update 7 Feb 2023

Pagube însemnate pentru proprietarii de livezi

Pomicultorii din zona Fălticeni au avut serios de suferit după vijelia care s-a abătut asupra zonei la sfârşitul lunii august, vijelie însoţită şi de grindină. Aşa cum am aflat chiar de la fermieri, au existat zone unde vântul puternic şi gheaţa, de dimensiunea unui ou de porumbel care a căzut mai bine de 10 minute, au lovit atât de tare încât au pus la pământ fructele pe sute de metri liniari de livadă. În alte locuri au fost semnalate cazuri în care pomii au fost efectiv smulşi din pământ. Pentru că în ultimii ani livezile de pomi fructiferi nu au putut fi asigurate, daunele provocate de capriciile vremii trebuie să le suporte integral proprietarii acestora.

Gheaţa a afectat şi producţia anului viitor

Pomicultorii din zona Fălticeni au fost loviţi în acest an de grindină de cinci ori. Aproape toţi, pe rând, au suferit pierderi din cauza acestor fenomene meteo care, în acest an, s-au concentrat mai mult ca niciodată pe bazinul pomicol Fălticeni – Rădăşeni.

Cele mai mari pierderi le-a produs grindina căzută pe 24 august, fiind peste 100 de hectare de livezi afectate. Pagubele sunt însemnate, iar deocamdată nimeni nu i-a anunţat pe fermierii din Fălticeni ce soluţii au pentru recuperarea acestora.

„Vorbim de aproximativ 100 de hectare, 50 de hectare pe raza comunei Rădăşeni şi 50 de hectare în zona municipiului Fălticeni. Cel puţin 50 de hectare sunt afectate în proporţie de 100%. Este afectată atât producţia de anul acesta, cât şi o parte din producţia anului viitor, prin distrugerea mugurilor de rod. Prin afectarea ramurilor se asigură porţile de intrare pentru boli şi dăunători, fapt pentru care, în zilele următoare, pomicultorii se pregătesc să intervină cu tratamente specifice menite să reducă efectele negative.

Afectarea masei foliare determină, de asemenea, acumularea de rezerve reduse, motiv pentru care pomii vor fi şi mai sensibili şi mai expuşi la intemperiile din anotimpul rece“, a spus Elena Gogu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava.

Gheaţa a pus la pământ zone întregi din livezi, producţia din acest an fiind în bună parte compromisă.

La Fălticeni, doi pomicultori mari au afectare totală la livezile din zona Ţarna Mare. Aici, grindina a distrus în proporţie de 100% toţi merii, iar prin afectarea ramurilor nu este compromisă doar producţia pe anul acesta, pomii având de suferit după aceste fenomene extreme 2-3 ani. În judeţ s-au mai raportat calamităţi în urma căderilor de grindină din luna august în localităţile Cornu Luncii şi Buneşti.

La Rădăşeni, 75% din cele 400 de hectare de livezi cu măr din comună, afectate de grindină

Inginerul Mircea Costişevschi, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor din Fălticeni, susţine că, la o primă „strigare“, pagubele sunt estimate la 250.000 de euro, dacă nu chiar mai mult.

Gheaţa a lovit atât de tare, încât în unele livezi ramurile au rămas complet fără frunze şi fructe. Culturile de măr ale fraţilor Onea, fermierii cu cea mai mare suprafaţă de livadă de măr din Fălticeni, sunt distruse în proporţie de 95%. La fel de gravă este şi situaţia din livezile deţinute de inginerul Mihai Fîntînaru, unul dintre cei mai experimentaţi pomicultori, care are zeci de ani lucraţi la fosta Staţiune de Cercetare şi Dezvoltare în Pomicultură din Fălticeni.

În localitatea vecină, Rădăşeni, în livada fermierului Gheorghiţă Panţiru au fost rupte toate ramurile din locul unde au fost altoite, fiind înregistrată daună totală. Nici vestitele livezi de prun ale rădăşenenilor nu au scăpat de vremea extremă, dar pierderile sunt mai mici pentru că fructele erau ajunse la maturitate sau aproape de coacere şi vor putea fi industrializate.

Primarul comunei Rădăşeni, Neculai Perju, de profesie inginer horticultor, ne-a precizat că 75% din cele 400 de hectare de livezi cu măr sunt afectate şi o furtună atât de violentă şi abundentă în precipitaţii sub formă de gheaţă, care să provoace pagube atât de mari, nu a mai văzut până acum.

Şi furtuna din 28 iulie a provocat pagube pomicultorilor, iar o parte dintre ei au depus cereri pentru a obţine sprijin financiar guvernamental în vederea acoperirii daunelor. După episodul de vreme extremă din 24 august, pomicultorii afectaţi nu au mai depus cerere deoarece nu mai speră că vor primi bani, pagubele fiind imense.

Urgia s-a abătut asupra pomicultorilor cu o lună înainte de începutul culesului roadelor, iar producţia de anul acesta este compromisă aproape în totalitate. Puţinele fructe care au mai rămas, dacă vor ajunge la maternitate vor pleca, cel mai probabil, către fabricile de sucuri naturale. Preţul la kilogram este însă mic şi nu va acoperi investiţiile, mai ales că nici subvenţiile nu-i ajută prea mult pe fermieri.

Suceava şi zona Fălticeni, în afara Sistemului Naţional Antigrindină

Într-o situaţie similară se află şi legumicultorii care au pierderi la fel de mari, mai ales cei care cultivă roşii, ardei, vinete în câmp deschis şi posesorii de solarii care trebuie să îşi înlocuiască cât mai repede folia de pe culturile protejate.  Fermierii din zonă spun că este necesară montarea unui sistem de rachete antigrindină, similar celor din Vrancea, Iaşi şi Vaslui, care să protejeze producţia de fructe şi legume de căderile de gheaţă. Şi specialiştii Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava spun că se caută soluţii pentru înfiinţarea unui punct de lansare în cadrul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi, care să protejeze şi culturile din zona judeţelor Suceava şi Botoşani sau înfiinţarea unei alte unităţi.


Pomicultorii afectaţi nu sunt asiguraţi pentru că firmele evită să încheie contracte cu ei tocmai din cauza riscului mare de compromitere a producţiei din cauza fenomenelor meteorologice. Fiecare pomicultor afectat va anunţa primăria de care aparţine care sunt pagubele suferite, iar autoritatea locală va anunţa mai departe Prefectura, cu scopul întrunirii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căruia se vor evalua pagubele. Din păcate, nu există la acest moment vreo formă de ajutor aprobată de statul român pentru agricultorii sau pomicultorii afectaţi de fenomene meteo.


Silviu BUCULEI