V-am rămas datori, din numărul trecut al revistei noastre, cu tăierile de formare pentru sistemele de conducere recomandate în livezile intensive și superintensive, fus subțire sau fus tufă. Anterior, v-am prezentat procedura de obținere a coroanei vas întârziat pentru livezile clasice și vas ameliorat-pentru plantațiile intensive.

Fusul tufă

Caracteristici: trunchi de 60-70 cm; ax cu 12-14 șarpante dispuse spiralat, la 20-30 cm distanță; înălțimea maximă a pomului – 2,5/3m.

Anul I: perioada de repaus – se scurtează axul la 80 cm; perioada de vegetație – se îndepărtează lăstarii concurenți la ax și cei crescuți pe trunchi, păstrându-se doar cei situați de la 70 cm în sus până la cel mult jumătate, a căror inserare formează un unghi mai larg.

Anul II: perioada de repaus – dacă axul nu a ramificat se scurtează la 50-60 cm. În varianta în care capacitatea de ramificare este bună, se păstrează lăstarii dispuși altern, la distanță de 20-30 cm unul de altul, iar restul creșterilor se elimină. Dacă lăstarii de la bază nu au deschidere suficientă, se recomandă înclinarea acestora; perioada de vegetație – se suprimă lăstarii concurenți la prelungirea axului, se scurtează axul dacă nu a ramificat, iar restul creșterilor se păstrează la 20-30 cm distanță între ele.

Anul III și IV: se procedează la fel ca în anul precedent, astfel încât la sfârșitul tăierilor de formare să obținem pe ax 12-14 șarpante.

Fus subțire

Caracteristici: trunchi de 40-50 cm; ax în zig-zag (obținut prin transferarea anuală a prelungirii axului pe una din ramurile laterale de vigoare slabă) pe care, la bază, se inserează 3-5 șarpante și 15-20 ramuri de semischelet, ce se înlocuiesc după 5 rodiri; înălțime de 2,2-2,5 m, diametru de 0,9-1,2 m la bază și 0,4-0,6 m la vârf.

Anul I: perioada de repaus – se scurtează varga la 60-70 cm; perioada de vegetație – se vor selecta 3-5 lăstari pentru formarea etajului de la bază și unul pentru prelungirea axului.

Anul II: perioada de repaus – se transferă creșterea axului pe una dintre ramurile mai puțin viguroase și se aleg 3-5 ramuri pentru etajul de bază; perioada de vegetație – șarpantele de la etajul de bază se scurtează pentru a stimula ramificarea, iar pe ax se aleg ramurile de semischelet distanțate de 25-30 cm.

Anul III și IV: perioada de repaus – se transferă creșterea axului pe altă ramură laterală, crescută opus cu cea care a preluat sarcina de ax anii anteriori; perioada de vegetație – se selectează ramurile care formează semischeletul.

Soiuri autohtone de prun

Catalogul oficial al soiurilor din România (ediția 2018, cea din 2019 nefiind încă publicată) menționează 8 soiuri autohtone de prun, create la stațiunile pomicole din țară, care pot fi utilizate în plantații. De fapt sunt șapte, având în vedere că unul (Romaner) este radiat din 2015, dar a putut fi comercializat până luna trecută. Soiurile omologate sunt așadar: Agent, Alutus, Andreea, Iulia, Romanța, Tița și Topval.

Agent: soi obținut în 2004 la ICDP Pitești-Mărăcineni, de vigoare mijlocie, cu ramuri de schelet solide și fructificare pe buchete de mai și ramuri mijlocii, parțial autofertil (necesită polenizatori), tolerant la vârsatul prunului și rezistent la pătarea roșie a frunzelor și monilioză. Fructul este mijlociu, sferic-alungit, de culoare roșietică, cu maturare la sfârșitul lunii august. Recomandat pentru deshidratare și mai puțin pentru consum în stare proaspătă.

Alutus: obținut la Vâlcea, soiul este autofertil, de vigoare moderată, cu port semi-lax, fructificare pe ramuri mijlocii, tolerant la Plum Pox Virus (PPV). Fructele sunt foarte mari, de culoare albastru închis, acoperite cu pruină, cu gust foarte bun. Epoca de coacere coincide cu sfârșitul lunii august, începutul lunii mai; se recomandă pentru consum în stare proaspătă.

Andreea: obținut la Vâlcea, este un soi de vigoare mică spre mijlocie, tolerant la vărsatul prunului și rezistent la monilioză. Fructele sunt mijlocii, de culoare roșietică, cu maturare eșalonată înspre finalul lunii august. Este destinat pentru distilare, prelucrare și consum în stare proaspătă.

Romanța: este obținut din soiurile Stanley și Vâlcean, fiind de vigoare mică spre mijlocie, cu fructificare pe buchetele de mai, asigură producții mari și constante. Fructele, ce ajung la maturitate la sfârșitul lunii august, sunt mari, cu aspect și gust plăcut, se con­sumă în stare proaspătă.

Tița: soi autosteril, precoce, de vigoare mică spre mare, cu coroana conic răsturnată, ramuri de schelet groase, garnisite abundent cu buchete de mai, rezistent la ger, secetă și înghețurile târzii de primăvară. Produce moderat, dar constant, având fructul mare, ovoid, de culoare albastru ultramarin, cu strat gros de pruină. Ajunge la maturitate în iulie-august.

Iulia: înregistrat în 2002, este rezultatul studiilor cercetătorilor de la Bistrița. Pomul este semiviguros, cu coroana piramidală și fructificare mixtă, rezistent la monilioză; este androsteril, necesită polenizatori. Fructul este mijlociu ca mărime, elipsoidal, de culoare albastru-violaceu, acoperit cu multă pruină, cu pulpă galben-verzuie, neaderentă la sâmbure, gust dulce, plăcut. Se coace în ultima decadă a lunii august, destinația principală fiind consumul în stare proaspătă.

Topval: soi obținut la Vâlcea, de vigoare mijlocie, port semilax, tolerant la PPV, cu înflorire abundentă. Necesită obligatoriu polenizatori. Fructele sunt mari, sferice, de culoare violet deschis, acoperite cu pruină cenușiu-albăstruie, de calitate excelentă. Se pretează pentru consum în stare proaspătă. Epoca de maturare: începutul lunii august.

În livezile comerciale din România sunt însă cultivate mai multe soiuri românești: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Gras ameliorat, Centenar, Pescăruș, Ialomița, Dâmbovița, Piteștean, Carpatin, Diana, Record, Sarmativ, Vâlcean, Alina, Roman, Geta, Romaner.

Maria BOGDAN

Cel mai răspândit pom fructifer din România, cu o suprafață de 65.100 ha (INS reține că, în 2017, existau 34.591.325 de exemplare pe rod, cu o producție de 444.922 tone), prunul are o foarte mare plasticitate ecologică, pretându-se pentru toate zonele de cultură din România. Totuși, atunci când se înființează o plantație în zonele deluroase, se aleg pantele cu expoziție sudică și sud-vestică și de regulă treimea mijlocie a acestora, evitându-se treimea superioară cu vânturi puternice sau sol erodat și treimea inferioară, cu exces de umiditate cu curenți reci de aer. La altitudini mai mari de 300-350 m, spun specialiștii de la ICDP Pitești-Mărăcineni, în ghidul Pomi, arbuști fructiferi și căpșun, plantațiile se pot amplasa și pe pantele vestice, estice sau chiar nordice, iar în zonele secetoase de stepă și silvostepă sunt preferate bazele pantelor nord-vestice și nord-estice.

Amenajarea terenurilor pentru înființarea unei plantații de prun presupune lucrări care țin de: evacuarea excesului de umiditate, acolo unde se impune, prin canale de coastă; nivelarea de suprafață sau de adâncime; terasarea, dacă este cazul; scarificarea sau/și desfundarea terenului la 60-80 cm și încorporarea îngrășămintelor; nivelarea; pichetarea; efectuarea gropilor; fertilizarea de bază, plantarea; irigarea. Folosirea cu precădere a unui portaltoi viguros, așa cum este corcodușul, a făcut ca multă vreme cultura prunului să se preteze pentru sistemul livezilor clasice, cu distanțe de plantare de 6-7 m între rânduri și 5-6 m între pomi pe rând și o densitate de 238-333 pomi/ha. Însă, cu timpul însă, mai precis prin anii ’70-’80 ai secolului trecut, s-a trecut la o distanță mai mică de plantare, de 5 x 4 m (densitate de 500 pomi/ha, considerată intensivă la această specie). În prezent, folosindu-se și alți portaltoi de vigoare mică, se utilizează formula superintensivă, cu o distanță de plantare de 2 x 4 m și o densitate de 1.250 pomi/ha, dar musai în condiții de irigare și cu pomi conduși sub formă de fus-tufă. Ca lucrări de întreținere sunt irigarea (unde amplasarea permite), fertilizarea, înierbarea benzilor dintre rânduri, afânarea solului pe rând, tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor.

Tăieri de formare în livezile de prun

Una dintre cele mai importante lucrări pentru eficiența ulterioară a plantației ține de formarea coroanei pomilor. În practică, pentru livezile clasice se recomandă coroana vas întârziat, pentru cele intensive – vas ameliorat și pentru plantațiile superintensive – fus subțire sau fus tufă. Astăzi, prezentăm tăierile de formare pentru primele două tipuri de coroane.

Vas întârziat (coroană întreruptă): înălțime finală coroană – 3,3/4 m; trunchi – 60 cm; ax scurt de 60-90 cm, cu 3 șarpante dispuse spiralat, distanțate la 25-30 cm; 3-4 subșarpante, la distanță de 50-70 cm, pe fiecare dintre cele 3 șarpante:

• Anul I: perioada de repaus vegetativ – se taie varga la 90-100 cm; perioada de vegetație – se aleg trei lăstari, primii doi, la 60 cm, respectiv 90 cm de la sol, pentru a forma primele două șarpante, iar al treilea va asigura prelungirea axului; se îndepărtează creșterile de pe trunchi;
• Anul II: perioada de repaus vegetativ – pentru proiecția șarpantei 3 se taie axul la 30-40 cm de șarpanta nr. 2 și se scurtează șarpantele 1 și 2 dacă au depășit 50-60 cm, pentru a permite formarea primelor subșarpante; perioada de vegetație – se aleg trei categorii de lăstari: pentru formarea șarpantei 3, pentru primele 2 subșar­pante de pe șarpantele 1 și 2 și de prelungire a subșar­pantelor;
• Anul III: perioada de repaus vgetativ – pentru formarea de noi subșarpante, se scurtează șarpantele, iar pentru formarea de ramificații de ordinul 3 se scurtează subșarpantele deja formate. Pentru consolidarea șarpantei 3, pe ax se lasă o prelungire de 20-30 cm; perioada de vegetație – se aleg lăstarii pentru formarea subșarpantelor și a ramificațiilor de ordinul 3;

• Anul IV: perioada de repaus vegetativ – după ce a treia șarpantă s-a consolidat, se suprimă axul; perioada de vegetație – vor continua intervențiile pentru formarea subșarpantelor și a ramificațiilor de ordinul 3.

Vas ameliorat: înălțimea coroanei – 2,5/3,5 m; trunchi – 50/60cm; un ax foarte scurt, cu 3 sau 4 șarpante dispuse la 10-12 cm între ele; pe fiecare șarpantă, ramificații de ordinul 2 (subșarpante), situate bilateral altern, la 40-50 cm distanță.

- Anul I: perioada de repaus vegetativ – varga se scurtează la 80-100 cm de la suprafața solului; perioada de vegetație – se aleg, în treimea superioară (cu începere de la 50-60 cm de la sol), pentru a forma cu 4 șarpante 4 lăstari dispuși la 10-12 cm unul de celălalt, iar restul se suprimă, pentru a nu-i concura în creștere pe cei patru. Dacă nu rezultă pe vargă patru creșteri, se poate lăsa un lăstar de prelungire a axului, ce se va suprima anul următor;

- Anul II: perioada de repaus vegetativ – cei 4 lăstari păstrați (șarpantele) se scurtează deasupra unui mugure cu dispoziție exterioară, la lungimea de 50-60 cm; perioada de vegetație – dintre lăstarii rezultați pe șarpante, la punctul de tăiere, se alege unul exterior pentru formarea primei subșarpante și, de asemenea, se mai alege unul pentru prelungirea creșterii șarpantelor; se elimină lăstarii apăruți în poziții nedorite; se elimină ori se ciupesc lăstarii care concurează elementele de schelet;

- Anul III: perioada de repaus vegetativ – se scurtează prelungirea șarpantelor la 40-50 cm în vederea formării celei de a doua subșarpante; perioada de vegetație – când lăstarii crescuți din tăierea șarpantelor au 10-15 cm, se aleg 2 dintre aceștia, unul pentru formarea celei de a doua subșarpante, altul pentru prelungirea creșterii șarpantei; dacă lăstarii de prelungire a șarpantelor depășesc 40-50 cm lungime, aceștia pot fi ciupiți, pentru formarea cu anticipație a următoarei subșarpante. Restul lucrărilor sunt cele din anul II.

- Anul IV: perioada de repaus vegetativ – se scurtează prelungirile șarpantelor pentru formarea subșarpantei 3, la 40 cm de cea anterioară; dacă subșarpanta 3 a fost proiectată în verde anul anterior, se alege un lăstar lateral extern, opus celui anterior și la 40 cm de acesta, pentru formarea subșarpantei 3, și un lăstar pentru prelungirea șarpantelor care, tăiat la 30-40 cm, va forma șarpanta a 4-a; se elimină ramurile cu poziție nedorită; perioada de vegetație – tăierile sunt asemănătoare cu cele din anul III.

(Va urma)

Maria BOGDAN

A 7-a ediție a Forumului Optitech pentru pomicultură

Ca în fiecare an, Syngenta și-a continuat seria evenimentelor dedicate fermierilor, aducând de data aceasta la Poiana Brașov peste 200 de pomicultori în cadrul celei de-a 7-a ediții a Forumului Optitech. Deși desfășurat într-un cadru închis, temele puse în discuție și de altfel propuse de participanți încă de la ediția anterioară au vizat sănătatea livezilor și au făcut ca fiecare prezentare a specialiștilor Syngenta să se bucure de un real interes.

Forumul Optitech a debutat cu o retrospectivă a principalelor evenimente organizate pentru fermieri de-a lungul anilor trecuți, amintind atât de prezentările teoretice, cât și de cele practice în câmp menite să demonstreze pomicultorilor eficiența programelor de combatere a bolilor și dăunătorilor. „Utilizarea produselor precum Embrelia, Switch, Score, Affirm sau Voliam Targo a avut o acțiune excelentă în controlul principalelor boli și dăunători, iar calitatea produselor consacrate precum Ridomil, Thiovit jet și Vertimec le-a confirmat ca soluții eficiente economic“, a afirmat Andrei Măruțescu, director de marketing Syngenta.

Anul acesta, la dorința pomicultorilor, sub lupa specialiștilor s-au aflat acarienii. Simon Arnsek, expert tehnic în produsele de protecția plantelor, culturi speciale și legume pentru sud-estul Europei, a prezentat fiecare dăunător, modul de acțiune, pagubele pe care le poate produce, dar și moda­litatea de combatere. Păianjenul roșu comun (Tetranichus urticae) este unul dintre dăunătorii cu dezvoltare explozivă după înflorit, mai ales dacă vremea este caldă și secetoasă. Acest acarian iernează în stadiul de femelă adultă sub scoarță, iar primăvara, odată cu atingerea pragului biologic de 10 grade Celsius și cu 3 zile înainte de pornirea în vegetație, migrează spre zonele cu vegetație pentru perioada de hrănire și depunere a ouălor. Adulții și larvele se hrănesc cu sucul celular, astfel încât frunzele se deformează și se îngălbenesc. Atacul acestui dăunător se soldează cu o maturare incompletă a lemnului, producție redusă și calitate deficitară a fructelor. Ca strategie de combatere specialiștii Syngenta recomandă aplicarea unui produs ovicid în faza de buton roz, urmat de aplicarea în primele 14 zile după scuturarea petalelor a unui produs adulticid și larvicid.

„Am avut în sală la această ediție specialiști străini, dar și colegi de-ai noștri din departamentele specializate pe pomicultură, reprezentanți ai unor stațiuni de cercetare dezvoltare din țară, tocmai pentru a oferi fermierilor răspunsurile pe care le așteaptă. Este important că la aceste întâlniri primim feedback din partea partenerilor noștri; în acest fel identificăm împreună problemele pe care le au în livizi, pentru a le putea oferi consultanță de specialitate și produse de calitate cu care să se combată acea nevoie“, a afirmat Adrian Măruțescu.

Tot în cadrul acestei ediții, organizatorii au avut în vedere prezentarea unor bune practici în aplicarea produselor de protecție a plantelor. Îmbrăcați în costume de protecție, specialiștii Syngenta au explicat modalitatea de aplicarea a substanțelor de combatere pentru obținerea maximului de randament pe hectar.

Pe de altă parte, pauzele au lăsat loc fermierilor pentru schimburile de experiență, dar și pentru, aș spune, ofurile legate de reconversia în pomicultură făcută mult prea timid. Deși banii europeni ajung pentru 250 de proiecte, pe măsura 4.1 a, din 56 de proiecte depuse, doar 13 au fost aprobate, iar acestea au vizat 4 specii: măr, cireș, cătină și aronia. În opinia unor fermieri explicația ar fi ghidu­rile, în timp ce alții îi fac vinovați pe consultanți.

Patricia Alexandra POP