu în ultimul rând, învăţământul şi cercetarea forestieră trebuie consolidate prin strategii forestiere la nivel naţional şi internaţional, având în vedere contribuţia acestora la viitorul pădurilor.

Traian Dobre

Pădurile reprezintă aproximativ 27% din suprafaţa României. Rolul lor este vital, mai ales pentru viaţa şi bunăstarea comunităţilor rurale. Şi totuşi, prin actuala propunere de alocare a fondurilor europene în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada 2014-2020, pădurile sunt critic subestimate. Propunerea nu include absolut nicio măsură pentru păduri, pentru serviciile de mediu pe care le oferă şi pentru biodiversitatea pe care o adăpostesc.

Ani de zile au apărut reportaje şi am întâlnit nenumărate articole despre degradarea pădurilor din România. Au fost analizate efectele, dar ne-am aplecat prea puţin asupra cauzelor. Am căutat vinovaţi, nu neapărat soluţii. WWF atrage atenţia asupra cauzei care va duce la distrugerea pădurilor în următorii 7 ani şi transmite un grav semnal de alarmă autorităţilor.

Pădurea nu este doar un furnizor de lemn

Pădurea este un sistem viu, dinamic, răspunde la nevoi umane şi are dimensiuni sociale, ecologice şi economice importante. Pădurile României încă reprezintă una dintre principalele „rezerve“ de biodiversitate din Europa. Sunt inima verde a Europei. Biodiversitatea, în lume, înseamnă recunoaştere, finanţare, sănătate, cultură. Din păcate, însă, în România pădurea este văzută doar ca un furnizor de resurse, fără a se ţine cont de nevoile ei şi de faptul că, odată declanşat fenomenul de degradare, acesta devine ireversibil. Este inexplicabil cum, după şapte ani de experimentare a lipsei de finanţare a sectorului forestier, nu s-a înţeles importanţa susţinerii acestuia. Efectele le vedem cu toţii: tăieri ilegale, desfiinţarea locurilor de muncă, degradarea serviciilor de mediu pe care ar trebui să le asigure pădurile.

Tăierile ilegale

Cea mai gravă dintre problemele gestionării pădurilor din România, tăierea ilegală, nu poate fi stopată doar prin emiterea unor legi mai aspre. E nevoie de investiţii şi politici de susţinere a celei mai defavorizate categorii de proprietari din România – proprietarii de păduri. Se vorbeşte tot mai des despre tăierile ilegale din pădurile României, fără să se înţeleagă că acestea sunt doar efectul unei cauze mai complexe.

Ne confruntăm cu lipsa unei strategii coerente, adaptate la nevoile şi posibilităţile României şi, cel mai important, de lipsa de compensaţii pentru restricţiile impuse, mai ales pentru proprietarii unor suprafeţe mici de pădure. Din păcate, lipsa compensaţiilor şi taxele suplimentare generează un sistem ineficient al gestionării pădurilor, în care câştigul economic pe hectar este infim comparativ cu alte sectoare, situaţie care îi determină pe proprietari să-şi vândă pădurile sau să recurgă la tăieri ilegale, cu efecte ireparabile pe termen lung asupra dezvoltării durabile a comunităţilor locale.

Alături de WWF, susţinem eforturile proprietarilor de păduri din România şi solicităm o strategie PNDR corect adoptată, orientată spre nevoile reale ale comunităţilor locale, prin intermediul căreia pădurile pot primi sprijinul necesar supravieţuirii ca furnizor permanent de resurse, creând astfel premisa dezvoltării durabile a comunităţilor locale şi supravieţuirea unui întreg sector forestier.

Sorin STAICU

Marcarea debutului Lunii Plantării Arborilor, desfăşurată în perioada 15 martie – 15 aprilie, a avut loc pe raza Ocolului Silvic Bolintin (Direcţia Silvică Giurgiu). Invitaţi de seamă au fost Doina Pană, ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, şi Nina Carmen Crişu, prefectul Judeţului Giurgiu.

„Anul acesta codrii noştri vor fi refăcuţi pe 29.740 ha din fondul forestier naţional, din care 16.050 ha terenuri ale statului şi 13.690 ha particulare“, a afirmat Pană. Suprafaţa totală este de apreciat, dar nu este foarte mare, în contextul în care România are 27% din teritoriu acoperit cu păduri, în timp ce media europeană este de 32%.

Adam Crăciunescu, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, a precizat că, anul acesta, plantarea puieţilor a început cu două săptămâni înainte de deschiderea oficială a campaniei de împăduriri, pentru că timpul a fost favorabil. Dacă se întârzia, exista riscul să nu se mai poată lucra în unele şantiere, pentru că puieţii ar fi intrat în vegetaţie. Cu această ocazie, Crăciunescu a făcut un apel către toţi cetăţenii să contribuie la înverzirea României!

Viorel Mitroi, liderul Direcţiei Silvice Giurgiu, ne-a informat că şantierul de împăduriri Suseni, cu suprafaţa de 0,5 ha, face parte din trupul de pădure Căscioarele – Malu Spart. În această zonă specia de bază este stejarul pedunculat, în proporţie de 36%. Mai există tei (15%), cer (26%), la care se adaugă diverse specii tari şi moi.

Şantierul voluntarilor

Şantierul de împăduriri Suseni a fost destinat voluntarilor, ziarişti şi o clasă a VII-a cu 30 de copii de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Crevedia“ din localitatea Crevedia, însoţiţi de profesori de biologie.

Prof. Valentina Antonescu ne-a declarat că, în mediul rural, se pune accent pe educaţia ecologică a elevilor. În acest scop, există un parteneriat între şcoală şi Romsilva.

Adam Crăciunescu a adăugat că RNP doreşte să se implice în educaţia ecologică a tuturor copiilor din ţară. De aceea vor fi create nuclee la nivelul ocoalelor silvice, în cadrul cărora elevii se vor putea implica direct în viaţa pădurii.

Lecţia de plantare

Ionel Predan, şeful Ocolului Silvic Bolintin, a prezentat pe scurt unitatea pe care o conduce. Apoi, a explicat paşii care trebuie făcuţi, tehnologia necesară pentru a planta puieţii în bune condiţii.

Compoziţia de împădurire adoptată: şase rânduri de stejar (specie principală), două de frasin (specie principală de amestec), unul de arţar tătăresc şi altul de sânger (ambele, specii ajutătoare).

Schema de plantare: distanţa între rânduri de 2,2 m, iar între puieţi, 0,7 m. Pe 0,5 ha, numărul total de puieţi a fost de 3.350 (6.700/ha). Plantarea puieţilor se face cu 2 cm deasupra coletului. Pământul mărunţit se pune în groapă peste rădăcini şi se presează cu piciorul.

După ce am fost învăţaţi cum să plantăm, Adam Crăciunescu a dat „tonul“ şi toată lumea a trecut la munca „de jos“, fără excepţie, în frunte cu conducerea Romsilva. Sub atenta observare a specialiştilor silvici, voluntarii au pus mâna pe lopeţi şi au început plantarea. Un rând, două, trei... După vreo oră, suprafaţa pregătită cu migală de pădurari era împânzită de puieţi.

Cu satisfacţia că am dat viaţă unui petic de pădure, noi, gazetarii, ne-am retras pentru a participa la o conferinţă de presă.

Extinderea suprafeţei împădurite

Adam Crăciunescu a declarat că, pentru întregul an 2014, programul de regenerare a pădurilor are prevăzută pe terenurile statului o suprafaţă de 16.050 ha, dintre care 10.025 ha sunt regenerări naturale şi 6.025 ha împăduriri. De asemenea, se au în vedere lucrări de completări curente pe 2.686 ha şi refacerea plantaţiilor afectate de calamităţi pe 855 ha.

În primăvară, RNP va regenera pădurile pe 11.103 ha, adică 69,2% din programul anual, dintre care 7.242 ha prin regenerare naturală, iar 3.861 ha prin împăduriri.

„Necesarul de puieţi forestieri pentru lucrările ce se vor executa în campania de primăvară este de 31,3 milioane de bucăţi. Toţi provin din pepinierele Regiei, unde se găsesc peste 48 milioane de puieţi forestieri, obţinuţi pe plan local“ – a spus Crăciunescu.

Valoarea fondurilor necesare realizării lucrărilor de împăduriri integrale, completări şi refaceri în această primăvară este de 31,2 milioane lei din fondul de conservare şi regenerare a pădurilor şi de 2,1 milioane lei din fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.

„Consiliul de Administraţie al Regiei a aprobat ca unităţile teritoriale să acorde, prin sponsorizare, un milion de puieţi din diverse specii şi să livreze, contra cost, încă circa două milioane de puieţi forestieri şi ornamentali, pentru satisfacerea solicitărilor unor persoane fizice sau juridice, în vederea plantării“ – a menţionat directorul general.

Domnia sa a adăugat că, în premieră, anul trecut, Romsilva a preluat în administrare câteva terenuri ale unor persoane fizice, pe care le va împăduri în 2014 pentru că masa lemnoasă a fost recoltată integral. Este vorba de peste 700 ha. De exemplu, în judeţul Suceava vor fi împădurite vreo 400 ha ale persoanelor fizice. Mai sunt vizate şi alte suprafeţe, pentru care RNP aşteaptă să primească acordul proprietarilor.

Perdele forestiere, la toamnă

Aşa cum era de aşteptat, în cadrul discuţiilor care au urmat gazetarii au ridicat problema perdelelor forestiere, a căror plantare ar fi trebuit să înceapă în această primăvară.

Crăciunescu a explicat că au existat cauze obiective care au dus la amânarea acestor lucrări până la toamnă. Astfel, a fost pregătită o hotărâre de guvern care nu a putut fi semnată pentru că suprafaţa proprietate publică a statului, de aproape 24 ha, nu a avut cadastru şi intabulare, deci nu a putut fi dezmembrată pentru a fi predată la Romsilva. Cum chestiunea cadastrului e boală lungă, în ultimul moment s-a hotărât ca acea suprafaţă să fie aprobată în Guvern, urmând să se facă ulterior dezmembrarea.

Pană a mai precizat că, până acum, subvenţiile acordate pentru împădurirea terenurilor agricole nu acopereau cheltuielile de înfiinţare şi nici pierderile de producţie agricolă. Însă, în viitorul PNDR 2014-2020, este posibil să apară o măsură sau submăsură care să acopere integral aceste cheltuieli, stimulând astfel refacerea unor păduri şi înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie a culturilor de câmp, precum şi a localităţilor din mediul rural.

Traian DOBRE

„Copacul minune“ despre care se spune că este „arborele cu cea mai rapidă creştere din lume“ a fost plantat, cu succes, în satul Radu Negru din comuna Modelu, la câţiva km de municipiul Călăraşi, de „grădinarul“ de 42 de ani Dănăilă Marian.

Totul a pornit de la ideea de a cultiva cele câteva hectare pe care nu le folosea la grădinărit cu salcâm. A fost la Ocolul Silvic din Călăraşi pentru a afla cum să facă această investiţie. Era destul de complicat. Trebuia să scoată terenul din circuitul agricol, ceea ce ar fi însemnat o lungă cale de a obţine tot felul de aprobări şi avize de la tot felul de organe şi comitete. Ca pe la noi. Totuşi, nu a făcut drumul degeaba la Ocol. Un tehnician forestier, om cu scaun la cap, i-a oferit un pliant cu arborele paulownia şi i-a recomandat să încerce această variantă.

După câteva telefoane şi un consiliu de familie, unde, ca de obicei, femeia are un cuvânt greu de spus, cei doi soţi s-au hotărât să cultive nu un hectar, cum voia „stăpânul“, ci două, cum a „sugerat“, cu delicateţe de femeie, consoarta. De altfel au decis să mai cultive alte două hectare anul viitor. Pentru aceasta au bătut palma cu cei de la Paulownia Grenne, o firmă care prestează toate serviciile, de la analizele de sol (pH între 5,1- 8,9), aducerea răsadului, plantare, garantarea prinderii răsadului în proporţie de 100% până la comercializarea produsului (totul în baza unui contract). Într-un final investiţia a fost de 4.200 de euro/ha şi prognoza de câştig făcută de cei de la Paulownia Grenne, prin contract, este de 99.000 de euro/ha pe o durată medie de exploatare de 10 ani. Adică 10.000 de euro/ha/an. Vorba „grădinarului“ (are pregătire de horticultor), ar fi bine să fie şi 5.000 de euro net pe ha/an, un venit echivalent cu cel mai bun an de cultivat pepeni. Zis şi făcut! Pe 2 mai, anul acesta, s-a făcut plantarea după o arătură de 40 cm şi o mărunţire „ca pentru pusul cepei“, fiind un teren agricol lucrat. Pentru un teren nelucrat este recomandată pregătirea cu un scarificator, la 60 cm. Distanţa dintre rânduri este de 4 m, la fel ca şi cea dintre viitorii copaci, deci un 4x4 m. Puieţii de paulownia erau la dimensiunea unui răsad de roşii pe 2 mai, la plantare, iar după şase luni aveau peste trei metri înălţime şi un diametru mediu de 7-8 cm. S-a folosit unul dintre cei doi hibrizi dezvoltaţi de un laborator din Spania prin încrucişarea a două specii de paulownia, Fortunei şi Elongate, botezat cu numele de Paulownia Cotevisa 2. Un hibrid care are un ciclu de creştere scurt, cu regenerare pe cale vegetativă – de minimum 3 ori, cu aceleaşi calităţi şi rezistent la ger (până la -25°C), dar şi la temperaturi înalte (până la 45°C). Cele două hectare cultivate de către Dănăilă Marian au trecut prin grindină şi, deşi ar fi trebuit să fie îngrijiţi cu atenţie în primele 30 de zile de la plantare (udaţi din 5 în 5 zile şi asigurarea unui spaţiu „curat“, adică fără buruieni, de 70 cm în jurul puietului), din cauza unui eveniment neprevăzut, decesul tatălui fermierului călărăşean, aceste lucrări au fost neglijate.

Totuşi, stadiul culturii de paulownia este peste estimările firmei, ceea ce promite o recoltă bună. Exploatarea lemnului se face în anul patru de la cultivare şi apoi din trei în trei ani, până în al zecelea an, fără altă plantare. Abia după anul zece, dacă se consideră necesar, se scot rădăcinile şi se face o altă replantare. Firma asigură un preţ mediu de 50 de euro pentru fiecare trunchi din cele 600 câte se găsesc pe un hectar de paulownia cultivat pentru cherestea. Mai este şi varianta culturii energetice cu o densitate dublă, de 1.200 puieţi/ha. Procentul de lemn pentru cherestea obţinut din plantaţie este de 70%, restul fiind folosit ca biomasă. 

Paulownia este cunoscut şi sub denumirea de „Copacul Păsării Phoenix“ (pentru puterea sa de regenerare – prin drajonare) sau „Copacul Prinţesei“ în zonele subtropicale din China, acolo unde acest arbore-minune se cultivă de peste 3.000 de ani. În Europa a fost plantat prima dată în parcurile din Franţa, ca plantă decorativă, pe la anul 1800. Cam în aceeaşi perioadă este cultivat şi în SUA, tot ca arbore decorativ. S-a încercat adaptarea lui şi în România, prin anii şaptezeci, de unele institute de cercetării pomicole, dar nu s-a reuşit crearea unui soi rezistent la condiţiile pedoclimatice de la noi.

Cele mai cunoscute specii de paulownia sunt: P. Tomentosa, P. Elongate, P. Fortunei, P. Fargesi, P. Taiwania, P. Giabrata şi Kiri, fiecare soi în parte având calităţile lui specifice (creştere rapidă, calitate cherestea, putere calorică, rezistenţă la frig sau putere meliferă) în funcţie de necesităţile celor care îl cultivă. Este un copac melifer, din acest punct de vedere asemănător salcâmului, şi are frunze mari (ajung şi la 60 cm în diametru). Se spune că nu face casă bună cu ţânţarii, aşa că ar putea fi şi un bun copac pentru grădinile orăşenilor.

Nu ştim încă părţile slabe ale acestui „arbore minune“, dar vom urmări cu interes evoluţia acestei plantaţii care, dacă va merge cum a fost prognozată, ar putea fi o soluţie atât pentru cherestea cât şi pentru biomasă (lemnul de paulownia are o putere calorică de 3.680 kcal/kg, la un indice de 20% umiditate).

Tudor CALOTESCU

Interviu cu Adam Crăciunescu, dir. gen. Romsilva

Distinsul om de ştiinţă Marin Drăcea, întemeietorul silviculturii moderne, spunea: „Lemn se poate cumpăra, dar pădure nu“, un îndemn indirect la a proteja pădurea, aurul verde al unei naţiuni.

– Domnule director, cum asigură RNP protecţia pădurilor pentru că, ştiţi, pădurile sunt defrişate în masă pe unele suprafeţe?

– RNP şi-a luat nişte măsuri de autoapărare. Şi eu am constatat, în controalele dispuse, că în ultima perioadă s-au sustras cantităţi importante de masă lemnoasă din pădurile statului, fără documente legale. Am făcut demersurile necesare, plângere la instituţiile abilitate să facă cercetări, tocmai pentru a frâna această tendinţă. Sunt şi situaţii, în zone cu grad de sărăcie ridicată, unde mai atacă, dar nu acestea sunt problemele mari, ci faptul că din fondul forestier naţional, nu numai al Romsilva, se extrage lemn, uneori fără să se respecte regimul silvic. Eu sper că, prin înfiinţarea în cadrul Jandarmeriei Române a unei structuri specializate de jandarmerie forestieră (potrivit unei modificări a Codului Silvic), se va găsi o soluţie de a se reduce substanţial aceste sustrageri.

– O foarte mare suprafaţă din domeniul public, din domeniul statului – mă refer la suprafeţele de păduri – a fost retrocedată, a intrat în sectorul privat. Aceste suprafeţe trebuie sau nu exploatate în regim silvic?

– Normal. Tot fondul forestier naţional, care-l cuprinde şi pe cel de stat, şi pe cel privat.

– Ce trebuie să facă un proprietar de pădure în acest sens?

– În primul rând trebuie să aibă un proiect de amenajare care stabileşte regulile de respectare a regiunii. Aceste proiecte sunt realizate de firme specializate, inclusiv de Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice. Proprietarii sunt obligaţi prin lege să facă aceste proiecte. Sunt obligaţi, în primul rând, să dea terenul în pază sau în administrarea unui structuri silvice, aceasta având acces la o asemenea firmă pentru a realiza proiectul.

– Ce i se poate întâmpla unui cetăţean care are în proprietate hectare de pădure şi taie din proprie iniţiativă?

– Aici este problema. Practic nu are voie să taie din proprietatea lui, pentru că trebuie respectat regimul silvic. În timp am întâlnit situaţii – şi pădurile se duc – în care, chiar ajunşi în instanţă, proprietarii aveau câştig de cauză declarând că ei au tăiat de pe proprietatea lor. Dar noul cod silvic va reglementa toate aceste situaţii.

Ştim foarte bine că, odată cu Legea nr. 1, când s-au retrocedat cca 500 mii ha, erau, la un moment dat, vreo 380 mii ha tăiate. O parte s-a regenerat natural, dar o parte…

– Să vorbim şi despre faună. Aţi discutat şi se discută despre protecţia zimbrilor. De ce numai a zimbrilor şi nu şi a altor specii care sunt ocrotite de lege şi chiar pe cale de dispariţie?

– Ştiţi, zimbrul este un brand pentru România. El este în captivitate şi s-a pus problema să extindem numărul exemplarelor pentru a fi recoltate prin împuşcare. Dar pentru că este specie protejată nu e supusă Legii nr. 407, căci e în captivitate, nu avem nicio reţinere privind gestionarea durabilă a acestor populaţii. Practic, Regia Naţională face un efort financiar deosebit să menţină aceste efective în regim de captivitate. Sunt şi situaţii în care apar animale îmbătrânite, bolnave, care trebuie extrase din populaţia respectivă pentru a nu crea probleme. Toate acestea sunt lucruri care se fac normal, sub protecţie sanitar-veterinară, într-o populaţie crescută în captivitate. Mulţi consideră că dacă această extragere se face prin tranchilizarea animalului folosind o armă aceasta înseamnă împuşcare. Împuşcarea, respectiv vânarea, definită în Legea vânătorii, înseamnă urmărire, capturare şi ucidere. Dar nu neapărat o tranchilizare. Nu e vânătoare. Asta nu s-a înţeles, au fost tot felul de speculaţii în presă, dar sper că se vor lămuri lucrurile.

– De ce nu şi la alte specii care sunt pe cale de dispariţie? Ursul brun, lupul, pisica, râsul?

– Aceste specii se extrag numai prin aprobare specială, prin ordin de ministru. Sunt în monitorizare şi normal că trebuie să ţinem populaţiile acestea sub control, pentru că avem de-a face cu multe situaţii de braconaj, ceea ce pune în pericol anumite specii aflate, cum spuneaţi, pe cale de dispariţie.

Ion BANU