În ultimele luni, alți trei pădurari au fost agresați de hoții de lemne!
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Silvicultura
FEDERAȚIA SILVA TRAGE UN NOU SEMNAL DE ALARMĂ!
AȘA NU SE MAI POATE!
În ultimele luni, alți trei pădurari au fost agresați de hoții de lemne!
Din păcate, odată cu venirea iernii, presiunea asupra pădurilor s-a intensificat, iar trei silvicultori, pădurari în cadrul direcțiilor silvice Vâlcea, Sălaj și Argeș au căzut victime ale infractorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal sau sustrăgeau material lemnos din fondul forestier national.
Aceste cazuri vin să completeze tabloul sumbru al agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic, în urma cărora, în ultimii ani, apărând pădurea, 6 pădurari au fost omorâți de hoții de lemn, iar peste 700 de silvicultori au fost atacați de infractori, suferind agresiuni și vătămări corporale grave, amenințări cu moartea, precum și distrugerea unor bunuri (autovehicule, locuințe, anexe gospodărești, sedii administrative, etc).
Pe fondul intensificării agresiunilor asupra personalului silvic, care au culminat cu cele două cazuri de pădurari uciși în anul 2019 în timp ce îndeplineau serviciul de pază a pădurilor (13 septembrie 2019 - pădurarul Gorcioaia Răducu - Direcția Silvică Iași și 16 octombrie 2019 - pădurarul Pop Liviu Pavel - Direcția Silvică Maramureș), în anul 2019 Parlamentul României a modificat OUG nr. 59/2000 Statutul personalului silvic, iar prin noul act normativ a fost creată baza legală pentru redarea demnității profesiei de silvicultor, pentru întărirea autorității silvicultorilor în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru asigurarea dotărilor necesare desfășurării activităților de teren, pentru asigurarea unor condiții decente de muncă, de salarizare și de pensionare a personalului silvic, dar, din păcate, Legea nr. 234/2019 care a completat și modificat Statutul personalului silvic, nu este nici în prezent pe deplin respectată și aplicată.
Federatia Sindicatelor Silva a solicitat oficial, în data de 11.02.2021, sprijinul și intervenția conducerii Ministerului Mediului Mediului Apelor si Pădurilor și a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru ca în anul 2021 să fie asigurate cu prioritate fondurile necesare pentru dotarea personalului silvic de teren cu uniformă de serviciu, armament de serviciu, dispozitive de apărare, mijloace de comunicație și de transport, pentru plata contribuțiilor sociale în cazul locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, precum și plata drepturilor salariale conform Contractului Colectiv de Muncă și a Statutului personalului silvic.
Pentru descurajarea actelor de agresiune asupra silvicultorilor, a fost solicitată intervenția conducerii ministerului în vederea modificării și completării Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prin includerea personalului silvic în categoriile prevăzute la art. 257 alin. 4, alături de polițiști și jandarmi, în cazul cărora faptele de amenințare, lovire și vătămare corporală comise asupra acestora se sancționează cu pedepse mai aspre.
Totodată, Federația Silva a solicitat intervenția Procurorului General al României pentru monitorizarea actelor de cercetare şi urmărire penală ce se efectuează în cazurile de agresiune îndreptată împotriva personalului silvic şi dispunerea de măsuri în scopul efectuării cu celeritate a cercetărilor pentru identificarea, anchetarea și pedepsirea autorilor agresiunilor îndreptate împotriva personalului silvic.
Federația Sindicatelor Silva va susține în continuare, prin toate mijloacele legale, aplicarea prevederilor Statutului personalului silvic, modificat și completat prin Legea nr. 234/2019 și a Contractului Colectiv de Muncă, inclusiv prin organizarea, dacă va fi cazul, a unor acțiuni de protest.
FEDERAȚIA SINDICATELOR DIN SILVICULTURĂ ”SILVA”
Articole înrudite
-
„Numai acolo unde avem lanțuri trofice complete vom avea păduri sănătoase“
in Mediu -
Romsilva pune la dispoziția populației, până la finalul anului încă, 700 de mii metri cubi de lemn pentru foc
in Silvicultura -
Peste două mii de hectare de păduri, incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine
in Silvicultura -
Suprafața forestieră mondială este în scădere, dar nivelul defrișărilor a încetinit
in Silvicultura -
Romsilva a plantat 21,8 milioane de puieți în fondul forestier de stat
in Silvicultura -
Se înființează Garda Forestieră Națională
in Silvicultura -
Regia Națională a Pădurilor. Stadiul campaniei de împădurire 2021
in Silvicultura -
Harghita, județul care se bazează, în mare parte, pe ape minerale, păduri și turism
in Turism -
Asociațiile din industria lemnului: SUMAL 2.0 amplifică exponențial costurile pentru întregul sector
in Silvicultura -
Program național pentru eficientizarea energetică a 400 de școli din România
in Mediu
Articole recente - Lumea Satului
- În Suceava suprafețele cultivate cu cartofi scad de la an la an
- Corteva Agriscience, o nouă investiție în stația de la Afumați
- Aldahra Agricost, prima și la fotbal
- Zilele Horticulturii Bucureștene. Sărbătoarea naturii și a florilor
- Întoarcerea Mioriței
- Prețul grâului a explodat. India interzice exportul cerealelor de bază
- 300 milioane euro capital de lucru pentru agricultură, pescuit și industria agroalimentară
- Fermierii din Moldova se adună la SFATUL GRÂNARILOR – AGRIVENTURA 2022
- Rolul stratului de mulci la îmbunătățirea fertilității solului
- Agricultura în zona montană, potențial de dezvoltare și limitări