Senatul României a adoptat, pe 21 februarie 2018, un act normativ pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006. Deși la prima vedere documentul pare inofensiv, ba chiar ar contribui la dezvoltarea comunităților locale, el a suscitat o vie dezbatere în rândul activiștilor pentru protecția mediului. Subiectul central de la care a plecat controversa se referă la pădurile virgine și ariile protejate. Actul normativ votat de senatori ar da voie să fie scoase din fondul forestier național suprafețe incluse în rezervații naturale și pădurile naturale (virgine), chestiune pe care militanții pentru protecția naturii o găsesc inacceptabilă. Ei susțin că, la adăpostul acestei inițiative, s-ar afla de fapt unele interese obscure. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Pe 24 octombrie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat un proiect de lege privind modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006. Documentul a parcurs etapele procedurii legislative (avize de la Consiliul Consultativ, Guvernul României, comisiile de specialitate, dezbatere în comisii și plen, vot) într-un timp record, astfel că, la nici patru luni, Senatul a adoptat actul normativ, sub forma Legii nr. 52/2018. Aceasta modifică, așa cum spuneam, Legea nr. 51/2006, dar va impune, pe viitor, pentru a putea fi aplicată, schimbări și în cazul Legii nr. 46/2008, republicată a Codului silvic, eventual și a documentelor care se referă la ariile protejate. Documentul a primit acordul tuturor formațiunilor politice, mai puțin Uniunea Salvați România. Parlamentarii USR susțin că este de netolerat ca legiuitorul să ofere un fel de libertate pentru distrugerea pădurilor virgine din România, un bun de patrimoniu de o valoare extraordinară. Acest punct de vedere a fost însușit și argumentat ulterior de organizațiile non-guvernamentale pentru protecția și conservarea mediului.

Legiuitorii cred că-n calea utilităților publice stau ariile naturale protejate

Cum s-a ajuns totuși, de la o simplă utilitate publică, la riscul de a interveni în ariile naturale strict protejate? Totul a plecat de la nevoia, spun inițiatorii, de dezvoltare a localităților prin crearea infrastructurii de utilități publice (apă, canalizare, iluminat public, drumuri) sau pentru întreținerea acestora, dacă facilitățile primare există. Ei bine, în calea acestei cerințe stăteau fix ariile naturale protejate sau pădurile virgine și cvasivirgine. Adică, mai pe românește, primăriile nu puteau duce sistemul de alimentare cu apă, canalizare sau energie electrică într-o localitate fiindcă legea nu permitea trecerea lui, trecere însoțită de scoaterea suprafeței afectate de lucrări din fondul forestier național, prin arii naturale cu regim strict de protecție. Și-atunci legiuitorul a venit cu un amendament motivat de „sănătatea oamenilor“ care spulberă această interdicție (alineat 15): „scoaterea definitivă și ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național necesare (...) sistemelor de utilități publice (...) este permisă inclusiv pentru suprafețele cuprinse în zona de protecție strictă, zona de protecție integrală și zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervații naturale, precum și pentru suprafețele incluse în Catalogul național al pădurilor virgine sau cvasivirgine din România ori care împlinesc criteriile pentru a fi incluse în catalog“. Terenurile vor fi apoi cedate gratuit proprietarului utilității publice dezvoltate, fără ca acesta să plătească ori să ofere teren la schimb.

Ce acuzații aduc ONG-urile

Organizațiile pentru ocrotirea naturii și parlamentarii USR spun că, dincolo de trebuința ime­diată o comunităților locale, s-ar afla interese de altă natură (gen case sau baze turistice ale unor proprietari, fie ei politicieni sau nu, care n-ar avea acces la anumite servicii). Cu alte cuvinte, legea ar fi doar un paravan la adăpostul căruia se ascund cu totul și cu totul alte interese. Contestatarii își susțin acuzațiile cu următoarele argumente:

– în ceea ce privește pădurile virgine, este o aberație să se creadă că ar fi vorba despre binele oamenilor pentru simplul motiv că, în aceste arii protejate dispuse în zone greu accesibile, nu prea există sate;

– dacă există, este greu de crezut că statul ar dori să investească sute de milioane de euro pentru două-trei gospodării situate în vârf de munte. Dacă ar fi avut această intenție, ar fi făcut-o până acum, de exemplu, cu celelalte 284.434 de case fără curent electric și care nu se află în rezervații naturale și nici în păduri cvasivirgine;

– dacă statul chiar este preocupat de comunități, ar putea să grăbească racordarea la apă a celor 3 orașe și 1.672 de comune care nu dispun de apă în sistem centralizat. Sau să se îngrijească de cele 7 orașe și 2.310 de comune care nu au sistem de canalizare etc. Și puține dintre aceste localități s-ar afla dispuse în inima rezervațiilor naturale!

De la apă și iluminat, la pârtii de schi sau baze turistice

De unde până unde s-a ajuns la ideea că „utilitate publică“ poate însemna și altceva, de exemplu pârtie de schi sau loc de agrement? Simplu: Legea nr. 51/2006 stabilește, la articolul 1, alineat 2, ce utilități sunt asigurate de către serviciile comunitare de utilități publice. Iar acestea sunt: alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale, producția, transportul și distribuția agentului termic, salubrizarea, transportul public local, iluminatul public și „administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, precum și altele asemenea (litera g)“. Această din urmă sintagmă, așa cum se găsește definită în alt act normativ, respectiv, OUG 71/2002 (art.3), vorbește clar că „utilitate publică“ înseamnă, prin asimilare, o mulțime de alte lucruri, nu doar alimentare cu apă sau energie electrică: „amenajarea și întreținerea zonelor verzi, a parcurilor și grădinilor publice, a terenurilor de sport, a locurilor de agrement și a terenurilor de joacă pentru copii (litera b); amenajarea, întreținerea și exploatarea lacurilor, a ștrandurilor și a bazelor de odihnă și tratament (litera c); înființarea, organizarea și exploatarea terenurilor de sport, a patinoarelor, pârtiilor și instalațiilor de schi și transport pe cablu, a campingurilor (litera l)“. Dacă la acestea mai adăugăm și ce prevede Legea nr. 46/2008 a Codului Silvic, la articolul 37 („pot fi scoase definitiv din fondul forestier național terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective: b) structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, obiective sociale, sportive și medicale; c) locuințe sau case de vacanță, numai în fondul forestier proprietate privată“), avem o oglindă foarte clară despre tot ceea ce poate să însemne o nevinovată schimbare de lege.

România este citată în literatura de specialitate cu 280.000 ha de păduri naturale și seculare. În noul Catalog al pădurilor virgine și extravirgine au fost înscrise, până acum, 10.565 ha, dar potențialul este mult mai mare, păduri virgine fiind identificate în Brașov – 49.601 ha, Caraș Severin – 39.513 ha și Argeș – 38.918 ha. Cea mai mare densitate se află în situl Natura 2000 Făgăraș.

Maria Bogdan