Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, perioada 01.01 – 31.03.2021 (trimestrul I/2021), în conformitate cu prevederile HG nr.1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 87.413.469,00 lei pentru un număr de 10.925 beneficiari.

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2021 este de  1,572 lei/litru în conformitate cu art.2,  alin (33 ) din  H.G.nr.409/2021.

Cantitățile de motorină care beneficiază de ajutor de stat au fost aprobate prin Ordinul MADR  nr.176/2021.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că, Cererile de plată pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA)  se pot depune până la data de 2 august 2021 inclusiv, având în vedere că termenul limită de 31 iulie 2021 este zi nelucrătoare.

Acțiunile finanţate prin Programul Naţional Apicol în anul 2021

Asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori

  • consultanță în apicultură;
  • promovarea apiculturii şi a produselor apicole;
  • organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură;
  • achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cererii;
  • achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii.

Combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei- Achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei.

Raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral:

  • Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral;
  • Achiziţionarea de accesorii apicole: colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator;
  • Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie- echipament apicol de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere;
  • Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie -–remorci/pavilioane apicole şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral.

Măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune:

  • Achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine;
  • Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită și de multiplicare;
  • Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită și de multiplicare.

Îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă -Decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii.

Precizăm că numai solicitanţii care au depus cererea de intenție până la data de 31 mai 2021, respectiv formele asociative apicole legal constituite pentru măsura A “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, și apicultorii pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare” au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.

Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2021 pentru Programul Naţional Apicol este de 59.215 mii lei.

Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

Totodată, menționăm, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA  după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.   

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 20 iulie 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate, fiind depuse un număr de 14.239 cereri pentru o suprafață solicitată de 1532,28 hectare. (În Anexă regăsiți situația cererilor depuse pe fiecare județ în parte și suprafața solicitată).

Conform legislației în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilității acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.

Conform HG nr.651/2021, pentru verificarea schemei de ajutor de minimis, după depunerea notificării cu 10 zile calendaristice înainte de începerea valorificării producției, APIA efectuează verificări pe teren privind existența suprafețelor și a culturilor declarate, iar reprezentanții Direcțiilor Agricole Județene realizează evaluarea producției de legume înainte de recoltare.

Valorificarea producției se va efectua în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie 2021, iar documentele care atestă valorificarea producției și registrul de evidență a tratamentelor vizat de către autoritatea fitosanitară vor fi depuse până la data de 3 decembrie 2021, inclusiv.

În urma controalelor pe teren realizate, datele se introduc în sistemul informatic al APIA și în funcție de datele operate și verificate în aplicația informatică, sistemul calculează automat pentru fiecare beneficiar:

  • suma la care are dreptul solicitantul având în vedere ajutoarele de minimis încasate;
  • suma cuvenită, cu respectarea principalelor condițiilor prevăzute de legislația în vigoare privind acordarea ajutoarelor de minimis.

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis /cultură /1.000 mp /beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr.323 din 1 octombrie 2020.

Mai multe informatii referitoare la criteriile de eligibilitate, termene și condiții se regăsesc în Hotararea de Guvern nr. 651/2021 pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.

ANEXĂ

Județ

Număr fermieri

Suprafață (ha)

AB

37

4.87

AG

28

3.04

AR

263

26.89

B

1

0.98

BC

28

4.22

BH

225

24.64

BN

61

6.16

BR

64

6.51

BT

77

7.73

BV

3

0.51

BZ

660

87.11

CJ

31

4.77

CL

30

3.02

CS

19

1.97

CT

56

6.16

CV

8

0.81

DB

191

26.44

DJ

1485

149.38

GJ

11

1.21

GL

3153

342.93

GR

1012

111.34

HD

36

5.81

HR

10

1

IF

137

13.73

IL

70

7.56

IS

119

11.97

MH

118

11.8

MM

46

6.21

MS

93

12.26

NT

45

9.07

OT

4500

465.96

PH

663

67.07

SB

2

0.2

SJ

38

3.8

SM

86

8.6

SV

25

2.81

TL

25

2.5

TM

28

3.11

TR

448

46.89

VL

129

13.18

VN

96

9.6

VS

82

8.36

Total

14.239

1532.28

O nouă formă de sprijin acordată producătorilor din sectorul viniviticol

În urma intrării în vigoare la data de 31 mai 2021 a Hotărârii nr. 590/2021 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 118/2021 care reglementează condițiile de punere în aplicare a măsurii de recoltare înainte de coacere, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul viniviticol 2019-2023. Ordinul a intrat deja în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598/16.06.2021.

Operațiunea de recoltare înainte de coacere se referă la înlăturarea totală a ciorchinilor înainte de ajungerea lor la maturitate, din întreaga exploatație sau de pe o parte a acesteia, cu condiția ca recoltarea înainte de coacere să se realizeze pe parcele întregi.

În ceea ce privește domeniului de aplicare pe durata exercițiului financiar 2021, precizăm că recoltarea înainte de coacere se realizează manual, termenul limită pentru realizarea operațiunilor fiind 21 iulie 2021. Totodată, suprafaţa parcelelor pentru care se acordă sprijin pentru recoltarea înainte de coacere nu se ia în considerare pentru calcularea limitelor de randament stabilite în specificaţiile tehnice ale vinurilor cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată.

Pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul măsurii de recoltare înainte de coacere, solicitanții trebuie să depună până la data de 25 iunie 2021, la Centrele județene şi al Municipiului București ale APIA, o cerere de plată, însoțită de următoarele documente:

a) copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal, dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit;

b) împuternicire/procură notarială în situația în care cererea se face prin intermediul unui reprezentant legal/împuternicit;

c) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/ Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, după caz, în cazul persoanelor juridice;

d) dovadă cont activ bancă/trezorerie;

e) copie a declarației de recoltă aferentă ultimei campanii viticole, depusă potrivit  prevederilor legale în vigoare;

f) copie a autorizației de producător de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată, indicație geografică sau varietale, obținută pentru anul 2021.

Copiile documentelor ce vor însoți cererea trebuie să fie certificate “conform cu originalul” de către solicitant.

APIA facilitează solicitanților și modalitatea electronică de transmitere a documentațiilor, cu precizarea că acestea trebuie trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate “conform cu originalul” de către solicitant. Totodată, este posibilă și transmiterea prin curierat.

Important: în situația în care un producător aplică recoltarea înainte de coacere în plantațiile viticole cu soiuri de struguri pentru vin, ale căror suprafețe sunt situate în județe diferite, acesta formulează și depune cereri de plată la Centrele APIA în a căror rază de competență administrativă sunt situate plantațiile viticole pentru care se solicită sprijin.

În vederea aprobării sprijinului financiar, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

a) să aibă înscrisă în Registrul plantațiilor viticole suprafața de viță-de-vie cultivată cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care se solicită recoltarea înainte de coacere;

b) suprafața cultivată cu viță-de-vie pentru care se solicită recoltarea înainte de coacere, să fie autorizată în anul 2021 pentru producerea de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată, indicaţie geografică sau varietale;

c) suprafața cultivată cu viță-de-vie pentru care se solicită sprijin a fost declarată la APIA pe declarația de suprafață aferentă cererii unice de sprijin, Campania 2021;

d) să aibă depusă, potrivit prevederilor legale în vigoare, declarația de recoltă menționată la art. 33 din Regulamentul delegat (UE) nr. 2018/273 al Comisiei, aferentă campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2020;

e) suprafața minimă a parcelei viticole pentru care poate solicită sprijin este de 0,1 ha, iar suprafața minimă a exploatației care face obiectul cererii unice de plată în Campania 2021 este de 1 ha;

f) suprafața maximă pentru care se poate solicită sprijin este de 50 ha, indiferent de numărul cererilor de plată depuse.

Cuantumul sprijinului financiar pentru recoltarea înainte de coacere este de:

a) 5.840 lei/ha pentru plantația producătoare de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată;

b) 5.548 lei/ha pentru plantația producătoare de struguri destinați obținerii de vinuri cu indicație geografică;

c) 4.906 lei/ ha pentru plantația producătoare de struguri destinați obținerii de vinuri varietale.

Valoarea sprijinului financiar cuvenit beneficiarului se stabilește în funcție de suprafața reală măsurată în conformitate cu articolul 44 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1.150, după punerea în aplicare a operațiunii de recoltare înainte de coacere, în limita suprafeței notificate, potrivit prevederilor art. 7 alin. 6.

Plăţile se finanţează integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin APIA, în lei, urmând ca sprijinul să fie acordat beneficiarilor declarați „eligibili” până la data de 15 octombrie 2021.

Mai multe informații referitoare la aplicarea măsurii de recoltare înainte de coacere, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin în sectorul viniviticol 2019-2023, Ghidul solicitantului și modelul cererii-tip prevăzut prin normele metodologice, se regăsesc pe site-ul APIA: http://www.apia.org.ro/

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a sumelor cuvenite sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020.  

Din suma totală autorizată de 24.841.597,63 lei alocată unui număr total de 17.989 rentieri/beneficiari, astăzi, 28.05.2021, APIA a efectuat plata în valoare de 11.347.514,88 lei, pentru un număr de 7.756 rentieri/beneficiari.

APIA menționează faptul că rentierii plătiți astăzi au solicitat plata prin cont bancar, obținând viza carnetelor de rentier în perioada 01 martie – 30 aprilie 2021.

De asemenea viza anuală a carnetelor de rentier pentru anul 2020 poate fi obținută pe baza informațiilor transmise de către rentieri, prin mijloace electronice, poștă / curier, telefonic, urmare a restricțiilor impuse/condițiilor specifice din acest an, cauzate de pandemia Covid 19.

În perioada următoare vor fi autorizați la plată și ceilalți rentieri care vor solicita vizarea carnetului până la 30 august 2021, conform legislației specifice.

Moștenitorii care solicită plata rentei viagere agricole cuvenită rentierului pentru anul 2020, vor fi autorizați doar dacă depun documente justificative până la data de 15 octombrie 2021, în condițiile legislației specifice.

Termenul final de plată pentru anul 2020 este de 30 noiembrie 2021.

În cazul în care sumele virate de APIA către rentieri, sunt returnate în contul agenției din diverse motive, APIA poate relua plata acestora în termen de 3 ani de la data-limită anuală de plată (30 noiembrie al fiecăruia an), inclusiv în caz de deces al rentierului, către moștenitorii legali ai acestora având la bază documentele justificative aferente.

Sursa: apia.org.ro

Controlul la fața locului pentru verificarea respectării condițiilor de eligibilitate

Agenția Națională pentru Zootehnie (A.N.Z) — organism delegat pentru efectuarea controlului la fața locului pentru următoarele scheme de plată/măsuri de sprijin/ajutor are în plină desfășurare o campanie de informare cu privire la controalele pentru verificarea respectării condițiilor de eligibilitate specifice privind acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii (ANTZ) și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic (SCZ).

Campania își propune conștientizarea solicitanților de sprijin din Campania 2021 cu privire la:

Ajutoare naționale tranzitorii (ANT) ce împart în două secțiuni:

1) ANTZ 9 – ovine/caprine

2) Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) pentru: ovine; caprine; taurine din rase de carne; vaci de lapte; bivolițe de lapte; viermi de mătase.

Atribuțiile inspectorilor care realizează controlul pe teren:

  • Să verifice înaintea plecării în teren existența documentelor necesare efectuării controlului.
  • Să se prezinte la locația de realizare a controlului (exploatația/exploatațiile menționate în cererea de plată pentru reținerea animalelor), conform graficului de control.
  • Să efectueze controlul la fața locului conform „Procedurii de sistem pentru efectuarea controlului la fața locului privind verificarea respectării condițiilor de eligibilitate specifice privind acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii și a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic“.
  • Să preia în copie/fotocopie documentele justificative care au stat la baza verificărilor.
  • Să completeze Raportul de control conform instrucțiunilor din Procedura de sistem.

În cazul constatării oricărei neconformități, să înmâneze/transmită o copie a raportului de control solicitantului de sprijin.

Acțiuni impuse de controlul la fața locului:

  • Verificarea datelor preîncărcate automat în Raportul de control din datele cererii unice de plată înregistrate în sistemul informatic.
  • Verificarea animalelor încărcate în Raportul de control, respectiv dacă acestea există în Raportul extras din RNE. Diferențele se consemnează în Raportul de control.
  • Verificarea existenței animalelor în exploatație pentru animalele cu retenție sau/și existența documentelor justificative pentru animalele ieșite ca urmare a CN/FM.
  • Verificarea existenței animalelor în exploatație presupune verificarea existenței elementelor de identificare, respectiv crotalii și/sau microcip pentru ovine/caprine și corespondența dintre numerele de identificare (nr. matricol) înregistrate în raportul de control cu numerele de identificare ale animalelor prezente la fața locului.
  • Pentru animalele înscrise în cererea unică de plată și încărcate în Raportul de control verificarea existenței și corectitudinii înregistrărilor în RNE și RIE.
  • Verificarea existenței Registrului Individual al Exploatației (RIE).
  • Verificarea exactității înregistrărilor în RIE pentru 6/12 luni anterioare controlului prin eșantionarea și verificarea unui număr de documente justificative întocmite în perioada a 6/12 luni anterioare controlului (din documentele deținute și prezentate de solicitantul de sprijin la data controlului) astfel:
  • pentru un număr de animale cuprins între 1 şi 5 se verifică toate documentele de intrare-ieșire;
  • pentru un număr de animale cuprins între 6 şi 10 se verifică 5 documente, iar pentru un număr de animale cuprins între 11 şi 100 se verifică 10 documente;
  • pentru un număr de animale cuprins între 100 şi 300 se verifică 15 documente;
  • peste 300 animale se verifică 20 documente.

Preluarea în copie/fotocopie a documentelor eșantionate verificate și a tuturor documentelor care au stat la baza verificărilor; Completarea Raportului de control conform instrucțiunilor din Procedura de sistem.

Registrul individual al exploatației (RIE) trebuie să cuprindă, cel puțin, următoarele informații actualizate la zi:

  • date referitoare la exploatație (codul exploatației; adresa exploatației; numele şi adresa deținătorului; tipul de producție;
  • date referitoare la animalele din exploatație (codul unic de identificare a animalului; data naşterii; data identificării; sexul; rasa şi genotipul, dacă se cunosc; ziua, luna şi anul în care animalul a decedat în exploatație, informații despre orice înlocuire a crotaliilor auriculare);
  • date referitoare la animalele nou-intrate în exploatație (codul unic de identificare al animalului; codul exploatației de la care animalele au fost transferate, data intrării, seria şi numărul formularului/documentului de mişcare);
  • date referitoare la animalele care părăsesc exploatația (codul exploatației sau al abatorului de destinație; data plecării; seria şi numărul formularului/documentului de mişcare.

Când se realizează controlul la fața locului?

După extragerea eșantionului de control până la data limită a perioadei de reținere a fiecărui an, dar și în afara perioadei de reținere.

Perioada de reținere este perioada în care un animal, care face obiectul unei cereri unice de plată – declarația privind sectorul zootehnic, trebuie reținut în exploatație, inclusiv în evidențele acesteia, pentru care s-a depus cererea sau în exploatațiile asociațiilor/cooperativelor/grupurilor de producători, inclusiv în evidențele acestora, în care a fost transferat temporar pentru pășunat, conform art. 2 lit. (s) din OMADR 45/2021. Ovine/caprine – 100 de zile, taurine/bubaline – 6 luni de la data limită de depunere fără penalizări a cererilor unice de plată.

Solicitanți supuși unui control la fața locului

  • Solicitanții de sprijin selectați în eșantionul de control.
  • Solicitanții de sprijin selectați cu ocazia oricăror misiuni de audit/control.
  • Solicitanții de sprijin eșantionați manual de APIA în cazul sesizărilor, petițiilor și a oricăror alte neconformități constatate de APIA în cursul controalelor proprii. Înștiințarea controlului la fața locului cu cel mult 48 de ore înainte de declanșarea controlului propriu-zis. Controlul poate fi efectuat și inopinat.

(I.B.)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai 2021, primește Cereri de intenție pentru accesarea Programului Naţional Apicol (PNA) depuse de către formele asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsura A “Asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori”, și de către apicultori pentru acțiunile C.4. „Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie – remorcă apicolă/pavilion apicol şi mijloace fără autopropulsie de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral”, respectiv D.3. “Achiziționarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”.

În contextul actual, cererile de intenție împreună cu documentele atașate cererii pot fi scanate/fotografiate şi transmise la APIA prin intermediul mijloacelor electronice la adresa de e-mail a Centrului Județean/Centrului Municipiului Bucureşti sau pot fi depuse la registratura Centrelor APIA.

Formularul cererii de intenţie împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro, la secțiunea Măsuri de Piață-Apicultură–Anul 2021 sau este  pus la dispoziția solicitanților   de către funcţionarii Centrelor APIA.

Numai solicitanţii care vor depune cererea de intenție pentru măsurile menţionate mai sus au dreptul să depună cererea de plată prin care vor solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.  

Cererile de plată se vor depune până la termenul limită de 31 iulie 2021.

Valoarea sprijinului financiar alocat anului 2021 pentru Programul Naţional Apicol este de 51.128 mii lei.

Program Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar.

Menționăm că, oricare ar fi momentul depunerii cererii de plată, cu încadrarea în termenul limită, plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA  după controlul tuturor cererilor de plată și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare măsură.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește tuturor beneficiarilor că data de 17 mai 2021, reprezintă ultima zi de primire, fără penalități, a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2021.

Până la acest moment, au fost înregistrate în baza de date APIA 710.720 cereri, pentru o suprafață de 6.885.745 ha.

Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare și îi îndemânăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrelor județene, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluționarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reușească să depună cererea în termen și să evite aplicarea de penalități.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro .

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că începând de vineri, 07 mai 2021, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2020.

Potrivit art. 1, alin (6), din Hotărârea de Guvern nr. 492 din 28.04.2021 pentru aprobarea plafoanelor financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020 - “Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare măsură de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor financiare prevăzute la alin( 5) la suprafețele eligibile pentru anul 2020”, au rezultat următoarele cuantumuri:

Schema de plată

Plafoane financiare
(mii euro/ha)

Cuantum (euro/ha)

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - soia

30.800,000

236,4418

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – lucernă

17.215,000

103,8155

Sprijin cuplat în sectorul vegetal - leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe

450,000

115,7666

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cânepă pentru ulei și/sau fibră

200,760

238,9203

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – orez

4.200,000

1166,7087

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sămânță de cartof

844,200

1441,7460

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – hamei

132,980

524,3277

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – sfeclă de zahăr

18.898,500

804,6006

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – tomate pentru industrializare cultivate în câmp

1.445,000

2013,0955

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – castraveți pentru industrializare cultivați în câmp

54,500

3391,4125

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveți pentru consum în stare proaspătă și/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă

8.908,590

4844,4421

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre

517,500

228,2833

Sprijin cuplat în sectorul vegetal – cartof timpuriu pentru industrializare

3.430,000

991,7938

Plățile pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 01 octombrie 2020.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată în anul 2021, au fost înregistrate un număr de 395.027 cereri, pentru o suprafață de 2.232.129 ha.

În conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021, Campania se va încheia la data de 17 mai 2021.

Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA, accesând link-ul aplicației IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar documentele care se atașează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice, către Centrele județene/locale APIA și al Municipiului București de care aparțin fermierii.

APIA reamintește că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Ca în fiecare an APIA este alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și acordă tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene și de la bugetul de stat.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro .

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că începând cu data de 15.03.2021 a început eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii următoarelor scheme și măsuri implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2021, astfel:

Schemele de plăți directe:

  • schema de plată unică pe suprafață (SAPS),
  • plata redistributivă,
  • plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (plata pentru înverzire).

Măsurile de mediu şi climă:

  • Măsura 10 – Agromediu și climă,
  • Măsura 11 – Agricultură ecologică,
  • Măsura 13 - Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale).

Prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia:

  • suprafața determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenției,
  • că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenției
  • că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Adeverințele pot fi solicitate la APIA prin mijloace electronice. Cererea de eliberare a adeverinței poate fi accesată la adresa:(apia.org.ro)

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR)/ Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: http://www.apia.org.ro/

Până la această dată APIA a eliberat un număr de 325 de adeverințe pentru schemele de plăți directe și 292 de adeverințe pentru măsurile de mediu şi climă.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, sesiunea 4/2021, aferente Măsurii 15, Submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”, din cadrul  Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 54/2021, Cererile de sprijin se vor depune la Centrele judeţene/locale APIA și al Centrului Municipiului București, până la data de 17 mai 2021 inclusiv.

Alocarea financiară pentru sesiunea 4/2021 este de 22.318.866 euro.

Pentru acordarea sprijinului financiar în cadrul schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor”, solicitantul depune o cerere de sprijin  - conform Anexei 1 din Ghidul solicitantului; cererea se depune online pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro , în aplicația electronică M15, se tipărește, se semnează și se depune/transmite împreună cu documentele aferente. În cazuri excepționale, cererea de sprijin se poate depune/transmite doar pe suport de hârtie împreună cu documentele aferente. Cererile semnate, scanate și transmise la APIA prin email/alt mijloc de telecomunicații trebuie semnate și în original de către solicitant până la finalizarea etapei de evaluare a cererilor de sprijin (25 de zile lucrătoare de la finalizarea perioadei de depunere a cererilor de sprijin).

Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă anual, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (hectar), proprietarilor (inclusiv Unităților Administrativ Teritoriale) de păduri din fondul forestier național, în baza unui angajament încheiat pentru o perioadă de 5 ani și vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat:

  • Pachetul 1 – Asigurarea de zone de liniște, pentru care beneficiarul primește 38 euro/an/ha pentru întreaga suprafață inclusă în angajament;
  • Pachetul 2 - Utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, pentru care beneficiarul primește 137 euro/an/ha pentru suprafața anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul Pachetului 2 (Acest pachet poate fi accesat numai împreună cu Pachetul 1).

Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei de ajutor de stat este de 100%.

Pentru suprafețe mai mari de 500 ha se aplică degresivitatea sprijinului financiar, astfel că nivelul plăților va fi ajustat.

Suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru pachetul 1 este de 100 ha. Proprietarii de terenuri forestiere care dețin suprafețe mai mici și/sau care nu îndeplinesc condițiile de accesare se pot asocia pentru a aplica în cadrul schemei de ajutor de stat.

Pentru a fi eligibili în cadrul schemei de ajutor de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească  mai multe cerințe, printre care enumerăm:

  • să dețină amenajament silvic în vigoare pe toată suprafața din angajament,
  • să dețină contract de administrare sau prestări servicii silvice cu un ocol silvic autorizat pentru întreaga suprafață din angajament,
  • să participe în cadrul angajamentului cu toată suprafața de teren forestier deținută într-o unitate de producție și/sau protecție (conform amenajamentului silvic),
  • să delimiteze o zonă de liniște compactă de cel puțin 20% din totalul suprafeței pentru care se încheie un angajament, în cadrul căreia nu se vor efectua tăieri de masă lemnoasă pe întreaga perioadă a angajamentului, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului (Pe suprafața din afara zonei de liniște, beneficiarul are dreptul să efectueze lucrările prevăzute de amenajamentul silvic, avându-se în vedere ca pe perioada angajamentului să nu se intervină cu lucrări mai mult de o dată pe aceeaşi unitate amenajistică, cu excepția situațiilor prevăzute în Ghidul solicitantului),
  • să contracteze şi să efectueze lucrări de colectare a materialului lemnos folosind exclusiv atelaje la operațiile de adunat, scos și apropiat, până la platforma primară, pe suprafața parcursă cu rărituri care face obiectul angajamentului pentru pachetul 2,
  • să respecte normele privind eco-condiționalitatea pe toate terenurile agricole aparținând exploatației agricole și pe toată perioada angajamentului, în cazul în care dețin și suprafețe agricole.

Pădurile încadrate în tipul I funcțional (TI – conform prevederilor amenajamentului silvic) nu sunt eligibile în cadrul schemei de ajutor de stat, iar terenurile destinate împăduririi sau reîmpăduririi trebuie să nu reprezinte mai mult de 15% din suprafața angajată.

Cererile de sprijin pot fi depuse și după data de 17 mai, respectiv până la data de 11 iunie 2021 inclusiv, cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până în termenul de 17 mai 2021 inclusiv.

Formularele de modificare a cererilor de sprijin pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 31mai 2021 inclusiv, cu posibilitatea depunerii până la data de 11 iunie 2021 inclusiv, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă formularul de modificare ar fi fost depus în termenul de 31 mai 2021 inclusiv.

Informații detaliate pentru accesarea sesiunii 4/2021 aferentă Schemei de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor” se regăsesc postate pe site-ul APIA, la adresa: http://www.apia.org.ro

***

În intervalul 1 martie – 17 mai 2021 inclusiv, se depun la Centrele județene/locale APIA și al Centrului Municipiului București, Cererile de plată aferente sesiunii 1/2017, anul 5 de angajament, sesiunii 2/2019, anul 3 de angajament și sesiunii 3/2020, anul 2 de angajament pentru Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, aferentă Măsurii 15, SubMăsura 15.1, informații relevante regăsindu-se pe site-ul APIA.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că se primesc Cereri de Plată aferente anului 2021 pentru Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” aferentă Măsurii 8, Submăsura 8.1 „Împăduriri și crearea de suprafețe împădurite”, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 48/01.03.2021, Cererile de plată se primesc la Centrele Judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti, până la data de 17 mai 2021, de către beneficiarii care au depus Cereri de sprijin în cadrul sesiunilor 1/2016, 2/2017, 3/2018, 4/2019 sau/și 5/2020.

Cererile de plată pot fi depuse și după data de 17 mai, respectiv până la data de 11 iunie 2021 (inclusiv), cu o reducere de 1%, pentru fiecare zi lucrătoare, a sumelor la care beneficiarul ar fi avut dreptul dacă cererea de plată ar fi fost depusă până la data de 17 mai 2021 (inclusiv).

Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse, fără aplicarea de penalități, până la data de 31 mai 2021 (inclusiv). Formularele de modificare a cererilor de plată pot fi depuse și după data 31 mai 2021, dar nu mai târziu de 11 iunie 2021, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor aferente anului de angajament pentru utilizarea efectivă a suprafeței în cauză peste termenul de 31 mai 2021.

În funcţie de tipul plăţii solicitate, dosarul cererii de plată trebuie să cuprindă documentele doveditoare privind efectuarea lucrărilor de înființare, împrejmuire și întreținere, specificate în capitolul V din Formularul - tip de cerere de plată pentru anul 2021.

În contextul actual privind epidemia de Coronavirus pe teritoriul României, conform legislației, pe perioada stării de alertă, depunerea cererii de plată se poate realiza la Centrele APIA, fără prezența fizică a beneficiarilor, prin mijloace electronice de comunicație.

Informaţii detaliate pentru accesarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite” se regăsesc postate pe site-ul APIA http://www.apia.org.ro.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că autorizarea plăților regulare pentru Campania 2020 continuă în ritm susținut.

Până la acest moment s-a autorizat la plată un număr de 776.935 fermieri, reprezentând un procent de 94,65% din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.

Astfel, suma totală plătită în anul financiar 2021 (16 octombrie 2020 – 19 martie 2021) este de 2,51 miliarde euro, reprezentând plăți aferente Campaniei 2020, măsuri de piață și ajutoare de stat.

În ceea ce privește sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, în anul financiar 2021 suma totală plătită de APIA crescătorilor de animale este de 170,49 milioane euro, respectiv:

  • 91,51 milioane euro  - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Vaci de lapte;
  • 1,56 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Bivolițe de lapte;
  • 11,92 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Taurine de carne;
  • 65,48 milioane euro  - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - Ovine/Caprine;
  • 0,02 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – Viermi de mătase.

Plățile vor continua neîntrerupt, în termenele prevăzute de legislația în vigoare, în mod echitabil și transparent.

Sursa: apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a încheiat convenții pentru finanțarea capitalului de lucru cu instituții bancare și nebancare și, începând de astăzi, 15.03.2021, eliberează adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directe (schema de plată unică pe suprafață (SAPS), plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu) și pentru beneficiarii măsurilor de mediu și climă (Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2021.

Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează sa acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și non-bancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea unică de plată pentru anul 2021 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu și/sau pentru măsurile de mediu și climă – M10, M11, M13.

De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru schemele de plată care fac obiectul convenției, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenției și că beneficiarul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme de plată, îndeplinind condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) și Fondul National de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 01 – 08 martie 2021, în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată au fost înregistrate un număr de 42.244 cereri, pentru o suprafață de 131.059 ha.

Reamintim că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe.

Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată se va încheia la data de 17 mai 2021, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021.

Completarea Cererilor unice de plată se realizează pe site-ul APIA www.apia.org.ro, accesând link-ul aplicației IPA-Online lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunțită a utilizării aplicației se găsește în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat la butonul Asistență.

Documentele care se atașează la dosarul Cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice, către Centrele județene/locale APIA și al Municipiului București de care aparțin fermierii.

Ca în fiecare an APIA va fi alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și va acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene și de la bugetul de stat.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că, începând cu data de 08 februarie 2021, a demarat activitatea de eliberare de adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 “Bunăstarea animalelor”, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul de angajament 2021. 

Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2021, pentru Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.

Până în prezent, Agenția a încheiat Convenții cu următoarele instituții bancare și nebancare și cu cele două fonduri de garantare, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile mici și mijlocii (FNGCIMM):

  • APIA – BRD - FGCR
  • APIA - CEC Bank - FGCR/FNGCIMM
  • APIA - Credit Agricole - FGCR
  • APIA – Creditcoop - FGCR
  • APIA – Eximbank - FGCR/FNGCIMM
  • APIA – FRGCIP - IFN SA
  • APIA - Intesa SanPaolo - FGCR
  • APIA - Libra Internet Bank - FGCR
  • APIA – OTP - FGCR
  • APIA - Patria Bank - FGCR
  • APIA - Raiffeisen Bank - FGCR
  • APIA – Banca Românească - FGCR
  • APIA -Techcventures - FGCR
  • APIA - Banca Transilvania - FGCR/FNGCIMM
  • APIA – Unicredit - FNGCIMM

Prin adeverință se confirmă valoarea de 85% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2021.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru Plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2021.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM se regăsesc postate pe site-ul instituției www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 15 februarie 2021, demarează Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor Unice de Plată în anului 2021:

Depune Cererea Unică de Plată în perioada 01 Martie – 15 Mai 2021!”

În contextul pandemiei COVID-19, fermierii vor putea să-și înregistreze Cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la Centrele județene/locale APIA şi/sau al Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 01 martie – 15 mai 2021.

Se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Fermierii își vor actualiza parcelele agricole, elementele ZIE (zone de interes ecologic) și toate informațiile din cerere, prin accesarea aplicației IPA ONLINE din versiunea internet, conform Manualului de utilizare IPA-Online (accesibil în aplicaţie).

De asemenea, fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul,  situația înscrierii în Registrul agricol a terenului și să permită primăriei să transmită la APIA adeverința.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii unice de plată şi să fie valabile la data depunerii Cererii.

Astfel, toate documente care dovedesc că terenul utilizat se află la dispoziția fermierului se transmit electronic pe adresele de e-mail ale Centrelor APIA ce se regăsesc la link-ul: http://www.apia.org.ro/ro/centre-judetene-apia).

Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

În cazul în care fermierii deţin animale în exploataţie, au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) (medic veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă sunteţi utilizator SNIIA) și să se adreseze Centrului județean/local al APIA şi/sau al Centrul Municipiului Bucureşti în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea IPA Online.

Funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru programarea acestora în vederea semnării Cererii și declarațiilor atașate acesteia.

Atragem atenția ca înainte de semnarea Cererii unice de plată sector vegetal și zootehnic, să se verifice încă o dată datele înscrise și documentația depusă!

Reamintim că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, România beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli, respectiv:

- schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic,

- măsurile compensatorii de dezvoltare rurală: Măsura 10 - Agro-mediu şi climă, Măsura 11 - Agricultura ecologică, Măsura 13 - Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice (PNDR 2014-2020),

- ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) care se acordă în sectorul vegetal şi zootehnic.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naționale tranzitorii aferente Campaniei 2021, au obligația să respecte normele de ecocondiționalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe tot pacursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei).

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro și www.pndr.ro.  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 08 - 21 februarie 2021, se depun cererile de plată pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor” - pachetul a) – plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2014 - 2020.

Cererea de plată va fi completată online individual prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, iar după tipărire, verificare și semnare se depune la Centrul județean al APIA, respectiv al Municipiului București, pe a cărui rază teritorială se află sediul social al solicitantului sau pe raza teritorială a județului unde este exploatația cu capacitatea de producție cea mai mare.

Cererile de plată pentru Măsura 14 “Plăți în favoarea bunăstării animalelor” cuprinde angajamentele și informațiile aferente tuturor exploatațiilor cu cod ANSVSA deținute de un solicitant, indiferent pe raza cărui județ își desfășoară activitatea solicitantul și se depun însoțite de :

  • Copie CUI / CIF, după caz;
  • Documente care atestă calitatea de fermier activ: documente privind înregistrarea la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) - cod CAEN/act de înființare/act constitutiv/statut din care reiese că are activitate agricolă (că desfășoară activitate agricolă cu codul CAEN 0146 – Creșterea porcinelor, respectiv CAEN 0147 – Creșterea păsărilor) și/sau 0150- Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor). În cazul în care, din documentele stipulate mai sus, nu reiese activitatea agricolă, trebuie să furnizeze documente din care să rezulte îndeplinirea condiției de fermier activ;
    • Situațiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale, din care rezultă venitul total realizat în anul anterior anului depunerii cererii de plată;
    • Formularul "Date informative" (cod 30) care cuprinde indicatorul "venituri din activități agricole";
    • Formularul "Situația veniturilor și cheltuielilor" (cod 20) care cuprinde indicatorul "venituri totale".
  • Copie buletin / carte de identitate al/a titularului/administratorului/ reprezentantului legal /împuternicitului;
  • Copie/copii autorizație/ii sanitar-veterinară/e pentru fiecare exploatație deținută înscrisă în cererea de plată; Copia/copiile autorizației/iilor sanitar-veterinară/e poate/pot fi depusă/e de către beneficiar o dată cu primul decont/documente justificativ/e pe care îl înregistrează la CJ APIA în anul respectiv de angajament. Dacă autorizația este eliberată după data depunerii cererii de plată, aceasta trebuie să fie în vigoare la data populării exploatației ;
  • Graficul de livrare estimat anual;
  • Graficul de populare estimat anual;
  • Document coordonate bancare;
  • Împuternicire și copii după actele de identificare ale împuternicitului, dacă este cazul;
  • Declarații și angajamente pentru bunăstare și specifice subpachetelor.

În plus față de documentele mai sus menționate, se depun, în funcție de pachetul solicitat:

Pentru pachetul a) porcine

  • Copia schiței grajdului/halei pentru fiecare exploatație cu cod ANSVSA (din care să reiasă adresa, suprafața spațiilor de cazare/spațiul maxim de cazare pe compartiment/boxă). Din suprafața totală respectivă se exclude suprafața spațiilor de hrănire și adăpare așezate pe podea, stâlpii, aleile, alte spații nedestinate creșterii pentru toate categoriile de porcine;
  • Pe copia schiței fermierul va menționa instrumentul/aparatul cu care au fost efectuate măsurătorile înscrise în schițele depuse și toleranța acestuia în conformitate cu fișa tehnică (carte tehnică) a aparatului/instrumentului cu care au fost efectuate măsurătorile;
  • Copii ale documentelor care fac dovada că beneficiarul are la dispoziție echipamente specializate de măsurare și control a calității aerului şi acestea sunt la dispoziție în exploatație în vederea monitorizării zilnice a pulberilor (prin prezentarea unui document de achiziție sau a unui contract de comodat sau a unui alt document);
  • Copia documentului care atestă funcționarea în parametrii tehnici a echipamentului specializat de măsurare și control a calității aerului.

Pentru pachetul b) păsări

  • Copia notificării către DSVSA referitoare la densitatea practicată;
  • Copia schiței halelor pentru fiecare exploatație cu autorizație sanitar-veterinară din care să reiasă adresa, suprafața spațiilor de creștere utilă. Din suprafața totala respectiv suprafața cuștilor/ compartimentelor se exclude suprafața echipamentelor de hrănire şi adăpare așezate pe podea, stâlpi, alte spatii nedestinate creșterii pentru toate categoriile de păsări, inclusiv a cuibarelor în cazul găinilor ouătoare în sistem alternativ la sol a cuibarelor pentru găinile de reproducție rase grele și spațiul aferent cocoșilor pentru categoria de găini de reproducție rase grele. Având în vedere că, suprafața minimă obligatorie pe cap de găină ouătoare în sistem de creștere în cuști îmbunătățite, include și suprafața cuibarului (750 cmp/cap găină), la calcularea suprafeței necesare pentru respectarea condițiilor de bunăstare superioară se măsoară suprafața totală a cuștii care include și suprafața cuibarului rezultând astfel o suprafață de 825 cmp/cap pentru subpachetul de densitate 10%, respectiv 862 cmp/cap pentru subpachetul de densitate 15%. Pe copia schiței halelor fermierul va menționa aparatul cu care au fost efectuate măsurătorile înscrise în schițele depuse și toleranța acestuia în conformitate cu fișa tehnică (carte tehnică) a aparatului/ instrumentului cu care au fost efectuate măsurătorile;
  • Copia documentului care atestă că aparatul de măsurare a noxelor în vederea monitorizării acestora zilnice este la dispoziție în exploatație;
  • Copia documentului care atestă funcționarea în parametrii tehnici a aparatului de măsurat noxe.

Modelele cererilor de plată pentru Măsura M14 “Plăţi în favoarea bunăstării animalelor” - pachet a)  Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor însoțite de instrucțiunile de completare aferente, sunt aprobate prin OMADR nr.30/05.02.2021, publicat în Monitorul Oficial nr.128/128 bis din 8 februarie 2021 și toate informațiile sunt detaliate  în  Ghidul solicitantului pentru Măsura M14  Bunăstarea animalelor - pachet a)  Plăți în favoarea bunăstării porcinelor, ediția a IV a și în  Ghidul solicitantului pentru Măsura M14  Bunăstarea animalelor - pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor, ediția a IV a, aprobate prin OMADR nr.29/05.02.2021 și postate pe site-ul oficial al APIA www.apia.org.ro, (http://www.apia.org.ro/).

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru cererile depuse în luna decembrie 2020, aferente serviciilor prestate în luna noiembrie 2020.

Suma totală autorizată la plată este de 717.250,41 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 25 de solicitanți care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Sursa: apia.org.ro

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti