Din anul 1500, se estimează că 129 de specii de păsări și 61 de specii de mamifere au dispărut. Dar 95% dintre acestea sunt specii insulare, dintre care majoritatea provin din Insulele Pacificului. Cu alte cuvinte, foarte puține specii (6 specii de păsări și 3 de mamifere) au dispărut pe continente. Nu este așadar un fenomen general și de mare amploare, astfel încât sloganul „a șasea extincție“ este un element de comunicare care intră sub speculație alarmistă care însă nu are nicio bază științifică. Toate predicțiile catastrofale făcute în ultimele decenii de așa-zișii experți s-au dovedit a fi greșite.

Pentru a fi clar în acest sens, nu înseamnă că oamenii nu au niciun impact asupra biodiversităţii. Da, există un impact, dar este o chestiune logică să păstrăm și să examinăm situațiile critice de la caz la caz. Astfel, în urma unor măsuri specifice care au fost luate de câteva decenii, au fost reconstituite numeroase populații de vertebrate ale căror populații fuseseră decimate de vânătoare sau recoltare excesivă, după exemplul cetaceelor și mai multor mamifere europene.

Protejarea biodiversității se bazează pe principiul că există o natură originală care ar fi degradată de oameni. Cu alte cuvinte, am distruge o moștenire biologică unică, rezultat al evoluției din cele mai vechi timpuri... Dar cum rămâne cu istoria biodiversității europene? Ceea ce știm este că ea a trecut prin multe vicisitudini. Timp de peste două milioane de ani și aproximativ la fiecare 100.000 de ani, calota polară s-a extins spre sud. Ne putem imagina erodarea biodiversităţii rezultată... Ulterior, în perioadele de încălzire, speciile au recolonizat, fiecare în ritmul său, ceea ce ar putea dura mii de ani, zonele eliberate de gheaţă. Dar, timp de 7 până la 8.000 de ani, primii fermieri din Orientul Mijlociu au introdus plantele cultivate și speciile asociate acestora, cum ar fi macul. Au vânat și au modificat treptat peisajele pentru a crea peisaje agricole și, mai presus de toate, au introdus, treptat, voluntar sau accidental, în mediul lor, multe specii din alte părți. Mai întâi prin schimburi comerciale în jurul Mediteranei, apoi după descoperirea de noi lumi, prin schimburi intercontinentale. Este o biodiversitate co-construită, atât la nivel de specii, cât și de ecosisteme, care continuă să evolueze rapid datorită globalizării comerțului. Prin urmare, nu este un produs pur al evoluției pe care ar trebui să-l păstrăm, ci un ansamblu eterogen de specii care s-a format întâmplător în urma evenimentelor climatice și a schimburilor comerciale. Aceasta este ambiguitatea sloganului „protejați biodiversitatea“: Da, dar care?

Printre problemele metodologice se numără problema definirii speciei care se bazează, pentru speciile macroscopice, pe o descriere morfologică, învechită, dar practică, în timp ce geneticienii ne vorbesc despre speciile biologice bazate pe interfertilitatea indivizilor. Specia este o cutie artificială în care sunt plasați indivizi asemănători morfologic, dar care pot aparține unor specii biologice diferite.

Dar rădăcina problemei este ideologică: este credința în existența unei naturi originale mitice care ar fi existat dacă oamenii nu ar fi distrus-o. Credința în echilibrul naturii este cea care duce la a considera că toată activitatea umană este un atac la adresa ordinii și armoniei naturii. Această viziune fixistă asupra naturii este total contrazisă de observația că natura este în perpetuă transformare.

Când vine vorba de ONG-uri, este destul de ușor de înțeles. Alarmismul le permite să existe, adică să fie prezente în mass-media și să le aducă astfel bani pentru a funcționa. Trebuie înțeles că, în țările bogate, catastrofismul a devenit o necesitate pentru ele. Într-adevăr, timp de 50 de ani a existat, de fapt, o întărire spectaculoasă a legislației de mediu. În problema patrimoniului natural s-au înregistrat progrese enorme. Multe specii au dobândit statut protejat, s-au stabilit reguli pentru a lua în considerare biodiversitatea în cadrul instalațiilor de infrastructură, au fost create multe rezervații naturale și parcuri, au fost impuse măsuri fermierilor. Cu alte cuvinte, cu cât mergem mai departe în timp, cu atât sunt mai puține lucruri de făcut de către ONG-uri și, prin urmare, acțiunea acestora își pierde interesul general. În acest context, ei sunt nevoiți să se radicalizeze pentru a continua să existe. Este o chestiune de supraviețuire pentru ei. Si nu trebuie să uităm că au mulți angajați de plătit și cu salarii bune...

Atunci, cum să explicăm că guvernanții preiau fără nuanță diagnosticul delirant al ONG-urilor? Nu este ușor să răspunzi la această întrebare. Sunt adesea prezentate două ipoteze. Prima este faptul că nivelul elitelor noastre a scăzut dramatic și nu sunt în stare să dea sens lucrurilor, ele urmăresc doar „tendința vremurilor“ și „însoțesc“ această mișcare a fricii iraționale pe care o „valsează“ ONG-urile. A doua este că avem de-a face cu o „oligarhie globală“ care face totul pentru a doborî societățile dezvoltate, totul din motive întunecate.

Personal, sunt lucruri care îmi scapă. Nu știu ce să cred.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Asociația ecologistă Action Ecologie a publicat rezultatele unui studiu intitulat „Biodiversitate: Ar trebui să ne panicăm cu adevărat când atâtea specii se descurcă mai bine?“ În acest sondaj realizat de ecologistul Christian Lévêque și ecologistul Bertrand Alliot aflăm cu toții o serie de vești bune despre biodiversitate, care contrastează cu catastrofismul ambiental.

Studiul oamenilor de știință despre biodiversitate, publicat în același timp cu desfășurarea COP15, cu greu a fost difuzat de mass-media. Oare de ce?

Să ne gândim că evenimentul a avut loc în același timp cu Cupa Mondială de fotbal și poate că nu a fost cel mai bun moment pentru a auzi despre rezultatul studiului. Cu toate acestea, majoritatea presei a transmis informația și am putut auzi, cu ocazia „COP-ului climatic“, anunțuri alarmiste precum „un milion de specii sunt amenințate cu dispariția“ sau chiar „pământul este grav degradat“. Adesea, mass-media este pur și simplu purtătoarea de cuvânt a ONG-urilor care se hrănesc cu sentimentul de frică și care, prin urmare, este transmis oamenilor.

În Europa există două tipuri de specii pentru care avem date destul de sigure: mamiferele și păsările. În cazul mamiferelor, multe specii au o sănătate excelentă. Unele sunt prezente foarte des la știri pentru că provoacă pagube. Mă gândesc la lup, mistreț sau urs. Ungulatele sălbatice sunt una dintre acele specii care au crescut semnificativ. Este vorba de căprioare, dar și de cele două specii de capră sălbatică. Există și două specii foarte rare: Vidra europeană și Castorul european.

Pentru păsări există două categorii care au progresat destul de puternic: răpitorii și păsările de apă. Cu câteva decenii în urmă, aceste specii au fost persecutate, dar de când au dobândit statutul de protejat numărul lor a început din nou să crească. Astfel, printre răpitori putem aminti șoimul călător, balghinul, elanionul alb sau vulturul eurasiatic. Pentru păsările de apă se arata în studiu că a existat o creștere medie de 91% în 2001. Toată lumea a putut observa că aceste specii erau într-o stare de sănătate excelentă. Stârcii cenușii au devenit foarte des întâlniți, precum și egretele și berzele albe, care au crescut cu 691% în 2001.

Relația dintre oameni și natură trece mai întâi prin lanțul trofic. Natura este astfel făcută încât, pentru a trăi, oamenii, ca și alte animale, au nevoie să mănânce plante sau alte animale pe care le adună sau le cresc. Din punct de vedere mecanic, odată cu creșterea populației umane există inevitabil o concurență sporită pentru spațiu și resurse. Dar problema limitării demografiei umane este un subiect sulfuros. Când ne este foame, ceea ce este cazul pentru o mare parte a umanității, nu ne facem griji cu privire la protejarea biodiversității.

Relația noastră cu natura trece și prin lanțul economic; atunci când ești sărac, resursele naturale sunt valorificate pentru a cumpăra gadgeturi industriale devenite esențiale. Braconajul face parte din această abordare, pe lângă furnizarea unui supliment alimentar. Dar cursa pentru profit există și din partea grupurilor industriale. Ambele contribuie la supraexploatarea pădurilor sau a resurselor marine, de exemplu. Erodarea biodiversităţii nu înseamnă doar denunţarea impactului agriculturii sau a sistemelor economice.

Principala preocupare în Europa nu este dispariția speciilor, care rămâne modestă, ci reducerea numărului unor anumite specii care sunt supraexploatate sau ale căror habitate au fost distruse. Această observație trebuie totuși temperată de faptul că alte specii își văd numărul în creștere, ceea ce este dovada că nu ne confruntăm cu o degradare generalizată a biosferei.

Așadar, este găunoasă abordarea părtinitoare care constă în a vorbi doar despre aspectele considerate negative ale relației noastre cu natura, dintre care unele sunt reale, ascunzând sistematic celelalte aspecte pozitive sau neutre care sunt cel puțin la fel de importante.

Unul dintre motivele succesului discursului ecologic este acela de a face oamenii să viseze, sugerând existența unei lumi mai bune decât cea în care trăim. Acesta este mitul „Paradisului pierdut“, când oamenii au întreținut relații presupus armonioase cu mediul lor. Fără a merge atât de departe, natura pentru locuitorii orașului este un loc de vacanță, un loc bucolic și jucăuș în care cineva vine să se odihnească și să scape de stresul vieții urbane. Dar nu este o natură „sălbatică“, este o natură parțial igienizată și echipată pentru agrement.

Un alt motiv al succesului este acela că discursul ecologist se joacă enorm cu aspectul emoțional și cu frica de viitor, enumerând diferite amenințări la adresa sănătății și a hranei, asociind supraviețuirea speciei umane cu protecția biodiversitatii. Metafizica este mereu la pândă în discursul ecologic cu aceste aluzii permanente la Mama Pământ, Mama Natură etc.

Narațiunea ecologică repeat, în buclă, previziunile catastrofale privind demografia, caracterul limitat al resurselor, amenințările la adresa vieții și sănătății umane etc. Nu contează că numeroasele predicții scandaloase care au fost făcute începând cu anii 1970 de Clubul de la Roma s-au dovedit a fi toate greșite. Discursul alarmist este alimentat în mare măsură de diseminarea de informații false de către activiști și marile ONG-uri de conservare a naturii. Aceste ONG-uri sunt multinaționale cu resurse financiare mari pentru comunicare și care practică lobby activ. Dar oamenii de știință cu puțină atenție pentru etică și dornici de recunoașterea mass-media mențin și ei alarmismul, la fel ca cei care au răspândit zvonul conform căruia Covid 19 este răzbunarea naturii.

Remarcile scandaloase și inevitabil negative, cărora ONG-urile le dau un sens științific fals, sunt bine-venite pentru mass-media care a înțeles că tot ce e catastrofal vinde. Ceea ce înseamnă că există o audiență care se bucură de știrile dezastruoase. Numărul de programe care se ocupă de dosarele penale sau posturile care dau filme ce propagă violența ne mărturisesc acest lucru.

Dar discursul de mediu poartă și mesaje politice despre organizarea societății și sistemul economic capitalist, care se adresează unei anumite părți a populației. Putem spune, așadar, că este un discurs captivant bazat pe denunțarea a ceea ce există și promiterea unor zile pline de „dulceață“ cu o condiție: să schimbăm totul... Cei care scriu aceste discursuri sunt extrem de precauți cu privire la măsurile coercitive pe care ar fi necesar să le aplicăm pentru a nu speria astfel adepții!

Întreaga istorie a vieții pe pământ este marcată de numeroase perioade de dispariție de amploare mai mare sau mai mică, rezultată cel mai adesea din fluctuațiile climatice sau fenomenele vulcanice. Cele cinci mari extincții despre care vorbim sunt printre cele mai importante observate în mediul marin, dar sunt multe altele. În Europa, de fiecare dată când calota polară arctică a coborât spre sud au existat și adevărate hecatombe de specii vii, disproporționate față de numărul de specii dispărute.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU