cemrom iulie 2018
update 14 Dec 2018

Codul Silvic s-a modificat iarăși. Și ce dacă?

Indiferent cât de aproape sau de departe de pădure se situează locuințele lor, pentru cel puțin o treime dintre români codrul reprezintă un subiect de primă importanță pentru că aproximativ patru milioane de gospodării folosesc drept sursă de încălzire lemnul de foc. Teoretic, un consum decent ar fi de aproximativ cinci metri cubi pe an, conform standardelor europene. Standarde care pentru majoritatea celor care se încălzesc cu lemne rămân doar un vis îndepărtat, din mai multe motive. Primul, și cel mai important, este că nu își pot permite să plătească atâta lemn. Celălalt motiv este că pădurile României nu pot da o asemenea cantitate de combustibil.

Standarde europene doar în vis

„Printr-o exploatare rațională, putem obține aproximativ 18 milioane metri cubi de lemn, în fiecare an“, spunea recent dl Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor. „Din această cantitate jumătate este lemn de lucru, iar cealaltă jumătate lemn de foc“, mai arăta domnia sa. Așadar, acel standard european nu ar putea fi atins nici măcar pe jumătate.

Pe de altă parte, chiar și în aceste condiții nici măcar ceea ce ar trebui exploatat nu se folosește în totalitate. „Neexploatarea aceasta nu face bine nimănui, nici măcar pădurii“, a atras atenția ministrul Deneș. Într-adevăr, de cele mai multe ori subexploatarea se traduce prin neefectuarea la timp a lucrărilor de curățare, întreținere și întinerire. În timp, efectele sunt dezastruoase. Aceasta contrar a ceea ce unele organizații ecologiste vehiculează în spațiul public.

Pentru cititorii revistei noastre – care sunt, în mare parte, cunoscători într-ale agriculturii – e suficient să spunem că pădurea este o grădină la o scară mai mare. Ca atare, are nevoie de îngrijire pentru o dezvoltare armonioasă. În lipsa acesteia, devine un fel de pârloagă, la scară mare. Desigur că și aceasta are rolul ei ecologic, dar numai într-o proporție rezonabilă. Altfel, așa cum spunea ministrul Apelor și Pădurilor, „pădurea este o resursă strategică, pe care nu ne permitem să nu o exploatăm“. Până la urmă, ce gospodar înțelept își lasă pășunea sau livada să se sălbăticească?

Însă modul de exploatare a pădurilor, naște vii controverse. Dincolo de cele legate de principii, reale sau imaginare, legate de mediu, sunt unele, mai puțin expuse cu sinceritate, pornind de la aspectele economice. Și, de fapt, acestea sunt cele care primează, căci banii fac Pământul să se învârtă. În acest caz este vorba despre o avere uriașă, căci nu degeaba i se spune pădurii „aurul verde“!

Romsilva nu e totul

Vorbind despre dimensiunile acestei laturi economice, trebuie să spunem de la început că doar în depozitele și rampele RNP Romsilva, la jumătatea acestui an, se aflau aproximativ 500.000 m.c. lemn de foc rămas nevândut. Asta deși pe piață este criză de lemn de foc. Pe de altă parte, există riscul ca încă două milioane de metri cubi să rămână neexploatate pentru că nu este posibil accesul în zonele de exploatare. Pentru că una este să te duci cu calul în pădure și să tai trei copaci și alta este să faci o exploatare industrială, ce presupune drumuri de acces și fronturi de exploatare. Or, trebuie să o spunem, de câțiva ani încoace Romsilva nu a mai avut aprobate fonduri pentru investiții decât în limita a câteva procente din profit. Asta cu toate că a înregistrat un profit frumușel. Dar probabil că Guvernul a gândit o altă destinație pentru acești bani... Și, așa cum atrăgea atenția unul dintre membrii echipei manageriale a RNP, în asemenea condiții se poate doar supraviețui pe termen scurt. Pe termen mediu și lung încep să apară probleme!

Dar Romsilva nu administrează decât 3,14 milioane ha de pădure proprietate publică a statului, adică ceva mai puțin de jumătate din totalul pădurilor românești, și încă un milion de hectare de pădure proprietate privată sau a administrațiilor locale. În total, cam două treimi din păduri. Restul se află în diferite forme de administrare, o parte dintre ele reunite sub egida Asociației Administratorilor de Păduri Ocoale de Regim din România.

Însă ceea ce este cel mai grav, este că un milion de hectare de pădure nu au niciun fel de administrator. Acestea sunt cele mai expuse tăierilor ilegale, bolilor și abuzurilor. Și, ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, multe dintre aceste păduri incluse în ultima categorie nu au încă niciun proprietar cert. Fie se află în litigiu, fie proprietarul nu este încă identificat cu certitudine, oricât ar părea de paradoxal.

Legat de aceste situații vom aminti că Juriștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au reușit, în ultimii doi ani și jumătate, să mențină sau să reintroducă în proprietatea publică a statului, în urma proceselor, 230.514,25 ha de pădure. Cel mai cunoscut caz este cel de anul trecut, când 166.813 hectare de păduri revendicate de Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei au rămas în proprietatea statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Un alt caz, cel mai recent, este cel în care Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Instituția Prefectului județului Mureș au câștigat, definitiv și irevocabil, procesul cu urmașii baronului Daniel Banffy, menținând astfel în proprietatea statului 9.323,8 ha de pădure din județul Mureș, pe raza comunelor Stânceni, Răstolița și Lunca Bradului.

Modificări doar pentru operatorii economici

În cursul lunii iunie, Codul Silvic a fost modificat pentru a nu știu câta oară în ultimii ani. Principala modificare a fost făcută la articolul 59, aliniatul 5, care suna astfel: „Lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor, tăierile de igienă, precum și tăierile de produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafețe compacte de maximum 3 ha, executate în fondul forestier proprietate publică a statului, se realizează de către administratorii prevăzuți de lege, prin exploatare în regie proprie, cu forțe proprii sau prin prestări servicii cu operatori economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră.“ Acestei prevederi i s-a adăugat posibilitatea exploatării lemnului „la picior“ (adică direct din pădure) de către agenții economici.

Despre fondul problemei, nicio vorbă. După cum se vede, s-a rezolvat doar problema accesului unor agenți economici la lemnul pe picior. Ce se întâmplă însă cu pădurile neaflate în proprietatea publică a statului, despre protecția suplimentară a personalului silvic (împotriva căruia atacurile se înmulțesc exponențial), despre garantarea unui preț maxim al lemnului de foc, nicio vorbă. Sau cum spunea nemuritorul Caragiale, „să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!“

Din acest motiv Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva“ a pichetat în cursul lunii iulie Parlamentul. Una dintre principalele revendicări este elaborarea de legi coerente și aplicabile, conforme cu realitățile și necesitățile sectorului silvic. Altfel, rămânem în domeniul vorbăriei de paradă!

Alexandru GRIGORIEV

Articole recente - Lumea Satului