reclama youtube lumeasatuluitv
update 23 Sep 2022

Tunderea arborilor din spațiul urban

Principalele motive pentru care se execută lucrări de toaletare la arborii din mediul urban sunt siguranța, sănătatea și aspectul vizual al acestora. Obiectivul tunderii arborilor este de a păstra plantele vii, sănătoase și atractive.

Primăvara este cel mai indicat să se intervină asupra ramurilor

Toaletarea din rațiuni de siguranță se referă la suprimarea ramurilor care pot cădea, producând daune fizice și materiale, sau a ramurilor ce interferează cu rețelele supraterane. Prin alegerea adecvată a speciilor, încă din faza de planificare a plantărilor, pornind de la talia și portul lor și cunoscând tipologia lor de dezvoltare, se pot evita viitoarele tunderi din motive de siguranță.

Toaletarea din rațiuni ce privesc sănătatea și buna dezvoltare/conservare a arborilor se referă la înlăturarea ramurilor atacate de insecte dăunătoare și aerisirea coroanei, prin suprimarea ramurilor ce se întrepătrund. De asemenea, se vor înlătura cioturile, rezultate în urma căderilor de ramuri, ca urmare a vremii severe.

Toaletarea din rațiuni estetice vizează obținerea portului specific pentru coronamentul fiecărei specii. Se urmărește obținerea unei coroane echilibrate care va face față și vremii severe.

Tipuri de toaletare și tunderile de formare

Crearea unei structuri solide și uniforme a coronamentului este principalul deziderat pentru care se vor aplica tunderile. La plantarea noilor arbori se va proceda la tunderi specifice, în următorii ani se va acționa prin tăieri de formare, la minimum 2 ani de la plantare, iar mai apoi, pe măsură ce arborele se dezvoltă, se va interveni cu tăierile de întreținere.

Această tăiere urmărește restabilirea echilibrului dintre partea aeriană și sistemul radicular. Se presupune că un arbore de curând plantat a pierdut 1/4 din sistemul său radicular, în consecință se va acționa prin reducerea coroanei în aceeași proporție. Tăierile vor avea ca scop favorizarea vârfului de creștere și formarea unei coroane echilibrate.

Acest tip de intervenții asupra coronamentului se vor realiza numai după 2 ani de la plantare, atunci când arborele a trecut peste stresul transplantării și a început să se dezvolte în noul sit. Se urmărește, de regulă, asigurarea dominanței axului vârfului de creștere, prin scurtarea ramurilor care îl concurează, îndepărtarea ramurilor duble sau care se întrepătrund. Aceste tăieri se vor aplica succesiv, treptat, pe parcursul mai multor ani, având în vedere regula de a nu înlătura mai mult de 30% din ramuri în cadrul unei etape de intervenție.

Când se va tunde?

În cazul speciilor de foioase tunderile se vor face diferențiat, în funcție de specie. Preponderent tunderea se recomandă a fi realizată la sfârșitul perioadei dorminde (sfârșitul iernii – începutul primăverii). Se permite astfel vizualizarea ușoară a ramurilor ce compun coronamentul, se pot identifica ramurile uscate, cioturile sau rănile și se va acționa în consecință. Rănile rezultate se vor închide mai ușor de către arbore în actualul sezon de creștere. De asemenea, tunzând în perioada mai sus menționată se limitează atacul dăunătorilor, bolilor. Se va evita tunderea arborilor foioși toamna deoarece tăierile vor determina apariția de lăstari noi, ce pot fi afectați ulterior de venirea iernii și se întârzie astfel și intrarea arborilor în repausul vegetativ necesar în sezonul rece.

Speciile de conifere pot fi tunse în orice perioadă a anului, se va prefera însă perioada de repaus vegetativ (de regulă noiembrie-februarie) pentru a minimaliza pierderile de sevă și rășină. Tunderile la speciile de conifere nu sunt necesare, pe alocuri se pot aplica tunderi de înălțare a coronamentului, dar după cel puțin 2 ani de la plantare. Trebuie cunoscut faptul că majoritatea coniferelor nu vor forma lăstari noi acolo unde s-a tuns în ramuri mature.

Cum se va tunde?

Prima etapă a tunderii o reprezintă identificarea corectă a celor două elemente ale ramurii de care se va ține cont: încrețitura scoarței și inelul ramurii.

Tăierea ramurilor imediat deasupra inelului este obligatorie, lăsarea de cioturi trebuind evitată. În zona inelului se găsesc țesuturi care ajută la cicatrizarea și, în timp, la închiderea rănii cu callus.

Suprimarea ramurilor groase este de evitat. Se va începe cu o tăiere situată la 40-60 cm de baza ramurii, porind de jos în sus, pătrunzând cu puțin mai mult de jumătate din grosimea ramurii. Cea de-a doua tăiere se va efectua la 15-20 cm față de prima, de această dată de sus în jos, pătrunzând ceva mai mult de jumătate din grosimea ramurii, așa încât acesta se va desprinde prin propria greutate, rezultând un ciot. Acesta se va înlătura prin tăiere deasupra inelului, tăierea se va netezi și se va aplica un strat de ceară de masic rece sau o peliculă de vopsea pe bază de ulei de in.

Toaletarea drastică/amputarea coronamentului

Prin toaletarea drastică înțelegem orice tundere prin care se înlătură mai mult de 1/3 din coronament.

În lupta sa pentru a se salva arborele își va concentra tot efortul în a crea ramuri noi. Acestea vor avea creștere rapidă și vor apărea în număr mare, formând noul coronament, ce poate acționa însă ca o velă în timpul unei furtuni.

Scăderea suprafeței foliare nu înseamnă numai că arborele nu mai lasă atât de dorita umbră răcoroasă pe timpul verii, ci și că nu mai reține particulele de praf, nu mai poate procesa nutrienții din sol și apă.

Arborii asupra cărora s-a intervenit cu asemenea tăieri devin mai scump de întreținut pe termen lung.


Primăvara este cel mai indicat să se intervină asupra lor, specifică șef lucr. dr. ing. Roxana Pașcu, specialist în arhitectura peisageră, arboricultură ornamentală, proiectare peisageră și design peisager din Iași. „Pentru că circulația sevei nu este la fel de abundentă rănile provocate de aceste fasonări se cicatrizează mult mai repede și se pot face tăieri și la nivelul ramurilor principale de schelet. Este foarte important pentru arbori să fie toaletați pentru a li se prelungi perioada de viață și atunci aceste tăieri se fac mai agresiv pentru a dirija ramurile, pentru a determina o creștere corectă a șarpantelor. Nu este o măsură necesară pentru toți arborii.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Tăierile de formare în livezile clasice și intensive de prun

Cel mai răspândit pom fructifer din România, cu o suprafață de 65.100 ha (INS reține că, în 2017, existau 34.591.325 de exemplare pe rod, cu o producție de 444.922 tone), prunul are o foarte mare plasticitate ecologică, pretându-se pentru toate zonele de cultură din România. Totuși, atunci când se înființează o plantație în zonele deluroase, se aleg pantele cu expoziție sudică și sud-vestică și de regulă treimea mijlocie a acestora, evitându-se treimea superioară cu vânturi puternice sau sol erodat și treimea inferioară, cu exces de umiditate cu curenți reci de aer. La altitudini mai mari de 300-350 m, spun specialiștii de la ICDP Pitești-Mărăcineni, în ghidul Pomi, arbuști fructiferi și căpșun, plantațiile se pot amplasa și pe pantele vestice, estice sau chiar nordice, iar în zonele secetoase de stepă și silvostepă sunt preferate bazele pantelor nord-vestice și nord-estice.

Amenajarea terenurilor pentru înființarea unei plantații de prun presupune lucrări care țin de: evacuarea excesului de umiditate, acolo unde se impune, prin canale de coastă; nivelarea de suprafață sau de adâncime; terasarea, dacă este cazul; scarificarea sau/și desfundarea terenului la 60-80 cm și încorporarea îngrășămintelor; nivelarea; pichetarea; efectuarea gropilor; fertilizarea de bază, plantarea; irigarea. Folosirea cu precădere a unui portaltoi viguros, așa cum este corcodușul, a făcut ca multă vreme cultura prunului să se preteze pentru sistemul livezilor clasice, cu distanțe de plantare de 6-7 m între rânduri și 5-6 m între pomi pe rând și o densitate de 238-333 pomi/ha. Însă, cu timpul însă, mai precis prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, s-a trecut la o distanță mai mică de plantare, de 5 x 4 m (densitate de 500 pomi/ha, considerată intensivă la această specie). În prezent, folosindu-se și alți portaltoi de vigoare mică, se utilizează formula superintensivă, cu o distanță de plantare de 2 x 4 m și o densitate de 1.250 pomi/ha, dar musai în condiții de irigare și cu pomi conduși sub formă de fus-tufă. Ca lucrări de întreținere sunt irigarea (unde amplasarea permite), fertilizarea, înierbarea benzilor dintre rânduri, afânarea solului pe rând, tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor.

Tăieri de formare în livezile de prun

Una dintre cele mai importante lucrări pentru eficiența ulterioară a plantației ține de formarea coroanei pomilor. În practică, pentru livezile clasice se recomandă coroana vas întârziat, pentru cele intensive – vas ameliorat și pentru plantațiile superintensive – fus subțire sau fus tufă. Astăzi, prezentăm tăierile de formare pentru primele două tipuri de coroane.

Vas întârziat (coroană întreruptă): înălțime finală coroană – 3,3/4 m; trunchi – 60 cm; ax scurt de 60-90 cm, cu 3 șarpante dispuse spiralat, distanțate la 25-30 cm; 3-4 subșarpante, la distanță de 50-70 cm, pe fiecare dintre cele 3 șarpante:

  • Anul I: perioada de repaus vegetativ – se taie varga la 90-100 cm; perioada de vegetație – se aleg trei lăstari, primii doi, la 60 cm, respectiv 90 cm de la sol, pentru a forma primele două șarpante, iar al treilea va asigura prelungirea axului; se îndepărtează creșterile de pe trunchi;
  • Anul II: perioada de repaus vegetativ – pentru proiecția șarpantei 3 se taie axul la 30-40 cm de șarpanta nr. 2 și se scurtează șarpantele 1 și 2 dacă au depășit 50-60 cm, pentru a permite formarea primelor subșarpante; perioada de vegetație – se aleg trei categorii de lăstari: pentru formarea șarpantei 3, pentru primele 2 subșar­pante de pe șarpantele 1 și 2 și de prelungire a subșar­pantelor;
  • Anul III: perioada de repaus vgetativ – pentru formarea de noi subșarpante, se scurtează șarpantele, iar pentru formarea de ramificații de ordinul 3 se scurtează subșarpantele deja formate. Pentru consolidarea șarpantei 3, pe ax se lasă o prelungire de 20-30 cm; perioada de vegetație – se aleg lăstarii pentru formarea subșarpantelor și a ramificațiilor de ordinul 3;

livezi prun vas intarziat

  • Anul IV: perioada de repaus vegetativ – după ce a treia șarpantă s-a consolidat, se suprimă axul; perioada de vegetație – vor continua intervențiile pentru formarea subșarpantelor și a ramificațiilor de ordinul 3.

Vas ameliorat: înălțimea coroanei – 2,5/3,5 m; trunchi – 50/60cm; un ax foarte scurt, cu 3 sau 4 șarpante dispuse la 10-12 cm între ele; pe fiecare șarpantă, ramificații de ordinul 2 (subșarpante), situate bilateral altern, la 40-50 cm distanță.

- Anul I: perioada de repaus vegetativ – varga se scurtează la 80-100 cm de la suprafața solului; perioada de vegetație – se aleg, în treimea superioară (cu începere de la 50-60 cm de la sol), pentru a forma cu 4 șarpante 4 lăstari dispuși la 10-12 cm unul de celălalt, iar restul se suprimă, pentru a nu-i concura în creștere pe cei patru. Dacă nu rezultă pe vargă patru creșteri, se poate lăsa un lăstar de prelungire a axului, ce se va suprima anul următor;

- Anul II: perioada de repaus vegetativ – cei 4 lăstari păstrați (șarpantele) se scurtează deasupra unui mugure cu dispoziție exterioară, la lungimea de 50-60 cm; perioada de vegetație – dintre lăstarii rezultați pe șarpante, la punctul de tăiere, se alege unul exterior pentru formarea primei subșarpante și, de asemenea, se mai alege unul pentru prelungirea creșterii șarpantelor; se elimină lăstarii apăruți în poziții nedorite; se elimină ori se ciupesc lăstarii care concurează elementele de schelet;

livezi prun vas ameliorat

- Anul III: perioada de repaus vegetativ – se scurtează prelungirea șarpantelor la 40-50 cm în vederea formării celei de a doua subșarpante; perioada de vegetație – când lăstarii crescuți din tăierea șarpantelor au 10-15 cm, se aleg 2 dintre aceștia, unul pentru formarea celei de a doua subșarpante, altul pentru prelungirea creșterii șarpantei; dacă lăstarii de prelungire a șarpantelor depășesc 40-50 cm lungime, aceștia pot fi ciupiți, pentru formarea cu anticipație a următoarei subșarpante. Restul lucrărilor sunt cele din anul II.

- Anul IV: perioada de repaus vegetativ – se scurtează prelungirile șarpantelor pentru formarea subșarpantei 3, la 40 cm de cea anterioară; dacă subșarpanta 3 a fost proiectată în verde anul anterior, se alege un lăstar lateral extern, opus celui anterior și la 40 cm de acesta, pentru formarea subșarpantei 3, și un lăstar pentru prelungirea șarpantelor care, tăiat la 30-40 cm, va forma șarpanta a 4-a; se elimină ramurile cu poziție nedorită; perioada de vegetație – tăierile sunt asemănătoare cu cele din anul III.

(Va urma)

Maria BOGDAN

Coacăzul negru (Ribes nigrum L), tăieri de fructificare și reîntinerire

Coacăzul negru poate fi considerat un arbust eminamente european. Peste 85% din producția mondială provine din țările din centrul și nordul bătrânului continent. Fructul este considerat, dincolo de valențele sale alimentare, un întreg „laborator“ medical. Conține vitamina C (de trei ori mai mult decât portocalele), provitamina A, complexul B (B1, B2, B6), PP, zaharuri, antocianine, carotenoizi, flavonoizi, acizi organici, proteine, pectine, taninuri, săruri minerale cu potasiu, calciu, magneziu, fier, sodiu, fosfor, zinc. Frunzele, utilizate și ele în industria farmaceutică, sunt bogate în vitamina C, taninuri, ulei esențial, săruri de potasiu, iar semințele sunt valorificate pentru conținutul de acizi din gama linoleic. Consumul de fructe în stare proaspăte sau sub formă de gemuri, dulcețuri, sucuri, siropuri ori utilizarea produselor farmaceutice pe bază de frunze ar preveni, spun specialiștii, o mulțime de maladii: boli cardio­vasculare, respiratorii și pulmonare, renale, afecțiuni ale aparatului digestiv, reumatismale ori ale sistemului nervos.

În România, coacăzul negru dă rezultate foarte bune în nordul Transilvaniei și Moldovei, dar el este cultivat și în regiunile deluroase din restul zonelor țării. Este un arbust cu creștere de 1-2 m, cu tulpini erecte, viguroase, dezvoltate în tufă, lujeri cenușii-gălbui, pubescenți, frunze cordiforme, cu 3-5 lobi triunghiulari, flori așezate în raceme și fruct (bace) sferic, negru, care se coace în iunie-iulie. Rezistă bine la ger și îngheț, manifestă pretenții ridicate față de umiditate, îi place lumina, dar dă rezultate și la semiumbră, preferă solurile bogate în materie organică, profunde, cu bună capacitate de reținere a apei, aerate și un pH de 5,5-7. În Catalogul oficial de plante de cultură din România pentru anul 2018 este recomandat soiul Poli 51, creat la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni. Tot aici însă au mai fost omologate soiurile Abanos, Deea, Ronix, Geo, Padina. În pepinierele din țară (Mureș, Sălaj, Călărași) se găsesc și soiurile Tsema, Tiben, Bogatâr, Tinker, Tenam.

Tăieri de formare, fructificare și regenerare

Despre înființarea plantației și lucrările de îngrijire nu vom vorbi astăzi. Reținem doar că arbustul intră pe rod în al treilea an de la plantare. Ne vom axa pe tăierile de formare și de fructificare, esențiale pentru producție, așa cum le-a recomandat unul dintre specialiștii de marcă de la ICDP Mărăcineni, dr. ing. Gheorghe Mladin, în Tehnologia de cultură a coacăzului roșu și negru: „Formarea tufei are loc etapizat. În anul al 2-lea, o plantă are 3-4 tulpini primare și pe fiecare cel puțin 2 ramuri secundare, în total, 4-5 ramuri de ordinul II. Toate se scurtează la 3-4 muguri, iar celelalte creșteri se taie de la punctul de inserție. În primăvara anului al 3-lea de la plantare, pe ramurile de ordinul II se vor găsi cel puțin 12 creșteri de ordinul III și mulți lăstari apăruți din zona coletului. Ramurile de prelungire și cele laterale se scurtează la 1/5 din lungime și la fel se procedează cu creșterile din zona tulpinii. Până în toamnă tufa este complet formată, iar prin tăierile din anul al 4-lea se aleg 18-20 de tulpini de vârste diferite, iar cele de prisos se înlătură de la nivelul solului. După anul patru de cultură se fac tăieri de fructificare care constau în eliminarea creșterilor mici, slabe, debile și înlocuirea lor cu tulpini de un an pornite de la baza tulpinii. Se elimină toate ramurile rupte, bolnave și cele bătrâne (de 4 ani), precum și cele care aglomerează centrul tulpinei și împiedică efectuarea lucrărilor de întreținere în plantație. Tăierile de reîntinerire pentru prelungirea capacității de producție, care survin după 8-9 ani de la plantare, se fac prin îndepărtatea tuturor tulpinilor cu vârsta mai mare de un an. În anul următor se rețin în tufă 12-16 tulpini care se scurtează la 1/3 din lungime, pentru a provoca ramificarea. Începând cu anul al treilea, plantele reintră în procesul de fructificare, iar tăierile de aici înainte sunt cele recomandate anterior“. O plantație reîntinerită poate să producă economic 14-16 ani (calculați de la înființare), după care aceasta se defrișează.

Maria BOGDAN