Lumea Satului

Lumea Satului

Condiţiile din unele zone ale ţării – precipitaţii abundente, umiditate atmosferică ridicată, dublate de o slabă circulaţie a aerului – favorizează apariţia şi dezvoltarea unor boli, precum monilioza (Monilia spp) şi ciuruirea (Ascospora beijerinckii) la prun, cireş şi vişin, pătarea roşie (Polistygma rubrum) la prun şi antracnoza frunzelor (Coccomyces hiemalis) la cireş şi vişin.

Descriere sumară a bolilor

Monilioza este una dintre cele mai periculoase boli ale sâmburoaselor, atacul de primăvară putând duce la pierderi de recoltă de până la 60%.

Simptome: boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari şi fructe. Toate organele atacate de ciupercă se ofilesc, se brunifică şi cad. Se deosebeşte de alţi agenţi patogeni prin aceea că vârful lăstarilor se îndoaie şi se usucă. Pe fructe apar pete circulare, cafenii, pulpa devine moale şi putrezeşte.

Ciuruirea este o boală specifică livezilor de cireş, vişin, prun, cais şi piersic. Se manifestă pe frunze, lăstari şi fructe. Simptome: frunze – pete circulare de 2-7 mm, de culoare brun deschis, cu marginile mai închise, la cireş şi vişin şi de 0,3-3 mm, cenuşii-brune, cu contur mai închis, la prun. Cu timpul, ţesutul din dreptul petelor se necrozează şi cade, astfel că frunzele apar ciuruite; lăstarii tineri – pete mici, ovale, dispuse în jurul mugurilor, roşietice sau violacee la început, iar după necrozare, brun – cenuşii spre cenuşii-albicioase; fructe – pete mici, roşietice, uşor vizibile care, în stare avansată a bolii, confluează şi acoperă porţiuni mari din fruct. Ţesutul devine brun-negricios, iar pulpa se usucă până la sâmbure.

Pătarea roşie se întâlneşte începând cu ultimele decade ale lunii aprilie în livezile de prun unde nu se aplică tratamente chimice. Simptome: boala se manifestă pe frunze, prin apariţia unor pete galbene-verzui, apoi roşii-cărămizii. Ţesutul afectat este mai îngroşat, uşor bombat spre faţa inferioară a limbului, pigmentat cu nişte puncti­şoare brune. La un atac puternic, pomul se defoliază timpuriu.

Antracnoza frunzelor este prezentă în plantaţiile de cireş şi vişin, producând pagube prin defoliere timpurie (iunie-august). Simptome: pe frunzele bazale apar, în luna mai, pete mici (0,5-2 mm), circulare, purpurii sau roşietice, izolate. În condiţii favorabile, acestea se unesc şi cuprind tot limbul. Porţiunea centrală a petelor se decolorează cu timpul în alb-cenuşiu. Pe faţa inferioară petele se prezintă ca nişte perniţe fine, albicioase - rozii, brune, la maturitatea atacului. Antcanoza poate trece pe peţiol şi pe lăstari.

Tratamente recomandate

Pentru monilioza, ciruirea şi pătarea roşie care afectează prunul specialiştii de la Staţia de prognoze de pe lângă Unitatea Fitosanitară Timiş recomandă unul dintre produsele: Topsin 70 WDG = 0,07% – acţiune sistemică, substanţa activă tiofanat metil; Orius 25 EW = 0,1% – acţiune sistemică, substanţa activă tebuconazol. Pentru monilioză, ciuruire şi antracnoza frunzelor din livezile de cireş şi vişin sunt preferate următoarele tratamente: Score 250 EC=0,02% – produs sistemic, substanţa activa difenoconazol; Topas 100 EC=0,05% – sistemic, substanţa activă penconazol; Topsin 70 WDG=0,07 – sistemic, substanţa activă tiofanat metil.

În ambele cazuri, stropirile se efectuează timp de 2-3 zile, în faza de buton alb al florilor.

Recomandări suplimentare

Tratamentul se efectuează pe timp liniştit, fără vânt sau precipitaţii. Aveţi grijă ca produsul să fie distribuit uniform în coroana pomului pentru a asigura o protecţie generală. În varianta în care nu aveţi un specialist care să vă sfătuiască în legătură cu modul de aplicare, citiţi cu atenţie eticheta produsului şi respectaţi dozele şi concentraţiile recomandate la prepararea soluţiei. Nu uitaţi să vă protejaţi pe dvs., mediul înconjurător şi populaţiile de albine.

Maria Bogdan

Se spune că au fost cel puţin trei momente importante când mărul a influenţat istoria omenirii: momentul când Eva i-a dat mărul lui Adam, fapt ce a dus la izgonirea lor din Eden; când Afrodita i l-a dat lui Paris pentru alegerea celei mai frumoase zeiţe, declanşând în final războiul troian, şi când i-a căzut în cap lui Newton, ducând astfel la descoperirea legii gravitaţiei. Pentru Asociaţia Mecicaprod SRL (cu afaceri în pomicultură), din comuna Copăceni, judeţul Vâlcea, „înfrăţită“ cu un investitor belgian, pare să fie al patrulea moment când mărul influenţează atât istoria, dar şi balanţa financiară a firmei.

Mecicaprod SRL Copăceni este o mică asociaţie, cu numai 6 membri, ce dezvoltă o afacere integrată în pomicultură. A fost înfiinţată în anul 2010 şi plantează pe aproape 40 ha. Nicolae Vasile este administratorul şi cel care gestionează toată activitatea grupului de producători, ocupându-se cu desfacerea. „În fiecare an, începând de acum, sperăm să reuşim să plantăm cel puţin 5 ha cu măr. Am reuşit să ne dezvoltăm mulţumitor, fiindcă avem consultanţă belgiană. Materialul săditor este adus tot de acolo şi, spre surprinderea unora, produc încă din primul an, ajungând până la 5 tone/ha producţie, urmând ca în anul V să se ajungă până la 80 tone/ha producţie clasa I. În prezent avem un depozit, care anul acesta sperăm să fie cu atmosferă controlată, cu o capacitate de 500 tone, urmând ca în 2-3 ani să se ajungă la peste 1.000 tone capacitate de păstrare. Colaborăm cu principalele lanţuri de supermarket-uri datorită calităţii produselor şi pentru că livrăm pe o perioadă îndelungată de timp.“

Două mere, două pere

Partenerul şi consultantul belgian vine dintr-o regiune pomicolă a ţării sale, atras de oportunităţile pe care le-a simţit la noi şi dornic să „altoiască“ rafinatul gust românesc al mărului cu forma perfectă a fructului belgian. „La voi, în ceea ce priveşte merele, oamenii vorbesc mult despre gustul lor, dar, din păcate, nu au un aspect vizual convenabil. Am venit în România convins că putem crea mere cu un gust de înaltă calitate şi un aspect vizual plăcut. În ţara mea rezultatele sunt mai evidente, dar şi acolo sunt probleme. În Belgia nu se mai cultivă mere, s-au specializat pe cultivarea perelor. Românii trebuie să se grupeze în asociaţii, ca să aibă rezultate, mai ales că acum este o oportunitate foarte interesantă cu subvenţiile şi programele de reconversie.“

Patricia Pop, Paul Rogojinaru

Aronia face parte din familia Rosaceae, iar în popor este cunoscută sub denumirea de scorş negru. Originar din America de Nord, arbustul este cultivat în ţara noastră cu precădere în scop ornamental, însă în ţări precum Serbia, Rusia sau Bulgaria face parte din programele pomicole. Pe lângă scopul decorativ, pot exista şi plantaţii industriale de aronia deoarece fructele sunt comestibile, iar conţinutul bogat în antioxidanţi, resveratrol şi vitamine poate fi un motiv solid pentru înfiinţarea acestor culturi pe teritoriul României, mai ales prin faptul că planta nu este pretenţioasă la căldură, rezistă la îngheţ, boli sau dăunători.

Despre înfiinţarea unei culturi de aronia am discutat cu Marin Constantin, unul dintre producătorii de material săditor care îşi desfăşoară activitatea aproape de Bucureşti, la Crevedia.

Paşii pentru înfiinţarea unui culturi

Este recomandată plantarea aroniei toamna sau primăvara devreme, dar poate fi plantată chiar şi iarna, cu condiţia ca solul să nu fie înghețat și plantele să nu fi început să vegeteze.

Chiar dacă preferă locuri deschise, luminoase, cu umiditate înaltă, nu este pretenţioasă faţă de soluri, însă pH-ul optim pentru creşterea producţiei de fructe trebuie să fie uşor acid (6,0-6,5), tolerând o gamă mai largă a pH-ului, situată între 5,0 si 8,5. Se înmulţeşte prin seminţe, drajoni sau altoire. Puieţii pot fi achiziţionaţi din pepiniere, preţul variind între 13 lei, pentru cei de 1 an, şi 23 de lei, pentru cei de 3 ani.

Pregătirea terenului constă în prelucrarea de bază, aratul la o adâncime de aproximativ 30 cm, discuire sau afânarea solului, pentru a nivela stratul de suprafață fragmentat. Plantarea se face cel mai bine la scurt timp după obţinerea materialului săditor dintr-o pepinieră.

În cazul înfiinţării unei livezi convenţionale, densitatea de plantare recomandată este de 3 x 1,5 m, ceea ce ar constitui 2.222 de plante/ha. La o astfel de distribuire, fiecare plantă primește 4,5 m² din spațiu. Plantarea trebuie efectuată la adâncimea la care puieţii au fost plantaţi în pepinieră. Se recomandă săparea unor gropi cu adâncimea de 20 cm și diametrul de 30 cm. Puieţii se pun atent în gropi, se udă, după care se pune pământ umed peste, apoi se tasează atent în jurul tulpinii pentru a stabili un contact bun între rădăcinile plantei și sol, dar şi pentru eliminarea aerului. În perioada plantării se recomandă irigarea pentru a preveni uscarea puieţilor.

Întreţinere şi recoltare

Pentru a facilita creșterea arbustului se recomandă aratul printre rânduri, tăierea și recoltarea, dar poate fi folosită şi metoda de altoire. Altoirea nu se realizează în primii 3 ani şi se folosesc diverse moduri, alegerea metodei depinzând de grosimea de altoire a bazei de arbori și lăstari. Îngrijirea constă în prăşire, irigare şi introducerea îngrăşămintelor, de preferat fiind gunoiul de grajd. Singurii dăunători care s-au observat până în acest moment în culturile din ţara noastră, arareori ce-i drept, au fost păduchii verzi, adică afidele. Coroana arbuştilor nu se lasă prea mare, dar în cazul în care coroana a crescut prea mult se poate tunde drastic după perioada de înflorire, în mai sau iunie.

În luna mai arbustul are flori mici albe, asemănătoare florilor de cireş, iar înflorirea durează aproximativ 10 zile, polenizarea fiind făcută de albine. Pe timpul verii este recomandată udarea arbuştilor la 2-3 zile pentru a-i accelera creşterea; nu se usucă în cazul în care nu se realizează această operaţiune, însă nu vor creşte la fel de repede, iar fructele sunt mult mai uscate. Arbuştii pot da primele fructe în 2 ani de la plantare, iar la maturitate vor ajunge în 3 ani.

Fructele se coc în august, randamentul fiind de aproximativ 35-40 fructe la o medie de doi lăstari pe plantă. În primul an de la plantarea puieților de doi ani pot fi obținute 100-200 kg de fructe/ha. În anul 2 se obțin 200-300 de grame pe plantă sau 440-660 kg de fructe/ha, în cel de al zecelea an de viață al plantaţiei productivitatea poate fi de aproximativ 5-10 kg/plantă sau de la 11 la 22 tone/ha. Fructele ating o greutate de la 0,6 la 1,1 grame, într-un kilogram regăsindu-se între 1.000 şi 1.600 fructe.

Perioada de recoltare recomandată este la sfârșitul lunii august, dar nu apar consecinţe drastice în cazul în care recoltarea nu se realizează la timp deoarece plantele se pot valorifica şi uscate.

Beneficii şi consum

Fructele se pot consuma în stare proaspătă ori uscate, dar şi sub formă de sucuri, gemuri şi vinuri. Din fructele uscate pot fi preparate şi infuzii: o lingură de fructe la o cană cu apă fiartă. Sucul de aronia presat la rece este foarte bun pentru prevenirea anumitor boli de ficat sau boli ale tractului digestiv şi urinar. Pe lângă fructe, şi frunzele de aronia pot fi folosite, în special pentru ceaiuri.

- Aronia este un arbust cu numeroase ramuri, frunze simple în formă ovală sau de elipsă. În America de Nord-Est sunt cunoscute două tipuri de aronia, denumite după culoarea fructului său, aronia roșie și aronia neagră, dar mai există și aronia de culoare mov – un hibrid rezultat din cele 2 soiuri.

- Aronia arbutifolia (Photinia pyrifolia), roșie crește între 2-4 m înălţime, rar poate 6 m. Frunzele sunt de 5-8 cm lăţime și dens pufoase pe partea inferioară, florile sunt de culoare roz pal sau alb, iar fructul este de culoare roșie şi are 4-10 mm în diametru.

- Aronia melanocarpa (Photinia melanocarpa), neagră tinde să fie mai mică, atinge 1,5-2,5m înălţime, rareori 3 m. Frunzele sunt mai mici, au nu mai mult de 6 cm lăţime, florile sunt albe, cu o lăţime de 1,5 cm, iar fructul este negru, având 6-9 mm în diametru.

- Aronia prunifolia (Photinia floribunda), violetă, este un hibrid provenit de la aronia neagră și cea roșie. Fructul este violet închis spre negru şi are 7-10 mm în diametru.

- Arbustul de Aronia produce fructe ce conţin de 15 ori mai mulţi antioxidanţi decât afinele sau rodiile şi sunt folosite pentru tratarea mai multor boli.

Loredana Larissa SOFRON

În ultimii ani, auzim tot mai des discutându-se la nivelul industriei agribusiness despre floarea-soarelui high-oleic și despre avantajele pe care această cultură le aduce producătorilor agricoli, achizitorilor și, nu în ultimul rând, consumatorilor finali de ulei vegetal.

Interviu cu Liviu Gruia, Category Manager High-Oleic în cadrul companiei Prutul SA, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de agribusiness din România și, totodată, unul dintre principalii producători de ulei vegetal din ţara noastră.

– Ce este, mai precis, floarea-soarelui high-oleic?

– Floarea-soarelui „oleică“ sau „high-oleic“ (HO) este un hibrid cu un conținut de minimum 80% de acid oleic, comparativ cu 20% la cei convenționali („linoleici”). Din acest motiv, acești hibrizi sunt deosebit de căutați de către procesatorii de floarea-soarelui.

– Cum a evoluat cererea de floarea-soarelui HO în România?

– Condițiile de cultivare a acestor hibrizi s-au dovedit prielnice în țara noastră, iar hibrizii existenți au demonstrat în câmpurile de testare și în cultura mare performanțe bune privind calitatea și cantitatea rezultată.

Suprafețele cultivate cu hibrizi de tip HO au luat amploare în ultimii ani, inclusiv în țara noastră, determinând astfel un interes ridicat din partea procesatorilor și achizitorilor.

În România cultura s-a extins tot mai mult, până la aproximativ 10% din suprafața totală de floare (conform estimărilor proprii), față de doar câteva procente în anii trecuți.

La nivel european, un exemplu este Franța, care a devenit lider mondial atât ca suprafață cultivată cu astfel de hibrizi (peste 2/3 din suprafața totală destinată florii-soarelui), cât și ca performanțe de producție.

– Care sunt beneficiile culturii de floarea-soarelui HO pentru fermieri?

– Cererea de floarea-soarelui high-oleic este în continuă creștere.

Prețul de achiziție a acestor culturi a fost în ultimii ani sensibil mai mare decât cel pentru floarea-soarelui convențională datorită interesului crescut al procesatorilor pentru floarea-soarelui cu un conținut ridicat de acid oleic.

– Dar pentru consumatorii de ulei vegetal de floare HO?

Avantajele uleiului bogat în acid oleic sunt multiple:

- are o concentrație ridicată de acid oleic care, prin consum uzual, poate îmbunătății sănătatea;

- are o stabilitate ridicată și un termen de valabilitate prelungit (concentrația mare de antioxidanți din uleiul cu un conținut mare de acid oleic previne râncezirea);

- o dietă bogată în ulei de floarea-soarelui high-oleic modifică în mod favorabil concentrația de colesterol și trigliceride, îmbunătățind funcționarea sistemului cardio­vascular;

- este utilizat în cosmetică datorită proprietăților sale.

– Există diferențe între floarea convențională și cea de tip high-oleic în ceea ce privește rezistența la boli și randamentul producției?

– Producțiile la cele două tipuri de floarea-soarelui (high-oleic și convențională) și toleranța față de boli (Phoma sau Sclerotinia) sunt asemănătoare. În cele mai multe cazuri de testare, hibrizii high-oleici au dat producții mai mari, având și un conținut ridicat de ulei și o biomasă aeriană mai mare.

Totodată, tehnologia de cultură a hibrizilor high-oleici și convenționali este asemănătoare.

– În ce constă oferta Prutul pentru floarea HO?

– Suntem direct interesați de această cultură și din prisma fabricii de ulei pe care o avem la Galați.

De aceea, la începutul campaniei de primăvară am lansat în cadrul simpozioanelor pe care le-am organizat în întreaga țară „Programul tehnologic de susținere a cultivării hibrizilor de floarea-soarelui high-oleic“.

Acesta cuprinde:

- hibrizi de tip HO din portofoliul principalilor producători prezenți în România;

- asistență tehnică specializată pentru alegerea celor mai potrivite tehnologii;

- inputuri pentru protecția și întreținerea culturilor și soluţiile tehnologice complementare;

- cerere constantă de achiziție, dată de posibilitatea procesării în fabrica proprie de ulei;

- bonus competitiv la achiziția recoltelor de floarea-soarelui HO – negociat și garantat în contractul de achiziție în spațiile proprii de depozitare și în fabrică;

- analize specifice rapide – pentru confirmarea conținutului de acid oleic, în locațiile noastre;

- posibilitatea certificării sustenabilității produsului (conform standardului ISCC-EU), în baza declarației producătorului;

- soluții de transport oriunde în țară;

- soluții de depozitare în rețeaua proprie de silozuri și baze.

Top 6 recomandări pentru fermierii interesați să cultive floare HO

- Să respecte izolarea culturii: în spaţiu (la minimum 200 metri de o cultură de floarea clasică) sau în timp (utilizarea unor hibrizi cu grupe de maturitate diferite astfel încât între momentul înfloririi dintre hibrizii HO și cei linoleici să existe un spaţiu în timp de cel puţin două săptămâni) și/sau fizică (de exemplu bariere fizice precum păduri, zone împădurite, canale de irigaţii, construcţii).

- Semănatul să se realizeze în condiţii optime și să se respecte curăţarea echipamentelor de semănat între hibrizii convenţionali și cei de tip HO.

- Să fie atenţi ca mașinile și echipamentele de recoltat precum și utilajele de transport să fie bine curăţate înainte de recoltarea hibrizilor de floare HO.

- Spaţiul de depozitare a producţiei de floarea-soarelui HO trebuie, de asemenea, curăţat cu atenţie.

- Pentru obţinerea unei recolte de calitate este necesar un program optim de fertilizare de bază și starter (NPK), completat cu aplicarea pe vegetaţie a unor îngrășăminte foliare cu microelemente (B, Mn, Mg, Mo, S).

- Să existe un bun control al buruienilor și să se combată eficient bolile și dăunătorii.

Pentru a obține rezultate bune, lucrătorii din sectorul producției vegetale trebuie să stăpânească, cel puțin, doi factori esențiali:

1. Cunoașterea solului, cu principalele sale însușiri;

2. Cunoașterea bine a speciilor pe care le cultivă.

Pentru cunoașterea solului este necesar ca la intervale de 3-5 ani să efectueze, prin laboratoarele zonale, analize agrochimice pe baza cărora se eliberează „Buletinul de analize“ care oferă următoarele informații: valoarea pH-ului, conținutul în humus și azot total, raportul carbon/azot (C/N), conținutul în fosfor și potasiu, precum și principalele microelemente.

Cum trebuie valorificate aceste date de către cultivator?

a. Valoarea pH-ului servește la stabilirea pretabilității culturilor, precum și la necesitatea măsurilor de aplicare a amendamentelor.

PH-ul solurilor:

            • mai mic de 5,0 este puternic acid;

            • între 5,0-5,8 este moderat acid;

            • între 5,8-6,8 este slab acid;

            • între 6,8-7,2 este neutru;

            • între 7,2-8,4 este slab alcalin;

            • peste 8,4 este alcalin.

Când solul are pH-ul sub 5,8 este necesar să se aplice amendamente calcaroase – 2,0-4,5 t/ha var ars (CaCO3) odată la cinci-șase ani, iar când pH-ul este mai mare de 8,5 se aplică gips (CaSO4.2H2O) ca mai sus.

În solurile cu pH-ul mai acid se pretează ovăzul, cartoful, lupinul, secara, iar pe solurile mai alcaline mazărea, măzărichea, lucerna.

Celelalte culturi preferă pH-ul neutru.

b) Conținutul în humus ne arată gradul de fertilitate a solului.

Se consideră sol sărac atunci când conține 2-3% humus, sol moderat când conține 3-5% humus și sol bogat când conține 5-7% și mai mult humus.

Solul cu 3-4 humus poate furniza în decursul unei perioade de vegetație 10-30 kg N/ha în anii secetoși și 80-100 kg N/ha în anii ploioși.

În funcție de aceste date se stabilește doza de îngrășăminte cu azot ce urmează a fi aplicată.

c) Conținutul în azot total ne indică gradul de aprovizionare a solului cu azot care se stabilește în funcție de indicele de azot (I.N.).

IN = H.V/100

H reprezintă conținutul solului în humus (%);

V reprezintă gradul de saturație în baze (%).

Atunci când IN este mai mic de 1, solul are asigurare slabă cu azot; când valoarea este 1-2 are asigurare mijlocie, iar când IN este 2-3 este considerat cu asigurare bună cu azot.

d) Raportul C/N ne indică intensitatea descompunerii materiei organice din sol de către microorganisme.

• când C/N este mai mic de 15 (cum este humusul) descompunerea este foarte intensă;

• când este între 15 și 30 intensitatea descompunerii este medie, iar

• când este peste 30 descompunerea este de intensitate redusă.

Paiele, de exemplu, au raportul C/N de 50-100, motiv pentru care microorganismele descompun humusul existent în sol pentru a-și procura energia vitală necesară și astfel apare așa-numita „foame de azot“. Din aceste motive este necesar ca la fiecare tonă de resturi vegetale uscate rămase pe sol să se aplice cca 10 kg de îngrășământ cu azot.

e) Conținutul în fosfor menționat în buletinul de analiză ne indică nivelul fosforului mobil, adică al fosforului disponibil pentru nutriția plantelor, și este exprimat fie sub formă de pentaoxid de fosfor (P2O5) fie sub formă de p.p.m. (părți per milion).

Pentru transformare se are în vedere că 1 P2O5 = 44 ppmil.

Se consideră o aprovizionare bună cu fosfor când solul conține 8-16 mg P2O5/100 g sol.

Se știe că 1 mg P2O5/100 g sol furnizează 7 kg P2O5/ha într-o perioadă de vegetație.

Prin urmare, dacă în buletin apar 6 mg P2O5/100 g sol înseamnă că solul conține 42 kg P2O5/ha (6 x 7 = 42). În funcție de producția planificată și de consumul specific al plantelor se stabilește doza de fosfor aplicată.

f) Conținutul în potasiu. În general, solurile noastre au un conținut ridicat de potasiu. Dar pentru producții ridicate și mai ales pentru unele culturi ca floarea-soarelui, sfecla de zahăr sunt necesare cantități mai mari.

Se consideră aprovizionare slabă cu potasiu când are sub 8 mg K2O/100 g sol și bună atunci când solul conține 16-24 mg K2O/100 g sol.

Aici 1 mg K2O/100 g sol furnizează 30 kg K2O/ha.

La fel se ține seama de aceste date la stabilirea dozei de îngrășăminte potasice.

În ceea ce privește cunoașterea plantelor cultivate (ne vom referi aici numai la grâu și porumb), se are în vedere: (vezi tabel în revistă)

Asemenea elemente trebuie cunoscute și pentru celelalte culturi.

Corelând aceste cerințe ale plantelor cu ceea ce oferă solul se poate stabili o tehnologie de cultură optimă ce poate asigura producții pe măsură și, evident, eficiență economică maximă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

În timp ce majoritatea fermierilor rămân ancoraţi în agricultura convenţională plângându-se de preţul prea mic obţinut pe recolte, statornici în respectarea aceleiaşi structuri de culturi, cei intuitivi şi inovativi găsesc soluţii. O demonstrează Aurel Petruş, agronom de profesie, care a dat agricultura convenţională pe cea ecologică şi a renunţat la culturile tradiţionale în formarea celor căutate de străini.

– Domnule Aurel Petruş, ce înseamnă agricultura ecologică în România şi pe o suprafaţă mare, de peste 1.000 ha, aşa cum faceţi dumneavoastră?

– La ora actuală cultivăm peste 1.300 ha în sistem ecologic şi facem acest lucru din anul 2000. Într-adevăr, în ultima perioadă acest tip de agricultură înregistrează o notă pozitivă. A lucra 1.300 ha în sistem ecologic nu este uşor, dar nici imposibil.

– Care sunt elementele cele mai importante, de care trebuie să se ţină seama în cazul agriculturii ecologice?

– În primul rând respectarea tehnologiei de cultură pentru fiecare plantă în parte şi aici un rol important îl au rotaţia culturilor, asolamentul care trebuie făcut ca la carte, fără niciun rabat, pentru fiecare plantă în parte.

– Aveţi 1.300 ha, o suprafaţă mare. Ce plante aveţi în cultură?

– Avem o paletă variată de culturi, mai ales că anul acesta vrem să trecem la un alt nivel de certificare numit BIOLAND, ce presupune ca peste 20% din suprafaţă să fie cultivată cu plante leguminoase. Paleta de culturi va ajunge în acest an la un număr de 15 plante. Trebuie să spun că pe întreg teritoriul ţării dispunem de condiţii foarte bune atât din punct de vedere pedologic, cât şi din punct de vedere agrometeorologic. Beneficiem de soluri foarte bune, cu fertilitate destul de bună, şi de un climat temperat.

– Aţi putea să le enumeraţi?

– În primul rând leguminoasele: mazăre, linte, fasole, schinduf, apoi avem rapiţă, floarea-soarelui, camelină (sau inişor - plantă oleaginoasă, din care se extrage ulei comestibil, dar care poate fi folosit şi în industria farmaceutică, cosmetică), cereale: grâu, orz, triticale, triticum spelta, triticum monococum.

– Ce au atât de special toate aceste plante?

– Specificul acestor plante este că sunt căutate, se valorifică bine în Uniunea Europeană. Noi am ajuns să lucrăm doar la comandă. Dacă avem o comandă de spelta, anul acesta cultivăm spelta. Dacă nu avem, nu cultivăm. Pentru majoritatea culturilor întâi se face contractul şi apoi ne apucăm de semănat.

– Practic, lucraţi aşa cum ar trebui să se lucreze şi cum se lucrează în Vest. Aţi luat modelul din ţările vestice?

– Da, partenerul nostru principal cu care lucrăm de aproape 5 ani este cel cu care, în funcţie de necesarul pe care îl are, stabilim suprafeţele, nivelul producţiilor şi volumul pe care îl vom livra.

– Ce aţi reuşit să vindeţi cel mai bine anul trecut?

– Am vândut foarte bine floarea-soarelui, atât lin oleică, cât şi high oleică. Anul trecut la high oleică am avut o încercare timidă din punctul de vedere al suprafeţei, dar anul acesta vom semăna pe 30 ha. Am avut comandă pentru rapiţă high olleică pe care am avut-o pe 50 ha, dar de la anul suprafaţa se va dubla, dacă nu se va tripla.

– Dacă vorbim de producţii?

– Producţiile sunt într-adevăr mai mici decât cele obţinute în sistemul de agricultură convenţională, dar, având în vedere că preţul este un pic mai mare faţă de cel în convenţional, sigur ne acoperim cheltuielile şi profitul este similar colegilor din convenţional.

– Întreaga producţie pleacă în Germania?

– Nu numai. Avem contracte bune şi cu ferme din România, care produc în sistem ecologic. Am livrat sămânţă de porumb, grâu, mazăre, floarea-soarelui. Anul acesta avem un contract cu o firmă din Austria şi Ungaria pentru Triticum monococum şi o fasole specială numită Azuchi, cu bob mic.

– Materialul săditor vi-l procuraţi singur sau vi-l aduc aceste firme?

– De data aceasta sămânţa a venit de la ei.

– Afacerea ecologică este clar că se bazează pe tratamente naturale. Cum rezolvaţi această problemă, pentru că majoritatea românilor se gândesc că atunci când este vorba de agricultură ecologică nu trebuie să aplici nimic?

– Aţi pus degetul pe rană. Toţi ar trebui să realizăm, atât fermierii cât şi factorii de decizie, că agricultura ecologică este un alt tip de agricultură, cu un specific foarte clar, care la ora actuală în UE se dezvoltă foarte mult şi ar fi păcat ca noi, fermierii români, să nu ţinem cont de această cerere care este din ce în ce mai mare. Avem în prezent o întreagă paletă de substanţe, atât pentru tratamentul bolilor cât şi al dăunătorilor. Există substanţe ecologice atât pentru tratamente în vegetaţie, la sol, bazate pe bacterii, cât şi pentru tratamente şi fertilizanţi din alge marine, cochilii, rocă fosfatică, rocă din care se obţine Dolomita. E adevărat că aceste substanţe sunt un pic mai scumpe.

– Cu ce aţi început semănatul anul acesta?

– Am început cu mazărea, de fapt mazăre asociată cu camelină. Am semănat mai întâi mazărea aşa cum ştiu toţi colegii la 4-5 cm, apoi semănăm camelina peste, la 1-2 cm adâncime. Sunt plante care se seamănă diferit ca adâncime şi ca doză de sămânţă la hectar.

– De ce le cultivaţi împreună?

– Pentru că, prin această asociere, ele se ajută reciproc. În sensul că inişorul sau camelina este o plantă cu tulpină foarte puternică şi care va ţine în picioare cultura de mazăre şi nu o va lăsa să cadă indiferent de nivelul de precipitaţii care va cădea. În al doilea rând, camelina în cultura de mazăre are un efect repelent pentru gărgăriţa mazării. Iar în al treilea rând, obiectivul economic este că obţinem două culturi de pe aceeaşi suprafaţă, culturi care se recoltează în acelaşi timp şi se separă foarte uşor în staţia de condiţionare.

– Anul acesta aveţi comandă şi pentru camelină sau ea joacă doar rolul de susţinere pentru mazăre?

– Anul acesta chiar avem o comandă mare de camelină. Este o plantă un pic mai pretenţioasă, pro­ducţiile nu sunt chiar aşa mari, mai ales în cultura asociată, dar sperăm să o facem.

– La momentul semănării aplicaţi şi alte tratamente?

– Da, facem bacterizare la sămânţa de mazăre cu bateria fixatoare de azot atmosferic în sol. Nivelul de nodozităţi în urma acestei bacterizări este mult mai mare decât la mazărea netratată.

– Ce îngrăşăminte aplicaţi?

– De doi ani aplicăm cu mare succes gunoiul de pasăre în formă peletizată. Gunoi care provine din ferma proprie de găini ouătoare pe care îl peletizăm pentru a ne asigura o aplicare uniformă şi în doze bine stabilite de noi pe întreaga suprafaţă.

Patricia Alexandra POP

Este o boală parazitară intestinală ce afectează tineretul ovin şi caprin sub vârsta de un an, manifestată prin diaree însoţită frecvent de sângerări sau constipaţie şi slăbire, fiind produsă de specii de Eimeria. Este frecventă în toate sistemele de exploatare, la mieii şi iezii întreţinuţi în colectivităţi mari. Pierderile, prin mortalitate, ajung de la 3% la 50%.

Eimeriile sunt paraziți care, în stadiul vegetativ, se dezvoltă în tubul digestiv, iar oochisturile se dezvoltă în mediul extern, devenind astfel elementul infestant.

Epidemiologie

Sursele de infecție sunt reprezentate de mieii și iezii bolnavi. Rezistența eimeriilor este de 6 luni sub zăpadă și de 10 luni în locuri umede și întunecate. Izbucnirea și evoluția bolii sunt favorizate de diverși factori: vârstă, aglomerație, umiditate, subnutriție. Contaminarea animalelor se face prin ingerarea oochiştilor odată cu iarba, furajele şi apa, dar şi prin lingerea ombilicului. Şobolanii şi şoarecii reprezintă vectori care favorizează transmiterea şi menţinerea bolii.

Tabloul clinic

Boala debutează clinic după o incubație de 10-21 zile.

Manifestări clinice la miei

Frecventă la tineretul de 1-4 luni, se manifestă prin diaree variabilă, uneori severă, care poate deveni hemoragică, murdărind posteriorul, sete pronunțată și tulburări în deplasare. Mieii prezintă diaree apoasă, de culoare galben-brună, cu mucus, urât mirositoare, ușor hemoragică. Aceștia prezintă tenesme şi gemete caracteristice, se deshidratează, slăbesc, sunt epuizaţi, iar moartea poate să cuprindă chiar și jumătate din efectiv.

Manifestări clinice la iezi

Forma acută se manifestă prin diaree apoasă, galben-negricioasă, urât mirositoare, creșterea temperaturii corporale și apariția cheagurilor de sânge, deshidratare rapidă urmată de slăbire marcantă. Moartea survine la 10-30% din efectiv în 10-14 zile.

Forma supraacută este rară, gravă, cu evoluție în 24 de ore sub formă de meningoencefalită.

Forma cronică se manifestă prin diaree negricioasă, uneori sangvinolentă și urât mirositoare, lipsa poftei de mâncare și lipsa vioiciunii.

Diagnostic

Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice și epidemiologice, confirmarea făcându-se prin examenul microscopic al fecalelor.

Prognosticul este favorabil în infecții ușoare și în faza de debut a bolii, rezervat în fazele avansate de boală și la animalele întreținute necorespunzător.

Tratament și profilaxie

Tratamentul este specific și vizează administrarea de AMPROLIUM 20% și, injectabil, SULFADIAROM. În cazurile ușoare de boală, se poate administra ENTEROGUARD M pulbere, timp de 3-5 zile. Pentru restabilirea funcțiilor circulatorii și digestive, precum și pentru rehidratare se poate administra: PERFUZOL, MULTIVITAROM, GLUCOZĂ 33%. Se poate administra și CAVITROM sau VITAPREMIX BIO MOS în furaj la mieii și iezii mai mari de 2 luni. Pentru restabilirea florei intestinale se recomandă administrarea unui probiotic, ANIMAL PROBIOTIC, supliment nutritiv bioactiv pentru animale.

Prevenția se va face evitând factorii favorizanți prin acțiuni de dezinfecție a adăposturilor cu DECONTAMINOL sau CATIOROM, acțiuni de dezinsecție folosind ROMPARASECT 5% și deratizare cu RATITOX F sau BRODITOP. Se va evita, pe cât posibil, suprapopularea adăpostului și stresul produs de lotizări sau înțărcare. Preventiv, se poate administra AMPROLIUM 20% în doză de 5 ori mai mică decât doza terapeutică.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ

Romvac Company SA

Noul director general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“ (ANZ), dr. ing. Lelior IACOB, răspunde unui set de întrebări care i-au fost adresate de apicultori.

– Prin HG 1050 din 11 decembrie 2013, prin care se aproba Planul Naţional Apicol 2014-2016, prin Secţiunea 1 se alocau 8.000.000 lei pentru ca ANZ să realizeze în 3 ani baza materială a sistemului informatic (hard şi soft) pentru identificarea stupilor pe teritoriul României. Ce s-a realizat până la această dată din această prevedere şi ce şanse sunt să se realizeze acest sistem naţional de identificare a stupilor până la sfârşitul anului 2016?

– Încă de la apariţia HG 1050/2013 – unde este stipulat la Secţiunea 1 – „se alocă 8.000.000 lei pentru ca ANARZ să realizeze în 3 ani baza materială a sistemului informatic (hard şi soft) pentru identificarea stupilor pe teritoriul României“, a fost contestată de către unii reprezentanţi ai Asociaţiilor apicole. Aceştia au mers cu reclamaţiile până la Comisia Europeană.

Răspunsul Comisiei Europene a fost următorul: „Finanţarea îmbunătăţirii sistemului informatic  pentru identificarea stupilor în cadrul programului apicol al României nu ar fi pe deplin în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la articolul 19 din Regulamentul UE nr. 1306/2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea Politicii Agricole Comune.“

Art. 19 prevede că nu sunt suportate din fond cheltuielile aferente costurilor administrative şi de per­sonal efectuate de statele membre şi de beneficiarii ajutoarelor finanţate din FEGA.

Ca urmare, suma alocată pentru anul 2014 a fost realocată pentru celelalte măsuri prevăzute în Programul Național Apicol pentru anul 2014.

– Având în vedere că stupinele de elită şi de multiplicare regine au un rol primordial în conservarea şi ameliorarea fondului genetic al albinei româneşti Apis Mellifera Carpatica şi că, după informaţiile noastre, banii alocaţi ANZ-ului pentru realizarea sistemului informatic naţional de identificare a stupilor nu s-au cheltuit, nu ar fi mai util pentru apicultorii români să se susţină cu aceşti bani stupinele de elită şi multiplicare regine, conservând astfel mai bine rasa naţională Apis Melifera Carpatica?

– Susţinerea financiară prin Programul Naţional Apicol a fermelor de elită şi multiplicare a fost discutată încă din anul 2013, în cadrul întâlnirilor de lucru care au avut loc la MADR organizate pentru stabilirea măsurilor care vor fi aprobate în PNA 2014-2016 şi, deoarece reprezentanţii formelor asociative care au participat la aceste dezbateri nu au fost de acord cu introducerea acestor măsuri, ele nu au mai fost introduse în PNA 2014-2016.

– În primăvara anului 2014, un grup de apicultori preocupaţi de obţinerea reginelor de elită şi a celor multiplicate, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor apicole am fost convocaţi la ANARZ pentru a discuta propuneri privind reglementarea funcţionării şi autorizării stupinelor de elită şi multiplicare a reginelor. În ce stadiu sunt aceste reglementări? Au fost finalizate?

– Aceste reglementări au fost finalizate pentru autorizarea stupinelor de multiplicare. În data de 14 aprilie 2014 a fost aprobată versiunea 1.0 a Manualului de proceduri pentru acreditarea organizaţiilor şi asociaţiilor crescătorilor de albine care înfiinţează şi menţin evidenţe genealogice, respectiv registre genealogice. Autorizarea şi reautorizarea stupinelor de multiplicare se va face conform procedurii de lucru care va fi postată pe site-ul ANZ „Prof. dr. G. K. Constantinescu“.

Referitor la autorizarea stupinelor de elită, în perioada imediat următoare vor fi analizate, împreună cu reprezentanţii Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Apicultură şi reprezentanţii asociaţiilor apicole, normele tehnice de aplicare a Manualului de proceduri.

– În data de 30 martie 2015 aţi convocat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor apicole pentru propuneri privind îmbunătăţirea organizării apiculturii în România şi elaborarea măsurilor cele mai benefice pentru eficientizarea acesteia. Cât de eficientă a fost această întâlnire pentru îmbunătăţirea muncii ANZ ?

– La această întâlnire au participat reprezentanţi ai unor asociaţii apicole şi aceştia au stabilit să se mai organizeze şi alte întâlniri în acest an cu tematici punctuale, astfel încât la următoarea întâlnire să se discute următoarele teme: îmbunătăţirea şi eficientizarea sistemului de identificare a familiilor de albine în România; adoptarea unor măsuri de ameliorare superioară a rasei albinei româneşti Apis Mellifera Carpatica şi discutarea şi îmbunătăţirea modalităţilor de aplicare a PLANULUI NAŢIONAL APICOL 2017- 2019.

În toamna anului 2013, la penultima convocare la MADR a reprezentanţilor asociaţiilor apicole pentru elaborarea proiectului Planului Naţional Apicol 2014 – 2015 au fost prevăzute fonduri alocate asociaţiilor apicole în vederea creării bazei materiale pentru gestionarea decontării cheltuielilor apicultorilor în cadrul PNA, ţinerea evidenţei numerelor de identificare familii de albine şi fonduri pentru susţinerea stupinelor de elită şi de multiplicare regine. Totuşi, surprinzător, la următoarea convocare cele două propuneri au dispărut din proiect, fiind înlocuite de finanţarea îmbunătăţirii sistemului informatic pentru identificarea stupilor.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Și a fost și 1 aprilie. Ziua celei mai serioase „păcăleli“: Uniunea Europeană a desfiinţat regimul cotelor de lapte. Ce înseamnă această măsură? Falimentarea afacerilor mici (și în unele cazuri și mijlocii) în „favoarea“ marilor fermieri, dar și a corporaţiilor multinaţionale din domeniu. Problema este că nu vor fi afectaţi doar „micii“ fermieri români, ci și cei din Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, problema cotelor de lapte nu este doar una regională, ci afectează întregul continent.

O cotă „lălăită“

Luna aprilie a debutat cu un protest de amploare chiar în capitala administrativă a UE – Bruxelles. „Micii fermieri europeni îşi văd ameninţate afacerile de marii procesatori multinaţionali din industria laptelui“, au titrat ziarele europene. Fermierii care au protestat la Bruxelles spun că efectul măsurii va însemna propriul lor faliment, în favoarea multinaţionalelor, care vor forţa scăderea accentuată a preţului lactatelor până la niveluri „insuportabile“. Mai mult decât atât, fermierii din UE, care au incendiat drapelele reprezentând simbolurile marilor producători mondiali de lactate, au cerut Parlamentului European să ia măsuri care să îi protejeze în faţa noii ameninţări – taxarea supraproducţiei de lapte. Că eliminarea cotei de lapte este una „cu cântec“ ne-o spune chiar istoria respectivei cote. Sistemul cotelor de lapte a fost introdus în 1984, inițial pentru o perioadă de cinci ani, însă termenul a fost prelungit până în 1992 și extins ulterior până în 2000. Opt ani mai târziu a fost revizuită din nou renunțarea la cote, iar ultimul termen limită a fost stabilit pentru 1 aprilie 2015. „Regimul cotelor a fost unul dintre instrumentele care au vizat eliminarea acestor surplusuri structurale. Totuși, în pofida cotelor, exporturile de produse lactate din UE au crescut în ultimii 5 ani cu 45% ca volum și cu 95% ca valoare“, se arată într-un document al Comisiei Europene. Ce presupunea acest sistem? Pentru fiecare stat membru a fost stabilită o cotă a producției de lapte cu un anumit conținut de grăsimi, pe care nu avea voie să o depășească. Pe de altă parte, niciun stat nu avea voie să transfere altui stat o parte din producție. Acum, aceste condiții nu mai există...

Ce (mai) cred fermierii

Fermierii din România cred că eliminarea cotei de lapte „e de rău“ pentru activitatea lor. Reporterii Lumea Satului au luat „la cald“ părerea câtorva fermieri în legătură cu eliminarea cotei în cauză.

Viorel Blidan (județul Hunedoara): „Ar mai fi ceva de spus? Noi ne simțim foarte ciudat cu această dispariție a cotelor de lapte. Pentru că nimeni nu poate face o previziune exactă cu ce va fi când aceste cote nu vor mai fi. Ce pot să vă spun e că prețul laptelui, o să mai scadă. Totuși, cred că nu va scădea foarte mult, dar chiar și așa pentru fermierii români nu va fi deloc de bine pentru că România nu a avut niciodată o supraproducție de lapte. Ce putem face acum este să ne controlăm mai bine producția. Și noi am avut 600 de vaci, acum am ajuns la 300 și numărul o să tot scadă. Dar asta e...“

Sorin Pop (județul Maramureș): „Pentru fermierii români, dispariția cotelor de lapte este o veste proastă. Cel mai mult ne va afecta prețul laptelui care va scădea mult. Așa că fermierii de la noi vor trebui să se adapteze pieței pentru că, dacă ai un preț mai mare, rămâi cu laptele nevândut. Înainte de scăderea cotelor la lapte, la noi prețul era de 1 leu / l. Ce o să fie de acum încolo, doar Dumnezeu știe...“

Arthur Mayer (județul Arad): „Această eliminare a cotei de lapte este foarte bună pentru marii producători . Pentru că, fiind mari, având chiar 1.000 de animale, au posibilitatea să investească în mai multe capete. În privința fermierilor mici și mijlocii, aceștia nu cred că vor dispărea, dar cu siguranță vor fi ineficienți în prima perioadă, până se dezmeticesc. Atunci vor încerca să-și eficientizeze producția. De exemplu, cum s-a întâmplat în Austria cu fermele de familie. Au renunțat la angajați, au încercat să-și automatizeze munca, dar să și facă bani din activități auxiliare. Și la noi, la fel.“

Andrei Mitre (județul Sibiu): „Ce se întâmplă nu e bine deloc pentru că prețul la lapte scade mult. Adică, dacă înainte prețul unui litru era de 1 leu, acum ajunge și la 50 de bani. O adevărată prăbușire, cred... Eu am 60 de vaci și chiar nu știu, în acest moment, ce să fac pentru a-mi menține afacerea.“

Ce este de făcut

Producția de lapte de la nivelul Uniunii Europene reprezintă 21% din producția mondială de lapte. Opt din cele 28 de state ale Uniunii acoperă 80% din total: Germania – 21%, Franța – 18%, Marea Britanie – 10%, Olanda – 8%, Italia – 8%, Polonia – 7%, Spania – 4%, Irlanda – 4%. Statisticile spun că Germania, Franța, Irlanda și Polonia vor ajunge să producă peste 10 miliarde de litri de lapte până în 2020. Cât lapte a produs România în anul fiscal 2012-2013? Puțin peste 800.000 de tone, față de Germania, care a avut o producție de aproape 30 de milioane de tone, sau Franța, cu 24 de milioane. În acest context, toți specialiștii din piața românească susțin că, până când statul nu va susține cu adevărat micii fermieri, singurul care mai poate susține industria românească a laptelui este consumatorul. De exemplu, în țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, Slovenia, Polonia sau Ungaria o parte din costurile de producție sunt suportate de guverne, prin sub­venții mai mult sau mai puțin mascate.

Atenție! Noi reglementări de la APIA

Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), având în vedere eliminarea sistemului cotelor de lapte, au apărut noi reglementări legale privind livrarea laptelui de la producător către prim-cumpărătorul de lapte, din care spicuim:

- orice livrare de lapte pe teritoriul României se poate realiza doar în baza unui contract încheiat între părți;

- durata contractului trebuie să fie de minimum 6 luni;

- orice livrare de lapte în afara contractului se sancționează conform legii;

- începând cu 1 mai 2015, operatorii economici care achiziționează lapte de la producători trebuie să declare până pe data de 15 a fiecărei luni cantitatea de lapte achiziționată de la producători în luna precedentă;

- pentru a putea rezista pe piața laptelui și pentru a crește puterea de negociere a prețului laptelui cu prim-cumpărătorii producătorii trebuie să se constituie în organizații de producători.

Bogdan PANȚURU, Patricia POP

Pornind de la angajamentele de excelenţă pe care şi le-a asumat, dar şi de la realitatea că tehnologia informaţiei continuă, la rândul său, să evolueze şi să fie tot mai mult parte din viaţa cotidiană, firma DuPont Pioneer a lansat de curând două aplicaţii pentru terminale mobile destinate agricultorilor: AQUAmax şi Agro-Assist, din luna martie aflate şi la dispoziţia clienţilor din România.

AQUAmax® este un catalog online al hibrizilor de porumb cu acelaşi nume, care furnizează utilizatorului o varietate largă de informaţii despre produs, inclusiv rezultatele obţinute în cultură în diverse zone din ţară. De când Pioneer i-a pus pe piaţă în 2012, hibrizii Optimum® AQUAmax® şi-au demonstrat în mod constant eficienţa, ajutându-i pe cei care i-au cultivat să reducă variabilitatea producţiei în condiţii de secetă şi să atingă randamente-record în condiţii meteorologice normale. Aplicaţia AQUAmax® este utilă şi fermierilor care nu au utilizat niciodată hibrizii AQUAmax. Este disponibilă pentru sistemele de operare iOS (numai pentru iPad, nu şi pentru iPhone) şi Android.

Agro-Asist este o agendă digitală, prin care fermierul poate selecta poziţionarea geografică (satul, judeţul), după care aplicaţia îl direcţionează către cea mai apropiată staţie meteorologică, de unde poate să primească informaţii cu privire la precipitaţii şi temperatura solului, inclusiv comparaţii cu nivelele perioadei corespunzătoare din anul precedent. Tot cu ajutorul aplicaţiei, utilizatorul poate să-şi configureze singur tehnologia pe care o va aplica pe teren, prin personalizarea calendarului pentru o anumită cultură (porumb sau floarea-soarelui), alegerea hibridului pe care vrea să-l cultive (doar din gama Pioneer) şi stabilirea lucrărilor agricole (de la arat până la recoltare). Practic, această aplicaţie îl ajută să îşi ţină singur pe iPhone fişa de câmp. Aplicaţia Agro-Asist îi dă posibilitatea să-şi aleagă hibridul cel mai potrivit pentru zona respectivă, să vadă condiţiile pe care le are în câmp, pe zile, şi producţiile atinse de hibridul respectiv în două sezoane consecutive.

„Ca bonus, fermierul poate interacţiona în timp real, prin intermediul aplicaţiei Agro-Asist, cu specialiştii Pioneer aflaţi în zonă“, a declarat Maria Cârjă, directorul de marketing al Pioneer Hi-Bred România. Concret, utilizatorul poate trimite un email direct din aplicaţie, solicitând informaţiile de care are nevoie. Agro-Asist este disponibilă pentru sistemele de operare iOS şi Android şi poate fi descărcată din App Store sau Google Play.

Contact: Cristina Cionga +40 727 734996

Cristina.Cionga@@pioneer.com

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti