Romsilva și Ministerul Apelor și Pădurilor au dat startul "Lunii Plantării Arborilor"
- Publicat în Silvicultura
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Ministerul Apelor și Pădurilor au dat startul ,,Lunii Plantării Arborilor” printr-o acțiune de plantare într-un șantier de împădurire de pe raza Ocolului Silvic Slobozia, din cadrul Direcției Silvice Ialomița.
La evenimentul care marchează debutul ,,Lunii Plantării Arborilor” au participat Primul-ministru al României, domnul Sorin Mihai Grindeanu, Ministrul Apelor și Pădurilor, doamna Adriana Petcu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, domnul Dragoș Ciprian Pahonțu, silvicultori, oficialități locale, precum și zeci de elevi ai școlilor partenere în programele de educație forestieră derulate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a planificat, pentru acest an, regenerarea a 14.252 de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului, din care 8.721 de hectare regenerări naturale și 5.531 de hectare artificiale, prin împăduriri.
Pentru campania de primăvară sunt prevăzute regenerări pe o suprafață de 10.712 hectare, adică 75,2% din programul anual. Pentru aceste lucrări, Romsilva va folosi 32 de milioane de puieți, proveniți din pepinierele proprii. Valoarea lucrărilor de împăduriri din această primăvară se ridică la 42,4 milioane de lei.
În plus, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva oferă gratuit un milion de puieți voluntarilor care se implică în acțiunile de împăduriri.
În ultimii 26 de ani, Romsilva a regenerat natural și artificial peste 540.000 de hectare de pădure aflate în proprietatea statului.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului și oferă servicii silvice, pe baza de contract, pentru un milion de hectare de fond forestier aflat în proprietatea autorităților publice sau în cea privată
Sursa: Romsilva
Articole înrudite
- 1918 stejari marchează „Pădurea Centenar“ la Vaslui
- Comunitatea Forestierilor nu este de acord cu exportul de gaze naturale în condițiile crizei lemnului de foc
- Controversă de zile mari... Lucrări de întreținere sau dezastru la Sarmizegetusa Regia?
- Tăierile ilegale în pădurile de stat administrate de Romsilva se mențin la un nivel scăzut
- Alte peste 2.000 de hectare de păduri administrate de Romsilva introduse în catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine
- 2018 aduce lemne de foc mai ieftine, dar și mistreți radioactivi
- Romsilva anunță o scădere a numărului de pomi de Crăciun tăiați ilegal în 2017
- Putem să reciclăm mai mult... dar nu o facem încă
- Romsilva a dat startul campaniei de împăduriri de toamnă
- Mii de hectare de pădure afectate de fenomenele meteorologice extreme din ultima săptămână
Articole recente - Lumea Satului
- Ce tratamente se aplică în acestă perioadă la măr
- Noi reglementări în domeniul cadastrului
- Perioada de înscriere în Programul de sprijin pentru rasele Bazna-Mangalița s-a finalizat
- Au fost aprobate plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal
- Completări în legislația privind gestionarea fondurilor europene
- 1918 stejari marchează „Pădurea Centenar“ la Vaslui
- Recomandări privind prevenirea şi combaterea înțepăturilor cauzate de căpuşe
- Material săditor pomicol din specia „Păr” returnat în Republica Moldova
- Ce tratamente se aplică răsadurilor
- Recomandări de sezon - tratamente la cireș și vișin