V-am rămas datori, din numărul trecut al revistei noastre, cu tăierile de formare pentru sistemele de conducere recomandate în livezile intensive și superintensive, fus subțire sau fus tufă. Anterior, v-am prezentat procedura de obținere a coroanei vas întârziat pentru livezile clasice și vas ameliorat-pentru plantațiile intensive.

Fusul tufă

Caracteristici: trunchi de 60-70 cm; ax cu 12-14 șarpante dispuse spiralat, la 20-30 cm distanță; înălțimea maximă a pomului – 2,5/3m.

Anul I: perioada de repaus – se scurtează axul la 80 cm; perioada de vegetație – se îndepărtează lăstarii concurenți la ax și cei crescuți pe trunchi, păstrându-se doar cei situați de la 70 cm în sus până la cel mult jumătate, a căror inserare formează un unghi mai larg.

Anul II: perioada de repaus – dacă axul nu a ramificat se scurtează la 50-60 cm. În varianta în care capacitatea de ramificare este bună, se păstrează lăstarii dispuși altern, la distanță de 20-30 cm unul de altul, iar restul creșterilor se elimină. Dacă lăstarii de la bază nu au deschidere suficientă, se recomandă înclinarea acestora; perioada de vegetație – se suprimă lăstarii concurenți la prelungirea axului, se scurtează axul dacă nu a ramificat, iar restul creșterilor se păstrează la 20-30 cm distanță între ele.

Anul III și IV: se procedează la fel ca în anul precedent, astfel încât la sfârșitul tăierilor de formare să obținem pe ax 12-14 șarpante.

Fus subțire

Caracteristici: trunchi de 40-50 cm; ax în zig-zag (obținut prin transferarea anuală a prelungirii axului pe una din ramurile laterale de vigoare slabă) pe care, la bază, se inserează 3-5 șarpante și 15-20 ramuri de semischelet, ce se înlocuiesc după 5 rodiri; înălțime de 2,2-2,5 m, diametru de 0,9-1,2 m la bază și 0,4-0,6 m la vârf.

Anul I: perioada de repaus – se scurtează varga la 60-70 cm; perioada de vegetație – se vor selecta 3-5 lăstari pentru formarea etajului de la bază și unul pentru prelungirea axului.

Anul II: perioada de repaus – se transferă creșterea axului pe una dintre ramurile mai puțin viguroase și se aleg 3-5 ramuri pentru etajul de bază; perioada de vegetație – șarpantele de la etajul de bază se scurtează pentru a stimula ramificarea, iar pe ax se aleg ramurile de semischelet distanțate de 25-30 cm.

Anul III și IV: perioada de repaus – se transferă creșterea axului pe altă ramură laterală, crescută opus cu cea care a preluat sarcina de ax anii anteriori; perioada de vegetație – se selectează ramurile care formează semischeletul.

Soiuri autohtone de prun

Catalogul oficial al soiurilor din România (ediția 2018, cea din 2019 nefiind încă publicată) menționează 8 soiuri autohtone de prun, create la stațiunile pomicole din țară, care pot fi utilizate în plantații. De fapt sunt șapte, având în vedere că unul (Romaner) este radiat din 2015, dar a putut fi comercializat până luna trecută. Soiurile omologate sunt așadar: Agent, Alutus, Andreea, Iulia, Romanța, Tița și Topval.

Agent: soi obținut în 2004 la ICDP Pitești-Mărăcineni, de vigoare mijlocie, cu ramuri de schelet solide și fructificare pe buchete de mai și ramuri mijlocii, parțial autofertil (necesită polenizatori), tolerant la vârsatul prunului și rezistent la pătarea roșie a frunzelor și monilioză. Fructul este mijlociu, sferic-alungit, de culoare roșietică, cu maturare la sfârșitul lunii august. Recomandat pentru deshidratare și mai puțin pentru consum în stare proaspătă.

Alutus: obținut la Vâlcea, soiul este autofertil, de vigoare moderată, cu port semi-lax, fructificare pe ramuri mijlocii, tolerant la Plum Pox Virus (PPV). Fructele sunt foarte mari, de culoare albastru închis, acoperite cu pruină, cu gust foarte bun. Epoca de coacere coincide cu sfârșitul lunii august, începutul lunii mai; se recomandă pentru consum în stare proaspătă.

Andreea: obținut la Vâlcea, este un soi de vigoare mică spre mijlocie, tolerant la vărsatul prunului și rezistent la monilioză. Fructele sunt mijlocii, de culoare roșietică, cu maturare eșalonată înspre finalul lunii august. Este destinat pentru distilare, prelucrare și consum în stare proaspătă.

Romanța: este obținut din soiurile Stanley și Vâlcean, fiind de vigoare mică spre mijlocie, cu fructificare pe buchetele de mai, asigură producții mari și constante. Fructele, ce ajung la maturitate la sfârșitul lunii august, sunt mari, cu aspect și gust plăcut, se con­sumă în stare proaspătă.

Tița: soi autosteril, precoce, de vigoare mică spre mare, cu coroana conic răsturnată, ramuri de schelet groase, garnisite abundent cu buchete de mai, rezistent la ger, secetă și înghețurile târzii de primăvară. Produce moderat, dar constant, având fructul mare, ovoid, de culoare albastru ultramarin, cu strat gros de pruină. Ajunge la maturitate în iulie-august.

Iulia: înregistrat în 2002, este rezultatul studiilor cercetătorilor de la Bistrița. Pomul este semiviguros, cu coroana piramidală și fructificare mixtă, rezistent la monilioză; este androsteril, necesită polenizatori. Fructul este mijlociu ca mărime, elipsoidal, de culoare albastru-violaceu, acoperit cu multă pruină, cu pulpă galben-verzuie, neaderentă la sâmbure, gust dulce, plăcut. Se coace în ultima decadă a lunii august, destinația principală fiind consumul în stare proaspătă.

Topval: soi obținut la Vâlcea, de vigoare mijlocie, port semilax, tolerant la PPV, cu înflorire abundentă. Necesită obligatoriu polenizatori. Fructele sunt mari, sferice, de culoare violet deschis, acoperite cu pruină cenușiu-albăstruie, de calitate excelentă. Se pretează pentru consum în stare proaspătă. Epoca de maturare: începutul lunii august.

În livezile comerciale din România sunt însă cultivate mai multe soiuri românești: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Gras ameliorat, Centenar, Pescăruș, Ialomița, Dâmbovița, Piteștean, Carpatin, Diana, Record, Sarmativ, Vâlcean, Alina, Roman, Geta, Romaner.

Maria BOGDAN