Terariul este cea mai nouă metodă de a-ţi personaliza decorul într-un mod cât se poate de inedit. Folosind doar un bol, o plantă suculentă şi câteva accesorii poţi realiza o mică poveste în miniatură. Trebuie să ţii cont că plantele alese sunt foarte importante. Ideale sunt cele care cresc lent, iar indiferent de specie acestea trebuie să fie de mici dimensiuni sau raportate la mărimea vasului de sticlă.

Cu alte cuvinte, terariul este uşor de făcut şi de întreţinut! Trebuie doar să nu-l poziţionaţi în bătaia directă a soarelui şi să nu-l udaţi prea des. Hidratarea abundentă duce la putrezirea rădăcinilor, de aceea vă recomand să udaţi mai rar plantele de acest gen. O dată pe săptămână, poate chiar la două săptămâni se poate uda terariul în norme mici de apă. De asemenea, nu uitaţi că sticla nu are scurgerea necesară pentru surplusul de apă şi trebuie să fim mai precauţi la acest capitol.

terariu detaliu

Aşadar, dacă doriţi să oferiţi cuiva un cadou originar sau pur şi simplu vreţi să vă decoraţi balconul cu nişte adevărate bijuterii botanice, terariile sunt soluţia ideală.

Pentru realizarea unui terariu aveți nevoie de...

  • plante suculente – cactuşi, bromelia, ferigă;
  • vas din sticlă – acvariu sau bol transparent;
  • muşchi de pădure pentru décor;
  • cărbune activ pentru purificarea apei;
  • pietricele pentru filtrare;
  • nisip;
  • pământ pentru plante;
  • decoraţiuni.

Ruxandra Hăbeanu

Dacă locuiți într-o zonă departe de agitația cotidiană și doriți să aveți o grădină veselă, plină de culoare, cochetă și care să nu necesite prea mulți bani și implicare, atunci grădina rustică este alegerea ideală. Potrivit specialiștilor, o asemenea oază de relaxare este cel mai ușor de realizat. Însă înainte de a porni la lucru trebuie să evaluați cu atenție terenul.

„Nu putem oriunde să organizăm o grădină rustică deoarece acest spațiu trebuie legat de caracterul locului. Compoziția grădinii trebuie să îmbrace două aspecte: funcționalitatea și organizarea. Ce înseamnă asta? Aleile pe care ne plimbăm vor avea obiecte de ședere sau alte obiecte de mobilier pe care stăm să ne odihnim. Acestea pot fi bănci, chioșcuri, balansoare, pergole sau umbrare. Revenind la aspectul organizării, în funcție de cât de generos este spațiul, putem avea o zonă a grătarului, a grădinii cu legume, dar și o zonă mai administrativ gospodărească. Această organizare a spațiului este obligatorie în primele noastre creionări ale compoziției unei grădini“, explică arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Anca Stanescu

Piatra naturală, cel mai frumos accesoriu

Aleile au și ele un rol important în cadrul unui asemenea decor pitoresc. Din punctul de vedere al stilului aleilor rustice trebuie să evitaţi liniile drepte. Pentru realizarea acestora se pot folosi materiale naturale precum lemnul, nisipul cu granulaţie mare şi piatra. De asemenea, pentru alei se mai poate folosi şi scoarţa de copac, foarte naturală şi atractivă, numai că în timp ea se va tasa. „Spațiul unei asemenea grădini va avea în principal vegetația ca îmbrăcăminte deoarece aceasta este ofertantă atât prin specii, cât și prin combinațiile de culori. Totodată, pot exista și elemente decorative precum grupările cu piatră. Piatra naturală este foarte pitorească și căutată. În mod cert, piatra în sine poate deveni un element decorativ, căpătând valențe filozofice. De asemenea, vasele din ceramică sau obiectele de iluminat sunt elemente care pot accesoriza grădina într-un mod armonios“, spune arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Plantele decorului pitoresc

Bulboasele de primăvară, bujorii, margaretele, trandafirii și crizantemele sunt cel mai des întâlnite flori în decorul rustic. Pe lângă spectacolul vizual oferit, florile menționate sunt cele mai potrivite peisajului pitoresc. „Grădina rustică este foarte direct legată de tot ce înseamnă flora spontană. În general, oamenii din zona rurală s-au bazat pe flora specifică țării noastre. Spre exemplu, arbuștii floriferi dau savoare spațiului și nu trebuie să lipsească din asemenea grădini. Aici putem aminti minunata forsithya, spiraea, liliacul sau iasomia. Vegetația arbustivă trebuie să completeze vegetația arboricolă care, la rândul ei, este și ea aleasă ca sortiment în funcție de spațiul pe care îl avem. Alegerea vegetației va răspunde unor cerințe importante. Spre exemplu, este obligatoriu ca vegetația foioasă să ocupe o pondere de 60% din spațiu, iar restul de rășinoase. Această regulă se aplică pentru zona de sud a țării, pentru zonele montane vegetația rășinoasă fiind în proporție mai mare“, conchide arh. conf. univ. peisagist Anca Stănescu.

Ruxandra Hăbeanu

GALERIE FOTO

Fără îndoială, un lămâi sau un portocal în casa, balconul sau grădina ta schimbă total aspectul spațiului și oferă un aer exotic care te duce cu gândul la vacanțe… exotice. Însă, pentru a cultiva cu succes aceste specii ornamentale în condițiile din România trebuie să știți și să respectați câteva reguli pentru a le face să se simtă ca acasă.

Mai întâi de toate luați în calcul că majoritatea citricelor au cam aceleași cerințe de întreținere. Deși aceste plante au nevoie de multă căldură și atenție, există câteva trucuri cu ajutorul cărora poți crește cu ușurință portocali, lămâi și, de ce nu, chiar pomelo. Marin Constantin – ing. horticultor și producător de arbori și arbuști – vine în sprijinul nostru cu câteva sfaturi și sugestii utile.

Crescute cu grijă…

„Citricele sunt dispuse la o serie de boli și dăunători. Una dintre cele mai des întâlnite probleme este legată de apariția musculiței miniera, o insectă care își depune ponta sub epiderma frunzelor, larvele sale dezvoltându-se în interiorul acestora și făcând niște caneluri. În prima fază canelurile apar pe dosul frunzelor și de foarte multe ori sunt observate când planta este afectată sever. În acest caz recomand eliminarea frunzelor și arderea lor. Rețineți că o musculiță poate să depună până la 600 ouă pe zi, de aceea este indicat să examinăm cât mai des plantele. După ce am eliminat frunzele se revine cu un insecticid combinat cu un îngrășământ foliar, tratament ce trebuie repetat de cel puțin 3 ori la un interval de 5-7 zile. De asemenea, citricele mai sunt atacate și de păduchii lânoși și țestoși. Acești dăunători se așază pe frunze și tulpină și se hrănesc cu seva plantei. Partea bună este că sunt vizibili pe plantă și pot fi eliminați prin îmbăiere. Prin acest mod curățăm planta de substanța lipicioasă care este lăsată de cei doi paraziți. Imediat ce planta se uscă de apă putem efectua 3-5 tratamente consecutive cu insecticide. Tot la citrice se poate întâlni o boală care se manifestă prin pătarea frunzelor și a fructelor – Colletotrichum gloeosporioides – aceasta fiind o afecțiune fungică și poate fi tratată cu fungicide. Pentru a evita o parte din aceste probleme ar fi ideal să tratăm plantele preventiv la un interval de 15 zile prin stropiri cu insecticide și fungicide combinate cu îngrășăminte foliare. Indicat este să utilizăm pe cât posibil substanțe NATURALE“, spune Marin Constantin.

Lumină și temperatură medie

Deoarece sunt niște plante heliofile, citricele se dezvoltă frumos sub razele generoase ale soarelui. Atunci când plantezi arborii trebuie să ai în vedere acest aspect. De asemenea, mai țineți cont că plantele exotice sunt sensibile la vânt și temperaturi scăzute, motiv pentru care în sezonul rece este indicat ca ghivecele de pe terase și balcoane să fie amplasate în spații protejate.

„Citricele se țin pe timpul iernii în casă într-un loc mai răcoros, pe hol, balcon sau magazine. Temperatura nu trebuie să depășească 13-15 grade deoarece în acest fel evităm șocul termic din primăvară, când va veni momentul să scoatem plantele afară. În schimb, citricele care sunt ținute tot timpul anului în casă au nevoie de un loc cu acces la lumină cel puțin 4 ore pe zi, iar în perioada de iarnă să nu stea prea aproape de o sursă de căldură“, explică Marin Constantin.

Cum se îngrijește corect lămâiul la ghiveci?

Lămâiul este o plantă subtropicală, asta înseamnă ca la noi în țară iarna trebuie protejat de îngheț și mutat într-un loc unde temperatura nu scade sub 5 grade. Pentru o bună creștere, lămâiul are nevoie de micro și macroelemente pe care le putem administra atât prin udare cât și prin stropiri foliare. De regulă, în primăvară se intervine cu tăieri de formare a coroanei și se transplantează planta într-un vas mai mare cu 3-4 cm în diametru. De asemenea, pe timpul verii substratul lămâiului trebuie menținut umed. Pentru a evita riscul apariției șocului termic în momentul udării, acțiune care duce la pierderea florilor sau fructelor nou formate, folosiți doar apă la temperatura camerei. „O altă problemă o reprezintă apa de la robinet tratată cu clor. Puneți apa într-un vas cu gura largă și lăsați-o cel puțin 24 de ore. În perioada de iarnă, dacă lămâiul este ținut într-o încăpere mai rece de 10-15 grade udarea se face o dată la 10 zile, iar dacă este ținut într-o încăpere la limita înghețului putem uda lămâiul o dată pe lună“, mai adaugă Marin Constantin, inginer horticultor.

Altoirea, cea mai simplă metodă de înmulțire

„Pentru această metodă avem nevoie de o sămânță de lămâi care se plantează în pământ și se îngrijește până când noua plăntuță ajunge de grosimea unui creion. Se altoiește cu un lăstar dintr-o plantă care a fructificat deja. După ce au trecut 30 de zile se verifică dacă altoiul este verde. O altă metodă de înmulțire este cea prin butași, o variantă mai complexă unde trebuie să avem în vedere perioada optimă de butășire. Lăstarul butășit trebuie să fie ușor lignificat, tratat cu o soluție de înrădăcinare și plantat într-o turbă cât mai curată. Amplasarea noului butaș trebuie făcută într-o zonă caldă, cu o umiditate crescută“, conchide Marin Constantin.

În cazul în care doriți să cumpărați un ghiveci cu citrice gata crescut, specialiștii din domeniu ne recomandă să îl procurăm direct de la producători, din magazinele de specialitate. Așa puteți afla informații despre cum a fost tratat, îngrijit, dar și de ce substanțe și nutrienți are nevoie pentru următoarele tratamente.

Citricele, scutul organismului sănătos

Citricele aduc beneficii în numeroase afecțiuni precum: Alzheimer, Parkinson, artrită, astm, diabet, scleroză multiplă, holeră, gingivită, funcționarea optimă a plămânilor, cataractă, colită ulcerativă și maladia Crohn. De asemenea, ajută la prevenirea obezității. Un studiu publicat în British Journal of Nutrition informează că femeile care consumă 1/2 - 1 litru de suc de portocale, grepfrut sau mere în fiecare zi își reduc semnificativ riscul de a face pietre la rinichi. Sucul portocalelor reduce riscul formării calculilor renali și al instalării bolilor de rinichi. Potrivit specialiștilor, un pahar cu suc de portocale pe zi previne apariția ulcerului gastric. De aceea, se recomandă o dietă cu alimente bogate în vitamina C pentru a împiedica dezvoltarea infecțiilor cu Helicobacter pylori, bacteria care ne îmbolnăvește stomacul.

Ruxandra HĂBEANU

Iată-ne și în primele zile ale lui noiembrie. Trebuie să recunoaștem că până acum am avut o toamnă neașteptat de blândă, care a făcut ca, în mare parte, grădinile să rămână verzi sau, după caz, punctate cu petele multicolore ale florilor. De-acum însă zilele în care încă mai avem câteva frunze în pomi sunt numărate. Iar ca stăpâni de grădină avem o perioadă în care trebuie să desfășurăm neapărat câteva activități foarte importante, dacă ne dorim ca la anul să ne putem bucura de aceeași pri­veliște frumoasă.

Tunderea de toamnă a trandafirilor

Așa cum deja am spus în episodul precedent, acum este momentul să acordăm ceva mai multă atenție trandafirilor. Imediat ce au rămas fără frunze, de regulă după prima brumă, este momentul tăierilor de toamnă. Deși nu sunt obligatorii, aceste tăieri îi vor face să ierneze mai ușor și să aibă o pornire mai bună în primăvară. Primul lucru pe care îl vom urmări la aceste tunderi este să înlăturăm crengile care ar putea reține zăpadă, astfel încât să îngreuneze întreaga plantă. De regulă, astfel de crengi sau împletituri de crengi sunt rare la trandafirii care au fost îngrijiți așa cum se cuvine peste vară.

După tundere, înălțimea trandafirilor trebuie să rămână de circa 70-80 cm. Cei mai scunzi se tund la aproximativ 50 de centimetri. Ca regulă generală, se îndepărtează treimea superioară a fiecărei tije. Excepție fac trandafirii cățărători, cărora le vom tunde doar acele tije care ar favoriza acumularea zăpezii pe ele. Abia la primăvară le vom tăia pe cele care nu vor rezista gerului.

O altă operațiune care acum se realizează în cele mai bune condiții la trandafirii cățărători o reprezintă marcotarea. Aceasta este unul dintre cele mai simple procedee de înmulțire a trandafirilor (ca și a viței-de-vie), cu șanse maxime de reușită. Practic, o tijă cât mai lungă, de minimum 2,5-3 metri, se culcă la pământ, cu grijă, fără a o rupe sau crăpa. Mijlocul ei se îngroapă la o adâncime de aproximativ 25-30 cm. Pentru siguranță, se fixează în sol cu nuiele sau chiar bucăți de sârmă groasă, îndoite în forma literei „U“, înfipte deasupra. În primăvară tija se va dezvolta pe seama legăturii cu planta-mamă, dar în locul de îngropare va dezvolta propriile rădăcini. După două primăveri se taie legătura cu trandafirul de origine, rezultând o plantă indepen­dentă. Prin acest procedeu se pot realiza, în câțiva ani, adevărate tunele acoperite cu trandafiri cățărători.

Mușuroirea apără de ger și de secetă

Tot în această perioadă se pot muta cel mai sigur trandafirii cărora dorim să le schimbăm amplasamentul. Desigur că acest lucru este valabil și pentru pomi sau alți arbuști. Nu este cine știe ce știință, dar trebuie să ținem seama de câteva reguli simple. Una dintre ele este ca, atunci când dezgropăm planta din locul de origine, să încercăm să îi păstrăm cât mai mult pământ în jurul rădăcinilor, chiar dacă asta presupune ceva mai multă muncă. Oricum, în niciun caz nu trebuie să îi tăiem din rădăcini! După mutarea în noul loc trebuie să avem grijă ca în groapa unde instalăm planta să nu rămână goluri, iar pământul să fie bine tasat, astfel încât să asigure o bună fixare.

O altă operație importantă pentru trandafiri este mușuroirea sau îngroparea. Deși nu este complicată, este destul de obositoare. La baza fiecărui butuc de trandafir se face un mușuroi de pământ înalt de aproximativ 15 cm. Mușuroiul are un dublu rol. În primul rând, pe timpul iernii va feri rădăcinile și partea de jos a tijelor de îngheț. În al doilea rând, în primăvară va favoriza păstrarea umezelii la rădăcina plantei, asigurând condiții optime de dezvoltare. Abia pe la jumătatea lunii aprilie, în funcție de condițiile meteo, se va împrăștia mușuroiul.

Plantarea bulbilor de toamnă

Tot în această perioadă se scot bulbii de dalie, de gladiole și se răresc bulbii de crini. Cei scoși se ambalează în pungi de hârtie sau se împachetează în ziare și se păstrează în pivnițe sau în încăperi întunecate și reci. Sub niciun motiv nu se țin în pungi sau cutii de plastic, căci vor mucegăi și vor putrezi. O altă modalitate de păstrare este în ghivece sau găleți, îngropați în nisip, dar tot la răcoare și la întuneric.

Bulbii de crini care se lasă pe loc se îngroapă la o adâncime de cel puțin 15-20 cm.

Tot în această perioadă se replantează și bulbii de toamnă, respectiv ghioceii de grădină, brândușele, narcisele, zambilele și, mai ales, lalelele. Adâncimea de plantare trebuie să fie sub limita de îngheț. Pe de altă parte, un lucru care nu trebuie uitat este că, cu cât este plantat mai adânc bulbul, cu atât planta va răsări mai târziu. Pe de altă parte, e greu de știut cât de frig va fi peste iarnă și cât de gros stratul de zăpadă. În consecință, o adâncime de 15-20 cm este cât se poate de potrivită. Evident, adâncimea se măsoară de la partea cea mai de sus a bulbului.

În cazul lalelelor trebuie ținut cont și de o particularitate a acestora: cu cât sunt plantate mai adânc, cu atât lungimea tijei florale va fi mai lungă. Așadar, la soiurile de lalele cu tijă rezistentă, dacă vă doriți flori înalte, le puteți planta chiar și la 50 cm adâncime, chiar dacă vor înflori mai târziu.

„Îmbrăcați“ pomișorii sensibili!

Către mijlocul lunii noiembrie se începe și protejarea pomilor și arbuștilor sensibili la ger, care nu pot fi mutați la interior. Există mai multe feluri în care se poate face acest lucru, în funcție de zonă, dar și de cât suntem dispuși să investim. Cel mai la îndemână este să acoperim respectivele plante cu saci de plastic sau cu folie groasă. Dar această metodă este cea mai rudimentară și cu rezultatele cele mai relative. Eficiența soluției crește dacă planta se înfășoară înainte în ziare, paie sau coceni de porumb și abia peste acestea se aplică folia. Dar în loc de folia de plastic se pot folosi saci de cânepă sau de iută, care permit o oarecare aerisire. Însă soluția ideală o reprezintă foliile speciale de protecție, care permit o circulație controlată a aerului și o mai bună păstrare a temperaturii.

În orice situație, zonele cele mai importante care trebuie protejate sunt rădăcinile și partea de jos a trunchiului, din care planta poate vegeta din nou când are condiții prielnice.

În sfârșit, o altă lucrare care trebuie făcută în această perioadă este aceea de a săpa în jurul pomilor zone care să permită concentrarea umezelii și a substanțelor hrănitoare. Practic, în jurul fiecărui arbore ar trebui să realizăm o zonă cu forma unei umbrele întoarse cu vârful în jos, planta fiind centrul cercului. Adâncitura nu trebuie să fie mare, ajungând o diferență de nivel de câțiva centimetri. În acest fel, apa rezultată din precipitațiile de peste iarnă se va concentra la rădăcina pomului, asigurându-i o rezervă sporită. Iar dacă în această „pâlnie“ adunăm frunze și lujeri uscați ai altor plante, care vor putrezi în timpul sezonului rece, atunci reușim să adu­cem și un plus de hrană!

Până la numărul viitor, vă dorim spor la treabă!

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Pe nesimțite, am ajuns la jumătatea toamnei, Chiar dacă până acum ne-am bucurat de temperaturi confortabile pe timpul zilei, trebuie să fim conștienți că nu va fi la fel și de-acum înainte. În orice zi ne putem deja trezi că încep ploile reci, de toamnă, sau că peste noapte a căzut bruma. Ca atare, este cazul să începem o serie de lucrări care să facă ca și în primăvară să avem o grădină cel puțin la fel de frumoasă, dacă nu și mai frumoasă ca cea din anul acesta. Iar până la înrăutățirea vremii putem să ne mai bucurăm de prospețimea pe care multe dintre flori o au în această perioadă. În special unele soiuri de trandafiri „se simt“ foarte bine acum, înflorind la fel de frumos ca primăvara.

Aromele pentru iarnă stau mai bine în congelator

La fel și o serie de plante aromatice, precum menta, salvia și altele asemenea, în această perioadă dezvoltă frunze cu o aromă deosebită. Acest lucru se petrece deoarece temperaturile mai scăzute nu mai fac ca cea mai mare parte a uleiurilor volatile ce dau aroma să se evapore. Ca atare, să profităm de ocazie și să ne facem provizii din frunze de plante aromatice. Recomandăm păstrarea frunzelor acestea congelate, în stare proaspătă. Pentru aceasta, imediat după recoltare se clătesc de praf și alte impurități, se scutură de apă, apoi se pun în pungulițe și se bagă la congelator, la o temperatură cât mai scăzută. Când se folosesc se adaugă congelate în sosuri sau alte preparate. Acest mod de păstrare este valabil în egală măsură și pentru mărar, pătrunjel, leuștean, dar și pentru frunzele de viță destinate sarmalelor. Însă acestea din urmă se dezgheață înainte de utilizare.

Față de frunzele uscate, cele congelate proaspete își păstrează mult mai bine aroma. Ca un ultim sfat referitor la acest aspect, puneți câte o etichetă pe fiecare pachet, astfel încât atunci când este congelat să știți ce conține. Astfel evitați situația în care, eventual, să folosiți de exemplu leuștean în loc de pătrunjel sau salvie în loc de mentă.

E vremea pentru săpatul gropilor

Pentru cei care își doresc să planteze pomi sau trandafiri, se apropie perioada optimă. Deocamdată este bine să vă hotărâți asupra locului unde le veți planta. Așa cum am mai spus, luați în calcul dimensiunea la care vor ajunge plantele când vor fi mature. Un pui de cireș sau măr, când este plantat, e doar un bețisor și pare ușor ridicol să îl sădești la cel puțin patru metri de alt pom. Dar când va ajunge la maturitate, coroana sa va avea nevoie de acest spațiu. Sau frunzele sale vor umbri trandafirii ori alte plante, care nu se vor mai putea dezvolta așa cum v-ați dori.

Dacă deja s-a întâmplat acest lucru, tot acum se apropie perioada în care puteți muta tufe de trandafiri sau alte specii.

După ce v-ați hotărât asupra locului, săpați gropile. Este foarte bine dacă gropile sunt săpate cu ceva vreme înainte, iar în ele se mai toarnă câte o găleată de apă la două-trei zile, dacă nu plouă.

În ceea ce privește dimensiunile gropilor, acestea se fac în funcție de puieții pe care îi vor găzdui. În orice caz, trebuie să fie măcar cu 20-30 de centimetri mai adânci decât lungimea rădăcinii. Asta pentru că pe fundul gropii, sub rădăcină, vom așeza în momentul plantării un strat de pământ afânat, care să permită o mai bună fixare și dezvoltare a rădăcinii. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește diametrul gropii, care trebuie să fie măcar cu 30 de centimetri mai mare decât diametrul rădăcinii. În general, pentru puieți de pomi sau de trandafiri sunt necesare gropi de aproximativ 60-70 cm diametru și cam de aceeași adâncime.

Un alt argument pentru care vă îndemnăm să pregătiți gropile de acum este și acela că e mai plăcut să le săpați pe un timp favorabil, și nu pe ploaie sau cu mâinile înghețate.

Frunzele uscate –  farmec, dar și bătaie de cap

Pentru că tot vorbim despre săpat, tot acum este bine să ne facem o provizie de pământ bine afânat, undeva la îndemână. Acesta va fi necesar în prima parte a lunii noiembrie pentru mușuroirea trandafirilor. Și pentru că în acea perioadă de obicei vremea nu mai este chiar atât de prietenoasă cu grădinarii, e mult mai bine ca pământul să fie pregătit din vreme. Altfel riscăm să creăm tot felul de gropi sau denivelări prin grădină, care ulterior ne vor da bătăi de cap și ne vor crea disconfort.

Tot în această perioadă e indicat să mai tundem gazonul, probabil pentru ultima oară pe anul acesta. Vremea răcoroasă și umedă îl face să crească repede și înalt. Dacă nu îl tundem acum, are mari șanse ca în primăvară, până când terenul va fi suficient de uscat ca să putem intra cu mașina, să fie prea înalt și să-i putrezească rădăcina neaerisită. De asemenea, gazonul mai scurt va înfrăți mai bine și, evident, va fi mai des.

O bătaie de cap pentru cei care au cultivat gazon o reprezintă frunzele uscate. Deși este destul de solicitant, nu este bine să fie lăsate în iarbă, pentru că odată cu ele va putrezi și gazonul. De aceea, măcar la două-trei zile, cu o greblă de frunze trebuie adunate, la fel ca și eventualele fructe căzute pe peluză. Desigur că există și aspiratoare speciale destinate acestei activități, dar dacă nu avem o suprafață prea mare sunt o investiție care nu este foarte rentabilă.

O altă activitate care se face foarte bine acum, la jumătatea toamnei, este săparea acelor zone din grădină unde florile deja s-au uscat. Lujerii mai lungi se îndepărtează înainte de a săpa. Dar, în limita posibilităților, este indicat ca părțile de plantă chiar uscate să fie înglobate în sol. Astfel, prin putrezire în timpul iernii, vor acționa ca un îngrășământ natural.

Săpătura de toamnă nu trebuie să fie urmată și de o mărunțire. Scopul ei este de a permite apei de peste iarnă să pătrundă mai bine și mai adânc în sol. Mare parte dintre bulgării de pământ rămași se vor sparge singuri peste iarnă, iar în primăvară oricum va fi necesară o nouă mărunțire.

În sfârșit, un alt lucru de care trebuie să avem grijă este să ne procurăm materialele de care avem nevoie pentru protejarea unor arbuști de ger. Smochinii tineri, magnoliile, ca și o serie de arbuști sau tufișuri de origine mediteraneeană trebuie protejate pe timpul iernii, dacă nu sunt plantate în ghivece care să permită mutarea lor la interior. În acest scop se folosesc de obicei folii de plastic, paie, tulpini de porumb. Mai indicată este folosirea foliilor speciale, care se pot procura din magazinele de specialitate și care permit o circulație a aerului care previne condensul.

Dar, deocamdată, până la acel moment, haideți să ne mai bucurăm, cât se poate, de farmecul toamnei, care ne-a colorat grădina! (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Iată că încet-încet a trecut și luna septembrie. Chiar dacă soarele încă ne răsfață cu razele lui, nopțile au devenit reci. Pentru multe plante acesta este un avantaj, căci umezeala se păstrează mai bine, iar arșița de peste zi nu le mai distruge lăstarii. Pentru altele, este semnalul că se apropie sezonul rece, astfel încât se pregătesc ca, în felul lor, să își încheie socotelile cu anul acesta. Pentru grădinari este perioada când se pot bucura de o grădină frumos aranjată și bine gândită cu eforturi minime.

Crizantema – regina toamnei

În acest sezon cei care se îngrijesc de grădini pot beneficia de o pauză binemeritată. Udatul nu mai trebuie făcut atât de des și nici buruienile nu se mai întind la fel de repede. Pentru lucrările de toamnă este încă prea devreme, iar o serie de flori de-abia de acum înainte încep să dea tot ce au ele mai frumos. Singura grijă este de a aduna semințe pentru sezonul următor de la petunii, regina-nopții, zorele, flori de piatră și alte flori care acum oferă cele mai de calitate semințe.

Una dintre florile care vestesc negreșit venirea toamnei este crizantema. Cunoscute și sub denumirea de tufănele, dumitrițe ori margarete de toamnă, sunt, în realitate, o întreagă familie de flori, formată din aproximativ 30 de specii de plante perene, aparținând familiei Asteraceae. Ele sunt originare din Asia și Europa de nord-est, dar deja de multă vreme au cuprins întreaga lume.

Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea î.Hr. Un oraș antic chinez a fost numit Ju-Xian, în traducere „orașul crizantemă“. Planta a fost introdusă în Japonia probabil în secolul al VIII-lea a.d., iar împăratul a adoptat-o ca sigiliu imperial. În Japonia există un „Festival al Fericirii“ dedicat acestei flori. În Europa a fost adusă în secolul al XVII-lea. Linnaeus a numit-o conform prefixului grecesc chrys –, care înseamnă auriu (culoarea inițială a florilor), și – anthemon, însemnând floare.

Sunt plante ce iubesc lumina și de aceea se dezvoltă bine pe terase sau în grădină, la lumină multă, dar fără soare direct. Crizantema în ghiveci trăiește confortabil pe terase acoperite, descoperite sau scoasă din ghiveci și plantată direct în grădină. Se simte bine la temperaturi răcoroase, de 5-10°C, la care alte plante de-abia mai supraviețuiesc.

Înmulțire ușoară și cultivare fără pretenții

Se înmulțește relativ ușor, prin butași care se plantează primăvara, când îi apar lăstarii de la rădăcină. Aceștia se despart prin tăiere de planta mamă și se plantează în alte locuri. Lăstarii trebuie să fie de 8-10 cm lungime și să nu aibă decât 2-3 frunze, pentru ca planta să se canalizeze spre dezvoltarea rădăcinii. Ulterior, dacă nu au fost plantați direct pe locul unde se dorește amplasarea plantei, pot fi răsădiți. În general, multe dintre crizantemele de grădină traversează bine sezonul rece, în primăvară reluându-și ciclul de vegetație. Există însă și specii, mai ales dintre cele la ghiveci, care trebuie replantate în fiecare primăvară, căci iarna îngheață afară. Acestea pot fi plantate în ghivece, iar toamna târziu mutate la interior.

În orice caz, pentru a menține vigoarea plantelor este indicat ca la fiecare doi ani, primăvara, crizantemele să fie divizate, folosind un cuțit pentru a separa bucățile, care se pot planta la o anumită distanță. Astfel se întineresc și se asigură o dezvoltare optimă. Crizantema este sensibilă la atacul păduchilor de frunze, de aceea trebuie examinată periodic pentru a putea interveni cu produse fitosanitare la primele semne ale apariției dăunătorilor.

Ca toate florile de toamnă iubesc umezeala, astfel că trebuie udate des, dar nu în exces.

Suport pentru fantezii

Farmecul crizantemelor este dat de varietatea mare de culori și forme pe care le au. În plus, dimensiunea și numărul de flori sunt la latitudinea grădinarului. Reprezintă un bun prilej pentru cei care doresc să se inițieze în arta subtilă a aranjamentelor florale vii și, în același timp, un exercițiu subtil de răbdare, fantezie și estetică.

Primul pas este plantarea mai multor crizanteme, de culori diferite, astfel încât să obținem o tufă multicoloră. Apoi, mult mai târziu, ne vom folosi de o altă proprietate a acestei plante. Pentru obținerea crizantemei standard, se oprește pe plantă un singur boboc, cel principal sau unul secundar, dar care este cel mai bine plasat, restul fiind eliminați. Pentru obținerea crizantemei-crenguță sau „olandeze“ cum i se mai spune, se elimină bobocul principal și, eventual, o parte dintre bobocii laterali.

Eliminarea bobocilor se face prin rupere, atunci când aceștia sunt suficient de mari pentru a putea fi apucați între degete, dar lucrarea trebuie repetată de mai multe ori, în funcție de particularitățile creșterii soiului. În primul caz, floarea rămasă pe fir se va dezvolta mai mult. În cel de-al doilea, cu cât vor fi mai multe, cu atât mai mici vor rămâne florile, dar își vor păstra în continuare farmecul.

Imaginați-vă doar cum poate arăta o tufă cu flori mari și mici, de culori diferite...

Floarea Sfântului Dumitru

Crizantemele au o simbolistică deosebită. În țări precum Japonia, Statele Unite sau Australia simbolizează sărbătoarea mamelor. În Japonia este considerată floarea luminii și a soarelui, iar pentru chinezi reprezintă odihna, liniștea, dar și viața senină, cu excepția crizantemei albe, care semnifică jelirea sau necazul. În schimb, în multe țări europene este considerată o floare de doliu, fiind folosită la înmormântări. De altfel, în Occident, dar și la noi, în Ardeal, se obișnuiește ca de Ziua Tuturor Sfinților

(1 noiembrie) să se împodobească cu crizanteme mormintele celor dragi.

La români crizantemele roșii, numite și „dumitrițe“, sunt asociate liniștii, împăcării, iertării, dar și tristeții. Românii le consideră „florile Sfântului Dumitru“, celebrat de Biserica Ortodoxă la 26 octombrie.   

În afară de frumusețea lor, crizantemele pot fi folosite și pentru tratarea unor afecțiuni. Consumul regulat de ceai din crizanteme ajută la menţinerea calciului în organism, reglează funcţiile inimii şi reduce nivelul de colesterol din sânge. Sub formă de infuzie este un tonic general al organismului, întărește sistemul imunitar, contribuie la detoxifierea organismului și la tratarea herpesului. De asemenea, infuzia preparată dintr-o lingură de frunze tocate la o jumătate de litru de apă, folosită la clătitul gurii seara, previne paradontoza.

Mugurii și petalele, adăugate în apa pentru îmbăiere, ameliorează unele tulburări nervoase, iar frunzele și petalele au fost folosite cu succes în tratamentul Parkinson-ului. Maceratele de petale cu miere sunt de folos în tratamentul durerilor de genunchi, a tensiunii arteriale, bronșitei și al guturaiului puternic.

Alexandru GRIGORIEV

Iată că, pe nesimțite, a trecut vara și am ajuns deja la mijlocul lunii septembrie. Asta înseamnă că începe sezonul în care trebuie să facem și alte lucrări decât cele curente, de întreținere în grădină. Unul dintre secretele unei grădini reușite – folosim acest termen pentru a desemna o grădină după gustul stăpânilor săi – este ca lucrările din toamnă să fie făcute cum se cuvine și la vreme. În acest fel, pe de o parte ajutăm plantele perene să treacă mai ușor peste sezonul rece, iar pe de altă parte pregătim terenul pentru ca în primăvară dezvoltarea florilor, arborilor și arbuștilor să se facă în cele mai bune condiții.

Încep lucrările de toamnă

Principalele activități asupra cărora trebuie să ne concentrăm de-a lungul sezonului autumnal sunt recoltarea semințelor și a unor bulbi, îngrășarea solului, tunderi de toamnă la trandafiri și pomi, săpatul grădinii, acolo unde este cazul, transplantarea unor pomi și a trandafirilor, reparații în gazon, aplicarea de îngrășăminte, precum și încă alte operațiuni. Cu cât avansează toamna, cu atât sunt mai multe de făcut!

Însă deocamdată, vom atrage atenția doar asupra acelor activități care trebuie desfășurate în perioada 15 – 30 septembrie, pe care o traversăm acum.

În primul rând trebuie să ne concentrăm asupra recoltării semințelor de la plantele anuale pe care le avem în grădină și ne dorim să le cultivăm și la anul. E cea mai nimerită perioadă să adunăm capsulele cu semințe de regina nopții, zorele, petunii, gălbenele și crăițe. Ne vom orienta să adunăm capsulele gata uscate, pe care le vom lăsa întinse pe un ziar, de preferință într-o cameră uscată, câteva zile. Apoi vom extrage din interiorul lor semințele, pe care cel mai bine le putem păstra în cutiuțe de plastic, tablă sau chiar borcănele, închise etanș. Cel mai important este ca până în primăvară să fie ferite de umezeală și de insecte. În ceea ce privește temperaturile, e bine să le păstrăm la rece. Nu trebuie să ne facem griji asupra faptului că ar putea să le fie prea frig. În schimb, la cald, pot încolți și apoi să piară.

De asemenea, e momentul să punem câte un semn în locurile unde avem dalii și gladiole. Astfel, peste aproximativ șase săptămâni, când părțile aeriene ale acestor plante se vor usca, vom ști unde să căutăm ca să le putem extrage bulbii.

Tot în a doua jumătate a lunii septembrie este o perioadă optimă pentru a face reparații în gazon. Acolo unde din diferite motive au apărut porțiuni în care iarba s-a deteriorat, se sapă locul superficial (4-5 centimetri), dar foarte mărunt, se nivelează și se seamănă semințe de gazon. Cel mai bine este să semănați un tip de gazon adecvat terenului. Cum în cuprinsul serialului am scris pe îndelete despre acest subiect, nu vom reveni. Se udă în fiecare zi, dacă e posibil până la inundare. În câteva zile, cel mult o săptămână, noile fire de iarbă ar trebui să apară. Deja la 10–14 zile se face și tunderea.

Pentru că în această perioadă arșița începe să dispară, iar cantitățile de precipitații cresc, gazonul va crește din nou foarte repede și bogat. Prin urmare, tunderea lui trebuie făcută cel mai rar din două în două săptămâni.

Cam acestea sunt operațiunile pe care trebuie să le avem în vedere în această perioadă, când ne ocupăm și de recoltatul nucilor.

Daliile – culoare din iulie până-n octombrie

Și pentru că nu am apucat să vorbim despre ele, vă prezentăm în acest număr o plantă foarte iubită. Cunoscută şi sub numele de gherghină, dalia este o floare ornamentală în cultivarea căreia nici măcar începătorii nu pot da greş. Cu peste 15 specii, care de care mai frumoase şi mai spectaculoase prin formă şi colorit, daliile sunt reginele grădinilor, admirate de la sfârşitul lunii iulie şi până aproape de îngheţ. Albe, roşii, roz, mov sau în nuanţe de galben, într-un curcubeu de culori, aceste flori reprezintă o încântare pentru ochii oricărui privitor. Chiar dacă pare greu de crezut, sunt plante exotice, fiind originare din Mexic.

Dalia preferă un pământ fertil, dar poate să crească şi în condiţii mai puţin prietenoase. Îi place soarele, însă rezistă destul de bine şi într-o umbră parţială, fără vânt.

Perioada optimă pentru plantare este luna mai. Dacă este plantată prea devreme, va produce mai puţine flori. De preferat este ca solul să fie bine drenat şi ajutat cu îngrăşăminte, cu condiţia ca substanțele nutritive să fie puse la jumătate de metru de locul în care va fi plantat tuberculul. Oricât de mare ar fi tentaţia de a avea cât mai multe dalii, una lângă alta, trebuie reţinut că acestea au nevoie de spaţiu. Pentru că rădăcinile lor se extind foarte mult, este recomandat să se păstreze o distanţă de  aproximativ un metru între tuberculii soiurilor mari şi jumătate de metru pentru cele pitice.

Când planta începe să răsară (la o lună după plantare ar trebui să măsoare 5 cm), este esenţial să fie sprijinită, pentru că are tulpinile moi, care se pot frânge foarte uşor. Pot fi  sprijinite cu stâlpi de lemn adânc înfipţi în pământ, cu scărițe de lemn sau cu suporți ornamentali din plastic. Se udă dimineaţa sau seara cu apă din belşug. În perioadele caniculare, udarea se poate face chiar și noaptea. Buruienile din preajma lor trebuie smulse, iar solul afânat, pentru a asigura drenajul apei.

După ce plantei i-au apărut primii boboci, un îngrăşământ uşor, pe bază de azot, îi va grăbi dezvoltarea.

În cazul în care se dorește obţinerea unei singure tulpini, în vârful căreia să se formeze o singură floare mare, este necesar copilitul. Operațiunea constă în îndepărtarea lăstarilor laterali. În acest fel, bobocul central, cel mai viguros, se va dezvolta în mod privilegiat.

După înflorire, când dalia începe să se îngălbenească şi să se usuce, este bine să fie tăiată cu o foar­fecă specială de grădinărit, pentru a lăsa următoarele plante care vor apărea să se hrănească şi să înflorească.

La sfârşitul lunii octombrie, după căderea primei brume, într-o zi însorită şi uscată, fără ploaie, se recoltează rădăcinile tuberizate. Se scot din pământ cu cazmaua, se curăţă de pământ şi se taie tulpinile daliilor, păstrând cam 10 cm. Se lasă câteva ore la soare să se usuce, se învelesc în hârtie şi se depozitează în pivniţă sau magazie. Se mai pot păstra îngropate în nisip, până în primăvară, când se replantează. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Crăițele, mângâiere și leac pentru ochi

Una dintre florile care pot înfrumuseța orice grădina este crăița. Este o plantă absolut nepretențioasă, care înflorește încă de la sfârșitul lui mai și până în octombrie. Este prezentă într-o paletă largă de varietăți, de înălțimi diferite, cuprinse între 10 cm și un metru. Și florile au culori diferite, în funcție de varietate. Ele pornesc de la galben-portocaliu, trecând prin portocaliu și ajungând la roșcat. Diametrul lor poate ajunge până la 7-8 cm.

Crăițele se plantează direct în grădină la sfârșitul lui aprilie sau începutul lui mai. Se pot cumpăra de la magazin plăntuțele tinere sau se pot face răsaduri, începând cu luna martie. Semințele se pun într-o cutie cu pământ, apoi se acoperă cu un strat subțire de nisip. Răsadul trebuie udat bine.

Cresc fără niciun fel de probleme în toate tipurile de sol, însă au nevoie de soare și de spațiu. Trebuie udate la 3-4 zile în perioadele normale, iar în cele caniculare chiar și zilnic, pentru că sunt foarte „însetate“.

Ca să înflorească mai mult timp, iar floarea să fie mare se procedează ca la trandafiri: se rup florile uscate, iar acolo unde au crescut prea mulți muguri se răresc. Așa vor avea flori practic în permanență.

Toamna, după ce se ofilesc, crăițele trebuie smulse. Semințele se adună și se păstrează pentru anul următor. Adesea, dacă iarna nu este grea și uscată, se întâmplă ca plantele de crăițe să răsară în mod spontan din semințele căzute și rămase în sol din anul precedent. Aceste plante vor fi mai viguroase decât cele obținute prin răsădire, chiar dacă nu vor fi la fel de timpurii.

Crăițele au și proprietăți repelente. Dacă sunt plantate în preajma legumelor sau chiar intercalate între rânduri îndepărtează unii paraziți și insectele dăunătoare.

Fitoterapia cu flori de crăiţe are acţiune antispastică şi hipotensivă, reglează tensiunea intraoculară şi circulaţia sanguină a retinei, combate oboseala oculară, scade tensiunea oculară, are acţiune vermifugă şi purgativă. Preparatele fitoterapeutice sunt recomandate persoanelor cu glaucom, cecitate nocturnă (nictalopie) şi diurnă (hemeralopie), celor care lucrează mult la calculator sau care suprasolicită ochii prin natura profesiei (şoferi, conductori de locomotivă, radiologi, operatori calculator, piloţi, controlori trafic aerian), în menţinerea acuităţii vizuale, retinită pigmentară şi miopie.

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de flori uscate la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 3 minute, apoi se strecoară şi se administrează 2-3 căni pe zi în cură internă sau sub formă de comprese, spălături locale (la nivelul ochilor) în uz extern.

Gălbenelele, ajutor pentru frumusețe și leac pentru ulcer

galbenele c

Gălbenelele, științific numite calendula oficinalis, iar popular zise și rujuliță, călinică, filimică sau ochi galben, sunt flori care înfrumusețează grădinile fără a cere prea mult în schimb.

Planta are tulpina ramificată în jumătatea superioară, atingând înălţimea de 30-35 cm. Ramificaţiile poartă în vârf inflorescenţe tip calatidiu, alcătuite din flori ligulate colorate în nuanţe diferite de galben şi portocaliu şi flori tubuloase colorate în galben–purpuriu. Frunzele sunt alungite și ascuțite spre vârf, dispuse alternativ, colorate în verde intens şi acoperite cu perişori. Înflorirea are loc din mai până în octombrie, calitatea florilor fiind superioară primăvara şi toamna.

Calendula este o plantă puţin pretenţioasă şi poate creşte pe orice tip de sol, tolerând chiar şi solurile cu salinitate medie. Preferă zonele cu temperaturi moderate şi terenurile însorite. Se înmulţeşte prin seminţe, pentru obţinerea a 1.000 de plante fiind necesare 15-20 g seminţe. Semănatul se face direct la locul de cultură în câmp, în cuiburi distanţate la 20-30 cm, câte 2-3 seminţe la cuib, primăvara devreme sau toamna târziu. Temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor se situează în jurul valorii de 15°C, plantele răsărind în circa 10-14 zile de la semănat. După răsărire se face rărirea plantelor, lăsându-se o singură plantă la cuib. Calendula se poate autoînsămânţa de la un an la altul, mai ales în regiunile cu ierni blânde. În aceste regiuni plantele pot chiar rezista în faza de rozetă peste iarnă dacă sunt uşor protejate cu materiale organice (paie, frunze, rumeguş).

Mai rar se poate apela şi la producerea de răsaduri, semănându-se în ghivece, 1-2 seminţe la ghiveci, în luna martie, pentru devansarea înfloririi.

Lucrările de înflorire sunt cele comune, respectiv plivirea și udarea. Se udă la fel ca și crăițele, la 3-4 zile în mod normal sau mai des în perioadele caniculare.

Au acţiune antiinflamatorie, decongestivă, antiseptică, antimicrobiană, imunostimulentă, cicatrizantă, grăbesc vindecarea şi regenerarea ţesuturilor, reglează ciclurile menstruale, carminativ, reglează funcţia biliară prin principiile amare. Sunt indicate în tratamentul ulceraţiilor, eczemelor, gastritelor, ulcerului gastric, ulcerului duodenal, inflamaţiilor colonului, colecistitei, bolilor hepatobiliare, hemoroizilor, dereglărilor menstruale, dismenoreei, micozelor, vaginitelor, infecţiilor urinare, cistitelor și chiar ca adjuvant în cancer.

Se administrează sub diferite forme. Infuzia se prepară din 2 liguriţe cu vârf de floare uscată la o cană de apă clocotită, se lasă la infuzat 3-5 minute şi se consumă 2-3 căni pe zi, înainte de mese.

Tinctura se prepară din flori proaspete puse într-o sticlă, peste care se toarnă alcool de 60 de grade. Se lasă la macerat, la soare, timp de două săptămâni, apoi se strecoară şi se păstrează în recipiente închise la culoare, închise ermetic. Se administrează de 3 ori pe zi câte 30 de picături, pentru reglarea ciclului menstrual și tratarea ulcerului gastro-duodenal.

Decoctul se prepară din două linguri de plantă uscată la un litru de apă. Se lasă la macerat în apă rece 24 de ore, apoi se strecoară şi se fierbe maceratul într-un litru de apă timp de 10 minute. Se strecoară şi se amestecă cele două extracte. Se administrează atât intern cât şi extern, prin gargară (afte, stomatite, gingivite, faringite), băi de şezut, comprese externe (vindecarea ulcerelor, escarelor, abcese, pustule, fisuri, degeraturi), spălături, clisme.

Pulberea de plantă se obţine prin măcinarea florilor uscate. Se administrează câte o linguriţă de plantă pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi, pentru efectul antiinflamator, cicatrizant. Se depozitează în recipiente bine închise, maximum 10 zile, datorită uleiurilor volatile care se evaporă rapid.

Unguentul pe bază de gălbenele poate fi utilizat cu succes în diverse boli dermatologice sau pentru întreţinerea pielii.

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Cum ar trebui să arate grădina dvs. pentru a fi considerată un paradis de către păsări? În primul rând trebuie să aveți în vedere ca vegetația să fie variată și structurată pe mai multe nivele. Este important să aveți laolaltă copaci bătrâni, tufișuri, specii de plante verzi, decorative și chiar pajiște, acolo unde dimensiunea curții o permite. Specialiștii de la Societatea Ornitologică Română recomandă plantarea unor pomi și arbuști autohtoni precum socul, măceșul sau mărul care au o valoare mult mai mare decât speciile decorative deoarece toamna și iarna le oferă păsărilor care iernează aici fructe. În plus, aceștia reprezintă un habitat ideal pentru o mulțime de insecte care devin sursă de hrană pentru păsări în special în perioada de creștere a puilor.

Arbuști

Unul dintre arbuștii îndrăgiți de păsări este scorușul (Sorbus aucuparia). Acesta este un arbust cu flori mici și albe, cu fructe roșii de dimensiunea bobului de mazăre, prinse în ciorchine. Fructele sale, care se coc în lunile august și septembrie, sunt preferate de sturzi, mierle, mătăsari și codroși. Păsările găsesc în scoruș și un alt tip de hrană. Este vorba despre unele specii de fluturi de noapte care caută scorușul pentru a se hrăni cu omizile de pe frunzele lui. Scorușul preferă locurile cu soare sau semiumbră și se poate planta solitar sau în grupuri. Are avantajul de a fi un arbust rezistent la ger și la secetă.

Păducelul (Crataegus monogyna) este un alt  arbust care atrage un număr mare de specii de păsări. Poate și datorită faptului că peste 150 de specii de insecte colonizează acest arbust. Raportat la acest lucru, meniul păsărilor este unul variat dacă poposesc în păducel. Mierlele, sturzii, cintezele, graurii și presurele galbene consumă fructele lui. Păducelul preferă zonele uscate, ferite de vânt și fără expunere directă în lumină, de aceea este recomandat să fie plantat la umbra unor copaci mai mari, dar cu suficient spațiul liber în jurul lui. Se dezvoltă foarte bine pe solurile calcaroase și fertile, bine drenate

Tot din categoria arbuștilor îndrăgiți de păsări face parte și socul (Sambucus nigra) care este căutat de înaripate – mierle, sturzi – și de unele mamifere mici mai ales pentru fructele sale negre. Acesta preferă solurile umede și zonele ușor umbrite. Este recomandat să fie plantat în zone aerisite, unde să își dezvolte coroana fără a fi înghesuit de alți copaci.

Un alt arbust pe care cei de la SOR îl recomandă este piracanta (Pyracantha coccinea). Din ghivece acesta poate fi plantat în orice perioadă a anului, mai puțin în lunile geroase, când pământul este înghețat. Preferă solurile uscate. Piracanta are rol decorativ, dar pentru păsări este o adevărată comoară datorită încrengăturilor sale dese și spinoase. În special vrăbiile de casă sunt cele care se ascund aici, dar piracanta reprezintă un loc de cuibărire și pentru alte specii de păsări precum măcăleandru sau mierla. Florile sale sunt albe, iar fructele sunt galbene, portocalii și roșii. Este foarte important că aceste fructe rezistă peste iarnă și sunt o sursă de hrană pentru păsările care iernează la noi – mierle, sturzi, florinți, mai rar mugurari.

Plante decorative

Iedera (Hedera helix) este o adevărată comoară pentru viețuitoarele din grădină. Aceasta are și rol de refugiu pentru păsările de talie mică, dar este și o sursă de hrană pe timp de iarnă. Fructele ei mici și negre rezistă chiar până în primăvară și fac parte din meniul mierlelor și sturzilor cântători.

Caprifoiul (Lonicerea sp) este o plantă cățărătoare apreciată de un număr mare de specii datorită beneficiilor variate pe care le oferă.

O altă plantă pe care o recomandă specialiștii de la SOR este caprifoiul. Parfumul florilor sale se răspândește în așa fel încât atrage și fluturii de noapte aflați la 500 de metri distanță. Fluturii de zi și molia colibri sunt alte insecte care iubesc caprifoiul. Biologii spun că peste 19 specii de insecte se hrănesc cu nectarul florilor de caprifoi și, mai mult, pentru 10 dintre ele acest nectar este singura hrană. Frunzele sale sunt consumate de mai multe specii de omizi care ajung în meniul păsărilor. Mierlele, sturzii, cintezele, mugurarii se hrănesc cu fructele sale roșii. Mai mult decât atât, mierlele folosesc foliajul dens al caprifoiului pentru a-și construi cuibul.

Floarea-soarelui (Helianthus annus) este de asemenea o plantă care nu ar trebui să lipsească din grădina dumneavoastră. În afară de faptul că nectarul său atrage foarte multe insecte, uneori chiar și fluturi, semințele de floarea-soarelui reprezintă hrană pentru foarte multe specii de păsări. Și avem câteva exemple: pițigoi, florinți, botgroși, scatii.

Pe lângă faptul că va atrage o multitudine de bondari, albine și fluturi în grădina dvs., echinacea este o plantă îndrăgită și de păsări. Este recomandat ca după uscare florile sale veștejite să nu fie îndepărtate pentru că semințele lor fac parte din meniul sticleților.

Alte plante ale căror fructe sunt consumate de păsări sunt măceșul, tisa, porumbarul, drăcila.

Tăierile se realizează iarna târziu. Dacă se taie florile sau fructele se elimină și beneficiile aduse viețuitoarelor. Nu trebuie tăiate ramurile pe care au fost construite cuiburi și nici cele din jurul lor. Se evită folosirea insecticidelor pentru că acestea decimează insectele și astfel dispare sursa de hrană a păsărilor.

Laura ZMARANDA

În acest episod al serialului nostru vom continua să vorbim despre flori. Dar, înainte de a face acest lucru, consider că este nevoie de o precizare. Când am purces la întocmirea acestui serial am spus că vom vorbi despre cum se poate amenaja o grădină lângă casă, care să ne facă mai plăcută șederea, fie acasă, fie la locuința de vară sau de week-end. Din motive de organizare a materialului, am decis să prezentăm florile în funcție de perioada de înflorire, din primăvară spre toamnă. Așa se face că am ajuns să vorbim acum, în august, despre semănatul florilor în martie sau în octombrie. Așadar, nu ne-o luați în nume de rău sau ca pe o glumă. Cei interesați vor afla astfel din vreme când trebuie să-și pregătească grădina pentru a obține ceea ce doresc. Căci în grădină, ca în orice ramură a agriculturii, recolta, în acest caz florile, se pregătește cu multă vreme înainte.

Jocul multicolor al petuniilor

Una dintre cele mai obișnuite, dar și frumoase apariții dintr-o grădină sunt petuniile. Aceste flori au o perioadă foarte lungă de înflorire și sunt destul de puțin pretențioase. Apoi se regăsesc într-o multitudine de culori și modele, ceea ce permite realizarea unor frumoase combinații. De aceea, probabil, sunt atât de răspândite și îndrăgite.

Petuniile sunt membri de bază ai familiei Solanaceae. Originare din America de Sud (Argentina, Brazilia), petuniile au cucerit Europa spre începutul secolului al XIX-lea. Numite și flori de tutun (sunt rude cu planta de tutun) sau florile verii ori florile cu o mie de culori, petuniile sunt pline de flori de la începutul verii până la mijlocul toamnei.

Petunia preferă spaţiile deschise, în plin soare (plantele suportă soarele direct toată ziua, dar au neapărată nevoie de soare cel puţin 6-8 ore pe zi). Asta le face cu atât mai recomandate în condițiile actualelor schimbări climatice, când soarele a devenit arzător, iar seceta este la ea acasă. Petuniile care stau la umbră vor face multe frunze și foarte puține flori. Iubesc solul nisipos, care se drenează bine și ușor, cu un pH neutru, bogat în substanţe nutritive.

În mod normal, petuniile trebuie udate în fiecare zi sau o dată la două zile. Vara, când vremea este de-a dreptul caniculară, e bine să fie udate şi dimineaţa şi seara, pentru că sunt mari iubitoare de apă, dar și pentru că apa le stimulează producția de flori. Dacă planta nu primeşte o cantitate suficientă de lichid, frunzele sunt primele care se usucă, în timp ce florile își pierd intensitatea culorii. Îndată ce sunt udate corect, petuniile își revin.

Rezistente la dăunători și ușor de multiplicat

În ceea ce priveşte dăunătorii, petuniile sunt atacate de păduchi verzi, omizi, păianjeni, musculiţe albe şi alte asemenea vietăţi care pot fi uşor înlăturate cu ajutorul unor insecticide. Însă sunt plante rezistente și capabile să se revigoreze, îndată ce problema este depășită. Răsadurile de petunii nu sunt greu de produs. Petunia se înmulțește prin semințe semănate în cutii sau lădițe, într-un loc adăpostit. Perioada optimă este ianuarie - februarie. Semințele de petunii își păstrează facultatea germinativă timp de patru ani, deci le puteți folosi cu succes de la un an la altul. Substratul cel mai indicat este alcătuit din turbă și nisip. Densitatea optimă este de 4-6 g/mp. După ce ați întins semințele cât mai uniform nu le acoperiți cu pământ, ci doar apăsați-le ușor cu degetul, pentru a face contact mai bine cu substratul. Apoi udați, prin pulverizare. Evitați să folosiți un jet.

În mod normal, plantele ar trebui să răsară cam după 10-12 zile, în funcție de condiții. La două săptămâni după răsărire se face prima repicare, prin răsădirea tinerelor plante în alte lădițe, astfel încât să aibă spațiu suficient. A doua repicare se face după încă trei-patru săptămâni, când se răsădesc în plăci alveolare sau ghivece mici. În sfârșit, se plantează în grădină în luna mai, cu o distanță între plante de 25-30 cm.

Proprietățile nebănuite ale Reginei nopții

Regina nopții este o altă plantă erbacee perenă din familia Solanaceae, aceeași ca și petunia, originară din America de Sud (sudul Braziliei, nordul Argentinei, Paraguay, Uruguay). Aceasta este cultivată pe scară largă ca o plantă ornamentală. Grădinarii o denumesc, de asemenea, tutun de ornament confundându-se cu un alt tutun ornamental Nicotiana sylvestris, tutun scoțian.

Florile „Reginei nopții“ se deschid seara, de unde vine și numele, și rămân deschise până dimineața, la răsărit. În tot acest timp, floarea răspândește un parfum plăcut și puternic. Înflorește începând din luna iunie și, dacă vremea permite, va rămâne așa până în octombrie. Floarea are formă de trompetă, de circa 8-10 cm, având cinci lobi. Poate avea mai multe culori. Cea mai frecventă este cea albă, dar regina nopții poate fi și galbenă, roșie, roz, mov și, uneori, aceeași plantă poate avea flori de mai multe culori. Planta trebuie udată la bază, în fiecare seară, în zilele secetoase. În celelalte zile se poate uda și la două zile.

Grațioasă și parfumată, regina nopții are nevoie de o îngrijire minimă pentru a ne bucura cu florile și, în special, cu parfumul ei îmbătător. Aceasta se înmulțește prin semințe sau tuberculi. Înainte de plantarea semințelor, dacă optăm pentru această metodă de înmulțire, este bine ca acestea să stea în apă 8-12 ore înainte. Cert este că planta este puțin pretențioasă și, de cele mai multe ori, procedeul de însămânțare este unul reușit, iar o plantă produce multe semințe. Îi este prielnic un sol umed, bine drenat, cu un pH cu valori între 6,1-7,8. Iubește soarele, dar suportă și umbra.

Nu rezistă la temperaturi sub –5ºC, de aceea se recomandă scoaterea tuberculilor din pământ și păstrarea lor în ghivece, până primăvara, urmând ca în luna aprilie aceștia să fie replantați în grădină.

Potrivit unor studii, regina nopții este bogată în alcaloide, flavonoide și triterpine, ceea ce îi conferă proprietăți antispasmodice, antioboseală, antibacteriene, antimicrobiene și antivirale. De asemenea, tuberculii negri conțin substanțe purgative, diuretice și antiparazitare. De aceea, în medicina tradițională, Regina nopții este folosită și în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, a gripei, dizenteriei, a oreionului, a afecțiunilor cutanate, dar și ca vermifug, în special în Asia și în America de Sud. Locuitorii din Nepal folosesc însă frunzele pentru tratarea abcesului sub formă de cataplasme. Semințele sunt întrebuințate în industria cosmetică pentru a trata eczemele și scabia, iar sucul proaspăt de petale de regina nopții tratează herpesul. Întreaga plantă conține nicotină, fiind numită și „Tutun ornamental“, „Tutun înaripat“, sau „Tutunul iasomie“, care este folosit ca insecticid.

În Iran este cultivată pentru a oferi tutun de fumat în narghilea. Frunzele sale uscate nu sunt tăiate ca la țigările de tutun, ci sunt pur și simplu sfărâmate în mână. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Încheiam episodul trecut al acestui serial vorbind despre florile de primăvară. În cel de față ne propunem să continuăm să vorbim despre florile care apar la sfârșitul primăverii și la începutul verii. De fapt, luna mai este cea mai prielnică pentru dezvoltarea plantelor cu flori, lucru reflectat și în numele popular al acestei luni: Florar.

Bujorul, vedeta lui Florar

Vedeta incontestabilă a începutului de lună mai este bujorul. Această plantă oferă flori minunate, de culoare albă, roz, roșu-trandafiriu și, mai rar, galben sau mov. După ce trec florile, planta rămâne verde până toamna târziu, ornamentând plăcut grădina. În plus, trebuie să spunem că bujorul este o plantă care pune ceva probleme doar la început, după care este destul de puțin pretențioasă.

Bujorul este, prin excelență, o plantă rustică. Se pretează foarte bine și ca floare tăiată, încântând cu aroma și frumusețea sa destul de mult timp dacă avem grijă să schimbăm apa cel mult o dată la două zile și să-i punem două-trei picături de miere.

Bujorul rămâne un simbol al prosperității, iar explicația este foarte simplă: inițial, el putea fi cultivat numai de cei bogați, care făceau parte din elita socială a Japoniei, astfel că floarea a fost imediat asociată cu bogăția. În cultura chineză bujorul se numește „Floarea Împăratului“. Vechii greci numeau bujorii după Paeon, medicul zeilor greci. La ei existau legende care povesteau de puterile florii: se spunea că există niște forțe puternice în bobocii de flori care strălucesc în nopțile cu lună plină, iar bujorul se încadrează în acest criteriu.

Bujorii (Paeonia Hybriden) au nevoie de soare cel puțin 6 ore pe zi pentru a înflori și de mult spațiu. Acest lucru îi face niște plante ideale pentru grădinile proaspăt înființate din zone cu spații largi și vecinătăți care nu țin umbră. În astfel de condiții acoperă foarte bine terenul, într-un mod estetic.

Un start mai dificil, dar o viață lungă

Cum spuneam, bujorii au dezavantajul că au nevoie de ceva timp până să înceapă să înflorească. Perioada de la plantare și până la prima înflorire este cuprinsă între doi și patru ani. Cea mai bună perioadă pentru plantarea bujorului este începutul toamnei, din septembrie până la mijlocul lui octombrie. Astfel, planta va avea suficient timp să se aclimatizeze pe timpul iernii. Bujorul poate fi plantat și la începutul primăverii, având grijă să așteptăm ca substratul să se încălzească suficient (mai). Dacă bujorul este achiziționat în ghiveci, atunci plantarea se poate face oricând, începând cu luna mai până toamna, în octombrie.

Cât sunt încă în faza de boboci se vor instala sisteme de susținere a tijelor florale. Altfel, sub greu­tatea florilor, se apleacă până la pământ. Cel mai simplu este să batem una până la trei tije de susținere în jurul tufei, în funcție de mărimea acesteia, apoi să înconjurăm ansamblul cu o bandă, suficient de strânsă.

După ce se trec florile, frunzișul rămas va da un farmec deosebit grădinii, mai ales dacă sunt tăiate tijele uscate. Mai trebuie adaugat că, odată formată o vatră de bujori, aceasta va trăi pe același loc zeci de ani, regenerându-se singură.

Udarea nu trebuie neglijată în cursul verii, mai ales în iulie-august, când plantele își formează mugurii florali incipienți pentru anul următor.

Rădăcinile de bujori nu se deranjează decât la 4-5 ani de la plantare și numai dacă este nevoie pentru că înflorirea va avea de suferit o perioadă mai îndelungată, atât cantitativ cât și calitativ. Dacă se dorește înmulțirea prin divizarea tufei, atunci este de preferat ca această operațiune să se facă toamna, în septembrie-octombrie, cu mare atenție la mugurii subterani, care sunt fragili.

Plantarea nu se face mai adânc de 5-10 cm, nici măcar în zonele mai geroase, deoarece întârzie înflorirea cu 2-4 ani. Unde este cazul, după plantare se va face o mușuroire ușoară cu mraniță sau pământ de frunze, iar primăvara se nivelează la loc.

Farmecul regal al crinilor

O altă plantă care vestește apropierea verii este crinul. La ora actuală se cultivă o varietate de peste 110 specii. Ceea ce le este comun tuturor acestor specii este aspectul lor elegant. Nu degeaba în Franța ca și în alte țări au fost considerate un simbol al regalității.

Cele mai multe au și un parfum puternic și persistent. Totuși, polenul lor este un alergen foarte puternic. Așadar, cei care se știu cu probleme e mai bine să nu cultive aceste flori în grădină.

Unele specii de crin au și avantajul că se îndesesc foarte repede, formând un fel de minitufărișuri, astfel încât împiedică dezvoltarea buruienilor în spațiul pe care îl ocupă. Pe deasupra, rămân verzi din aprilie și până la căderea zăpezii, păstrând aspectul luxuriant al grădinii.

Crinul se poate planta atât din semințe, cât și din bulbi. Cel mai la îndemână este să plantăm bulbi. Solurile ideale sunt cele bine afânate și, dacă se poate, și fertilizate. Preferă locurile luminoase, dar nu aflate în bătaia directă a soarelui. Bulbii se plantează atât primăvara, cât și toamna, la o adâncime de cca 20 cm. Este indicat ca vârful bulbului să nu aibă peste el un strat mai gros de cinci cm de pământ. Eventual, pe perioada iernii, dacă au fost plantați toamna, se pot acoperi cu un strat ceva mai gros de pământ, deși nu sunt foarte sensibili la ger. Distanța între plante trebuie să fie, inițial, de 30-40 cm.

În perioada de creștere au nevoie de multă apă. Florile uscate se îndepărtează. După înflorire, nu mai necesită o îngrijire specială.

Deși sunt plante rezistente la înghețurile târzii de primăvară, la frig, dar și la arșiță, dacă au apă suficientă, crinii sunt sensibili la boli. De fapt, constituie un bioindicator excelent. Dacă e ca o boală să apară în grădină, crinii vor fi, probabil, primii afectați. De aceea este bine ca destul de des să ne uităm la frunzele lor și, dacă observăm vreun semn de boală să aplicăm un tratament adecvat. În grădinile bio ne vom mulțumi doar să îndepărtăm, cu promptitudine, frunzele bolnave.

După patru-cinci ani bulbii se pot dezgropa, în septembrie-octombrie, și separa de bulbii apăruți. Aceștia din urmă se plantează în locul unde dorim să îi transplantăm, la distanțe de 15-20 cm. Se poate încerca și înmulțirea prin semințe, dar este destul de dificilă. Semințele se recoltează la deplina maturitate și se seamănă în martie-aprilie afară. În fiecare an se adaugă câte un strat de pământ de trei-patru centimetri, vreme de doi, chiar trei ani. Abia după aceea se pot transplanta în locul dorit. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Așa cum spuneam la sfârșitul episodului trecut, vom continua să trecem în revistă câteva mici trucuri care să facă mai ușoară îngrijirea florilor. Este limpede pentru oricine că, indiferent cât de mult am vrea să evităm asta, tot felul de buruieni sau plante nedorite își vor face apariția în straturile cu flori. Și atunci chestiunea cea mai importantă este să scăpăm de ele cât mai simplu și cu pagube colaterale minime.

Cel mai simplu este ca, pur și simplu, să smulgem planta nedorită. Numai că, atunci când este vorba despre un puiet de prun sălbatic, corcoduș sau vreo plantă cu rădăcină adâncă ori foarte ramificată, smulgerea sa înseamnă distrugerea unor flori din jur. Tăierea n-ar face decât să îi întârzie dez­voltarea și eventual să îi crească vigurozitatea. În acest caz, soluția o reprezintă un erbicid. Cel mai indicat este produsul Round-up gel, special creat pentru horticultură. În lipsa lui se poate utiliza orice alt erbicid universal, preparat într-o concentrație mai mare, aproape dublă față de cea prescrisă pentru aplicarea obișnuită, prin pulverizare. Cu o pensulă convenabilă ca dimensiune, vom aplica erbicidul pe frunzele și pe tulpina plantei pe care dorim să o îndepărtăm. Totul este să fim atenți ca picături de pe pensulă sau de pe buruiană să nu se prelingă pe florile din jur. De asemenea, e preferabil să facem această operațiune într-o zi fără vânt.

Vestitorii primăverii

Primele flori de primăvară sunt ghioceii, brândușele și toporașii. Toate acestea sunt plante de bulb, perene. Plantarea bulbilor se face din toamnă, în locuri însorite, la o adâncime situată sub limita de îngheț. De fapt, alegerea adâncimii potrivite este o artă. Cu cât adâncimea este mai mică, cu atât florile vor răsări mai repede, dar riscul de îngheț peste iarnă e mai mare. Bulbii plantați mai adânc vor răsări mai târziu, în schimb vor avea tijele mai lungi și mai viguroase.

După înflorire, plantele se usucă și dispar până în anul următor. Cu toate acestea, bulbul se divide în mai multe părți, care vor genera tot atâtea plante. De aceea este recomandabil ca măcar o dată la doi-trei ani, după ce plantele s-au uscat, să dezgropăm bulbii și să-i replantăm. Această operațiune rezolvă cel puțin două probleme. Prima dintre ele este aceea că afânează pământul din jur, facilitând dezvoltarea viitoarelor plante. A doua chestiune rezolvată este că le rărește. Dacă se îndesesc prea mult, în timp ajung să își împiedice reciproc dezvoltarea și, în ani, să dispară.

Următoarele flori de primăvară – care apar, în funcție de vreme, în a doua jumătate a lui martie și la începutul lui aprilie – sunt narcisele, zambilele și unele lalele. Și aceste plante se îngrijesc relativ ușor. De fapt, narcisele nu au nevoie de niciun fel de îngrijire, fiind plante perene.

În schimb, bulbii zambilelor și cei ai lalelelor sunt ceva mai pretențioși. Ei trebuie dezgropați și răriți cel puțin o dată la doi ani. Dezgroparea se face după ce planta s-a uscat, în general în luna mai. Replantarea se face de regulă toamna, în octombrie, sub adâncimea de îngheț.

Farmecul colorat al bănuților...

gradina casa flori 2

O altă floare ce apare primăvara și care este foarte decorativă și, în același timp, total nepretențioasă este părăluța sau bănuțul. Cunoscute și sub numele de năsturași sau cocoșei, Bellis perennis, sunt plante perene ce cresc sub formă de rozetă, cu o înălțime cuprinsă între 5 și 25 de centimetri. Florile colorate în alb, galben, roz închis sau roșu apar grupate în capitule și sunt prezente în lunile aprilie și mai. Frunzele tinere se folosesc și în salate, cărora le dau o aromă specifică.

Părăluțele se pot folosi atât în straturi sau ronduri, ca plante acoperitoare de teren, cât și în gazon. Preferă spațiile însorite și un sol bine aerist și drenat, reavăn. Udarea se face cu moderație. Înmulțirea se face prin rizomi sau prin semințe. Înmulțirea prin rizomi se realizează prin divizarea tufei, recomandabil primăvara sau după trecerea perioadei de înflorire. Semințele se seamănă vara, din iulie până în august. Germinarea durează 9-10 zile. Când ajung la stadiul de trei-patru frunze, plantele noi se răsădesc la distanțe de 13-15 cm în grădini, sere sau pepiniere. În sfârșit, în primăvară, în februarie-martie, sau toamna, în septembrie-octombrie, se răsădesc din nou în grădină, la distanțe de 20-25 cm.

...și parfumul subtil al „lacrimilor Evei“

Vândută pe străzile Franței în data de 1 Mai, plantă națională a Finlandei, lăcrămioara este o pre­zență discretă și parfumată în grădinile noastre.

Vechile cărți astrologice au pus planta sub dominația lui Mercur, de când Maia, fiica lui Atlas, a devenit mama lui Mercur (cunoscut și ca Hermes). În „limbajul florilor“, lăcrămioara înseamnă întoarcerea fericirii. Legenda povestește despre afecțiunea lăcrămioarei pentru o privighetoare, care s-a întors după ce planta a înflorit în luna mai.

În unele legende creștine se spune că lăcrămioara provine din lacrimile Evei, dupa ce a fost alungată împreună cu Adam din Rai. În același timp, alte legende spun că lacrimile Fecioarei Maria s-au transformat în lăcrămioare când a plâns la Crucea lui Iisus.

Lăcrămioara este un simbol al umanității în picturile religioase. Se spune că planta este a doua revenire a lui Iisus pe Pământ. Puterea bărbatului de a visa la o lume mai bună a fost de asemenea atribuită plantei. Aceasta este o plantă erbacee, perenă, care se extinde pe suprafețe mari prin rizomi. Noile tulpini ale plantelor se formează la capătul stolonilor, vara. Planta înfrunzește primăvara, din rădăcinile rămase în pământ pe timpul iernii și care continuă să se extindă. Tulpina plantei are o înălțime de aproximativ 15-30 cm și este încadrată de una sau două frunze mari, eliptice, de aproximativ 10-25 cm. Tulpina cu flori are în general două frunze și inflorescența în formă de ciorchine, alcătuită din 5-15 flori la capăt.

Florile sunt albe (rareori roz pal), au formă de clopoței, măsoară 5-10 mm în diametru și au un parfum îmbietor. Planta înflorește de la începutul primăverii până la începutul verii. Fructul de lăcrămioară este de culoare roșu aprins și măsoară 5-7 mm în diametru. Conține câteva semințe de culoare albicioasă sau maronie. Când se usucă capătă o culoare translucidă și sunt rotunde, având dimensiunea de 1-3 mm.

Lăcrămioara nu se poate înmulți prin polen, iar coloniile formate dintr-o singură tulpină nu produc semințe. Este folosită și pentru proprietățile sale medicinale. Este utilizată pentru îmbunătățirea memoriei, tratarea afecțiunilor cardiace, a migrenelor de natură nervoasă, a nevralgiilor și a amețelilor. Atenție, însă: deoarece planta este extrem de toxică, infuzia, maceratul și tinctura de lăcrămioară se folosesc numai sub stricta supraveghere a medicului. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Desigur că, atunci când purcedem la amenajarea unei grădini pe lângă casă, fiecare dintre noi ne gândim la peticele de culoare care să ne bucure zilnic ochii și sufletul. Cea mai mare parte dintre aceste pete de culoare sunt obținute, evident, prin florile pe care le vom crește în grădină.

Grădina, o fermă în miniatură

Arhitecții peisagiști împreună cu horticultorii specializați au ajuns, în timp, să poată crea grădini de vis. Există parcuri în care din flori felurit colorate s-au realizat chiar și tablouri. Desigur că aceasta este o realizare de vârf în domeniu, care implică foarte multă pasiune, muncă, dar și mijloacele necesare.

Totuși, este la îndemâna fiecăruia dintre noi să aibă o grădină plină cu flori, încă de la topirea zăpezii și până la prima ninsoare. Desigur, a celor care își doresc acest lucru și sunt și dispuși să investească eforturile necesare și să aloce un timp corespunzător. Pentru că, așa cum am mai spus-o, o grădină frumoasă înseamnă timp alocat și un volum de muncă propor­țional cu rezultatele scontate!

Și grădina este o fermă vegetală în miniatură, astfel încât necesită un plan de culturi bine pus la punct. Ba, îndrăznesc să adaug, având în vedere numărul mare de specii cultivate, mult mai bine pus la punct decât o fermă mare.

Principalele criterii pe care trebuie să le avem în vedere sunt perioada în care vrem să avem flori, microclimatul specific zonei, orientarea grădinii față de soare. Asupra acestor factori nu putem interveni în niciun fel. De aceea vor fi cei mai importanți. Apoi mai sunt unii factori determinanți, dar asupra cărora putem interveni, chiar dacă nu întotdeauna foarte ușor. Cei mai importanți dintre aceștia sunt cultura, calitatea solului și umiditatea specifică în zona grădinii noastre.

Flori pentru tot anul

Grădina trebuie, așa cum am tot repetat, creată întâi în cap și abia apoi în teren. În acest sens trebuie să ne gândim când ne dorim flori în grădină și ce fel de flori. Desigur, lângă o casă în care locuim permanent ne vom dori să avem flori o perioadă de timp cât mai lungă. În această situație vom cultiva ghiocei și brândușe, care înfloresc încă înainte de a se face simțită primăvara, nu vom uita narcisele, lalelele, delicatele mărgăritare, irișii, garofițele și bujorii. Vom avea și straturi de crini, mai mult sau mai puțin parfumați, în funcție de alergii, vom trece apoi la gladiole, flori de piatră, petunii, crăițe, margarete, mărărițe și alte flori de vară, pentru a trece pe nesimțite la crizanteme și tufănele, ale căror flori rezistă chiar și după prima brumă. Desigur că totul poate fi „asezonat“ cu trandafiri, liliac, iasomie și alte plante mai mari, despre care deja am vorbit.

Însă pentru o grădină de vară nu ar avea sens să cultivăm flori de care nu ne vom bucura, așa cum sunt cele de pri­măvară. În schimb, evident că, în funcție de condițiile specifice, vom prefera o densitate mai mare de plante cu flori pe timpul verii.

Cum amenajăm locul de plantare

Înainte de a începe să vorbim despre fiecare familie de flori în parte vă propun să trecem în revistă câteva reguli principale de plantare, fie că prin aceasta înțelegem semănat sau răsădire, să amintim câteva operațiuni și să enumerăm unele „trucuri“ simple, dar eficiente, care ne-ar putea ușura foarte mult munca.

Prima regulă atunci când plantăm ceva, indiferent ce, este ca pământul să fie bine afânat, astfel încât viitoarele rădăcini ale tinerei plante să se poată dezvolta cu ușurință. Solul trebuie afânat nu numai pe suprafața pe care se plantează, mai ales dacă vorbim despre răsaduri, ci și de jur-împrejur, pe o oarecare distanță, ca și în adâncime. Sub rădăcinile răsadurilor este necesar să se găsească un strat de câțiva centimetri de pământ moale, bine afânat. Pentru plantele mai pretențioase sau în solurile sărace nu este o idee rea dacă la plantare punem în sol și biostimulatori specifici. Aceștia vor ajuta tânăra plantă să crească mai repede și mai viguroasă.

Excepție de la această regulă se poate face doar atunci când vrem să „pictăm“ gazonul cu floricele. În această situație, cu ajutorul unui cui gros vom face din loc în loc găuri, în care vom pune câte două-trei semințe, apoi le vom astupa. Vom reveni asupra acestui subiect.

Când semănăm în grădină, mai ales plante pe care nu le cunoaștem foarte bine sau când în grădina noastră mai lucrează și alte persoane, este ideal ca locul să fie marcat cu un semn oarecare. Putem folosi semne speciale, cumpărate din magazin, care permit inclusiv inscripționarea, sau pur și simplu bețișoare. Atenție numai ca bețișoarele să fie uscate, astfel încât să nu prindă rădăcini înaintea plantei semănate!

Locul pe care semănăm florile trebuie să fie curățat complet de orice buruieni. În cazul în care dorim să realizăm un rond de flori într-un spațiu înconjurat sau mărginit de gazon trebuie să luăm câteva măsuri suplimentare. Înainte de toate, când vom pregăti locul vom avea grijă ca niciun fir de iarbă să nu mai rămână pe loc. Apoi vom delimita marginea rondului de gazon. Dacă este posibil, vom face un contur din pietre semiîngropate, din cărămizi ori chiar mici gărdulețe din plastic, lemn sau alte materiale. În felul acesta vom împiedica gazonul să migreze între flori, lucru care le va afecta atât estetic, cât și în dezvoltare.

Mulcirea, un procedeu controversat

Mulcirea este un procedeu tot mai folosit în ultima vreme și în grădinile de flori. Ea constă în acoperirea solului cu tot felul de materiale, cu o multitudine de scopuri. În funcție de materialul folosit pentru mulcire se asigură o temperatură mai apropiată de optim în sol, atât în cazul înghețului, cât și în cazul arșiței. De asemenea, stratul aplicat împiedică evaporarea excesivă a apei, precum și pierderea unor substanțe hrăni­toare. Răsărirea unor plante noi este și ea îngreunată sau chiar oprită după mulcire, în funcție de materialul utilizat. Totodată, în cazul mulcirii cu materiale organice, descompunerea lor aduce și un aport suplimentar de substanțe hrănitoare în sol.

La origine, acest procedeu a fost folosit în grădinile de legume. Pământul este acoperit cu diferite materiale, naturale sau artificiale. Desi­gur că o folie de plastic perforată nu ar fi un fond prea potrivit pentru straturile de flori. În schimb, un strat subțire de scoarță de copac mărunțită ar putea crea efecte plăcute ochiului, în anumite combinații. Totuși, părerile sunt împărțite în privința utilizării mulcirii în grădinile cu flori. Deseori, sub stratul de mulci se pot dezvolta, pe lângă râme și alte vietăți folositoare, o gamă largă de dăunători, precum limacșii și o lungă listă de insecte.

În concluzie, poate că e mai bine să-i lăsăm pe specialiști să folosească astfel de proceduri avansate. Despre alte procedee, mai simple sau mai complexe, vom vorbi și în numărul viitor. (Va urma)

Alexandru Grigoriev

Încheiam episodul din numărul trecut cu precizarea că cea mai importantă operațiune de întreținere a gazonului este tunderea. De fapt, aceasta este vitală pentru gazon. Dacă nu este tuns, firul de iarbă ajuns la maturitate face spic, apoi începe să se usuce, la fel ca grâul. Așadar, iată un prim motiv pentru a acorda acestei operațiuni atenția cuvenită.

Tunderea – vitală pentru supraviețuirea gazonului!

Un alt motiv pentru care tunderea este necesară e acela că, după ce s-a îndesit, când este înalt nu se mai aerisește la nivelul solului. Din această cauză, în condițiile unei irigări suficiente pentru a-i menține vigoarea și culoarea plăcută, începe să putrezească la baza firului. Rezultatul este că în scurt timp va dispărea.

În sfârșit, un al treilea motiv ține de aspectul estetic. O peluză cu firele egale arată, evident, mult mai bine decât una unde iarba a crescut haotic.

Pentru tunderea gazonului există mai multe metode. Cea mai veche, dar nerecomandabilă în grădină, este cosirea. Oricât de îndemânatic ar fi cosașul nu poate păstra o înălțime egală a gazonului. Pe scurt, soluția cea mai indicată este utilizarea unei mașini de tuns iarba. Pe piață există o gamă foarte largă de astfel de mașini, cu motoare electrice sau cu benzină, ba chiar și manuale. În funcție de suprafețele de gazon, de condițiile existente și de buget, fiecare își poate alege utilajul favorit. Prețul unei mașini de tuns iarba variază între cca 200 de lei și poate ajunge până la câteva mii.

O altă soluție o reprezintă trimerele, cu lamă sau cu fir. Și acestea sunt disponibile într-o gamă foarte variată. Dezavantajele lor sunt că este destul de greu de menținut o înălțime constantă de tundere și că apoi este absolut necesară și o greblare minuțioasă. În schimb, cu ele se poate pătrunde și în spații unde mașinile nu au acces, cum ar fi lângă borduri, în colțuri sau lângă pomi.

În concluzie, ideal este să folosim o mașină. Pe lângă ea ar fi bine să ne dotăm și cu o foarfecă manuală pentru retușuri și zonele sensibile din rondurile de flori din gazon, de exemplu.

Iarba tăiată – erbicid ecologic

Înălțimea ideală a gazonului este între trei și cinci centimetri. În perioadele foarte calde și secetoase se tunde mai înalt, pentru că riscul de a-i putrezi rădăcina este mai mic și păstrează mai bine umiditatea. În celelalte perioade se tunde scurt. Astfel este stimulată înfrățirea, iar firele devin mai viguroase.

Tunderea gazonului se începe primăvara, cât de devreme permite terenul. Intervalul între două tăieri este dat de viteza de creștere a ierbii. De regulă, este cuprinsă între zece și 20 de zile, în funcție de vreme, de sol și de tipul de gazon. În general, creșterea gazonului este mai rapidă în perioadele când este mai răcoare, primăvara și toamna. Pe perioada căldurilor mari din timpul verii iarba crește mai greu, iar dacă nu este udată, se usucă.

După tundere este neapărat necesar să adunăm firele de iarbă retezate, care au rămas pe loc. Dacă utilizăm o mașină de tuns cât de cât performantă, iar terenul este bine nivelat, atunci această operațiune nu mai este necesară pentru că mașina le va fi adunat singură. Însă în toate celelalte situații va trebui să o facem. Cea mai indicată unealtă este o greblă pentru frunze. Aceasta adună firele tăiate, fără însă a intra în sol și a deranja gazonul propriu-zis.

Dacă rămân pe loc, firele retezate, pe lângă faptul că vor da un aspect neplăcut când se vor usca, vor face ca sub ele să nu mai crească nimic.

Și un mic truc: dacă aveți în grădină și straturi de legume puteți folosi iarba tunsă pentru a o așeza între rânduri. Veți rămâne uimiți în ce măsură va întârzia apariția buruienilor. Unde mai puneți că este și un procedeu ecologic...

Dacă nu dați această utilizare ierbii tăiate o puteți folosi pentru producerea de compost vegetal, care, mai apoi, va îngrășa pământul din grădină.

Puteți încerca și să îl dați ca hrană animalelor, dar, de obicei, acestea nu se prea înghesuie să mănânce iarba tăiată cu mașina sau cu trimerul. Unii specialiști afirmă că, din cauza turației mari a motoarelor, în momentul retezării firele sunt arse superficial, iar asta le dă un gust specific. Totuși, porcii se pare că nu sunt deranjați de el.

Tratamente, doar în situații excepționale

Dacă în privința tunderii gazonul este o povară, în schimb, în ceea ce privește tratamentele, este o mană cerească. În general, dacă este bine îngrijit, nu necesită niciun fel de tratament. Eventual, în zone cu soluri sărace, specialiștii recomandă aplicarea unor fertilizante, o dată sau de două ori pe an, de regulă primăvara. Dozele și modul de aplicare diferă, în funcție de produs, dar nu implică proceduri complicate.

În privința bolilor și a dăunătorilor nu sunt probleme. Nu este necesar niciun fel de tratament. În literatura de specialitate există descrieri ale unor boli care pot ataca gazonul, dar în practică problemele se rezolvă de la sine. La fel se întâmplă și în cazul unor insecte. Teoretic vorbind, există specii care se hrănesc cu iarbă. Ba chiar au fost situații, în timpul unor invazii masive de lăcuste, în care au fost distruse și peluze. Dar, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, se stabilește un echilibru între insectele ce se hrănesc cu iarbă și capacitatea de regenerare a gazonului. În situații excepționale se pot pulveriza insec­ticide de contact sau chiar sistemice.

În unele situații, mai ales pentru cei mai pretențioși, poate fi necesară și erbicidarea, pentru a distruge unele buruieni. În această situație recomandăm o mare precauție în alegerea tratamentului, care trebuie să fie strict unul pentru plante dicotiledonate. Mai degrabă, dacă plantele apărute în gazon vă deranjează, în măsura posibilităților, smulgeți-le cu mâna! Oricum, astfel de situații sunt destul de rare pentru că, după tundere, gazonul crește mai repede și va sufoca inclusiv buruienile. Poate doar primăvara să mai apară păpădia sau ștevia.

O mare atenție trebuie acordată frunzelor și mai ales fructelor căzute în gazon. Acestea trebuie adunate cât mai repede. Dacă apucă să putrezească, pe locul unde a căzut iarba va dispărea, iar peluza se va trans­forma într-una cu pete de pământ.

În situațiile în care, din diverse motive, pe peluză apar zone în care gazonul s-a degradat, acesta se repară. Locul respectiv se sapă și se seamănă din nou. Există inclusiv semințe speciale de gazon, destinate acestui scop: „gazon pentru reparații“. Dacă zona afectată nu a fost prea întinsă, atunci diferența dispare incredibil de repede, după doar trei – patru tunderi.

Așa cum am spus, gazonul, peluza reprezintă doar un „fond“ care să pună mai bine în valoare restul grădinii. Odată ce l-am realizat, așa cum am arătat anterior, e vremea să trecem la pașii următori, respectiv la amplasarea florilor și a plantelor ornamentale. Acesta este subiectul despre care vom începe să vorbim în numărul viitor.

(va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Așa cum spuneam acum două săptămâni, gazonul este soluția de compromis pentru crearea unui „fond“ frumos al viitoarei grădini. De altfel, așa cum se poate vedea și în filme, vederi, reviste etc., se pare că este și cea mai răspândită soluție. Cu toate acestea, gazonul nu este nici pe departe simplu de creat și nici de întreținut, contrar părerii generale.

Primul pas – un teren bine nivelat

Pregătirea terenului pentru semănarea gazonului este destul de laborioasă. Terenul trebuie în primul rând foarte bine săpat, apoi totul trebuie foarte bine mărunțit. Ideal este să nu mai rămână în urmă niciun bulgăraș de pământ. În paralel, zona ce va fi semănată cu gazon trebuie și nivelată foarte bine, astfel încât să fie cât mai plană posibil. Toate denivelările rămase în urmă vor deveni obstacole în calea mașinii de tuns. Efectul va fi un gazon neuniform, cu un aspect departe de cel din revistele de prezentare.

Unii specialiști recomandă și o erbicidare a terenului înainte de semănat cu scopul de a distruge semințele celorlalte plante care, eventual, au rămas în sol. Atenție însă la produsele folosite, căci ar putea distruge chiar și semințele de gazon. Pentru a evita riscurile, putem sări peste acest pas. Dacă terenul este bine pregătit, atunci probabilitatea de apariție prea curând a buruienilor este mult diminuată.

Blocați accesul cârtițelor!

O problemă mare în dezvoltarea gazonului o creează cârtițele. Acolo unde apar mușuroaiele lor, gazonul este distrus și refacerea lui durează câteva luni. Iar când acest lucru se întâmplă pe o suprafață pe care gazonul tocmai a ajuns la maturitate și a dobândit acel aspect visat, impactul psihologic este devastator...

Acest lucru poate fi prevenit dacă suprafața de gazon nu este prea mare și proprietarul este dispus și are posibilitatea să facă o investiție suplimentară. Suprafața ce va fi semănată se acoperă cu o plasă de rabiț sau chiar de plastic ori fibră de sticlă, cu ochiuri cât mai mici. Plasa se acoperă cu un strat de câțiva centimetri – măcar cinci – de pământ. În acest fel, cârtițele nu vor mai putea împinge la suprafață pământul rezultat din săpatul galeriilor și, foarte probabil, vor săpa în zone mai favorabile. Și, legat de acest subiect, încă un sfat: nu vă bazați pe aparatele de alungat cârtițele care au împânzit piața. Deși eficiente în alte țări ale Europei, în România efectul lor este absolut nul. Explicația constă în aceea că funcționarea acestor dispozitive se bazează pe emisia unor unde de tip seismic care, în mod normal, ar trebui să sperie animalele. Dar cârtițele de pe plaiurile noastre, spre nefericirea horticultorilor amatori sau profesioniști, sunt născute într-o zonă seismică. Prin urmare, sunt adaptate.

Fără irigații, nu există gazon

O altă recomandare, pentru cei care își permit acest lucru, este ca instalarea țevilor pentru irigat și a microaspersoarelor să se facă și ea înainte de semănat, odată cu pregătirea terenului. Pentru că, trebuie să o spunem de la bun început, o peluză cu gazon nu poate exista fără un sistem de irigare, mai ales în condițiile verilor de la noi.

Există numeroase sisteme, mai vechi sau mai noi, create special pentru irigarea acestor suprafețe, astfel încât nu vom insista asupra lor. Ceea ce este important pentru toate este ca la montaj țeava să rămână sub pământ, iar înălțimea aspersoarelor să nu depășească solul cu mai mult de trei centimetri. Astfel mașina de tuns gazonul va putea trece peste ele fără dificultăți.

Desigur că instalarea unui astfel de sistem nu este vitală. Gazonul poate fi udat foarte bine și cu aspersoare clasice, alimentate cu câte un furtun. Ba chiar suprafețele mai mici pot fi udate cu un furtun de mână, cu o stropitoare în capăt. Doar că timpul necesar va fi destul de lung...

Alegeți sămânța în funcție de teren!

Odată depășită și această etapă, se poate trece la semănat. Probabil că aceasta este partea cea mai simplă din toată tehnologia gazonului!

Așa cum se știe, gazonul este, de fapt, un amestec de mai multe tipuri de iarbă, în proporții variabile. Tipul de amestec se alege în funcție de ceea ce dorim să obținem. Există soiuri de gazon mai rezistente la călcare, destinate terenurilor de sport, soiuri care cresc mai bine la umbră sau soiuri care rezistă mai bine la arșița soarelui. Alegerea trebuie să țină cont de toți factorii existenți în terenul unde va fi plantat. În câteva cuvinte trebuie să spunem că un gazon rezistent la trafic nu este prea mătăsos și nici foarte frumos colorat. În schimb, pe orice gazon obișnuit putem să ne așezăm, chiar și zilnic.

Perioada optimă de plantare este la începutul primăverii, de la jumătatea lunii martie și până la jumătatea lui aprilie. Dar, dacă există suficientă apă și timp, gazonul se poate semăna și în mai, până la începutul lunii iunie. În timpul lunilor de vară nu este recomandabilă înființarea unei peluze din cauza căldurii prea mari, care va împiedica dezvoltarea și, mai ales, înfrățirea firelor de iarbă. În a doua jumătate a lunii septembrie se poate încerca, de asemenea, semănatul gazonului. În condițiile unei toamne umede și cu temperaturi nu prea scăzute, rezultatele pot fi spectaculoase.

Uniformitatea peluzei depinde inclusiv de semănat

Densitatea de semănat se stabilește în funcție de recomandările producătorului. În orice caz, cu cât este mai mare, cu atât este mai bine. Pentru operațiune este indicat să se folosească dispozitive mecanice, pentru a obține o densitate cât de cât uniformă. Dacă nu altceva, se poate folosi un dozator manual de semințe și îngrășăminte. După împrăștiere, se trece cu un tăvălug, pentru a acoperi totul.

În timpul semănatului nu trebuie să bată vântul, având în vedere dimensiunile foarte mici ale semințelor de iarbă. Altfel, nu vom obține un gazon uniform, căci vântul va lua semințele și le va împrăștia.

După ce am trecut cu tăvălugul, se udă terenul, dacă se poate până când apa începe să băltească. Atenție însă la presiune, ca semințele să nu fie dezgropate și mutate.

Udarea se face zilnic, de dimineață sau seara. În mod normal, după zece zile gazonul ar trebui să răsară.

Pentru a sări această etapă, cei care sunt dispuși să facă o investiție pot apela la firmele specializate, care montează pe teren brazde pe care gazonul este gata crescut. Avantajul este că astfel se obține rapid și fără efort o peluză frumoasă. Dar costurile încep de la aproximativ 2 euro/mp...

Când ajunge la o înălțime de aproximativ patru-cinci centimetri, se face și prima tundere. Mașina se reglează la o înălțime de trei centimetri.

Pentru dezvoltarea gazonului, tunderea este cea mai importantă operațiune de întreținere. Fără niciun fel de exagerare, o tundere corectă și, mai ales, la timp face ca o peluză să se dezvolte sau să dispară.

Dar despre aceste aspecte, ca și despre alte operațiuni implicate de întreținerea peluzelor, vom vorbi în numărul viitor. (va urma)

Alexandru GRIGORIEV

Grădina de lângă casă reprezintă pentru oricine o carte de vizită. Spunem aceasta pentru că oricine trece prin fața porții, chiar și fără să intre în curte, surprinde, cu voie sau fără voie, câte un aspect din grădină. Și, oricât ne-am ascunde după deget, pe oricine interesează să lase o impresie bună.

Tocmai de aceea vă prezentăm în continuare câteva sfaturi preluate de la mai mulți specialiști, care să vă permită să deveniți posesorii unei grădini care să vă caracterizeze.

Grădina trebuie să apară mai întâi în minte

Cel mai important lucru atunci când începem amenajarea grădinii este să ne fie limpede ce ne dorim. Este o realitate că o grădină apare întâi în mintea proprietarului și abia mai târziu pe teren.

Așadar, atunci când începem proiectarea ei trebuie să avem în vedere următorii factori principali: resursele pe care suntem dispuși să le alocăm; condițiile de microclimat ale zonei și, în mod particular, al curții (direcția predominantă a curenților de aer, zone însorite sau parțial însorite, zone umbrite sau temporar umbrite); tipul de sol din curte; cantitatea de muncă pe care suntem dispuși sau suntem în măsură să o depunem; posibilitățile de udare a grădinii și sistemele pe care dorim să le folosim.

O altă opțiune foarte importantă este dacă ne dorim o grădină doar pentru agrement, cu flori și plante ornamentale, sau ne dorim o grădină mixtă, în care să completăm cochetăria florilor cu câteva leguminoase.

Mai trebuie să ne gândim dacă în grădina de lângă casă am vrea sau nu să avem și diverse acce­sorii ornamentale, precum foișoare de grădină, mobilier de grădină, fântâni arteziene, alei pietruite sau din dale, balansoare, statuete etc.

Într-adevăr, e o listă destul de lungă a întrebărilor la care trebuie să avem răspuns, dar o grădină este o lucrare care se face pentru mulți ani și se retușează în timp lung. Ca atare, merită o matură chibzuință înainte de a purcede la lucru.

Axel Munthe, creatorul unui superb parc pe Insula Capri, povestește în romanul său Cartea de la San Michele: „Deși nu aveam decât un fel de schiță scrijelită pe o bucată de teracotta în mintea mea, lucrurile erau limpezi. Știam exact cum se vor înșira logiile, butucii de vie și chiar unde voi așeza Sfinxul care va domina acest paradis.“ Iar domeniul San Michele face parte deja de mai bine de jumătate de secol din patrimoniul UNESCO.

Nu plantați copaci lângă casă!

Odată ce am găsit răspunsul la întrebările de mai sus, putem trece la pasul următor. Dar, spre deznădejdea celor dornici de ceva acțiune, și acesta este unul de studiu. Practic, este vorba de a selecta din infinitatea de posibilități pe acelea care se pretează cazului concret. În această etapă vom stabili exact schița viitoarei grădini, cu diferitele sale zone și sectoare. Pentru că, oricât de mică ar fi o curte, ea are nebănuit de multe zone. Tot în această etapă ne vom gândi dacă ne dorim flori tot timpul anului sau doar în anumite perioade. Spre exemplu, pentru o locuință de week-end și vacanță pe care o folosim, de exemplu, din aprilie și până în octombrie, nu ar trebui să ne intereseze prea mult ghioceii, brândușele și narcisele.

Ca reguli generale, pomii și copacii se situează în planul depărtat și pe lângă gard, din mai multe motive. Între ele, acela că împiedică priveliștea și taie perspectiva. Atunci când cresc, țin umbră în jurul lor, împiedicând dezvoltarea altor plante. Există încă un obicei de a planta copaci în imediata apropiere a casei, sub cuvânt că, în zilele călduroase de vară, țin umbră locuinței. Lucru adevărat, dar, dacă îl punem în cumpănă cu distrugerile pe care rădăcinile le aduc fundației, atunci veți înțelege de ce specialiștii nu recomandă acest lucru.

Plante pentru zone umbrite

În zonele umbrite de garduri, casă, copaci sau din alte motive se pot planta diverse specii iubitoare de umbră. Alegerea lor depinde mult și de luminozitate, căci umbra nu înseamnă întuneric. Spre exemplu, hortensiile iubesc foarte mult zonele umbrite, dar luminoase. De asemenea, plantele cu bulbi – ghiocei, stânjenei, zambile – se dezvoltă armonios și la umbră – sub copaci sau lângă tufe de arbuști.

Coleus – „urzicuța ornamentală“ se găsesțe în multe varietăți colorate (Black Magic, Thumbellina, Dark Star, Duckfoot, Freckles, India Frills) și este decorativă mai ales prin frunze. Se poate planta și în grădină și în ghivece, iar coloritul va fi mult mai intens dacă planta nu este expusă direct la soare. Este o plantă anuală, așa că prin ianuarie-februarie trebuie semănată din nou. Lobelia compacta – pendula poate avea flori albastre, mov sau albe. Preferă umiditatea și zonele umbroase. Rhododendronul, cunoscut popular ca „trandafirul de munte“ sau „azaleea de grădină“, crește sub formă de tufă în solurile acide și umbră sau semiumbră. Rezistent la ger și veșnic verde, înflorește în mai-iunie și se poate folosi sub formă de gard viu de dimensiuni mari – poate ajunge până la 3 m înălțime. Este decorativ și solitar sau alături de alte plante iubitoare de umbră. Hedera helix, plantă cățărătoare veșnic verde, cunoscută de toată lumea – cine nu a auzit de iederă? – este sensibilă la lumină, astfel încât, dacă umbra este prea deasă, frunzele ei vor căpăta o nuanță verde închis ca urmare a cantității mari de clorofilă pe care planta o produce. Dacă, din contră, este ținută prea mult în soare, frunzele se vor îngălbeni. Astilbele înfloresc în mijlocul verii, având flori de diferite nuanțe – alb, roz, violet. Pe lângă umbră, au nevoie de un sol acid, de aceea se înțeleg minunat cu coniferele sau cu magnoliile. Arată foarte bine în grupuri de mai multe plante din același soi și sunt decorative nu numai în grădină, ci și în buchetele de flori.

Dicentra spectabilis, popular „Cerceii doamnei“, se mulțumește cu puțin soare dimineața; în rest, stă cuminte la umbră și decorează prin florile sub formă de inimioare roz în ciorchine. Înflorește în luna mai, iar florile rezistă câteva săptămâni.

Printre alte flori care cresc la umbră se numără sporul casei sau Impatiens. Planta care, în tradiția populară, aduce bucurie și rod în casă înflorește din primăvară până în toamnă și iubește locurile umbrite și umede. Este foarte ușor de cultivat și întreținut. Floarea de nu-mă-uita este o altă plantă care iubește locurile dosnice. Numele vine din spațiul german, unde mulți bărbați au ochii de culoare albastră, iar femeile purtau la piept aceste flori ca mod de a-și aminti de iubiții lor.

Violetele sălbatice, cu frunzele în formă de inimă, pot fi cultivate în jurul copacilor, unde coloristica lor bogată iese ușor în evidență.

Alexandru GRIGORIEV

Ediţia din acest an a Expoziţiei Internaţionale de flori, amenajări peisagistice, horticultură şi grădinărit are loc între 23 și 26 martie, la ROMEXPO.

Tendinţele în grădinărit sunt dictate în fiecare primăvară de EXPO FLOWERS & GARDEN (www.expoflowers.ro), evenimentul care se adresează atât profesioniştilor (producători, comercianţi, horticultori, arhitecţi peisagişti, specialiştilor în unelte şi ornamente de gradină: arbuşti, pavaje, mobilier de grădină, sere) de pe piaţa de import şi distribuţie de flori, plante şi soluţii de amenajare şi întreţinere a spaţiilor verzi, cât şi publicului larg.

Expo Flowers & Garden oferă posibilitatea achiziționării la preţuri promoţionale a diferitelor soluţii integrate şi practice ce pot fi aplicate în designul şi amenajarea grădinilor de dimensiuni mari sau a spaţiilor mici dedicate plantelor din rezidenţe sau birouri.

Specialiştii prezenţi la standurilor oferă cele mai bune sfaturi şi idei privind sănătatea şi frumuseţea grădinilor şi arbuştilor.

Învață la Expo Flowers & Garden cum să licitezi milioane de flori în două ore!

La Expo Flowers & Garden va participa și cea mai mare companie germano-olandezadin domeniu, Veiling Rhein-Maas, prin intermediul căreia, în Germania, la 6:00, în fiecare dimineață, se licitează milioane de flori în două ore. Astfel, aproximativ 2400 de vânzători și peste 1600 de cumpărători din Olanda, Belgia, Franța, Italia și alte țări participă la o licitație asemănătoare celor din New York. Florile cumpărate dimineață la licitație ajung în florări două ore mai târziu, compania vânzând astfel cumpărătorilor peste 300 de milioane de flori anual.

Program de vizitare Expo Flowers & Garden:

  • 23-25 martie 2017 (joi-sambătă): între orele 10.00 şi 18.00
  • 26 martie (duminică): între orele 10.00 si 16.00

Loc de desfăsurare: Pavilionul C1 şi platformele exterioare: B1, C1, G2, 5 şi 10

Bilet intrare:

  • adulti si studenti:10 lei/zi
  • Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilităti si persoanele institutionalizate beneficiază de intrare gratuită.

Mai multe informații despre eveniment se găsesc pe:

Facebook: EXPO FLOWERS & GARDEN

V-aţi gândit vreodată că nişte tineri de 30 de ani vă pot învăţa cum se face legumicultură? Şi că ideile lor v-ar putea scăpa de foarte multă muncă? În Maramureș, la 19 km de Baia Mare, în Ulmoasa, agricultura se face după alte standarde. Andrei și Lucian Lupșe vor să reamintească oamenilor că se poate trăi sănătos. Și nu numai atât, vor să îi învețe efectiv cum se face legumicultura într-un sistem specific permaculturii. Grădina fără sapă nu este o noțiune nouă, însă pentru România este inedită. Definiția ei și modalitatea de lucru le-am aflat de la Andrei Lupșe, mentorul și dezvoltatorul Bazei Ulmu din Maramureș.

gradina a

• Pentru crearea grădinii fără sapă este folosit excavatorul. Practic, cu acest utilaj se fac straturi supraînălţate pe curbe de nivel, care ulterior se mulcesc cu paie sau fân. Apoi se fac găuri acolo unde se plantează răsadurile. Dacă se folosesc seminţe este indicat ca stratul de paie să fie mult mai subţire. La final, unde a fost făcut cuibul (care nu trebuie acoperit de paie pentru a permite plantelor să germineze), acolo va crește leguma. Un aspect important este că plantele germinează şi cresc mai greu în acest sistem. Explicaţia este că mulciul (prin care soarele nu pătrunde cu ușurință) menţine o temperatură mai scăzută şi, spre deosebire de un teren normal, se încălzeşte mai greu.

• Oamenii nu ştiu să aplice metode eficiente de grădinărit şi din cauza aceasta apar problemele generate de secetă, spune Andrei Lupşe. Însă, folosind sistemul promovat de ei, seceta nu mai pare a fi o problemă. Sub stratul de mulci umezeala se menţine, iar în condiţii climatice normale nevoia de irigare este mult redusă. În acest sistem şanţurile sunt umplute cu apă (dacă plouă este şi mai bine) şi se irigă pasiv. În felul acesta legumicultorii nu mai sunt nevoiţi să ude manual.

gradina b

Prin mixajele de plante de pe rânduri se creează un habitat care umbrește șanțurile și menține umezeala.

Dacă grădina se află într-o zonă mai aridă, pentru menținerea umezelii, se pot pune lemne în șanțuri. Nu este indicat ca acestea să fie acoperite cu paie pentru că apa le macină repede şi astfel se face nămol.

gradina c

• Fireşte că munca într-o grădină fără sapă nu lipseşte cu desăvârşire, dar întreținerea este minimală față de un sistem clasic de cultivare a legumelor. Volu­mul de muncă într-un astfel de sistem este cu mult redus. Săpatul şi plivitul nu mai sunt o preocupare, pentru că prin stratul de paie germinează mult mai puţine buruieni. În plus, dacă se menţine mulcirea solului tot anul, nu mai este nevoie ca grădina să fie săpată nici măcar în primăvară.     

Totuşi, cei care vor implementa un astfel de sistem trebuie să ştie că rezultatele în acest sens nu se văd chiar din primul an, pentru că există tipuri de buruieni care se încăpăţânează să supravieţuiască. Nu este nevoie să folosiţi sapa, ci le puteţi smulge.

gradina d

În permacultură sunt foarte multe tipuri de grădinărit fără sapă, spune Andrei Lupşe, iar aceste sisteme se pot aplica în funcție de regiune și de obiectivele cultivatorului. Cu siguranţă cel mai cunoscut sistem este no till (fără arătură), folosit în foarte multe ferme de permacultură care au cca. 40-50 de hectare de pământ. Există însă şi alte sisteme precum cel agroforestier, spre exemplu, care permite şi păşunat planificat. Sistemul conceput de frații Lupșe presupune combinarea caracteristicilor mai multor sisteme de permacultură. Această metodă de grădinărit, spune Andrei, este însă recomandată doar pentru legumicultură şi se bazează pe folosirea materiei organice pe care, după ce ai căpătat experiență, o poți lua apoi tot din sistem. Sistemul marca Lupşe a câştigat deja adepţi pentru că Andrei a fost solicitat să realizeze astfel de proiecte – grădina fără sapă – şi pentru alţi legumicultori.

gradina f

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 50-51

De multe ori o scurtă discuție poate valora mai mult decât o lecție lungă și plicticoasă. Pe acest principiu lansăm rubrica SCURT INTERVIU, un spațiu în care facem loc specialiștilor din diverse domenii pentru a vorbi din experiența lor, împărtășind totodată informații practice, care ne-ar putea ajuta atunci când punem la cale demararea unui proiect, fie el peisagistic, ca în cazul de față, sau de altă natură. Ne-a fost alături în debutul acestei rubrici domnul Puiu Constantin, responsabil al pepinierei Grădina Verde din Dorohoi.

– Pe ce suprafață se întinde pepiniera dumneavoastră?

– Cultivăm plante la ghiveci pe o suprafață de 1 ha în câmp, în majoritate conifere, și alte 4 ha cu arbori și arbuști ornamentali.

– Ce predomină în cultură?

– Noi încercăm să acoperim cât mai multe categorii de plante pentru că avem clienți care vor o diversitate cât mai mare. Producem cam jumătate din plantele pe care le comercializăm, iar restul le importăm din Polonia. Din producția proprie avem Thuia Smaralgd, Brabant, Danica, Buxus, iar în câmp cultivăm platani, mesteceni, wigela, spireea vanhouti. Din import aducem conifere mai pretențioase așa cum este Picea Glauca Conica, molizi argintii altoiți, arbori decorativi mai speciali cu coroana pendulă.

– De când sunteți pe piață?

– Am început activitatea în 2009, deci avem 7 ani de acasă deocamdată. Deși suntem de puțin timp pe piață ne numărăm printre pepinierele mari din țară. Aceasta pentru că, din păcate, în România există puține pepiniere cu material dendrologic ornamental. Nu avem nici istorie, nici tradiție și de aceea învățăm de la alții. Este bine să importăm. Nu este nimic neprincipial să importăm, pentru că avem ce învăța de la polonezi, de la unguri, nu mai spun de la olandezi. Piața nu este foarte dezvoltată, pentru că nu există o cultură a grădinii decorative. Clienții învață alături de noi ce înseamnă o grădină și o colecție vastă de plante ornamentale.

– Ce recomandări ați face cititorilor noștri pentru perioada următoare?

– Sper că până la vremea aceasta iubitorii de plante și-au protejat plantele termofile sau mai sensibile, cum sunt magnoliile. Acestea trebuie ferite de îngheț cu folie agril sau materiale naturale (resturi vegetale). De asemenea, sper să se fi făcut tăierile de iarnă, să se fi strâns frunzele – un aspect foarte important, pentru că de la ele se propagă tot felul de germeni și este bine să îndepărtăm un posibil focar de boală. Dacă încă nu a dat înghețul, iar ferestrele iernii o permit putem acoperi suprafețele de sol cu mulci și ne pregătim pentru primăvară cu primele tratamente. Începem cu uleiul horticol pe care îl aplicăm înainte de desmugurire.

– Ce îi sfătuiți pe cei care vor să își amenajeze grădina în primăvară?

– În primul rând să se înarmeze cu multă răbdare. Nu trebuie să ne grăbim să plantăm în toate colțurile grădinii pentru că următorul pas va fi să le scoatem. Totul trebuie să plece de la un proiect de amenajare, iar dacă nu avem resurse financiare să punem în aplicare proiectul în primăvară și e bine să îl respectăm în următorii ani. Pentru asta trebuie să apelăm la un specialist, un arhitect peisagist sau putem încerca să ne proiectăm singuri grădina.

– Care ar fi regula în amenajare, începem cu plantele mari sau cu cele mici?

– Dacă vorbim de o casă în construcție trebuie să avem în vedere ce lucrări se mai fac în zonă, să nu plantăm și apoi să călcăm cu buldozerul plantele. Dacă nu există această problemă, începem cu arborii, pentru că ei constituie scheletul amenajării, apoi cu arbuștii și plantele mici.

– Aveți recomandări care să țină cont de arealul specific în care se dorește amenajarea?

– România are 3 zone mari climatice – nordul Moldovei, care este arid și cu ierni grele, Transilvania, cu climat mai blând, ferit de crivăț de Arcul Carpatic, și zona de sud, cu un climat arid, asemănător cu Bulgaria sau Grecia. În linii mari nu avem diferențe fundamentale, adică putem folosi aceeași colecție de plante în Moldova, Transilvania și Muntenia, cu mici diferențe. Spre exemplu, Albiția va merge bine în sudul țării, dar nu va merge la Dorohoi sau în zona de munte. Magnolia, care este și ea o specie termofilă, merge oriunde, dar în zonele mai reci va trebui protejată. În zonele de munte nu vom merge cu migdal sau Pawlovnia, ci cu conifere.

Patricia Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 1, 1-15 ianuarie 2017 – pag. 21

Pentru că este sezonul de iarnă și mai ales cel al Sărbătorilor, vă prezentăm câteva varietăți de conifere pe care le puteți planta la ghiveci sau în grădinile interioare ori care pot fi utilizate pentru împodobirea brăduțului de Crăciun.

Bradul coreean

bradul koreana

Bradul coreean (Abier Koreana var. Silberlocke) este unul dintre cei mai folosiți în lume pentru pomul de Crăciun, dar nu și la noi, unde este preferat bradul autohton. Totuși a început să fie introdus și în România, cu utilizare fie pentru Sărbătorile de iarnă, fie pentru grădinile locuințelor de la munte și nu numai. Atractivitatea este dată de conurile violacee pe care bradul corean le produce încă din anul al șaptelea de la plantare și de talia sa, care depășește 10-15 m înălțime. Acele sunt scurte și dese, puternic răsucite, cu liniile albe ventrale la vedere, astfel că dă senzația de brad argintiu. În varianta de pom la ghiveci, are o creștere compactă, relativ înceată, atingând 4 m înălțime abia în anii 20-25 de la plantare. Avantajul ar fi că poate fi păstrat timp îndelungat în același ghiveci, de preferat unul de 40 litri, în anul 5-7 putând fi apoi transferat într-un vas mai mare. La fiecare 3-4 ani această operațiune se repetă. Atenție, chiar dacă, prin definiție, suportă temperaturi scăzute, trebuie evitate șocurile termice, prin mutarea bruscă de la căldură la ger ori prin plasarea ghiveciului lângă o sursă de căldură. Vara se păstrează la loc însorit, se va uda susținut și va avea nevoie tot timpul de fertilizare.

Thuja

tuia

Thuja occidentalis este originară din Canada și SUA. Are dimensiuni medii, cu un maxim de 20 m înălțime la maturitate și o circumferință la bază de 0,4-1,5 m. Scoarța coniferului este roșie-maronie. Coroana se dezvoltă conic sau piramidal, pe mai multe ramificații, frunzele sunt veșnic verzi, iar conurile sunt galben-verzui ori maronii spre maturitate. Se înmulțește prin butași sau semințe. Preferă solurile lutoase, bine afânate, aprovizionate cu apă (solul nu trebuie lăsat uscat o perioadă lungă de timp), cu expunere la soare. Manifestă rezistență la praf și fum, fiind recomandat pentru grădinile din oraș. Poate fi plantat izolat sau în garduri vii, direct în sol sau la ghivece. În timpul verii trebuie aplicate tratamente împotriva acarienilor, omizilor și afidelor. Thuja poate fi tunsă primăvara sau la începutul verii, prin eliminarea ramurilor tinere care au crescut peste dimensiunea formei de conducere dorită.

Molidul argintiu

molid argintiu

Una dintre varietățile cel mai des prezente în pepinierele din România este Picea pungens glauca Kaibab, un molid argintiu obținut în SUA, din sămânță selecționată, cu nuanța spre albastru și port conic, pretabil așadar pentru pomul de iarnă. Molidul Kaibab poate crește până la 15-16 m înălțime, având un diametru al coroanei la bază de 4-5 m. Preferă locurile cu expunere la soare, soluri bine afânate, fertile. Pământul argilos este bine să fie evitat. Poate fi plantat la ghiveci sau direct, în pământ. Ca substrat se poate folosi Florratin pentru conifere din turbă, fibră de cocos și îngrășăminte. După plantare se utilizează îngrășăminte cu eliberare controlată, ce asigură nutriția pentru cel puțin șase luni. Toamna va fi ajutat cu un compus care să conțină potasiu și magneziu. Pentru obținerea formei dorite, molidul argintiu poate fi tuns primăvara devreme, prin eliminarea lăstarilor terminali. În timpul verii are nevoie de apă și de 1-2 tratamente chimice, mai ales împotriva atacului de păduchi de frunze.

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 24-25

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti