FMC România a început anul în forță cu un eveniment de amploare, organizat în luna ianuarie, la Hotel Internațional din Sinaia, dedicat combaterii biologice a dăunătorilor. În cadrul acestei întâlniri, Compania FMC Agro Operațional România şi-a dorit să prezinte partenerilor săi obiectivele de viitor, dar și produsele, inovațiile care urmează să fie lansate în cursul acestui an.

Fermierii au putut afla informații despre insec­ticidele noi de ultimă gene­rație din gama Cyazypyr, cum ar fi BENEVIA și VERIMARK, dar și despre noul insecticid EXIREL, cu aceeași substanță activă, care este destinat sec­torului pomicol şi care va fi lansat anul acesta de FMC.

Din prezentarea „Produse FMC pentru combaterea biologică a orga­nismelor de dăunare – prezent și viitor“, atât fermierii cât și ceilalți prezenți la eveniment au aflat care sunt pro­dusele biologice pe care FMC le comer­cializează la nivel global, dar și planurile de viitor ale companiei în ceea ce privește dezvoltarea de produse biologice.

„Având în vedere două proiecte majore la nivelul Comisiei Europene – Green Deal și Farm to Fork, prin care se dorește reducerea cantităților de pesticide utilizate pe unitatea de suprafața, FMC inovează și dezvoltă produse biologice, soluții de combatere care vor crea o sinergie cu produsele sintetice existente în portofoliu“, a dezvăluit Cătălin Cosmin Viziru, marketing manager al FMC România.

Monitorizarea dăunătorilor periculoși

În ultima parte a evenimentului, reprezentanții FMC România au vorbit despre programul Evalio®, precum și despre implemen­tarea acestuia la nivelul întregii țări.

„Anul acesta ne dorim să implementăm programul Evalio® la nivelul întregii țări, extinzând monitorizarea dăunătorilor periculoși pentru cultura de porumb, și anume Ostrinia nubilalis și Helicoverpa armigera. De asemenea, ne dorim ca Evalio să stea la baza deci­ziei fermierilor din întreaga țară de a aplica corect și la timp produ­sele de protecția plantelor, extinzând programul de la faza de Pilot din 2019 la faza de primul Program Digital de Prognoză şi Avertizare dedicat cultivatorilor de porumb, program furnizat gratuit de către o companie multinațională“, a mai spus reprezentantul FMC România.

Recent, Comisia Europeană a adoptat și a publicat lista celor mai periculoși 20 de dăunători de urmărit în carantină. Printre aceștia se numără Xylella fastidiosa, Scarabeul japonez, gândacul asiatic cu coarne lungi, înverzirea citricelor și pătarea neagră a citricelor, al căror impact economic, de mediu și social asupra teritoriului UE este cel mai sever.

În continuare vă prezentăm lista acestor dăunători, cu câte o scurtă prezentare.

Agrilus anxius este un gândac originar din America de Nord, mai numeros în părțile mai calde ale continentului și mai rar în nord. Atacă în mod obișnuit mesteacănul, ucigând frecvent păduri întregi.

Agrilus planipennis, numit și smaraldul sculptor în cenușă, după culoarea sa verde, este tot un gândac, originar din Asia de Nord-Est. care se hrănește cu specii de cenușă. Femelele depun ouă în crăpăturile cojii frasinilor, iar larvele se hrănesc sub coajă, timp de unul sau doi ani, până când devin adulți.

Anastrepha ludens, numită și musca mexicană a fructelor, este o specie de muște tephritide și produce distrugeri importante ale fructelor.

Anoplophora chinenis, numit și CLHB, este un dăunător periculos al citricelor, originar din China. În 2001 a apărut în SUA într-o pepinieră din Washington. Un program de eradicare a fost implementat imediat și ulterior nu au existat noi rapoarte de infestare. Cu o gamă de specii-gazdă de peste 40 de specii de foioase, CLHB reprezintă o amenințare potențială pentru zonele naturale, precum și pentru pomii fructiferi și plantele ornamentale lemnoase (Anonim 2002b).

Anoplophora glabripennis, numit și croitorul asiatic, gândacul asiatic cu coarne lungi, cerul înstelat, gândacul cerului sau ALB, este originar din China de Est și Coreea Această specie a fost introdusă acum în mod accidental în Statele Unite, în 1996, precum și în Canada și mai multe țări din Europa, inclusiv Austria, Franța, Germania, Italia și Marea Britanie.

Anthonomus eugenii este o insectă care distruge în mod special ardeii, originară din Mexic. Primul semn al atacului este distrugerea mugurilor de înflorire și a fructelor imature. Atât hrănirea adultă, cât și cea larvă determină căderea mugurilor. Punctele de hrănire pentru adulți apar ca pete întunecate pe fructe și nu sunt foarte dăunătoare. Uneori fructul este deformat. Căderile de fructe sunt foarte frecvente și este poate cel mai evident semn de infestare. Hrănirea larvelor în interiorul fructului matur face ca miezul să devină maroniu și adesea mucegăit. 

Aromia bungii este cunoscut și ca gândacul cu coarne lungi și gât roșu. Pentru prima dată a fost detectat în Europa în 2008, când trei adulți au fost descoperiți printre paleții de lemn dintr-un depozit din Marea Britanie. Prima raportare a apariției speciilor pe câmp deschis în Europa a fost în Germania, în iulie 2011. În 2012, Aromia bungii a fost descoperită și la pruni din parcuri, grădini și livezi din Campania, Italia, iar în 2013 și în Lombardia. Este considerat unul dintre cei mai distructivi dăunători ai copacilor. Atacă în special caisul și piersicul.

Bactrocera zonata, numită și musca piersicii,  este originară din Asia de Sud și de Sud-Est, unde atacă o mare varietate de fructe moi, precum piersica, guava și mango. Nu se știe exact când s-a răspândit în Orientul Mijlociu, dar există o înregistrare din Arabia Saudită în 1982, iar mai recent a fost găsită în Oman.

Bactericera cockerelli este o specie de psyllid originară din sudul Americii de Nord. Se găsește în mod obișnuit în culturile de cartofi și tomate, dar are o gamă de subspecii care atacă peste 40 de specii de plante solanece și până la 20 de alte genuri. Plantele-gazdă sunt limitate în principal la Solanaceae, incluzând specii importante de culturi și buruieni comune și câteva specii de Convolvulaceae, inclusiv cartoful dulce.

Bactrocera dorsalis, cunoscută anterior ca Dacus dorsalis și denumită în mod obișnuit musca orientală a fructelor, este o specie de muscă de fructe tephritide care este endemică în Asia de Sud-Est. Este una dintre speciile dăunatoare majore din genul Bactrocera, cu o gamă largă de gazde, cultivate sau fructe sălbatice. Masculii speciilor răspund puternic la metil eugenol și acest lucru este utilizat pentru monitorizarea și estimarea populațiilor. 

Bursaphelenchus xylophilus, cunoscut în mod obișnuit sub numele de nematod din lemn de pin sau nematodul de pătrundere a pinului, este o specie de nematod care infectează pinii și determină ofilirea arborilor. Apare pe zone întinse din Statele Unite, Canada și Mexic

Candidatus liberibacter, numită și înverzirea citricelor (în chineză „boala dragonului galben“ sau HLB), este o boală a citricelor cauzată de un agent patogen transmis de vectori. Agenții cauzali sunt bacteriile motile, Candidatus liberibacter spp.  Boala a fost descrisă pentru prima dată în 1929. În cele din urmă, a afectat Statele Unite, ajungând în Florida în 2005. În trei ani s-a răspândit la majoritatea fermelor de citrice.

Conotrachelus nenuphar, zis și gândacul prunului, poate fi găsit în măr, nectarin, prun, vișin, piersic, cais, păr și gutui. Poate supraviețui și pe corcoduș, păducel și măr pădureț. Se găsește cel mai frecvent în zonele de la est de Munții Stâncoși și în estul Canadei. Gândacii prunului pot provoca daune ireparabile la recolta de fructe. La fructele rău deteriorate se pot identifica cicatrici mari și denivelări. Majoritatea fructelor deteriorate în interior (prin împrăștiere în fructe) cad prematur.

Dendrolimus superans, numit și molia de mătase cu căptușeală albă, molie de mătase Sakhalin, omidă japoneză, molie de mătase siberiană, molie siberiană, molie de conifere siberiană sau omidă de zada, este o molie din familia Lasiocampidae. Larvele se hrănesc cu speciile Larix, Picea și Pinus. Este defoliatorul major al pădurilor de conifere din Rusia asiatică.

Phyllosticta citricarpa este o boală fungică cauzată de Guignardia citricarpa. Această ciupercă afectează citricele din toată zona subtropicală, cauzând o reducere a cantității și a calității fructelor.

Popillia japonica sau gândacul japonez este o specie de scarabeu. Adultul măsoară 15 mm lungime și 10 mm lățime, are elitra de culoare cupru iridentă și un torace și cap verde. În timp ce larvele gândacilor japonezi se hrănesc cu rădăcinile multor genuri de ierburi, adulții consumă frunzele unei game mult mai largi de gazde, inclusiv aceste culturi obișnuite: fasole, căpșuni, roșii, ardei, struguri, hamei, trandafir, cireș, prune, pere, piersică, zmeură, mure, porumb, mazăre și afine.

Rhagoletis pomonella, numită și vrăjitoarea merelor, sau vierme de cale ferată, este o specie de muscă a fructelor și atacă mai multe tipuri de fructe, în principal mere.

Spodoptera frugiperda. Dacă larvele acestei insecte sunt numeroase, ele pot defolia complet plantele. După ce și-au epuizat sursa de hrană, invadează vegetația vecină – care poate fi adesea o altă cultură – în număr mare, devorând aproape tot materialul vegetal aflat în calea lor.  În porumb omizile se hrănesc adânc în nervura frunzei, ascunse adesea sub propria lor secreție. Larvele se hrănesc frecvent și cu miezul imatur din interiorul știuletelui în curs de dezvoltare. În fânețe sau pășuni, simptomele infestării se aseamănă adesea cu efectele secetei. Pe legume precum ardei și roșii mugurii și punctele de creștere pot fi distruse; fructele vor fi străpunse, ceea ce le poate determina să cadă sau să putrezească.

Thaumatotibia leucotreta, cunoscută în mod obișnuit ca molia cu coadă falsă sau molia portocalie,  este o molie din familia Tortricidae. Se hrănește cu o gamă largă de culturi, de la bumbac la nuci de macadamia și la unele specii de citrice. Larvele au o dietă mai puțin selectivă decât molia care se hrănește în principal cu culturi de fructe temperate. Se crede că este originară din Africa Subsahariană. A fost detectată în Europa și Statele Unite.

Xylella fastidiosa este o bacterie aerobă, gram-negativă, a genului monotipic Xylella. Este un agent patogen al plantelor și este transmis exclusiv de insectele din pădure care se hrănesc cu lichidul xilem Multe afecțiuni ale plantelor se datorează infecțiilor simptomatice ale X. fastidiosa, incluzând scorbutul bacterian al frunzelor, scorbutulul frunzelor de oleandru, scorbutul frunzelor de cafea (CLS), pătarea lucernei, boala piersicului și boala Pierce la struguri (PD) și citrice (CVC). În Europa a atacat măslinii din zona Salento, din sudul Italiei, provocând sindromul de declin rapid al măslinilor (OQDS). În timp ce distribuțiile bolilor legate de X. fastidiosa sunt limitate în mare parte în America, focare au apărut în Taiwan, Slovacia și alte țări din întreaga lume.

Alexandru GRIGORIEV

În ultimul secol, agricultorii s-au bazat tot mai mult pe sprijinul industriei chimice, care le-a pus la îndemână mijloace din ce în ce mai perfecționate pentru a ține în frâu bolile și dăunătorii. Însă, în ultimii ani, s-a petrecut un fenomen invers. Treptat, anumite molecule sunt retrase de pe piață sau utilizarea lor este din ce în ce mai drastic restricționată, iar unii dăunători devin din ce în ce mai toleranți la substanțele existente, în concentrații rezonabile. Astfel încât apare în mod firesc întrebarea: „Cât de multe mijloace mai avem la îndemână pentru a ne proteja culturile?“

PPA atacă prunii ...

Una dintre cele mai vechi probleme cu care s-au confruntat românii o constituie virusul Plum Pox (PPV) care produce vărsatul prunului, boală cunoscută și sub numele de Sharka. Este, spun specialiștii, cel mai distructiv patogen al speciilor pomicole sâmburoase din lume. El afectează în mod special prunul, dar nu ocolește nici caisul, piersicul sau cireșul. Infestarea prunilor românești cu PPV este endemică. Cea mai mică rată de afectare este înregistrată în Muntenia, 56%. În Moldova este de 74%, iar în Transilvania se ridică la 76%. Media la nivel național se cifrează la un catastrofic 69%. Efectele se traduc în termeni economici printr-o pierdere de producție de peste 50%. Soluția ar exista, ba chiar a fost testată în România: un prun transgenic, rezistent la virus. Numai că hățișurile legislației UE fac ca soiul „Honey Sweet“ să nu poată fi cultivat în România, cu toate că în alte țări este utilizat comercial de mai bine de un deceniu. Între timp, noi așteptăm până când o să cumpărăm țuica de prune de la conaționalii noștri emigrați în SUA!

... tanymecus distruge porumbul

Tanymecus dilaticollis este visul cel mai rău al tuturor fermierilor care se ocupă de cultura porumbului. Popular i se mai spune și rățișoara porumbului, dar mănâncă aproape orice plantă tânără din cultura mare. Doar mazărea îi displace. „Este o insectă perfectă“, spune dr. Emil Georgescu, cercetător la INCDA Fundulea, care și-a dedicat mai mulți ani cercetării acestei specii. „Adultul trăiește între 80 și 100 de zile. Dintre acestea, cel mai mult ne afectează în cele aproximativ două săptămâni, acelea care trec de la răsărirea porumbului și până când acesta ajunge în faza de patru frunze. Atunci hrana lui predilectă este planta de porumb. Apoi se retrage în pământ, unde își depune larvele. Acestea, avertizează cercetătorul, nu sunt câtuși de puțin inofensive. Doar că activitatea lor se petrece în subteran, astfel încât scapă, de obicei, neobservată. Ele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb. E drept că distrugerile nu sunt la fel de mari ca cele produse de adulți, dar au ca efect slăbirea capacităților de hrănire a plantelor.“

„Este un polifag care se hrănește cu circa 35 de specii diferite. Floarea-soarelui constituie și ea una dintre țintele predilecte“, a mai arătat Emil Georgescu. La floarea-soarelui, dacă atacul se produce asupra coletului, planta este distrusă. Pagubele pot ajunge, ca și la porumb, în cazul unui atac masiv, până la compromiterea totală a recoltei. Nu sunt ocolite nici soia și nici fasolea.

Deocamdată, singura soluție cu o eficiență suficient de ridicată este utilizarea la semănat a semințelor tratate cu substanțe din familia neonicotinoidelor. Acestea sunt preluate din sămânță și transportate în corpul plantelor tinere. Odată consumate de către insectă, aceasta moare. Deci, chiar și aceste tratamente pornesc de la premisa existenței unor pierderi asumate. S-a întâmplat chiar ca, în anii din urmă, în timpul perioadelor calde și secetoase în care a răsărit porumbul, să existe culturi calamitate în proporție de peste 75%, chiar dacă se folosise sămânță tratată!

Dar pentru că tanymecus dilaticollis nu se mai găsește decât sporadic în alte țări din UE, Comisia Europeană a hotărât acum câțiva ani interzicerea folosirii acestei clase de substanțe. Până acum, fermierii români au reușit să se descurce grație derogărilor pe care guvernanții au reușit să le obțină an de am. Dar, după cum se vede, sunt tot mai greu de obținut.

... diabrotica vine din urmă

Și pentru că tot am vorbit despre porumb, să mai amintim un aprig dușman al acestei culturi: diabrotica virgifera sau viermele vestic al rădăcinilor de porumb. Gândacii mici, de culoare cenușie, galben-verzuie, se hrănesc cu mătasea de porumb, cu paniculele sau cu frunzele de porumb, perforându-le. Până la încheierea vegetației porumbului (lunile septembrie – octombrie), adulții sunt prezenți pe plantele de porumb. Tot în această perioadă își depun ouăle în sol, la o adâncime de cca 15 cm. Primăvara, odată cu înființarea culturilor din anul următor, apar larvele care produc pagube prin distrugerea rădăcinilor porumbului.

Și acest dăunător a dezvoltat o toleranță ridicată, ba chiar imunitate la majoritatea produselor existente pe piață. Ceea ce nu l-a transformat încă într-un coșmar la fel de negru ca tanymecus este faptul că arealul său de răspândire este destul de restrâns, fiind semnalat mai mult în vestul țării. Dar, prognozează unii specialiști, nu va mai trece mult până să ajungă și în Bărăgan sau Moldova...

... iar tripsul și tuta absoluta atacă serele

Tot la capitolul coșmaruri, de data aceasta pentru horticultori, se înscrie și tripsul. Este o familie de insecte minuscule, destul de greu vizibile cu ochiul liber. Cu toate acestea, fac ravagii în culturile de legume, mai ales în cele de tomate. Tripsul este prezent în România de-abia de cinci – șase ani. Se pare că a fost adus din Olanda, odată cu instalații de irigare pentru sere second-hand. Inițial a fost semnalat în bazinele legumicole din Banat, apoi a ajuns în Teleorman. Deocamdată, în zona de est apare doar sporadic, dar, în mod cert, se află în plină expansiune. Pentru că îi place căldura, se dezvoltă cu predilecție în mediile protejate, cum sunt serele și solariile. Aceasta pare a fi și slăbiciunea sa. Este aproape imun la insecticide, dar este ușor de distrus de către anumite insecte. Trăind în medii protejate, e relativ la îndemână să fie combătut biologic, folosind anumite specii de prădători.

Vestea proastă este că familia tripsului mai cuprinde și specii care se hrănesc cu graminee precum grâul, orzul, secara și ovăzul. În condițiile de primăvară și vară specifice României, răspândirea acestui dăunător în câmp reprezintă o amenințare majoră.

Aceeași poveste, cu excepția rudelor consumatoare de cereale, se potrivește, în linii mari, și pentru tuta absoluta. Și acest dăunător este un nou-venit în peisajul horticulturii românești, dar este deja imun la toate insecticidele folosite în România. În plus, este dornic să ia cu asalt solariile și serele nepăzite de prădători.

Alexandru GRIGORIEV

„În anul 2017, când am început campania noastră pentru obținerea derogării la interdicția privind utilizarea neonicotinoidelor, la Bruxelles nimeni nu auzise despre tanymecus“, povestește Alina Crețu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR). Însă, pentru agricultorii români, mai ales pentru cei din sud și est, această insectă rămâne unul dintre cei mai temuți dușmani.

Insecta perfectă

Rățișoara porumbului, cum este denumit popular tanymecus, poate fi considerată, fără nicio teamă de a greși, drept inamicul public numărul 1 al majorității fermierilor români. „Este o insectă perfectă“, spune dr. Emil Georgescu, cercetător la INCDA Fundulea, care și-a dedicat mai mulți ani cercetării acestei specii. „Adultul trăiește între 80 și 100 de zile. Dintre acestea, cel mai mult ne interesează aproximativ două săptămâni, acelea care trec de la răsărirea porumbului și până când acesta ajunge în faza de patru frunze“, și-a continuat, cu un umor amar, expunerea.

În prima parte a vieții sale, porumbul este hrana predilectă a acestui gândăcel vorace. După ce crește mai mult, planta nu mai este suficient de atrăgătoare pentru insectă, așa încât aceasta se retrage în pământ, unde își depune larvele. Acestea, avertizează cercetătorul, nu sunt câtuși de puțin inofensive. Doar că activitatea lor se petrece în subteran, astfel încât scapă de obicei neobservată. Ele se hrănesc cu rădăcinile plantelor de porumb. E drept că distrugerile nu sunt la fel de mari ca acelea produse de adulți, dar au ca efect slăbirea capacităților de hrănire a plantelor.

Vorace și imună la insecticide

Deși porumbul este hrana preferată a tanymecus, nici alte culturi nu sunt la adă­post. „Este un polifag care se hrănește cu circa 35 de specii diferite. Floarea-soarelui constituie și ea una dintre țintele predilecte“, a mai arătat Emil Georgescu. La floarea-soarelui, dacă atacul se produce asupra coletului, planta este distrusă. Pagubele pot ajunge, ca și la porumb, în cazul unui atac masiv, până la compromiterea totală a recoltei. Nu sunt ocolite nici soia și nici fasolea. Dintre culturile mai răspândite, singura care este ocolită e mazărea.

O altă armă a acestui dăunător o constituie toleranța sa ridicată, ba în multe cazuri chiar imunitatea, la insecticidele folosite în agricultură, în concentrațiile admise de reglementările în vigoare.

Tocmai acest lucru este cercetat și de către APPR în ferma de la Mihail Kogălniceanu. Acolo au fost semănate 12 loturi învecinate cu porumb. Unul dintre ele, lotul martor, nu a fost tratat în niciun fel. Celelalte 11 au fost tratate cu diferite substanțe uzuale, altele decât neonicotinoide. Scopul urmărit a fost de a se vedea ce efecte au aceste tratamente. Din nefericire, diferențele dintre lotul martor și cele tratate sunt cvasiinexistente...

Rotația culturilor, una dintre puținele arme eficiente

Deocamdată, singura metodă care s-a arătat cât de cât eficientă în lupta cu rățișoara porumbului este rotația culturilor. Dacă este practicată constant și așa cum trebuie, atunci rezerva de dăunători de pe teren scade, au demonstrat cercetătorii. Astfel, pe un teren unde s-a cultivat porumb trei ani la rând, în cel de-al patrulea an se pot găsi între 50 și 70 de exemplare de tanymecus/m². În schimb, acolo unde s-au schimbat culturi de porumb cu păioase, încărcătura a scăzut până la 4-5 exemplare.

O altă metodă care ar putea ajuta fermierii în lupta cu dăunătorul este folosirea unor hibrizi care germinează la temperaturi cât mai scăzute. Tanymecus este o insectă care iese la suprafața pământului atunci când este cald și uscat. Dacă la momentul respectiv porumbul este aproape de faza de patru frunze, efectul atacurilor scade. Desigur, deocamdată această metodă este mai degrabă o țintă decât un instrument practic, dar este un obiectiv tangibil.

Un alt lucru de care fermierii trebuie să țină cont, a mai arătat dr. Georgescu, este că viteza de înaintare a dăunătorului este de aproximativ 11,5 metri/an. Cu alte cuvinte, distanța maximă pe care o parcurge într-un an nu va depăși această cifră, indiferent de cantitatea de hrană pe care o are la dispoziție. Dacă se ține cont de acest lucru și asolamentul culturilor se face și în funcție de această constantă, atunci șansele de a reduce semnificativ atacurile cresc.

Neonicotinoidele – deocamdată singurele substanțe eficace

„Iarna, indiferent cât de grea sau de ușoară este, nu are efect asupra populațiilor de tanymecus“, au mai arătat studiile. Pentru că adultul iernează sub pământ, la adâncimi cuprinse între 40 și 60 cm, dar care pot atinge și un metru, nu este afectat de ceea ce se întâmplă la suprafață. În schimb, mai arată studiile, este sensibil la ce se întâmplă primăvara. Dacă este o vreme rece și umedă, cum s-a întâmplat anul acesta, atacurile sunt reduse considerabil. În schimb, în anii în care sezonul agricol debutează cu perioade calde și secetoase, se poate ajunge chiar la compromiterea totală a culturilor.

Deocamdată, singura soluție cu o eficiență suficient de ridicată este utilizarea la semănat a semințelor tratate cu substanțe din familia neonicotinoidelor. Acestea sunt preluate din sămânță și transportate în corpul plantelor tinere. Odată consumate de către insectă, aceasta moare. Deci, chiar și aceste tratamente pornesc de la premisa existenței unor pierderi asumate. S-a întâmplat chiar ca în anii din urmă, în timpul perioadelor calde și secetoase în care a răsărit porumbul, să existe culturi calamitate în proporție de peste 75%, chiar dacă se folosise sămânță tratată!

Așa că, până una-alta, unii consideră că pragul de 30 exemplare rățișoară/m² este cel al rentabilității culturii, chiar cu sămânță tratată!

„Fără derogări, porumbul românesc nu poate exista!“

Așa cum spuneam la începutul articolului, la nivelul Uniunii Europene au fost adoptate reglementări care interzic utilizarea neonicotinoidelor. Principalul argument este că substanțele din această categorie ar provoca o mortalitate ridicată în rândul albinelor.

„Noi am inițiat anul trecut un studiu care să evidențieze prezența acestor substanțe în plante, în flori, în polen și în corpul albinelor moarte“, a arătat dl Valeriu Tabără, președintele Academiei de Studii Agricole și Silvice. „Deocamdată, după primul an al studiului, concentrațiile acestor substanțe erau situate undeva la a cincea cifră după virgula ce urma 0. Adică, aproape nedecelabile. Desigur că pentru a fi relevant un studiu trebuie să se întindă măcar pe trei ani, dar acestea au fost primele rezultate. Deja am recoltat probe pentru al doilea an de studiu, pe care le-am trimis la laboratoare acreditate din străinătate“, a mai spus președintele ASAS.

„Deocamdată, singura noastră armă rămân neonicotinoidele. Avem sprijinul autorităților naționale, dar presiunile politice de la nivelul UE probabil că vor crește. De aceea e nevoie să ne demonstrăm buna credință, ca și faptul că fără aceste derogări porumbul românesc nu poate exista“, a conchis Alina Crețu.

Alexandru GRIGORIEV

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Culturile hidroponice pe film nutritiv NFT reprezintă una dintre cele mai interesante sisteme de cultură folosite în noile spații protejate. Această metodă de creștere este o tehnologie ecologică, modernă, simplă și economică. În sera de la USAMV București se cultivă salată sau busuioc, pe acest tip de substrat fără sol. Specialiștii de la Universitatea de Științe Agronomice încurajează sistemul NFT deoarece asigură o productivitate mare într-un timp scurt, fără ca produsul să sufere modificări. Despre cum funcționează și cât de avantajoasă și profitabilă este această tehnologie am aflat direct de la Maria Drăghici, specialist în bioingineria sistemelor hortiviticole.

„Acest sistem este unul adaptat și performant, putându-se practica atât în sere cât și în câmp cu eficiență maximă. Marele avantaj este că nu mai suntem nevoiți să dezinfectăm solul. După desființarea culturii se curăță și se dezinfectează foarte ușor jgheaburile, iar după această etapă se poate reînființa cultura într-un timp foate scurt. De asemenea, timpul în care se formează partea comestibilă a produsului este mult mai scurt“, spune Draghici Elena Maria, specialist în bioingineria sistemelor hortiviticole.

Fără boli și dăunători

Dacă în cultura pe sol o salată în solar se dezvoltă după 30-35 de zile de la plantare, în sistemul NFT se obțin recolte de calitate mult mai repede. De asemenea, datorită tehnologiei avansate nu se efec­tuează tratamente fitosanitare, existând un control asupra nutrienților și factorilor de mediu. Un alt real avantaj al sistemului este că nu se folosesc tratamente deoarece plantele crescute cu ajutorul acestei metode nu sunt predispuse la boli și dăunători. Cu alte cuvinte, poți obține produse mult mai sănătoase. Deocamdată, sistemul NFT poate fi folosit pentru cultura plantelor de talie mică.

„Această salată de tip frunză de stejar a ajuns la o greutate de 180 grame. Dacă mă uit la sistemul radi­cular observ starea de sănătate a plantei. Dacă sistemul radicular este alb, nu necrozat, înseamnă că rădăcinile lucrează foarte bine și plantele absorb elementele nutritive din soluția nutritivă.

În acest sistem, folosind ghivecele nutritive, planta se poate valorifica cu totul. Se înfășoară rădăcina, se pune salata într-o folie de plastic și rămâne proaspătă mai mult timp. Avantajul acestui sistem este că numărul de cicluri într-un an este mult mai mare și putem produce salata atât iarna, cât și primăvara sau vara, când temperaturile sunt foarte ridicate. La tomate sistemul trebuie gândit altfel, însă se pretează perfect pentru culturie de talie mică, cum ar fi: busuioc, cimbru, varză chinezească sau spanac. Prin rețeta nutritivă dăm acele elemente de care planta are nevoie“, spune Draghici Elena Maria.

Economie de timp, bani și... apă

Soluția nutritivă trebuie să curgă continuu timp de 24 ore sau intermitent, alternând cu perioade de întrerupere a alimentarii, acest lucru contribuind la o mai bună oxigenare a rădăcinilor.

„Economia de apă este un lucru foarte important pentru fiecare fermier. Pe o suprafață de 190 m2 noi folosim un rezervor cu capacitatea de 800 l în care se prepară soluția nutritivă. De aici, aceasta este preluată și pompată la capătul rigolei printr-un sistem de furtunașe și condusă în jgheabul de cultură pentru a alimenta rădăcinile, care sunt distribuite în acest sistem. Soluția intră printr-o parte și ajunge la capătul opus, unde este recuperată de tancul cu soluție nutritivă. Acolo se omogenizează, se oxigenează, după care circuitul se reia. Un alt avantaj este faptul că putem regla temperatura soluției nutritive. Un lucru foarte important deoarece aceasta nu trebuie să depășească 20-22 grade. Dacă temperatura începe să crească, planta îmbătrânește, face tijă florală și devine amară“, mai explică Drăghici Elena.

Potrivit specialiștilor, aplicarea acestei tehnologii poate spori producția culturilor din România. Chiar dacă introducerea sa în ferme este ceva mai costisitoare la început, în timp agricultorii își vor recupera investiția.

„Investiția este ceva mai mare, însă gândiți-vă că într-un an de zile putem produce până la 14 cicluri de cultură de salată, depinde de stadiul de vegetație. O salată o valorifici în perioada de iarnă cu un preț, iar vara la fel. Pentru un hectar de cultură, o asemenea investiție ar costa în jur de 1 milion de euro. De asemenea, adoptând o asemenea tehnologie eliminăm și lucrul cu forța de muncă, care este destul de costisitoare și atârnă la cheltuiala fermei. Sunt țări care au trecut la această tehnologie și sunt convinsă că și fermierii noștri sunt deschiși la nou“, conchide prof. univ. dr. Draghici Elena Maria.

Ruxandra HĂBEANU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Ploşniţa cerealelor este dăunătorul cel mai de temut pentru fermierii din sud-estul ţării. Un început de primăvară şi vară secetoasă ne va atenţiona că ne putem aştepta la un val de atac de ploşniţe şi trebuie să fim pregătiţi pentru combaterea lor. Acest dăunător are o generaţie pe an. Iernează ca adult sub frunzişul (litiera) pădurilor de foioase. La desprimăvărare, când temperatura aerului este de peste 12°C (luna aprilie), adulții hibernaţi migrează în lanurile de grâu.

În decada I şi a II-a a lunii mai au loc împerecherea şi depunerea ouălelor în mod eşalonat, în grupe de 14 ouă pe două rânduri a câte 7 bucăți pe rând. O femelă depune 70-120 ouă pe frunze pe burduf, pe pai şi pe spic. Incubaţia durează 7-15 zile, iar larvele eclozate se retrag spre spic pentru a se hrăni. Dezvoltarea lor până la forma adultă durează 30-40 de zile şi năpârlesc de 5 ori, ajungând la maturitate în timpul recoltării grâului.

În anii cu rezerve biologice mari, ploşniţa grâului (E. integriceps) poate cauza pagube mari asupra calităţii de panificaţie a grâului, dar poate provoca şi reducerea greutăţii hectolitrice, a energiei şi facultăţii germinative a seminţelor.

Dacă procentul de boabe înţepate este sub 2%, calitatea recoltei nu este afectată semnificativ. Peste acest nivel calitatea grâului (glutenului) începe să fie afectată, iar în cazul când 15-20% de boabe sunt înţepate grâul îşi pierde calitatea de panificaţie şi este destinat ca furaj.

Acţiunea de combatere a ploşniţelor se elaborează la nivel de judeţ de către specialişti, în urma estimării rezervei biologice și a datelor rezultate în urma sondajelor făcute în lanurile de grâu.

În baza acestora se emit buletinele de avertizare pentru combatere a ploşnițelor, stipulându-se perioada de aplicare și insecticidele recomandate.

Se consideră pragul economic de dăunare (PED): 5-7 exemplare/m.p. pentru adulţii hibernaţi şi pentru stadiul larvar 3-5 larve/m.p.

Insecticidele folosite sunt cele recomandate prin CODEX-ul fitosanitar, amintind doar o parte dintre ele:

– Novadim Progress – 3 litri la ha

– Actara 25 WG – 0,07 Kg la ha

– Calipso 480 SC – 0,1 litru la ha

Aplicarea soluţiilor se face cu mijloace avio. Pentru adulţi tratamentele se aplică la apariţia lor în masă, iar împotriva larvelor când acestea sunt de vârsta a III-a.

Dar nici ploşnițele cerealelor nu sunt scutite de prădătorii naturali. Viespile oofage printre care Telenomus chloropus parazitează ouăle, în unii ani până la 90% grad de parazitare, diminuează astfel populaţia ploşniţelor, ceea ce în unii ani nu se mai justifică combaterea lor.

Aplicarea soluţiilor de combatere trebuie să aibă în vedere respectarea cu stricteţe  a normelor de protecţia muncii, a mediului şi protecţia albinelor conform Legii nr. 383/2013.

Ing. Vladimir GONCEARU

În natură totul este perfect organizat, există un echilibru ecologic extraordinar. Spre exemplu, în situațiile în care o specie de insecte dăunătoare se înmulțește excesiv, apar și prădătorii ei. Natura găsește întotdeauna soluții pentru a-și rezolva problemele. Modelul acesta a fost replicat și de companiile care activează în sectorul de protecție a plantelor și care sunt preocupate să ofere agricultorilor soluții prietenoase cu mediul. Bioplanet este o societate italiană care din 1991 se ocupă cu creșterea masivă a 18 specii de insecte utile. Compania este cotată printre primele cinci cele mai bune societăți care oferă soluții pentru protecția plantelor prin combatere biologică, iar producția sa pleacă spre 30 de țări, de la America de Nord până în Rusia. Mai multe informații despre combaterea ecologică ne-a oferit Maria Nomikou, reprezentant Bioplanet.

Ce este combaterea biologică și ce avantaje are

Combaterea biologică presupune utilizarea organismelor vii contra altor organisme. În culturile agricole este vorba despre utilizarea de insecte utile și de acarieni, de nematode entomopatogene, de fungi utili, de bacterii și de viruși care limitează populația insectelor dăunătoare. Astfel se evită utilizarea de produse chimice și este redusă în mod natural paguba economică asupra culturilor.

Așadar, în loc ca agricultorii să stropească cu pesticide, utilizează insecte utile care se vor hrăni cu cele dăunătoare, iar ultimele vor fi exterminate. Un exemplu cunoscut este buburuza care se hrănește cu afidele de pe plantă, „curățând-o“ astfel de insectele dăunătoare. „Este vorba, în primul rând, de o metodă de protecție a plantelor prietenoasă cu mediul. Nu este primejdioasă pentru om, animalele de companie sau alte animale precum mamiferele, păsările, reptilele, peștii, albinele ș.a.m.d. Are eficacitate crescută și nu are „ dată de expirare“, cum au multe pesticide chimice care după aplicații multiple devin ineficiente. Au un spectru de acțiune larg și au durată de acțiune lungă deoarece, spre exemplu, putem lansa organismele utile la demararea înfloririi, iar ele să dea rezultate până la sfârșitul perioadei de cultivare cu eficacitate crescută“, spune interlocutoarea noastră.

Dar cel mai mare avantaj comercial al acestei metode este faptul că este conformă cu Directivele Uniunii Europene pentru utilizarea de mijloace moderate pentru Protecția Plantelor, deschizând așadar drumul către exportul produselor agricole. În plus, fructele și legumele pentru care s-a folosit combaterea ecologică câștigă încrederea atât a supermarket-urilor, cât și a consumatorilor, iar pentru o astfel de producție se obține un preț mai bun.

Unde poate fi aplicată această metodă

Societatea Bioplanet dispune de peste 30 de specii care pot combate o largă gamă de insecte erbivore, precum tetranychus, Aleyrodidae, Tuta absoluta, thysanoptera, aphis, omizi de lepidoptere, pseudococcus, gândaci, liriomyza ș.a. Organismele utile acționează în principiu în trei moduri: prin vânare, prin parazitare sau atacând insectele erbivore. În funcție de aceasta sunt clasificate în următoarele clase: prădătoare, parazitare sau entomopatogene. De multe ori este necesară utilizarea mai multor specii de organisme utile concomitent la o cultură deoarece fiecare prezintă un specific. În plus, unele dintre aceste organisme pot fi combinate și cu produse chimice. Domeniile de aplicare a combaterii biologice sunt culturile agricole în sere sau pe câmp deschis, livezile, pepinierele, gazonul terenurilor sportive, parcurile, grădinile, chiar și terasele.

Potrivit Mariei Nomikou, „în prezent combaterea biologică poate fi utilizată atât preventiv, dar de multe ori și terapeutic, atunci când insecta erbivoră a căpătat dimensiuni mari. În mod deosebit este utilă contribuția organismelor utile în cazul în care insectele dăunătoare au dezvoltat rezistență la substanțele chimice, iar producătorul nu dispune de mijloace pentru combaterea insectelor erbivore.“

Este suficientă utilizarea insectelor?

Insectele utile oferă protecție contra atacurilor insectelor dăunătoare, dar uneori acestea pot scăpa de sub controlul celor utile. Din acest motiv nu trebuie să uităm de utilizarea măsurilor de cultivare care se iau inițial pentru culturi. Ne referim aici la distrugerea rămășițelor ultimei culturi, plasele de respingere a insectelor, capcanele pentru insecte, instalarea de holuri, în general tehnici și practici de cultivare care îngreunează extinderea insectelor dăunătoare. Este necesară supravegherea de către un expert specializat care va recomanda acțiunile potrivite. De exemplu, poate recomanda lansarea de organisme utile din categoria 2 sau 3 ori utilizarea de mijloace și instrumente compatibile. În cazuri speciale poate fi impusă utilizarea preparatelor chimice în mod selectiv care afectează insectele erbivore, fără a le afecta semnificativ pe cele utile.

„Cum se realizează producția de insecte utile? De exemplu, într-un spațiu creștem plante curate pe care le infestăm cu insecte dăunătoare, iar când infestarea ajunge la un anumit grad introducem prădătorii sau paraziții pe care dorim să îi creștem. Producția se realizează în spații de laborator, în condiții controlate care favorizează dezvoltarea insectelor utile și care împiedică infecțiile. Insectele cresc geometric, ocupând un spațiu foarte mic. Apoi culegem insectele utile care s-au reprodus, le ambalăm în ambalaje speciale și le expediem către producători. Acestea trebuie preluate îndată de către agricultori și eliberate pe cultura lor“, completează reprezentantul Bioplanet.

Combaterea biologică este o metodă modernă deoarece acoperă nevoile actuale pentru produse de calitate înaltă. În forma sub care se utilizează în prezent a fost dezvoltată în țări din Europa de Nord, respectiv în Olanda și Anglia din anii ’60. Dar principiile metodei sunt cunoscute și se aplică încă din Antichitate, când a fost notificată importanța insectelor utile. Teofrast în Grecia Antică, Protecția plantelor biologice ale citricelor în China (sec. 2 E.N.) și protecția roșiilor împotriva Tuta absoluta pe vremea aztecilor sunt doar unele exemple. Combaterea biologică numără 2.500 de ani de istorie în diferite civilizații de pe planeta noastră, iar combaterea chimică, cu problemele aferente create omului și mediului, a fost dezvoltată comercial după 1960.

„Utilizarea insectelor utile nu face altceva decât să mimeze natura. Acest lucru încercăm și noi să facem prin utilizarea insectelor utile, pentru a controla populația insectelor dăunătoare la un nivel care nu provoacă pagubă economică.“ Maria Nomikou

Laura ZMARANDA

Temperaturile înregistrate în această perioadă favorizează dezvoltarea organismelor dăunătoare specifice culturii de legume în spații protejate. Autoritatea Națională Fitosanitară recomandă fermierilor monitorizarea atentă a culturii în scopul aplicării la timp a tratamentelor fitosanitare. Măsura se recomandă pentru a crește randamentul producțiilor preconizate a fi obținute, mai cu seamă că producătorii de tomate în spații protejate, beneficiari ai schemei de ajutor de minimis prevăzută în Programul de Guvernare, trebuie să obțină o producție de minimum 2 kg de tomate/mp.

Astfel, la depistarea moliei miniere a tomatelor (Tuta absoluta), musculiței albe de seră (Trialeurodes vaporariorum), omidei fructelor (Helicoverpa armigera) sau a musculiței miniere (Liriomyza trifolii) pot fi efectuate tratamente cu următoarele produse de protecţie a plantelor omologate:

• VOLIAM TARGO – 0,8 l/ha,
• ALVERDE – 1,0 l/ha,
• NUPRID AL 200 SC – 1,0 l/ha
• AFFIRM – 1,5 kg/ha,
• ACTARA 25 WG – 0,2 kg/ha

Toate tratamentele fitosanitare se înregistrează în registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, cu respectarea timpului de pauză de la ultimul tratament până la recoltare.

Pauza este necesară întrucât la analiza probelor de tomate pentru determinarea reziduurilor de pesticide, rezultatele acestora să fie conforme cu normele de siguranță alimentară care să nu pună în pericol sănătatea consumatorului.

Timp de pauză recomandat:

• VOLIAM TARGO  - 3 zile
• ALVERDE           - 3 zile
• NUPRID 200 SC   - 3 zile
• AFFIRM              - 3 zile
• ACTARA 25 WG  - 3 zile

Pentru orice apariție suspectă de organisme dăunătoare producătorii agricoli sunt rugați să se adreseze inspectorilor fitosanitari din județele în care au amplasată cultura.

Sursa: madr.ro

Folosirea intensivă a terenului destinat cultivării cu plante legumicole, precum și renunțarea în cele mai multe cazuri la  o rotație adecvată a culturilor, au condus la creșterea virulenței atacului unor agenți patogeni de sol, în special Fusarium oxysporum și a dăunătorilor din sol (Meloidogyne sp.). Altoirea plantelor legumicole a apărut ca o necesitate pentru prevenirea pierderilor şi deprecierilor ca urmare a atacului produs de bolile şi dăunătorii de sol dar şi în vederea îmbunătăţirii calităţii producţiei şi a creşterii gradului de toleranţă şi rezistenţă a plantelor la stresul termic și hidric.

Avantajele principale ale altoirii sunt:

• rezistența la atacul unor agenți patogeni de sol conferită hibridului sau soiului de către portaltoi permite cultivarea acestora în zone unde aceștia compromit culturile de legume;
• este eliminată aplicarea de sterilizanţi pentru sol, contribuind la siguranţa producătorului şi protecția mediului, altoirea putând fi considerată un mijloc eficient permanent pentru obţinerea producțiilor biologice;
• datorită sistemului radicular viguros al portaltoiului, care exploatează un volum mare de sol, randamentul de utilizare atât a îngrășămintelor organice și chimice cât și al apei este mai ridicat față de culturile nealtoite.
• altoirea poate induce o vigoare ridicată, toleranţă la temperaturi mai scăzute şi creşterea atât a producţiei timpurii cât şi a celei totale;
• altoirea determină mici schimbări pozitive în calitatea fructelor și valoarea nutritivă;
• cheltuielile pentru producerea răsadului altoit sunt compensate de numărul mai mic de răsaduri folosite la unitatea de suprafață.

Altoirea este o metodă de înmulţire vegetativă prin care doi parteneri (altoiul şi portaltoiul) vin în contact, se acceptă reciproc şi convieţuiesc ca o entitate nouă. Se practică mai multe metode de altoire, cele mai folosite fiind metoda prin „alipire cu un cotiledon“ și altoirea „cu pană între cotiledoane“.

Pot fi cultivate cu succes plantele altoite de pepene verde, pepene galben, castraveți, tomate, ardei, vinete.

Dr. ing. Elena CIUCIUC, SCDCPN Dăbuleni

Deși acest parazit, Tuta absoluta, a fost semnalat de noi cu mai mulți ani în urmă, constatăm că el continuă să facă ravagii în culturile de legume și cartofi atât din câmp cât și din solarii, chiar și în acest an 2018. Condițiile de mediu, seceta și temperaturile ridicate, dar și lipsa unor măsuri concertate, neinformarea, neștiința și nu în ultimul rând prețul destul de ridicat al produselor de control, pe fondul unei sărăcii a micilor dar foarte mulților producători, a făcut ca parazitul să devină o problemă națională.

Tuta absoluta, sau molia tomatelor, sau minatorul frunzelor de tomate, sau după ţara de unde s-a răspândit în toată Europa, molia spaniolă, este o insectă extrem de periculoasă, care atacă cu predilecţie tomatele dar şi ardeii, pătlăgelele vinete, cartofii şi chiar şi castraveţii. Este o microlepidopteră, de culoare gri argintie, cu o lungime de 6-7 mm şi cu o deschidere a aripilor de cca 10 mm.

Atacul acestui parazit devastator începe pe vârfurile plantei, apoi se extinde pe frunze sub forma unor galerii similare atacului de muscă (larvă) minieră – liriomyza trifolii Burg – apoi pe fructe pe care se observă distrugerea epidermei ca urmare a înţepăturilor moliei care şi-a depus ouăle. Ulterior în fruct se constată galerii şi excremente ale larvelor. Fructele devin nevandabile, inclusiv în faza de gogonele. Este foarte activă în timpul nopţii şi mai puţin ziua, fiind foarte prolifică. În condiţii de temperaturi ridicate, ciclul biologic este de 30 de zile.

Această însectă, originară din America de Sud (există în Chile, Bolivia, Brazilia, Columbia, Ecuador, Paraguai, Uruguai, Peru, Venezuela, Argentina), a fost semnalată pentru prima dată în Europa, în anul 2006, în Spania, provincia Valencia, de unde mai poartă şi denumirea de „musca  spaniolă”. De aici s-a extins foarte rapid în aproape toate ţările mediteraneene. În Maroc în 2007, în Algeria şi Franţa în 2008, şi aşa mai departe.

Văzând, cu ceva timp în urmă, o hartă a distribuţiei acestei molii, am constatat că a fost identificată în majoritatea ţărilor europene (Spania, Portugalia, Anglia, Germania, Austria, Italia, Grecia, Turcia, Malta, Bulgaria, Elveţia, Albania) precum şi în aproape toate ţările Africii de Nord (Tunisia, Libia şi evident Algeria şi Maroc). România, ca de altfel şi alte ţări din Est, nu apare. Această insectă însă a fost deja semnalată şi în ţara noastră. În 2009 a fost semnalată în Maramureş şi Bihor, iar în 2010 în judeţul Arad şi în NE. Presupun că a fost adusă odată cu importul de tomate din ţări ca Spania, Turcia, Maroc, etc., cu deosebire în ambalajele respective. Aşa cum a fost introdus cu 40 de ani în urmă, păianjenul lat – polyphagotarsonemus latus Banks – odată cu importurile de fructe exotice, şi de care nu am mai scăpat nici astăzi! Din păcate cum spuneam, sărăcia micilor dar nenumăraţilor producători de legume din ţara noastră, nu le permite acestora utilizarea unor ambalaje de unică folosinţă. Trebuie să mai spun că unele ţări, cum ar fi SUA, şi-au sistat la începutul anului 2011, importurile de tomate şi ardei din Europa, mai puţin din Belgia.

Combaterea insectei Tuta absoluta se face extrem de greu. De aceea pagubele produse uneori în culturile de tomate din spaţiile protejate sunt foarte mari, ajungând până la distrugerea completă a culturii.

Se recomandă în mod deosebit combaterea biologică folosind capcane cu feromoni, câte 2-4/ha, (Qlure TUA – 500, 502, Optima, 100 N, sau Ferolite, Delta trap, Optiroll Tuta+, Maxiboard Tuta+, Tutaroll şi Tutaboard) bazate pe sinergismul dintre feromonul sexual al insectei şi frecvenţa luminii particulară atragerii acesteia.  Specificitatea feromonului protejează entomofauna utilă (Trichogramma achaenae şi Nesidiocoris tenuis). Raportul de insecte capturate este de 100 de molii de Tuta absoluta la un Nesidiocoris tenuis.

Pot fi folosite şi altfel de capcane, nu atât de eficiente, dar mai ieftine. În cazul în care se folosesc în interior, este obligatoriu ca sera sau solarul să fie prevăzute cu plase insect proof, pentru împiedicarea pătrunderii şi altor insecte atrase de feromonii respectivi, ceea ce este aproape imposibil pentru majoritatea tipurilor constructive de solarii din ţara noastră. Folosirea acestor capcane are şi rolul de monitorizare a prezenţei dăunătorului în interiorul spaţiului protejat.

Chimic, Tuta absoluta, este destul de greu de controlat. Şi aceasta datorită mai ales faptului că atunci când a apărut în America de Sud, s-au făcut nenumărate încercări. Numai în Brazilia au fost testate 36 de insecticide într-un singur sezon, cu aplicări foarte frecvente şi intense, care au condus în final la dezvoltarea unei rezistenţe a insectei la diferite substanţe chimice. Multe ţări din America de Sud au raportat acest fenomen de rezistenţă la produse pe bază de piretroide, methamidofos sau cartap.

Conform unor specialişti străini dar mai ales a celor spanioli, controlul cât de cât al insectei se poate realiza cu produse pe bază de imidacloprid, care se pot introduce şi prin instalaţia de irigare prin picurare la 8-10 zile după plantare, sau cu produse pe bază de indoxacarb sau spinosad, eficace mai ales împotriva larvelor. În general se va folosi o cantitate mai mare de soluţie decât de obicei, dar, atenţie, nu se va mări sub nici o formă concentraţia de substanţă activă! Ne putem aştepta, altfel, la efecte nedorite, cum ar fi, avortarea florilor, dar mai ales fenomenul de rezistenţă.

ICDLF Vidra a derulat câteva contracte cu unele firme producătoare de pesticide în vederea testării eficacităţii unor produse faţă de Tutta absoluta. Dintre acestea s-au remarcat următoarele: Affirm 0,95 SG 0,15 %, Alverde 24 SC 0,1 %, Kohinor 200 SL 0,1 % şi Coragen 0.02 %. La acestea mai adăugăm Avaunt 0,04 %, Volian Targo şi Belt.

Ca măsuri preventive se recomandă:

• producerea răsadului în spaţii separate;
• curăţarea spaţiului de orice rest de plantă din cultura anterioară (tulpini, frunze, fructe), precum şi de buruieni, mai ales cele din familia solanaceae;
• acolo unde este posibil, zonele de aerisire, ca şi cele de ventilaţie, se vor acoperi cu plase speciale, identice cu cele care se folosesc în cazul afidelor, cu 6-9 orificii/cm²;
• crearea unui „antreu” la intrări, o dublare de fapt a uşilor;
• monitorizarea cu capcane cu feromoni a spaţiului de produs răsad.

O bună practică agricolă, sau GAP – Good Agricultural Practices – în acest caz, înseamnă practici culturale, rotaţii cu alte specii (nu cu ardei sau cu pătlăgele vinete şi nici chiar cu castraveţi), arătură, fertilizare şi irigare adecvată, distrugerea plantelor infestate, a buruienilor gazdă, etc.

Mai recomandăm cultivatorilor de tomate, ardei, pătlăgele vinete, cartofi, castraveţi, ca în cazul în care sesizează atacul acestui microlepidopter extrem de dăunător, să se adreseze de urgenţă specialiștilor din unitățile de cercetare de la Vidra, Buzău, Bacău, Iernut, Dăbuleni, precum și Centrelor de Protecţia Plantelor, Unităţilor Fitosanitare Judeţene.

Victor Lăcătuş

Din an în an, fermierii români au probleme tot mai mari cu insectele care le atacă culturile. Indiferent că este vorba despre grădini, vii sau culturi mari, controlul dăunătorilor devine o chestiune tot mai complicată. Dacă până în urmă cu câțiva ani exista un număr restrâns de dăunători, acum ei s-au înmulțit. Dar aceasta nu este singura problemă.

Vremuri noi, probleme noi

Timp de zeci de ani agricultorii știau, încă înainte de a semăna, cu cine vor avea de a face. Ba chiar de multe ori puteau să prevadă chiar și intensitatea atacurilor. Însă, în ultima decadă, lucrurile s-au schimbat fundamental. Aproape în fiecare an apar noi insecte parazite, noi boli ori cele vechi își modifică comportamentul. Sunt numeroase cazurile în care insecte monofage, specifice unei anumite culturi, au devenit polifage, atacând plante pe care până atunci le ignorau. Un exemplu în acest sens este Tanymecus dilaticollis (rățișoara-porumbului) care a început să manifeste o apetență deosebită și pentru floarea-soarelui.

Alte insecte devin imune la insecticidele utilizate în mod uzual, în multe cazuri fiind necesare concentrații mai mari ale substanțelor folosite pentru combatere ori molecule noi. Acesta este cazul tripsului californian, care, cel puțin în bazinele legumicole, reprezintă coșmarul cel mai negru al fermierilor.

Utilaje second-hand, la pachet cu insecte

Cauzele fenomenului sunt complexe. Pe de o parte, în opinia mai multor specialiști, unii dăunători care nu au existat în România au ajuns aici prin intermediul utilajelor agricole second-hand, care erau infestate cu ouă sau larve ale acestor insecte. Mulți legumicultori din Teleorman susțin că așa a ajuns tripsul în serele lor. Ei spun că a fost adus odată cu instalațiile de udat din Spania. Adevărat sau nu, la ora actuală în fiecare an ei trebuie să găsească noi soluții pentru a combate acest dăunător. Până acum, prădătorii s-au dovedit cea mai eficientă soluție.

În zona Matca însă unii fermieri nu au obținut rezultatele scontate utilizând prădătorii: „Pentru că în jur există zone puternic infestate cu tot felul de insecte, prădătorii nu au rămas în solarii, ci au migrat pe câmpurile vecine, atrași de hrana bogată“, povestea unul dintre ei.

Tripșii pot ataca legumele (tomate, ardei, castraveți, ceapă, vinete), fructele (citrice, afine, avocado, prune, caise, piersici, pepeni), florile ornamentale (gerbere, mușcate, garoafe, crizanteme, violete de Parma, trandafiri), cerealele, tutunul, arborii și arbuștii. Parazitul atacă atât frunzele, cât și florile sau, în cazul cerealelor, spicul proaspăt format. Pierderile de pro­ducție pot ajunge până la 13-20% în cazul cerealelor și până la 50% la legume.

Fără neonicotinoide, porumbul ar fi o cultură de hobby

O altă cauză a înmulțirii peste limitele normale a paraziților o reprezintă lipsa rotației culturilor sau rotația necorespunzătoare.

Peste aceasta se adaugă modificările climatice, care fac ca rata de supraviețuire în timpul sezonului rece a ouălelor ori a larvelor paraziților să fie mai mare. De asemenea, perioada de dezvoltare și înmulțire este mai lungă.

Acesta este unul dintre motivele pentru care în țara noastră folosirea substanțelor din categoria neonicotinoidelor este vitală. Din cauza Tanymecus dilaticollis, care trăiește numai în sud-estul Europei, și fără utilizarea insecticidelor din familia neonicotinoidelor nu s-ar mai cultiva porumb și floarea-soarelui. Practic, conform calculelor specialiștilor, viabilitatea porumbului în zona Bărăganului ar fi redusă cu 97%. Adică, porumbul s-ar cultiva doar ca hobby...

Dar nu numai tripsul și rățișoara creează probleme. Lor li se alătură o întreagă pleiadă de dăunători.

Păduchele verde al cerealelor atacă numeroase specii de graminee, preferate fiind grâul, orzul, porumbul şi sorgul. Adulţii şi larvele înţeapă şi sug sucul celular al plantelor. La locul înţepăturii apare, iniţial, o pată decolorată, care treptat se înroşeşte, extinzându-se ulterior pe tot limbul frunzei. Insectele elimină nişte exuvii lipicioase şi dulci, roua de miere, foarte specifice. Frunzele atacate se ofilesc, apoi se usucă. Plantele atacate întârzie în dezvoltare sau se usucă şi mor.

Gândaci și muște care dijmuiesc cerealele

Gândacul ghebos atacă culturile de cereale, atât ca larvă, cât şi ca adult, planta preferată fiind grâul şi, în mai mică măsură, orzul şi secara. Adulţii rod florile şi boabele aflate în fenofaza de coacere în lapte, iar mai târziu rod şi scutură boabele mature. Larvele rod parenchimul frunzelor tinere, lăsând intacte nervurile. În mod frecvent, ele trag frunzele în galerii, le sfâşie, apoi le împing afară, din care cauză frunzele dăunate apar sub forma unor bucle (atac caracteristic). Larvele nu consumă rădăcinile plantelor. Atacul se manifestă în vetre.

Viermele roşu al paiului atacă o gamă largă de specii de graminee, preferând grâul şi orzul, mai puţin secara şi ovăzul. Atacul se manifestă în vetre și este făcut de larvele care pătrund între teaca frunzei şi pai, ca urmare a atacului formându-se umflături alungite. Atacul determină frânarea creşterii şi înspicării, coacerea prematură, reducerea numărului de boabe în spic şi reducerea concomitentă a masei boabelor.

Musca de Hessa atacă şi produce pagube atât la cerealele de toamnă (grâul, orzul şi secara), cât şi la cele de primăvară (orzoaica şi ovăzul). Larvele înţeapă vârful de creştere a plantelor, prin secreţia salivară subţiind pereţii a 4-5 straturi de celule, cauzând astfel o scurgere de suc celular. La locul de atac apar pete de culoare brună-închisă. Frunzele plantelor atacate se îngălbenesc şi, cu timpul, se usucă. Atacurile tardive, la înspicare, determină ruperea tulpinilor la locul de instalare a larvei. Atacurile acesteia din urmă sunt potențate de musca galbenă a cerealelor. La rândul ei, aceasta atacă cerealele de toamnă (grâul, orzul şi secara), precum şi pe cele de primăvară (orzoaica şi ovăzul). Pagube mai mari se înregistrează la grâul de toamnă însămânţat devreme şi la cerealele de primăvară însămânţate târziu. Larvele generaţiei de vară atacă plantele în faza de burduf, rozând parţial spicul şi formând un jgheab descendent de la spic la primul nod. Din această cauză plantele nu mai înspică şi rămân în burduf.

Desigur că prezentarea succintă de mai sus nu are pretenția de a fi un ghid, ci doar un semnal de alarmă. Pentru toate problemele, cel mai sănătos sfat pe care îl putem da agricultorilor este acela de a consulta specialiștii Autorității Fitosanitare și pe cei ai Direcțiilor Agricole. Doar astfel vor putea avea cele mai noi date referitoare la mutațiile suferite de dăunători și la modalitățile de combatere!

Alexandru GRIGORIEV

Fie că ești un simplu gospodar, fie un fermier cu mii de hectare, cu siguranță ai avut cel puțin o dată daune provocate de dăunători și animalele sălbatice. Știm cu toții că cele mai frecvente pagube sunt provocate de șoareci și șobolani, care apar atât pe câmp, cât și în gospodării și spații de depozitare. Însă în ultima perioadă, pe lângă aceștia, proprietățile și culturile sunt tot mai des „vizitate“ de animale sălbatice, cum ar fi urșii și porcii mistreți, iar în acest caz pagubele devin cu mult mai însemnate. Și nu numai aceste animale creează probleme, ci și păsările, vulpile, reptilele, viespile sau gândacii.

Să cauți soluții pentru a ține astfel de dăunători la distanță de bunurile tale se poate dovedi o adevărată provocare, iar asta din mai multe cauze. În primul rând pentru că trebuie să alegi un produs care să fie prietenos cu mediul înconjurător și să nu îți afecteze de exemplu culturile sau producțiile depozitate în diverse spații, dar să fie și suficient de eficient astfel încât să nu mai facă posibilă apariția animalelor nedorite.

Ce îți propunem noi? Repelsel, un produs inovativ, natural și mai ales eficient. Sub forma unor granule colorate, Repelsel conține ingrediente speciale, al căror miros și gust deranjează animalele sălbatice și dăunătorii, rezultatul fiind îndepărtarea acestora dimprejurul suprafeței unde a fost aplicat. Pentru că nu conține produse chimice periculoase, produsul nu este dăunător pe oameni, animale de companie sau plante.

Ce îl diferențiază față de alte produse? În primul rând formula din care este compus produsul acționează și împotriva animalele mari, urși și mistreți, care au distrus în campaniile agricole trecute suprafețe întregi de culturi. În al doilea rând, datorită formei și compoziției sale, produsul este eficient chiar și în cazul în care plouă imediat după aplicare.

Cum se utilizează? Se aplică direct pe sol, pajiști sau gazon, la apariția dăunătorilor sau preventiv pe tot parcursul anului, în cantitate de 70-100 grame/metru, creând astfel bariere olfactive care vor împiedica accesul dăunătorilor. Dacă doriți să vă protejați culturile, tot ce trebuie să faceți este să aplicați produsul la distanță de plante pentru a nu intra în contact direct cu ele. Astfel, porcii mistreți nu vor mai distruge culturile de porumb, nici cerbii, vulpile ori rozătoarele și nici ciorile, graurii sau vrăbiile.

Repelsel este un produs nontoxic, a cărui eficiență se observă la câteva zile de la administrare, în funcție de infestare. Aplicarea se poate repeta la intervalul de 30 de zile.

Pentru informații și comenzi

Producător: Selenit – Str. Santaului nr. 15 C, Oradea, județul Bihor

Telefon – 0359.462.787;  0746.594.313

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

De la un agricultor bătrân și cu mare experiență am aflat odată un mare secret: câteodată natura hotărăște că este vremea pentru câte o schimbare. Și atunci se întâmplă tot felul de lucruri ciudate. Ba apare câte o boală nouă, ba un dăunător nemaiîntâlnit până atunci ori cine știe ce altceva. Cert este că lucrurile nu se liniștesc până când nu se schimbă un soi, o tehnologie sau un stil de lucru. Desigur, cu condiția ca oamenii să priceapă mesajul pe care natura îl transmite. Altfel, cu atât mai rău pentru ei! Un astfel de moment trăim și astăzi.

Magiun și țuică la jumătate

Virusul Plum Pox (PPV), care produce vărsatul prunului, boală cunoscută și sub numele de Sharka, este, spun specialiștii, cel mai distructiv patogen al speciilor pomicole sâmburoase din lume. El afectează în mod special prunul, dar nu ocolește nici caisul, piersicul sau cireșul.

Sharka a fost semnalată pentru prima oară în Bulgaria, acum 100 de ani. De atunci s-a răspândit încet, dar sigur, în toată lumea. Se pare că doar în Africa și în Australia nu a ajuns încă și asta mai degrabă datorită specificului culturilor de pe aceste continente decât din alte motive.

Această boală produce importante pierderi de producție și afectează calitatea fructelor care reușesc totuși să ajungă la maturitate. Fructele din pomii infestați cu PPV acumulează o cantitate mai mică de zaharuri și multe dintre ele cad din pom înainte de vreme. Majoritatea celor care rămân prezintă pe ele pete inelare, unde pulpa este mai densă și mai acră. Practic, nu mai pot fi folosite cu același randament în producerea unor derivate din fructe. Or, indiferent că acceptăm sau nu, pentru România pruna este un brand național. O dovedesc magiunul, găluștele cu prune, dar și distilatele alcoolice, indiferent că se numesc țuică, palincă sau răchie. Dar infestarea prunilor românești cu PPV este endemică. Cea mai mică rată de afectare este înregistrată în Muntenia, 56%. În Moldova este de 74%, iar în Transilvania se ridică la 76%. Media la nivel național se cifrează la un catastrofic 69%. Mai pe românește spus, asta înseamnă magiun și țuică la mai puțin de jumătate decât ar trebui să se producă!

Boala are leac

Așa cum am spus, Sharka nu afectează doar livezile românești. Conform unor calcule recente, în ultimii 30 de ani au fost investiți peste zece miliarde de euro în cercetări menite a limita efectele PPV. Și, ca de obicei, atunci când există fonduri suficiente și interes, apar și rezultatele. În anul 1990, în Statele Unite, un colectiv de cercetători americani și francezi a creat un prun modificat genetic, care să reziste PPV. De fapt, imunitatea la boală a fost obținută prin inserarea în genomul prunului a unor secvențe din virus. Noul prun a fost botezat inițial C5, apoi Honey Sweet. Apoi au urmat testări în seră, realizate în SUA și Franța. Din 1996 s-a trecut și la testarea rezistenței, dar și a biosecurității, în condiții endemice. În acest context au intrat în joc și cercetătorii români de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița. Până în 2002, în colaborare cu specialiștii americani și francezi, ei au testat comportarea noului soi în România.

Rezultatele au fost mai mult decât mulțumitoare. În timp ce în loturile martor, plantate cu soiuri convenționale, rata pomilor infestați cu PPV a crescut constant până la aproape 80%, pe loturile unde a fost plantat C5 nu au fost pomi afectați de Sharka. Mai mult decât atât: chiar în condițiile inoculării artificiale a virusului, pomii nu au fost afectați. Simptome sporadice și discrete ale bolii au apărut doar în apropierea inoculului.

Ce spun cercetătorii...

În ceea ce privește biosecuritatea, au fost studiate mai multe aspecte. Cercetările au exclus toate riscurile ipotetice. De altfel, în 2004 și 2007, EFSA, principalul organism abilitat de a se pronunța în UE asupra siguranței alimentelor, a tras concluzia că utilizarea genei marker npt II, prezentă in genomul prunului Honey Sweet, nu implică riscuri asupra sănătății oamenilor, animalelor sau asupra mediului. De asemenea, cercetările finanţate de Comisia Europeană au demonstrat efectul neutral al secvenței virale inserate în prunul HoneySweet asupra mediului.

La rândul lor, autoritățile americane în domeniu au autorizat folosirea fără restricții a noului soi în plantațiile comerciale, începând din 2010.

Avantajele pe care cultivarea acestui soi le aduce sunt evidente în mai multe planuri. În primul rând ar crește producția, ca urmare a eliminării pierderilor de producție și de calitate provocate de boală. Apoi, un alt câștig, atât pentru pomicultori, cât și pentru mediu, ar fi posibilitatea reducerii numărului de tratamente aplicate, întrucât nu ar mai fi necesare toate tratamentele care să distrugă vectorii PPV.

Dar cel mai mare câștig ar fi dispariția, în timp, a bolii însăși, pe măsura reducerii presiunii focarelor de infecție. În plus, ar fi posibilă apariția unor metode convenționale de ameliorare a rezistenței la această boală.

În concluzie, o serie întreagă de avantaje indiscutabile, pe care cercetătorii le-au arătat.

... și ce votează politicienii

Desigur că acum urmează fireasca întrebare: „Păi și ce mai așteptăm? Când ne ducem la Bistrița să cumpărăm pomi Honey Sweet?“. Ei bine, aici logica firească se fracturează. Deocamdată, nimeni nu poate spune când vom putea începe să punem frână pierderilor cauzate de Sharka. Legislația UE se opune cultivării plantelor modificate genetic. Și punct!

Adică avizul EFSA, care, am mai spus-o, este forul științific al CE pentru securitatea alimentelor, dovezile strânse de cercetători, precum și rezultatele practice obținute în SUA contează, toate la un loc, mai puțin decât voturile unor politicieni care poate că nici nu știu despre ce vorbesc. Căci decizia aparține politicienilor, și nu oamenilor de știință sau agricultorilor. Or, până acum, în mod repetat aceștia au statuat interzicerea cultivării plantelor transgenice pe teritoriul statelor din UE. Dar niciunul dintre ei nu și-a asumat și pierderile economice pe care le suportă pomicultorii și gospodăriile țărănești!

Atât cercetătorii de la Bistrița, cât și cei din Cehia speră că totuși politicienii se vor trezi și vor ține cont și de argumentele științifice bazate pe date obiective. În acest scop, ei au reinițiat programe de testare a noului soi de prun, în scopul de a pune la dispoziția autorităților naționale și europene, dar și a fermierilor și consumatorilor, o informație științifică cât mai amplă.

Poate că cei care hotărăsc destinele gospodarilor din UE vor înțelege, într-un târziu, că de deciziile lor atârnă bunăstarea a milioane de persoanei care trăiesc (și) de pe urma prunelor!

Explicații foto

• Prunul Sweet Honey în cultura experimentală la Bistrița, în 2014 (foto SCDP - Bistrița)

• Musculița ce transmite virusul

• Fructe afectate de Sharka

Alexandru GRIGORIEV

Efectul feromonilor în prinderea şi distrugerea dăunătorilor din livezi se foloseşte pentru a urmări zborul adulţilor în vederea stabilirii momentului optim de aplicare a tratamentelor. Metoda de confuzie sexuală constă în perturbarea recunoaşterii masculului/femelei prin difuzia permanentă de analogi de sinteză a feromonului sexual în aerul din parcela de pomi. Se prezintă sub diferite forme de difuzori celulozici, biodegradabili şi uşor de aşezat în pomi, pe ramuri. Ei saturează atmosfera livezii de feromoni, asemănătoare cu semnalele emise de femele, astfel încât masculii nu pot să mai localizeze femela, se împiedică împerecherea, nu mai rezultă oua şi larve prădătoare, iar livezile sunt ocrotite fără a se mai recurge la tratamente chimice.

Principalul avantaj al utilizării acestor difuzoare este prin urmare diminuarea semnificativă şi chiar suprimarea insecticidelor clasice şi a reziduurilor care rămân pe fructe. În plus, se protejează prădătorii naturali care vor putea activa în favoarea limitării altor dăunători. Creşte considerabil procentul de fructe de calitate, dispar total fructele înţepate, creşte valorificarea de piaţă şi se pot accesa subvenţii folosind astfel de tehnici. Principiul confuziei sexuale datează de la începutul anilor 1990, când au fost omologate primele produse pentru specia piersic şi nectarine (modelul Shin-etsu, modelul Suterra, modelul Basf, modelul Isagro). Cercetarea s-a extins şi la speciile cais, măr, prun şi viţă-de-vie, arbori forestieri. Produsele au fost omologate pentru pomicultura din ţările Uniunii Europene. Din anul 2012 au fost folosite şi la ferma din Însurăţei, judeţul Brăila, la speciile piersic, nectarine, măr, şi prun. Am folosit următoarele modele din tabelul de mai jos:

Tipul de difuzoare, modelul de dispunere a acestora în parcele, schema de tratamente după caz pentru speciile măr, piersic, nectarin şi prun, precum şi protocolul de control s-au realizat după recomandările făcute de CRESO (Consorţiu de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă) din Piemonte Italia şi care înglobează experienţa de 20 de ani a pomicultorilor din această regiune.

Combaterea dăunătorilor la specia Măr

Lupta cu produsele chimice împotriva principalului dăunător al fructelor de măr devine din an în an tot mai costisitoare astfel că, în faţa creşterii rezistenţei dăunătorilor la insecticide, a numărului mare de generaţii de viermi ai fructelor, pieliţei şi minatoarelor, confuzia sexuală devine o alternativă foarte eficientă şi economică. Timp de 4 ani am folosit modelul Shin-Etsu Isomate CLR pentru viermele merelor, viermele pieliţei fructului care dezvoltă trei generaţii pe an, atacă minimum 120 zile, efectivul difuzoarelor este de 155 zile, iar distribuirea în pom se face înainte de înflorit.

S-au amplasat 1.000 de difuzoare, distribuite după o anumită schemă pe fiecare rând, un difuzor având o rază de acţiune de 10 mp. Amplasarea în livadă trebuie să aibă loc când începe zborul adulţilor, moment monitorizat cu 2 capcane cu feromoni/ha, Atrapom, amplasate atât în zona protejată cât şi în afara acesteia la 30 m. Prima concluzie a fost aceea că în capcana din zona protejată nu s-au prins adulţi, dar s-au prins în zona neprotejată. Protocolul de control în zona protejată s-a realizat urmărind numărul de fructe înţepate pentru a şti dacă mai aplicăm tratamente chimice suplimentare. Mai exact, se controlează 1.000 de fructe şi dacă în luna iunie găsim 5 fructe înţepate se poate face un tratament, iar în luna iulie dacă sunt 10 fructe întepate, iar în luna august dacă sunt 8 fructe înţepate. În primul an am găsit în iunie 6 fructe înţepate şi am aplicat un singur tratament cu isectacaricidul Voliam Targo (1 l/ha). În următorii ani am aplicat numai tratamente cu Bcilus Turigensis (1,5 l/ha). După 4 ani nu am mai înregistrat fructe înţepate, calitatea de fructe fiind extra peste 85%. Pentru cele 4 specii de minatoare ale frunzelor am pus în livadă, pe baza observaţiilor din anii anteriori 10 capcane cu feromoni pentru specia de minatoare Stigmella malella, cu prindere parţială, de peste 65%.

Combaterea viermilor fructelor de piersic, nectarin şi prun

Soiurile de piersic şi prun aduse din Italia sunt foarte valoroase, fiind apreciate calitativ pe piaţa vestică, dar sunt puternic atacate de viermii fructelor, care pot compromite recolta până la 50% chiar şi atunci când se fac tratamente chimice, dar prin folosirea difuzoarelor cu feromoni rezultatele sunt spectaculoase, lipsesc fructele înţepate şi cu monilioză chiar şi atunci când nu facem tratamente chimice. În anii următori am făcut totuşi tratamente cu produse biologice, pentru a creşte eficienţa economică a producţiei recoltate. Cheltuielile reduse au fost compensate de preţuri scăzute ale difuzoarelor cu feromoni, iar calitatea pieliţei, a pulpei a permis livrarea la export a peste 80% din producţie.

Petre EREMIA

Tuta absoluta, dăunătorul ce poate distruge culturile în timp record

Deși este originar din America Latină, în anul 2006 a apărut și în Europa, iar expansiunea către alte state s-a produs rapid, cu ajutorul ambalajelor de fructe, legume și produse necesare acestor culturi. Un dezavantaj al comerțului intracomunitar, după cum susțin unii specialiști din domeniu. Tuta absoluta este un dăunător ce a fost observat pentru prima dată în România în anul 2009. Mai întâi a apărut în județul Satu Mare, dar răspândirea către cele mai importante bazine legumicole din țară nu a întârziat să apară.

Ciclul de viață

Tuta absoluta atacă în special legumele din familia Solanaceae, la noi fiind cunoscută și sub denumirea molia tomatelor deoarece tomatele par a fi gazdele pe care aceasta le preferă. Ocazional mai apar în culturile de cartofi, vinete, cireșe de pământ, zârnă și fasole.

La temperaturi ridicate, de peste 35 grade Celsius, apare în sere și solarii, iar primii dăunători se observă din luna mai și ultimii înainte de a da înghețul.

Cât de păgubitor este acest dăunător? Răspunsul specialiștilor este îngrijorător: „Dacă un legumicultor nu trece 1-2 zile prin solar, riscă să aibă mai bine de 50% din cultură afectată“, a specificat Vasilică Hoarcă, director de vânzări semințe legume la Syngenta.

Cum recunoaștem dăunătorii? Ei bine, adulții au culoarea gri-maronie, cu puncte negre pe aripile anterioare, iar în lungime măsoară 5-7 mm. Ciclul total de dezvoltare a insectei este parcurs în 24-38 de zile, în funcție de condițiile climatice, iar iarna depășește 60 de zile. Ouăle sunt cilindrice, alb-găbui și se depun în pliurile frunzei sau pe tulpină și eclozează în 4-6 zile. Larvele au 4 stadii de dezvoltare, iar durata unui stadiu este de 10-15 zile. Pupele sunt maro, iar stadiul durează 10-12 zile.

Efecte asupra culturilor

La cultura de tomate infestarea are loc pe tot parcursul ciclului de vegetație. Daunele pot fi cauzate în toate stadiile larvare. Pe frunze, larvele se hrănesc cu țesut mezofil și pot forma galerii către tulpini. De asemenea, fructele sunt atacate de larve, efectele acțiunilor acestora ducând la putrezirea fructelor. „Tuta absoluta este un dăunător care acționează mai mult noaptea, ziua rămânând ascunsă. Infestarea se produce pe tot parcursul perioadei de vegetație, dar cele mai mari probleme apar în mod special pe ciclul doi de cultură. Combaterea se face cel mai bine în stadiul larvar, dar ar fi bine ca tratamentele să înceapă încă din stadiul de răsad. Recomandarea noastră este aplicarea tratamentelor preventive. Este mai bine să prevenim decât să vindecăm! Sunt multe aspecte de care un fermier trebuie să țină cont. În primul rând, eliminarea plantelor care au fost purtătoare, dar și distrugerea buruienilor de pe lângă sere și solarii, a fructelor și a resturilor vege­tale care au fost atacate în cultura precedentă. Bine ar fi ca aceste resturi vegetale să fie arse, dar prea puțini agricultori fac acest lucru“, a mai specificat Hoarcă.

În cazul culturilor afectate de acest dăunător, specialistul Syngenta a precizat faptul că se impun mai mult de 10 tratamente.

Metode profilactice pentru combatere

Igienizarea și curățarea spațiilor de producție. Înainte de aplicarea substanțelor chimice se recomandă distrugerea plantelor și a fructelor care au fost anterior infestate cu Tuta absoluta. De asemenea trebuie distruse plantele din familia Solanaceae aflate în vecinătatea solariilor, pentru că și acestea adăpostesc dăunătorul.a

Folosirea plaselor pentru insecte. Culturile înființate în solarii trebuie protejate de insecte cu ajutorul plaselor. Aceste echipamente au și rolul de a împiedica ieșirea bondarilor din spațiile protejate, atunci când sunt folosiți la polenizare.

Capcane făcute acasă. O altă metodă este folosirea capcanelor făcute acasă, utilizând vase de plastic (găleți și bidoane pe care le puteți reutiliza), apă sau ulei și momeală cu feromoni.

Capcane lipicioase. Cu sau fără feromoni, acestea se poziționează la nivelul unde atacă Tuta absoluta culturile. Aceste capcane ar trebui să urmeze creșterea vegetativă a tomatelor, ajungând în jurul a 2/3 din înălțimea culturilor.

GALERIE FOTO

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 4, 16-28 februarie 2017 – pag. 20-21

Pentru combaterea agenților patogeni și a dăunătorilor în procesul producerii răsadurilor se recomandă următorii pașii :

1. Dezinfecţia amestecului de pământ pentru produs răsadul - pentru combaterea ciupercilor din sol se vor folosi unul dintre produsele: FOLPAN 80 WDG - 0,15% (4-5 l soluție/mp); PREVICUR 607 SL - 0,25% (3 l solutie/mp.). Nu este necesar un timp de pauză.

2. Dezinfectarea seminţelor pentru producerea de răsaduri - se face cu 2-3 zile înainte de semănat, după cum urmează:

  - Tomate, ardei, vinete, mazăre: APRON XL 350 ES - 1 ml/kg sămânţă (prin umectare);

  - Castraveţi: PREVICUR 607 SL - 20 ml/kg sămânţă (prin umectare);

3. Pentru combaterea coropişniţei (Gryllotalpa gryllotalpa) se vor folosi produsele COROCID SUPER - 20 kg/ha, SINTOGRILL - 30 kg/ha, MESUROL 2 RB - 5 kg/ha (administrate pe sol, cu o uşoară încorporare în cazul coropişniţei şi fără încorporare în cazul melcilor), înainte de plantare.

4. Pentru combaterea melcilor fără cochilie (Agriolimax agreste), melci (Limax spp.) se vor folosi produsele AGROSAN B – 15 kg/ha sau METALDEHYDE 5 - 10 kg/ha sau OPTIMOL 4 G - 15 kg/ha prin administrare pe sol, fără încorporare.

5. Pentru prevenirea şi combaterea atacului de rozătoare în spaţiile amenajate pentru producerea răsadurilor se vor pune momeli cu BROMAKOL 25 - 50 g momeli/galeria activă;

Momelile se împrospătează după 7 zile, folosind aceleaşi doze.

6. Tocurile de răsadniţe, ramele din lemn, utilajele folosite şi cărările se vor dezinfecta prin stropire completă (îmbăiere) cu o soluţie realizată din produse pe bază de cupru (CHAMP 77 WG, CHAMPION 50 WP, BOUILLIE BORDELAISE WDG).

Între răsărire şi repicare, când plăntuţele sunt în faza de cotiledoane până la 2 frunzuliţe, se tratează cu: PREVICUR 607 SL - 0,15% sau FOLPAN 80 WDG - 0,15% prin pulverizare fină cu 0,2 - 0,25 l soluţie la 1 m.p. de semănătură. La 7 zile tratamentul se repetă.

Înainte de transplantatul rasadului în spaţiile protejate, se va face o dezinfectie a solului cu:  RAISAN 51 – 700 l/ha sau  BASAMID GRANULE – 500 kg/ha (cu încorporare).

În cazul apariției de vetre de atac ale ciupercilor de sol, vetrele se vor trata cu BOUILLIE BORDELAISE WDG– 0,75% sau PREVICUR ENERGY – 0,1% (3,0 l solutie/ m.p.) sau PREVICUR 607 SL – 0,15% după ce în pealabil s-au eliminat plantele cazute împreună cu stratul de pământ.

În caz de atac de insecte sau acarieni se aplică după caz unul dintre insecticidele: MOSPILAN 20 SP - 0,025% sau LASER 240 SC - 0,05% sau MOVENTO 100 SC - 0,075% sau unul dintre acaricidele: NISSORUN 10 WP - 0,04% sau ENVIDOR 240 SC - 0,04%.

Sursa

Oficiul Fitosanitar Bistrița - Năsăud

În judeţul Suceava, pădurile se întind pe 449.980 ha, reprezentând jumătate din suprafaţa judeţului şi aproximativ 7% din suprafaţa pădurilor României. Dintre acestea, 345.354 ha (77% din total) sunt administrate de către Direcţia Silvică Suceava, restul fiind administrate de către alte structuri silvice autorizate. În raport cu natura proprietăţii, suprafaţa fondului forestier administrată de către Direcţia Silvică Suceava la data actuală se prezintă astfel: 282.103 ha (82%) – proprietate publică a statului administrată de RNP; 30.888 ha (9%) – proprietatea unităţilor teritorial administrative, administrată de RNP; 29.238 ha (8%) – proprietate privată a persoanelor fizice; 3.125 ha (1%) – proprietate privată a persoanelor juridice, obşti, unităţi de cult.

„Inspectorul Pădurii“ şi „Radarul pădurilor“ au redus furturile de lemn

Odată cu lansarea aplicației „Inspectorul Pădurii“ se pare că arborii din pădurile sucevene vor avea parte de o viaţă mai lungă, iar hoţii de lemn nu vor mai avea succes în afacerea lor. Cu toate că în ultimii 26 de ani furatul lemnului din pădure era o obişnuinţă atât pentru cei care îl prelucrau cât şi pentru cei care îşi asigurau combustibilul pentru încălzirea locuinţelor pe timp de iarnă, noua aplicaţie „Inspectorul Pădurii“, lansată la sfârşitul lunii iulie şi dedicată celor care vor să reclame transporturi ilegale de lemn, alături de sistemul, popularizat sub numele de „Radarul pădurilor“, lansat în 2014, şi nou constituita structură de control Garda Forestieră Suceava, o structură teritorială care are în responsabilitate controlul activităţilor silvice şi de vânătoare în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău, au făcut ca multe transporturi de lemn semilegal sau ilegal să fie depistate şi în judeţul Suceava.

În anul 2015, structurile IPJ Suceava cu atribuţiuni în domeniu au organizat independent sau în cooperare cu celelalte instituţii abilitate 1.177 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, fiind verificate 6.652 de obiective – exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare, ocoale silvice, mijloace auto. În urma acestor acţiuni au fost înregistrate 320 de dosare penale privind infracţiuni la Codul Silvic, au fost cercetate 98 de persoane suspecte de comiterea unor ilegalităţi în domeniul silvic şi au fost confiscaţi peste nouă mii de metri cubi de lemn cu o valoare de 2.868.600 de lei. Având în vedere specificul judeţului şi în anul 2016 prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare, dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport al materialului lemnos, astfel încât hoţii de lemn nu se mai simt protejaţi şi încep să aibă frică de lege.

Dăunătorii de scoarţă atacă arborii doborâţi de vijelie

Direcţia Silvică şi Garda Forestieră fac eforturi de protejare a pădurilor din zona doborâturilor de vânt de pe raza Ocolului Silvic Broşteni. Mihai Găşpărel, inspector-şef al Gărzii Forestiere Suceava, spune că, în condiţiile în care valorificarea nu se face în timp optim, există pericolul creşterii pagubelor ca urmare a apariţiei dăunătorilor şi extinderii atacului acestora şi la arborii sănătoşi din preajmă.

În anii 2012 şi 2013, pe fondul secetei şi al căldurilor excesive, capacitatea arborilor de a se apăra de atacurile dăunătorilor a fost puternic afectată. Fenomenul s-a manifestat mai ales în molidişurile aflate în afara arealului lor natural, mai exact la pădurile de răşinoase din zona de şes, plantate în perioada comunistă pentru producerea de celuloză, acolo având o creştere mai rapidă decât în zona de munte, principala diferenţă fiind însă la calitatea masei lemnoase rezultate. În doi ani, aproape 600.000 de arbori au căzut pradă atacurilor de Ips Duplicatus, cele mai afectate fiind ocoalele silvice din zona de deal, unde suprafaţa totală afectată în fondul forestier de stat a fost de 837 ha. Conform documentaţiilor tehnice întocmite de ocoalele silvice şi aprobate de Direcţia Silvică Suceava, suprafeţele goale rezultate au fost împădurite în perioada 2013-2016, soluţiile tehnice adoptate fiind de introducere în compoziţiile de regenerare a speciilor corespunzătoare tipului fundamental de pădure: cvercinee (stejar, gorun) şi fag în amestec cu diverse specii tari, aşa cum existau înaintea introducerii molidului în culturile pentru celuloză.

Furtunile distrug pădurile

Pe lângă tăierile legale, cele ilegale şi natura contribuie la diminuarea suprafeţelor de pădure din Bucovina. O furtună de o forţă neobişnuită a ras de pe faţa pământului în această vară 420 de hectare de pădure în comuna Broşteni. Urgia a durat câteva zeci de minute, vântul având o viteză de peste 120 de kilometri la oră.

Iniţial, autorităţile au ţinut la secret dezastrul, de frica hoţilor de lemne. Conform directorului Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, după evaluarea masei lemnoase doborâte de vânt efectuată de 80 de angajaţi silvici care au inventariat arbore cu arbore pentru a determina volumul de masă lemnoasă afectat de calamitate, se parcurg toate etapele legale în vederea obținerii derogărilor oferite de la prevederile vizând amenajamentele silvice, iar apoi se va trece la valorificarea masei lemnoase în condiţiile legii, la o primă estimare fiind vorba despre o cantitate estimată de 130.000 de metri cubi de material lemnos.

Prăbuşirile de arbori din luna iunie nu constituie un fenomen singular în judeţul Suceava, în vara anului 2002 nu mai puţin de 4 milioane de metri cubi de arbori din pădurile administrate de Direcţia Silvică Suceava, în principal conifere, fiind puşi la pământ de furtuni puternice.

Pagube mari în păduri de-a lungul anilor

Conform publicaţiei „Bucovina forestieră“, de-a lungul timpului natura a mai provocat dezastru în pădurile sucevene.

În perioada 1953-1956, la ocolul Broşteni, pe valea Negrişoarei, a avut loc un atac de Lymantria monacha, care a cuprins câteva sute de hectare de pădure de molid și a distrus sute de hectare de pădure, combaterea insectei fiind făcută de aviaţie cu mari eforturi.

În perioada 1960-1963 pădurile judeţului Suceava au fost afectate de doborâturi din cauza unui vânt puternic, volumul de răşinoase pus la pământ ridicându-se la 1.910 mii de metri cubi. Pe 23 septembrie 1964 un ciclon a dezrădăcinat numai în bazinele Neagra şi Negrişoara din zona Panaci – Broşteni arbori cu un volum de masă lemnoasă de aproape 3.000.000 metri cubi. În septembrie – noiembrie 1964 în pădurile judeţului s-au produs peste 6.000.000 metri cubi doborâturi de vânt. În decembrie 1969, după o perioadă de secetă prelungită, s-au produs în pădurile judeţului 6.000.000 metri cubi doborâturi de vânt în bazinul superior al Moldovei şi în bazinul superior al Sucevei.

Pentru evitarea sufocării doborâturilor de fag şi apariţiei dăunătorilor, au fost luate măsuri ca buştenii rămaşi în pădure în timpul verii să fie păstraţi în acumulări de apă din pâraiele apropiate sau udaţi prin stropire. Cea mai mare calamitate naturală care a afectat pădurile judeţului Suceava a fost cea produsă de zăpada căzută în zilele de 16-19 aprilie 1977. Aceasta s-a lipit de arbori şi, sub greutatea ei, aceştia se rupeau de la diferite înălţimi în funcţie de mărimea coronamentului, de consistenţă şi vârstă.

În urma punerii în valoare, executată în prima urgenţă, a rezultat un volum total de peste 7.800.000 metri cubi, după care au fost extraşi în anii următori, ca produse de igienă, un volum de peste 5.000.000 metri cubi, arbori cu vârful rupt, rămaşi pe picior, la care s-a constatat că lemnul de la nivelul rupturii în jos, pe o porţiune de 1-3 metri, era degradat.

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 17, 1-15 septembrie 2016 – pag. 46-47

Condiţiile climatice din ultimele zile au favorizat apariţia şi dezvoltarea dăunătorilor/bolilor: viermele prunelor, afide, omizi defoliatoare, acarieni, păduchele din San Jose/ciuruire, pătarea roșie, monilioze care pot cauza pierderi importante la speciile: prun.

Pentru prevenire şi combatere se recomandă executarea tratamentului: trat. II pentru G II la viermele prunelor, trat, I pentru G II păduchele din San Jose-vară, pe toate parcelele. Cantitatea de apă folosită va fi de 1.500-2.000 l/ha în funcţie de talia pomilor.

Folosiţi unul din produsele sau amestecurile de mai jos, după caz:       

• Karate Zeon = 0,015% + Alcupral 50 PU = 0,2% + MILBEKNOCK = 0,05%

• Laser 240SC = 0,06% + Dithane M 45 = 0,2%

• Decis 25WG = 0,003% + Signum = 0,05%

• Calypso 480 SC = 0,02% + Bravo 500 SC = 0,15%

• Juvinal 10 EC = 0,05% + Folpan 80 WDG = 0,2% + Apollo 50 SC = 0,04% .

Perioada optimă de tratament = 14.07 – 20.07.2016

Atenţie ! Nu se tratează când temperatura depăşeşte 25°C.

Atenţie! Se pot utiliza şi alte produse de protecţia plantelor omologate pentru bolile şi dăunătorii amintiţi!

Sursa – Oficiul Fitosanitar Alba

Condițiile climaterice din ultimele zile pot favoriza apariția și dezvoltarea următoarelor boli la legumele umbelifere (morcov, pătrunjel, păstârnac, țelină, mărar, fenicul): mană, alternarie, făinare și septorioze.

Pentru prevenire şi combatere se recomandă folosirea unui produs sau amestec, după caz:

Mană, Alternarie

1. BRAVO 500 SC = 0,2%      
2. DITHANE M-45=0,2%       
3. POLYRAM DF = 0,2%       
4. RIDOMIL GOLD MZ 68WG= 0,25%    

Făinare

1. FLINT MAX 75WG = 0,03
2. KUMULUS DF = 0,4%
3. ORTIVA 250 SC=0,075%      
4. TILT 240 EC = 0,02%

Septorioze

1. TOPSIN 500 SC = 0,1 -0,14%
2. ANTRACOL 70 WP=0,2%

Perioada optimă de tratament: la semnalarea atacului, cu repetare la 7-10 zile.

Alte recomandări: La apariţia unor dăunători (păduchele verde) se recomandă folosirea la tratament a unui insecticid:

Actara 25 wg = 0,02% sau Confidor energy = 0,1% sau Decis 2,5 EC = 0,015% sau Karate zeon = 0,015% sau Fastac 10EC = 0,02% sau Nuprid AL 200 SC = 0,05%.

-   Rădăcinoasele vor fi consumate numai după 7 zile de la tratament!

-   Nu se tratează la temperaturi de peste 25°C.

Alte recomandări:

Atenţie! Se pot utiliza şi alte produse de protecţia plantelor omologate pentru bolile şi dăunătorii amintiţi!

Dr. Ing. Budrala Nicolae
Oficiul Fitosanitar ALBA

Recomandări

Folositi produsul: Fastac 10EC = 0,11/ha sau alte produse similare omologate.

Perioada optima de tratament: tratamentul se aplica cand se realizeaza o densitate numerica in jur de 1 gandac la 4-5 tufe de cartof.

- A se citi cu atentie eticheta produselor ce urmeaza a fi utilizate

- A se respecta cu strictete normele de lucru cu produse de uz fitosanitar, pe cele de securitate a muncii, de protectie a albinelor si a animalelor

Se vor respecta prevederile legate ale Ord. nr. 45/1991 at MAA 1786/TB/1991 at Ministerului Transporturilor 68/05.02.1992,al Ministerului Mediului 15.b/3404/1991 at departamentului pentru administratie locala si 127/1991 at Asociatiei Crescatorilor de Albine din Romania privind unele masuri pentru protectia familiilor de albine impotriva intoxicatiilor en pesticide mai ales in perioada de inflorire.

Sa utilizeze numai produse de protectie a plantelor omologate de Comisia Nationala de Omologare a Produselor de Protectie a P1antelor,care se regasesc in baza de date PEST-EXPERT.(www.madr.re)

Sa, utilizeze produsele de protectie a plantelor doar in scopul pentru care acestea au fost omologate si numai in conformitate cu instructiunile de utilizare

Produsele de protectie a plantelor clasificate ca foarte toxice (T+) si toxice (T) vor ft utilizate numai de persoanele juridice care detin autorizatie pentru utilizarea acestor produse,emisa de unitatea fitosanitara in raza teritoriala in care isi desfasoara activitatea.

Sa nu aplice tratamente cu produse de protectie a plantelor in zonele de protectie a resuiselor de apa ,in

zonele de protectie sanitara si ecologica,precum si in alte zone protejate stabilite in conditiile legii.

Sa respecte conditiile de depozitare ,manipulare si utilizare a produselor de protectie a plantelor in exploatatiile agricole ,asa cum sunt prevazute la cap.VI pet.6.3-6.6 din Codul de bune practici in ferma,aprobat prin Ordinul MMGA nr. 1.234/2006

Sa pastreze o perioada de cel putin 3 am documentele de evidenta contabila a produselor de protectie a plantelor depozitate si utilizate in exploatatie, precum si Registrul de evidenta a tratamentelor cu produse de protectie a plantelor (Conform Reg.CE nr.1107/2009,art.67,(1))

Producatorul agricol numeroteaza paginile registrului. Pe spatele registrului (pe ultima pagina) se mentioneaza cate pagini contine registrul, purtand semnatura (si stampila, dupa caz) fermierul sau administratorului societatii.

A se respecta timpul de pauza recomandat pentru fiecare produs de protectia plantelor aplicat.

COORDONATOR,
Ing. Hidișan Anca